În urmă cu 188 de ani, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat lucrările Comisiei de delimitare a graniţei pe Dunăre între Turcia şi Principatele Române, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Adrianopol

La 26 aprilie/8 mai 1828 a inceput razboiul ruso-turc. Trupele ruse au trecut graniţa Prutului la 25 aprilie/7 mai 1828 şi au cucerit Braila, Varna şi Sumla. Pornind din Rahova şi Nicopole turcii au intreprins incursiuni in Oltenia. 

Sub presiunea celorlalte puteri europene, între cele doua puteri beligerante a fost încheiată Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), foarte favorabilă Rusiei, care devenea oficial putere protectoare a celor două principate române.

 

 

 

Arcul de Triumf ridicat la St.Petersburg prin care se comemora victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

 

 

 Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, care va deveni  pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate.

In articolul V din tratatul de pace  se prevedea că Principatele Române ca urmare a capitulaţiilor, erau plasate sub suzeranitatea Porţii, Rusia, garantând prosperitatea lor. Principatele române  se bucurau de libera exercitare a cultului religios, de garanţii de securitate, de o administraţie naţională independentă şi de o deplină libertate a comerţului.

 

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol – foto: ro.wikipedia.org

 

În 1830, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat (conform prevederilor Tratatului de la Adrianopol) lucrările Comisiei de delimitare între Poartă şi Principatele Române, a graniţei pe Dunăre (pe albia sau thalvegul fluviului). 

Comisia era formată din delegaţii Moldovei, Ţării Româneşti, Rusiei şi Imperiului Otoman.

Fostele raiale turceşti Brăila, Giurgiu şi Turnu, împreună cu 30 de insule ale Dunării, au fost reîncorporate Ţării Româneşti, iar lacul Brateş, Moldovei.

Din 1830 prin revenirea raialelor in componenţa statului muntean, reşedinta judetului Vâlcea a fost mutată de la Găiesti la Giurgiu. Au fost trimise in judeţe comisii care să constate şi să combată abuzurile, luând in consideraţie plângerile locuitorilor. 

In aprilie 1830 a fost numit un comitet pentru organizarea Miliţiei nationale.

In Actul separat de la Adrianopol relativ la principatele Moldovei si Valahiei, cele doua mari puteri confirmau stipulaţiile actului separat la Conventia de la Akerman din 1826 referitor la alegerea domnilor.

Pentru a da administratie Principatelor Romane un caracter de stabilitate s-a convenit ca durata domniei sa nu fie limitate la 7 ani, ci pe viaţă, cu excepţia cazurilor de abdicare sau substituire.

Domnii erau învestiţi cu prerogativele de a reglementa in mod liber toate afacerile interne ale Principatelor, dupa consultarea divanelor, fara a aduce vreo atingere prevederilor din tratate referitoare la acestea.

  Principatele Romane se vor bucura de privilegiile unei administratii interne independente, precum organizarea de cordoane sanitare si carantine pe Dunăre, înfiinţarea unei gărzi armate pentru paza frontierelor si a liniştii interne.

Numărul şi întreţinerea acestora vor fi stabilite de domnitori cu acordul divanurilor. In afara tributului, Principatele Romane vor plati anual Portii o suma drept compensatie a carei marime va fi stabilita ulterior.

  Locuitorii Principatelor se  bucurau de deplina libertate a comerţului cu orice fel de produse fără nici o restricţie, de asemenea aveau dreptul la libera navigaţie pe Dunăre.

Toate stipulatiile favorizau libera dezvoltare economica, politica a Principatelor, cu condiţia platii unui tribut anual. Cu toate acestea, eliberate intr-o mare masura de strânsoarea Porţii otomane, Principatele intrau într-una cu mult mai puternică, cea a Curtii din Petersburg, care instituia o ocupaţie armată pâna la achitarea despagubirilor de razboi. 

Totuşi, drepturile Principatelor Române stipulate in documentele menţionate ramâneau pur formale din moment ce erau ţinute sub ocupaţie armata pana la achitarea datoriilor de razboi de catre Poarta.

O data mai mult se dovedea ca puterea protectoare nu se putea multumi numai cu ce-i conferise Tratatul de la Kuciuk- Kainargi, anume un drept inca foarte nehotarat, acela de a proteja Principatele Romane.

Prin stabilirea domniei pe viaţă Curtea din Petersburg urmărea să inlature interventia repetata a Porţii in numirea domnilor în Ţările Române, rezervandu-şi pentru sine dreptul de a interveni in destituirea lor ceea ce semnifica un succes deosebit. 

Erijându-se in protectoarea Principatelor Romane, Curtea din Petersburg se comporta ca o putere cuceritoare, impunând codul de legi denumit Regulamentul Organic şi pe presedintele divanurilor de la Iaşi si Bucuresti, generalul rus  Pavel Kiseleff.

Punerea în practică a Regulamentelor Organice a avut loc în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova.

Foto: Generalul rus Pavel Dimitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris)

În conformitate cu aceste regulamente au domnit în Moldova: Mihail Sturdza(1834 – 1849) şi în Ţara Românească Alexandru Dimitrie Ghica(1834 – 1842) şi Gheorghe Bibescu(1842 – 1848).

  Formal asigurată prin ocuparea funcţiilor de catre români, administraţia Principatelor se afla de fapt la discreţia autorităţilor de ocupaţie, care controlau totul, prin intermediul funcţionarilor ruşi care erau prezenţi în toate instituţiile.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură  Austriei şi Prusiei, care s-au văzut concurate masiv de Anglia. Tot Anglia a făcut să crească enorm preţul grâului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care producea pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale erau încă de tip feudal. Vechiul regim a intrat iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

 Intreaga epoca a Regulamentului Organic va sta sub semnul luptei dintre vechi şi nou, în toate domeniile vieţii sociale şi politice.

In esenţa sa, această luptă, vizibilă pe toate planurile, se înfăţişa ca un adevărat război  de afirmare naţională.

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol

http://www.istoria.md/articol/423/Tratatul_de_la_Adrianopol__Pacea_de_la_Adrianopol_

https://brainly.ro/tema/4541077

http://www.istoriacontemporana.info/2012/02/regulamentele-organice.html

Publicitate

30 martie 1830 : Încheierea lucrărilor de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituţionale pentru Moldova şi Valahia

 

 

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov        

 portret de Franz Krüger, 1851                  Coperta Regulamentului Organic

                                                                                în Valahia (Muntenia),

                                                                                  1832 (alfabet Chirilic de tranziţie)

 

 

 

 

30 martie 1830- S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituţionale pentru Moldova şi Valahia

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov să transpună în practică în Ţările Române prevederile tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti.

De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora.

Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat.

Regulamentele Organice au fost rezultatul srânsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române.

Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice.

De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului.

Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie.

Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor.

Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte.

Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice.

Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic.

Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia.

Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ.

Regulamentele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.

În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic. De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut.

În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

Când Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/422/30_martie,_istoricul_zilei

 

Gândul zilei. O prevedere speciala pentru robii țigani in Legea medievală a Țării Românești privitoare la hoţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

” Ţiganul sau ţiganca lui sau copilul, de va fura o dată, sau de doao ori sau şi de trei ori, găină, gânscă sau alt lucru micşor, atunce să se iarte.”

 

 

 

 

 – Prevedere din Legea medievală a Țării Românești, intrată in vigoare sub domnitorul Matei Basarab la 1652 cu titlul ”Îndreptarea legii”, glava 346, zaceala 22  –

 

 

 

Dupa cum vedem, aceasta era o reglementare concepută special pentru robii țigani, cărora li se permitea  prin lege să fure, dar nu prea mult. 

Nu ca in zilele noastre, când bietii țigani nici să fure nu mai au voie…

Ehei, ce vremuri !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matei Basarab (uneori și Matei Brâncoveanu, n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654), a fost domnul Țării Românești între 1632 și 1654.

A adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă a țarii si  a introdus prima legislație scrisă: „Pravila mică” (tipărită la mănăstirea Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă, precum și „Îndreptarea legii” (Târgoviște, 1652).

Aceasta lege a fost in vigoare până în 1831, când au fost adoptate Regulamentele  Organice.