CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Saxonii Transilvaniei – SAȘII

 

 

 

 

Imagini pentru sași photos

 

 

 

 

Saşii – Saxonii Transilvaniei

 

 

 

 

Saşii sunt o populatie de origine germanică alcătuită dintr-un amalgam de populații saxone, valone și teutonice care a emigrat in Transilvania intre mijlocul secolului al XII-lea si pana la inceputul secolului al XIII, asezandu-se pe “domeniile crăiesti” (Fundus Regius sau in germana Königsboden).

Sasii-1“Domeniile crăiesti” (Fundus Regius) este demunirea dată unui teritoriu transilvan, delimitat la nord de râul Mureş, la sud de râul Olt, la est de localitatea Drăuşeni şi la vest de Orăştie.

Prima menţiune documentară depre aceste domenii si asezare sasilor a fost Diploma andreană (Diploma Andreanum) din 1224, numită de istoriografia săsească şi „hrisovul de aur” (în germană, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen), în care regele Andrei al II-lea al Ungariei stabileşte o formă de autonomie pentru scaunele săseşti (Scaunul Sibiului, Scaunul Sighişoarei, Scaunul Sebeşului, Scaunul Cincului, Scaunul Miercurea, Scaunul Rupea, Scaunul Nocrich, Scaunul Orăştiei, Scaunul Mediaşului, Scaunul Şeica).

Diploma andreană sau Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de aur al saşilor transilvăneni)  reconfirma coloniştilor germani o serie de privilegii, care au fost menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar pâna în anul 1876.

În 1486 diploma a fost reconfirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată Universitatea Săsească (populatia săsească).

Documentul nu s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naţionale ale judeţului Sibiu.

Sasii-2

 

 

 

La originea lor Saxonii au fost o confederaţie de triburi germanice, aparţinând din punct de vedere etno-lingvistic ramurii occidentale. Ei se găseau, începând din secolul al III-lea, pe cursurile inferioare ale Wesserului şi Elbei. Anglii locuiau în sudul peninsulei Iutlanda, în vreme ce iuţii, un alt neam înrudit cu celelalte două, şi care le-a întovărăşit în migraţie, se găseau în nordul Iutlandei. Migraţia acestor neamuri spre Britania a fost favorizată de părăsirea insulei de către trupele romane, la începutul secolului al V-lea.

Chemaţi pe la mijlocul aceluiaşi secol ca mercenari de britonii romanizaţi, pentru a lupta cu scoţii şi picţii, înaintaşii irlandezilor şi ai scoţienilor de astăzi, anglii şi saxonii constată că fosta provincie romană oferă condiţii prielnice stabilirii lor.

O mica parte a triburilor saxone a rămas in vestul (Renania) si sudul teritoriilor originale (Saxonia), migrand mai târziu spre Romania (Transilvania) la invitatia regelui maghiar Géza al II-lea (1141-1162).

Sasii-3

Asa cum am mentionat numai numele (saxoni) indentifica adevarat compozitie etnica acestei migratii. De fapt populatia care s-a asezat in Transilvania era compusa din germani (saxoni şi franci), valoni şi flamanzi. un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km². Teritoriile locuite de saşi au fost organizate în Comitatul Sibiului (Comitatus Cibinensis) sau Provincia Sibiului.

Ulterior, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între anii 1325 – 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti. Saşii s-au organizat conform cutumelor originale, într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Existau însă şi numeroase aşezări săseşti situate în afara acestui teritoriu.

Denumirea de “saşi” (Saxones) dată coloniştilor este atestată documentar doar în 1206, cînd regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) a conferit privilegii saşilor (în latină primi hospites regni) din Cricău (Krakau), Ighiu (Krapundorf) şi Romos (Rumes) şi le-a asigurat un statut juridic propriu. Deoarece în cancelaria regală s-a încetăţenit denumirea de “sas“, germanii din Ardeal au fost denumiţi în mod unitar saşi. [1]

Limba vorbită de saşi a fost numită de saşi, în dialectul săsesc saksesch (în germană sächsisch) abia relativ de curând, în timp ce ţăranii înşişi îşi desemnau modul de vorbire ca detsch (în germană deutsch), adică germană, în timp ce germana literară (în germană hochdeutsch) era denumită în dialectul săsesc muëseresch, adică „limba soldaţilor austrieci”, văzuţi de ei ca străini. [2]

Cu mult timp după încheierea procesului de colonizare, s-a constatat că locuitorii au preluat numele de „saşi” dintr-o pronunţie nesaxonă „Sachsen”.

Această provenienţă a fost stabilită prin studierea foneticii dialectului săsesc, rezultând ideea că ar trebui să sune „Sasse” dar de fapt era pronunţat „Sachse”[3]

Sasii-4

 

 

Pe lângă Ordinul Cavalerilor Teutoni, alte organizaţii religioase importante dezvoltării comunităţilor germane erau abaţiile cisterciene de la Igriş, din Banat şi Cârţa din Făgăraş. Cea mai timpurie formă de organizare a saşilor a vizat viaţa religioasă, Prepozitura Sibiului fiind fondată încă înainte de 20 decembrie 1191. În primii săi ani de existenţă, prepozitura includea teritoriile capitlurilor de Sibiu, Nocrich şi Braşov, adică zonele de colonizare primară a saşilor pe teritoriul Transilvaniei.

Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deşi saşii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe aşezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe oraşe transilvănene au fost fortificate şi erau dezvoltate economic. Multe erau apărate de către Kirchenburgen – biserici fortificate cu ziduri masive.

Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saşi a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen (în latină Septem Castra), făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate:

– Bistritz (Bistriţa, Beszterce)
– Hermannstadt (Sibiu, Nagyszeben)
– Klausenburg (Cluj, Kolozsvár)
– Kronstadt (Braşov, Brassó)
– Mediasch (Mediaş, Medgyes)
– Mühlbach (Sebeş, Szászsebes)
– Schässburg (Sighişoara, Segesvár)

Nu se ştie cu exactitate care şapte localităţi săseşti au stat la originea denumirii „Siebenbürgen”, cele “Şapte Cetăţi“, existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat aşezările săseşti care au alcătuit iniţial numele (lipsesc dovezi scrise în acest sens). Personal, le consider pe cele mentionate mai sus.

Sasii-5

 

 

 

 

Impreună cu nobilimea din Transilvania, cu cler şi cu secui, saşii au fost membri ai Unio Fraterna, cunoscută mai ales (în mod greşit) ca Unio Trium Nationum, încheiată în 16 septembrie 1437 în contextul Răscoalei de la Bobâlna conduse de Antal Nagy Budai. Prin această înţelegere cele patru naţiuni (în sensul medieval al termenului) şi-au promis sprijin mutual împotriva primejdiilor din afară (expansiunea otomană) şi dinăuntru (răscoalele ţărăneşti), fapt care a dus la excluderea tacită a românilor, evreilor, grecilor şi armenilor de la viaţa politică a Transilvaniei.

De-a lungul reformei protestante, majoritatea saşilor au trecut la Lutheranism. Principatul Transilvaniei fiind unul dintre cele mai tolerante state europene în privinţa religiei, saşii şi-au putut păstra religia.

Habsburgii au promovat catolicismul în ţările controlate de ei, însă în rândul saşilor nu au avut loc treceri semnificative spre acea confesiune.

În schimb au avut loc treceri ale unor comunităţi săseşti la calvinism, ceea ce a dus pe termen lung la introducerea limbii de cult maghiare şi asimilarea comunităţilor săseşti respective (ex. la Cluj, Dej, Lona Săsească, Feneşu Săsesc etc).

 

 

 

 

Sasii-6

 

 

 

 

O dată cu introducerea regimului dual austro-ungar şi cu desfiinţarea Universităţii [in sensul național si nu academic] Naţiunii Săseşti (Sächsische Nationsuniversität) saşii şi-au pierdut baza autonomiei lor.

Practic, începând cu 1867 principala instituţie reprezentativă pentru saşi a fost Biserica Luterană, care a preluat, printre altele, administrarea învăţământului săsesc. Din acest punct de vedere, situaţia nu s-a schimbat în 1918, când Transilvania a devenit parte componentă a României Mari.

Statul român nu recunoştea drepturi corporative minorităţilor, astfel că Biserica Luterană a trebuit să facă mari eforturi pentru a putea susţine financiar învăţământul săsesc.

Această situaţie a durat până în 1940, când autoritatea asupra şcolilor a fost preluată de Grupul Etnic German din România, recunoscut ca persoană juridică în urma unui decret-lege emis la 28 noiembrie 1940 de mareşalul Ion Antonescu.

 

 

https://politeia.org.ro/magazin-istoric/sasii-saxonii-transilvaniei/18256/

Bibliografie, surse, note si citate:

 

[1] Sándor Vogel: Autonomia săsească în Transilvania
[2] Adolf Schullerus: Die Sprache des siebenbürgisch-sächsischen Volkes
[3] K.K.Klein – Der Völksname der Deutschen in Siebenbürgen, în: Transylvanica.

Wolfgang Mieder, The Pied Piper: A Handbook, Greenwood Press, 2007
Gündisch, Konrad. Siebenbürgen und die Siebenbürger Sachsen, Bonn- Langen Müller, 1998.
Wiki-commons

ADDENDA:

Câteva personalități cu care sașii s-au mândrit de-a lungul timpului

 

 

08/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istorie Veche din Transilvania: Un conflict juridic între români şi saşi într-un document din anul 1366

 

 

 

 

 

Image result for romani bătrâni din maramures photos

O fotografie veche cu ţărani ardeleni

Un conflict interesant  în care sunt implicați românii din actualul sat Petriș și sașii din actualul Satu Nou, are loc în anul 1366. Conflictul este legat de dreptul de proprietate a unei păduri. Important este de menționat faptul că regele Ludovic I se deplasează personal la Bistrița, unde îi cere judelui Ubaldus Tumels să judece acest litigiu.

Documentul ce conține hotărârea judecatei este publicat în anul 1894, în revista “Familia”, de către academicianul Atanasie Marian Marienescu, document ce l-a preluat din volumul “Documente privitoare la Istoria Românilor“, publicat de Academia Română, vol. I, partea a 2-a, pag. 112-118.

transilvania

Iată conținutul documentului:

La anul 1366, Ludovic regele Ungariei a fost în Bistrița, în Ardeal. O ceartă de posesiune pentru o pădure de munte și o ceartă de hotar între Românii din Sâm Petru de lângă Bistrița și sașii din Satul Nou, s-au judecat la apriata dorință a regelui și pe baza unei împăcăciuni în Bistrița, în ziua a șaptea a sărbătorii trupului lui Christos (Frohleichnam), 1366 s-a compus un document în limba latină.

Din acest document voi comunica în traducere unele părți și partea, ce are să serveasca de dovadă și în limba latină.{Noi Ubaldus Tumels jude, Casparos Hennel, Simon de Frank și Petru de Revel si ceilalți civili jurați ai cetății Bistrița și prin aceste de față dăm întru memoria tuturora, cărora e de lipsă spre știre, că între Blacci (Rumâni, Valachii) din Sâm Petru și între Teutonii (Sașii) veniturile (străini) din bunul Husalseiff așezat în cercul satelor Bistriței a fost stârnită grea discordie, ce se derama și după drept a se rezolva, ni s-a încredințat din partea Serenissimului rege al nostru, Domnul Ludovic, carele își petrece între Larii (deii de casă) noștrii cei mai fericiți (adică în Bistrița).

Advenele Teutonii fac plânsoarea, că Blachii din satul Sâm Petru, pădurea de munte – între dosul muntelui Rîpău, în a cărei culme există stâncă, ce-și întoarce fața de precipiș către Valea Lesdal de comun numită Cusuma (Cușma), și suplinicește meta (hotarul) dinspre amiazăzi a acestei văi, și între celalat dos al muntelui zis Reghiţe începând asupra satului Blaccilor, și de aci între piciorul superior întors spre răsărit al numitului munte Rîpăuși întră dosului muntelui Calde ce se trage în sus până la culmea Bolcina – pe care (pădurea de munte) comitele Bisticiens, a rupt-o din teritoriul Blaccilor, și pentru a zidi satul, a alăturat-o bunului ce i s-a asemănat lui,

– (Blacii) nu vreu să o cedeze, și brazii, ce de acolo și le-au cărat lor (Sașii) pentru ridicarea caselor, când au venit prin satul lor (al Blaccilor) li s-a luat.

Acestea o ziseră sașii, iar Românii au respins: Blacii din satul Sâm Petru cu necaz au adus înainte, că teritoriul lor, peste o mie de ani posedat (stăpânit), prin ei și prin strămoșii lor mai de multe ori cu sânge răscumpărat, s-ar risipi, și o parte din el, spre emolumentul mai mare al veniturilor Sași s-ar alatura și încorpora prediului (bunului) asemnat, ce abundă cu acele păduri, mai ales de cer, cu livezi și cu agri cu mult mai buni.

Afară de acesta, Blacci și aceea au adus înainte cu necaz, că Teutonii ar voi să-și facă satul, nu acolo unde a fost cândva, unde e cunoscut și din ruini ar fi a se vedea aproape de satul Solna (Jelna), ci ar vrea (Teutonii) ca să-l așeze în conținutul satului lor (al Blaccilor); din ce ușor ar fi de prevăzut, că noi mulți de la dânșii vom suferi injurii și prejudecăți. În privința acestei discordii, după cum am ținut între noi sfat matur, am aflat a fi cu drept și echitabil, că deoarece teritoriul, hotarele încă cu ocazia intrării Hunnilor desemnate și prin ducii acelora sub grea pedeapsă oprite, sunt imutabile, această pădure, să rămână în stăpânirea satului Blaccilor, că aceea din bătrâni fusese, arată situațiunea și notița publică.

Teutonii sau germanii (Sașii au zis): Românilor pentru acest efort amicabil, le dau mari mulțumiri și împrumutat le votează amiciția și serviciile lor … După ce aceste toate le-am adus la cunoștiința Serenissimului Rege al nostru, acesta a declarat, că bine și drept s-au făcut toate. Dat în Bistrița ca mai sus.}

Surse:

  1. Cornel Bîrsan – Istorie furată – cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013, pag. 476-477

  2. confluente.ro – Atanasie Marian Marienescu(schiță de portret, partea I), 29.06.2011

  3. http://www.identitatea.ro/a-cui-este-transilvania

22/04/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: