O LECȚIE A ISTORIEI PENTRU UCRAINENI

MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

O vorbă românească spune: Nu săpa groapa altuia, că vei cădea tu în ea.

Iar o vorbă rusească spune: Dacă știi că ai casa din sticlă, să nu arunci niciodată cu pietre în nimeni (”Если у тебя дом стеклянный, никогда ни в кого не бросай камнями”).

Timp de 23 de ani, între 1992 și 2015, Ucraina a acționat, din păcate, ca auxiliară a Moscovei. O poziție lipsită complet de discernământ geopolitic și bun simț elementar, constată activistul unionist de la Chișinău Vlad Cubreacov pe blogul personal, https://cubreacovblog.wordpress.com.

Ucraina a decis, abia în data de 21 mai 2015, suspendarea Acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al Armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei.

Nu e rău că, la un an după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, Acordul militar ucraineano-rus a fost suspendat. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Noi nu putem uita însă, că din 1992 până astăzi Ucraina a manifestat, în mod complet nejustificat și chiar contrat propriilor ei interese, poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră, cu știrea și acordul tacit al Kievului, sute de mercenari ucraineni, în special membri ai organizației paramilitare UNA-UNSO (УНА-УНСО – Українська національна ассамблея – Українська народна самооборона), teroriști niciodată condamnați ori sancționați de autoritățile de la Kiev.

Publicăm în continuare, spre dovadă, câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria drept teritorii ucrainene.

Sunt fotografii ale unor ucraineni care au mâinile pătate de sânge românesc. Am captat aceste imagini de pe diverse pagini de internet, unde au fost postate chiar de bandiții ucraineni care, alături de bandiții ruși, au ucis români nevinovați la Nistru.

NOTĂ:

Războiul de pe Nistru a fost declanșat pe 2 martie 1992, printr-un atac al mililțiilor transnistrene proruse asupra postului de poliție moldovenească de la Dubăsari.

Oficial, luptele au luat sfârșit pe 21 iulie 1992, când președintele Rusiei, Boris Elțin, și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.

Armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, deși potrivit angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul, se angajase să o facă până în 1999.

Publicitate

2 martie 1992: Rusia și separatiștii de la Tiraspol au declanșat războiul împotriva R.Moldova. Putem uita? Putem ierta ?

 

 

 

 

 

NOI N-AM UITAT! 2 martie 1992. Începerea RĂZBOIULUI DE PE NISTRU.

 

NOI NU UITĂM! În urmă cu 28 de ani, în urma unor îndelungi provocări şi diversiuni ale serviciilor secrete ruse şi ale Armatei a 14-a Ruse, începea războiul de pe Nistru. Un masacru oribil care avea să dureze până în vara acelui an. Un conflict artificial creat de Moscova, pentru a preîntâmpina în proaspăt declarata Republică Moldova un parcurs similar celui pe care Lituania, Letonia şi Estonia se înscriseseră în cursul anului anterior. Armata a 14-a Rusă, ajutată de regimente întregi de mercenari cazaci aduşi din stepele kalmuce, din Siberia şi fundurile Asiei s-au năpustit asupra unui teritoriu care nu le aparţinea şi pe care Mioscova ar fi trebuit să-l elibereze după o ocupaţie de peste 40 de ani.

Am cunoscut familii întregi care au fost nevoite să-şi părăsească sălaşurile din localităţile din stânga Nistrului ori din zona Tighinei, care nici astăzi nu se pot întoarce la casele lor. Mercenarii şi soldaţii ruşi au revărsat asupra paşnicului popor român de pe Nistru tot întunericul, sălbăticia şi înapoierea unei lumi revolute, ucigând, violând şi jefuind tot ce le ieşea în cale, după cum ne-au obişnui aceşti sălbatici în toate incursiunile lor din ultimile secole.

Rusia nu şi-a cerut niciodată scuze pentru aceste atrocităţi, după cum nu a regretat niciodată atrocităţile de după 1940 şi 1944, continuând să menţină sub ocupaţie armată estul actualei Republcii Moldova, unde a instituit un regim pur comunist (Republcia Sovietică Socialistă Nistreană), coordonat de un serviciu secret numit KGB, persecutând sistematic populaţia românească. Rusia are şi azi statutul unui stat agresor, care menţine sub ocupaţie armată un teritoriu românesc. 

Priviţi aceste imagini. Veţi vedea încleştări, distrugeri, morţi şi refugiaţi. Pentru ca să nu uităm! 

Astăzi se împlinesc 24 de ani la conflictul armat de pe Nistru. Tragicul eveniment s-a declanşat pe 2 martie 1992, după ce preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturile de poliţie loiale Chişinăului de pe malul stâng al Nistrului.

Prin decizia Guvernului Republicii Moldova, ziua de 2 martie a fost declarată de către Parlament Ziua Memoriei.

Iniţial, pe 2 septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independenţa regiunii, iar doi ani mai târziu a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari. În acea perioadă Republica Moldova nu avea armată. Astfel, autorităţile de la Chişinău au ripostat cu forţe de poliţişti.

În conflict au fost implicaţi şi militari ruşi, Armata a 14-a, cu un efectiv de peste 6000 de soldaţi. La 21 iulie 1992, a fost semnat acordul de încetare a focului între ex-preşedintele Mircea Snegur şi preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţin.

În timpul conflictului armat, cele mai grele lupte s-au dat la Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi.

Pentru a comemora eroii căzuţi în război în capitală au loc depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, iar începând cu ora 10:30, din Piaţa Marii Adunări Naţionale până la Complexul Memorial „Eternitate” se va desfăşura Marşul Memoriei.

Pe platoul monumentului „Maica Îndurerată” va avea loc mitingul de comemorare a celor căzuţi în război, iar Ministerul Apărării va organiza mese de pomenire.

Astăzi în capitală şi în alte localităţi din ţară sunt organizate mai multe manifestaţii.

 

SURSA: Jurnal.md

Cronologia  evenimentelor desfășurate în primăvara-vara anului 1992

In seara zilei de 1 martie 1992, gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere, apoi au atacat poliția din Dubăsari chemată în ajutor. Polițiștii au deschis foc, omorînd un cazac, după care s-au retras.

Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmîndu-i.

Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine. Gardiștii au întrat în Cocieri cu transportoare blindate, deschizînd foc asupra trecătorilor.

 Podurile de peste Nistru – de la Vadul lui Vodă, Tighina, Camenca, Rabnița au fost blocate de cazaci, instalînd „posturi de control ” cu cîte un blindat. Astfel de posturi au fost create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

2 martie 1992 – Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al auto-proclamatelor „republici” nistreană si găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, prin diversiunea separatiștilor.

3 martie – au fost blocate de cazaci căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, blocată emisia radioteleviziunii naționale; 

– gardiștii și cazacii atacă satul Cocieri, dar sunt respinși. Seara în sat a întrat o unitate de poliție cu destinație specială, staționată lîngă satul Holercani, care a trecut  pe gheață rîul Nistrul.

Ca urmare, izbucnind în orașul Dubăsari conflictul armat s-a extins în doar cîteva zile asupra satelor Coșnița, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Speia, Tocmagiu, Delacău, Mălăiești ș.a..

4 martie – în dimineața zilei președintele Snegur a avut o întrevedere personală la Chișinău cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căruia s-a constatat că acesta continuă să insiste asupra statalității Transnistriei, respingând astfel propunerea privind organizarea unei zone economice libere. Discuțiile au continuat în cadrul comisiei de conciliere conduse de prim-viceprim-ministru Sangheli, anunțîndu-se chiar că s-a convenit asupra ”încetării focului în localitățile din stînga Nistrului”;

5 martie – sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor 800 cazaci care ulterior s-au deplasat în direcția orașului Dubăsari. Au loc înrolări masive în rîndul formațiunilor para-militare ale separatiștilor.

Tot în această perioadă, Rusia a blocat din punct de vedere economic Republica Moldova, demonstrînd dependența economică de Moscova a tînărului stat independent.

Încă în ianuarie 1992, fosta Bancă de Stat a URSS deținătoarea monopolului asupra masei monetare pe întreg teritoriul CSI, instituie o blocadă asupra conturilor valutare ale întreprinderilor și cetățenilor R. Moldova, iar la 12 martie și-a deschis o filială în or. Tiraspol, destrămînd astfel fragilul sistem bancar unic al republicii. Pagubele cauzate economiei Republicii Moldova s-au ridicat la suma de 4,5 miliarde de ruble.     

14 martie – gardiștii și cazacii aruncă în aer podurile de peste Nistru în zona localităților Vadul lui Voda și Dubăsari, de pe șoseaua Chișinău – Volgograd;

 – pozițiile moldovenești de lîngă s.Roghi sunt atacate, înregistrîndu-se 15 morți;

–  în timpul nopții sunt atacate satele Coșnița și Gura Bacului – cu mine, grenade si rachete.

În noaptea spre 15 martie liderul comitetului de grevă al femeilor din Tiraspol cu circa 600 de separatiști au atăcat o unitate militară de lîngă Tiraspol din componența Armatei a 14-a, căpturînd o cantitate importantă de armament și echipament militar modern; 

15 martie – guvernul Moldovei face un apel către ”apărătorii  Transnistriei”,  pentru depunerea armelor.

18 martie – M.Snegur și-a asumat obligațiile de Comandant Suprem al Forțelor Armate, semnînd decretul ”Cu privire la trecerea sub jurisdicția Republicii Moldova a unităților militare dislocate pe teritoriul Republicii Moldova”.

19 martie – Parlamentul Moldovei propune Tiraspolului drept compromis proiectul de acordare a statutului de zonă economică liberă pentru Transnistria și o modificare a legii  privind organizarea teritorială.

20 martie – la reuniunea OSCE de la Helsinki, au demarat discuțiile privitor la crearea unui mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean, din care să facă parte Moldova, România, Rusia, Ucraina;

 – la Kiev, șefii statelor CSI au adoptat o declarație despre situația din raioanele din stânga Nistrului ale RM, reafirmând susținerea de către aceste state a suveranității și integrității teritoriale a republicii.     

23 martie – difuzată Declarația comună a miniștrilor de externe ai celor patru state în care se stipula crearea mecanismului cvadripartit de consultări politice privind reglementare a conflictului militar de pe Nistru.

Oficialii se pronunțau în favoarea respectării integrității teritoriale a Republicii Moldova, încetarea focului, dezarmării imediate a tuturor formațiunilor ilegale, restabilirea organelor de putere legală în localitățile unde acestea au fost nevoite să-și suspendeze activitatea.   

28 martie – a fost dat publicității Decretul președintelui Snegur ”Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova” început la orele 20.⁰⁰ – 28 martie.

2 aprilie – Departamentul de Stat al SUA dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară. Apreciază admirabila putere de reținere a guvernului Moldovei care încearcă să reducă tensiunile prin continuarea negocierilor pașnice cu conducerea separatistă.

4 aprilie –  vicepreședintele Rusiei A.Ruțkoi a efectuat o vizită neautorizată la Tiraspol, în cadrul căreia a prezentat o declarație de susținere a separatiștilor și s-a pronunțat deschis în favoarea implicării Rusiei în acest conflict.

6 aprilie –  are loc reuniunea celor patru miniștri de externe. La întrunire a fost adoptată o Declarație cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

17 aprilie – la Chișinau are loc o noua reuniune cvadripartita la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un număr de 400 observatori care urmau să supravegheze linia ce separă poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

Pînă la 15 mai în zonă au ajuns pentru supraveghere numai observatori din Moldova si Romănia.

In perioada 6- 18 mai au loc atacuri asupra locuitorilor si posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari, Roghi.

17 mai – au întrat în lupte primele unităţi militare ale Armatei Naţionale formate din rezervişti.

19 mai –  criza a izbucnit din nou în urma unui ordin al ministrul rus al apărării Graciov cu privire la pregătirea de luptă a comandamentului Armatei a 14-a. O parte din trupele rusești au părăsit unitățile dislocate și au ocupat poziții alături de gardiștii transnistreni.

– Preşedintele Snegur a protestat şi împotriva ocupării altor regiuni din Transnistria de către forţele Armate a 14-a, sprijinite de mercenarii cazaci şi ruşi şi de forţele paramilitare din Transnistria.     

24 mai – a avut loc ulterioara întrunire a celor patru miniştri de externe la Lisabona, în cadrul Conferinţei pentru ajutorarea Noilor State Independente. Ea s-a desfăşurat în condiţiile în care armata rusă era activ implicată în conflictul din Transnistria, de partea separatiştilor. Miniştrii au împuternicit comisia mixtă să pregătească, cu titlu de urgenţă, un raport privind ulterioarele măsuri de reglementare a conflictului, respectarea strictă a încetării focului, readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a.

In prima jumătate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. „Republica nistreană” își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

 La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați, care va teroriza populația. Teroare și crimă vor fi și la Slobozia, unde vor avea loc multe execuții în noapte.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Intre timp, autoritățile ruse continue sa prezinte denaturat situația din Transnistria acuzînd Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematica a populației slave, iar Romania de livrări de armament către Moldova.    

19 iunie – gardiştii transnistreni şi cazacii au dezlănţuit un atac provocator împotriva secției orășenești de poliție din Tighina, în vederea lichidării acesteia. Poliţiştii au reuşit să se menţină pe poziţii, noaptea venindu-le în ajutor alte detaşamente de poliţie şi voluntari. Orașul era bombardat și atacat cu armament greu.

 In același timp sunt atăcate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița, Chițcani. Formațiunile separatiștilor operează tiruri de artilerie asupra localităților din Holercani, Criuleni, Cruglic, Mășcăuți, Calfa, situate în dreapta Nistrului, în afara zonei de conflict. Populația civilă este masacrată.

20 iunie – podul de peste Nistru a fost ocupat de gardiști după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armată și de forțele separatiste. In toată această situație, Moldova este acuzată de agresiune armată. Luptele de la Tighina au prezentat cel mai violent episod al războiului de pe Nistru;

24 iunie – președintele Republicii Moldova a adresat un apel către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii să intervină prin toate mijloacele pentru curmarea agresiunii dezlănțuite de Forțele Armate ale Federației Ruse.

25 iunie  – la Istambul a avut loc şi o întrunire a preşedinţilor Republicii Moldova, României, Ucrainei şi Rusiei, în cadrul căreia s-a discutat despre conflictul transnistrean. S-a hotărît să se propună părţilor în conflict încetarea neîntîrziată şi necondiţionată a focului pe toată linia de confruntare.

Noaptea 3 spre 4 iulie – are loc culmul atacurilor asupra poziţiilor apărătorilor integrităţii teritoriale a Moldovei de către Armata a 14-a. În cadrul acelor lupte, armate rusă a utilizat artileria reactivă de luptă „Grad –M21”, considerată una din cele mai puternice arme de distrugere în masă ;

6 iulie – la Moscova are loc reuniunea conducătorilor țărilor-membre ale CSI, unde este pus în discuție conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova. Se aprobă reglementările propuse de președinții Elțin și Snegur pentru soluționarea pașnică a conflictului.

7 iulie – în localitatea Limanskoe din Ucraina, reprezentanții militari ai Rusiei, Republicii Moldova și pretinsei ”republici nistrene”, în prezența comandantului Armatei a 14-a, A. Lebed, au convenit asupra încetării imediate a focului și retragerii de pe pozițiile de luptă a tehnicii militare grele.

21 iulie – la Moscova președintele Republicii Moldova și a Federației Ruse semnează în prezența liderului separatist de la Tiraspol ”Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, document ce a marcat încetarea oficială a războiului din Transnistria.

28 iulie – a început dezangajarea forțelor aflate în conflict. S-a deminat în total 71,9 km2  și distruse 4.080 obiecte explozibile.

În luna august a anului 1992, în zona de conflict au fost introduse forţele pacificatoare  tripartite, care au fost dislocate în zona securizată de-a lungul rîului Nistru. Federaţia Rusă a continuat să sprijine separatiştii, iar contingentul militar rus de pe malul stîng al rîului îi asigura cu arme, muniţii, tehnică, echipament.

Bilantul războiului

Din partea Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 315 de combatanți, răniți – 1180. Au decedat 125 persoane civile, 41 au fost rănite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONSECINȚELE TRĂDĂRII ÎN RĂZBOIUL DE LA NISTRU

Războiul de pe Nistru din anul 1992 este un capitol tragic din istoria poporului nostru. Trebuie să păstrăm vie memoria și onoarea celor care și-au jertfit viața pentru idealurile noastre naționale. 

 

 

 

 

Agenţi ai K.G.B.-ului sovietic al Moldovei, transferaţi cu munca operativă la Tiraspol

Începând cu anii 1988-1990 în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească se constituie Mișcarea de Eliberare Națională, care a luptat pentru libertate, dezrobire și Unire cu Țara mamă, România.

În scopul păstrării sistemului sovietic, rusesc, în Republica Moldova și alte regiuni ale U.R.S.S., rușii au organizat confruntări politice și conflicte militare.În acea perioadă, serviciile de securitate ruse (K.G.B.[1]) au organizat evenimente destabilizatoare, în care a fost inclus şi un program de luptă contra Republicii Moldova.

Forţele Kremlinului: nomenclatura de partid, K.G.B.-ul, armata din districtul militar Odesa, subunitățile de spionaj și contraspionaj ale Armatei a 14-a au acționat clandestin, au pregătit cadre specializate şi executanți, creând acele structuri ilegale, care, în 1991 au declanșat conflictul militar.

Tot atunci a luat fiinţă Consiliul directorilor întreprinderilor mari și a Complexului militar industrial, condus de Moscova, personal de Președintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., A.I. Lukianov, în fapt capul de pod împotriva „fasciştilor” români, din Republica Moldova, declarat la Tiraspol.

Activitatea distructivă, de formare a republicilor separatiste în Transnistria și Găgăuzia au fost realizate de Igor Smirnov și oficialii ruși de la Moscova, deputații: Travkin, Jirinovski, Ruțkoi, Morozov, Graciov, inclusiv de ex-preşedinţii Gorbaciov și Elțin.

Așadar, ce a avut loc în Republica Moldova: Un conflict social? Un conflict armat? Un război civil? Un război pentru integritatea și independența Republicii Moldova?

Din cercetările efectuate, studiile și documentele analizate constatăm că din 1990 și până la 5 august 1992, a fost un război declanșat de fosta U.R.S.S. contra Republicii Moldova, un război tactic de tip nou cu operațiuni militare, ofensive, retrageri, diversiuni, incidente pe toata linia frontului, începând cu nordul Moldovei: Otaci, Soroca și terminând cu Talmaza, Ciobruciu, Palanca, localități amplasate de-a lungul râului Nistru.

Pentru Republica Moldova acest război a însemnat apărarea propriei independențe și integrități. Caracterul și conținutul evenimentelor nu trebuie minimizate.

Acesta a fost un război al Rusiei contra suveranități și, independenței Republicii Moldova, a fost un război pentru a împiedica unirea Republicii Moldova cu România și restabilirea dominației geopolitice a Rusiei în aceasta regiune.

Acest fapt a fost confirmat de serviciile de contrainformații moldovenești dar și de oficialitățile rusești de la Moscova.Un război al Rusiei contra suveranități și independenței Republicii Moldova un război împotriva reunirii cu România.

 

 

 

 

 

 

 

 

În primăvara anului 1992, prima rafală de mitralieră la Cocieri-Dubăsari,a produs moartea unor oameni pașnici și începutul în ceea ce în istorie va rămâne ca Războiul pentru independența și integritatea Republicii Moldova.

Cu acest prilej, în ultimul sfert de veac, la 2 martie, românii basarabeni și cei transnistreni, deopotrivă, celebrează Ziua Memoriei.

Cu flori, cu tristețe, revoltă şi resemnare, retrăim actul de acum 24 de ani, când, sfidând democrația europeană, mercenarii ruși, năimiți de prin toate colțurile incomensurabilului spațiu ex-sovietic au năvălit peste Moldova suverană pentru a combate„fascismul românesc” și ca să „salveze”, chipurile, socialismul.

În fapt, pentru a restaura fostul imperiu care începuse să scârțâie grav, din toate încheieturile, ca o corabie putredă, ce risca să se scufunde în apele oceanului.

Totul a început de la prăbușirea sistemului socialist mondial și dezmembrarea U.R.S.S. în 15 state independente şi transformarea într-un proces principal în istoria umanității sfârșitului de secolul al XX-lea, evenimente în învolburarea căroraa fost prinsă și Basarabia, ocupată de imperiul rus și sovietic timp de 200 de ani.

Rușii și separatiștii din Transnistria au acționat rapid și consecvent împotriva organelor de drept ale Republicii Moldova.

În august 1990 rușii au organizat un referendum pentru dezmembrarea Moldovei și formarea Republicilor autonome la așa numita cerere a minorităților naționale ruse, ucrainene și găgăuze, iar în septembrie al aceluiași an au instalat structuri anticonstituționale : guvern, miliție, procuratură, etc., în așa numita „Republică Autonomă Socialistă Moldovenească Nistreană”.

Toate organele legitime de stat ale Republicii Moldova de pe teritoriul Transnistriei au fost anihilate cu ajutorul organizațiilor paramilitare, batalioanelor de cazaci ruși, amplasate în toate localitățile de Est ale Republicii.

Toate aceste scenarii erau conduse de la Moscova de A. I. Lukianov și coordonate cu A. Bolșakov, I. Smirnov, I. Blohin – șovini rusofili şi mancurții moldoveni autohtoni: Gh.Maracuța, A.Caraman, M. Kindighelean, Gh.Eremia, V.Voronin, P.Lucinschi, A.Sangheli, V. Moțpan, I. Roșca, și alții.

După rebeliunea din august 1991 A. Lukianov a fost arestat, apoi eliberat pentru a prelungi scenariul început și lupta subversivă împotriva Republicii Moldova, iar toate forțele proimperiale ruse au rămas în Transnistria.

Mai mult decât atât, în aceste raioane s-au cuibărit foarte multe persoane din serviicile secrete ruse, implicate în evenimentele tragice din Riga, Vilnius și Kaukaz.

O mare parte din lucrătorii K.G.B.-ului sovietic al Moldovei s-a transferat cu munca operativă la Tiraspol.

Activitatea militaro-separatistă a fost preluată și personal coordonată de către generalul A. Ruțkoi, vicepreședintele Rusiei. Încercările guvernului Moldovei de a interzice activitatea separatiștilor, arestarea K.G.B.-iștilor, liderilor separatiști (I. Smirnov, G. Pologov, Kindighelian, etc.), s-au soldat cu eșec.

Grevele „femeilor în colanți” din Tiraspol, conduse de liderul organizației separatiste de femei, Nina Andreeva, nu numai că au pricinuit daune economiei Moldovei dar au paralizat activitatea Societăților comerciale, căilor ferate și structurilor de stat a guvernului Muravschi.

 

La 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis foc asupra populației pașnice la Cocieri, unde au omorât civili neînarmaţi

Astfel a început războiul cu Transnistria separatistă. Separatiștii transnistreni se pregăteau de război.

Un mare rol în pregătirea și declanșarea războiului împotriva Moldovei l-au jucat mass-media rusă, ziarele Rusiei, la unison, incurajând şi îndreptăţind agresiunea.

În Republica Moldova au fost dislocate subunităţi ale armatei ruse, detașamente speciale înarmate „Alfa” şi „Delfin”, grupe diversioniste coordonate și conduse de statul-major al Armatei a 14-a ruse, forțe militare cu mare capacitate de luptă, cărora li s-au adăugat formațiunile căzăcești de pe Don și Cuban.

Ele se pregăteau să lupte nu numai cu Republica Moldova, ci și cu forțele armate ale României, amenințând că vor ajunge la Prut, Siret și București.

 

 

 

 

Această perioadă de pregătire s-a încheiat în noiembrie-decembrie 1991, cu diversiuni și operațiuni de lichidare a poliției moldovenești în Transnistria.

S-au dus lupte la Dubăsari și la podurile de peste Nistru, unde au fost arestați polițiști și oameni civili, în conflictele armate fiind ucişi oameni din ambele tabere. Au urmat operațiunile militare propriu-zise.

La 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis foc asupra populației pașnice la Cocieri, unde au omorât civili paşnici, neînarmaţi. Astfel a început războiul cu Transnistria separatistă.

Pe parcursul lunii martie, între forțele de ordine ale Republicii Moldova și cele separatiste s-au produs conflicte armate.

Lupte se duceau în următoarele localități: Cocieri, Corjova, Roghi, Dubăsari, Griogoriopol, Coșnița, Doroțcaia, Tighina, Varnița, Copanca, Fârlădeni, Gâsca, dar şi câteva fronturi de luptă de-a lungul Nistrului. Din partea Republicii Moldova au fost mobilizați militari, polițiști și voluntari. Armata Moldovei, organizată în grabă, amplasează câteva unități de infanterie motorizată și artilerie în direcțiile strategice: Dubăsari, Coșnița, Doroțcaia și Tighina.

Se duc lupte și bătălii la Cocieri-Dubăsari, unde armata rusă, împreună cu separatiștii dau drumul la tancuri, care probează pozițiile generalului N.Petrică. Tancurile și pozițiile inamice sunt nimicite.

Pe frontul Coșnița-Doroțcaia se duc lupte pentru apărarea satelor moldovenești de pe Nistru. Artileria inamică bombardează, în fiecare zi, localitățile din dreapta Nistrului. Artileriștii armatei moldovenești reacționează și atacă structurile armatei ruse.

Cele mai mari incidente militare și conflicte între separatiștii înarmați și forțele de ordine s-au produsla Tighina, unde, periodic, s-au dus lupte de stradă, orașul fiind împărțit în câteva sectoare controlate de forțele separatiste și Armata a 14-a rusă, pe de o parte, şi forțele legitime ale Republicii Moldova (poliția, armata), care controlau alte doua sectoare ale orașului Tighina.

Rusia a aruncat în luptă tancurile regimentului motorizat al Armatei a 14-a ruse, dislocate la Tiraspol

Redăm pe scurt câteva secvențe de luptă din Tighina, unde am participat ca luptător si ofițer cu misiuni speciale în cadrul Armatei Naționale. Începând din 19 iunie până în 23 iulie 1992 s-au purtat lupte grele pentru a elibera de separatiști și a menține orașul Tighina în frontierele legitime ale Republicii Moldova.

Eram dotați cu pistoale automate Kalașnikov, aruncătoare de grenade AG-7, AG-9, aruncătoare de mine și artilerie, inclusiv reactivă, care nu a fost implicată în război.

Orașul avea o lungime de circa 15-18 km, amplasat de-a lungul Nistrului şi împărțit în sectoare mari de luptă. Ne strecuram în grupuri mici de câte 3-4 persoane printre străzi și ulicioare, de la casa la casă, urmăream inamicul, care era impus să se retragă spre Nistru, la Tiraspol.

Pentru distrugerea rezistenței inamice foloseam manevre și incursiuni în timpul desfăşurării cărora am fost ajutați de populația băștinașă, inclusiv de ruși, care se ascundeau de separatiști în apartamentele și în casele lor.Îi condamnau pe separatiști că provoacă un dezastru, o neliniște în oraș, formând o „ruptură” între moldoveni și ruși.

Noi, militarii, împreună cu polițiștii din Brigada cu destinație special B.P.D.S. mai foloseam blindatele „Amfibia”, tunuri de mic calibru sau blindate pe șenile, dotate cu mitraliere. Atacurile erau sprijinite de mitraliorii moldoveni, luptători curajoși și neînfricați, majoritatea cu armata făcută în Uniunea Sovietică sau în Afganistan.

În două zile de luptă continuă, orașul a fost practic eliberat de separatiști, însă rușii, prevăzând înfrângerea, au aruncat în luptă tancurile regimentului motorizat al Armatei a 14-a ruse, dislocate la Tiraspol. Bateriile noastre antitanc nu au putut rezista atacurilor tancurilor inamice și au cedat.

Ajutorul cerut, nu a venit. Batalionul colonelului rus L. Karasiov, care a luptat sub Tricolor, de partea Republicii Moldova, a fost decimat de tancurile generalului Lebedi. Lângă cetate au fost distruse încă câteva puncte de rezistență a moldovenilor, în această luptă am pierdut circa 100 de combatanți; morți și răniți.

Prin Convenție de încetare a focului „Elțin-Snegur”, semnată la 21 iulie 1992, la Moscova, președintele Mircea Snegur a cedat în favoarea separatiștilor tiraspoleni

Cadrele de comandă, ostașii noștri, dând dovadă de eroism și devotament față de tânărul stat suveran, Republica Moldova, au luptat pe viață și pe moarte, cu separatiștii transnistreni, cu tancurile și blindatele Armatei a 14-a ruse.

 

 

 

 

 

Orașul Tighina a devenit port-drapelul cinstei și onoarei militare a militarilor, voluntarilor și poliției moldovenești. Luptele au fost sângeroase, în acele moment parcă viața nu mai conta, mergeai înainte la atac, de parcă erai într-un exercițiu sau misiune de rutină.

Ziarul american „Times” relata că în oraș „plutește miros de cadavre.

Moldovenii au luptat precum cecenii, pentru fiecare casă, stradă, cartier”. Separatiștii și cazacii, care erausprijiniţi în lupte de puternice forțele ale armatei ruse, n-au reușit să-i scoată pe curajoșii luptători moldoveni din oraș și din a „doua cetate a Tighinei” – Secția de Poliție din centrul orașului.

Nici localitatea nu a fost cedată de polițiștii și combatanții moldoveni, orașul, iarăși fiind împărțit în două părți, cea mai mare parte fiind controlată de forțele republicane.

Peste aproape două luni, acești bravi luptători au fost constrânși să depună armele și să părăsească pozițiile de luptă prin rușinoasa Convenție de încetare a focului „Elțin-Snegur”, semnată la 21 iulie 1992, la Moscova.

Știau oare luptătorii că Președintele Mircea Snegur, va ceda acest oraș istoric, strategic și valoros centru economic al Republicii Moldova din partea dreaptă a Nistrului, separatiștilor tiraspoleni, care înființaseră un stat nelegitim pe partea stângă a Nistrului?

Cu siguranță, nu! Decizia a venit ca un cutremur, ca un trăsnet, ruinând total buna încredere a ostașilor în loialitatea conducătorilor de vârf. Militarii și voluntarii știau că Limba română, Istoria și Pământul sunt cei trei stâlpi pe care se ține Neamul.

Acesta era prețul sângelui lor și, iată că, printr-o semnătură a conducătorului de stat, le pierduseră pe toate trei. Ce rușine din partea lui Mircea Ianovici Snegur. Și astăzi suferim din cauză trădării în favoarea intereselor Rusiei.

La Chișinău, Bălți, Bender și Tiraspol continuă protestele și incidentele separatiștilor, cu acțiuni antiromânești, antiunioniste.

Înfrângerea Republicii Moldova nu a venit numai de la factorii externi, din Rusia. În toate aceste evenimente de război, o contribuție negativă a avut-o conducerea Moldovei, care nu a știut să evite războiul, să demareze acțiuni diplomatice cu țările europene, cu Rusia, să colaboreze cu clasa politică și cu Executivul României.

Fostul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, legat ombilical de Moscova, ca fost lucrător al P.C.U.S., a cedat, pas cu pas, idealurile unionisteși semnând zeci de documente economice și militare (secrete) cu Federația Rusă, inclusiv, controversatul Protocol de constituire a C.S.I., 21 decembrie 1991 şi a limitat, sub presiunea Rusiei, colaborarea cu România, cu țările europene și S.U.A.

Mircea Snegur nu a luat nici cele mai elementare măsuri operative pentru formarea Armatei Naționale: „Nu sunt bani, nu este cazul de unire, mai bine să fim singuri !”

Mircea Snegur, secondat de clasa politică și de comisiile de conciliere din care făceau parte foști secretari de partid ai C.C. al P.C.U.S. – mă refer la deputații și conducătorii de vârf ai Moldovei: Petru Lucinschi, Andrei Sangheli, Vladimir Voronin, D.Moțpanși alții, cunoscuți simpatizanți de partea rusofilă nu au dorit să propună și să rezolve în interes național soluții eficiente prin care să ajungă la o victorie politică asupra separatiștilor transnistreni.

Mai mult decât atât, comandantul suprem al Forțelor Armate ale Republicii, „generalul” Mircea Snegur, cunoscând din timp, de la serviciile speciale ale Securității și Ministerului de Interne, suficiente și alarmante date privind înființarea armatei separatiste, mișcarea și redislocarea pe poziții strategice a unităților militare ale Armatei a 14-a ruse, nu a luat nici cele mai elementare măsuri operative pentru formarea Armatei Naționale sau a trupelor de carabinieri, nu mai spun de întărirea și dotarea cu armament a poliției, a celorlalte forțe ale Ministerului de Interne(structurile militare și de carabinieri) care au fost introduse mult prea târziu, după începerea acțiunilor militare.

Conducătorii tânărului stat s-au lăsat surprinși de condițiile inferiorităţii numerice, nu auștiut să câștige timpul necesar pentru constituirea unităților de luptă, pentru înzestrarea forțelor militare și de poliție cu armament și muniție.

Zeci de cereri și rapoarte au fost înaintate de combatanții de pe front, toate lovindu-se de refuzul autorităților moldovenești care spuneau că este lipsa dearmament și muniție în depozitele armatei, lucru total neadevărat.

Abia după protestele luptătorilor de pe front, care au ieșit depe pozițiile de luptă și au cerut demisia Președintelui și miniștrilor de resort, conducerea republicii s-a „datpeste cap”șia găsit imediat,în depozitele militare, tehnicăde războiși armament, suficient cât să înarmeze nu un batalion de militari, ci câteva divizii.

Evident, acesta armament a fost găsit suficient de târziu pentru ca războiul să fie pierdut. Pe front apăreau și fenomene ieșite din comun. Unii ostași cereau Unirea cu România și de comun acord să luptăm împotriva inamicului rus. Alții cereau înarmarea totală a populației și lupta împotriva separatismului, dar nu împotriva Rusiei.

Erau și indivizi, care în semn de protest față de comandanții ruși, numiți de minister, care conduceau unitățile moldovenești, dezertau de pe front. Toate acestea erau raportate Comandantului Suprem al Armatei.

La întâlnirile private pe care le-am avut cu Domnia Sa, Președintele Mircea Snegur, despre formarea „unei structuri de informație și contrainformație națională” în cadrul Armatei sau despre unirea Republicii Moldova cu România, întotdeauna mă apostrofa, că nu sunt bani, sau nu este cazul de unire, mai binesă fim singuri, de parcă se vedea un Președinte veșnic al Republicii Moldova.

Prin Legea organică privind statutul juridic special al Găgăuziei,s-a făcut, conștient, jocul Moscovei

Comandantul suprem, Mircea Snegur, secondat și de șeful Statului Major al Forțelor Armatereunite, generalul Pavel Creangă, desigur, încă din aprilie-mai 1992, au folosit „cu succes”tactica de apărare „în tranșee”, numită și „războiul pozițional”,ceea ce a avut darul să-i demoralizeze pe comandanți și pe combatanți de la bun început, fiind spulberată orice idee de victorieasupra inamicului.

Ca într-un război de tip nou, în continuarea„viziunii” strategice a comandantului suprem, Statul Major nu a asigurat conducerea și coordonarea punctelorde comandă de pe fronturi, nu a elaborat nici un document specific operațiunilor militare, nu a condus nici o acțiune ofensivă împotriva inamicului.

Pe scurt, pe întreg parcursul războiului, nu a existat o politică militară coerentă.Și încă un exemplu de incompetență și trădare națională. Conducerea Republicii Moldova (Președintele Mircea Snegur, primul ministru, Andrei Sangheli, deputatul, șef de comisie Petru Lucinschi) a cedat aparent în fața unei minorități naționale de 100.000 de găgăuzi, acordând autonomie.

Decizia care contravenea intereselor Moldovei, a fost luată la insistențele liderilor găgăuzi și a separatiștilor din Transnistria, făcându-se, conștient, jocul Moscovei.

Pe 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea organică privind statutul juridic special al Găgăuziei, document promulgat de Președintele Snegur la 13 ianuarie 1995.Aceasta după ce, în octombrie 1990, el promisese că, atât timp, cât va fi președinte al republicii, nu va permite fărâmițarea statului moldovenesc în structurile incompatibile cu un stat independent și suveran.

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova

Revenind la tema războiului, concluzionăm: acest război, declanșat de Rusia împotriva Moldovei, a dus la multe jertfe: circa 500 morți, pierduți fără veste, torturați, chinuiți sau căzuți pe câmpul de luptă; circa 2.000 oameni răniți în lupteși bolnavi, care au decedat după război. Consecințele acestui război sunt foarte drastice.

Republica Moldova, cu concursul conducerii din acea vreme, a pierdut războiul cu Rusia, pricinuindu-ne o daună economică de peste 40 de miliarde ruble (aprox. 4 miliarde dolari S.U.A.). Republica Moldova a pierdut Transnistria, cu o suprafață de 42 mii kmp, cu o populație de 700.000 oameniși orașele Tiraspol, Dubăsari, Râbnița, Camenca și Slobozia, iar pe partea dreapta a Nistrului, Rusia a mai negociat cu la Mircea Snegur orașul Tighina, terenurile agricole din împrejurimea orașului și localitățile nistrene Gâsca, Copanca, Chițcani, Merinești.

Astăzi, separatiștii Transnistrieni duc aceeași politică agresivă, conflictuală, încalcă dreptul moldovenilor de a vorbi limba maternă, își bat joc de Tricolor, de alfabetul latin, de cultura și tradițiile poporului nostru.

Până în prezent peste 10.000 de moldoveni, originari din Transnistria, au fost concediați, rămân fără locuri de muncă, peste 2.800 de refugiați nu pot să se reîntoarcă la locurile de baştină, casele lor fiind distruse, ocupate de venetici ruși, cazaci și gardiști din armata separatistă, de elemente rusofone scăpate din închisorile Rusiei și trimise în Transnistria.

Se aplică o politică de strămutare a moldovenilor din locurile de baștină, impuse și economic.

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova. Guvernele Moldovei sunt conduse de oameni politici corupți coordonați de Moscova, cu afaceri murdare și dezinteres național față de băștinașii moldoveni.

Instituțiile statului, Parlamentul, Justiția și băncile(inclusive băncile de stat) se află în mâna rețelelor mafiote și oligarhilor, care au destabilizat economia și valuta națională. Bogații (oligarhii) s-au izolat de popor.

 

 

 

 

 

Salariile muncitorilor sunt mici, pensiile și mai mici. Marionetele de la Moscova și serviciile secrete ruse, prin împuterniciții partidelor politice: socialiștilor (Igor Dodon), comuniștilor (V.Voronin), „Partidul nostru” (Renato Usatâi), împreună cu mancurții moldoveni, destabilizează situația politică, fac demonstrații și proteste, mențin populația în stare de într-o revoltă, promovează ura, dezordineași sărăcia, mediul social în care sunt menţinuţi oamenii societății moldovenești, putând fi asimilat cu o catastrofă umanitară.

Războiul din Transnistria a fost unul de apărare a demnității noastre naționale al tuturor românilor basarabeni împotriva ocupantului rus

Criza economică și socială prezentă în societatea basarabeană va exista până când nu va fi remodelată mentalitatea clasei politice și a acelor persoane ce guvernează țara. Nici un miracol nu va putea salva situația critică a acestui stat și popor până dacă la putere vor exista oameni și funcționari publici cu o mentalitate coruptă, necinstită și incompetent.

Întorcându-ne la evenimentele războiului ruso-moldav din 1992, constatăm cu tristețe că sute de polițiști, carabinieri, combatanți, voluntari, ostași și ofițeri: Mihai Moraru, Mihai Arnăut, Ion Fulga, Sergiu Andreev, Dumitru Roman, Alexandru Babinski, Vasile Beregoi, Tudor Brădescu, Valeriu Briceag, Tudor Buga, Pavel Buruiana, Ion Grecu, Valentin Slobozenko, Nicolae Țurcanu, Ion Usinevici, Anatol Tataru, Oleg Ungureanu, Gheorghe Cașu și mulți alții, au căzut pe câmpul de luptă, și-au dat viața pentru independența și integritatea Republicii Moldova. Poporul și conducerea Moldovei trebuie să se mândrească cu eroii săi. Ei au murit pentru, Limbă, Tricolor, Libertatea Patriei și o viață mai bună. „Ziua Memoriei” celor căzuți în lupte, care se comemorează în fiecare an la 2 martie, era necesară. Deşi insuficient, măcar avem sentimentul că nu vor fi uitați definitiv eroii care și-au dat viața pentru independența Ţării.

Totodată, ziua aceasta ne va aminti mereu că independența și libertatea costă. Pentru că războiul din Transnistria, așa cum am mai spus-o, a fost unul de apărare a demnității noastre naționale, un război al tuturor românilor basarabeni împotriva ocupantului rus, poate, cu excepția politicienilor.

Deşi şcolile românești sunt împrejmuite cu garduri înalte de sârmă ghimpată, precum ghetourile,copiii românilor din Transnistria rămân falanga răsăriteană a conștiinței naționale românești.

Rănile războiului, oricât le-ar vindeca „doftoriile” sau uitarea, nu au termen de prescripție. Mai ales cele care trec prin suflete… Odată săvârșite, ele dor zeci și sute de ani și nu se vindecă nici după trecerea la cele veșnice a celor pătimiți de războaie. Așa se face că Basarabia întreagă rămâne a fi o rană imensă, care nicidecum nu-și poate afla alinarea. Iar cele mai sfâșietoare strigăte ale ei sunt mamele și copiii…

Astăzi, frustrările la care sunt supuşi copiii noștri din școlile românești transnistrene, se vădesc a fi rănile, inconștiente poate, dar pe deplin motivate în dragostea lor îndârjită pentru limba, scrisul și istoria românească.

Împreună cu părinții și pedagogii lor fideli, ei sunt acum falanga răsăriteană a conștiinței naționale românești, pentru că nici pe o clipă nu și-au părăsit pozițiile de luptă și, prin aceasta, ei sunt eroii adevărați ai zilelor noastre.

Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, Liceul „Evrika” din Râbnița, Liceul „Alexandru cel Bun” Din Tighina, Liceul „Mihai Eminescu” din Dubăsari, Școala-internat din Tighina, Gimnaziul din Corjova și Gimnaziul din satul Roghi, în frunte cu profesorul lor neînfricat, directorul Liceului din Tiraspol, Ion Iovcev, spală astăzi rușinea tuturor umilințelor noastre, însă mai așteaptă răbdători să le vină Țara în ajutor.

Se fac și astăzi presiuni asupra românilor moldoveni din Transnistria; unii sunt maltratați fizic, alții psihic, iar școlile românești sunt împrejmuite cu garduri înalte de sârmă ghimpată, de parcă sunt niște ghetouri. Toate aceste acte de tortură medievală barbară se întâmplă la marginea estică a Europei, în plin secol al XXI-lea! Și doar pentru faptul că nu renunță de a fi români, de a vorbi românește și de a-și iubi în continuare Ţara-Mamă!

 Sursa:

ANATOL MUNTEANU – Consecinţele trădării în Războiul de la Nistru

http://www.art-emis.ro/istorie/ -consecintele-tradarii-in-razboiul-de-la-nistru

 

 

 

Cronologia  evenimentelor desfășurate în primăvara-vara anului 1992

In seara zilei de 1 martie 1992, gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere, apoi au atacat poliția din Dubăsari chemată în ajutor. Polițiștii au deschis foc, omorînd un cazac, după care s-au retras.

Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmîndu-i.

Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine. Gardiștii au întrat în Cocieri cu transportoare blindate, deschizînd foc asupra trecătorilor.

 Podurile de peste Nistru – de la Vadul lui Vodă, Tighina, Camenca, Rabnița au fost blocate de cazaci, instalînd „posturi de control ” cu cîte un blindat. Astfel de posturi au fost create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

2 martie 1992 – Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al auto-proclamatelor „republici” nistreană si găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, prin diversiunea separatiștilor.

3 martie – au fost blocate de cazaci căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, blocată emisia radioteleviziunii naționale; 

– gardiștii și cazacii atacă satul Cocieri, dar sunt respinși. Seara în sat a întrat o unitate de poliție cu destinație specială, staționată lîngă satul Holercani, care a trecut  pe gheață rîul Nistrul.

Ca urmare, izbucnind în orașul Dubăsari conflictul armat s-a extins în doar cîteva zile asupra satelor Coșnița, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Speia, Tocmagiu, Delacău, Mălăiești ș.a..

4 martie – în dimineața zilei președintele Snegur a avut o întrevedere personală la Chișinău cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căruia s-a constatat că acesta continuă să insiste asupra statalității Transnistriei, respingând astfel propunerea privind organizarea unei zone economice libere. Discuțiile au continuat în cadrul comisiei de conciliere conduse de prim-viceprim-ministru Sangheli, anunțîndu-se chiar că s-a convenit asupra ”încetării focului în localitățile din stînga Nistrului”;

5 martie – sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor 800 cazaci care ulterior s-au deplasat în direcția orașului Dubăsari. Au loc înrolări masive în rîndul formațiunilor para-militare ale separatiștilor.

Tot în această perioadă, Rusia a blocat din punct de vedere economic Republica Moldova, demonstrînd dependența economică de Moscova a tînărului stat independent.

Încă în ianuarie 1992, fosta Bancă de Stat a URSS deținătoarea monopolului asupra masei monetare pe întreg teritoriul CSI, instituie o blocadă asupra conturilor valutare ale întreprinderilor și cetățenilor R. Moldova, iar la 12 martie și-a deschis o filială în or. Tiraspol, destrămînd astfel fragilul sistem bancar unic al republicii. Pagubele cauzate economiei Republicii Moldova s-au ridicat la suma de 4,5 miliarde de ruble.     

14 martie – gardiștii și cazacii aruncă în aer podurile de peste Nistru în zona localităților Vadul lui Voda și Dubăsari, de pe șoseaua Chișinău – Volgograd;

 – pozițiile moldovenești de lîngă s.Roghi sunt atacate, înregistrîndu-se 15 morți;

–  în timpul nopții sunt atacate satele Coșnița și Gura Bacului – cu mine, grenade si rachete.

În noaptea spre 15 martie liderul comitetului de grevă al femeilor din Tiraspol cu circa 600 de separatiști au atăcat o unitate militară de lîngă Tiraspol din componența Armatei a 14-a, căpturînd o cantitate importantă de armament și echipament militar modern; 

15 martie – guvernul Moldovei face un apel către ”apărătorii  Transnistriei”,  pentru depunerea armelor.

18 martie – M.Snegur și-a asumat obligațiile de Comandant Suprem al Forțelor Armate, semnînd decretul ”Cu privire la trecerea sub jurisdicția Republicii Moldova a unităților militare dislocate pe teritoriul Republicii Moldova”.

19 martie – Parlamentul Moldovei propune Tiraspolului drept compromis proiectul de acordare a statutului de zonă economică liberă pentru Transnistria și o modificare a legii  privind organizarea teritorială.

20 martie – la reuniunea OSCE de la Helsinki, au demarat discuțiile privitor la crearea unui mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean, din care să facă parte Moldova, România, Rusia, Ucraina;

 – la Kiev, șefii statelor CSI au adoptat o declarație despre situația din raioanele din stânga Nistrului ale RM, reafirmând susținerea de către aceste state a suveranității și integrității teritoriale a republicii.     

23 martie – difuzată Declarația comună a miniștrilor de externe ai celor patru state în care se stipula crearea mecanismului cvadripartit de consultări politice privind reglementare a conflictului militar de pe Nistru.

Oficialii se pronunțau în favoarea respectării integrității teritoriale a Republicii Moldova, încetarea focului, dezarmării imediate a tuturor formațiunilor ilegale, restabilirea organelor de putere legală în localitățile unde acestea au fost nevoite să-și suspendeze activitatea.   

28 martie – a fost dat publicității Decretul președintelui Snegur ”Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova” început la orele 20.⁰⁰ – 28 martie.

2 aprilie – Departamentul de Stat al SUA dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară. Apreciază admirabila putere de reținere a guvernului Moldovei care încearcă să reducă tensiunile prin continuarea negocierilor pașnice cu conducerea separatistă.

4 aprilie –  vicepreședintele Rusiei A.Ruțkoi a efectuat o vizită neautorizată la Tiraspol, în cadrul căreia a prezentat o declarație de susținere a separatiștilor și s-a pronunțat deschis în favoarea implicării Rusiei în acest conflict.

6 aprilie –  are loc reuniunea celor patru miniștri de externe. La întrunire a fost adoptată o Declarație cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

17 aprilie – la Chișinau are loc o noua reuniune cvadripartita la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un număr de 400 observatori care urmau să supravegheze linia ce separă poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

Pînă la 15 mai în zonă au ajuns pentru supraveghere numai observatori din Moldova si Romănia.

In perioada 6- 18 mai au loc atacuri asupra locuitorilor si posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari, Roghi.

17 mai – au întrat în lupte primele unităţi militare ale Armatei Naţionale formate din rezervişti.

19 mai –  criza a izbucnit din nou în urma unui ordin al ministrul rus al apărării Graciov cu privire la pregătirea de luptă a comandamentului Armatei a 14-a. O parte din trupele rusești au părăsit unitățile dislocate și au ocupat poziții alături de gardiștii transnistreni.

– Preşedintele Snegur a protestat şi împotriva ocupării altor regiuni din Transnistria de către forţele Armate a 14-a, sprijinite de mercenarii cazaci şi ruşi şi de forţele paramilitare din Transnistria.     

24 mai – a avut loc ulterioara întrunire a celor patru miniştri de externe la Lisabona, în cadrul Conferinţei pentru ajutorarea Noilor State Independente. Ea s-a desfăşurat în condiţiile în care armata rusă era activ implicată în conflictul din Transnistria, de partea separatiştilor. Miniştrii au împuternicit comisia mixtă să pregătească, cu titlu de urgenţă, un raport privind ulterioarele măsuri de reglementare a conflictului, respectarea strictă a încetării focului, readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a.

In prima jumătate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. „Republica nistreană” își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

 La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați, care va teroriza populația. Teroare și crimă vor fi și la Slobozia, unde vor avea loc multe execuții în noapte.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Intre timp, autoritățile ruse continue sa prezinte denaturat situația din Transnistria acuzînd Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematica a populației slave, iar Romania de livrări de armament către Moldova.    

19 iunie – gardiştii transnistreni şi cazacii au dezlănţuit un atac provocator împotriva secției orășenești de poliție din Tighina, în vederea lichidării acesteia. Poliţiştii au reuşit să se menţină pe poziţii, noaptea venindu-le în ajutor alte detaşamente de poliţie şi voluntari. Orașul era bombardat și atacat cu armament greu.

 In același timp sunt atăcate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița, Chițcani. Formațiunile separatiștilor operează tiruri de artilerie asupra localităților din Holercani, Criuleni, Cruglic, Mășcăuți, Calfa, situate în dreapta Nistrului, în afara zonei de conflict. Populația civilă este masacrată.

20 iunie – podul de peste Nistru a fost ocupat de gardiști după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armată și de forțele separatiste. In toată această situație, Moldova este acuzată de agresiune armată. Luptele de la Tighina au prezentat cel mai violent episod al războiului de pe Nistru;

24 iunie – președintele Republicii Moldova a adresat un apel către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii să intervină prin toate mijloacele pentru curmarea agresiunii dezlănțuite de Forțele Armate ale Federației Ruse.

25 iunie  – la Istambul a avut loc şi o întrunire a preşedinţilor Republicii Moldova, României, Ucrainei şi Rusiei, în cadrul căreia s-a discutat despre conflictul transnistrean. S-a hotărît să se propună părţilor în conflict încetarea neîntîrziată şi necondiţionată a focului pe toată linia de confruntare.

Noaptea 3 spre 4 iulie – are loc culmul atacurilor asupra poziţiilor apărătorilor integrităţii teritoriale a Moldovei de către Armata a 14-a. În cadrul acelor lupte, armate rusă a utilizat artileria reactivă de luptă „Grad –M21”, considerată una din cele mai puternice arme de distrugere în masă ;

6 iulie – la Moscova are loc reuniunea conducătorilor țărilor-membre ale CSI, unde este pus în discuție conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova. Se aprobă reglementările propuse de președinții Elțin și Snegur pentru soluționarea pașnică a conflictului.

7 iulie – în localitatea Limanskoe din Ucraina, reprezentanții militari ai Rusiei, Republicii Moldova și pretinsei ”republici nistrene”, în prezența comandantului Armatei a 14-a, A. Lebed, au convenit asupra încetării imediate a focului și retragerii de pe pozițiile de luptă a tehnicii militare grele.

21 iulie – la Moscova președintele Republicii Moldova și a Federației Ruse semnează în prezența liderului separatist de la Tiraspol ”Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, document ce a marcat încetarea oficială a războiului din Transnistria.

28 iulie – a început dezangajarea forțelor aflate în conflict. S-a deminat în total 71,9 km2  și distruse 4.080 obiecte explozibile.

În luna august a anului 1992, în zona de conflict au fost introduse forţele pacificatoare  tripartite, care au fost dislocate în zona securizată de-a lungul rîului Nistru. Federaţia Rusă a continuat să sprijine separatiştii, iar contingentul militar rus de pe malul stîng al rîului îi asigura cu arme, muniţii, tehnică, echipament.

Bilantul războiului

Din partea Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 315 de combatanți, răniți – 1180. Au decedat 125 persoane civile, 41 au fost rănite.

 
—————————————-
[1] K.G.B. abrevierea în limba rusă a serviciului secret sovietic (К.Г.Б.) Комитет государственной безопасности (Comitetul Securității Statului). K.G.B. a fost succedat de Ф.С.K. în 1991, apoi începând din anul 1995, de F.S.B. (Ф.С.Б. – Федеральная служба безопасности Российской Федерации).