Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.
A fost nepotul de frate al împăratului Napoleon I, fiul fratelui său, Louis Bonaparte, care se căsătorise cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais.
Acesta este un film documentar despre Napoleon al III-lea și rolul esenţial pe care l-a jucat în formarea României moderne.
În 1856, după victoria Împăratului Francezilor în Războiul Crimeii, Congresul de la Paris a eliminat protectoratul rus asupra Principatelor Române.
Recunoscând suzeranitatea otomană asupra Valahiei şi Moldovei, Tratatul de la Paris a plasat cele două Principate sub protecţia puterilor europene şi indeosebi a Franţei.
În plus, Valahiei şi Moldovei li se recunoaşte dreptul de a convoca Adunări pentru a decide organizarea lor viitoare.
Este vorba de primul pas către Unirea din 1859 şi crearea României moderne. Iată un film documentar despre implicarea suveranului francez în unificarea principatelor române şi începutul istoriei moderne a României.
Subiectul este articulat în jurul a cinci teme principale, evocând mai întâi occidentalii care au călătorit în Moldova şi în Valahia în secolele XVIII-lea şi al XIX-lea; se amintește apoi mobilizarea intelectualilor francezi în chestiunea unirii Principatelor.
Implicarea personală a lui Napoleon al III-lea în problematica Orientului este ilustrată prin evocarea Războiului Crimeii şi a Tratatului de la Paris din 1856.
A fost importantă și francofilia primilor conducători ai principatelor unite – Alexandru Ioan Cuza şi Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (viitorul rege Carol I).
Expoziţia universală din 1867 de la Paris a reprezentat o etapă decisivă pentru recunoaşterea Principatelor Unite pe scena internaţională.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova