CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

18/30 martie 1856 – Tratatul de la Paris, o lovitură puternică dată pretenţiilor de dominaţie ale Rusiei şi un uriaş pas înainte în direcţia Unirii principatelor române

Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace of Versailles - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace de Versailles (foto en.wikipedia.org)

Tratatul de la Paris din 18/30 martie 1856 a fost cel mai important act internaţional, din secolul al XIX-lea, care cuprindea stipulaţii referitoare la Principatele Române şi, mai ales, modifica statutul lor juridic, consacrând recunoaşterea oficială şi formală a „problemei româneşti” ca „problemă europeană”.

  Era dezvăluită în întreaga ei amploare însemnătatea „chestiunii române” şi era instituită o garanţie a marilor puteri europene asupra Principatelor Române.

Tratatul încheiat la Paris, după aproape trei luni de negocieri, cuprindea şase articole (22-27) referitoare la Principatele Române.

Tratatul de la Paris din 1856 a pus capăt  în mod oficial Războiului Crimeii în care s-au confruntat Imperiul Rus pe de-o parte și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Imperiului Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte (1853-1856).  

Principalele lui prevederi priveau neutralizarea Mării Negre, care urma să fie închisă tuturor navelor militare şi interzicerea construirii pe țărmul acesteia  de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel.

Tratatul a reprezentat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pentru pretențiile sale de dominație în regiune

În afară de schimbarea regimului juridic internațional al Principatelor, Tratatul a obligat Rusia să retrocedeze Principatului Moldova sudul Basarabiei (viitoarele județe Cahul, Ismail și Bolgrad), care fusese anexat de ruşi în 1812, împreună cu întreg teritoriul dintre Prut şi Nistru.  

Trasarea graniței terestre, o operațiune  anevoioasă întreprinsă de o comisie internațională, a întârziat cu aproape un an de zile introducerea administrației moldovenești. 

Categoric, tratatul nu a fost un act de reparație istorică pentru Moldova, scopul clar al marilor puteri europene fiind acela de a scoate Rusia de la gurile Dunării și din postura de riverană la fluviu.

În acest scop, a fost stabilită libera circulație pe Dunăre și la gurile acesteia sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Din Comisie făceau parte reprezentanții următoarelor state suverane: Wurtemberg, Bavaria, Austria, Imperiul Otoman și comisarilor din statele suzerane imperiului Otoman: Moldova, Valahia și Serbia.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau în mod oficial sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor victorioase, desființându-se astfel protectoratul unilateral al Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, a legislației lor, precum şi deplina libertate a credinței , comerțului și navigației.

În cazul unor tulburări, Turcia nu avea dreptul, fără acceptul celorlalte țări semnatare să aplice unilateral forța Principatele Române.

Participants of the Congress of Paris, 1856 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

 

Participanţii la  Congresul de Pace de la Paris, 1856 – (foto en.wikipedia.org)

 

 

 

Este important faptul că se permitea principatelor să întrețină fiecare propria oștire pentru siguranța internă și paza hotarelor.

A fost stabilită şi convocarea în Principate a Divanurilor Ad-hoc (fapt realizat în 1857 la Iași și București), pentru exprimarea dorinței populației asupra unirii și altor principii fundamentale de organizare a statului.

 

TRATATUL DE LA PARIS 18/30 martie 1856 

Art. 22.

Principatele Valahiei şi Moldovei vor beneficia în continuare, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia Puterilor contractante, de privilegiile şi imunităţile pe care le posedă în momentul de faţă.

Nici una din Puterile garante nu va putea exercita asupra lor protecţie exclusivă. In această privinţă, nu se prevede nici un drept special de ingerniţă în treburile lor interne.

Art. 23.Sublima Poartă se angajează să respecte (dreptul) sus-numitelor Principate la administrarea independentă şi naţională, precum şi deplina libertate de cult, legislaţie, comerţ şi navigaţie.Legile şi statutele în vigoare vor fi revizuite. Pentru a realiza un acord complet asupra acestei revizuiri, o comisie specială, asupra compoziţiei căreia înaltele Puteri contractante se vor înţelege între ele, se va întruni fără întârziere, la Bucureşti, cu un comisar al Sublimei Porţi.

Această comisie va avea ca sarcină să cerceteze starea actuală a Principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizări.

 

Art. 24. Maiestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două provincii, un divan ad-hoc constituit de aşa manieră încît să reprezinte cît mai exact interesele tuturor claselor societăţii. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiei privind organizarea definitivă a Principatelor.

             O instrucţiune a Congresului va reglementa raporturile comisiei cu aceste divanuri.

Art. 25. Comisia, luînd în consideraţie opinia exprimată de cele două divanuri, va transmite fără întîrziere la actualul sediu al Conferinţei, rezultatele propriilor sale deliberări.

             Înţelegerea finală cu Puterea suzerană va fi consfinţită printr-o convenţie încheiată, la Paris între înaltele Puteri contractante; un hatişerif, conform (textual) cu prevederile convenţiei, va stabili definitiv organizarea acestor provincii, aflate de acum înainte sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor semnatare.

Art. 26.S-a convenit ca în Principate să existe o forţă armată naţională, organizată în scopul menţinerii siguranţei interne şi asigurării frontierelor. Nici o piedică nu va putea fi pusă măsurilor extraordinare de apărare pe care, în acord cu Sublima Poartă, Principatele vor fi chemate să le ia pentru a respinge orice agresiune externă.

Art. 27.Dacă liniştea internă a Principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă va conveni cu celelalte Puteri contractante asupra măsurilor necesare pentru menţinerea sau restabilirea ordinii legale. O intervenţie armată nu va putea avea loc fără un acord prealabil între aceste puteri. […]

Încheiată la Paris, în a treizecea zi a lunii martie, anual o mie opt sute cincizeci şi şase.

Cea mai importantă concluzie privitoare la Pacea de la Paris a fost aceea că aceasta confirma eșecul politicii țarului Nicolae I:

  • Rusia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării;

  • Rusia a fost obligată să abandoneze pretențiile de protecție a intereselor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra Franța);

  • Rusia și-a pierdut influența asupra Principatelor Române, care, alături de Serbia, au primit un grad de independență sporit.

 

Pentru români, deosebitdeimportant a fost articolul 25 din Tratat, care făcea referire la o viitoare convocare a unei Conferinţe la Paris, cu participarea ambasadorilor puteriloe semnatare, sub preşedinţia ministrului de Externe francez.

Conferinţa avea misiunea de a întocmi o Convenţie definitivă cu privire la organizarea internă a Principatelor,după ce se va  lua în considerare şi raportul întrunit pe baza propunerilor Adunărilor ad-hoc şi a Comisiei internaţionale de observaţie şi anchetă.

Conferinţa de la Paris se va deschide în ziua de 22 mai 1858, fiecare  putere participantă fiind  reprezentată prin câte un delegat investit cu puteri depline: Austria – baronul Hübner, Prusia – baronul Hatzfeldt, Rusia – contele Kisseleff, Sardinia – contele Villamarina, Anglia – lordul Cowley, Turcia – Fuad-Paşa. Contele Walewski, reprezentantul Franţei, prezida dezbaterile şi stabilea ordinea lucrărilor.

Toate cele 19 protocoale ale şedinţelor, care au avut loc între 22 mai şi 19 august 1858, la Paris, conţineau dezbateri, completări la textul Tratatului referitor la Principatele Române, referiri la disensiunile şi divergenţele evidente între Marile Puteri.  

În scurt timp, la 24 ianuarie 1859, se va face Unirea principatelor române într-un singur stat, care pentru început va fi numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. http://ro.wikipedia.org/ 

  2. Nicolae Isar, Istoria Modernă a Românilor, Editura Universitară, București, 2006.

  3. http://istoria.md/Tratatul_de_la_Paris,_1856

  4. https://stiai-despre-istorie.blogspot.com 

  5. http://www.condeiulardelean.ro/ conventia-de-la-paris 

 

18/09/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: