4 aprilie 1920: Decretul-Lege nr. 1462, emis de Guvernul Averescu, a pus capăt formelor regionale de conducere din Transilvania, Bucovina şi Partium.
4 aprilie 1920: centralizarea guvernării României unite la București
După Unirea din 1918, timp de doi ani, provinciile istorice unite s-au guvernat singure, însă au avut reprezentanţi la Bucureşti, pentru a face mai uşor şi mai rapid procesul de unificare administrativă.
Fiecare provincie venise cu model distinct de organizare teritorială. Transilvania, Banatul şi Părţile Ungureşti erau organizate în 25 de comitate şi comune, Bucovina avea 11 căpitănii fără personalitate juridică, cu teritorii domeniale, oraşe cu statut şi comune, Basarabia fusese o gubernie (provincie) ,cu judeţe divizate în ocoale şi voloste (comune).
A durat mult disputa ivită pe marginea votării unei legi a administrării teritoriului, dacă va fi una bazată pe centralizare sau, dimpotrivă, pe autonomie.
Membri ai Consiliului Dirigent – Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad. Rândul de sus: Iosif Jumanca, Romul Boilă, Valeriu Braniște, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazăr, Emil Hațieganu, Ion Flueraș.
Image: wikipedia.org / public domain
În data de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național Român, care acționa ca un veritabil Parlament al Transilvaniei, a decis numirea unui executiv regional autonom, Consiliul Dirigent al Transilvaniei.
S-a evitat denumirea de Guvern, pentru a se evidenția că este o instituție tranzitorie, până la deifinitivarea Unirii.Consiliul Dirigent a fost în fapt un guvern provizoriu al Transilvaniei, ales de către Marele Sfat Național rezultat din Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918.
Membrii săi au fost aleși în ședința Marele Sfat Național Român din data de 2 decembrie 1918, care a avut loc în sala Tribunalului din Alba Iulia (actualul Palat Administrativ).
Consiliului Dirigent, care și-a stabilit sediul la Sibiu, a acționat ca un guvern provizoriu și a avut atunci următoarea componență: Iuliu Maniu (președinte și ministru de interne), secondat de patru vicepreședinți: Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop și Aurel Lazăr,Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate), Vasile Goldiș (Culte și Instrucțiune Publică), Alexandru Vaida Voevod (Externe și Presă), Ștefan Cicio-Pop (Război și Siguranța Publică), Ioan Suciu (organizarea și pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (Finanțe), Octavian Goga (fără portofoliu), Aurel Lazăr (Justiție), Emil Hațieganu (Codificare), Valeriu Braniște (fără portofoliu), Victor Bontescu (Agricultură și Comerț), Romul Boilă (Comunicații), Ioan Flueraș (Sănătate și Ocrotiri Sociale), Iosif Jumanca (Industrie).
La conducerea armatei formate din voluntari români ardeleni și bănățeni a fost numit generalul Ioan Boeriu, iar decretul de numire prevedea clar faptul că această armată este parte integrantă a Armatei Regale Române. De asemenea, Consiliul Dirigent a reorganizat administrația Transilvaniei.
În doi ani și jumătate cât a funcționat, Consiliul Dirigent a acționat prin decrete-legi, pentru armonizarea legislației și organizării Transilvaniei cu regatul român inclusiv cele care vizau introducerea votului universal și reforma agrară.
După întrunirea Parlamentului, Consiliul a continuat să facă doar acte de administrare. În momentul desființării sale C.D. își încheiase misiunea, aceea de a integra teritoriile alipite în Regatul României.
Consiliul Dirigent a desemnat trei ardeleni ca miniștri fără portofoliu, pentru a reprezenta Transilvania în Guvernul din București și a desemnat delegați la Congresul de Pace de la Paris pentru a pleda pentru recunoașterea Unirii Transilvaniei cu Regatul României.
Pentru că funcționarii maghiari au refuzat să depună jurământul de credință față de Regele Ferdinand I al României, ei au fost înlocuiți cu intelectuali români. 420 de preoți greco-catolici și ortodocși, 180 de medici și 600 de avocați au preluat voluntar sarcini administrative. De asemenea, Consiliul a decis reorganizarea Universității din Cluj, precum și înființarea Operei și a Teatrului Român, a Grădinii Botanice și a altor instituții.
În august 1919, Partidul Social-Democrat a decis încetarea colaborării cu Partidul Național Român, iar cei doi reprezentanți ai săi s-au retras din Consiliu.
În locul lor au fost desemnați alți șefi de resort. Până la întrunirea Parlamentului din 1919, Consiliul Dirigent a emis și decrete cu valoare de lege, inclusiv cele care vizau introducerea votului universal și reforma agrară.
După întrunirea Parlamentului, Consiliul a continuat să facă doar acte de administrare. Pe parcursul existenței sale, Consiliul s-a întrunit la Alba Iulia, Sibiu și Cluj, iar una dintre ședințele sale a avut loc în trenul care îi ducea pe liderii ardeleni la București, pentru că toți membrii Consiliului Dirigent fuseseră aleși deputați în Parlamentul României.
Consiliul Dirigent al Transilvaniei și-a încetat activitatea în 4 aprilie 1920, când a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 1462 emis de guvernul generalului Alexandru Averescu, premierul României.
Decretul-Lege nr. 1462, a pus capăt tuturor formelor regionale de conducere, din Transilvania, Bucovina şi Partium, atribuțiile acestora fiind trecute asupra guvernului de la București.
100 de ani de când regele Ferdinand I emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei
Anul 1918 a fost, dupa secole de desparţire, anul binecuvântat al MARII UNIRI a românilor.
Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia şi-a proclamat independenţa la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului român, când Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ”unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”
La randul sau, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat în toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, în unanimitate, o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza ”printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), potrivit volumului menţionat anterior. Se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate ”să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.
In data de 18.XI/1.XII.1918,Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, a decretat Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
La 11/24 decembrie 1918 Regele Ferdinand I al României a emis Decretul-lege nr.3.631 de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia „serviciile publice” rămîneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.
Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu.
 |
Majestatea Sa Ferdinand (1865-1927), Rege al României (1914-1927), Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen |
Reprezentantii romanilor transilvaneni care s-au deplasat la Bucuresti pentru a prezenta Regelui Ferdinand cererea de Unire cu România, declarau :
Delegatia Adunarii Nationale a infatisat Maiestatii Voastre actul Unirii, pe care cerem prin decretu-lege de fata Maiestatii Voastre sa-l intareasca, spre a da o forma definitiva unitatii noastre nationale, acum deplin infaptuita peste toate tinuturile locuite de romani.
Unirea aceasta, in ziua cand marii nostri aliati sunt invingatori, isvoraste din puterea de vieata a poporului roman, din vitejia soldatilor nostri si din vointa hotarita a romanilor de pretutindeni. Ea se intemeiaza pe fiinta insasi a neamului romanesc, care de aproape doua mii de ani, in mijlocul tuturor vitejilor vremi, a stiut sa-si pastreze neatins caracterul de constiinta nationala. Ea se reazima pe cerintele istoriei, cari ii impun desfiintarea tuturor granitelor nedrepte si nefiresti si statornicirea Statelor dupa principiile nationalitatilor. Ea e voita in fine de nevoile neamului romanesc care nu poate trai despartit si care numai prin unirea la olalta a tuturor fiilor lui isi poate indeplini cu folos pentru omenire si cu stralucire pentru el misiunea civilizatoare in aceasta parte a lumei.
Consfintind prin acest decret-lege vointa Adunarii din Alba-Iulia, Maiestatea Voastra inscrie in Istoria poporului românesc de totdeauna si de pretutindeni cel mai mare act al Istoriei noastre nationale, acel pentru care generatii intregi au luptat si au murit, acel in nadejdea caruia au trait dela Nistru si panala Tisa toti Românii despartiti de o soarta nemiloasa si puneti, Sire, pentru vecie temelia unei Românii mari si a unei vieti nationale pe care sa se poata de aci inainte desvolta in pace si in fericire intregul neam romanesc.
In acel moment istoric, Regele Ferdinand I a spus la rîndul sau:
„Tinuturile cuprinse in hotarirea Adunarii Nationale din Alba-Iulia dela 18 Noemvrie/1 Decemvrie 1918 sunt si raman de-a-pururea unite cu Regatul României. Raportul d-lui presedinte al consiliului de ministrii catre M. S. Regele, in sprijinul decretului de mai sus No. 3631/1918. De veacuri neamul românesc tinde spre unitatea lui. De aceea, cand prin rasboiul general o parte din omenire a intreprins lupta pentru libertate si drepturile natiunilor, Regatul Roman a socotit de datoria lui sa se alipeasca acestor Puteri si impreuna cu ele sa-si jertfeasca fiii pentru desrobirea fratilor nostri asupriti. Dupa mari suferinte vitejia minunata a ostirii noastre isi gaseste rasplata.
Alaturi de gloriosii ei aliati, România este astazi printre invingatorii lumei, Basarabia si Bucovina s’au unit cu patria muma, iara peste Carpati, românii, cari impreuna cu noi de atata vreme asteptau ceasul intregirii neamului, indata ce si-au putut spune gandul, au proclamat, prin marea lor Adunare Nationala intrunita la Alba-Iulia in 18 Noemvrie/1 Decemvrie 1918 unirea lor neconditionata si de-a-pururea cu Regatul României.„
F E R D I N A N D I
PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ
REGE AL ROMÂNIEI
LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.
Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No. 2171 din 1918, – Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale din Alba-Iulia,
AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:
ART. I
Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu Regatul României.
ART.II
Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.
LEGE
asupra
UNIREI TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIŞANEI, SĂTMARULUI ŞI MARAMUREŞULUI CU VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI.
ART.UNIC.
Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No.212 din 13 Decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:
F E R D I N A N D I
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE MINIŞTRI
ŞI MINISTRU DE EXTERNE, Ion I.C. Brătianu
Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.
Această lege s-a votat de Senat în şedinta dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.
CITITI SI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/24/ziua-de-24-decembrie-in-istoria-romanilor/
Surse:
http://centenarulromaniei.ro/cronologie-luna-decembrie-1918-formalizarea-unirii-de-la-1-decembrie/delegatie_transilvania_act_unire_ferdinand_1918/
https://www.buciumul.ro/2018/12/01/centenarul-marii-uniri/
Istoria md.
Rador.ro
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 