CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum a ajuns opinca româneasca pe Parlamentul din Budapesta

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

Foto: Militari romani in fata Parlamentului din Budapesta

 

 

 

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redau  aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919.

A apărut iniţial în cartea sa „Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu , „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.

 

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta
(din însemnările generalului Marcel Olteanu)

 

 

„… Şi au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători.

Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.

Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească – roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis:

“Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă”…

„Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”

Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt.

Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…

„Cine oare să fi făcut această tragică glumă? – îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut”…

“Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.

Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.

“Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.

“Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.

– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric.

Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie.

Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă…

De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar… le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet:

“Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi”… Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:
– Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui.

L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale.

Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea.

Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători.

Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi.

Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic.

O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă…

L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt:

„Peste tot, domnule general”. Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru.

Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: „Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…” Şi iarăşi cîntecul lui: „Peste tot, domnule general.

În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”

– Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:

– E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…
Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor.

El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: „faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.

 

 

Fişier: RomanianCavalryBudapest.png

Cavaleristi romani la Budapesta

 

 

General Marcel Olteanu
Huzarul Negru”, 1926

Articol îngrijit de: Cristian Negrea

                                                   http://www.istoria.md/

 

Bibliografie (surse):
  • Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii, Editura Marist, 2010

09/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O ISTORIE MAI PUTIN CUNOSCUTĂ. LA 3 AUGUST 1919 ARMATA ROMÂNA A OCUPAT BUDAPESTA ȘI A LICHIDAT REPUBLICA SOVIETICĂ UNGARĂ. FOTO SI VIDEO

 

 

 

Fişier: RomanianSoldierLanchid.png

Foto: Santinela româna de  paza pe Podul Libertăţii (Szabadság HID), in Budapesta

 

La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din partea aliatilor invingatori in razboi, “Nota Vyx”, prin care se ordona fortelor militare ungare sa se retraga in granitele Ungariei, pana la  tratativele de pace cu Aliatii.

“Nota Vyx” a provocat o serioasa aliena­re nationala.

Presedintele Mihaly Karolyi si-a inaintat demisia, iar doua zile mai tarziu (pe 21 martie 1919), bolsevicul  Bela Kun a proclamat Republica Sovietica Ungaria.

Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adica a “Ungariei Mari”. Kun se baza, in primul rand  pe sprijinul lui Lenin si pe probabilitatea unui razboi intre Rusia sovietica si Aliati.

Promisiunea bolsevicilor lui Kun a dat apa la moara sperantelor revizioniste ale maghiarilor.

La sfarsitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare invadeaza teritoriul Slovaciei. Dupa cateva succese initiale, la 17 iunie 1919, insa, confruntate cu amenintarile de interventie ale SUA si Frantei, trupele bolsevice ale lui Bela Kun sunt nevoite sa se retraga din Slovacia.

Bela Kun se intoarce imediat contra Romaniei si isi trimite trupele in Transilvania.

Planul militar de ocupare a intregului Ardeal, prevedea jonctiunea dintre fortele bolsevice din Ungaria si cele din Rusia sovietica, pe teritoriul Transilvaniei.

 

 

 

Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii. Randul de jos, de la stanga la dreapta : Al. Vaida Voevod, St. Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Aurel Vlad. Randul de sus : Iosif Jumanca, Romul Boila, Valeriu Braniste, V. Bontescu, Ioan Suciu, A. Lazar, E. Hatieganu, Ion Flueras (lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate).

 

 

 

 

MEMORII / Amintiri de la Marea Unire (V)

 

 

 

Amintiri de la Marea Unire.

Sosirea la Bucuresti a delegatiei Transilvaniei cu documentele Unirii

Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin,care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.

La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea.

A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.

Primele subunităţi care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda generalului Gheorghe Rusescu.

La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat generalului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie poziţionate în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş fara ordin. Pe timpul nopţii, efectivele au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Josef”.

Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere.

În jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român descaleca în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josef”din Budapesta.

 

 

 

 

Generalul Mărdărescu

 

 

Foto: Gen. Mărdărescu alaturi de gen.Moșoiu la Budapesta

 

A doua zi, la ora optsprezece, aflat pe bulevardul Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care operase în Ungaria, generalul Mărdărescu, primea pe bulevardul Andrassy defilarea unui detaşament compus din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori.

Guvernator al Budapestei a fost numit generalul Ştefan Holban.

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

Foto: Militari romani in fata Parlamentului din Budapesta

În Ordinul de Zi emis cu acest prilej, generalul Mărdărescu, adresându-se „bravilor ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania”, spunea:

„Faptul săvârşit de voi va rămâne pe vecie înscris în cartea neamului şi în istoria omenirii. Sunt nespus de mândru că v-am comandat şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce aţi pus în înfăptuirea izbândei”.

Pentru generalul Mărdărescu, data de 4 august avea şi o altă conotaţie: împlinea 53 de ani.

Nu i-a iertat niciodată colonelului Rusescu gestul de a intra primul în capitala inamicului, afirmând în memoriile sale, publicate în 1922:

„Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obţine nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut şi cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operaţiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei şi, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.”

Acţiunea impetuoasa pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu, acesta  luand măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să îi ştirbească din aureola victoriei totale.

Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august  fiind tratată cu discreţie.

Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.

 

 

 

 
 
 
 

 

 

 

 

Fişier: Tropas - rumanas - ocupan -Budapesta- 1919 - outlawsdiary02tormuoft.png

 

Armata romana la Budapesta in 1919

 

Războiul romano-maghiar din 1919 s-a  desfăşurată pe o perioadă de nouă luni.

Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 de soldaţi morţi .

Armata româna a început retragerea  din Ungaria  în noiembrie 1919.

Între 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a părăsit teritoriul Ungariei .

Principalii lideri bolsevici au fugit din Ungaria. Bela Kun si alti kuneristi s-au refugiat in Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat.

Au fost insa arestati si au ramas intr-un lagar pana in iulie 1920, cand un acord privind schimbul de prizonieri  intervenit intre Austria si Rusia sovietica, a permis unui numar de 415 kuneristi sa se refugieze la Moscova.

La Moscova, Bela Kun a intrat in randul Partidului Comunist (bolsevic) din Rusia sovietica.

A primit cetatenia sovietica si a fost numit in conducerea Komiternului, raspunzand de Germania, Austria, Cehoslovacia si…Romania.

 

 

 

 

 

 

Prima sarcina a lui Kuhn in Rusia sovietica, a fost conducerea “Comitetului Revolutionar”din Crimeea (1920).

In aceasta calitate, el a ordonat executarea a 10.000 de prizonieri albi.

Victor Serge afirma in “Memoriile unui revolutionar”, ca Bela Kun este vinovat de masacrarea a 10.000 de alb-gardisti, care formau detasamentele generalului Piotr Nikolaevici Wrangel.

Victor Serge spunea ca Bela Kun le-a promis acestora amnistierea, daca se predau, insa  dupa ce trupele lui Wrangel s-au predat conform intelegerii, Bela Kun a ordonat executarea lor.

Acelasi lucru il confirma si Gyorgy Borsany in “The Life of a Communist revolutionary, Bela Kun” (Columbia University Press, 1993).

In Komitern, Bela Kun a fost un apropiat colaborator al lui Grigori Zimoviev.

Pe 27 martie 1921, Kun – in virtutea “Teoriei ofensivei” – a condus un puci esuat, al minerilor din centrul Germaniei (Communist Marzaction Putsch).

Lenin l-a acuzat de iresponsabilitate politica. Victor Serge scrie ca Lenin a numit actiunea pucistilor din Germania “les betises de Bela Kun” (“prostiile lui Bela Kun”), in sedinta secreta a “Comitetului Operativ” bolsevic de la Moscova.

Discutiile cu ceilalti membri ai exilului maghiar din Rusia faceau obiectul “notelor” inaintate, cu mare constiinciozitate, lui Bela Kun catre OGPU (fosta CEKA, politia politica).

Astfel  mai multi exilaţi unguri au fost arestati la începutul anilor ’30 şi executaţi.

Acuzat de legaturi cu “troţkismul”, Bela Kun – impreuna cu soţia, fiica şi ginerele său – au fost arestaţi in mai 1937 şi trimişi în GULAG.

In 1989, guvernul sovietic a anunţat că Bela Kun a fost executat, în data de 29 august 1938.

 

Reabilitat in 1956

 

In 1956, surpriză: criminalul Bela Kun – cel care a practicat “Teroarea Rosie” – a fost reabilitat, odata cu Laszlo Rajk (creatorul Securitatii ungare, AVO) – in procesul numit de mass-media occidentala “destalinizarea si dezghetul” hrusciovist – devenind “martiri ai Ungariei”.

Celalalt mare kunerist – Tibor Szamueli (Comisar pentru Afacerile Militare) – seful  comandourilor “Baieţii lui Lenin”, care aplicau legea “Terorii Rosii”, s-a refugiat la 1 august 1919 in Austria, în momentul in care armata romîna se pregatea să intre în Budapesta

Tibor Szamueli, în automobilul sau personal, a incercat sa treaca clandestin granita, dar a fost observat de granicierii austrieci.

In schimbul de focuri, acesta a fost ucis. (Dupa alte surse, s-ar fi sinucis).

Jeno Ländler – “Comisar pentru Afacerile Interne” sub regimul Bela Kun – s-a refugiat tot in Austria, unde a continuat sa fie unul dintre liderii exilatilor bolsevici unguri.

A murit in 1928 la Cannes. A fost incinerat, iar urna cu cenusa lui Landler a fost depusa la Moscova, in zidul Kremlinului, unde se afla si astazi.

In 1956, Landler a fost reabilitat si el in asa-numitul proces de “destalinizare”.

Un grup statuar il imortalizeaza pe Bela Kun, avand in dreapta pe Tibor Szamueli si in stanga pe Jenö Ländler.

Monumentul poate fi admirat si astazi, in anul de gratie 2008, la Budapesta.

Prabusirea puterii bolsevice din Ungaria in urma interventiei armatei regale romane, a permis fortelor conservatoare conduse de Istvan Bethlem si Miklos Horthy sa preia controlul incepand din Ungaria de Vest.

Detasamentele lui Miklos Horthy si-au luat revansa, dezlantuind “Teroarea Alba”.

Sustinatorii Republicii Sovietice Ungare, comunisti, intelectuali cu idei de stanga, evrei, tigani, au fost arestati, sau executati sumar.

 

Surse: ziarul Ziua si Wikipedia.ro

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/26/povestea-comunistului-kun-bela-cohen-marele-sef-al-republicii-sovietice-ungare-din-1918/

 

 

03/08/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

POVESTEA COMUNISTULUI KUN BELA (COHEN), MARELE SEF AL REPUBLICII SOVIETICE UNGARE DIN 1918.

 

 

 

 

 

 

Istoria lui Bela Kun (Cohen), şeful primului stat comunist din Europa –  Ungaria

Bela Kun este de origine transilvăneană. Din cîte se cunoaşte s-a născut în Nimijea ungurească, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud.

Unii susţin că ar fi din Cluj, lucru care insa nu se confirmă.

Familia Kun (Kuhn, originar Cohen) era una de evrei maghiarizaţi, de profesie mici comercianţi săteşti, ocupatie la modă în secolul al XIX-lea în nordul Transilvaniei.

Cum era şi firesc, soţii Kun şi-au dorit un urmaş, fapt ce s-a împlinit şi fiind băiat, i-au dat numele de Bela, după bunicul său.

Părinţii şi-au crescut copilul cu multă grijă şi l-au dat la şcoala primară de stat din localitate. Pe măsură ce trecea timpul, au constatat însă că fiul lor are deviaţii comportamentale intrigante cu accent de violenţă, motiv pentru care a intrat în dificultate cu dascălii şi numai cu greu şi-a putut obţine actul de absolvire.

Trecînd peste accidentele din şcoala primară, părinţii l-au trimis mai departe la învăţătură în Gherla, cu scopul de a-l forma în meseria lor.

Nu au avut noroc, întrucît copilul provoca tot felul de scandaluri cu ceilalţi elevi şi era preocupat de treburi amoroase încălcînd regulile comportamentale instituite în aşezămîntul de învăţămînt.

Pînă la urmă a fost silit să părăsească şcoala din considerente de comportament.

Încercările lui ulterioare de a-şi continua pregătirea au dat greş de fiecare dată din cauza trăsăturilor sale de caracter, iar părinţii nu l-au mai primit acasă.
Rămas pe drumuri, a plecat la Cluj să-şi încerce norocul şi, pînă la urmă, a reuşit să-şi găsească un loc în ziaristică, chiar pe placul apucăturilor lui.

Materialele pe care le publica depăşeau însă deontologia meseriei.

Mînat de spiritul său aventuros şi de nesocotinţă, a abordat diferite exemple intime de familie, provocînd nenumărate scandaluri. Manipulînd date din viaţa cotidiană clujeană, îşi dă seama că acestea pot să-i asigure o sursă de cîştig.

Ca urmare, pune la cale o serie de şantaje şi escrocherii ameninţînd cu dezvăluiri senzaţionale compromiţătoare.

Luat în supraveghere de autorităţi, este pus sub urmărire pregătindu-i-se un dosar de anchetă, riscînd să ajungă pe mîna justiţiei locale. Astfel, lansarea lui în presă s-a încheiat cu un eşec total.

Are noroc. La 28 iulie 1914, începe primul război mondial.

Austro-Ungaria declară război Serbiei. Urmărit de justiţie, Bela Kun priveşte evenimentul ca pe o gură de aer salvator.

Se prezintă la comandamentul militar din Cluj căruia îi adresează cerearea de a fi primit voluntar să plece pe front.

Prezentările lui patriotarde îi determină pe ofiţerii din comisie să-i aprecieze devotamentul faţă de Patrie, aprobîndu-i solicitarea şi acordîndu-i potrivit pregătirii un grad militar de subofiţer.

Bucurîndu-se de asemenea aprecieri, pleacă pe frontul din Galiţia cu primul eşalon.

Ajuns în prima linie a frontului, timp de doi ani, se remarcă în ofensivele şi contraofensivele beligeranţilor, iar pentru merite deosebite este decorat şi trecut în corpul ofiţerilor.

În 1916 cade prizonier la ruşi, care îl internează în lagărul siberian de la Tomsk.

Este anul în care bolşevicii lui Lenin se înfiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia.

Pentru a cîştiga încrederea prizonierilor bolşevici agenţii promit acestora că dacă trec de partea “revoluţiei” vor fi eliberaţi din prizonerat, în schimbul încadrării lor în detaşamentele roşii secrete.
La 7 noiembrie 1917 din Rusia, începe revoluţia bolşevică Bela Kun a înţeles încă din 1916 că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea clandestină a conspiratorilor din lagăr.

Îmbrăţişînd cu ardoare cauza bolşevismului, el a devenit în scurt timp cel mai apreciat activist comunist din regiunea Tomscului, el manifestînd un fanatism dus pînă la extrem şi o ură fără margini împotriva “duşmanilor revoluţiei mondiale”.

Noua lui credinţă este însoţită de un comportament de extremă duritate faţă de deţinuţii din lagăr, un om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale.

Evidenţiindu-se prin calităţile oratorice-propangadistice revoluţionare, Kun va fi remarcat de liderii bolşevici siberieni şi prin ei de către conducătorii lor supremi de la Moscova, care îi vor pune la dispoziţie fonduri substanţiale pentru a-şi continua activitatea.

Ca urmare a încrederii de care se bucura, după 7 noiembrie 1917, “revoluţionarului Kun” i se vor crea condiţii să părăsească lagărul de la Tomsk, iar Lenin, deşi cunoştea că acesta a profitat în scop personal de fondurile puse la dispoziţie de partid, dispune să fie adus la Moscova, la dispoziţia internaţionalei comuniste, unde primeşte însărcinarea să se ocupe de extinderea revoluţiei în Ungaria.

Sfîrşitul războiului mondial îi aduce lui Kun o nouă şansă de afirmare revoluţionară. La 4 şi 6 octombrie 1918, Germania şi Austro-Ungaria capitulează.

La 29 octombrie este asasinat primul ministru ungar Tissa Istvan (Pişta), acţiune de care nu sînt străini nici agenţii bolşevici din agentura maghiară.

La o zi după acest eveniment, în 30 octombrie, 1918, este ales un nou guvern în frunte cu contele Karoly.

Guvernul Sovietelor analizează posibilitatea extinderii revoluţiei bolşevice în centrul Europei. În acest sens, Lenin dispune ca Bela Kun să plece imediat în Ungaria, pentru a conduce campania de trecere a acestei ţări de la republică burghezo-democratică la o republică a sovietelor.

Pentru înfăptuirea acestei schimbări de regim se pun la dispoziţia lui Kun mari sume de bani cu care să poată manipula schimbarea ungurească de regim.

Misiunea era punctuală şi consta în instaurarea sovietelor în Ungaria şi Transilvania pînă la începutul anului 1919.

Sosit în Ţara Ungurească, înainte de 3 noiembrie 1918, cînd are loc declararea independenţei Ungariei faţă de Austria, el nu întîrzie să-şi afirme vocaţia şi începe să-şi formeze o reţea largă de colaboratori, recrutată din rîndul elementelor maghiare fanatice şi rău famate.

Cu ajutorul acestei agenturi se lansează într-o vastă campanie propagandistică, după un slogan ultranaţionalist legat de nedreptatea istorică la care a fost supusă teritorial ţara de către învingători.

Prin angajamentul său de a aduce Ungaria în vechile ei hotare îşi crează o largă popularitate pe toate planurile, fiind văzut ca omul salvator.

Prima sa victorie va fi armata. Pătrunzînd cu agenţii săi în unităţile militare el va fi sprijinit în multe locuri de către cadrele de comandă ofensate de umilirea înfrîngerii de pe front şi de capitularea ce a avut loc.

Peste tot unde este acceptat recrutează oameni nemulţumiţi, ori dornici de căpătuială şi constituie din ei gărzile roşii.

 

 

 

Istoria lui Bela Kun (Cohen), şeful primului stat comunist din Europa, Ungaria

 

 

În Transilvania, Bela Kun penetrează cu bolşevicii lui unităţile secuieşti care constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi.

Pînă şi împuternicitul guvernului pentru Transilvania Apaty Istvan va fi transformat în “Postav roşu”.

De la început, guvernul coabitează cu elementele comuniste din ţară care se afirmau consecvente în lupta pentru integritatea teritorială a Ungariei.

Aflîndu-se pe poziţii comune naţionaliste, conducătorii politici de la Budapesta nu vor lua nici o măsură pentru a stăvili consolidarea puterii militare a lui Bela Kun.

După ce atrage de partea lui divizia de secui care aparţinea armatei de nord-est a Ungariei, încearcă să-şi impună autoritatea şi asupra regimentelor din Budapesta. Acestea îl primesc cu ostilitate şi în cele din urmă îl alungă.

Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun susţine o vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu luna decembrie şi pînă în aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare maghiare bolşevice mii de români aflaţi la nord-vest de alianiamentul de contact dintre trupele române şi maghiare.

Campania de terorizare a românilor a dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice maghiare, de susţinere a aceastuia.

Simţind încurajarea politică, Bela Kun profită de situaţie căutînd să-şi consolideze calea către luarea puterii.

Pentru aceasta însă trebuia înfrînt conservatorismul garnizoanei din Budapesta, refractară faţă de lozincile comuniste.

Kun nu se lasă şi în luna ianuarie 1919 îşi înfiltrează sute de adepţi în regimentele budapestane, pentru a le determina să-l urmeze şi să se răscoale.

Încercînd să forţeze lucrurile şi pe calea armelor, totul se transformă într-o mare nereuşită, soldată din nou cu alungarea lui şi a adepţilor săi unguri, evrei şi străini, din unităţi şi oraş.

Şi de data aceasta, politicienii şi autorităţile rămîn pasive, fără a avea nici un fel de reacţie.
Poziţia autorităţilor din capitala ungară îl încurajează şi mai tare pe liderul comunist.

El nu se dă bătut şi îşi regrupează toate forţele în zona Salgotarian, o guvernare bolşevică prin care ţine sub control partea nord-estică a Ungariei.

 

 

 

 

Oamenii lui Bela Kun si… faptele lor

 

 

Acolo îşi încropeşte un corp de voluntari format din militari, revoluţionari şi tot felul de aventurieri cu care începe sovietizarea în zonă. Apoi, însoţit de o mie de rebeli, intră în Budapesta unde ocupă toate punctele strategice ale oraşului, distruge sediile ziarelor şi sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, îl obligă pe Karoly Mihaly să renunţe la conducerea statului.

Nu va trece mult şi, în Italia, Musolinii se va inspira din acest complot ocupînd Roma cu o mie de “cămăşi negre”.

Preluînd puterea, Bela Kun dîndu-se drept urmaş vrednic, al marilor revoluţionari maghiari: Kossuth, Petöfi sau Bem (unul croat altul rutean şi altul polonez) instaurează în Ungaria dictatura proletariatului, colectivizînd pînă şi găinile.

Instaurînd sovietele ca formă de conducere administrativă, dă frîu liber extremismului naţionalist la care îl incită în toată ţara.

În acelaşi timp se declară mentorul salvării “Ungariei Mari”, scop în care întreprinde măsuri radicale de recuperare a Transilvaniei şi Slovaciei.

Pentru a-şi consolida puterea Kun îşi subordonează armata şi forţele de represiune internă pe care le reorganizează pe principiile armatei roşii.

Cadrele militare nesigure sînt înlăturate şi în locul lor sînt promovate cele radicale. Kun ordonă ca forţele de ordine din Transilvania să se constituie în detaşamente de represalii.

El anulează ordinul lui Karoly ca aparatul administrativ din Transilvania să nu se mai prezinte la slujbe şi dispune reocuparea tuturor posturilor administrative ale statului maghiar.

El sprijină constituirea formaţiunilor de represalii împotriva românilor. Apelează la toate “forţele patriotice” să se încadreze în armată, “pentru salvarea patriei.

Toate scursurile societăţii, pînă şi recidiviştii au răspuns chemării, dînd fuga în armată şi gărzile bolşevice unde era rost de aventură sau chilipir.

În urma măsurilor luate, într-o lună de zile Kun a reuşit să pună pe picioare o armată ungurească roşie de 150 de mii de oameni, dintre care aproximativ 70.000 soldaţi cu 150 de tunari au fost concentraţi pe Tisa, la Sighet şi pe Crişul Repede, iar 80.000 în aceeaşi zonă, în raioane de concentrare situate pe malul drept al Tisei, gata în orice moment să intre în acţiune.

După primele două săptămîni ale lunii, efectivele noii armate maghiare depăşeau 200.000 de soldaţi.

Pentru înzestrarea acestui corp de oaste au fost golite toate depozitele de armament şi miniţie de pe teritoriul Ungarie şi au fost dezarmate trupele austriece, în retragere peste teritoriul unguresc.

Concomitent cu formarea noi armate, Bela Kun purta tratative cu guvernul sovietelor din Rusia, în vederea unor operaţiuni comune împotriva României şi Cehoslovaciei pentru realizarea unei joncţiuni între cele două armate revoluţionare.

Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia secuiască, formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de oameni.

Lor li se adăugau numeroasele detaşamente de represalii constituite din jandarmerie, oameni din administraţia nobiliară şi aventurieri voluntari din toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau pe Kun datorită originii sale etnice şi erau dornici de căpătuială.

Liderul bolşevic era însă nemulţumit că evreii cu stare materială bună nu l-au îndrăgit şi i-au tratat ca atare.

Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în spatele celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu trupele române.

Acolo unde însă situaţia o impunea, atît Karoly cît şi Kun s-au întrecut să trimită în Transilvania detaşamente de represalii din Ungaria.

Exemple sînt cele ale detaşamentului “Pataky” trimis peste Mureş, pentru pacificarea satului Mihalţ, al detaşamentului trimis din Budapesta să pacifice satul moţesc Beliş sub comanda căpitanului Ditrikh Antal, pentru a pacifica valea Beiuşului, acelui trimis de Regimentul 39 Debreţin care a ocupat depresiunea Lăpuşului etc.
Pregătirea armatei sovietice maghiare pentru ofensivă contra românilor este precedată de convorbirile telefonice dintre V.I. Lenin şeful guvernului Rusiei sovietice, din care rezultă că un “atac conjugat împotriva României din spre est şi din spre vest este iminent.

Dintr-o telegramă trimisă de Bella Kun lui Lenin, la 22 martie, rezultă planurile comune ale acestora de a ataca România.

“Republica Sovietică ungară – afirmă Kun – roagă să se încheie cu guvernul sovietiv rus o alianţă ofensivă. Cu armele în mîini, declarăm că ne vom opune tuturor duşmanilor proletariatului şi vă cerem să ne daţi imediat preciziuni asupra situaţiei militare”.

Nu se cunoaşte care a fost răspunsul lui Lenin la această telegramă, dar dintr-o altă telegramă al acestuia transmisă la 25 aprilie 1919, comandamentului armatei roşii ucrainene rezultă direcţiile de înaintare de pe teritoriul Galiţiei şi Bucovine.

“Forţele unei armate din Ucraina sovietică trebuie să dea lovitura prin Bucovina pentru a realiza legătura directă cu armate roşie maghiară, iar alte grupări să treacă la ofensivă pentru a rupe poziţiile forţelor regale ale României şi încercuirea lor lîngă Nistru”.

Ca urmare a acestui ordin, la 26 aprilie 1919, statul major al trupelor bolşevice de la Kiev a ordonat trupelor sale “să înainteze rapid şi să stabilească legătura cu armata roşie ungară”. Înaintarea acestor forţe a fost întîziată însă de rezistenţa trupelor cehoslovace, atacate din vest de unguri.

De asemenea, în bătălia de pe Nistru, ucrainenii au fost alungaţi de armata română încă de la primul contact.

Acţiunile trupelor maghiare bolşevice, în Transilvania, începute încă din luna decembrie 1918, s-au intesificat gradual în lunile ianuarie-martie şi la 16 aprilie au trecut la acţiuni ofensive împotriva trupelor române.

Încă de la sfîrşitul lunii ianuarie 1919, aliniamentul de apărare a fost atacat în diferite sectoare.

Astfel au fost lovite avanposturile româneşti din Valea Drăganului, pe valea Crişului Repede.

În noaptea de 21 spre 22 februarie, trupe ungureşti de tăria unui regiment au atacat poziţiile româneşti de la Ciucea, Zalău şi Şimleul Silvaniei.

Simţind pulsul unui succes al armatei roşii pe frontul ucrainean, Bella Kun a considerat că a sosit timpul să treacă la o ofensivă generală în Transilvania.

Ofensiva armatei maghiare în Transilvania a început îndată după convorbirile dintre Lenin şi Kun. Ea este marcată de ordinile date de Kun, în 22 şi 24 martie 1919, adresate diviziei de secui de a face pregătirile pentru a ataca pe direcţia Satu Mare – Dej.

Acelaşi ordin l-a primit şi Divizia 3 ungară. În adîncime făceau pregătiri ofensive alte mari unităţi.

Aceasta, în condiţiile în care noul guvern maghiar este somat de aliţi să-şi retragă trupele din Transilvania şi să le dezermeze.

La Paris, se cunoştea că odată cu intensificarea operaţiunilor militare, în Transilvania s-au luat şi măsuri de mobilizare a rezerveştilor.

La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe tot frontul românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta consimţămîntul aliaţilor, trec la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7 infanterie.

Detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii de vînători de munte care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii rîul Tisa.

Forţînd Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice întîlnite, printr-o învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să capitulează, armata ungurească pierzîndu-şi marea sa unitate de elită.

Armata română îşi continuă operaţiunile în Cîmpia Panoniei, iar la nord Detaşamentul Olteanu despresoară trupele cehoslovace, încercuite de ucraineni şi trupele lui Bela Kun. Prin această acţiune joncţiunea dintre cele două armate bolşevice eşuează.

Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze tratative cu românii, dar guvernul României refuză orice tratative.

În aceste condiţii, conducătorul boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul printr-o ofensivă obţinînd în primele zile unele succese.

În 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de Tisa şi pînă la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă.

La 4 august, românii ocupă Budapesta arborînd drapelul României pe clădirea Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi capturat, întrucît, în după amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai apropiaţi fuge către Viena într-un tren blindat.

Revenit în Rusia Sovietică, Bela Kun a supravieţuit pînă după moartea lui Lenin. Stalin însă a făcut contabilitatea la fondurile “revoluţionare” pe care Kun le-a devalizat în interes personal şi a ordonat executarea lui.

După ocuparea Budapestei, Consiliul Antantei a dispus oprirea ofensivei române, la hotarul cu Austria. Era o nouă gogomănie cu iz de desconsiderare a României.

Aici, în acest colţ al Ungariei neocupat de trupele române, puterile Antantei au creat condiţiile pentru instaurarea primei dictaturi fasciste din Europa a contraamiralului Horthy Miklos de Baia Mare, strănepotul unei familii de renegaţi români, care la începuturi purta numele de Horotan.

Era un ofiţer renumit, care trebuia să fie condamnat pentru că în timpul războiului a scufundat în Adriatica la strîmtoarea Otranto flota navală a aliaţilor.

Era personajul prin care occidentul european pălmuia România, încă odată, ca răsplată că a înlăturat puterea sovietică din mijlocul continentului.

Socotelile aliaţilor de al ajuta pe Horthy să ajungă în fruntea Ungariei au fost cu totul nefericite nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă.

Intrînd în Budapesta, românii au acceptat constituirea unui guvern maghiar sub conducerea social-democratului Gyula Peidel, dar acesta a fost înlăturat de un grup de oameni înarmaţi veniţi în capitală, din zona de control a lui Horthy.

Românilor li se interzice, de la Paris, să intervină. Ba mai mult, în aria geografică controlată de Horthy, aliaţii admit acestui să organizaze o nouă armată, recrutată din nobilime şi ţărănimea înstărită, ameninţată de bolşevici cu naţionalizarea pămînturilor.

Cu această armată, Horthy înlocuieşte “dictatura proletariatului” cu “Teroarea albă”. Foştii comunişti şi simpatizanţii lor erau arestaţi, împuşcaţi ori spînzuraţi.

Evreii cad în masă în acţiunile de represalii. Horthy îşi extinde represiunea în Budapesta şi partea Ungariei ocupată de armata română.

Unităţile române intervin pentru a opri masacrul ordonat de Horthy, dar acesta se plînge Apusului. Aliaţii trimit la Budapesta o comisie care dă deslegare acestuia a institui o “nouă ordine”, iar trupele române sînt obligate, la 16 noiembrie, să părăsească capitala ungară şi la 22 ale aceleaşi luni, aliaţii cer acestora să se regrupeze la est de Tisa, pe aliniamentul convenţiei din 1916.

Şi acesta a fost doar un vis, întrucît, în urma tratatelor de la Paris, soldaţii români, vor fi siliţi să părăsească aliniamentul şi să ocupe un altul, mai în interior, care corespunde cu frontiera de astăzi.

Epopeea românească a primului război mondial se încheie aici.

Tot atunci însă, începe epopeea celui de al doilea război mondial, iar România cade din nou victima uşurinţei cu care puterile apusene tratau problemele şi în primul război mondial.

În urma retragerii trupelor române din Ungaria, Horthy a preluat puterea în calitate de regent şi prin terorism a instaurat prima dictatură fascistă din lume, un regim reacţionar despre care omul politic italian Francesco Nitti afirma: “Este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura ungară, un guvern de jaf, de tortură, de asasinat… de oameni corupţi, de hoţi şi de mîrlani”.

Tot vestul european care domina lumea ştia acest lucru, dar tăcea conciliant.

Exemplul luării puterii de către Horthy în Ungaria si actiunea sa de instaurare a  dictaturii, i-a inspirat si pe Mussolini în Italia, pe Hitler în Germania şi pe Stalin, cei patru scelerati care au decapitat România în 1940 şi au bulversat întreaga Europă.

 

 

Dr. Aurel VAIDA

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/

 

26/05/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: