CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SĂ NU UITĂM că în 23-24 februarie 1945, agenții NKVD-ului ocupanților sovietici a DEZLĂNŢUIT HAOSUL, trăgând în demonstranții anticomuniști neînarmați. A fost o ofensivă comunistă împotriva ultimului premier patriot al României, generalul Rădescu

 

 

 

cb0c49115522eb14dacf807fede56c98-7587754-700_700

Evenimentele diversioniste, prezentate deformat de presa comunistă.

 

 

 

 

NOI NU UITĂM că în 23-24 februarie 1945, criminalii din NKVD-ul sovietic a DEZLĂNȚUIT ÎN ROMÂNIA HAOSUL.

Ofensiva comunistă împotriva ultimului premier democrat al României. Generalul Rădescu, scăpat în ultimul moment de serviciile americane.

Ca şi în 1989, agenţii sovietici au tras în civili.

Una din practicile predilecte folosite de  Moscova pentru  neutralizarea statelor ocupate în scopul supunerii lor, a fost dintotdeauna generarea haosului și a instabilității lor politice.

Asa cum se întâmplă și astăzi, dar și cum s-a întâmplat decenii la rând după decembrie 1989 la noi, în România, provoarea  de tulburări  economice, a fost metoda de bază prin care  sovietele au înlăturat, în numai câtiva ani după 1944, structurile politice patriotice tradiționale din România ocupată.

Erou al războiului de întregire (1916-18), apărător al demnităţii româneşti în faţa acceselor imperialiste ale ambasadorului celui de-al treilea Reich, Manfred von Killinger, atitudine pentru care a fost încarcerat în lagărul de la Târgu Jiu, şef al Statului Major al Armatei Române din 14 octombrie 1944, când trupele române luptau alături de forţele aliate pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Rădescu a fost însărcinat de Regele Mihai I să conducă Guvernul României la 6 decembrie 1944.

Scurtasa perioadă de guvernare a fost caracterizată de intransigenta lui  atitudine anticomunistă şi de curajoasa împotrivire la presiunile ocupantului sovietic de instaurare a regimului comunist în România.

În timpul mandatului său, au fost emise monedele de aur “Ardealul nostru” în scopul contracarării inflaţiei pregătite de ocupantul sovietic şi al diseminării în rândul populaţiei a unei părţi din rezerva de aur a ţării, preîntâmpinând astfel jefuirea ei de către ruşi.

Pe 23 februarie 1945, ziarul comunist “Scânteia” publica pe prima pagină un manifest prin care chema populaţia Capitalei şi pe ţăranii din Ilfov să ia parte la o manifestaţie organizată de Frontul Naţional Democrat (camuflajul politic al PCR) în Piaţa Naţiunii (azi Unirii) din Capitală.

A doua zi, după mitingul comunist din Piaţa Naţiunii, manifestanţii au pornit pe Calea Victoriei, spre Palatul Regal, cerând cu virulenţă demisia guvernului Rădescu, pe care-l acuzau de… “fascism”, şi instaurarea unui guvern FND (adică unul comunist).

În timpul manifestaţiei, s-a tras asupra protestatarilor din clădiri adiacente Pieţei Palatului, căzând 4 morţi şi 27 răniţi.

Comuniştii au acuzat armata şi forţele guvernamentale de acest atac, deşi ancheta procurorilor a dovedit că gloanţele erau de calibru mic, nefolosite de armată.

Desigur, agenţii sovietelor deschiseseră focul pentru a acuza 6-martieguvernul Rădescu şi pentru a crea o criză politică în România. Instabilitatea a crescut în zilele următoare, iar comuniştii exploatând propagandistic moartea celor 4 oameni şi cerând demisia guvernului.

La Bucureşti a venit, trimis de Stalin, komisarul sovietic Vîşinski, care în a cerut  în mod brutal, în prima sa audiență  acordată de Regele Mihai, demiterea generalului Rădescu şi instaurarea unui guvern “de largă concentrare democratică” (de fapt, alcătuit exclusiv din comunişti), în caz contrar, România urmând să fie distrusă.

După îndelungate ezitări şi constatând că anglo-americanii nu sunt dispuşi să se implice pentru stoparea abuzurilor sovietice în România, Regele Mihai l-a  demis pe generalul Rădescu şi l-a numit ca prim-ministru pe Petru Groza, omul comuniștilor.
Comuniştii îl vor consemna pe generalul Nicolae Rădescu în arest la domiciliu, intenţionând să-l pedepsească pentru opoziţia curajoasă cu care încercase să le blocheze accesul la conducerea României.

Cu sprijinul serviciilor secrete anglo- americane, el va fi scos din ţară şi adăpostit câteva luni în Cipru.

În acest timp, autorităţile comuniste îl vor condamna în contumacie la închisoare, în aşa-numitul „Proces al Mişcării Naţionale de Rezistenţă”.

 

 

 

Ulterior, gen. Nicolae Rădescu s-a stabilit în SUA, unde, cu sprijinul autorităţilor SUA  a fondat Comitetul Naţional Român al cărui prim preşedinte a devenit, sprijinind apariţia publicaţiilor exilului românesc şi acordarea de burse tinerilor români aflaţi în exil. A decedat în mai 1953, fiind înmormântat în Cimitirul Calvary din New York.

În noiembrie 2000, rămăşiţele pământeşti ale bravului general Rădescu au fost aduse în ţară datorită iniţiativei dr. Ştefan Issărescu, soţul Principesei Ileana a României şi a nepoţilor săi, distinsul prof. dr. neurolog Alexandru Şerbănescu şi prof. dr. Vlad Rădescu, cu sprijinul primului ministru al Guvernului României, acad. Mugur Isărescu şi al preşedintelui Emil Constantinescu, scrie( https://www.buciumul.ro/).

 

 

 

 

25/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

26 august 1888 – S-a născut generalul român Constantin Pantazi,fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944

Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 - 23 august 1944

Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944

Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România. A urmat şcoala Militara de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război.

A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat, primind în anul 1943 gradul de general de armată.

Gen. Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli colaboratori ai Mareşalului Ion Antonescu.

A fost arestat împreuna cu grupul de deţinuţi din care făcea parte şi mareşalul Antonescu, care a fost predat în custodia sovieticilor între anii 1944-1946.

La 17 mai 1946, „Tribunalul Poporului” având în componenţă politruci ignoranţi despre care se ştie ce pregătire aveau, l-a condamnat la moarte, fiind acuzat de „crime de război” şi „crimă de dezastrul ţării”.
Execuţia sa a fost planificată să aibă loc la data de 1 iunie 1946.

Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu au semnat un decret de comutare a pedepsei cu moartea la 1 iunie 1946 și l-au  înaintat pentru contra-semnare Regelui Mihai I, care i-a schimbat pedeapsa în „muncă silnică pe viaţă”, în timp ce acesta mergea spre locul de execuție.

Încarcerat iniţial la abatorul uman al închisorii comuniste de la Aiud, generalul Pantazi a fost transferat la închisoarea Rîmnicu-Sărat, unde a murit orb, celula sa din subteran neavând fereastră.

Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaile cumplite i-au pus capăt vieţii la 23 ianuarie 1958. 

Nu trebuie uitat regimul de exterminare fizică la care regimul criminal comunist a supus şi alţi  generali români, după cum urmează:

  • La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrîni, orbi, bolnavi de plămîni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali, lînga care precizăm telegrafic anul morţii. Comandanţi: Aurel Aldea – 1949, Constantin Anton – 1950, Constantin Antonie – 1952, Emanoel Barzotescu – 1951, Ion Carlaont – 1950, Dumitru Carlaont – 1952, Constantin Eftimiu – 1950, Nicolae Gheneraru – 1950, Iosif Iacobici – 1952, Gheorghe Koslinschi – 1950, Nicolae Macici – 1950, Gheorghe Macici – 1952, Socrate Mardari – 1954, Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu – 1949, Olimpia Stavrat – 1951, Gheorghe Stavrescu – 1951, Ion Sichitiu – 1952, Nicolae Stoenescu – 1951, Ion Topor – 1950, Alexandru Vatamanu – 1951.

  • La închisoarea de tristă amintire Sighet, au trecut în lumea umbrelor masacraţi în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral: Henri Cihoski – 1950, Grigore Georgescu – 1952, Alexandru Glatz – 1953, Gheorghe Marinescu – 1952, Nicolae Marinescu – 1953, Nicolae Pais – 1952, Alexandru Popovici – 1953 (96 de ani), Epure Popovici – 1953, Cehan Racovita – 1954, Mihail Racovita – 1954, Radu Rosculet – 1952, Nicolae Samsonovici – 1950, Nicolae Tataranu – 1952, Alexandru Tatarascu – 1951, Gheorghe Vasiliu – 1954, Aurel Vlad, Anton Zwiedinek – 1953.

  • La Jilava, au murit în chinuri cumplite sau au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali: Ion Antonescu – 1946, Radu Baldescu – 1953, Sergiu Enulescu – 1949, Constantin Iordachescu – 1950, Gheorghe Iliescu – 1957, Ion Mihailescu – 1949, Ion Negulescu – 1949, Radu Rosetti – 1949, Constantin Teodorescu – 1950, Dumitru Teodorescu – 1957, Constantin Piky Vasiliu – 1946, Mihail Voicu – 1958.

  • La închisoarea Văcăreşti, delirul masacrării s-a abătut asupra unui grup de nouă generali: Ioan Arbore – 1954, Nicolae Ciuperca – 1950, Constantin Constantin – 1948, Grigore Cornicioiu – 1952, Constantin Ilasievici – 1955, Radu Korne – 1949, Vasile Mainescu – 1953, Ioan Mihailescu – 1957, Gheorghe Rozin – 1961.

  • Lîngă digurile lagărelor de exterminare de la Canalul Morţii, au avut parte de o moarte cumplită şase generali: Gheorghe Giosan – 1953, Ioan Ilcusu – 1953, Alexandru Nicolici – 1953, Emil Palangeanu – 1953, Nicolae Stoenescu – 1959, Constantin Voiculescu – 1953.

  • La închisoarea Făgăraş, au fost masacraţi cinci generali: Emanoil Leoveanu – 1959, Gheorghe Stefan Liteanu – 1959, Gheorghe Lintes – 1955, Ion Popescu – 1954, Vasile Zorzor – 1952.

  • În beciurile fără ferestre de la Rîmnicul-Sărat, au murit orbi, infometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei gene­rali: Gheorghe Dobre – 1959, Gheorghe Jienescu – 1953, Constantin Pantazi – 1958.

  • La închisoarea Piteşti, au fost exterminaţi doi gene­rali: Mihail Kiriacescu – 1960, Constantin Trestioreanu – 1957.

  • Enumărăm o serie de temniţe în care au murit cîte un singur general: Botoşani – Ion Petrovan (1963); Galaţi – Petre Vasilescu (1959); Gherla – Vasile Pascu (1960); Tg. Ocna – Constantin Tobescu (1951); Ocnele Mari – Arthur Popescu (1952); Dej – Traian Teodorescu (1951).

Dumnezeu să îi odihnească pe toţi.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/26/o-istorie-a-zilei-de-26-august-video-3/

 

 

 

26/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Memoriile referitoare la situaţia din România înaintate preşedinţilor americani în primii ani de după ocuparea ţării de către sovietici, nu au ajuns niciodată la aceştia. VIDEO

 

 

 

 

Analiza politico-economico-militară a lui Thomas S. Blonton,  intitulată „Ce ştia preşedintele Truman despre România”.

Un raport american despre România din 1949

Un Memoriu exhaustiv şi competent adresat de regele Mihai I  fostului preşedinte Franklin Delano Roosevelt, în ianuarie 1945, n-a ajuns niciodată în mîna preşedintelui, iar secretarul de stat, atunci în funcţiune, a formulat opinia scrisă că nu trebuie să se dea un răspuns formal acestui patetic document. 

 

 

 

regele Mihai aviator

 

 

 

De asemenea, se pare că un raport al serviciilor americane elaborat în 1949, înaintat preşedintelui Harry Truman, nu a ajuns niciodată la acesta.    

Şi alte documente de acest fel, trimise, n-au ajuns pe masa de lucru a preşedintelui S.U.A.

De altfel, preşedintele Truman era un mediocru ca inteligenţă şi ca om politic. Profesorul  Mihai Ralea povestea, prin 1957, că la prezentarea acreditării sale de ambasador al României în S.U.A. (în 1946), la protocolara convorbire de după ceremonie, Truman l-a întrebat, tam-nisam, dacă acum, poporul român are conflicte cu …dacii.

Asta îi comunicase lui Truman, rapid, vreun consilier tot atît de ignar (ignorant) în problemele Europei de Est, răsfoind vreo enciclopedie, şi atît s-a priceput să-l întrebe pe noul ambasador al României…

Să nu ne înşelăm. România a fost cedată sovietelor încă de la Conferinţa de la Teheran din decembrie 1943 şi în octombrie 1944 a intervenit înţelegerea secretă de la Moscova, dintre Churchill şi Stalin prin care România era cedată Rusiei în schimbul Greciei.

 

yalta

Foto: Churchill, Roosevelt şi Stalin 

Conferinţa de la Yalta din februarie 1945 a pecetluit această înţelegere.

Toată politica S.U.A. şi a Angliei de după război a respectat această cinică înţelegere şi nimic efectiv nu au întreprins puterile occidentale în apărarea democraţiei în România.

A fost un laş, cinic şi interesat abandon. Şi măcar de ar fi spus asta, direct, forţelor democratice din România. Dimpotrivă, lăsau a se înţelege că puterile occidentale sânt interesate în apărarea forţelor democratice româneşti şi le vor sprijini în militantism.

Tot ce au întreprins a fost Conferinţa miniştrilor de Externe ale celor trei mari puteri, din 1946 de la Moscova, care a decis, pentru România, organizarea unor alegeri libere şi reprezentarea, în guvernul P. Groza, a exponenţilor politici ai P.N.Ţ. şi P.N.L.

Dar n-au protestat decis şi cu consecinţe, după falsificarea grosolană a alegerilor din noiembrie 1946.

 

 

Foto: Petru Groza

 

Regretatul N.Carandino povesteşte în al doilea volum al memoriilor sale, că stăruinţele ambasadorului american din Moscova, Averell Harriman, venit, special, la Bucureşti pentru a convorbi cu opoziţia democrată din toamna lui 1946, aveau un singur scop: să creeze o zonă de linişte relativă în Europa de Est pentru ca, în S.U.A., Truman să poată cîştiga, triumfător alegerile.  

 

 

 

visinski

 

Foto: Preşedintele american Harry Truman

 

 

Atât şi nimic mai mult şi N. Carandino regretă mult, gândind la asta la închisoare că s-a lăsat înşelat de promisiunile ademenitoare ale lui Harriman.

Dacă nu ar fi fost timp de doi-trei ani această politică occidentală duplicitară, se modifica, cu siguranţă, şi strategia partidelor politice democratice româneşti, nemaiîntreţinînd, în popor, speranţa venirii americanilor pentru a curma atotputernicia Sovietelor.

Dar aşa au stat lucrurile pînă tîrziu în 1948. 

În 1948 se petrece luarea de atitudine categorică a lui – cine ar crede? – Churchill în celebrul său discurs de la Foulton. S.U.A. aveau aceeaşi atitudine categorică.

Atunci se deschid aripile războiului rece care a durat cîteva decenii bune. Dar să revenim la raportul secret al lui Thomas S. Blonton.

A fost elaborat în 1949 şi predat la 5 octombrie al acestui an şi a devenit public posibil de consultat în 1970.

Acest Blonton a folosit, inteligent, rapoartele diverşilor oficiali americani în România şi, ştiind să culeagă de acolo ceea ce îi era util, mai şi documentîndu-se în literatura de specialitate, a întocmit un raport pătrunzător care putea fi necesar.

Dar era, atunci, cineva oficial în S.U.A., în frunte cu preşedintele, să pornească un război eficient împotriva URSS, fără de care eliberarea ţărilor pe care le ţinea în captivitate nu era posibilă? Ştim, azi, bine că nu, deşi, în ţară, destui deznădăjduiţi mai investeau speranţe în această minune.

Dar astăzi,acest raport sobru devine, la lectură, brusc zguduitor. Raportul dezvăluia trista realitate a alegerilor din noiembrie 1946:

„În campania de alegeri, Blocul Partidelor Democratice, dominat de comunişti, a susţinut o singură listă electorală şi, potrivit rezultatelor date de guvern, şi-a asumat o victorie strălucită.

În realitate, alegerile s-au caracterizat prin intimidare şi falsificarea rezultatelor. Opoziţia care, se estimează, a cîştigat aproximativ 75% din voturi, a primit doar 35 din cele 414 locuri în Camera Deputaţilor”.

Şi se adaugă imediat: „În anul următor, guvernul a subminat necontenit prerogativele Regelui, iar la 30 decembrie 1947 a forţat abdicarea sa.

În aceeaşi zi, a fost proclamată Republica Populară Română, de către premierul Groza şi miniştrii săi, cu acordul „în unanimitate” al Camerei.

Proclamarea republicii a marcat culminaţia succesului comunist în procesul de preluare completă a controlului. În lunile ce au urmat, comuniştii s-au concentrat asupra schimbării formei de stat, pentru a-şi epura rîndurile de elementele considerate nu deplin obediente faţă de ordinele Kremlinului”.

Oficialii americani neavînd cunoştinţă de rezistenţa românească din munţi, Thomas S. Blonton afirmă în raportul său:

„Nu există nici o informaţie care să indice existenţa sau formarea unei opoziţii eficiente şi organizate în forma unor grupuri de rezistenţă. Puterea poliţienească absolută a guvernului este suficientă pentru a descuraja persoane sau grupuri capabile de a organiza şi a realiza asemenea demersuri.”

Blonton se referea şi la organizarea centrală a tineretului, după modelul sovietic, inclusiv copiii de 9-14 ani, precizînd că „această înregimentare a tineretului român are ca scop îndoctrinarea comunistă în orele libere, mai degrabă decît recreere.

Se fac presiuni asupra tineretului pentru ca acesta să se înscrie în brigăzi „voluntare” de muncă pentru reconstrucţie prin toată ţara. Cu toată ostilitatea celor mai mulţi tineri români faţă de acest gen de constrîngere, programul comunist de a extinde ideologia marxistă asupra unei proporţii apreciabile dintre ei va reuşi, fără îndoială, dacă accesul la alte puncte de vedere va continua să fie împiedicat. Comuniştii îşi pun evident mari speranţe în programul pentru „controlul gîndirii”, care în viitor va afecta în mare măsură tînăra generaţie”.

De fapt, constată Blonton, s-au întreprins demersuri eficiente pentru influenţa Occidentului în România. Şi citează ca exemple oficiale, denunţarea, în iunie 1948, a înţelegerii din 1929 între România şi Vatican şi închiderea, în 1948, a Institutului Francez din România.

De asemenea, în august 1948, au fost închise toate şcolile conduse de străini, iar bunurile lor confiscate de stat. Apoi declararea obligatorie a limbii ruse în şcoli a contribuit, de asemenea, la oprirea influenţei culturii occidentale la graniţă.

Să adaug că, de fapt, în curînd, cultura (literatura) occidentală îşi va recuceri statutul privilegiat, prin iniţierea unui vast program de traduceri la E.S.P.L.A.

Revenind la raportul lui Blonton, să adaug că acesta informa şi că de fapt, „cenzori comunişti zeloşi controlează toate producţiile literare, fiecare spectacol de teatru, sală de concert ori cinema, pentru a descoperi tendinţele care ar putea să aibă legătură cu Occidentul „decadent şi reacţionar”.

Chiar şi Academia Română a fost naţionalizată după modelul sovietic.” Conchizîndu-se că revoluţia din România este practic desăvîrşită, „o mare parte a programului comunist mai urmează să fie implementată, mai ales în zonele rurale, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a poporului român.

În consecinţă, sub îndrumarea şi controlul permanent al URSS, România va urmări, în politica internă, obiectivul de a deveni un stat colectivist, care nu va susţine idei şi dorinţe în contradicţie cu dorinţele Kremlinului”. 
Un capitol important şi foarte serios în analiză e cel consacrat economiei româneşti. După o descriere analitică, probă, a fizionomiei economiei româneşti din trecut, relevîndu-se relativele ei bogăţii şi starea ei latent înapoiată, se arată că, în prezent, URSS a introdus, aici, sistemul planificării, adăugîndu-se precizarea că „URSS a secătuit România, luînd o pradă de război estimată la un miliard şi trei sferturi, transportarea în contul reparaţiilor de război şi exploatarea companiilor cu capital mixt”.

Şi se mai precizează că „atît agricultura, cît şi industria petrolieră, de importanţă crucială pentru redresarea României, se află mult sub nivelul antebelic… A avut de suferit mai ales consumatorul…, standardul de viaţă, deşi este în creştere, se află sub cel din 1930… După război, redresarea economică a fost întîrziată şi România se află printre cele mai slab dezvoltate ţări din Europa de Est”.

Apoi raportul detaliază tabloul, analizînd competent şi în spiritul adevărului, toate sectoarele economiei româneşti, punînd de fiecare dată, accentele acolo unde se cuvine, cu tabele şi grafice binevenite care susţine seriozitatea extremă a raportului Blonton.

Relativ la expunerea situaţiei petroliere din ţară, indiscutabil, atunci, principala ei sursă de bogăţie, raportul Blonton precizează: „România are nevoie urgentă de echipament nou şi piese de schimb, dar restricţiile actuale fac importurile din vest practic imposibile, iar URSS şi celelalte state-satelit nu sînt capabile să, acopere aceste necesităţi”. Observaţie dreaptă şi care s-a remediat, tîrziu, în anii şaizeci.

Constata, apoi, declinul ratei natalităţii de la 35/1000 locuitori în 1930 la 23,8/1000 locuitori în 1946.De menţionat că, făcîndu-se referiri la situaţia deficientă a alimentaţiei în ţară se preciza că „în ciuda dificultăţilor de comerţ cu Vestul, SUA a trimis României cantităţi considerabile (în special grâne), fiind al doilea mare furnizor cu aproximativ o cincime din valoarea totală a importurilor în 1947”.

De notat şi aprecierea lucidă potrivit căreia se spune: „Este posibil ca ţăranii să opună o rezistenţă serioasă la colectivizare distrugînd plantaţiile şi sacrificînd excesiv animalele, pentru a preveni confiscările şi colectarea produselor.

Dacă colectivizarea agriculturii are loc pînă în 1951-1952, atunci aducerea nivelului de producţie la cel de dinainte de război va întîrzia pînă în perioada 1955-1960.”

În capitolul relaţii externe, evident se arată totala dependenţă a României faţă de URSS, constatîndu-se consolidarea, după alegerile din 1946, a regimului comunist care a respins nota SUA care contesta imparţialitatea acestor alegeri. 
Raportul acesta, de o impresionantă seriozitate, este, astăzi, un document istoric de reală importanţă, dar e îndoielnic că o personalitate cu putere decisivă în administraţie l-a citit şi analizat.

Şi, practic, chiar dacă l-ar fi citit, ce putea întreprinde SUA faţă de România în 1949, la începuturile războiului rece care a durat decenii întregi?

Academia Civică a făcut un extraordinar serviciu publicîndu-l în întregime (inclusiv cu doctele anexe). 

 

 

 

 

Surse:

Thomas S. Blonton, Ce ştia preşedintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrete americane (1949). În româneşte de Ioana Ieronim, în colaborare cu Raluca Schian, Raluca Ionescu şi Andrei Popovici. Fundaţia Academia Civica, 2000. 

 

http://www.romlit.ro/un_raport_american_despre_romnia_din_1949

02/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: