Republica Srpska amenință cu secesiunea

La un pas de un nou conflict în Balcani

Bosnia şi Herţegovina (BiH) se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la încheierea războiului care a dus la destrămarea fostei Republici Iugoslavia, desfăşurat între anii 1992 şi 1995, reînviind temerile legate de izbucnirea unui nou conflict după ce, la sfârşitul lunii iulie, sârbii bosniaci au blocat activitatea guvernului central, iar liderul lor separatist, Milorad Dodik, a anunţat măsuri de dezmembrare a instituţiilor cheie ale ale acestui stat balcanic.

”Este momentul cuceririi libertăţii pentru Republica Srpska”,a declarat liderul politic sârb bosniac Milorad Dodik (foto), citat de AFP.

În vârstă de 62 de ani, în prezent membru sârb al preşedinţiei colegiale bosniace, Dodik este un politician care insistă neobosit că ţara la conducerea căreia participă este o c onstrucție „imposibilă”.

De ani de zile, el ameninţă cu secesiunea, dar în prezent pare hotărât să facă paşi concreţi în această direcţie.

Săptămâna trecută,vineri, Milorad Dodik a promis să organizeze un referendum prin care le va cere locuitorilor Republicii Srpska să aprobe acţiunile sale.

Parlamentul sârbilor bosniaci a lansat în urmă cu câteva zile un proces controversat de retragere din instituţiile comune ale federației, în special din cadrul armatei, în pofida avertismentelor Occidentului cu privire la intenţiile separatiste din această ţară balcanică, divizată etnic, transmite AFP.

„Aceasta înseamnă secesiune fără a o proclama”, a declarat Înaltul reprezentant al comunităţii internaţionale în Bosnia, germanul Christian Schmidt, într-un raport adresat ONU la începutul lunii noiembrie.

Agerpres, care citează Reuters, informează asupra declarației recente a secretarului de stat american Antony Blinken, conform căreia Statele Unite, care au intermediat în 1995 Acordul de pace în Bosnia şi Herţegovina de la Dayton, ar putea impune sancţiuni celor care încearcă să se retragă unilateral din instituţiile statului sau să destabilizeze acordul.

Acordul de la Dayton a pus capăt unui conflict soldat cu 100.000 de morţi, care a consacrat împărţirea Bosniei în două entităţi, Republica Srpska şi o entitate croato-musulmană, instituind în acelaşi timp o numeroasă structură administrativă menită să prevină pe viitor declanşarea de violenţe interetnice.

Blinken a evidenţiat că măsurile de subminare a instituţiilor bosniace ar pune în pericol perspectiva europeană, aluzie la aderarea sperată a BiH la Uniunea Europeană, precum şi redresarea economică a ţării şi investiţiile străine.

El a cerut tuturor părţilor să revină la masa discuţiilor şi să ajungă la un consens necesar pentru a duce ţara înainte.
Milorad Dodik, membrul sârb al preşedinţiei tripartite rotative a BiH, a afirmat în repetate rânduri că Republica Srpska se va retrage din forţele armate, organul judiciar superior şi administraţia fiscală ale BiH deoarece aceste instituţii nu au fost consacrate în Constituţia Dayton, ci au fost create prin amendamente.
Conform acordurilor de pace de la Dayton, fosta republică iugoslavă a fost împărţită în două entităţi autonome – Republica Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina, dominată de croaţi şi bosniaci musulmani -, legate de un guvern central slab.
Constituţia BiH face parte din aceste acorduri de pace.

„În calitate de martor semnatar al Acordurilor de pace de la Dayton, Statele Unite reiterează că va răspunde în mod adecvat acţiunilor de retragere unilaterală din instituţiile la nivel statal sau de destabilizare în alt mod a acordului, inclusiv prin luarea în considerare a sancţiunilor„, scrie Blinken într-o scrisoare adresată membrilor preşedinţiei Bosniei și Herzegovinei, publicată de portalul istraga.ba.

După întâlnirea cu membrii preşedinţiei bosniace, Consilierul Departamentului de Stat al SUA, Derek Chollet, a scris pe Twitter: „Am făcut apel la dezescaladare, dialog şi instituţii funcţionale la toate nivelurile guvernamentale.

Este timpul ca Bosnia şi Herţegovina să se îndrepte spre viitor”.

NOTĂ

Https://ro.wikipedia.org/ consemnează că Bosnia și Herțegovina este o țară situată în Europa de sud-est, în Balcani, fiind patria a trei etnii constituente: bosniacii, sârbii și croații. Se învecinează cu Croația la vest, cu Serbia la est și Muntenegru la sud-sud-est și fost una din cele 6 republici ale fostei Iugoslavii.Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea și cel mai mare oraș.

Și-a câștigat independența în cursul războaielor din anii 1990 și, în conformitate cu Acordul Dayton din 1995, este administrată de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU.

În Herțegovina, trăia în Evul mediu o mare comunitate de vlahi care erau descendenții cetățenilor romani din Imperiul Roman. Ei vorbeau o limbă asemănătoare cu limba română dar urmașii lor vorbesc în prezent o limbă slavă.

După unii autori, majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizațăși slavizată).

O parte a vlahilor au trecut la religia bogomilă/patarenă, iar în timpul ocupației otomane au trecut la religia islamică. O altă parte a rămas la religia ortodoxă dar au fost și vlahi trecuți la religia catolică.

Țara este descentralizată și împărțită în prezent din punct de vedere administrativ în două entități, Federația Bosniei și Herțegovinei și Republika Srpska. Bosnia este principala regiune geografică a statului modern, și formează coloana sa vertebrală istorică.

Denumirea „Bosnia” vine de la așezarea geografică a regiunii prin care trece râul Bosna. „Herțegovina” a fost în trecut un ducat austriac („Herzog” însemnând „duce” în limba germană). Teritoriile au fost unite administrativ după ce Bosnia a fost ocupată de Imperiul Otoman în 1463, iar Herțegovina 20 de ani mai târziu.

În prezent,suprafața totală a acestei țări este de 51.129 km², iar populația recenzată în 1991 totaliza un număr de 4.377.053 locuitori.

În conformitate cu prevederile Acordului de pace de la Dayton din 1995, Bosnia și Herțegovina este constituită din două entități teritoriale: Federația Bosnia și Herțegovina reprezentând 51% din teritoriul statului și Republica Srpska, reprezentând 49% din suprafața acestui stat. Federația Bosnia și Herțegovina este la rândul său divizată în zece cantoane.

Există de asemenea, orașe cu statut administrativ propriu: Sarajevo, Mostar, Tuzla și Banja Luka. Districtul federal Brčko a fost creat printr-o decizie arbitrală și reprezintă un teritoriu aflat sub autoritatea guvernului central. Țara are ieșire la mare sub forma unei mici fâșii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul orașului Neum.

Există de asemenea, orașe cu statut administrativ propriu: Sarajevo, Mostar, Tuzla și Banja Luka. Districtul federal Brčko a fost creat printr-o decizie arbitrală și reprezintă un teritoriu aflat sub autoritatea guvernului central.

Publicitate

DESPRE ORIGINEA VLAHĂ (ROMÂNĂ) A FĂURITORILOR BOSNIEI ȘI HERȚEGOVINEI

Vlahii au făurit Bosnia și Herțegovina

Vlahii din Balcanii de vest sunt urmașii tracilor romanizați din Imperiului Roman de Răsărit. În secolul al VII-lea, slavii și avarii au năvălit decisiv ocupând unele provincii balcanice ale imperiului.

Slavii migratori au distrus orașele romane și prin ferocitate au determinat retragerea locuitorilor autohtoni (numiți vlahi de către slavi) în zonele împădurite sau muntoase.

Bosnia și Herțegovina este un teritoriu preponderent muntos, iar zonele împădurite acoperă aproape 50% din teritoriu așa că acest spațiu a fost un mediu prielnic pentru vlahi, scrie  Octavian Ciobanu în https://www.historia.ro.

Limba latină vorbită în Imperiul Roman de Răsărit a evoluat mult în Balcani în evul mediu timpuriu ajungând o limbă neolatină numită uneori și protoromână. Din protoromână a evoluat apoi româna și aromâna. Vlahii din Balcanii de vest vorbeau o limbă asemănătoare limbii române.

Vlahii erau creștini, fiind urmași ai Imperiului Roman de Răsărit în care creștinismul era religia oficială. Marele dezavantaj al vlahilor din Balcani în momentul invaziei slavilor a fost lipsa unei biserici proprii în care să fie folosită limba lor. Slavii din Balcanii de vest s-au așezat în zonele mai propice practicării agriculturii ocupând în mare aproape același spațiu ca și vlahii.

Creștinarea slavilor (secolele X-XI) și inițiativa bizantinilor Chiril și Metodiu de creare a alfabetului chirilic a favorizat apariția unei biserici creștine în limba slavonă la care au fost nevoiți să adere și vlahii. Biserica slavă a dus în final la utilizarea limbii slavilor și a numelor slave de către vlahi.

Ca urmare, vlahii din Balcanii de vest au fost slavizați. Inițial vlahii au devenit bilingvi, apoi au început să poarte nume sârbești. Ultimii vlahi vorbitori de limba maternă au fost menționați în Bosnia și Herțegovina într-un recensământ din 1910.

Deși vlahii erau slavizați, cei din vecinătatea lor îi numeau tot vlahi, existând diverse detalii de ocupații, de veșminte și de vorbire care îi deosebeau de slavi.

Totuși, unii scriitori sârbi naționaliști au argumentat ca termenul de vlah era folosit pentru a desemna ocupația de „păstor” și că vlahii erau sârbi. Majoritatea istoricilor au respins însă aceasta idee.

Primele organizații statale slave au apărut în Bosnia în secolele XII (Banul Kulin) și XIII (Banul Matej Ninoslav) extinzându-se de la râul Drina spre litoralul mării Adriatice. Vlahii din Balcanii de vest au contribuit la formarea principatelor Hum (Zachlumia) și Zeta. In Zeta, familia Balșa de vlahi și albanezi a condus principatul.

Cel mai vechi document care menționează vlahii din Serbia și Herțegovina a fost dat de către jupanul Stefan Nemania prin anii 1198-1199 când vlahii erau într-o faza înaintata de asimilare, fiind sub jurisdicția arhiepiscopului de Zica.

Documentele menționau nume precum Bukor, Bun Dedol, Mic, Mrgela, Singur, Sarban etc.; alte documente emise de Stefan Uros I pe la 1253 și 1254-64 confirma prezenta vlahilor în Zachlumia (ținutul Hum)3.

Vlahii din Herțegovina formau familii extinse grupate pe cătune (sate) conduse de câte un cneaz, care avea și rol de judecător. Pe lângă păstorit, vlahii erau grupați în voinici (oșteni) și călători (cărăuși sau conducători de caravane).

Stelian Brezeanu a arătat că Stari Vlah (Vlahia veche) este un toponim care atestă prezența elementului romanic în Bosnia și Herțegovina în evul mediu. Acesta era un teritoriu acoperind porțiuni din Herțegovina, Muntenegru și Serbia, remarcându-se zona munților Romania (Romanija) din apropierea actualului oraș Sarajevo.

Numeroase nume vlahe au fost menționate în diverse documente medievale în ciuda slavizării: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor. Există de asemenea și multe toponime vlahe: Vlasic, Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlasina, Vlaninja, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Valakonje, Vlahoni, Vlaškido, Vlaški, Vlasic, Vlase, Vlasi, Vlasotince, Novovlase, Vlaška Draca, Vlaška, Vlahi etc.

Karl Kaser a publicat și o hartă a familiilor medievale extinse de vlahi din Bosnia și Herțegovina

După slavizare, vlahii au avut de îndurat și islamizarea, în urma ocupării Bosniei și Herțegovinei de către turci. Un factor care a înlesnit islamizarea a fost sistemul de recrutare a băieților (devșirme) din rândul populațiilor creștine pentru corpul de armată al ienicerilor. Islamizarea vlahilor a cuprins doar o parte a vlahilor din Bosnia și Herțegovina și a avut drept posibilă cauză sărăcia și discriminarea creștinilor.

O altă parte a vlahilor, care a trăit în zonele catolice de lângă Dalmația au trecut la catolicism dar într-un număr mult mai redus. Biserica ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, aparent considerată sârbă, era de fapt biserica vlahilor sârbizați.

După istoricul croat Nenad Moacanin8, națiunea bosniacilor este formată din musulmani (majoritatea fiind vlahi), ortodocși (aproape toți fiind vlahi) și catolici (o mare parte fiind vlahi). Vlahii musulmani au uitat limba maternă dar au continuat să vorbească limba sârbă la fel ca și vlahii ortodocși și vlahii catolici.

Preponderența vlahilor în Bosnia și Herțegovina și în Dalmația a fost susținută și de filologul sârb Vuk Karadžić9.

Ilona Czamańska a scris că „majoritatea sârbilor din Republica Srpska din Bosnia modernă sunt de origine vlahă la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina în general”10. Tot Czamanska a adăugat: numărul mare al vlahilor din Balcanii de vest a dus la:

1. făurirea națiunii sârbe prin intermediul vlahilor;

2. făurirea națiunii bosniace prin intermediul vlahilor;

3. făurirea națiunii croate cu contribuția vlahilor catolici și ortodocși.

Serbia a fost populată în evul mediu de vlahi. Vlahii din Serbia septentrională se numesc români și locuiesc în Timoc, Banat și Voivodina. În sudul Serbiei încă mai trăiesc aromânii, numiți cinciari în limba sârbă.

Despre ștergerea din memoria bosniacilor a cuvântului „vlah” sau cum vlahii bosniaci au devenit sârbi bosniaci sunt câteva explicații ale unor istorici sârbi. Vladislav Skaric a scris că în acest scop au militat în special unele societăți secrete naționaliste sârbe din Sarajevo. Aceste organizații au fost fondate de preoți sârbi la care au aderat comercianți și profesori sârbi. Principalul obiectiv al naționaliștilor sârbi era înlocuirea în nomenclatura etnică utilizată în Bosnia dar și în Serbia, a cuvântului vlah cu cuvântul sârb.

Un scop ascuns al acestor organizații era promovarea pretențiilor teritoriale ale Serbiei în Bosnia. Un alt naționalist sârb, Vasa Pelagic, a dat instrucțiuni profesorilor de etnie sârbă din Bosnia să stimuleze elevii și studenții vlahi să utilizeze cuvintele sârb bosniac în loc de vlah bosniac în definirea lor etnică.

De asemenea în piețe și târguri au fost răspândite pliante care susțineau ca vlah e un termen disprețuitor și că locuitorii trebuie să utilizeze numai numele de sârb.

Ecourile acestor campanii se resimt și astăzi în lucrările unor istorici din țările din fosta Iugoslavie, care încă mai susțin că vlah este un termen peiorativ.

Vlahii din Bosnia și Herțegovina au lăsat în urma lor un patrimoniu interesant. Din evul mediu au rămas faimoasele necropole vlahe cu lespezi funerare decorate artistic (numite stecci în limba sârbă).

Majoritatea lespezilor nu au nici un text, majoritatea vlahilor neștiind să scrie. Printre cele mai cunoscute necropole sunt cele de la Radimlja, Boljuni, Blidinje, Ljubinje, Bileca, Vlahovici, Kruševo, etc.

Necropolele au fost realizate între secolele XII-XVI. Încetarea construirii unor astfel de necropole coincide cu islamizarea vlahilor. Pe unele monumente funerare vlahii și-au lăsat amprenta: imaginea lor în piatra cu costumul tradițional cu fustanelă (necropola Radimlja în fotografie). Acest detaliu indică faptul că vlahii din Herțegovina erau aromâni.

Numărul necropolelor este foarte mare și acoperă atât Bosnia și Herțegovina cât și unele teritorii din Serbia, Muntenegru și Croația.

Recent, mai multe personalități din țările din fosta Iugoslavie au recunoscut importanța deosebită a vlahilor la constituirea națiunilor „slave” din Balcani.

Astăzi, locuitorii din Bosnia și Herțegovina nu mai știu care este adevărata lor origine. Sub influența propagandei naționaliste slavofile din secolele XIX și XX, locuitorii încă mai cred în originea lor sud-slavă deși destul de mulți istorici din fosta Iugoslavie cunosc detalii despre originea vlahă a bosniacilor.

CITIȚI ȘI:

În lume mai există o Românie ! Unde se află și ce reprezintă această a doua „Românie”?

Din nou despre România din Bosnia

 

 

La numai 30 de kilometri de capitala ţării balcanice Bosnia şi Herţegovina, oraşul Sarajevo, se află o regiune muntoasă cu numele Romanija, scris şi pronunţat aproape ca în limba română.

Nu numai că este o regiune întinsă, dar este şi cea mai mare din Republica Srpska, partea de federaţie a Bosniei locuită majoritar de sârbi ortodocşi.

Principalele oraşe cuprinse în ţinutul Romanija sunt Pale (capitala Republicii Srpska), Sokolac şi Han Pijesak.

 

 

 

 

 

 

Românija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI.

O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani.

Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor, iar în limba curentă predomină „r”-ul.

 

Românija din Bosnia este fascinantă, are zeci de sate montane care se pierd pe culmile muntoase ale Dinaricilor. Au construit şi o mănăstire, Sf. Gheorghe, şi reprezintă una din cele mai respectate comunităţi din Republica Srpska.

Până în 1990, în perioada lui Tito, locuitorii nu aveau voie să spună că sunt români. Li se repeta că Romanija şi România nu au nimic în comun.

Cine spunea altceva era arestat şi putea primi chiar şi 10 ani închisoare.

Acum sunt mândri de faptul că „limba română” s-a născut mai întâi aici, şi mai târziu în spaţiul carpatic. Iubesc România noastră şi au venit des la noi în ţară.

În Pale există şi un club de fotbal cu numele de FK Romanija.

 

Mulți cercetători consideră că la înfiinţarea lor noile state balcanice apărute după năvălirile slavilor  erau bilingve la început.(Ştefan Starețu, medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniensia XXII/1, Ius Valachicum I, Poznań – Bucharest 2015, p.82)

Vlahii vorbeau limba lor, asemănătoare cu limba română, dar și limba administrației locale (bulgară sau sârbă).

În Balcanii de Vest numărul vlahilor era atât de mare încât la invazia turcilor în Balcanii de Vest sârbii erau numiți și vlahi.

În balada lui Miloș Obilici despre Bătălia de la Kosovo Polje (1389) eroii sârbi sunt numiți vlahi fără vreun sens peiorativ (Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads], (București: Ed. Saeculum I.O., 2005, p. 34).

Numărul vlahilor în Bosnia era și este atât de mare încât până și astăzi sunt cercetători care consideră că majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizați și slavizați). [lona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES HISTORICA 41, 2016, p.19]

Cercetătorii au găsit numeroase nume de origine vlahă în Bosnia: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor, s.a. [Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129]

După creștinarea slavilor a început un proces de asimilare a vlahilor din Balcanii de Vest.

Vlahii slavizați au participat activ la făurirea principatului Zeta (din nordul Muntenegrului de astăzi) și a principatului Hum (Zachlumia din Herțegovina).

Zeta a fost condusă o perioadă de o familie de origine vlahă (Balšić, Balša).

În Principatul Hum, vlahii au ajuns să fie bogați în urma comerțului cu produse rezultate din activitățile pastorale dar și din cărăușie.

Bogăția le-a permis ridicarea unor monumente funerare deosebite.

După ocuparea Bosniei, turcii i-au numit pe vlahii localnici “caravlahi”, negrul „cara” simbolizând nordul în limba turcă. (Ela Cosma (2008). Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 124).

Turcii deosebeau în acest fel vlahii din Grecia față de cei din Bosnia și Dalmația. Vlahii slavizați au fost apoi islamizați în timpul ocupației turcești.

Au scăpat de islamizare vlahii din Dalmația, care erau numiți morlaci de către italienii dalmațieni prin traducerea numelui caravlah în greacă și apoi italiană: maurovlah/morovlah/morlacchi.

Procesul de desnaționalizare a caravlahilor/morlacilor și de asimilare apare și din transformarea sensului cuvintelor vlahi și morlaci care, din a doua jumătate a secolului XVI, nu mai desemnează naționalitatea.

Anumite familii sârbești (probabil și vlahii slavizați) treceau drept vlahi, deoarece termenul nu mai însemna naționalitatea, ci modul de viață transhumant, opus celui de agricultor.

In Dalmația, vlah înseamnă țăran; același sens, de țăran slav îl are și cuvântul morlac, până în sec. al XIX-lea.

Chiar și orășenilor de origine latină din Dalmația li se spune de către populația slavă vlasi.

Mahomedanii din Bosnia îi numesc vlahi pe creștini, mai ales pe țăranii creștini, iar croații catolici îi numeau vlahi pe sârbii ortodocși refugiați în Croația și Slavonia (Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.82-91).

Tot în Bosnia trăiesc și țiganii românizați emigrați din Ţările române. Ţiganii românizați din Bosnia sunt urmașii băieșilor fugiți din robie în secolele XV-XVII. Ţiganii încă mai vorbesc limba română și pretind că sunt caravlahi.

Monumentele funerare ale vlahilor se găsesc în toate zonele în care au trăit ei, dar majoritatea se concentrează în Bosnia.

Harta necropolelor vlahe arată că densitatea cea mai mare a monumentelor este în partea de sud a Bosniei aproximativ în spațiul fostului principat Hum (Herțegovina).

Câteva necropole mai mici există şi  în Muntenegru, Croația și Serbia.

S-au făcut clasificări ale monumentelor funerare întrucât s-a găsit o mare varietate de forme.

După unele estimări sunt peste 70.000 de monumente funerare în 28 necropole – din care 22 în Bosnia și Herțegovina, 3 în Muntenegru, 2 în Croația și 3 în Serbia.

Monumentele sunt în marea lor majoritate fără inscripții dar cu bazorelieuri cu o mulțime de motive solare, florale și geometrice.

Aproape 300 au inscripții în greacă, latină și glagolitică (greacă modificată).
Foarte aproape de România, în Timoc în cimitirul din Negotin, dar și în cimitirul din satul Rajacke Pimnice de lângă granița cu Bulgaria sunt monumente funerare sub formă de stâlpi.

O problemă mai delicată a fost stabilirea originii monumentelor. Dintre cercetătorii din foata Iugoslavie care au studiat originea monumentelor funerare, croații au fost cei mai cinstiți arătând clar originea vlahă a acestora.

Sârbii, bosniacii și muntenegrenii au incercat diverse explicații arătâd că sunt vestigii ale bogomililor (paulicieni) sau vestigii ale bisericii bosniace.

Ideea că monumentele sunt ale bogomililor este un fals evident întrucât bogomilii interziceau semnul crucii.

Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”, scrie publicaţia

 http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=37535

 

Dragostea pentru străvechiul pământ al Romanijei o cântă acum… sârbii. 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/24/in-lume-mai-exista-o-romanie-unde-se-afla-si-ce-reprezinta-aceasta-a-doua-romanie/