Circulara Episcopilor Ortodocşi români din Ardeal, impotriva intrarii românilor în războiul din 1916 pentru reîntegrirea neamului

 

 

 

 

 

Portretul unui trădător de neam 

 

 

 

Vasile Mangra, născut Vincenţiu Mangra, (n. 25 mai 1850, Săldăbagiu, comitatul Bihor – d. 14 octombrie 1918, Budapesta) a fost un mitropolit român, istoric, membru titular din 1909 al Academiei Române.

Din cauza poziţiei sale politice a fost scos din dipticele Bisericii Ortodoxe Române, iar perioada sa de păstorire la Sibiu declarată drept sedisvacanţă.

La numai 25 de ani a fost numit profesor suplinitor la Institutul teologic din Arad în 1875, iar la 11/23 iulie 1878 a fost promovat ca profesor titular.

A fost director provizoriu al institutului în perioada 1882-1883. La 3/15 septembrie 1883 a fost înlăturat de la conducerea institutului, fiind înlocuit de Constantin Gurban al Butenilor.

A rămas în continuare profesor, predând Dreptul bisericesc şi Istoria bisericească, dar a fost  înlăturat de la catedră în anul 1893, la cererea guvernului Ungariei, care-l considera un spirit periculos pentru educarea tineretului.

A fost redactor la foile bisericeşti Lumina (1874-1875) şi Biserica şi şcoala (1877-1979, 1882-1883, 1899-1900).

În anul 1876, la 6 august, a intrat în cinul monahal la Mănăstirea Hodoş-Bodrog prin tunderea în monahism de către arhimandritul Corneliu Jivcovici, stareţul mănăstirii, primind numele de Vasile[9] La 10 septembrie 1879 episcopul Ioan Meţianu l-a hirotonit ierodiacon, iar numai după câteva luni, la 1 ianuarie 1880, ieromonah.

Vasile Mangra a fost în prima parte a vieţii sale unul din conducătorii luptei românilor transilvăneni pentru obţinerea de drepturi naţional-politice: în 1892 a făcut parte din delegaţia care a dus Memorandumul la Viena; în 1894 a organizat marea adunare populară de la Sibiu care a protestat faţă de hotărârea guvernului Ungariei de desfiinţare a Partidului Naţional Român; în 1895 a fost principalul organizator al Congresului naţionalităţilor (români, sârbi, slovaci) de la Budapesta.

În ultima parte a vieţii însă , s-a situat însă pe o poziţie diametral opusă, devenind în timp ce era arhimandrit la Oradea în 1910, deputat pe lista guvernamentala maghiară la Ceica, Bihor, contra-candidat al deputatului propus de Partidul Naţional Român şi unul dintre oamenii de încredere ai  primului ministru maghiar Tisza Istvan.

  Atitudinea lui Mangra era neîndoielnic determinata de interese josnice, egoiste, generate de speranţa obtinerii din partea guvernului maghiar a titularizării în  scaunul de mitropolit şi obţinerea de titluri nobiliare.

Nu a trecut mult timp şi Vasile Mangra i-a urmat lui Ioan Metian în anul 1916, în scaunul de  mitropolit ortodox al Ardealului.

Odata ales mitropolit, Vasile Mangra, trebuind sa-şi răsplăteasca patronii unguri, motiv pentru care a facut numeroase declaratii de loialitate faţă de Ungaria şi conducerea ei, aprobate de unii înalţi  ierarhi  BOR din Ardeal şi întărite prin semnături pe documentele bisericeşti oficiale, care au stârnit pe buna dreptate revolta multor români.

Iata ce-i scria la 31 iulie 1916  din Craiova, marelui istoric Nicolae Iorga, avocatul G. Mil. Demetrescu:

„Cred ca ati citit si D-voastra in ziar declaratiile de loialism unguresc pe care noul ales al Contelui Tisza ca mitropolit al romanilor din Ardeal le face cu privire la Romania si cultura romaneasca.

Vicarul Episcopal Mangra, acum ales mitropolit, are indrazneala sa spuna ca poporul romanesc este un popor cu o cultura inferioara celei unguresti si in asemenea caz un astfel de popor nu poate aspira la cucerirea unui popor care are o cultura mult superioara, cum este cazul acelui maghiar.

Pare ca ar fi aici vorba sa cucerim pe unguri, iar nu sa ne apropiem pe fratii nostri de acelasi neam si lege. Dar nu aceasta vreau sa va reamintesc aici.

Ci, nerusinarea cea mare a acestui pseudoroman care isi bate astfel joc de cultura romaneasca si de limba sa natala uitand tot trecutul si renegandu-si toata fiinta sa…”

Mitropolitul ortodox Vasile Mangra in Universul, 1 August 1916, afirma:

„Presa romana din jurul meu a scris ca numai acolo se pot face cuceriri, unde un popor cu o cultura superioara vrea sa stapineasca pe unul cu o cultura inferioara. Si tocmai aici e cazul sa spunem ca cultura magheara e mult superioara celei romanesti. Daca romanii au pofta sa cucereasca, sa pofteasca, au acolo –Basarabia.”

Acelasi mitropolit ortodox al Ardealului, Vasile Mangra afirma în 1917:

„Existenţa de o mie de ani a statului maghiar zace tocmai asa la inima cetatenilor de limba romaneasca ca si cetatenilor neaosi maghiari; fiecare constiincios cetatean roman al acestui stat este gata a-si jertfi bunurile si singele sau pentru a apara integritatea teritoriala a Monarhiei.

Atacul ascuns al României impotriva Ungariei a provocat in inimile tuturor romanilor din Ungaria o durere adâncă” (Telegraful Roman, 3 Ian. 1917).

Din cauza pozitiei sale politice, Mitropolitul Vasile Mangra a fost scos din dipticele Bisericii Ortodoxe Romane.
Nicolae Balan, alt viitor mitropolit ortodox din Transilvania, a publicat in ziarul Pesti Logdun un articol in care afirma ca poporul roman se simte bine sub coroana ungara si nu vrea sa se desparta de ea.
In sfarsit, vicarul Cornel Ivan, ce va ajunge la randul sau mitropolit, l-a atacat pe Octavian Goga si pe Parintele Vasile Lucaciu, care militau pentru unire, considerand ca monarhia austriaca va dainui multe secole.
Episcopul ortodox de Caransebes Miron Cristea, cel numit de domnul Ladariu „faclia luminatoare a timpului”, dupa intrarea Romaniei in razboi, in august 1916, a scris ca „va zdrobi cu carja sa de episcop teasta primul soldat regatean care va indrazni sa paseasca pe pamantul Transilvaniei cu numele de Erdely” (Dr. Serban  Milcoveanu, dupa relatarea Gen. Arldea).

Pentru a ne face o imagine despre felul în care ierarhia ortodoxa din Transilvania a întampinat Marea Unire, reproducem mai jos „Cercularul” emis de cei trei episcopi ortodocşi ardeleni existenti in momentul intrarii Romaniei in primul razboi mondial cu scopul de eliberare a Transilvaniei:

Circulara Episcopilor Ortodocsi romani din Ardeal, data impotriva intrarii Românilor în războiul pentru reîntegrirea neamului din 1916, reprodusă dupa ziarul “Unirea”, nr. 9/1923:

 “Oradea Mare – Nagy-Varad, la 8/21 septembrie 1916, nr. 2602/1916

Romania, careia fiinta i-a dat patria noastra Ungaria, caci Radu-Negru de la Fagaras a intemeiat Principatul Tarii Romanesti; Dragos din Maramures a intemeiat Principatul Moldovei si cu sprijinul Monarhiei Habsburgice s-a ridicat si s-a intarit Romania libera si independenta, care de buna voie s-a legat de Monarhia noastra, cu contract de credinciosie si cu fagaduiala de credinta, a rupt pecetile contractului, in chip perfid, a ridicat armele asupra Patriei noastre si a inaltatului nostru imparat si Rege si asupra acelor frati, care de 2 ani lupta pe viata si pe moarte, contra dusmanilor Monarhiei…
Da, ei nu au ascultat porunca sangelui, n-au auzit chemarea fratilor de-o limba si un sange, de a ne da o mana de ajutor, ca trupele Regatului Roman sa lupte alaturi de noi, impotriva dusmanului comun, care tinde la nimicirea patriei noastre si la sugrumarea neamului romanesc, sa lupte hotarat si cu barbatie in contra Rusiei cotropitoare. Nu, ci ei, amagiti de lupi imbracati in piei de oi si ametiti de fagaduelile lui Iuda au desconsiderat cele mai vitale aspiratii ale neamului romanesc, sub cuvant ca vin sa ne „slobozeasca” vin sa ne faca robi muscalilor, vin insotiti de hoardele rusesti, care au jefuit si au aprins satele si bisericile intemeiate de Stefan cel Mare, care au ucis pe urmasii plaiesilor vestiti de la Dumbrava Rosie, care au necinstit Putna si Suceava, locuri de inchinare ale sufletului romanesc, vin acum sa ne calce si sa ne fure mosia agonisita de stramosii nostri cu sudori de sange.
Unde va este si cu ce se arata patriotismul vostru roman, ucigasi de frati? Va intrebam cu Lactantiu: «Cum patriotismul vostru poate sa fie o virtute? Poate sa fie virtute intr-un sentiment esentialmente dusmanos si rautacios? Binele la care tinde ilustra noastra patrie, sta in a face rau altora? Voi intindeti hotarele voastre in hotarele vecinilor vostri, voi cresteti puterea voastra, venitele voastre, dezbracand alte natiuni? Puteti voi sa numiti virtute ceea ce este distrugere a toata virtutea? Voi rupeti legaturile societatii umane, voi distrugeti inocenta, voi nutriti rapacitatea, voi nimiciti ideia de dreptate. Dragostea cu urile nationale sunt incompatibile. Acolo unde locuiesc armele, dragostea se nimiceste. Poate sa fie drept cel ce vatama si uraste, despoaie si ucide? Iata faptele voastre, ale celor ce ziceti ca iubiti Patria…» (Lactantius: Div. Institutionesc VI, 6).

Acela care cu vorbe viclene, cu dorul de jaf in suflet, vine in hotarele noastre, nu-i frate, ci-i cel mai pagan dusman, care pentru a-si potoli pofta salbatica isi omoara fratii si parintii. Da, fratii de ieri, astazi, prin vointa si faptele lor pacatoase si nelegitime, s-au facut pentru noi, in cei mai urgisiti dusmani, asupra carora glasul sangelui si legea firii porunceste „sa-ti ridici bratul fara mila, caci cel ce varsa sangele omului, pentru sangele aceluia, sangele sau se va varsa. (Fac. IX, 5)

Iubite cler si popor,

Avem mare mangaiere si bucurie in suflet, ca iubirea noastra fata de Patrie este nemarginita, ca din iubirea, alipirea si credinta noastra curata si traditionala, purcede ascultarea noastra neconditionala si izboraste vitejia, care mai ales in ultimii ani, in mod atat de stralucit din nou ati dovedit-o. De aceea va sfatuim mai vartos in aceste zile, de grea cumpana si va indemnam cu cuvintele Sf. Apostol Petru: «Cu blandete sa va supuneti autoritatilor si randuielilor Inaltei Stapaniri.»

Fata de noul dusman, care ravneste in chip atat de pacatos, la stirbirea si stricarea hotarelor Patriei noastre, veti sti sa luptati cu aceeasi indarjire, vitejie si credinta, cu care eroii nostri au sfaramat cetatile de granit de la Ivangorod. Caci dragostea, credinta si alipirea noastra catre Tron si Patrie, va va lumina mintea, va va intari inima si va va oteli bratul. Intariti-va deci cu credinta in Dumnezeu, bucurosi fiind in inimile voastre, ca ati stiut si ati putut sa dovediti credinta si alipirea voastra catre Tron si Patrie, cu fapte atat de stralucitoare si cu jertfe atat de scumpe. Fiti cu incredere ca in ziua judecatii si a rasplatirii, Maiestatea Sa Inaltatul Imparat si Rege, impreuna cu luminatul Guvern Ungar, nu vor intarzia a va rasplati dupa merit, credinta si vitejia cu care ati aparat Tronul si Patria.

Semnat de:

Vasile Mangra, ales si intarit Arhiepiscop si Mitropolit
Ioan I. Papp, Episcopul Aradului
Dr. Miron Cristea, Episcopul Caransebesului”

 

În „Însemnările unui trecător”, Octavian Goga îi făcea lui Vasile Mangra  un portret memorabil, care defineşte personalitatea celui care, în prima parte a vieţii lui publice, a avut un comportament net şi inconturnabil de mare patriot:

„acest călugăr cu privirea vioaie, cu ochii luminaţi de neastâmpărul inteligenţei, cu figura care trăda fineţe şi rafinărie lumească şi nicidecum urmele smereniei monahale, a câştigat simpatia lumii noastre. (…) Intransigent şi îndrăzneţ, cu ochii iluminaţi de ideal, respingând orice nuanţă a oportunităţii, apărându-şi dârz şi cu o nobilă îndărătnicie convingerile în haina atât de simpatică a călugărului luptător, astfel a păşit pe arena vieţii noastre politice Vasile Mangra şi a cucerit multe inimi” .

Episcopul ortodox de Oradea, din 1920, Roman Ciorogariu (născut la Pecica, decembrie 1852 – mort în ianuarie 1936), l-a cunoscut îndeaproape pe Vasile Mangra, l-a apreciat şi i-a fost chiar prieten şi tovarăş de luptă naţională, până în 1900, cel puţin.

Paginile în care vorbeşte despre mangrism sunt foarte importante, pentru că indică împrejurările în care viitorul mitropolit ortodox al Ardealului a decis să-şi schimbe tranşant strategia politică.

Unchiaşul, cum se semna Ciorogariu, nu ezita să recunoască:

„A fost o vreme când numele lui Vasile Mangra, profesor de teologie la Arad, însemna erou naţional. Atunci era cinste să fii, şi mulţi umblau după această cinste” .

 

 

O moarte suspectă

 

 

După relatarile din presa vremii, părea aproape sigur ca studentul E. Petrovici să fi fost in fruntea unui grup de studenti ortodocşi romani si sârbi care l-au asasinat pe Mitropolitul ortodox Vasile Mangra, care se opunea actiunii de autodeterminare a romanilor din Ungaria şi unirii Transilvaniei cu România.

Cu toate acestea, în lucrarea redactata de profesorul Aurel Coza, moartea episcopului Vasile Mangra este prezentata în versiunea oficială, conform căreia acesta şi-ar fi luat luat singur viata într-o camera a hotelului „Bristol”….

Atitudinea politică din timpul vieţii s-a întors împotriva acestui ierarh ortodox român chiar şi după moarte. Astfel, după încetarea sa din viaţă s-a răspândit ipoteza suicidului, confirmată şi de autorităţile maghiare, pentru a fi discreditat.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 1919 a decretat „uzurpată” Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra, iar imaginea sa de „trădător” s-a perpetuat şi în perioada comunistă.

 

Surse:

http://www.rasunetul.ro/aspecte-ale-duplicitatii-ortodoxiei-ieri-si-azi

http://www.clipa.com/print_a6124-Dreptul-la-replica-O-bizara-viziune-asupra-unirii-din-1918.aspx

http://ziarullumina.ro/viata-mitropolitului-vasile-mangra-intre-nedreptate-si-adevar-1736.html

https://crisia.mtariicrisurilor.ro/pdf/2017/F%20Ardelean.pdf

Publicitate