Noua epidemie şi caracteristicile socio-politice ale unui nou tip de control social bazat pe supraveghere şi pedeapsă. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

Opinia publică mondială este asediată de breaking news-urile privitoare la  noua epidemie răspândită în întreaga lume din China, ca și în alte cazuri antecedente.

Ar fi vorba despre un virus „necunoscut”, iar, în ceea ce privește originea sa, se fac speculații care merg de la identificarea acesteia în obiceiurile culinare extreme ale chinezilor (consum de lilieci, șerpi etc.) până la existența unui laborator biologic specializat în viruși în Wuhan, epicentrul fenomenului.

Dar nu despre epidemie, reală sau nu, virus, misterios sau nu, e vorba în acest text, ci despre cum reacționează statul față de această declarată stare excepțională și ce este transmis opiniei publice mondiale. 

Așadar, ne interesează aspectele socio-politice.

Puțini știu sau discută că celebra carte prin care Michel Foucault a făcut faimoasă ideea și discuția despre panopticon și supraveghere, A supraveghea și a pedepsi, originează practicile supravegherii și controlului social absolut nu doar în tehnicile disciplinării devianților, ci și în orașul ciumat. 

Ciuma era epidemia mortală a timpurilor trecute. Un oraș bântuit de ciumă era un oraș în care puterea se organiza cu totul altfel.

Căile de comunicație erau închise, orașul izolat total de restul societății; se separau diversele categorii ale populației, redusă la simple corpuri aflate la dispoziția bolii și a dregătorilor – totodată, măsurile de identificare a fiecărei persoane erau exemplare pentru acele vremuri; se controla orice mișcare, orice activitate; se centraliza periodic starea orașului și a locuitorilor; orașul devenea complet disponibil, parcelat, vizibil și previzibil pentru reprezentanții puterii, care interveneau și intrau oricând, oriunde, pentru a debarasa de bolnavi și morți, pentru a distribui hrană sau medicamente.

 Într-un cuvânt, o putere de disciplinare totală, desigur circumstanțială, dar ale cărei tehnici rămân și, eventual, sunt, ulterior, generalizate și adaptate și unei societăți neafectate de epidemie.

Or, ceea ce se întâmplă acum în China uimește prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de tehnici de disciplinare luate sub pretextul împiedicării epidemiei.

Wuhan, cu peste 11 milioane locuitori, a devenit un oraș fantomă, izolat, închis, pustiu. Instituirea carantinei a produs  panică supermarketurile au fost luate cu asalt.

Spitalele au fost și ele asaltate de oameni bolnavi sau speriați, iar autoritățile și-au propus să răspundă spectaculos de intempestiv: construind în câteva zile un nou spital.

Dar, totul controlat, căci nimic nu (mai) mișcă în acest oraș aflat în carantină.

Mai ales că a încerca să ieși din oraș se poate solda cu o execuție pe loc.

Întreaga provincie Hubei, a cărei capitală este Wuhan,  a fost afectată de introducerea restricțiilor de circulație – și 60 de milioane de oameni s-au regăsit în această stare excepțională în care sunt și pot deveni într-un grad și mai mare ținta măsurilor de disciplinare și control ale puterii comuniste chineze.

Alte regiuni și orașe sunt deja în alertă și gata să instituie, la rândul lor, carantina și alte măsuri extreme.

OMS a lăudat însă China, care pare, într-adevăr, că dorește să se remarce pozitiv de această dată, față de episodul cu virusul gripei SARS, când a fost ținta criticilor pentru că ar fi încercat să ascundă informațiile despre epidemie. 

Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri care afectează zeci de milioane de oameni pentru că sunt bolnave câteva mii pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. 

Iar în acest material, CNN pune punctul pe i : aceste măsuri extraordinare au fost posibile pentru că vorbim despre China, o țară în care puterea este centralizată.

Doar că și ei o spun mai degrabă admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, o asemenea putere exemplară ar comporta niște riscuri.

Și, într-adevăr, liderii Partidului Comunist Chinez par deciși să ia această provocare ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic.

Acest exercițiu de exemplaritate și de precedent pare a fi alimentat și câteva coincidențe stranii: un om de știință de la John Hopkins, Eric Toner, a creat un scenariu de simulare a efectelor pe care le-ar produce o pandemie care ar afecta 60 de milioane de persoane și care ar fi provocată de un coronavirus, adică acel tip de virus epidemic de acum, din China. 

Scenariu, la creaea căruia a fost parteneră și Fundația eugenistului miliardar Bill Gates, nu privea doar consecințele clinice ale ipoteticei pandemii, ci și pe cele sociale și economice.

De asemenea, OffGuardian (site creat de contributori cenzurați de cotidianul The Guardian) arată că o serie de companii farmaceutice beneficiază deja de fonduri pentru a scoate pe repede înainte un vaccin pentru noul virus.

 Fondurile provin de la aceeași fundație a lui Bill Gates, iar „pe repede înainte” înseamnă inclusiv crearea de vaccinuri insuficient testate pentru a înțelege efectele secundare (de regulă, crearea unui vaccin ia ani, or ținta în acest caz este de câteva luni).

Revenind, însă, la aspectele socio-politice ale chestiunii, trebuie înțeles că particularitatea puterii dictatoriale din China nu ține doar de caracterul comunist al acesteia. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

China, care a declarat dezvoltarea inteligenței artificiale și a tehnologiei 5G prioritate națională, este o super-putere digitală cu o super-tehnologie digitală de supraveghere, control și modelare a societății  – vezi aici o prezentare pe larg a problemei într-un video în care se face recenzia cărții lui Kai Strittmatter, We Have Been Harmonised: Life in China’s Surveillance State.

Acesta arată că inteligența artificială este folosită pentru dezvoltarea de camere de supraveghere capabile să facă recunoaștere facială în timp real în mase de zeci de mii oameni; de asemenea, camerele de supraveghere sunt folosite și pentru monitorizarea minorității uigure, iar orice semn de deviere de la normalul definit de algoritmi se soldează cu trimiterea în lagăre de reeducare.

Încurajarea tehnologiei este o chestiune strategică: dacă tot mai multe acțiuni și tranzacții cotidiene sunt „mutate” în virtual/digital, atunci toate acestea generează date personale, care sunt, ulterior, analizate și prelucrate prin algoritmi AI.

Și dacă ne amintim că în China se experimentează – cu succes – și sistemul de rating social, prin care cetățeanul are acces la servicii (sau este înfierat public) în funcție de numărul de credite câștigate sau pierdute prin monitorizarea comportamentului său social, atunci înțelegem că ne aflăm în fața puterii viitorului, cu observația că e deja o realitate a prezentului. 

Comentând asupra subiectului, Rod Dreher arată că ceea ce în China se întâmpla într-o cheie etatistă are loc, deja, în SUA, însă (deocamdată) via giganții privați ai internetului:

În China chiar acum există și este în uz tehnologia care recunoaște fețele oamenilor din imaginile camerelor CCTV instalate pe străzi. 

Dacă ești identificat de camere că ai intrat, să zicem, într-o biserică, computerele consemnează acest lucru și îți scad automat puncte din Scorul de Credit Social — care îți controlează putința de a cumpăra, de a vinde și de a participa la viața zilnică a societății.

 Nu e nevoie ca vreo ființă umană să fi observat intrarea ta în biserică.

Totul se face mecanizat — dar va fi impus un cost asupra libertății tale.

Se poate face acest lucru și aici (în SUA -n.n.). Ce ne împiedică s-o facem, în acest moment, este rezistența noastră politică și culturală.

 Trebuie să înțelegem amenințarea și să ne folosim acele libertăți pe care încă le mai avem, pentru a ne apăra de capitalismul polițienesc și de statul polițienesc — care în China sunt unul și același lucru.

Gândiți-vă, totuși: dat fiind că smartfoanele noastre, dispozitivele noastre inteligente (de pe Internetul Lucrurilor), inclusiv boxele inteligente, au capacitatea să ne monitorizeze conversațiile, cât de sigur și protejat te vei simți în viitor când te vei duce acasă la niște prieteni conservatori, ale căror convingeri le împărtășești, dar care au o boxă inteligentă?

 Dacă boxa te aude folosind un limbaj interzis la serviciu, te înregistrează folosindu-l și, în mod automat, dă de știre celor de la Google sau de la Amazon sau chiar autorităților statului?

Dacă crezi că așa ceva nu se poate întâmpla aici, faci greșeala fundamentală despre care ne-a avertizat Soljenițîn.

 

 

 

 

 

 

Aceasta fiind realitatea tehnologică, chiar n-ai fi acord, pentru propria-ți siguranță și securitate, ca regulile de la serviciu să guverneze limbajul pe care tu îl folosești în sfera privată?

Și chiar nu crezi că, până la urmă, genul acesta de lucru îți va schimba modul cum gândești? Bineînțeles că-l va schimba!

Strittmatter:

Într-o lume în care distincția dintre adevăr și minciună a fost abolită, nu există decât fapte și alternativă. Valorile predominante nu sunt moralitatea și un simț al responsabilității, ci utilitatea și profitul.

Dacă chiar vezi adevărul, nu-ți va folosi la nimic să-l spui cu voce tare; de fapt, e chiar periculos. Cel mai bine e să declari minciuna drept adevăr și s-o îmbrățișezi cu pasiune – asta fac fanaticii.

Dar fanaticii nu vor niciodată prea mulți, ci doar un grup foarte restrâns.

Următorul cel mai bun lucru este să te ferești deliberat să afli adevărul, să trăiești într-o neștiință tâmpă – iar dacă dai din întâmplare peste adevăr, să-ți ții gura și să te prefaci că n-ai văzut nimic. Aceste două grupuri alcătuiesc majoritatea populației.

Oricine rostește adevărul este ori prost, ori sinucigaș. Oamenii deștepți dintr-o asemenea lume nu sunt cei care văd limpede și sunt înțelepți; oamenii deștepți sunt șmecheri și vicleni.

Nu mai există loc de bun-simț rațional  sau, mai degrabă, ignoranța este noul bun-simț rațional, necesar pentru supraviețuire sau folosit pentru justificarea unui progres oportunist.

Acestea sunt tipurile de probleme politice și culturale la care am face bine să începe să ne gândim și despre care să vorbim acum.

Mass-media vorbește despre criza epidemiei coronavirusului din Wuhan ca un test pentru regimul comunisto-digital chinez.

Dar dacă acest test este o formă de a convinge opinia publică mondială că un astfel de regim este cel optim pentru supraviețuirea noastră, se întreabă http://www.cuvantul-ortodox.ro/ si-daca-noua-epidemie-din-china-este-si-un-mare-experiment-socio-politic-care-ne-arata-cum-va-arata-dictatura-viitorului 

Cum arată dictatura în viitorul acesta în care ne aflăm?

 

Dezvoltarea tehnologică turbată din ultimii 10 ani ne pune astăzi în sfârșit în poziția în care chinezii pot să fie cu succes protagoniștii unui roman SF.

Între omniprezența camerelor de supraveghere și algoritmi avansați de inteligență artificială, în sfârșit în China se conturează o distopie de toată frumusețea.

Din 2014 și până azi, partidul comunist chinez se tot chinuie să realizeze capodopera sistemelor de supraveghere a populației și azi sunt mai aproape ca niciodată, prin ceea ce ei numesc Sistemul de Credit Social care poate fi tradus și ca Sistemul Social de Încredere.

Sistemul ăsta presupune ca fiecare cetățean chinez să primească o notă la purtare.

Se pornește de la 1000, dacă numărul ăsta scade sub un anumit prag, nu mai ai voie să călătorești cu avionul, sau cu trenurile de mare viteză, nu mai ai voie să-ți cumperi proprietăți și devine extrem de greu să te angajezi, poate nu mai ai voie nici să ieși din țară și nici să-ți dai copiii la anumite școli, dar în orice caz devii subiectul unei supravegheri extrem de intense.

 

Publicitate

EVADARI NEMAIPOMENITE SI NEMAIVAZUTE VREODATA.

E clar că nimănui nu i-ar place să stea într-o închisoare. Majoritatea celor care au ajuns acolo, şi-au ispăşit în linişte pedeapsa, dar…sunt unii care au ales calea evadării. Află care au fost cele mai spectaculoase evadări din închisoare prin acest top.

1) John Gerard (1597)

În secolul XVI, în plină perioada elizabetană cunoscută printr-o aspră persecuţie a Bisericii Catolice, un om îndrăznea să se opună sistemului, continuând să promoveze cuvântul Domnului. Îl chema John Gerard şi, pentru acţiunile sale, a fost în cele din urmă prins şi închis în înfiorătorul Turn al Londrei, o construcţie impunătoare din care nimeni nu reuşise să evadeze până atunci. Gerard avea fireşte mulţi susţinători afară, comunicând cu aceştia prin scrieri cu suc de portocală, aproape imposibil de observat de către gărzi. Astfel s-au clarificat toate datele problemei, urmând ca un complice să poziţioneze o barcă pe Tamisa, exact sub turn. Complicele a reuşit cumva să arunce o sfoară până la o fereastră mică, prin care părintele a ieşit. Chiar dacă era torturat de zile bune, John Gerard a reuşit să coboare pe frânghie, până în barcă. A luat calea Italiei şi a trăit liniştit pentru tot restul vieţii, în Roma.

2) John Dillinger (1934)

Ceea ce a reuşit John Dillinger să facă pe timpul Marii Crize Economice (începută în 1929) a uluit o lume-ntreagă. Dillinger a fost însă prins în 1934, fiind închis la Lake County, închisoare păzită de o mulţime de poliţişti. Într-o diversiune remarcabilă, John reuşeşte să evadeze, utilizând un pistol făcut din săpun şi vopsit cu cremă de ghete. Dillinger iese din închisoare şi fură maşina şerifului, un Ford nou-nouţ. În stilul său caracteristic, i-a trimis apoi o scrisoare preşedintelui Ford, mulţumindu-i pentru maşinile rapide pe care le-a construit…

3) Marea evadare din închisoarea Libby (1864)

Era anul 1864 când, în plin Război Civil, mulţi soldaţi ai Uniunii erau capturaţi şi închişi la Libby, o închisoare temuta din Richmond. În ceea ce avea să rămână una dintre cele mai frumoase acţiuni de evadare, colonelul Thomas E. Rose şi maiorul A.G Hamilton coordonau o echipă de 15 oameni, care sapă zilnic în pivniţă, în condiţii extrem de dificile. Un tunel până într-o plantaţie de tutun fusese realizat, nu mai puţin de 109 soldaţi reuşind să treacă prin el. Dintre aceştia, 59 ajung în liniile proprii din Richmond.

4) Casanova (1755)

Giacomo Casanova era el un mare iubareţ, însă avea şi destule probleme cu legile. În 1753, toţi îl vânau şi îl doreau închis, lucru care de altfel s-a şi întâmplat. Casanova vorbeşte în memoriile sale despre o evadare din închisoarea Leads, botezată aşa din cauza acoperişului din plumb, construit astfel încât o evadare pe acolo să fie imposibilă. Cu o ţepuşă din metal ascuţită în multe zile, Casanova reuşea să sape o gaură prin tavan, să ridice plăcile din plumb ale acoperişului şi să intre, alături de un coleg de celulă, într-o altă încăpere. Iubăreţul spărgea apoi un lacăt, trecea nevăzut pe coridoarele închisorii şi dispărea prin reţelele de canale ale oraşului, într-o gondolă. Au urmat fireşte ospăţuri cu spaghete şi midii, preferatele lui…

5) Pascal Payet (2007)

Lui Pascal Payet îi plăceau tare mult acoperişurile, îndeosebi cele ale închisorilor franceze. Ajuns la Luynes pentru crimă, într-o pedeapsă de 30 de ani, Payet şedea cuminte pe acoperiş, aşteptând o ocazie potrivită. Ocazia a venit din cer, de la câţiva prieteni buni care au deturnat un elicopter şi l-au luat pe sărman de acolo. După doi ani, Pascal s-a întors la acea închisoare, luând alţi colegi de suferinţă pe calea aerului. Toţi au fost prinşi, Payet primind încă şapte ani de închisoare. În 2007 însă, şiretul deţinut repetă figura, părăsind Grasse tot cu un elicopter. S-a oprit aproape de Mediterană şi nevăzut a fost…

6) Dieter Dengler (1966)

Dieter Dengler a rămas în istorie drept singurul american care a reuşit să evadeze dintr-o închisoare vietnameză. În 1966, în plin război în Vietnam, Dengler fusese doborât într-un raid antiaerian şi apoi închis în celebrele temniţe din junglă. Fiind extrem de bine antrenat, americanul reuşeşte să-şi elibereze mâinile şi picioarele, să ia cu el alţi colegi, să omoare gărzile şi să dispară în junglă deasă şi plină de pericole. A stat 23 de zile în umezeală, în vegetaţie, printre insecte şi animale prădătoare, fiind în cele din urmă recuperat de un elicopter american. Dengler rămâne un exemplu viu de rezistenţă umană ieşită din comun. Un adevărat supravieţuitor.

7) Marea evadare din închisoarea Alcatraz (1962)

Aflată la o aruncătură de băţ de San Francisco, insula Alcatraz a fost renumită pentru securitatea sa incredibilă. Oficialii spuneau că, dacă cineva va reuşi să evadeze de aici, închisoarea se va închide imediat. Aşa s-a şi întâmplat. În 1962, Frank Morris, Clarence şi John Anglin aveau să realizeze o evadare spectaculoasă, care a servit drept inspiraţie pentru numeroase filme sau jocuri video. Cei trei au săpat în cimentul vechi al celulelor, ajungând la o gaură de ventilaţie. Apoi, din clădire în clădire, au coborât pe ţărm printr-un coş, au umflat o plută improvizată şi au dispărut în golful de lângă San Francisco. Punând nişte păpuşi în paturi, nimeni nu a băgat de seamă lipsa lor. Cercetările nu au ajuns la niciun rezultat, cei trei fiind declaraţi înecaţi. Dar nu s-a găsit niciodată vreun cadavru…

8 ) Marea evadare din închisoarea Maze (1983)

În 1983, 35 de membri IRA (grupare paramilitară din Irlanda) erau închişi la închisoarea Maze, una de maximă securitate. Conduşi de Gerry Kelly şi Bobby Storey, membrii IRA au plănuit o evadare, primind pe parcurs pistoale de la apropiaţi. Echipa deschide focul şi preia controlul asupra unei clădiri din complex, ameninţa gardienii, le fură hainele şi ajung apoi până la poarta principală a închisorii. Nereuşind să treacă de ea, deţinuţii escaladează gardul şi o iau apoi la picior, lăsând în urmă o maşină de mare volum. 16 au fost apoi recapturati, episodul rămânând unul foarte sângeros.

9) Bill Hayes (1975)

În 1970, Billy Hayes a fost prins încercând să transporte haşiş prin Turcia, primind atunci 30 de ani de închisoare. Primii cinci ani i-a petrecut în Sagmilicar, apoi a fost transferat într-o închisoare aflată pe o insulă din Marea Marmara. Securitatea nu era aici chiar bună, astfel că Billy a reuşit să iasă din celulă şi să stea ascuns câteva zile într-un coş de gunoi. Insula avea un mic port unde andocau ambarcaţiuni de pescuit. Exact în momentul potrivit, Billy a furat o bărcuţă şi a luat calea Greciei. A călătorit apoi până în SUA, povestind întâmplarea sa într-o carte intitulată Midnight Express, care a fost apoi şi ecranizată.

10) Marea Evadare din Stalag Luft III (1943)

Numită şi Marea Evadare, acţiunea din complexul Stalag Luft III este fără doar şi poate referinţă tuturor evadărilor. Închisoarea germană din al II-lea Război Mondial a fost sediul în care, timp de aproape un an, 600 de oameni au săpat trei tunele incredibile, la peste 9 metri sub pământ. Tunelele aveau nevoie de piloni de susţinere, de lumină şi oxigen, lucruri de care s-au ocupat, rând pe rând, deţinuţii. Când ieşirea a fost realizată în pădurea din apropiere, procesul a început. 76 de oameni au evadat imediat, însă apropierea de turnul de observaţie a făcut ca al 77-lea să fie văzut şi doborât. Naziştii au închis tunelul, pornind o operaţiune uriaşă pentru a-i prinde pe toţi ceilalţi. Numai trei au reuşit să scape, restul fiind recuperaţi. Evadarea este spectaculoasă şi stă în minţile fiecăruia, asta graţie filmului remarcabil care a fost turnat pe această temă.

Sursa: http://www.yuppy.ro.