CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Românii și marii agresori la începutul secolului XX

mircea dogaru, tripla alianta

Mircea Dogaru – Marii agresori ai începutului de secol XX si românii

Având drept pretext asasinarea de catre patriotul sarb Gavrillo Prinkip, la Sarajevo (15/21 iunie 1914) a principelui moștenitor al Coroanei austro-ungare, Franz Ferdinand, primul Război Mondial a fost pregătit de Germania, pas cu pas, în ultimele trei decenii ale veacului XIX.

Unificată prin excluderea Habsburgilor si a posesiunilor lor, infrângerea Danemarcei (1864), Austriei (1866) si Frantei (1871) de catre regele Prusiei Wilhelm I (1861-1872, imparat al Germaniei 1871-1888) care se proclama imparat la 18 ianuarie 1871, Germania, stat militarist, cu o industrie in plina dezvoltare, a ridicat imediat problema instaurarii unei Noi Ordini Mondiale, adica a reimpărțirii planetei, dominata prin acumularile coloniale de Anglia, Franța si Rusia, scrie istoricul militar român Mircea Dogaruhttps://culturaromana.ro/mircea-dogaru-marii-agresori-ai-inceputului-de-secol-xx-si-romanii/

Ea si-a asociat monstruoasa „chezaro-crăiie” austro-ungară, realizată de Habsburgi la 17 februarie 1867, prin federalizarea imperiului lor, adica prin cooptarea ungurilor la guvernare in scopul păstrării sub dominație a milioanelor de slavi si romani si a teritoriilor lor cucerite de Imperiul Romano-German in veacurile XVII-XVIII.

La 7 octombrie 1879, la Viena, se incheie in secret tratatul de alianta germano-austro-ungar, indreptat impotriva Frantei si Rusiei. La 20 mai 1882, la acest tratat a fost asociata Italia, constituindu-se astfel „Tripla Alianta” la care a aderat in secret, tot la Viena, la 18/30 octombrie 1883 regele Romaniei, Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen (domnitor al Romaniei 1866-1881, rege 1881-1914) cu stiinta doar a primului sau ministru, liberalul I.C.Bratianu. Un act de tradare prin care renunta la toate teritoriile romanesti cucerite de germani si incluse in Austria si Ungaria ca parti ale statului dualist.

In momentul izbucnirii razboiului insa (15/28 iulie 1914), atat Italia (2 august) cât si Romania (18 septembrie/1 octombrie) aveau sa se declare neutre, parlamentele lor nesocotind vointa suveranilor pro-germani, deoarece ambele natiuni aveau teritorii sub ocupatie austro-ungara si milioane de compatrioti supusi, prin maghiarizare fortata, etnocidului, de catre Ungaria.

Mai mult, sub presiunea opiniei publice, Italia si Romania vor intra in razboi, denuntand tratatele impotriva Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si rasturnand situatia geo-strategica in favoarea taberei adverse, Antanta. Italia, la 23 mai 1915, iar România, in scopul eliberarii Moldovei de Nord (Bucovina), Maramuresului, Transilvaniei, Banatului, Crisanei si celorlalte teritorii din „Partium” pana la Tisa, la 14/27 august 1916.

 

Drumul Germaniei spre Marea Conflagratie

 

Invingându-l pe Napoleon III (1852-1870) in 1870 dar si Comuna din Paris in 1871, Germania a anexat Alsacia si Lorena, obligand Franta la plata a 5 miliarde franci de aur despagubiri de razboi (5 mai 1871).

Apoi a impus incheierea razboiului ruso-româno-otoman din 1878 printr-un Congres International la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) a ocupat, în dauna intereselor Franței si Angliei, Africa de S-V, Togo, Camerun, N-E Noii Guinee si o parte din Arhipelagul Solomon (1884-1886) convocand principalele puteri coloniale la o Conferinta Internationala la Berlin (1884-1885) pentru a „corecta” impartirea Africii.

 

William II | emperor of Germany | Britannica

Noul împărat, Wilhelm II (1888 -1918) si-a inceput domnia in forta, impunand Angliei si SUA o Conferinta Trilaterala la Berlin (29 aprilie/14 iunie 1889) pentru impartirea Arhipelagului Samoa si a fortat Anglia sa-i recunoasca, in schimbul recunoasterii stapanirii engleze in Zanzibar, Insula Helgoland si posesiunile din Africa de Vest si de Est (1 iulie 1890).

In Asia, Germania a ocupat prin surprindere portul chinez Tzindao (14 noiembrie 1897) si a impus guvernului Chinei un tratat prin care aronda Sandun pe o perioada de 99 de ani (6 martie 1898). Succesul l-a inspirat pe Wilhelm II in demararea unui amplu program de construire a unei flote de razboi.

Visul de a-si transforma tara in putere maritima prindea contur in 1899 cand a instituit oficial protectoratul asupra N-E Noii Guinee (1 ianuarie), a cumparat de la Spania, amenintata de SUA, insulele Caroline, Mariane (fara Guam si Palau) si a impus guvernului american impartirea definitiva a arhipelagului Samoa (2 decembrie).

Obtinand, in 1900, printr-o noua lege maritima (12 iunie), dublarea flotei de razboi, patrunzand in Imperiul otoman, in dauna intereselor anglo-franceze prin concesionarea construirii caii ferate Konya-Bagdad-Basra (5 martie 1903), dispunand, din 1905-1906 de submarine, Wilhelm II a facut prima tentativa de provocare a declansarii razboiului mondial, debarcand la Tanger, in Maroc (31 martie 1905), teritoriu de interes francez.

„Criza marocană” a fost aplanata pe calea diplomatiei, marile puteri coloniale intervenind in favoarea Frantei (Conferinta de la Algesiras, 15 ianuarie/15 aprilie 1906), dar, in cursul tratativelor, statul major al armatei germane a definitivat si supus aprobarii Kaiserului, planul de invadare a Frantei („Planul Schlieffen”, decembrie 1905).

Provocand din nou Franta in 1908 („Incidentul de la Casablanca” de la 25 septembrie), Wilhelm II a fost la un pas de a avea satisfactia declansarii razboiului la 1 iulie 1911, cand canoniera germana „Panther” a patruns in portul Agadir declansand cea de-a doua criza marocana.

Franta a evitat insa, in extremis razboiul, cedand Germaniei o parte a Congo-ului francez, in schimbul recunoașterii protectoratului sau in Maroc […].

„Divortul” de Ungaria asupritoare, al romanilor din Banat, Transilvania si „Partium”

Mostenitorii ideii imperiale habsburgice au facut sa curga valuri de cerneala dupa extirparea , in 1918, a cangrenei dualiste care coroda trupul Europei central-rasaritene, interzicandu-i mersul spre democrație, considerand ca, pe masura ce occidentalii isi pierd interesul pentru monstruozitatile care i-au afectat doar tangențial, implicandu-se in problematica mai larga, planetara, repetatele tentative de masluire a trecutului si justificarea unor rapturi evidente vor da roade, punand, pe fondul necunoasterii sau dezinteresului, bazele pretins juridice ale unor rapturi viitoare.

Aproape un secol de actiune concertata si tenace, publicistica, propagandistica, politico-diplomatica si, uneori, militara, au reusit, din pacate, sa vopseasca „negrul” in „alb” si „albul” in „negru”, sa prezinte o constructie feudala despotica si anacronica – monarhia dualista de pretentie universala, drept chintesenta a democratiei si solutie viabila chiar si pentru Europa Mileniului III.

Sa prezinte, in baza dictonului „nu iese fum fara foc”, pretentii absurde drept revendicari justificate, sa stearga din istorie, actele de vointa ale popoarelor, acte plebiscitar consfintite in 1918, sa faca uitate sau sa răstălmacească înseși principiile care i-au animat, la sfarsitul primei mari conflagratii mondiale, pe artizanii Europei civilizate si democrate a secolului XX si sa acrediteze, sub masca stergerii barierelor dintre state, prin declararea drept caduc a conceptului de stat national, periculoasa conceptie a existentei unor natiuni sau popoare „alese”, a caror individualizare, inclusiv teritoriala, ar fi „un dat” si „un drept” istoric si divin.

In contrapartida, popoarele care si-au realizat atunci, prin imense sacrificii, idealurile de dreptate, libertate si unitate nationala s-au lasat purtate in tot acest timp de valurile… nepasarii, considerand ca adevarul este atat de limpede si actul de justitie al Istoriei atat de evident, incat nu mai au nevoie de sustinere, agitatia revansarzilor si conservatorilor fiind un „brutum fulmen”!

Uitand, bineinteles, ca anacronismele si telurile damnate pot avea priza la noile generatii, a caror energie prevalează cunoasterii si care, in cautarea unui nou ideal se pot lasa seduse de „dreptul” fortei!

Astfel a fost posibila declanșarea celui de-al doilea razboi mondial si, pentru noi, romanii, prin estomparea semnificatiei juridice a actului de la Alba Iulia, subsumat consecinței firești numită „Trianon” – „diktatul” de la Viena, criminal corolar al Pactului Ribbentrop – Molotov si al unui tratat secret de alianta ungaro-sovietic perfectat in august 1940 (Pactul Csaky-Molotov), care prevedea granița comună, ungaro-sovietica, pe Carpații Orientali.

Astfel au fost posibile și destrămarea in deceniile IV-V si ultim ale secolului XX, a Cehoslovaciei si Iugoslaviei, potrivit „Principiului Kohr – Tot ce este mic este minunat!” si mai usor de controlat de către o Germanie care se substituie, pe zi ce trece, tot mai mult, Statelor Unite ale Europei.

 

16/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cine pe cine a tradat in august 1944 ?

23 August 1944 - Salvarea României sau  trădare naţională?

 

August 1944. Cine pe cine a tradat?


În ultimii ani văd abordări de genul că la 23 August 1944, România a trădat un aliat – Germania – şi, pentru asta, trebuie să ne punem cenuşa în cap şi să ne cerem scuze.

Puţini dintre cei care susţin această opinie prezintă, însă, şi modul în care România a devenit aliat al Germaniei sau modul în care acest aliat s-a comportat cu România.
Povestea este mai complicată decât pare; în ecuaţie trebuie aduse Franţa şi Anglia, care ar fi trebuit să garanteze integritatea teritorială a României, dar au preferat să negocieze cu Hitler pentru a îndrepta războiul către Est.

Cum am devenit aliaţii nemţilorAlianţa cu Germania nazistă nu a fost decât o soluţie de conjuctură a României. Ca, de multe ori în istoria sa, România s-a văzut în ipostaza de a alege dintre două rele. Germania se manifesta zgomotos în centrul Europei, URSS se agita în Est.

Anglia şi Franţa au crezut că-l pot manipula pe Hitler şi să îndrepte războiul care se preconiza către Est, spre URSS.


Au închis ochii la anexarea Austriei şi au permis anexarea regiunii Sudete din Cehoslovacia primind, în schimb, promisiunea, că nu va mai anexa alte teritorii.
Urmează primul “arbitraj” de la Viena, prin care teritorii ale Cehoslovaciei sunt date Ungariei şi Poloniei, apoi invadarea Cehoslovaciei şi războiul cu Polonia.

România se afla între două fronturi: Germania în Vest şi URSS, în Est, care se lupta cu Finlanda, luase o bucată zdravănă din Polonia şi nu dădea semne că s-ar potoli.Urmează anul 1940.

România pierde întâi Basarabia si Bucovina de Nord , în iunie, ocupată de URSS. Puterile garante – Anglia şi Franţa – nu mişca un deget. Urmează august – al doilea “arbitraj” de la Viena: România pierde o importantă parte din Transilvania în favoarea Ungariei, la insistenţele Germaniei şi Italiei.


Luna următoare, în septembrie, Germania forţează România să cedeze Bulgariei cele două judeţe din Dobrogea care formau Cadrilaterul.O alianţă pe care nu ne-am dorit-o.

După cum vedem, România nu avea motive prea multe pentru a se alia cu Germania.
A făcut-o în contextul în care puterile europene au abandonat naţiunile mici cărora le garantaseră integritatea. Acestea au sfârşit prin a fi învinse sau a trebui să se lupte pentru apărarea propriului teritoriu. Practic, România a fost pusă să aleagă între a fi aliată cu Germania şi a deveni o ţară ocupată de Germania.

Iar alianţa cu Germania nu a fost nici pe departe în folosul României. Din cauza acestei alianţe am declarat război Angliei şi Statelor Unite iar România a trebuit să aplice politici rasiale împotriva evreilor şi ţiganilor. Tot din cauza acestei alianţe, armatele române, prost echipate şi slab instruite, au devenit carne de tun pe frontul de Est.


Franţa sau Anglia au trădat, dar n-au mustrări de conştiinţăAcum ne facem procese de conştiinţă că am “tradat” un aliat pe care nu ni l-am dorit şi cu care am încheiat tratate sub ameninţarea armelor. Nu cred, însă, că Anglia sau Franţa îşi fac procese de conştiinţă pentru că au abandonat micile ţări ale Europei în braţele lui Hitler şi Mussolini.
Nu cred că aceste ţări au mustrări de conştiinţă pentru ceea ce au semnat la Yalta, când ne-au abandonat ruşilor.

Nu cred, de exemplu, că Franţa a lăcrimat vreun pic când ne-a trădat încrederea, în 1916: atunci se angajase să pornească o ofensivă pe frontul balcanic pentru ca Bulgaria să nu ne cadă în spate în timp ce noi atacam, la rugăminţile Antantei, Austro-Ungaria.

Faptul că francezii nu au pornit ofensiva ne-a costat distrugerea aproape a întregii armate, pierderea a 2/3 din teritoriu, a câmpurilor petroliere, aruncate în aer de englezi, şi a rezervelor de grâu, incendiate pentru a nu cădea în mâinile inamicului.

Răzvan Bibire

 


Ziarul de Bacău

25/08/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: