Succesiunea la tronul Romaniei dupa principiul preferintei pentru primogenitura de sex masculin

 

 

Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana

 

Succesiunea după principiul preferinţei pentru primogenitura de sex masculin

Pe data de 10 iunie 1948, la scurtă vreme după abdicarea la care a fost silit de guvernul marionetă instaurat de sovietici, Regele Mihai se căsătorea la Atena [6] cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma. Ei au avut cinci copii, toate fete, un fapt care le descalifica de la succesiunea la tronul României, potrivit Constituţiei de la 29 martie 1923.

Luând în considerare acest aspect, ca şi aparenta lipsă de interes la succesiunea dinastică a restului familiei de Hohenzollern-Sigmaringen [15], pe data de 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată [16], Regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale [15], în care se arată: „Coroana României va trece de la Şeful Casei Regale la primul născut bărbat, şi, în lipsa unui bărbat, la prima născută femeie.“ (Anexa I.C). Normele Fundamentale consfinţesc astfel ordinea de succesiune cunoscută în dreptul constituţional monarhic drept succesiunea după principiul preferinţei pentru primogenitura de sex masculin. Ea constă în încoronarea unei femei atunci cănd nu are nici un frate în viaţă şi când fraţii morţi nu au nici un moştenitor legitim. Ea este în vigoare în Spania, Regatul Unit, Monaco şi Tailanda, şi a fost în vigoare în Portugalia. Formularea ei în Constituţia spaniolă [17] în vigoare este următoarea:

„ Coroana Spaniei va fi moştenită de urmaşii lui Juan Carlos de Bourbon, moştenitorul legitim al dinastiei istorice. Ordinea de succesiune la tron va fi cea obişnuită: cei mai apropiaţi vor avea prioritate faţă de cei mai îndepărtaţi; în cadrul aceluiaşi grad de rudenie, bărbaţii vor avea prioritate faţă de femei; iar în cadrul aceluiaşi sex, cei mai în vârstă vor avea prioritate faţă de cei mai tineri. ”

—Constituţia spaniolă, Art. 157.1

Acest act a fost considerat de unii editorialişti ca fiind nedemocratic [18] având pe durata formei de guvernământ republicane şi în absenţa aprobării Parlamentului o însemnătate eminamente simbolică [19] [20], prin comparaţie cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să o înlocuiască. Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea română şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice de succesiune, pentru a permite şi femeilor să domnească, în acord cu legile Uniunii Europene, în special Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu noile valori ale societăţii româneşti. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează, însă, dreptul unei persoane de a domni ca monarh al vreunei ţări, deşi garantează drepturi egale femeilor şi bărbaţilor. Mai mult, credinţa ortodoxă, după care, conform Introducerii la noul Statut [15], Regele Mihai pretinde că se ghidează în toate deciziile sale, interzice femeilor să domnească în calitate de monarhi [1].

Conform principiului preferinţei pentru primogenitura de sex masculin din noul Statut, ordinea de succesiune la tronul României este următoarea:

1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949)
2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1950)
3. ASR Principele Nicolae al României (n. 1985)
4. Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei) (n. 1989)
5. ASR Principesa Irina a României (a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1953)
6. Michael de Roumanie Kreuger (fiul Irinei) (n. 1985)
7. Angelica de Roumanie Kreuger (fiica Irinei) (n. 1986)
8. ASR Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1957)
9. Elisabeta Maria Biarneix de Laufenburg (fiica Sofiei) (n. 1999)
10. ASR Principesa Maria a României (a cincea fiică Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1964).

Deoarece noul Statut prevede în mod explicit că dinaşti sunt doar descendenţii surorilor viitorului Şef al Casei Regale, Principesa Margareta, excluzând în mod expres, spre deosebire de Constituţia din 1923, orice alţi dinaşti din alte case regale sau princiare străine drept potenţiali succesori în cazul extincţiei actualei Case Regale, problema succesiunii în această situaţie rămâne nedecisă prin Statut.

 

Pop Luminita Mihaela-Facebook

Publicitate

GALERIE FOTO:REGINELE ROMÂNILOR

Regina Elisabeta

Regina Elisabeta

Regina Elisabeta

Principesa Maria (Itty), fiica Regelui Carol I

Regina Maria

Regina Maria cu copii ei Mignon și Nicolae

Regina Maria și Principesa Ileana

Principesa Irina a Greciei (devenită Ducesă de Aosta), Principesa Ileana, Regina Maria, Principesa Mărioara (devenită Regină a Iugoslaviei) și Principesa Elena (devenită Regina-mamă Elena)

Regina Maria, în primul război mondial, pe front

Regina Maria

Idem

Idem

De 10 Mai

Regina Maria cu Principesa Elisabeta, copil

Regina Maria cu Principesa Ileana

Regina Maria

Idem

Idem

Idem

Vizita Reginei Maria în SUA, 1926


Regina Maria

Idem

Vizită a Reginei Maria în comunități rurale






Regina Maria

Idem

Idem

Idem

Regina Maria în timpul unei ceremonii

Regina Maria și copii ei Carol, Elisabeta, Mignon și Nicolae

Regina Maria, 1922

Regina Maria la Bran, cu localnici și cu Principesa Ileana

Regina Maria

Idem

Idem

Regina Maria și fiica ei, Regina Maria a Iugoslaviei

Sursa:casa-regala.blogspot.com

Testamentul Regelui Carol I

 Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână,

la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti.
Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin „Monitor” după moartea mea, curugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”… Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: „Nihil sine Deo!” Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (…) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (…) Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează:

1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni.

2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei.

3. La Orfelinatul „Ferdinand” din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.

4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova , două milioane lei.

5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate).

Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899.
 

CAROL

Publicat de :http://www.certitudinea.ro/