Reforma instituţiilor statului este o necesitate de neînlocuit, însă nu are cine să o facă
Întîi de toate, statul român a trebuit să apară. Pentru acesta s-au străduit maramureşenii Dragoş şi Bogdan, şi Negru Vodă din Făgăraş; fiecare în felul lui.
La configurarea mai completă a statului moldovenesc a contribuit, zice cronica, şi Alexandru cel Bun, care a introdus noi dregătorii (logofeţia mare, cele două vornicii ş. a.).
Primii reformatori ai statului în Moldova şi în Ţara Românească au fost însă greci din Fanar. În secolul al XVIII-lea ei au luat întâiele măsuri sociale consistente de îmbunătăţire a traiului, principii Mavrocordat ameliorînd atît instituţiile statului, cît şi structura economică şi socială a ţării.
Merită să fie pomeniţi cu recunoştinţă de noi cei de azi. Mai apoi, în prima parte a secolului al XIX-lea, alte reforme importante în principate a făcut un rus, Pavel Kiseleff. El a dat prima constituţie celor două voievodate de la răsărit şi, respectiv, sud de Carpaţi. Ţarul îşi pregătea stăpînirea pînă la Dunăre.
După 1848, generaţia revoluţionarilor a reuşit să contureze, în sfîrşit, cadrul statal de care aveau românii nevoie, unind la 24 ianuarie 1859 ţara Românească şi Moldova. Exponentul lor, primul domnitor al Principatelor Unite, s-a străduit în partea cea mai generoasă a domniei lui să reformeze structurile statului, unificîndu-le efectiv, nu doar cosmetic. Apoi a confiscat averile mănăstireşti şi a împroprietărit ţăranii, creînd o altă bază socială noului stat românesc unit.
Lui Carol I de Hohenzollern îi revin merite mari în consolidarea României. Cu calmul lui tenace, de german, el a asigurat statului românilor stabilitatea politică şi prestigiul internaţional de care avea atîta nevoie. El i-a condus pe români la dobîndirea independenţei de stat, a stabilit sistemul bipartid de guvernare şi a făcut statul de la gurile Dunării parte a uneia dintre marile alianţe diplomatice ale vremii.
Ferdinand I, urmaşul lui Carol, a prezidat unirea de la 1 decembrie 1918, cînd România a devenit un stat naţional întregit şi unitar. În anii care au urmat pînă la cel de-al doilea război mondial, eforturile cele mai mari au fost pentru asigurarea unei românizări pe cît posibil integrale a administraţiei, ca şi pentru împroprietărirea ţăranilor. S-a introdus în viaţa politică şi mecanismul votului universal.
Sub el şi sub Carol al II-lea reforma statală a însemnat mai ales românizarea elitei administrative şi culturale.
Dar în anii ’30, cînd Europa devenea tot mai antidemocrată, Carol al II-lea a experimentat dictatura şi suprimarea partidelor politice, anulînd constituţia liberală a anului 1923. Măsuri ca acestea nu pot trece drept reformiste decît într-o perspectivă care nu agreează democraţia.
Din nefericire, conjunctura internaţională, ca şi unele tendinţe ale vieţii politice din interiorul statului au făcut din acest precedent o primă etapă a totalitarismului românesc.
Transformarea efemeră, dar radicală, a României într-un stat naţional legionar, instalarea dictaturii militare a lui Ion Antonescu şi venirea la cîrma ţării, la puţin timp după război, a comuniştilor au continuat mişcarea de anihilare a cadrului social-politic democratic, balansând România între extrema dreaptă şi cea stîngă.
Dacă în planul măsurilor de reprimare a democraţiei burgheze campionul absolut a fost Gh. Gheorghiu-Dej, care a organizat deportări în Bărăgan şi exterminarea fizică a elitei interbelice, prestigiul cel mai negru l-a obţinut Nicolae Ceauşescu, care în ultimii săi zece ani de guvernare a înfometat şi a supus privaţiunilor unei dictaturi personale întreaga populaţie a ţării.
După 1989, cînd în România înlocuirea regimului politic s-a făcut cu preţul sîngelui, noua constituţie a statului a permis revenirea la un cadru de viaţă democrat.
Reforma însă nu a reuşit să depăşească stadiul declaraţiilor, nivelul de trai atins acum înrăutăţindu-se constant, iar clasa politică reconstituindu-se cu neruşinare într-o oligarhie cinică, insensibilă la marile probleme ale momentului.
Reforma instituţiilor statului este o necesitate de neînlocuit, însă nu are cine să o facă.
Ovidiu Pecican : Cum am reformat statul român
http://www.provincia.ro/pdf_roman/r000034.pdf
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/16/ziua-de-16-mai-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/16/o-istorie-a-zilei-de-16-mai-video-5/
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 