CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 7 decembrie 1917 a fost confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, primul guvern al Republicii Democratice Moldovenești

Republica Democratică Moldovenească a fost statul înfiinţat în 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii țariste Basarabia, în urma proclamaţiei Sfatului Ţării, organul reprezentativ al populaţiei din regiune. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917.

 Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa.


La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate).

Componenţa era următoarea: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

Activitatea legislativă a Sfatului Ţării şi autodeterminarea Basarabiei 

Necesitatea creării unui parlament al Basarabiei a fost percepută de basarabeni odată cu prăbuşirea imperiului ţarist şi apariţia primelor formaţiuni democratice în viaţa politică scrie prestigioasa publicație de la Chișinău https://www.literaturasiarta.md.

Realizarea ideii autodeterminării presupunea şi constituirea unui organ legislativ. Deja în martie 1917, ziarul „Cuvântul moldovenesc” din Chişinău, organul de presă al Partidului Naţional Moldovenesc (preşedinte Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu), chemă populaţia din ţinut să ceară autonomie naţională. La 9 aprilie 1917 acelaşi ziar a declarat că este necesară o „Dietă provincială” („Sfatul Ţării “) potrivit obiceiurilor vechi şi nevoilor de acum, care să întocmească toate legile privitoare la viaţa internă a Basarabiei.

Principalele revendicări stipulate în Programul Partidului Naţional Moldovenesc din aprilie 1917 erau: autonomie pentru Basarabia în domeniile administrative economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut – Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei autohtone drept limbă oficială în administraţie şi justiţie, ca limbă de predare în şcoală şi în serviciul religios în biserici; împroprietărirea ţăranilor cu pământ puţin sau lipsiţi de pământ; libertate deplină pentru minorităţile naţionale. Acest program al Partidului Naţional Moldovenesc a găsit un larg ecou în sânul populaţiei.

Concomitent cu Partidul Naţional Moldovenesc şi-au desfăşurat activitatea în această direcţie Asociaţia basarabenilor, formată la Petrograd în martie 1917, şi Partidul moldovenesc al socialiştilor revoluţionari, apărut mai târziu. Comitetul militar moldovenesc din Odesa de asemenea a cerut autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării. Această idee a fost susţinută de congresele cooperatorilor, ţăranilor, preoţilor, învăţătorilor şi studenţilor din Basarabia.

Cu şi mai mare insistenţă s-a pronunţat în apărarea intereselor populaţiei moldoveneşti din ţinut şi a luptei pentru autodeterminarea naţională Congresul militarilor moldoveni, care a avut loc la Chişinău între 20 şi 27 octombrie 1917. Congresul militarilor moldoveni a adoptat decizia privind constituirea Sfatului Ţării ca organ legislativ suprem al puterii în ţinut şi a stabilit ca în componenţa lui să intre 120 de delegaţi, urmând ca 70% dintre deputaţi să fie moldoveni, iar restul 30% să fie deputaţi reprezentanţi ai altor naţionalităţi din ţinut. Biroul de organizare ales de către congresul militarilor moldoveni a convocat pentru 21 noiembrie 1917 Sfatul Ţării. Prima şedinţă în plen s-a deschis nîn palatul Sfatului Ţării, pe care era arborat drapelul Basarabiei – tricolorul.

Cei 150 de membri care s-au prezentat (numărul iniţial de 120) au fost delegaţi de către organizaţiile social-politice din Basarabia şi reprezentau toate naţionalităţile din ţinut (105 moldoveni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 germani, 1 polonez, 1 armean, 1 grec, 2 găgăuzi). Printre delegaţiile organizaţiilor social-politice din ţinut erau reprezentanţi ai sovietelor de deputaţi muncitori, ţărani şi soldaţi.
Mai întâi deputaţii au asistat la serviciul divin oficiat la capela din acest palat de către episcopul Gavriil al Akermanului şi arhimandritul Gurie. Apoi a fost sfinţit primul drapel naţional al regimentului moldovenesc. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeţ.

Structura Sfatului Ţării a reflectat structura naţională, precum şi toată gama de curente politice, profesiuni şi instituţii existente în acest timp, iată de ce Sfatul Ţării ca unica putere de stat exprima interesele întregului popor din Basarabia de atunci. Conducerea centrală administrativă a Basarabiei a fost efectuată de Sfatul Ţării , ca instituţie legislativă, şi de Consiliul Directorilor Generali – instituţie executivă.

După alegerea preşedintelui, chiar de la prima şedinţă, au depus jurământ de credinţă Sfatului Ţării Comisarul General al Basarabiei Vladimir Christi, precum şi comisarii judeţeni. Astfel toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti în Basarabia au transferat, în mod legal şi fără nici o ingerinţă de nicăieri şi numai din propria lor voinţă, această suveranitate în mâinile Sfatului Ţării, noul organ legislativ.

Acesta a preluat conducerea Basarabiei, dispunând legalmente de soarta ei şi a poporului care l-a ales. Numai această măsură ne mărturiseşte că Sfatul Ţării a fost unicul organ legislativ şi plenipotenţiar în Basarabia şi concomitent ne dovedeşte falsitatea tezelor istoricilor sovietici şi a unora de astăzi, de tipul lui Vasile Stati, cum că în perioada aceasta aici funcţionau organele de stat bolşevice şi că în ţinut a fost instaurată puterea sovietelor la 1 ianuarie 1918.

Primul parlament basarabean, în colaborare cu Consiliul Directorilor Generali, a trebuit să examineze un mare număr de diverse probleme. Unele dintre ele erau dictate de evenimentele cotidiene, altele abordau direct politica internă de reformare şi reorganizare a statului, al treilea grup aborda tematica internaţională, politica externă.

La primele şedinţe ale Sfatului Ţării au fost discutate probleme de ordin organizatoric – desemnarea prezidiului Sfatului Ţării, alegerea secretariatului, formarea comisiilor, imunitatea deputaţilor, regulamentul intern al Sfatului Ţării.

La 29 noiembrie 1917 a fost adoptat Proiectul Legii despre administrarea Basarabiei.

Sfatul Ţării, ca organ al puterii din Basarabia a adoptat la 2/15 decembrie 1917, acum 90 de ani, o declaraţie privitoare la constituirea Republicii Populare Moldoveneşti.

S-a constituit Guvernul republicii – Consiliul Directorilor Generali.

În Declaraţia Consiliului Suprem al Republicii Moldoveneşti, Sfatul Ţării, către poporul moldovenesc şi către toate popoarele frăţeşti ale Basarabiei din 2 decembrie 1917 se subliniază că „Puterea supremă în Republica Moldovenească este Sfatul Ţării , alcătuit din reprezentanţii tuturor grupărilor organizate ale democraţiei revoluţionare, poporaţii aparte şi organe de administrare locală.

Puterea executivă în Republica Populară Moldovenească aparţine Consiliului (Sfatului) Directorilor Generali, răspunzător numai în faţa Sfatului Ţării.”

Guvernul creat a fost recunoscut de către diferite partide şi organizaţii din ţinut, printre care şi de către multe soviete ale deputaţilor de muncitori şi ţărani. Bunăoară, la 6 decembrie 1917 sovietul din Chişinău a felicitat muncitorii şi ţăranii moldoveni cu ocazia creării Republicii Moldoveneşti şi a promis să sprijine Sfatul Ţării.

Misiunea acestui guvern era destul de dificilă, căci la fel ca şi întreaga Rusie, Basarabia se confrunta cu tulburări violente, cu anarhia. Victime ale fărădelegilor au căzut doi fruntaşi ai luptei naţionale basarabene: avocatul Simion Murafa şi inginerul Hodorogea.

Chiar şi în aceste condiţii complicate, Parlamentul şi Consiliul Directorilor Generali au înfăptuit primele reforme democratice în Basarabia, au introdus limba română ca limbă de activitate a organelor de stat, au numit prefecţi şi subprefecţi, la sate au fost aleşi consilieri de comună, au fost desfiinţate zemstvele, etc.

În cadrul şedinţelor Sfatului Ţării au fost discutate şi adoptate decizii corespunzătoare cu privire la crearea Direcţiei poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, crearea Băncii Naţionale în baza sucursalei Băncii Imperiale ruse din Chişinău. Toate liniile de cale ferată de pe teritoriul Basarabiei au fost trecute la statul moldovenesc.

Concomitent a fost naţionalizată justiţia şi creată Curtea de Casaţie, a fost reorganizată armata, s-a introdus impozitul pe tutun, etc. Discuţiile în Sfatul Ţării de cele mai multe ori erau aprinse şi se încheiau cu amânarea sau trimiterea materialelor analizate în studiul comisiilor sau al fracţiunilor.

Dar opera de autodeterminare şi consolidare a noii republici a întâmpinat din capul locului mari dificultăţi, fiindcă „trupele moldoveneşti” erau slab închegate şi puţin pregătite pentru a putea garanta pacea şi buna ordine în ţară.

În şedinţa închisă a Sfatului Ţării din 22-23 decembrie 1917 a fost luată decizia de a se acorda executivului (Consiliului Directorilor Generali) dreptul de a lua decizia necesară. La adresările Consiliului Directorilor Generali, Guvernul României a adoptat decizia privind introducerea armatei în Basarabia. Această decizie a fost aprobată de reprezentanţii Antantei şi de generalul rus Şerbacev, interesaţi în asigurarea ordinii în ţinut.

În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918 trupele române au intrat în oraşul Chişinău, părăsit în panică de trupele ruseşti. Către începutul lunii martie armata română a instaurat ordinea în ţinut. Aceasta a dat posibilitate Sfatului Ţării să-şi continue activitatea legislativă.

Pe parcursul lunii februarie 1918 Comisia Juridică a Sfatului Ţării a elaborat proiectul Constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti, compus din 10 părţi, incluzând 81 de articole, care a fost publicat la 14 martie 1918 în ziarul România Mare, ce apărea la Chişinău.

La 24 ianuarie (6 februarie) Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia care proclama Republica Democratică Moldovenească Independentă. Proclamarea independenţei a constituit pasul hotărâtor care a rupt Basarabia de la Rusia şi care ducea la unirea cu România.
Un alt act legislativ important al Sfatului Ţării a fost Declaraţia din 16(29) martie 1918.

În această declaraţie se sublinia că proclamarea unirii cu unele sau alte state ţine în exclusivitate de competenţa Parlamentului – Sfatul Ţării.

Astfel, într-o procedură democratică a fost modificată prevederea declaraţiei din 24 ianuarie (6 februarie) 1918 privind prerogativele exclusive ale preconizatei Adunări Naţionale (Constituante) basarabene de a lua decizii privind statutul republicii şi al relaţiilor ei cu alte state. Deci, acest drept a fost transferat în mod legal instituţiei legislative existente.

În zilele de 25 şi 26 martie (7 şi 8 aprilie) chestiunea unirii a fost discutată în cadrul fracţiunilor parlamentare.

La şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din 27 martie (9 aprilie) 1918, în numele blocului moldovenesc, deputaţii Ion Buzdugan şi Vasile Cijevschi au dat citire în limbile română şi rusă Rezoluţiei privind unirea Basarabiei cu România. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Drapelul statului independent RD Moldovenească era tricolorul albastru-galben-roșu, iar imnul de stat ”Deșteaptă-te române”.

Republica Democratică Moldovenească

Declaraţia conţinea 11 condiţii de unire. După discuţii controversate, s-a propus votarea nominală şi deschisă a Declaraţiei. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ a pus la vot Rezoluţia Blocului Moldovenesc, care a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 86 de deputaţi au votat pentru , 3 au votat împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi la şedinţă.

Declaraţia de unire reflectă preocuparea românilor basarabeni pentru conservarea libertăţilor democratice dobândite în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 şi asigurarea unei certitudini privind consfinţirea acestor drepturi în cadrul României.

Sfatul Ţării reorganizat rămânea să activeze în continuare până în aprilie 1920, având misiunea organizării administrative, tranzitorie, până la completa unificare instituţională, administrativă şi legislativă cu ţara.

Programul de activitate a fost discutat şi aprobat de Sfatul Ţării la 18 aprilie 1918. Pentru a explica pe larg programul şi obiectivele guvernului, Consiliul Directorilor a adresat populaţiei „Înştiinţarea Cârmuirii Basarabene pentru popor”, în care, după ce era explicat pe larg modul de funcţionare a mecanismului guvernamental, era adresată o chemare populaţiei ca „fiecare să-şi facă datoria faţă de neam şi în linişte să se puie la muncă”.

O importanţă deosebită pentru punerea în practică a programului a avut-o şedinţa din 4 mai 1918 a Sfatului Ţării, când s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii Agrare constituită din 27 de deputaţi, dintre care 18 prezentau ţărănimea românească, 5 – proprietari şi 3 – minorităţile naţionale.

Concomitent au fost incluşi în componenţa Sfatului Ţării 5 deputaţi din partea proprietarilor agricoli. La şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918 au fost desemnaţi 14 membri în Comisia Constituţională.

După dezbateri multilaterale, la 26 noiembrie 1918 Sfatul Ţării a votat textul legii despre reforma agrară în Basarabia.

Legea respectivă a fost adoptată definitiv cu modificări la 11 martie 1920.

Integrarea Basarabiei, ca şi a Transilvaniei şi Bucovinei, în cadrul statului naţional român a fost un proces complex, care a cunoscut mai multe etape.
Prima a cuprins anii 1918-1920, când Basarabia a fost condusă de organele politice şi admin istrative proprii, care funcţionau într-o manieră autonomă faţă de organele administraţiei centrale, dar într-o strânsă legătură cu ele.

Această etapă cuprinde două subetape situate cronologic între 27 martie – 27 noiembrie 1918 şi 27 noiembrie 1918 – aprilie 1920. Prima subetapă autonomă, nu numai administrativă dar şi politică a Basarabiei, a avut un caracter destul de accentuat. În cea de a doua, atribuţiile organismelor instituţionale din Basarabia au fost reduse la cele administrative, şi acestea destul de mult diminuate.

A doua etapă, situată între 1920-1922, se caracterizează prin transferarea treptată a administraţiei provinciale autorităţilor centrale.
Secretariatele generale (regionale) funcţionau ca organe de unificare. În aşa fel, Sfatul Ţării, îndeplinindu-şi misiunea pentru care fusese creat, s-a autodizolvat, nemaiavând alte sarcini de îndeplinit. De acum toate atribuţiile de guvernare şi legislative erau transmise Guvernului central al Românei la Bucureşti.

O scurtă analiză demonstrează că Sfatul Ţării a desfăşurat o intensă activitate legislativă şi la momentul oportun a fost în stare să hotărască soarta istorică a Republicii Independente Moldoveneşti de Unire cu patria-mamă şi integrarea ei în cadrul statului unitar – România.

19/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 ianuarie 1918 – Sfatului Țării din Basarabia dă o Declarație prin care proclamă independența Republicii Moldovenești față de Rusia

Steagul Republicii Democrate MoldoveneştiFile:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

 

 

Drapelul Republicii democrate Moldovenești  și harta  noului stat românesc

 

 

 

 

 

 

Declarația din 24 ianuarie 1918 a Sfatului Țării din Basarabia, prin care se proclamă independența Republicii Moldovenești  

Proclamarea independenței Republicii Moldovenești  a fost proclamată  în 24 ianuarie 1918, prin declarația de mai jos, emisă de Sfatul Țării din Basarabia.

Aceasta venea în completarea mesajului transmis de Sfatul Țării din 2 decembrie anul 1917.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

 

 

Marea revoluție rusească ne-a scos din întunericul de robie, în care am trăit atâta amar de vreme, la calea slobozenie, dreptății și frăției! Prin jertfa și osteneala voastră a tuturora, țara noastră, înfăptuindu-și dreptul dobândit de revoluție, de a-și hotărî singură soarta, s-a declarat Republică democratică slobodă.

Înfrățiți prin sângele vărsat sub steagurile revoluției, noi ne-am arătat dorința neclintită să trăim în unire cu republicile ce s-au înființat pe pământul fostei împărății rusești, alcătuind toți la un loc marea republică democratică federativă rusească.

Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri. Republica democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a proclamat neatârnată și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile alcătuite în vechile ei hotare.

În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în unire cu voința norodului, Republică democratică moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor.

Proclamarea neatârnării este o cerință politică a vremii, căci Republica Moldovenească nu mai poate aștepta de la nimeni orânduirea vieții sale și popoarele Republicii trebuie să înțeleagă, că viitorul lor atârnă numai de la dânsele și că acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin așezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Țării și stăpânirea pusă de el – sfatul miniștrilor.

Republica Moldovenească neatârnată își pune ca scop pacea și înțelegerea prietenească în viața politică și economică cu toate țările îndepărtate și vecine, socotind războiul ca cel mai vrăjmaș dușman al noroadelor și țărilor. Deci, în politica sa din afară, Republica Moldovenească neatârnată va urmări încheierea cât mai degrabă a păcii obștești democratice în înțelegere cu toți întovărășiții.În politica sa lăuntrică Republica Moldovenească neatârnată, chezășuind drepturi depline tuturor națiilor, va urma mai departe cu întărirea slobozeniilor câștigate prin revoluție și vestite prin declarația Sfatului Țării de la 2 decembrie anul 1917.

Îndeosebi Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești se va sili să cheme cât mai degrabă adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obștești, care va hotărî desăvârșit rânduiala lăuntrică în țară și legăturile ei de unire cu alte țări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre.În al doilea rând Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului.

Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărăției drepte, după cum s-a spus în declarația de la 2 decembrie.Afară de asta Sfatul Țării și stăpânirea Republicii Moldovenești au în vedere să lucreze în cel mai scurt timp un șir întreg de zacoane și măsuri, care să îndestuleze nevoile de azi ale țării, în scopul de a scoate din bezna întunericului, sărăciei și a foamei.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!Suntem la cotitura cea mai însemnată a istoriei noastre! De la conștiința și înțelepciunea voastră atârnă viitorul țării. Prin venirea oștilor frățești române pe pământul republicii noastre s-a întocmit o stare prielnică pentru munca harnică și orânduită pe toate ogoarele vieții.

Oștile românești au venit să apere drumurile de fier și magaziile de pâine pentru front; dar ființa lor de pământul nostru ajută la așezarea rânduielii în țară și de azi înainte roada muncii fiecărui cetățean al republicii este chezășuită împotriva lăcomiei răufăcătorilor.Alt scop oștile românești pe pământul republicii nu au. Toate zvonurile, cum că Românii au venit să ne cuprindă țara și să ne stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și se împrăștie de dușmanii Republicii noastre.

Că oștile românești nu ne primejduiesc neatârnarea, slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție, chezășie ne sunt Franța, Anglia și America cu mărturiile lor, precum și declarațiile împuterniciților României.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

Fiind încredințați că zidirea vieții noastre nu va fi atinsă de nimeni și că nimic nu primejduiește neatârnarea și slobozeniile, dobândite prin revoluție, noi vă chemăm pe toți spre unire, spre muncă pașnică și liniște, pentru binele și folosul tuturor noroadelor Republicii democratice Moldovenești, de acum și pururea neatârnate.

 

Primită de Sfatul Țării la 24 ianuarie 1918.

 

Sursa: http://centenarulromaniei.ro/declaratia-sfatului-tarii-din-basarabia-din-24-ianuarie-1918-proclamarea-independentei-republicii-moldovenesti/

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/sfatul-tarii-din-basarabia/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

21/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării din Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus. VIDEO

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. 

Basarabia este numele cu care ruşii au denumit teritorul rupt din trupul Moldovei,  pe care l-au anexat la Imperiul Rus în 1812.

 Această denumire a apărut prin extinderea numelui „Basarabiei istorice„, căreia turcii îi spuneau Bugeac, şi la alte teritorii precum: 1. ţinutul Hotin (raia turcească pe teritoriul Moldovei); 2. partea de est a Principatului Moldovei (sub suzeranitate turcească), situată între rîurile Prut şi Nistru 

Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812), încheiat cu Pacea de la Bucureşti în anul 1812.

 Trebuie menţionat că până la anexiunea rusească din 1812, numele de „Basarabia” desemna numai o mică parte din pământurile Moldovei, mai precis cele  aflate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, care era numită aşa în Evul Mediu timpuriu de voievozii moldoveni, după ce acestea au fost preluate de la voievozii Ţării Româneşti, condusă la începuturile ei de dinastia Basarabilor.

  Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată în condiţiile Revoluţiei din Rusia, în data de 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basarabia, prin Proclamaţia votată de Sfatul Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune.

În condițiile de anarhie care cuprinsese întreg teritoriul Imperiului Rus, ca urmare a revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare avuseseră loc în toate guberniile Imperiului ţarist.

Un congres, care a avut loc în octombrie 1917, a votat demisia lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca nou conducător.

Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 aceasta şi-a proclamat independenţa.

 

File:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

Harta Republicii Democratice Moldoveneşti : Commons.wikimedia.org/wiki/


Valul de pogromuri ce cuprinseseră Basarabia în vara şi toamna anului 1917, a fost un  motiv serios  pentru guvernul moldovean să decidă formarea unor unităţi moldoveneşti şi dislocarea lor în teritoriu, pentru a lupta cu anarhia, violenţa şi tîlhăriile comise de dezertorii şi soldaţii nedisciplinaţi din unităţile de rezervă, a criminalilor locali eliberaţi de Kerenski din puşcăriile ruseşti.

În cele din urmă au fost create 16 detaşamente mobile ale miliţiei (cohorte), cu câte 100 de oameni fiecare, formate din soldaţii originari din Basarabia. În fruntea acestor forţe a fost numit A. Crihan. Însă aceste detaşamente erau prost înarmate, resimţeau acut lipsa echipamentului şi a mijloacelor de transport.

În condiţiile anarhiei apărute după declanşarea revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc, sprijin pentru restabilirea ordinii şi stoparea jafurilor şi atacurilor la care se dedau soldaţii ruşi bolşevizaţi.

Cum acesta pierduse practic controlul asupra trupelor sale, în mare parte bolşevizate, cererea respectivă a fost adresată aliaţilor români.

Pe 22 decembrie 1917 (4 ianuarie 1918), la Iaşi, pe numele ministrului de război român Iancovescu, conform înţelegerii cu Take Ionescu, sub semnătura „liderilor” R.D.M. P. Erhan, V. Cristi şi P. Pelivan, a fost expediată o telegramă secretă   cu rugămintea de a trimite la dispoziţia Sfatului Ţării un regiment din foştii prizonieri de război români transilvăneni, aflaţi la Kiev.

Guvernul român a satisfăcut rugămintea. Aşa cum a mărturisit viitorul premier I. Duca „teama de a-i provoca pe nemţi în direcţia anulării armistiţiului” a impus Guvernului pe data de 4 (17) ianuarie 1918 să se „limiteze deocamdată” cu trimiterea la Chişinău a unui singur regiment de transilvăneni.

În primele zile ale lunii ianuarie trupele române, cu forţe relativ mici, au curăţit de bandele bolşevice  Unghenii, Cahulul, Leova, Bolgradul şi un şir de sate. În Ungheni la 9 ianuarie au fost executaţi 12 bolşevici, membri ai aşa zisului Soviet al Deputaţilor. 

  Guvernul român a înţeles că guvernul Republicii Moldoveneşti nu va fi câtuşi de puţin în stare să reziste în faţa bolşevicilor. În fapt, singura armată disciplinată de pe Frontul Român  pe care se puteau sprijini aliaţii era cea română, la care s-a și apelat neîntîrziat.

Pentru executarea misiunii în Basarabia au fost destinate 4 divizii româneşti”. La 3 (16) ianuarie 1918, I. Brătianu a convocat o consfătuire pe problema trimiterii trupelor în Basarabia.

Sovietul bolşevic din Chişinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a instituit un premiu pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii.

Ofensiva armatei române pe teritoriul Basarabiei a fost declanşată la  8  ianuarie, iar bandele de bolşevici au fost nevoite să se refugieze din  Basarabia peste Nistru, în Ucraina, iar în data de 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

 Armata română a îndeplinit cu cinste misiunea de instaurare a ordinii în teritoriul dintre Prut şi Nistru, calmând prin atitudinea sa temerile şi neîncrederea unei părţi a populaţiei provocată de propaganda antiromânească. Istoricul A. Moraru consideră pe bună dreptate că „prin acest act, Basarabia a fost salvată de anarhia bolşevică”.  

Istoricul român Florin Constantiniu menţionează că acţiunea armatei române şi „dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras o replică dură din partea Guvernului Sovietic: după ce la 1/14 ianuarie 1918 [ambasadorul român] la Petrogad, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie Guvernul Sovietic a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea Tezaurului” evacuat în Rusia după începutul ofensivei germane din 1916 în România.

În România nu s-a reacţionat la această decizie care echivala practic cu o declaraţie de război. „Nu ne-a emoţionat deloc această declaraţie – îşi amintea Duca – …Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declaraţia de război a Guvernului Bolşevic era un gest fără consecinţe practice, la care, după cît îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem”.

Numai după protestul corpului diplomatic al ambasadorilor străini acreditaţi la Petrograd, diplomaţii români au fost eliberaţi, însă relaţiile diplomatice dintre România şi URSS  au fost întrerupte pentru 16 ani.

 

 

 

 

Pe 24 ianuarie 1918, nu întâmplător în ziua în care românii  sărbătoreau Unirea din 1859, Sfatul Ţării  din RD Moldovenească a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei acestei Republici. Consiliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de un Consiliu de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

 „Declaraţia de independenţă era privită de mulţi intelectuali basarabeni – au scris istoricii din R. Moldova, D. Dragnev şi I. Varta – ca un act de desprindere de Rusia, care deschidea posibilitatea pentru o eventuală unire cu România”.

Mai tîrziu I. Inculeţ a rspus că: „După proclamarea independenţei calea noastră a devenit şi mai clară. Rămânea numai întrebarea: când şi în ce fel”.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

„Votul Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, – consideră istoricul român Fl. Constantiniu, – nu a fost determinat de prezenţa şi cu atât mai puţin de o pretinsă presiune a armatei române, trecute peste Prut… Trupele române au făcut imposibilă acţiunea unei minorităţi agresive – cea comunistă – care acţiona la ordinele bolşevicilor, dar nu au intervenit, direct sau indirect, în discuţiile din Sfatul Ţării”.

Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, România a constituit primul pas către înfăptuirea visului secular al naţiunii române – MAREA UNIRE.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/01/23/24-ianuarie-1859-unirea-principatelor-romane-la-multi-ani-romania-la-multi-ani-romani/

 

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/6/Basarabia_Mare__Bessarabia_

24/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: