CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

STIRI DIN BASARABIA

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, va face luni o vizita in Ucraina, la invitatia omologului sau de la Kiev, Iulia Timosenko.
Cei doi premieri urmeaza sa discute la Kiev despre relatiile dintre cele doua tari pe plan economic si social, dar si sa finalizeze discutiile privind delimitarea frontierei in regiunile Giurgiulesti si Novodnestrovsk, relateaza portalul Stirea Zilei.
 
De asemenea, se preconizeaza semnarea Acordului cu privire la recunoasterea reciproca a drepturilor asupra proprietatii moldovene si ucrainene aflate pe teritoriul Ucrainei si Republicii Moldova.

„Speram ca vom semna Acordul interstatal ce tine de proprietate. Consideram ca a venit timpul sa reglementam aceasta situatie, avand in vedere proprietatile noastre pe teritoriul Ucrainei.

De asemenea, urmeaza sa semnam si Acordul ce tine de relatiile in domeniul tineretului”, a declarat Vlad Filat.

Un alt subiect care urmeaza sa fie discutat este decizia Guvernului ucrainean prin care cetatenilor din R. Moldova li s-au impus restrictii la intrarea in Ucraina. „

Aceasta hotarare a fost doar suspendata, dar nu a fost abrogata si speram sa gasim o solutie in acest sens”, a adaugat premierul Vlad Filat.

Premierul Republicii Moldova va avea la Kiev intrevederi si cu alti reprezentanti ai partidelor politice importante din Ucraina.

„Noi ne dorim o colaborare stransa, un parteneriat strategic cu Ucraina. Chiar daca tara vecina se afla in plin proces electoral, cetatenii Ucrainei vor decide cine urmeaza sa le fie presedinte, iar noi urmeaza sa avem relatii strategice cu reprezentantii legali ai acestei tari”, a spus seful Guvernului de la Chisinau.

Vlad Filat s-a intalnit pentru prima data cu Iulia Timosenko in urma cu doua luni, la Ialta, unde cei doi au participat la reuniunea consiliului sefilor de guverne din tarile membre CSI.

 Cei doi premieri au discutat despre eliminarea barierelor la tranzitul unor marfuri moldovene prin Ucraina si despre eliminarea barierelor din calea liberei circulatii a cetatenilor din Republica Moldova.

Sursa: NewsIn

 Cu ocazia vizitei la Chisinau Jurnal Trust Media nu l-a scăpat din ochi pe Băsescu

 
Vizita preşedintelui român, Traian Băsescu, la Chişinău, a făcut furori în presă, în ultimele două zile. 
 
Din momentul în care preşedintele Băsescu a păşit pe pământ moldovenesc, echipa Jurnal Trust Media nu l-a scăpat din ochi pe acesta, urmărind pas cu pas mult aşteptata vizită a preşedintelui român.
Jurnal TV a trimis în teren 10 echipe de filmare. Aceste au transmis LIVE fiecare pas al preşedintelui Băsescu, iar întreaga redacţie a fost pusă pe treabă 24 din 24.

Jurnal.md a transmis LIVE text şi a realizat şi o serie de reportaje foto de la fiecare punct de pe agenda vizitei delegaţiilor oficiale.

Acoperirea unui asemenea eveniment de amploare era inevitabil să aibă micile sale aventuri. Reporterul Sergiu Jaman şi operatorul Vasile Costiuc, care încercau să filmeze convoiul delegaţiei oficiale din România, în timp ce aceasta se deplasa de la aeroport, s-au ciondănit cu poliţiştii, care vroiau să se asigure că pe traseul lui Băsescu nu stă nimeni.

Reporterul Jurnal TV, Valentina Stolnic a fost unicul reporter moldovean care a îndrăznit să-l întrebe pe preşedintele României mai mult decât au îndrăznit să o facă alţi reporteri, iar preşedintele Băsescu a răspuns la fiecare întrebare a reporterului Jurnal TV.

 „Mă aşteptam ca preşedintele României să fie mai distant, mai precaut, dar acesta s-a dovedit a fi foarte deschis şi amabil.

 Mai mare bătaie de cap am avut cu garda de corp, care mă tot împingea. La un moment dat, preşedintele Băsescu s-a adresat unui bodyguard: „Las-o, dă-te într-o parte, ce te iei de fată?” şi asta m-a uimit plăcut”, ne-a spus Valentina.

Reuşita Jurnal Trust Media a fost confirmată nu doar de raitingul ridicat. Imaginile video, reportajele foto şi ştirile, realizate de reporterii Jurnal TV şi jurnal.md, de la vizita lui Traian Băsescu în Moldova, au fost preluate de către mai multe surse mass-media şi site-uri din România: Antena 3, Realitatea, basarabeni.ro şi altele.

Mai mult decât atât, materialele video, realizate de reporterii Jurnal TV, care au îngheţat ore în şir la Cahul, pentru a realiza filmări exclusive cu preşedintele Traian Băsescu, au fost preluate chiar şi de către colegii de breaslă din Moldova, de la portalul de ştiri Unimedia.

 

 Republica Moldova are şase ambasadori noi

 Republica Moldova are şase ambasadori noi. Aceştia au fost acreditaţi ,

 Cei şase ambasadori sunt din Brazilia, Canada, Grecia, Olanda, Cehia şi Spania. În timpul ceremoniei,la reşedinţa de stat, în cadrul unei ceremonii oficiale. a fost intonat imnul de stat al tarii in care a fost acreditat fiecăre ambasador în parte. 

Trei dintre noii ambasadori, cei din Olanda, Cehia şi Spania, au dat dovadă de o bună cunoaştere a limbii române, în timpul ceremoniei, transmite Jurnal TV.

Mihai Ghimpu le-a adresat un mesaj de felicitare şi şi-a exprimat speranţa pentru dezvoltarea bunelor relaţii cu aceste ţări. Potrivit Jurnal TV, Ghimpu mizează pe sprijinul Olandei şi Canadei în soluţionarea conflictului transnistrean, al Cehiei, Greciei şi Spaniei pe integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar al Braziliei pe dezvoltarea relaţiilor economice.

În viitorul apropiat, la Chişinău se mai aşteaptă acreditarea oficială a ambasadorului român, Marius Lazurcă, care a fost acceptat de către preşedintele ţării.

jurnal.md

  

Universitatile din Romania ar trebui sa isi  infiinteze  filiale la Chisinau

 

 

In privinta unui alt domeniu sensibil, invatamantul universitar, politologul si conferentiarul universitar Dan Dungaciu , a declarat ca  „nu ar trebui legat firul istoric” ,ci universitatile din Romania ar trebui sa isi construiasca filiale la Chisinau, la Cahul, „pentru ca tinerii moldoveni sa fie absolventi la ei acasa”.

Politologul si analistul politic Dan Dungaciu a mentionat ca vor trebui elaborate si semnate acorduri complexe in toate domeniile, economic, energetic, in justitie, sanatate, educatie, pentru ca parteneriatul anuntat de Traian Basescu si Mihai Ghimpu sa poata fi dus la indeplinire.

Ziare.com

 
Clinton: ” Disputele R. Moldova cu România, motive de îngrijorare”
 
 

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat într-un interviu publicat de Voice of America că  disputele Republicii Moldova cu România privind frontiera şi prezenţa trupelor ruse pe teritoriul moldovean sunt motive de îngrijorare.

Republica «Moldova se luptă să îşi îmbunătăţească economia, este eligibilă pentru programul Compact al Millennium Challenge Corporation (MCC) deoarece este încă o ţară săracă şi are nevoie de mult ajutor», a declarat Hillary Clinton în interviul acordat la Paris, unde a susţinut un discurs pe tema securităţii Europei. «Cu siguranţă, disputele privind frontiera cu România şi prezenţa trupelor ruse pe teritoriul moldovean sunt motive de îngrijorare. Dar, vrem să ajutăm R. Moldova să îmbunătăţească  vieţile cetăţenilor săi şi, sperăm, cu timpul, problemele cu care se confruntă vor fi rezolvate», a adăugat şefa diplomaţiei americane, citată de Mediafax. 
 
O delegaţie condusă de premierul moldovean, Vlad Filat, a efectuat o vizită în Statele Unite în perioada 19-23 ianuarie, în cadrul căreia a fost semnat acordul cu agenţia guvernamentală Millennium Challenge Corporation (MCC), privind acordarea unui împrumut de 262 de milioane de dolari Republicii Moldova, în vederea reducerii sărăciei.
 

Ziarul de Garda -Chisinau

Publicitate

31/01/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: