CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Unirea Basarabiei cu România, votată în 1918 cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău, a fost imediat contestată de Ucraina

În 1918, guvernul de la Kiev trimitea o notă guvernului român prin care respingea actul unirii Basarabiei cu România și ridica pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.

După ce autoritățile de la Kiev au respins actul unirii și au ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.

Guvernul României dat un răspuns amplu și argumentat acestor revendicări pe care le-a respins hotărât. 

În urma disoluției Imperiului Rus, după revoluția bolșevică din 1917, Sfatul Țării de la Chișinău a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești, pe 24 ianuarie 1918. Tânărul și fragilul stat moldovenesc nu avea cum să reziste singur în fața acțiunilor bolșevicilor și pretențiilor emise de autoritățile ucrainene.

În acest context a fost votat actul unirii Basarabiei cu România la 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918. 

La trei zile după votarea unirii, guvernul de la Kiev trimitea o notă guvernului român prin care îl informa ca Rada Centrală (Parlamentul Ucrainei – n.r.) „nu admite decizia ”Sfatului Țării” referitoare la încorporarea Basarabiei la România să fie un act care exprimă voința tuturor popoarelor care locuiesc pe teritoriul Basarabiei; de aceea Republica Democrată Ucraina cere ca regiunile din Basarabia unde populația s-a declarat s-au se va declara ucraineană să fie adăugate Republicii Ucraina”. 

Pe 22 aprilie 1918, guvernul român răspundea notei primite de la guvernul de la Kiev amintind părții ucrainene că

Basarabia s-a unit de bunăvoie cu Patria-mamă, în virtutea unui vot aproape unanim exprimat al Sfatului Țării, adunarea națională legislativă a Republicii Moldovenești a Basarabiei. Această adunare este expresia voinței Națiunii, având deci aceeași origine ca și Rada Centrală ucraineană, reprezentând deci, ca și Rada, puterea suverană, ceea ce îi dă dreptul să ia decizii definitive și de aceeași importanță pentru populația Basarabiei ca și deciziile luate de Rada în legătură cu locuitorii Ucrainei. […] Trebuie, de altfel, remarcat că Sfatul Țării a fost ales în mod liber, într-o perioadă în care nici nu se putea problema unirii cu România”.

De asemenea, guvernul român atrăgea atenția că, după cunoștințele sale, „nu există nicio reuniune din Basarabia în care populația să se fi declarat ucraineană și să fi cerut alipirea la Ucraina”. 

Ucraina a cerut anexarea Basarabiei

Guvernul de la Kiev a revenit cu o notă extinsă, trimisă guvernului român pe 5 mai 1918, prin care încerca să demonstreze necesitatea anexării Basarabiei de către Ucraina: 

„Timp de mai mult de un secol Basarabia a făcut parte din Imperiul Rus și s-a găsit în relații politice și economice cu cea mai apropiată vecină a sa, Ucraina. În perioada constituirii Republicii Ucraina, în luna noiembrie 1917, guvernul ucrainean considera ca, în favoarea legăturii federative care lega din nou Republica Ucraineană de toate celelalte părți ale Imperiului Rus, Ucraina să păstreze această legătură în raport cu Basarabia. După proclamarea independenței Ucrainei, guvernul ucrainean, neadmițând deloc ruptura definitivă dintre Ucraina și Basarabia și luând în considerarea aspirațiile unei minorități notorii din populația Basarabiei și-a propus să stabilească relații mai strânse cu Republica Moldovenească, conferindu-i dreptul autonomiei politice”. 

Guvernul Ucrainei „și-a propus, conform expresiei formale a voinței poporului Basarabiei, și își propune același lucru și astăzi, să dea la toată populația Basarabiei o autonomie politică ce i-ar garanta cele mai largi drepturi în domeniul social, politic și intelectual. Este evident că interesele vitale ale Ucrainei – strategice și economice – cer ca Guvernul Ucrainei să insiste pe încorporarea Basarabiei, care își păstrează autonomia politică față de Ucraina…” se arăta în nota trimisă guvernului român.

Această notă a primit un răspuns vast pe 19 iunie 1918, prin care guvernul român argumenta că Ucraina nu are niciun drept asupra Basarabiei. Guvernul român a amintit părții ucrainene istoria Basarabiei și modul în care această provincie a fost ocupată de Imperiul Rus. 

„Geografic, etnografic, istoric, așa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci tot timpul un pământ românesc și a format o parte integrantă și indivizibilă a Principatului Moldovei.

Doar numele de ”Basarabia” nu este absolut moldav; și totuși acest nume, rezervat până în 1812 exclusiv extremității meridionale a acestui teritoriu, este de asemenea român, comemorând cucerirea lui Basarab, domn de Valahia, care în prima parte a secolului al XIV-lea a supus prin arme ținuturile situate între brațele Dunării, cursul inferior al Prutului și Nistrului și Marea Neagră.

Acesta este trecutul; pentru prezent este important să se constate că, deși a fost smulsă Moldovei acum 106 ani, și de atunci sustrasă cu precauții inchizitoriale de la orice influență a patriei-mamă, aspectul românesc al pământului Basarabiei aproape că nu s-a schimbat”.

ADDENDA:

Teritoriul delimitat de râurile Prut (la vest), Nistru (la est) și de Dunăre și Marea Neagră la sud, a reprezentat partea de est a Moldovei medievale. Acest teritoriu, denumit Basarabia , a fost ocupat de Imperiul Țarist în 1812, în urma unui tratat de pace cu Imperiul Otoman. Țara Românească și Moldova, aflate sub suzeranitate otomană au fost scena unui război între Rusia și Turcia, declanșat în 1806.

Deși au obținut mai multe succese militare și au ocupat cele două provincii, rușii s-au văzut nevoiți să negocieze pacea cu turcii, pe fondul deteriorării relațiilor cu Franța. 

În noiembrie 1811, o delegație rusă și una otomană s-au întâlnit la Giurgiu pentru negocieri.

Rușii, care inițial au cerut teritoriul până la Prut, au plusat, solicitând granița pe Dunăre, adică stăpânirea celor două țări române. Turcii au respins pretențiile rușilor, fiind dispuși să accepte numai cedarea teritoriului dintre Prut și Nistru.

Negocierile au continuat la București, însă nu așa rapid cum sperau rușii. Amenințați de pericolul invaziei napoleoniene, rușii au acceptat oferta otomană. 

Pe 16 mai 1812, s-a semnat tratatul, care arăta că, „hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei și până la locul unde se întâlnește cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei și până la mare…”.

Imperiul Țarist a intrat astfel în posesia unui teritoriu de 43.630 km (mai mare cu 7.400 km decât al Moldovei de la vest de Prut), cuprinzând cinci cetăți, 17 târguri, 685 sate și o populație de 482.630 de oameni.

În ciuda unui intens proces de rusificare și de deznaționalizare, desfășurat în următorul secol, în momentul declanșării Primului Război Mondial, populația Basarabiei a rămas majoritar românească.

Bibliografie (surse): 

https://historia.ro/sectiune/general/reactia-ucrainei-dupa-unirea-basarabiei.

Mihail E. Ionescu (coord), Românii în „Marele Război”. Anul 1918, Editura Militară, 2019. 
Ion Calafeteanu, Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România 1917-1918, editura Hyperion, 1995. 

Publicitate

17/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Un comentariu

Rusia nu poate atinge niciunul dintre obiectivele sale inițiale, iar Ucraina a preluat inițiativa strategică în război

Victoria într-un război este determinată de strategie…

Să analizăm care a fost strategia Federației Ruse după două luni de război:

  1. Încercuirea principalelor centre administrative – Kiev și Harkov, dezorganizarea guvernului țării și forțarea predării conducerii Ucrainei.

Rezultat: obiectivele nu au fost atinse, capitularea este imposibilă, conducerea Ucrainei continuă războiul, Kievul și Harkovul sunt apărate cu încredere.

  1. Perturbarea desfășurării de mobilizare a Ucrainei printr-o ofensivă profundă pe teritoriul a 11 regiuni.

Rezultat: obiectivele nu au fost atinse, Ucraina continuă să se mobilizeze.

  1. Tăierea autostrăzilor strategice ale Ucrainei la vest de Kiev și la nord de Krivoi Rog pentru a împiedica țările NATO să ofere orice sprijin și provizii.

Rezultat: obiectivele nu sunt atinse, Ucraina și-a protejat comunicațiile, NATO își construiește sprijin militar.

  1. Capturarea porturilor ucrainene din regiunile Mării Negre și Azov, crearea unui coridor dinspre Federația Rusă spre Transnistria.

Rezultat: obiectivele au fost parțial atinse – Marea Azov a fost capturată, dar regiunile Nikolaev și Odesa au fost apărate ferm, iar principalele porturi maritime au fost apărate în mod fiabil.

  1. Subminarea economiei și demoralizarea societății pentru a abandona rezistența organizată.

Rezultat: obiectivele nu au fost atinse, economia a primit sprijinul Occidentului, societatea s-a adunat pentru război spre victorie, toate forțele politice sunt îndreptate spre lupta cu inamicul.

  1. Prăbușirea sistemului de apărare, distrugerea infrastructurii militare.

Rezultat: obiectivele nu au fost atinse, forțele de apărare au început să primească asistență militară puternică din partea țărilor NATO și și-au mărit semnificativ capacitatea de luptă. Rusia a pierdut peste 3.200 de echipamente militare documentate și nu poate compensa astfel de pierderi.

  1. Captura regiunilor Donețk și Lugansk.

Rezultat: obiectivele nu au fost atinse, două luni mai târziu Ucraina apără zone mari din Donbass și multe orașe mari.

Ce urmeaza?

  1. Strategic, Putin nu a reușit să-și atingă pe deplin niciunul dintre obiectivele sale.
  2. Rusia s-a implicat într-un război de uzură împotriva Ucrainei, susținut de toate țările NATO și de majoritatea țărilor lumii, care au resurse de zeci de ori mai multe.
  3. Capturarea lui Mariupol nu va schimba în niciun fel poziția strategică a Rusiei și va duce doar la o rezistență mai dură, forțând Ucraina să refuze compromisuri.
  4. Avantajul tehnologic în războiul de după aprovizionarea Occidentului va trece treptat de partea Ucrainei, ceea ce va duce la pierderi grele ale Federației Ruse și la pierderea capacității armatei ruse de a deține teritoriile ocupate.
  5. Pentru a continua războiul, Putin va trebui să efectueze o mobilizare parțială, care va cauza pagube uriașe economiei ruse și va demoraliza societatea rusă.
  6. Ucraina a preluat inițiativa strategică în război. Rusia este capabilă de unele succese tactice, dar nu este capabilă să-și atingă niciunul dintre obiectivele sale strategice.
  7. Strategia lui Putin a eșuat și nu există nicio șansă de cădere a Ucrainei. Continuarea, momentul și prețul războiului depind de capacitatea Ucrainei de a planifica în mod competent utilizarea resurselor materiale și umane disponibile, precum și de amploarea atragerii resurselor de armament și a personalului militar profesionist din străinătate.

Sursa: Iurie Butusov, jurnalist și analist politic din Ucraina, https://timpul.md.

27/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: