CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul film realizat în România. VIDEO

 

Parada militară din 10 mai 1897, pare a fi fost condusă de însuşi Regele Carol I, asa cum ne arata aceasta veche ilustrată.

 

Film documentar-reportaj despre defilarea militară din Bucureşti, din 10 mai 1897, a fost realizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fratilor Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor în mişcare).

Producătorul local  era ziarul bucureştean de limba franceză „L´Independance Roumaine”, care aparea zilnic in doua ediţii incă din 1876.
Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmări realizate în aceeaşi zi, de acelaşi cineast, legate tot de sărbătorirea zilei de 10 mai 1897.
Lucrările de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.
Filmul  fost prezentat în premiera, la Bucureşti, la sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine”, în data de 8 iunie 1897.

 

 

VIDEO: Filmul documentar/reportaj, despre defilarea militară din Bucureşti din 10 mai 1897.

Click pe likul de jos:

https://www.blogger.com/video.g?token=AD6v5dzIqT4v6JySaXgz0SPudcJnm4fw7mZaz0

28/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 „Prostia se zbate mereu să ajungă in primele rânduri pentru a fi observată; inteligența stă in spate pentru a observa…”

 

 

 Elisabeta a României

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Elisabeta, Regină a României (nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. n. 17/29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie /2 martie 1916), a fost soția regelui Carol I, poetă, eseistă și scriitoare.

A fost cunoscută inițial sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar după ce a devenit regină, ca patroană a artelor, a  adoptat pseudonimul Carmen Sylva ( latinescul pentru „cântecul pădurii”), chiar la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină.

A venit în România în 1869  la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a guvernat sub numele regal de Carol Ial României.

În acea vreme Principatul era sub tutela Imperiului Otoman. După Razboiul de Independenta din 1877 și  Tratatul de la Berlin din 1878, țara a fost recunoscută ca regat în 1881, Elisabeta  devenind  prima regina  a României.

În timpul războiului din 1877, a înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți.

  În absența unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienți pe an, a distribuit medicamente gratuite și a  ajutat  familii  nevoiașe.

A publicat diverse opere în limbile franceză, germană și engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenția lui Pierre Loti si Mark Twain , care evocând-o a spus despre ea:

„Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile «i-au vorbit»”.

Și-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse.

Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Vacarescu  și i-a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu  și pe poetul Vasile Alecsandri.

A fost o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice.

Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu,George Cosbuc, Mite Kremnitz, sau Adrian Maniu. 

Se poate menționa ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Eminescu, ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în  limba germana, de regina – poetă Carmen Sylva.

În ciuda romantismului său accentuat, se poate spune fără șovăială despre Carmen Sylva că a reușit, într-o societate patriarhală, atunci când sistemul de valori european era doar o fațadă, să inițieze o mișcare de emancipare a femeilor din România.

Inline image
 

06/06/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

O istorie albaneză tristă, de care suntem legaţi şi noi, românii.

 Foto: Wilhelm de Wied, cel ce a fost în 1914 timp de şase luni, principele Albaniei.

 

 

Wilhelm de Wied (în germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied) (nascut la  26 martie 1876 la Neuwied, Germania; decedat la  18 aprilie 1945 la Predeal, România) a fost în 1914 timp de şase luni principele Albaniei.

Wilhelm s-a născut ca al treilea fiu a uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare din Germania.
Deţinea în armata prusiană funcţia de maestu de cavalerie în momentul în care a fost propus pentru funcţia de principe al Albaniei, de către mătuşa sa, regina Elisabeta a României.

Aceasta a insistat pe lângă Take Ionescu, prim-ministru al României, să fie propusă candidatura lui Wilhelm de Wied pentru funcţia respectivă.

În 1913, după tratative şi ezitări îndelungate, Marile Puteri au decis înfiinţarea unui stat albanez, stat care fusese proclamat de  poporul albanez în urma războaielor balcanice, (sprijinit fiind de Austro-Ungaria).

Marile Puteri au hotărât să impună ele un şef de stat,intalnind opoziţia Rusiei legata de de crearea unui stat albanez, deoarece intenţiona să îi înlesnească aliatului său tradiţional, Serbia, un acces către Marea Adriatică prin teritoriul albanez. (Dupa cum vedeti ,in toata istoria statului modern Albania,Rusia s-a pozitionat pe o linie ostila fata de aceasta tara si acest popor ).

Marile Puteri s-au decis în final pentru un german protestant care era agreat şi de către austro-ungari.
Prin Wilhelm, Germania şi Austro-Ungaria intenţionau să saboteze si încercările Italiei şi a Serbiei de a căpăta influenţă politică în noul stat creat.

La acestea se adauga prezumţia că un principe care nu aparţine nici uneia din marile religii din Albania (islamul, ortodixia şi catolicismul) ar fi mai uşor acceptat de către populaţia, neexistând din partea sa vreo bănuială de părtinire pentru unul din cele trei grupuri religioase.

După multe răzgândiri, Wilhelm de Wied acceptă funcţia propusă.

Astfel, în 1914 se deplasează 18 reprezentanţi ai Albaniei la Neuwied, pentru a-i oferi, în cadrul ceremoniei din 21 februarie coroana si tronul Albaniei.

La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm I, împreună cu soţia sa Sophie von Schönburg-Waldenburg şi cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reşedinţa sa.

Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredinţat era foarte sărac şi dispunea de o infrastructură şi un sistem administrativ extrem de modest.

Condiţiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuşi foarte modeste comparativ cu alte reşedinţe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm.

Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curţi interioare din centrul oraşului.

 

 

 

 

Wilhelm de Wied nu deţinea multe cunoştiinţe despre tara  şi poporul care i-au fost încredinţate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri.

 

Nu a reuşit să se impună fata de popor şi de persoanele influente din Albania.

Astfel, conflictul de inflenţă dintre personalităţile albaneze şi puterile străine (de care tara era dependenta financiar, politic şi militar) s-a generalizat.

În sud grecii încercau să capete o inflenţă cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul ţării au atacat capitala.

Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situaţia.

În momentul părăsirii tarii la 2 septembrie 1914, observatorii apreciau faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult pe tronul Albaniei.

Ulterior, prim-ministrul şi episcopul albanez Fan Noli, a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied, este faptul că nu a reuşit să facă minuni…
Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcţia de principe a Albaniei şi a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa.

În 1917 a cerut repunerea sa în funcţie. La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofiţer.

A părăsit serviciul militar în aprilie 1918.

În 1925 se stabileşte împreună cu familia sa în România, unde şi-a petrecut restul vieţii.

 

Printul de Wied,a  murit în 1945 la Predeal, iar mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din Bucureşti.

 

 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5d/Grabstein_von_Wilhelm_zu_Wied.JPG

 

Foto: Piatra  funerară de la Biserica Luterană din Bucuresti.

 

Copii, rezultaţi din căsătoria încheiată la 30 noiembrie 1906 în Waldenburg, cu Prinţesa Sophie de Schönburg-Waldenburg (1885-1936) au fost :

 

 

– Prinţul moştenitor Carol Victor de Albania, Prinz de Wied (1913-1973), căsătorit în 1966 cu Eileen Johnston (1922-1985).

 

–  Marie Eleonore (n. 1909,  decedata in  1956 în lagărul comunist din Miercurea Ciuc, unde fusese internată), căsătorită în 1937 cu prinţul Alfred de Schönburg-Waldenburg (1905-1941), apoi în 1949 cu Ion Octavian Bunea (n. 1899 în Galaţi, m. după 1977, anul decesului acestuia fiind necunoscut).

 

O istorie trista, cu trecute vieti de Domni si Domnite …

 

03/09/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: