CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Memoriile referitoare la situaţia din România înaintate preşedinţilor americani în primii ani de după ocuparea ţării de către sovietici, nu au ajuns niciodată la aceştia. VIDEO

 

 

 

 

Analiza politico-economico-militară a lui Thomas S. Blonton,  intitulată „Ce ştia preşedintele Truman despre România”.

Un raport american despre România din 1949

Un Memoriu exhaustiv şi competent adresat de regele Mihai I  fostului preşedinte Franklin Delano Roosevelt, în ianuarie 1945, n-a ajuns niciodată în mîna preşedintelui, iar secretarul de stat, atunci în funcţiune, a formulat opinia scrisă că nu trebuie să se dea un răspuns formal acestui patetic document. 

 

 

 

regele Mihai aviator

 

 

 

De asemenea, se pare că un raport al serviciilor americane elaborat în 1949, înaintat preşedintelui Harry Truman, nu a ajuns niciodată la acesta.    

Şi alte documente de acest fel, trimise, n-au ajuns pe masa de lucru a preşedintelui S.U.A.

De altfel, preşedintele Truman era un mediocru ca inteligenţă şi ca om politic. Profesorul  Mihai Ralea povestea, prin 1957, că la prezentarea acreditării sale de ambasador al României în S.U.A. (în 1946), la protocolara convorbire de după ceremonie, Truman l-a întrebat, tam-nisam, dacă acum, poporul român are conflicte cu …dacii.

Asta îi comunicase lui Truman, rapid, vreun consilier tot atît de ignar (ignorant) în problemele Europei de Est, răsfoind vreo enciclopedie, şi atît s-a priceput să-l întrebe pe noul ambasador al României…

Să nu ne înşelăm. România a fost cedată sovietelor încă de la Conferinţa de la Teheran din decembrie 1943 şi în octombrie 1944 a intervenit înţelegerea secretă de la Moscova, dintre Churchill şi Stalin prin care România era cedată Rusiei în schimbul Greciei.

 

yalta

Foto: Churchill, Roosevelt şi Stalin 

Conferinţa de la Yalta din februarie 1945 a pecetluit această înţelegere.

Toată politica S.U.A. şi a Angliei de după război a respectat această cinică înţelegere şi nimic efectiv nu au întreprins puterile occidentale în apărarea democraţiei în România.

A fost un laş, cinic şi interesat abandon. Şi măcar de ar fi spus asta, direct, forţelor democratice din România. Dimpotrivă, lăsau a se înţelege că puterile occidentale sânt interesate în apărarea forţelor democratice româneşti şi le vor sprijini în militantism.

Tot ce au întreprins a fost Conferinţa miniştrilor de Externe ale celor trei mari puteri, din 1946 de la Moscova, care a decis, pentru România, organizarea unor alegeri libere şi reprezentarea, în guvernul P. Groza, a exponenţilor politici ai P.N.Ţ. şi P.N.L.

Dar n-au protestat decis şi cu consecinţe, după falsificarea grosolană a alegerilor din noiembrie 1946.

 

 

Foto: Petru Groza

 

Regretatul N.Carandino povesteşte în al doilea volum al memoriilor sale, că stăruinţele ambasadorului american din Moscova, Averell Harriman, venit, special, la Bucureşti pentru a convorbi cu opoziţia democrată din toamna lui 1946, aveau un singur scop: să creeze o zonă de linişte relativă în Europa de Est pentru ca, în S.U.A., Truman să poată cîştiga, triumfător alegerile.  

 

 

 

visinski

 

Foto: Preşedintele american Harry Truman

 

 

Atât şi nimic mai mult şi N. Carandino regretă mult, gândind la asta la închisoare că s-a lăsat înşelat de promisiunile ademenitoare ale lui Harriman.

Dacă nu ar fi fost timp de doi-trei ani această politică occidentală duplicitară, se modifica, cu siguranţă, şi strategia partidelor politice democratice româneşti, nemaiîntreţinînd, în popor, speranţa venirii americanilor pentru a curma atotputernicia Sovietelor.

Dar aşa au stat lucrurile pînă tîrziu în 1948. 

În 1948 se petrece luarea de atitudine categorică a lui – cine ar crede? – Churchill în celebrul său discurs de la Foulton. S.U.A. aveau aceeaşi atitudine categorică.

Atunci se deschid aripile războiului rece care a durat cîteva decenii bune. Dar să revenim la raportul secret al lui Thomas S. Blonton.

A fost elaborat în 1949 şi predat la 5 octombrie al acestui an şi a devenit public posibil de consultat în 1970.

Acest Blonton a folosit, inteligent, rapoartele diverşilor oficiali americani în România şi, ştiind să culeagă de acolo ceea ce îi era util, mai şi documentîndu-se în literatura de specialitate, a întocmit un raport pătrunzător care putea fi necesar.

Dar era, atunci, cineva oficial în S.U.A., în frunte cu preşedintele, să pornească un război eficient împotriva URSS, fără de care eliberarea ţărilor pe care le ţinea în captivitate nu era posibilă? Ştim, azi, bine că nu, deşi, în ţară, destui deznădăjduiţi mai investeau speranţe în această minune.

Dar astăzi,acest raport sobru devine, la lectură, brusc zguduitor. Raportul dezvăluia trista realitate a alegerilor din noiembrie 1946:

„În campania de alegeri, Blocul Partidelor Democratice, dominat de comunişti, a susţinut o singură listă electorală şi, potrivit rezultatelor date de guvern, şi-a asumat o victorie strălucită.

În realitate, alegerile s-au caracterizat prin intimidare şi falsificarea rezultatelor. Opoziţia care, se estimează, a cîştigat aproximativ 75% din voturi, a primit doar 35 din cele 414 locuri în Camera Deputaţilor”.

Şi se adaugă imediat: „În anul următor, guvernul a subminat necontenit prerogativele Regelui, iar la 30 decembrie 1947 a forţat abdicarea sa.

În aceeaşi zi, a fost proclamată Republica Populară Română, de către premierul Groza şi miniştrii săi, cu acordul „în unanimitate” al Camerei.

Proclamarea republicii a marcat culminaţia succesului comunist în procesul de preluare completă a controlului. În lunile ce au urmat, comuniştii s-au concentrat asupra schimbării formei de stat, pentru a-şi epura rîndurile de elementele considerate nu deplin obediente faţă de ordinele Kremlinului”.

Oficialii americani neavînd cunoştinţă de rezistenţa românească din munţi, Thomas S. Blonton afirmă în raportul său:

„Nu există nici o informaţie care să indice existenţa sau formarea unei opoziţii eficiente şi organizate în forma unor grupuri de rezistenţă. Puterea poliţienească absolută a guvernului este suficientă pentru a descuraja persoane sau grupuri capabile de a organiza şi a realiza asemenea demersuri.”

Blonton se referea şi la organizarea centrală a tineretului, după modelul sovietic, inclusiv copiii de 9-14 ani, precizînd că „această înregimentare a tineretului român are ca scop îndoctrinarea comunistă în orele libere, mai degrabă decît recreere.

Se fac presiuni asupra tineretului pentru ca acesta să se înscrie în brigăzi „voluntare” de muncă pentru reconstrucţie prin toată ţara. Cu toată ostilitatea celor mai mulţi tineri români faţă de acest gen de constrîngere, programul comunist de a extinde ideologia marxistă asupra unei proporţii apreciabile dintre ei va reuşi, fără îndoială, dacă accesul la alte puncte de vedere va continua să fie împiedicat. Comuniştii îşi pun evident mari speranţe în programul pentru „controlul gîndirii”, care în viitor va afecta în mare măsură tînăra generaţie”.

De fapt, constată Blonton, s-au întreprins demersuri eficiente pentru influenţa Occidentului în România. Şi citează ca exemple oficiale, denunţarea, în iunie 1948, a înţelegerii din 1929 între România şi Vatican şi închiderea, în 1948, a Institutului Francez din România.

De asemenea, în august 1948, au fost închise toate şcolile conduse de străini, iar bunurile lor confiscate de stat. Apoi declararea obligatorie a limbii ruse în şcoli a contribuit, de asemenea, la oprirea influenţei culturii occidentale la graniţă.

Să adaug că, de fapt, în curînd, cultura (literatura) occidentală îşi va recuceri statutul privilegiat, prin iniţierea unui vast program de traduceri la E.S.P.L.A.

Revenind la raportul lui Blonton, să adaug că acesta informa şi că de fapt, „cenzori comunişti zeloşi controlează toate producţiile literare, fiecare spectacol de teatru, sală de concert ori cinema, pentru a descoperi tendinţele care ar putea să aibă legătură cu Occidentul „decadent şi reacţionar”.

Chiar şi Academia Română a fost naţionalizată după modelul sovietic.” Conchizîndu-se că revoluţia din România este practic desăvîrşită, „o mare parte a programului comunist mai urmează să fie implementată, mai ales în zonele rurale, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a poporului român.

În consecinţă, sub îndrumarea şi controlul permanent al URSS, România va urmări, în politica internă, obiectivul de a deveni un stat colectivist, care nu va susţine idei şi dorinţe în contradicţie cu dorinţele Kremlinului”. 
Un capitol important şi foarte serios în analiză e cel consacrat economiei româneşti. După o descriere analitică, probă, a fizionomiei economiei româneşti din trecut, relevîndu-se relativele ei bogăţii şi starea ei latent înapoiată, se arată că, în prezent, URSS a introdus, aici, sistemul planificării, adăugîndu-se precizarea că „URSS a secătuit România, luînd o pradă de război estimată la un miliard şi trei sferturi, transportarea în contul reparaţiilor de război şi exploatarea companiilor cu capital mixt”.

Şi se mai precizează că „atît agricultura, cît şi industria petrolieră, de importanţă crucială pentru redresarea României, se află mult sub nivelul antebelic… A avut de suferit mai ales consumatorul…, standardul de viaţă, deşi este în creştere, se află sub cel din 1930… După război, redresarea economică a fost întîrziată şi România se află printre cele mai slab dezvoltate ţări din Europa de Est”.

Apoi raportul detaliază tabloul, analizînd competent şi în spiritul adevărului, toate sectoarele economiei româneşti, punînd de fiecare dată, accentele acolo unde se cuvine, cu tabele şi grafice binevenite care susţine seriozitatea extremă a raportului Blonton.

Relativ la expunerea situaţiei petroliere din ţară, indiscutabil, atunci, principala ei sursă de bogăţie, raportul Blonton precizează: „România are nevoie urgentă de echipament nou şi piese de schimb, dar restricţiile actuale fac importurile din vest practic imposibile, iar URSS şi celelalte state-satelit nu sînt capabile să, acopere aceste necesităţi”. Observaţie dreaptă şi care s-a remediat, tîrziu, în anii şaizeci.

Constata, apoi, declinul ratei natalităţii de la 35/1000 locuitori în 1930 la 23,8/1000 locuitori în 1946.De menţionat că, făcîndu-se referiri la situaţia deficientă a alimentaţiei în ţară se preciza că „în ciuda dificultăţilor de comerţ cu Vestul, SUA a trimis României cantităţi considerabile (în special grâne), fiind al doilea mare furnizor cu aproximativ o cincime din valoarea totală a importurilor în 1947”.

De notat şi aprecierea lucidă potrivit căreia se spune: „Este posibil ca ţăranii să opună o rezistenţă serioasă la colectivizare distrugînd plantaţiile şi sacrificînd excesiv animalele, pentru a preveni confiscările şi colectarea produselor.

Dacă colectivizarea agriculturii are loc pînă în 1951-1952, atunci aducerea nivelului de producţie la cel de dinainte de război va întîrzia pînă în perioada 1955-1960.”

În capitolul relaţii externe, evident se arată totala dependenţă a României faţă de URSS, constatîndu-se consolidarea, după alegerile din 1946, a regimului comunist care a respins nota SUA care contesta imparţialitatea acestor alegeri. 
Raportul acesta, de o impresionantă seriozitate, este, astăzi, un document istoric de reală importanţă, dar e îndoielnic că o personalitate cu putere decisivă în administraţie l-a citit şi analizat.

Şi, practic, chiar dacă l-ar fi citit, ce putea întreprinde SUA faţă de România în 1949, la începuturile războiului rece care a durat decenii întregi?

Academia Civică a făcut un extraordinar serviciu publicîndu-l în întregime (inclusiv cu doctele anexe). 

 

 

 

 

Surse:

Thomas S. Blonton, Ce ştia preşedintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrete americane (1949). În româneşte de Ioana Ieronim, în colaborare cu Raluca Schian, Raluca Ionescu şi Andrei Popovici. Fundaţia Academia Civica, 2000. 

 

http://www.romlit.ro/un_raport_american_despre_romnia_din_1949

02/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Omul nou”nu a fost inventat de Ceausescu. VIDEO

 

Serviciile secrete de la Moscova au constituit o adevarata „Academie a crimei”, unde erau chemati discipoli din toata lumea pentru a fi instruiti in „arta” de a modifica psihicul oamenilor, de a modifica vechea lor mentalitate, devenind inofensivi sau fanatici comunisti.

Acest scop scuza orice mijloace folosite. S-a conceput si un manual continand incredibile instructiuni, greu de imaginat pentru o minte normala. Textul manualului e precedat de prelegerea tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica de la Moscova in 1936 de catre Beria.

 

 

 

Imagini pentru beria

Foto: Lavrentii Beria, criminalul din fruntea NKVD -ului, politia politica sovietica, unul dintre cei mai temuți oameni din Uniunea Sovietică. Beria n-a supraviețuit luptei pentru putere ce a urmat morții lui Stalin, fiind executat în ziua de 23 decembrie 1953.

Cuvantarea lui Beria
Prelegere tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica, Moscova, 1936

Studenti americani ai Universitatii Lenin, fiti bine veniti la aceste cursuri privind psihopolitica.

Psihopolitica este o parte importanta, desi mai putin cunoscuta, a geopoliticii. Ea este mai putin cunoscuta fiindca se adreseaza unor cadre cu o inalta educatie, stratul superior al „insanatosirii mentale”. Obiectivele noastre principale sunt promovate in mod eficient prin psihopolitica. Primul nostru demers, si cel mai important, este sa producem maximum de haos in cultura dusmanului. Fructele noastre se dezvolta in haos, neincredere, depresiune economica si nesiguranta stiintifica. Doar gloatele trudite pot gasi liniste numai in statul comunist promis de noi, doar comunismul poate rezolva problemele maselor.

Psihopoliticianul trebuie sa munceasca serios ca sa produca maximum de haos in domeniile „insanatosirii mentale”. El trebuie sa recruteze si sa foloseasca toti factorii si toate inlesnirile „insanatosirii mentale” pana cand, in cele din urma, intregul domeniu al stintei mentale este dominat in intregime de principiile si dezideratele comuniste. Pentru a atinge aceste obiective, psihopoliticianul trebuie sa distruga orice soi de insanatosire mentala „crescuta pe sol propriu” in America. Invataturile lui James si Eddy, ca si ale tamaduitorilor in credinta Bibliei pentacostale in sanul poporului vostru prost indrumat, trebuie inlaturate.

Acestia trebuie sa fie discreditati, defaimati, arestati, calcati in picioare, chiar de catre propriul lor guvern pana nu mai au nici un credit si nu mai ramane decat „insanatosirea” de orientare comunista. Trebuie sa lucrati pana cand orice profesor de psihologie preda, constient sau nu, doar doctrina comunista sub aparenta „psihologiei”. Trebuie sa truditi pana cand fiecare doctor si fiecare psihiatru devine, fie psihopolitician fie un ajutor neavizat al scopurilor noastre. Trebuie sa truditi pana vom stapani mintea si trupul fiecarei personalitati de seama a natiunii voastre.

Trebuie sa realizati o asemenea discreditare a starii de dementa si o asemenea autoritate privind declararea acesteia incat nici un om de stat astfel etichetat sa nu mai poata fi creditat de societate. Trebuie sa lucrati pana cand sinuciderea provocata de dezechilibrul mental devine ceva comun si nu mai reclama cercetari generale sau remarci. In cadrul institutiilor pentru dezechilibrati mentali aveti in tara voastra locuri de detentie care cuprind un milion de persoane ce nu beneficiaza de drepturi civile si nu pot avea nici o speranta de eliberare.

SI asupra acestor persoane se pot practica socuri si interventii chirurgicale astfel incat asemenea tratamente sa devina comune si acceptate. SI trebuie sa inlaturati orice tratament si orice grup de persoane care incearca sa trateze cu mijloace eficiente. Trebuie sa dominati, ca persoane cu autoritate, domeniile psihiatriei si psihologiei. Trebuie sa dominati spitalele si universitatile.

Trebuie sa dominati spitalele si universitatile. Trebuie sa raspanditi mitul ca numai un doctor european este competent in sfera dementei, justificand astfel multiplele cazuri pe care le aveti de oameni de origine si instruire straine. Daca si cand punem stapanire pe Vienna, veti aveau un teren comun de intalnire si veti putea veni sa primiti instructiuni in calitate de adepti ai lui Freud si a altor psihiatri. Psihopolitica este o insarcinare solemna.

Prin ea puteti sa va anihilati adversarii ca pe niste insecte. Puteti submina eficienta liderilor depistand dezichilibrul mental din familiile lor datorat folosirii drogurilor. Ii puteti inlatura prezentand dovezi ale dezechilibrului lor mental. Folosind tehnologiile noastre, puteti chiar provoca dementa atunci cand par prea rezistenti. Puteti sa le schimbati atasamentele prin psihopolitica.

Dupa un scurt timp petrecut cu un psihopolitician, puteti schimba pentru totdeauna loialitatea unui soldat in mainile noastre, sau a unui om de stat sau lider in tara lui, sau ii puteti distruge mintea. Totusi, munca voastra este pandita de anumite primejdii. Se poate intampla sa se descopere remedii la „tratamentele” noastre. Se opate isca un protest public impotriva „insanatosirii mentale”.

Se poate intampla ca orice insanatosire mentala sa fie pusa in mainile preotilor si sa fie luata din mainile psihologilor si psihiatrilor nostri. Dar setea de control capitalista caracterul inuman al capitalismului si groaza generala a publicului fata de dezechilibrul mental se opt folosi ca o pavaza impotriva acestor lucruri.

Totusi, daca se va intampla aceasta, daca cercetatorii independeti vor descoperi intr-adevar mijloace de anihilare a procedurilor psihopolitice, nu trebuie sa aveti odihna, nu trebuie sa mai stati sa mancati si sa dormiti, nu trebuie sa precupetiti nici un banut pe care l-ati putea avea ca sa porniti o campanie impotriva acestui lucru, sa-l discredintati, sa-l zdrobiti, si sa-l anulati. Caci prin mijloace eficiente, toate actiunile si cercetarile noastre pot fi anihilate. Intr-un stat capitalist sunteti ajutati de pretutindeni de coruptia filozofiei privind omul si vremurile. Veti vedea ca totul va va ajuta in campania voastra de acaparare, controlare si folosire a tuturor mijloacelor de „insanatosire mentala” pentru raspandirea doctrinei noastre si pentru a ne descotorosi de dusmanii nostri intre propriile lor frontiere. Folositi tribunalele, folositi judecatorii, folositi Constitutia tarii, folositi societatile medicale si legile tarii pentru promovarea scopurilor noastre.

Nu va precupetiti munca in aceasta directie. SI cand veti reusi, veti descoperi ca acum puteti aplica propria voastra legislatie dupa cum doriti si ca, printr-o atenta organizare a societatilor de insanatosire, printr-o campanie sustinuta privind terorile societatii, prin pretentia eficientei voastre, puteti sa-l faceti chiar pe capitalistul vostru, prin alocatiile lui, sa finanteze o mare parte a cuceririi comuniste pasnice a natiunii. Creati haos prin psihopolitica. Lasati natiunea fara conducatori. Ucideti-i pe dusmanii nostri. SI aduceti pe pamant, prin comunism, cea mai desavarsita pace pe care a cunoscut-o vreodata omul.

Va multumesc.

Istoria si definitia psihopoliticii

Desi pedeapsa de dragul pedepsei s-ar putea sa nu ramana total nerasplatita, este adevarat, totusi, ca scopul oricarei pedepse este indoctrinarea persoanei pedepsite cu o idee, fie de constrangere, fie de ascultare. Deoarece orice conducator, de cand e lumea, a avut nevoie de ascultarea din partea supusilor sai pentru a-si atinge scopurile, el a trebuit sa recurga la pedepse.

Acest lucru este valabil in privinta oricarui trib si oricarui stat din istoria Omului. Astazi, cultura rusa a dezvoltat metode mai sigure si mai precise de stabilire si asigurare a loialitatii indivizilor si maselor si de impunere a ascultarii.

Aceasta dezvoltare moderna a vechilor practici se cheama psihopolitica. Stupiditatea si marginirea natiunilor care n-au fost binecuvantate cu gandirea rusa le-au facut sa se bazeze pe practici care astazi sunt prea vechi si depasite pentru ritmul rapid si eroic al vremurilor noastre.

SI, in perspectiva uriasului progres al culturii ruse in domeniul tehnologiilor mentale care a inceput cu activitatea glorioasa a lui Pavlov, continuata atat de eficient de rusii care i-au urmat, ar fi ciudat sa nu se dezvolte o arta si o stiinta inchinate in intregime stabilirii loialitatii si impunerii ascultarii asupra indivizilor si maselor.

Astfel, observam ca procedurile psihopolitice reprezinta o dezvoltare fireasca a unor practici la fel de vechi ca omenirea insasi, practici ce se aplica in orice grup de oameni din intreaga lume. Prin urmare, in procedurile psihopolitice nu exista o problema etica, de vreme ce este evident ca omul este intotdeauna constrans impotriva propriei vointei, spre binele superior al Statului, fie prin castiguri economice, fie prin indoctrinare conform dorintelor Statului. La baza, Omul este un animal. El este un animal caruia I s-a dat un lustru de civilizatie.

Omul este un animal colectiv care se organizeaza in grupuri pentru a se apara de primejdiile mediului. Cei ce il grupeaza si il conduc trebuie, prin urmare, sa posede tehnici specializate pentru a dirija nestatornicia si energiile omului spre o eficienta mai inalta pentru indeplinirea scopurilor Statului.

Psihopolitica, intr-o forma sau alta, este de mult folosita in Rusia dar tema ei este cu totul necunoscuta in afara granitelor natiunii noastre, cu exceptia acelor locuri unde noi ne-am transplantat cu grija informatiile noastre si unde este aplicata spre binele natiunii. In continuare, iata definitia psihopoliticii.

Psihopolitica este arta si stiinta stabilirii si mentinerii dominatiei asupra gandirii si atasamentului indivizilor, functionarilor, departamentelor si maselor si a realizarii cuceririi natiunilor dusmane prin „insanatosire mentala”.

Tema psihopoliticii se imparte in mai multe categorii, fiecare derivand firesc si logic din cea precedenta. Prima este constitutia si anatomia omului insusi, ca organism politic.

Urmatoarea este examinarea omului ca organism economic, care poate fi condus de dorintele sale. Cea care urmeaza este clasificarea scopurilor Statului privind individul si masele. Urmeaza examinarea atasamentelor, apoi tema cu caracter general a supunerii. In continuare, anatomia mecanismelor stimulent-reactie la om.

Urmeaza temele socului si rezistentei. Apoi, categoriile experientei, urmate de cataliza si alinierea experientei. Apoi folosirea drogurilor. Apoi folosirea implantarilor. Urmeaza aplicarea psihopoliticii in Rusia, in general. Apoi organizarea si aplicarea contra-psihopoliticii. Apoi folosirea psihopoliticii la cucerirea natiunilor straine.

Apoi organizatiile psihopolitice din afara Rusiei, compozitia si activitatea lor. Apoi, crearea filozofiei slave in cadrul unei natiuni dusmane. Apoi, contracararea activitatilor antipsihopolitice din strainatate, si, in cele din urma, destinul dominatiei psihopoliticii in era stiintei. La acestea, pot fi adaugate multe sub-categorii, precum anihilarea armelor moderne prin activitati psihopolitice.

Forta si puterea psihopoliticii nu pot fi supraestimate, mai ales atunci cand aceasta este folosita in cadrul unei natiuni in care exploatarea maselor se imbina usor cu actiunile psihopolitice si mai ales acolo unde lacomia regimurilor capitaliste sau monarhice a determinat deja multiple cazuri de nevroza ce se pot folosi drept fundament pentru o actiune psihopolitica si un personal psihopolitic.

Face parte din menirea voastra, studenti, sa impiedicati actiunea psihopolitica daunatoare Statului rus si sa promovati in cadrul natiunii noastre si in afara ei, daca aveti o astfel de insarcinare, misiunea si scopurile psihopoliticii. Un agent al Rusiei nu poate fi nici pe departe eficient fara cunostinte temeinice de psihopolitica, astfel incat sa poata indeplini indatorirea rusa de a folosi asa cum trebuie ceea ce a invatat aici.

Constitutia omului ca organism politic

Omul este, din capul locului, o aglomerare, o colonie de celule si ar fi o greseala sa-l privim ca pe un individ. Colonii de celule s-au constituit intr-un organ sau altul al corpului, iar apoi aceste organe s-au unit la randul lor ca sa formeze un tot. Putem vedea, astfel, ca omul insusi este deja un organism politic, chiar atunci cand nu luam in discutie o masa de oameni. Boala poate fi considerata ca o tradare din partea unui organ fata de celelalte organe. Aceasta tradare, devenind evidenta, produce o revolta intr-o anume parte a anatomiei impotriva celuilalt tot astfel incat asistam, de fapt la o revolutie interna.

Inima, desolidarizandu-se, nu se mai afla in stransa unitate si nu mai poate servi restul organismului si constatam ca intregul corp, in toate activitatile sale, este afectat de activitatea rebela a inimii. Inima se afla in stare de revolta fiindca nu mai poate sau nu mai vrea sa coopereze cu restul corpului. Daca ii ingaduim inimii sa se revolte in acest fel, rinichii, luand exemplul inimii, se pot razvrati si ei, in felul lor, si pot inceta sa functioneze spre binele organismului.

Aceasta revolta, multiplicandu- se la celelalte organe si la sistemul glandular, duce la moartea „individului”. Putem vedea cu usurinta ca revolta inseamna moarte, ca revolta oricarei parti a organismului duce la moarte. In felul acesta, vedem ca nu poate exista un compromis cu revolta. Asemeni omului „individual”, statul este o colectie de conglomerate.

Toate entitatile politice din cadrul Statului trebuie sa colaboreze spre binele Statului, astfel statul insusi se prabuseste si moare, caci, odata cu manifestarea chiar si a unei singure neincrederi, descoperim un exemplu dat altor zone si in final asistam la distrugerea intregului stat. Priviti Pamantul. Vedem aici un intreg univers.

Organismul Pamant este un organism individual. Drept organe, Pamantul are diferitele rase si natiuni de oameni. Acolo unde unuia dintre acestea I se ingaduie sa ramana detasat, Pamantul insusi este amenintat cu moartea.

Amenintarea de rebeliune a unei tari, oricat de mica ar fi ea, impotriva intregului organism Pamant ar crea imbolnavirea Pamantului, iar starea culturala a omului va avea de suferit in consecinta. Astfel, boala putrefactiei din tarile capitaliste, raspandindu-si puroiul si bacteriile asupra tarilor sanatoase ale lumii nu ar face altceva decat sa duca la moartea Pamantului, daca aceste organisme bolnave nu sunt aduse la loialitate si supunere si nu sunt puse sa functioneze spre bienele Statului lumii intregi. Structura umana este alcatuita in asa fel incat individul nu poate sa functioneze eficient fara participarea fiecarei parti si organ al anatomiei sale.

De vreme ce individul mediu este neputincios intr-un neformat si lipsit de cultura – dupa cum ne dovedesc barbarii din jungla – el trebuie instruit sa-si coordoneze functiile organice prin exercitiu, educatie si munca indreptata spre scopuri specifice.

Observam in mod foarte precis ca individul trebuie sa fie dirijat din afara pentru a-si aduce la bun sfarsit exercitiul, educatia si munca. El trebuie facut sa inteleaga acest lucru, caci numai astfel il poti determina sa functioneze eficient in rolul care i-a fost atribuit.

Tezele individualismului obstinat, determinismul personal, bunului plac, imaginatiei si creativitatii personale inseamna acelasi lucru in masele potrivnice binelui Marelui Stat. Aceste forte refractare si rebele nu sunt altceva decat niste boli care vor provoca suspiciune, dezagregare si, in cele din urma, prabusirea grupului din care face parte individul.

Constitutia omului se supune lesne si in profunzime unei anumite reglari pozitive din afara a tuturor functiilor ei, printre care si cele privind gandirea, supunerea si loialitatea si aceste lucruri trebuie sa fie controlate in interesul crearii unui stat mai puternic. In vreme ce chirurgul poate sa considere recomandabil sa amputeze un anume madular sau organ pentru a salva restul, trebuie sa spunem ca acest expedient nu se poate realiza intru totul atunci cand este vorba despre natiuni intregi.

Se poate observa ca un corp lipsit de organe isi pierde in parte eficienta. Lumea lipsita de muncitori deveniti sclavi din pricina stupiditatii demente si absurde a capitalistilor si monarhilor omenirii, daca ar fi inlaturata, ar crea o anume invaliditate a statului pe plan mondial.

Dupa cum invingatorul se simte nevoit sa reabiliteze populatia unei tari cucerite la sfarsitul razboiului, tot asa orice efort de depopulare a unei parti rebele a lumii poate avea unele consecinte. Daca ne gandim la asaltul unui virus sau bacterii ostile organismului vom vedea ca daca nu invingem germenul, organul sau organismul pe care acesta il ataca va avea de suferit. In fiecare stat exista anumiti indivizi care opereaza asemeni unor rusi sau germeni si care, atacand populatia sau un anume grup din sanul populatiei, produc, prin indaratnica lor lacomie, o boala a organului care se raspandeste, se generalizeaza apoi in intreg.

Constitutia Omului ca corp individual si constitutia Statului sau a unei parti a statului ca organism politic sunt analoage. Este menirea psihopoliticii mai intai sa ordoneze supunerea si scopurile grupului si apoi sa mentina ordinea prin inlaturarea efectului produs de persoanele si personalitatile capabile sa abata grupul spre nesupunere.

In natiunea noastra, unde lucrurile sunt mai bine conduse si acolo unde ratiunea domneste pretutindeni, nu este greu sa inlaturi bacteriile persistente care pot ataca vreuna dintre entitatilr noastre politice. Dar in domeniul cuceririi, in cadrul natiunilor mai putin luminate in care statul rus nu detine inca puterea nu mai este tot atat de usor sa inlaturi cu totul individul indaratnic.

Psihopolitica face posibila inlaturarea acelei parti a personalitatii lui care, prin sine insasi, face ravagii in constitutia respectivei persoane si in aceea a grupului din care face parte. Daca omului animal i s-ar ingadui sa actioneze netulburat de propaganda contra-revolutionara, daca el ar fi lasat sa lucreze sub conducerea riguros planificata a Statului, am observa doar o usoara maladie la Om si nici un fel de maladie in cadrul Statului.

Dar cand individul este tulburat de o propaganda conflictuala, cand el devine efectul activitatilor revolutionare, cand I se permite o gandire critica la adresa Statului insusi, cand I se ingaduie sa se indoiasca de cei in grija carora se afla, vom descoperi ca constitutia sa are de suferit. Vom descoperi, in neascultarea sa, si neascultarea inimii si a altor parti ale anatomiei sale.

Acest principiu este atat de solid incat ori de cate ori gasim un individ bolnav, daca cercetam destul de adanc, vom descoperi o loialitate prost plasata si un atasament subred fata de unitatea de grup din care face parte acea persoana.

Exista unii care s-au lansat in mod nebunesc intr-o calatorie spirituala de tip „Alice in tara minunilor”, in ceea ce ei numesc mintea „subconstienta” sau „inconstienta” si care, sub masca „psihoterapiei” incearca sa vindece imbolnavirea organelor corpului. Dar trebuie observat ca rezultatele lor sunt deosebit de nefructuoase. O astfel de abordare este cu totul lipsita de eficienta.

Cand s-a descoperit hipnotismul in Rusia s-a constat ca nu era nevoie decat sa-i comenzi individului lipsit de rezistenta sa se simta bine pentru ca, in multe cazuri, sa obtii acest lucru. Limita hipnotismului consta in faptul ca multi subiecti nu reactionau la aplicarea lui si astfel hipnotismul a trebuit sa fie perfectionat pentru a mari receptivitatea indivizilor care, astfe, nu puteau fi abordati. Astfel, fiecare natiunea a trecut prin experienta insanatosirii ei, ca un tot organic, atunci cand s-a actionat cu suficienta forta asupra unui grup rebel.

Dupa cum in hipnotism orice organ poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, tot asa orice grup politic poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, daca se foloseste suficienta forta pentru aceasta. Totusi, forta duce deseori la distrugere si in unele cazuri nu este posibil sa-ti atingi scopurile propuse folosind o forta larga de masa. Astfel, este necesar sa combati dorinta individului de a nu se conforma, incadrandu-l acolo unde-i este locul. Dupa cum este un adevar recunoscut ca Omul trebuie sa se adapteze mediului sau, tot astfel este un adevar recunoscut, si va deveni si mai recunoscut odata cu trecerea anilor, ca pana si corpului omenesc I se poate comanda sa se insanatoseasca.

Prin constitutia sa, omul este deosebit de adaptabil la realinierea atasamentelor sale. In cazul in care aceste atasamente nu pot fi acceptate de constitutia individului insusi, ca, de pilda, atasamentul fata de „mica burghezie”, fata de capitalism, fata de ideile anti-ruse, descoperim ca trupul individului devine deosebit de susceptibil la boala si astfel putem usor sa intelegem epidemiile, maladiile, nevrozele in masa, tulburarile si confuzia din Statele Unite si celelalte tari capitaliste. Aici vedem ca muncitorul este atasat in mod impropriu si incorect, deci vedem ca este bolnav.

Ca sa-l salvam si sa-l directionam corect, asa cum se cuvine, spre telul sau atasat Statului superior, este necesar sa-l ajutam sa-si indrepte atasamentul in directia justa. telurile si directia psihopoliticii pot fi clar intelese atunci cand vedem cum devotamentul muncitorului este abatut din drumul lui si supunerea lui este imperior solicitata de catre cei ce sunt impotriva binelui sau general – acestia fiind putini, chiar si intr-o natiune capitalista.

Ca sa-l ajutam pe muncitor intr-o astfel de situatie grea este necesar sa eradicam, printr-o propaganda generala, prin alte mijloace si prin propria sa colaborare, bunul plac al liderilor pervertiti. Este necesar, de asemenea, sa indoctrinam categoriile educate cu tezele si principiile cooperarii cu mediul, asigurand astfel muncitorului o conducere mai putin denaturata, o doctrina mai putin inversunata si mai multa cooperare cu ideile si idealurile statului comunist.

Spre acest scop se indreapta tehnologiile psihopoliticii. (http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=236)

 

 

Imagini pentru omul nou propaganda photos

Pionierii – Mladiţele „omului nou”

 

 In perioada comunistă făurirea „Omului nou” începea de la cele mai fragede vârste . Pionierul trebuia să pună Partidul mai presus de propria familie

Max Weber afirma că statul deţine monopolul asupra violenţei legitime.  În ceea ce privește statul totalitar, acesta deține monopolul asupra violenței ilegitime, arbitrare, îndreptată împotriva cetățeanului, nu în favoarea cetățeanului, pentru lichidarea sistematică a libertăților, nu pentru prezervarea lor.

După victoria Revoluţiei bolşevice, obsesia „omului nou” a devenit unul din scopurile principale ale unui amplu experiment al sovieticilor.

Lupta pentru crearea omului nou nu avea doar motive ideologice. Chiar dacă ar părea straniu, dezvoltarea activă a experimentelor pe oameni a fost stimulată de boala şi moartea liderului bolşevic Vladimir Lenin.

Moartea lui a tras un semnal de alarmă, iar elita comunistă a devenit tot mai preocupată de a-şi prelungi viaţa cu ajutorul noilor descoperiri medicale.

În acest sens, în proiect au fost implicaţi mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi un fost camarad al lui Lenin, Alxander Bogdanov.

În 1924, acesta a început experimentele cu transfuzii de sânge de la tineri la bătrâni şi invers. Adesea, Bogdanov se supunea pe el însuşi la experimente, urmărind îndeaproape rezultatele lor.

După 11 experimente reuşite, Bogdanov a realizat un schimb de sânge cu un student care suferea de tuberculoză, sperând că astfel îi va transfera acestuia propria imunitate la boală. Dar, la 12 ore de la experiment, omul de ştiinţă a decedat.

„Omul socialist va stapâni întreaga natura […] el va alege locul unde muntii vor trebui sa fie doborâti, va schimba cursul râurilor si va îndigui oceanele” scria Lev Trotki în 1924.

Lupta împotriva naturii era declansata iar marile lucrari au început cu canalul Baltica-Marea Alba. a urmat canalul Moscova-Volga si Volga – Don si crearea unor „mari intaerioare”.

Ceausescu nu se lasa mai prejos în campania sa împotriva geografiei României. Un nou concept al mitologiei comuniste: geografia constructiva. Ingineria climatica nu este nici ea ignorata.

Proiecte vizînd pomparea apelor Pacificului sau antrenarea apelor mai calde ale Atlanticului în Oceanul Inghetat pentru a îmblânzi clima Rusiei erau analizate foarte serios în institutele de cercetari sovietice…

Biologia comunista reprezentata de marii ei corifei Miciurin si Lîsenko, raporta si ea fel de fel de proiecte revolutionare. Primul „cerceta” varietati noi de plante care puteau  fi admirate doar in planse magnifice . Miciurin renega genetica si legile ereditatii, invocand principiile teoretice ale lui Marx, Engels, Lenin si Stalin…

El a pus fundamentele „darwinismului creator sovietic”. Drawinismul si marxismul considerau esential rolul mediului exterior aducând în prim plan determinismul pentru a ascunde mai bine voluntarismul neînfrânt.. Darwinismul creator a lui Miciurin era o întoarcere la Lamarck, care enuntase transmisibilitatea caracterelor dobândite sub influenta mediului. Cu diferenta ca in cazul noii biologii comuniste nu mediul ci omul comunist îsi asuma misiunea de a modifica natura vie.

Cercetand lucrarile unui calugar (Mendel), un american (Morgan) explica ereditatea folosind genele si cromozomii. Teorie curat reactionara explica scoala lui Lîsenko !

Agricultura socialista are nevoie de o teorie profund biologica, în plin avânt care sa-i permita sa obtina recolte mari si stabile, explica Lîsenko.

Iar Bernard Shaw isi asigura auditorii, într-o emisiune BBC din 1931 (în plina foamete în URSS) ca „agricultura stiintifica a sovieticilor a permis dublarea si chiar triplarea recoltelor”…

 Olga Lepesinskaia (la început, moasa) a decis, odata promovata in ierarhia stiintifica , sa traga consecintele ultime din teoria lui Lîsenko. Daca totul e transformabil atunci poate reface viata în laborator: se ia un albus de ou si se adauga la un terci de hidre.

Teoria „generatiei spontanee” e reactualizeazata… si dezbaterea s-a extins la scara mondiala. Bernard Show si Louis Aragon pornesc o adevarata cruciada în favoarea lîsenkismului.

La cealalta extremitate, profesionisti ca Julien Huxley si Jean Rostand. Mai delicata a fost pozitia unor adevarati profesionisti, dar comunisti în convingeri. Jacques Monod a parasit partidul comunist .

La fel si biologul britanic J.B.S. Haldane dar mai târziu… Moartea lui Stalin, în 1953 a anulat invulnerabilitatea ideologica a noii biologii comuniste. Lîsenko a fost demis de la conducerea Academiei Lenin. Hrusciov care iubea agricultura si miracolele stiintifice l-a reabilitat. In 1965, genetica moderna a fost repusa treptat în drepturi si pentru prima data se prabusea un sector întreg de mitologie comunista.

Se putea ca o parte a stiintei comuniste sa fie adevarata si alta falsa? Din punct de vedere mitologic, caderea lui Lîsenko a fost la fel de grava ca moartea lui Stalin. (http://bojariu.tripod.com)

 

 

 

20/10/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: