CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 26 mai 1984, Ceauşescu inaugura oficial Canalul Dunăre-Marea Neagră. VIDEO

 

 

 

Imagini pentru gheorghiu dej la canal photos

 

Cu 34 de ani în urmă, în ziua de 26 mai 1984 a avut loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie iniţiată în 1973).

La data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume făcut de mâna omului, după Canelele Suez ( 184 km) şi Panama (81 km).

Ruta principală, Cernavodă- Poarta Albă- Agigea,  are 64 de km. Ramura nordică, Poarta Albă- Midia Năvodari,   are 31 de km.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este o parte importantă în sistemul de canale europene care leagă Marea Nordului, prin canalul Rin-Dunăre, de Marea Neagră.  

Are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud.

Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km.

Canalul principal are  o adancime de 7 m, o lăţime la baza de 70 m şi la suprafaţă de 90-120 m, şi are o capacitate anuala maxima de transport de 80-100 de milioane tone, iar  pentru ramura nordica de 15-25 de milioane tone de marfă.

Din cei 2.413 km, cât măsoară calea navigabilă de la Kelheim (Germania) la Sulina, o lungime de peste 45% (1.075 km) mărgineşte sau traversează teritoriul României.

 Problema conectării sistemului de transport fluvial al Dunării cu portul Constanţa s-a pus, tot mai insistent, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812) şi cu deosebire, după războiul ruso-turc din 1828-1829, când, în urma păcii de la Adrianopol, Rusia a ocupat în întregime Delta Dunării, preluând astfel controlul total al gurilor fluviului.

Ideea de a construi acest canal exista inca din 1837, când diplomatul englez David Urquhart a propus  construirea unui canal „care sa lege Dunărea de Mare în locul unde cursul Dunării se apropie cel mai  mult de Mare, evitandu-se in felul acesta un ocol si pericolele pe care gurile Dunării le cauzau  navigaţiei”

Construirea unui astfel de canal devenise unul dintre principalele proiecte ale administraţiei otomane, dar a fost abandonat după ce studiile au indicat rezultate nefavorabile construcţiei, aşa cum arăta şi raportul publicat de Karl von Vincke în Buletinul Societăţii de Geografie din Berlin, în 1840.
În 1850, agronomul şi economistul Ion Ionescu de la Brad menţiona în lucrarea sa ”Excursiune agricolă în Dobrogea” beneficiile majore pentru agricultură şi economie pe care le-ar avea ”dirijarea Dunării pe un nou braţ navigabil între Cernavodă şi Constanţa”.
Istoria aduce noi schimbări teritoriale, dar studierea acestui proiect continuă.

Dovadă stau mai multe proiecte, precum cel al inginerului român Grigore Lahovary, realizat în colaborare cu belgianul J. Van Drunen (Bruxelles, 1883) sau cel al inginerului român Basil G. Assan (Bucureşti, 1897), care concluzionează că ”acest canal va fi făcut căci el este indispensabil viitorului economic al României”.
La 2 August 1922, inginerul Jean Stoenescu-Dunăre publică în revista ”Analele Dobrogei” studii ample cu privire la realizarea unui astfel de proiect.
 

 Primul dintre acestea, „Studiul unui canal navigabil Cernavoda-Constanţa”, care a indicat practic actualul  traseu al canalului a aparut in 1929, la Timişoara, a fost lucrarea de diploma a lui Aurel Barglazan şi  Octavian Smighelschi, studenţi ai Universitaţii Politehnica din acest oraş.

În 1939-1940, un studiu al inginerului Ovidiu Cotovu, subdirector în cadrul Regiei Autonome a Porturilor şi Comunicaţiilor pe Apă (PCA) prezintă o extindere a portului Constanţa spre Sud, care avea în vedere ”debuşarea în port” a unui Canal navigabil între Dunăre şi Marea Neagră.

  In 25 mai 1949, la sugestia lui Iosif Vissarionovici Stalin şi cu sprijinul sovietic la realizarea  memoriului tehnico-economic, a început construcţia canalului, foarte mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi  politici din inchisorile comuniste şi din rândurile minoritaţilor etnice şi religioase. 

 

Imagini pentru gheorghiu dej la canal photos

 

 

Scopul oficial al Canalului, potrivit Decretului nr. 75 din 22 martie 1950 al Marii Adunări Naţionale, era de a se realiza cea mai ieftină şi directă cale de transport pe apă de la Dunăre la Marea Neagră şi să îmbunătăţească irigarea Dobrogei.

Neoficial însă, se urmărea nimicirea fizică nu numai a oponenţilor politici, ci şi a tuturor celor care prin apartenenţa socială erau încadraţi de partidul comunist în rândul „duşmanilor de clasă”.

Alături de forţa de muncă „liberă” şi retribuită, mobilizată pe şantiere, au fost aduşi militari în termen şi deţinuţi de drept comun. Securitatea a operat arestări rapide în rândul clericilor, monahilor şi ţăranilor care se opuseseră colectivizării agriculturii (Reforma Agrară din 2 martie 1949).

Mulţi dintre aceştia nici măcar nu au fost judecaţi sau condamnaţi. Aşadar, zeci de mii de români arestaţi din rândurile celor mai demni şi capabili, de toate vârstele, profesiile şi păturile sociale, au luat drumul închisorilor și lagărelor de muncă forţată de la Canal.

Numărul total al celor care au murit în condiţii groaznice a rămas necunoscut până astăzi.

Deţinuţii politici, după datele apărute în rapoartele vremii, erau în procent de 60% din totalul muncitorilor ce lucrau la Canal şi este estimat un număr de 30.000-35.000.

Peninsula a fost colonia cu cel mai dur regim de detenţie, cu cele mai complexe lucrări şi cele mai multe puncte de lucru.

Iernile geroase şi căldurile toride ale verii, muncile istovitoare ca durată şi normă, subalimentaţia, lipsa asistenţei medicale şi a medicamentelor, bătăile, carcerele precum şi presiunile psihice au constituit arsenalul metodelor diabolice de exterminare lentă, în timp.

Traseul Canalului a fost organizat în 18 şantiere, între care: „Columbia” (o suburbie mizeră a Cernavodei), „Saligny”, „Medgidia”, „Poarta Albă”, „Noua Culme”, „Galeşu”, „Peninsula”, „Capul Midia”, „Constanţa” şi alte 9 puncte de lucru.

În luna iulie 1949 s-a organizat la Poarta Albă primul şantier al Canalului. La scurt timp, localitatea s-a transformat în cel mai mare lagăr din România unde se aflau în detenţie până la 12.000 de oameni, „centru de triere şi repartizare a deţinuţilor care erau aduşi din toate temniţele ţării” (Victor Corbuţ, „Cetatea diavolului”).

Odată ajunşi la Canal, deţinuţii politici erau supuşi procesului de „reeducare prin muncă” şi nu numai. Cel puţin jumătate dintre ei erau intelectuali: doctori, profesori, foşti ofiţeri, preoţi, avocaţi.

Ca urmare a regimului de exterminare, în multe din lagărele Canalului Dunăre – Marea Neagră numeroşi deţinuţi şi-au pierdut vieţile.

Înhumarea celor decedaţi se petrecea în împrejurări greu de imaginat. La Poarta Albă ziua era trimis un excavator ca să sape un şanţ , iar noaptea erau basculaţi acolo cei care muriseră în ultimele 24 de ore.

Nici unul dintre ei nu avea parte de asistenţă religioasă. La ordinele ministrului de interne Alexandru Drăghici, multe decese erau ascunse, de aceea este imposibil de calculat cu precizie câţi deţinuţi au murit în lagăre.

Raţia alimentară a celor întemniţaţi era aceeaşi pentru toate lagărele Canalului şi consta dintr-o bucată de pâine neagră de circa 100 de grame completată de un turtoi făcut din mălai alterat.

 Rareori primeau în raţie carne de cal, dar şi aceea alterată.

Deţinuţii erau supuşi la munci istovitoare cu mijloace de muncă manuale: săpat, cărat cu roaba, încărcat-descărcat basculante, vagoane-platformă sau vago­nete.

 

 

 

Lucrările de la Canalul Dunăre – Marea Neagră au încetat la 18 iulie 1953, în urma unei decizii a Moscovei, după moartea lui Stalin.

Lucrarile au fost sistate in 1955 şi reluate, dupa un nou proiect, in 1976.
 S-au excavat 294 milioane mc la canalul principal şi alte 87 milioane mc la ramura nordica, Poarta  Alba-Midia Navodari (mai mult cu 25 milioane decat la Canalul Suez şi cu 140 milioane decât la Canalul  Panama) şi s-au turnat 5 milioane mc de betoane.

 

 

Foto: Ceauşescu inspectează şantierul de la Canal

 Canalul traverseaza localitaţile Cernavoda, Saligny, Mircea Voda, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta  Alba.
Pescajul maxim admis este de 5,5 m permiţand astfel accesul navelor fluviale şi a celor maritime mici.
La fiecare capăt exista câte doua ecluze care permit traficul in ambele sensuri.
Ramura nordică, cunoscuta sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Navodari, cu o lungime de 31,2  km, o adancime de 5,5 m şi o laţime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanţa, Ovidiu şi Navodari.
Inaugurarea canalului a fost marcata şi de lansarea slagarului „Magistrala albastra”, interpretat de  Mirabela Dauer si Dan Spataru.

Construirea canalului a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari. Estimarile iniţiale  prevedeau recuperarea investiţiei in 50 de ani.

Exploatarea canalului aduce  venituri anuale de  circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiţiei de peste 600 de ani.

 

 

 

 

 

Surse:

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/05/26/documentar-canalul-dunare-marea-neagra-30-de-ani-de-la-inaugurare-09-16-50

 http://adevarul.ro/, wikipedia.org

http://www.timisoaraexpress.ro/documentar/primul-studiu-cu-traseul-canalului-dunaremarea-neagra-a-aparut-la-timisoara-cel-putin-1304-detinuti-ingropati-fara-certificate-de-deces_18767

http://www.rador.ro/2015/02/18/canalul-dunare-marea-neagra-ideea-lui-stalin/

Reclame

26/05/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: