CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE A ORGANIZAT ULTIMELE LOVITURI DE STAT IN ROMANIA (1938-1989)

 

Foto: Vîșinski, reprezentantul lui Stalin la București

 

 

 

ROMANIA. 1938-1989. CINE A ORGANIZAT ULTIMELE LOVITURI DE STAT

 

 

 

 

a) Sunt din cei in ce mai multi cei care au aflat ca asa-zisa Revolutie din 1989 a fost de fapt o Lovitura de Stat data de URSS si organizata de KGB la Bucuresti, cu deplinul acord al SUA si al celorlalte puteri occidentale (vezi si acordurile de la Malta precum precum si declaratia SUA de atunci de a fi de acord cu o eventuala invazie a trupelor sovietice in Romania, etc…)

Multe alte evenimente sunt cetoase si neclare pentru publicul larg:

b) Cati dintre noi stiu ca Actul de la 23-August 1944, a fost de fapt o lovitura de stat data de guvernul britanic si organizata in Romania de „Intelligence Service”, in incercarea de a impiedica sau macar de a intarzia, preluarea puterii la Bucuresti de catre trupele sovietice?

In aceasta lovitura de stat au fost atrasi si cativa membri ai Partidului Comunist Roman (fara stirea URSS si fara ca acestia sa realizeze pe moment cine e organizatorul din umbra, carora le-a fost predat Ion Antonescu, pentru a castiga si increderea Moscovei)

Lovitura de stat a fost data in total dezinteres fata de sutele de mii de ostasi romani care au cazut atunci prizonieri la rusi, fara a fi feriti de acest lucru printr-un armistiu militar.

c) Loviturii de Stat „britanice” de la 23-August, URSS-ul ii va raspunde cu o Lovitura de Stat data la 6 Martie 1945 (vezi vizita lui Vîşinski la Bucuresti), o lovitura de Stat prin care rusii preiau „de facto” puterea in Romania, putere pe care mai apoi o vor „legifera” in urma alegerilor trucate din 1946.

d) Cine mai stie ca „rebeliunea legionara” din ianuarie 1940, a fost de fapt o lovitura de stat data de Antonescu (care tocmai obtinuse acordul lui Hitler, in urma vizitei sale in Germania), cu ajutorul Armatei , in scopul de a inlatura Miscarea Legionara de la Putere.

Acum este clar ca nu a fost vorba  o „rebeliune a legionarilor”, caci Legionarii erau cei care formau Guvernul Legionar si  conduceau in acel moment si intreaga administratie locala prin Prefecti si Consilieri numiti de ei.

E amuzant sa auzim ca legionarii, aflati la putere, au organizat o „rebeliune”.

Impotriva cui, ca doar ei erau la conducerea tarii?

e) Cata lume stie ca aducerea generalului Antonescu la putere in Romania, in septembrie 1940, si fortarea abdicarii regelui Carol al II- lea, printr-o lovitura de stat, a fost de fapt o miscare politica (disperata) organizata de fortele pro-franceze si pro-engleze de la noi, in incercarea de a propune o persoana la conducerea Romaniei pe care Hitler s-o accepte ca interlocutor, dar care sa le permita sa-si pastreze pozitiile cheie in Romania?

Antonescu care nu avea nici el destula credibilitate la acea vreme in fata lui Hitler, a adus la guvernare Miscare Legionara, tocmai pentru a-i castiga increderea. Nu peste mult  legionarii au fost indepartati de la putere (4 luni mai tarziu), dupa ce generalul Antonescu  va fi castigat si obtinut increderea lui Hitler.

 

 

f) Cine mai stie ca lovitura de stat data de Carol al II-lea in 1938, prin care desfiinta partidele politice de la noi, si prin care instaura dictatura regala (in urma unor alegeri in 1937, total nefavorabile lui), a fost o incercare a lui de a organiza statul roman pe modelul Germaniei naziste, in speranta de a favoriza o sustinere a Reich-ului German pentru pastrarea pozitiei sale la conducerea Romaniei, lucru pe care nu l-a reusit.

Acea lovitura de stat a avut ca scop, pe langa mentinerea la putere a lui Carol II si inlaturarea posibilitatii ca fortele pro-germane din Romania sa poata accede la putere si prin urmare sa-l poata indeparta de la conducerea tarii (multi legionari si cuzisti etc.. au fost bagati atunci in lagare si inchisori din ordinul lui Carol al II – lea.

g) Cata lume stie ca formarea statelor nationale din Centrul si Estul Europei in anul 1918, a fost de fapt rezultatul aplicarii unei politici americano-britanice prin care „autodeterminarea popoarelor” a fost folosita ca mijloc pentru a prabusi marile imperii dusmane din centrul Europei: Imperiul German si Imperiul Austro-Ungar, ocazie cu care si noi am reusit Marea Unire de la 1918?

Si exemplele istorice de acest fel pot continua …

Fluierul.ro

Publicitate

11/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosare istorice. Infiltrarea serviciilor secrete sovietice in timpul rebeliunii legionare

Anii 1941-1948, au reprezentat perioada finala a Miscarii Legionare, despre care nu numai marele public, ci chiar unii istorici stiu prea putin.

Miscarea legionara a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent insemnat si incomod in lupta pentru putere, mai ales ca din 1936 legionarii constituisera o noua structura numita Corpul Muncitoresc Legionar, pentru a capta „masele muncitoresti” si asupra careia Partidul Comunist si-a concentrat majoritatea actiunilor, considerand ca poate fi o masa de manevra, dar si o forta de soc.

O alta structura necunoscuta sau prea putin cunoscuta specialistilor a fostServiciul de Informatii al Miscarii Legionare (S.I.M.L.R.), care timp de 12 ani a functionat ca o structura informativa neoficiala, folosind regulile conspirativitatii, metodele si mijloacele specifice muncii de informatii.

 

 

 

 

 

 

 

Mişcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent însemnat şi incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice şi instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenţilor“, dorinţa de compromitere şi distrugere a adversarului.

Competiţia devine evidentă în condiţiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat naţional-legionar, iar Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat“.

Odată cu proclamarea statului naţional-legionar, PCR transmitea noi instrucţiuni şi directive membrilor săi, în care cerea ca aceştia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste şi legionare şi să se strecoare cât mai mult în rândurile cămăşilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulţumirile, creând cât mai multe dificultăţi guvernului“(1).

În acest context, şi autorităţile devin din ce în ce mai preocupate de infiltrările elementelor comuniste în Mişcarea Legionară.

Astfel, ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, recunoştea, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 29 octombrie 1940, pătrunderea comuniştilor în Mişcarea Legionară, menţionând că: „De multă vreme avem informaţia că se produce o penetraţie de comunişti în Mişcarea Legionară“(2).

De asemenea, generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mişcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniştilor“.

În memorandumul înaintat în aceeaşi zi Führer-ului, şeful statului român sublinia:

„Elemente nepregătite sau trimise de comunişti poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat şi pentru creşterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică“ (3).

 

Instituţiile statului, cu ochii pe comunişti

 

Documente ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, ale Direcţiei Generale a Poliţiei şi ale SSI-ului conţineau o serie de informaţii care atestau asemenea infiltrări ale comuniştilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor.
Astfel, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa prin Ordinul de informaţiuni nr.71/1940, din 1 noiembrie 1940, în legătură cu „preocuparea comuniştilor în elaborarea unui plan pentru introducerea în Mişcarea Legionară a unor agenţi comunişti de încredere, conform instrucţiunilor primite de la Centru (Moscova), şi care, printre altele, vor căuta să provoace sub egida legionară tulburări şi manifestaţiuni“.

Cauzele care au dus la pătrunderea elementelor comuniste în Mişcarea Legionară au fost sesizate şi de Direcţia Generală a Poliţiei în „Dările de seamă din lunile februarie şi martie“, în care erau menţionate:

a) uşurinţa cu care era primit în Mişcarea Legionară orice solicitant fără vreun control serios;

b) desfiinţarea breslelor, care a condus la împingerea muncitorilor spre continuarea activităţii în cuiburile legionare sau alte organizaţii cu caracter politic.

 

 

 

In timpul rebeliunii legionare s-a strigat „Trăiască Rusia sovietică !“

 

 

În ceea ce priveşte aspectele legate de amestecul sovieticilor prin filiera PCd.R la acţiunile din timpul rebeliunii, a fost publicat un număr redus de documente.

Din documentele studiate în arhive (Direcţia Arhivelor Istorice Centrale, Arhivele Naţionale Bucureşti, Arhiva Serviciului Român de Informaţii şi arhivele MApN) a reieşit însă implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comunişti români – mulţi agenţi ai serviciilor secrete sovietice, cât şi a altor agenţi ai serviciilor secrete sovietice.

În acest sens, în unele documente sunt menţionate nume ale unor comunişti infiltraţi şi identificaţi ca participanţi la rebeliune.

Astfel, în unele dintre documente se menţionează următoarele:

„Cu ocazia manifestaţiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte şi un grup de muncitori ceferişti, s-a auzit strigând „TRĂIASCĂ RUSIA SOVIETICĂ”.

(Generalul  Ion Antonescu (stânga) şi Horia Sima (dreapta), la un parastas organizat de Mişcarea Legionară fostului ei conducător, Corneliu Zelea Codreanu, în decembrie 1940)

Adevăraţii legionari au părăsit pe manifestanţi, văzând singuri greşeala ce au făcut-o când au primit pe aceşti muncitori în sânul Mişcării Legionare.

Persoanele care au strigat şi manifestat pentru URSS nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmaţi cu revolvere“(4).

Privitor la participarea comuniştilor la acţiunile din timpul rebeliunii, în „Darea de seamă pe luna martie 1941“ a DGP se preciza că:

„În timpul rebeliunii, între muncitorii încadraţi în CML au fost identificaţi numeroşi comunişti care au participat la demonstraţii, furturi, jafuri, crime. Sentinţele pronunţate de către tribunalele militare confirmă această afirmaţie“.

Muncitorii comunişti, rol de „agenţi provocatori“

Unii muncitori, identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, sunt menţionaţi într-o notă a DGP din aprilie 1941, şi anume: „Vasiliu Iulius – strungar la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă; Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuş la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acţiunile la care se dedau rebelii; Cojan Constantin, lucrător la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, comunist notoriu continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din Mişcarea Legionară şi a luat parte la rebeliune“(5).

De asemenea, este menţionat şi Lucreţiu Vâlceanu, „notoriu comunist şi fost luptător în Brigăzile Internaţionale Roşii din Spania, înscris ulterior în Mişcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruinţa a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor“(6).

Demn de semnalat este şi faptul că, într-un raport al Direcţiei Generale a Poliţiei, din 28 august 1941, rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foştii muncitori care aderaseră la Mişcarea Legionară s-au retras şi au început să activeze în mişcarea comunistă din care făcuseră parte anterior.

La Atelierele CFR Griviţa, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mişcării comuniste dând mîna cu foşti tovarăşi“.

Documentul demonstrează rolul de „agenţi provocatori“ pe care l-au îndeplinit „anumite elemente comuniste“ infiltrate în Mişcarea Legionară.

Activitatea „agenţilor provocatori comunişti“ este confirmată şi de SSI, care, urmărind permanent atât activitatea Mişcării Legionare, cât şi activitatea comunistă, preciza în „Nota privind rolul agitatorilor comunişti introduşi în Mişcarea Legionară“: „Cercurile legionare conducătoare cred că aceşti pseudo legionari (n.n. – comunişti) au fost introduşi în mişcare numai pentru a agita şi anarhiza ţara, rămânând pe mai departe comunişti. Aşa fiind – susţin cercurile menţionate – nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniştilor în cadrele partidului după ce şi-au făcut datoria în cuiburile legionare“.

 

 

Horia Sima şi militantul comunist Dumitru Groza

 

 

Amestecul unor comunişti în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat şi analizat pe o bază informaţională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii“, întocmită la sfârşitul lunii februarie din acelaşi an.

Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, „militant comunist de notorietate“.

Aşa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniştii se înscriseseră masiv în CML.

Comandantul Mişcării Legionare observase acest fenomen şi hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat.

Şi aceasta, pentru că, între comandantul Mişcării Legionare şi conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relaţii mult mai vechi.

După cum atestau date din Arhivele Siguranţei şi din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiaţii lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenaţi militanţi ai extremismului de stânga“.

Prin Dumitru Groza s-ar fi menţinut supremaţia CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea.

Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii“ întocmită de SSI se oferă şi alte câteva exemple de intruziune comunistă.

Astfel, serviciile de Siguranţă şi ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari“.

Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuţi, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava.

Alţi comunişti legionari percheziţionaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanţii au fost Krevinski, Cervinski şi Viskeron Alois, de asemenea identificaţi ca notorii comunişti infiltraţi în Mişcarea Legionară.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniştilor în rebeliune, în urma directivelor şi intereselor sovietice, se impunea de la sine:

„Sovietele – cărora orice complicaţii de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat şi reuşit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mişcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activităţii interioare a Mişcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleaşi elemente mişcări şi acţiuni anarhice conform cu interesele sovietice“(7).

De altfel, şi Legaţia Sovietică din Bucureşti „era de acord cu faptul că în Mişcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulţi dintre aceştia, cu ocazia rebeliunii, au aţâţat spiritele provocând dezordini şi chiar participând la jafuri“(8).

Mai mult, „Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuinţate în propaganda legionară. Cu împărţirea lor s-ar fi ocupat conducătorii muncitorilor legionari“(9).

Interesul sporit al Moscovei faţă de situaţia din România este demonstrat şi de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internaţionalei a III-a, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei“.

Raportul era însoţit de un reportaj filmat „asupra modului în care s-a desfăşurat rebeliunea în Capitală şi în cele mai importante centre din ţară.

În concluzie, PCdR raporta că acţiunea de penetraţie comunistă în cadrele Mişcării Legionare a dat rezultate neaşteptate şi că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluţie în România“(10).
Concluziile autorităţilor statului prezentate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri subliniau că „jafurile, asasinatele şi devastările au dat rebeliunii un caracter revoluţionar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga şi a celor de la periferia Capitalei“(11).

 

Fragmente prezentate şi în lucrarea Feţele Monedei. Mişcarea legionară între 1941-1948, Editura Tritonic, 2010, pp. 208-214

http://www.historia.ro/

 

 

Ministrul de interne legionar Petrovicescu semnalase cu aproape trei luni înainte de evenimente, în cadrul Consiliului de Miniştri:

“De multă vreme avem informaţii că se produce o penetrare de comunişti în Mişcarea legionară”.

Serviciile secrete sovietice (ruseşti), conduse de evrei, începuseră încă din decembrie 1940 acţiunea de dezinformare, răspândind ştiri conform cărora în România situaţia este extrem de grea şi că regele Mihai a plecat din ţară, că se pregăteşte o revoltă generală deoarece între membrii guvernului există neînţelegeri.

Chiar cu ajutorul secretarului de stat de la interne, Rioşeanu (“omul evreilor”, cum ziceau legionarii), şi al unor agenţi dubli ai Siguranţei, astfel de informaţii erau aduse la urechile lui Ion Antonescu, pentru a i se sugera debarasarea de legionari.

În timpul “rebeliunii legionare” au fost scoase în stradă o mulţime de elemente, şi legionare şi, cele mai periculoase, ne-legionare, elemente necesare creării unei stări de haos şi a unor diversiuni care să justifice desfiinţarea statului naţional-legionar.

În acelaşi timp, armata rusă aştepta la Ungheni să poată pătrunde în ţară.

Pentru a păcăli Berlinul, astfel încât nemţii să nu ia apărarea legionarilor, postul de radio englez B.B.C. a difuzat ştiri false în timpul rebeliunii, cum că legionarii s-au răsculat împotriva Axei şi a Germaniei.

Se pare că, pentru suficient timp, Ion Antonescu a avut mână liberă de la Berlin, iar raportul trimis de Hauffe, şeful Statului Major al Misiunii Militare germane din România nu mai putea schimba nimic, cărţile se făcuseră.

“Tulburătorii ordinii publice scria Hauffe nu nu fost legionari, ci comunişti, care încercau să pescuiască în ape tulburi, în ţară domneşte liniştea.”

Oricum, comuniştii – sau agitatorii plătiţi de sovietici – sunt descrişi de martori ca fiind pleava societăţii, scoasă în stradă.

Ei stâlceau, distrându-se, lozincile specific legionare.

Astfel, în loc de “Jos masonii!”, se striga “Jos nasolii!”(12).

NOTE

1. Maria Georgescu, Verzii şi roşii, mână în mână, în revista „Dosarele Istoriei“, nr. 9/2000, p. 44
2. Pe marginea prăpastiei, vol. 2, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, p. 20
3. Mihai Pelin, Miza Războiului, Bucureşti Editura Viitorul românesc, 2000, p. 103
4. Vezi Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 şi Istoria PCR, vol.V, sinteză, documentar
5. Notă privind comuniştii identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, ANB, Raport, fond DGP, Dos.30/1941, f. 346
6. Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul Serviciilor Secrete Româneşti, p. 69
7. Cristian Troncotă, România şi frontul secret, Bucureşti, Editura Elion, 2008, p. 286
8. Notă a DGS, din martie 1941, A.N.B, fond DGP, Dosar 1/1941, f. 2
9. Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941, f. 11. şi f. 97
10. Nota DGP din 9 februarie 1941, ANB, fond, DGP, 1941, f 1
11. Pe marginea prăpastiei, vol. I, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, p. 34

12.Foaie Nationala

14/12/2014 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIA CARE NU SE INVATA LA SCOALA. INTREBARI RAMASE FARA RASPUNS

27 noiembrie 1940, a fost ziua asasinării profesorului Neculai Iorga((n. 17 ianuarie 1871, Botoșani)şi a economistului Virgil Madgearu ( n.14 decembrie 1887, Galați ),de către o grupa de 7 legionari,  condusă de Traian Boeru, director la Institutul Naţional al Cooperaţiei.

 

 

iorgaFisier: Madgearu.png

                                 Nicolae Iorga si Virgil Madgearu

Au fost ţinute sub regim de secret oficial :

-hotărârea instanţei de judecată în cazul celor două omoruri făcute de cei 8 legionari;

-contribuţia unei puteri străine la executarea fostului consilier regal Neculai Iorga şi a ţărănistului Virgil Madgearu;

-cum au plecat din ţară cei 8 legionari şi viaţa acesrora după terminarea războiului.

 Despre uciderea şi atârnarea unor victime în cârlige din Abatorul capitalei în timpul ostilităţilor din ianuarie 1941, au fost publicate informaţii contradictorii, unele din acestea fiind cuprinse într-o lucrare, din anul 1997  care susţine ca :

– la Abatorul oraşului Bucureşti au fost găsiţi asasinaţi 13 evrei, alti 2 grav răniţi, au supraveţuit masacrului. Dintre cei asasinaţi Millo Beiler şi fraţii Rauch au fost găsiţi cu păntecele spintecate şi intestinele legate de gât în chip de cravată. Celelalte cadavre de la Abator erau agăţate în cârligele măcelăriei.

In acelaşi an, a fost publicată o altă lucrare , care prezintă :

– dezminţirea medicilor veterinari şi a funcţionarilor de la Abatorul Capitalei, că au fost ucişi evrei;

– asumarea răspunderii de către salariaţii respectivi pentru dezminţirea prezentată de ei.

Pentru stabilirea adevărului în problema respectivă sunt necesare :

-reanalizarea oficială a conţinutului dosarului penal « Abator » ;

-cercetarea realităţii faptelor susţinute în cele două lucrări editate în anul 1997 ;

-publicarea oficială a rezultatului cercetării actului de violenţă şi ucidere susţinut că au fost înfăptuite în timpul « rebeliunii ».

 Academicianul Mihail Sadoveanu, a depus în 1941 o cerere pentru înscrierea sa în Mişcarea Legionară , preferinţă politică pentru care nu există informaţii despre:

-motivarea înscrisă de academician în cererea pentru solicitarea calităţii de membru al formaţiunii politice respective ;

-poziţia conducerii Mişcării Legionare faţă de cererea făcută de Mihail Sadoveanu de a-i deveni membru.

 Începând de luni, 20 ianuarie 1941 la conducerea unor instituţii de stat au avut loc următoarele evenimente politice :

– înlocuirea ministrului de interne legionar, generalul Petrovicescu, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie , din dispoziţia conducătorului statului, fără decret ;

– marţi, 21 ianuarie a venit rândul prefecţilor şi chestorilor legionari din toată ţara să fie chemaţi în capitală în vederea unor importante consfătuiri economice, fiind înlocuiţi cu ofiţeri  ;

– în seara zilei de 21 ianuarie, situaţia evoluase  în favoarea Legiunii. Capitala, Ardealul, Banatul, Moldova şi Dobrogea erau controlate de legionari  ;

– miercuri, 22 ianuarie, mulţimile de la sate invadaseră capitalele de judeţe, mărind cu prezenţa lor masivă capacitatea de rezistenţă a Legiunii  ;

– spre miezul nopţii zilei de 22 ianuarie, a fost primit ordinul lui Hitler, pentru a fi încetată orice rezistenţă  ; în dimineaţa zilei de 23 ianuarie 1941, ora 5, Horia Sima a ordonat, să fie încetata rezistenţa şi intrarea legionarilor în viaţa normală  ;

– în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, şeful statului a ordonat armatei deschiderea focului pe străzile principale ale capitalei şi asupra clădirilor publice deţinute de această formaţie politică, fiind secerate 800 de vieţi omeneşti .

Evenimentele politice care au avut loc în România în perioada 20-24 ianuarie 1941, au fost prezentate oficial ca fiind acte de rebeliune desfăşurate de legionari, ocolindu-se următoarele realităţi :

-înlocuirea nelegală a ministrului de interne legionar, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie ;

-înlocuirea nelegală a prefecţilor şi chestorilor legionari, în dimineaţa zilei următoare ;

-populaţia civilă adunată în oraşe şi formaţiunile legionare nu au întreprins acţiuni împotriva militarilor şi a instituţiilor statului;

-formaţiile legionare depuseseră armamentul şi erau în curs de părăsire a sediilor în ziua de 24 ianuarie;

-acţiunile politice şi militare desfăşurate în perioada 20-24 ianuarie 1941 au fost organizate de şeful statului generalul Ion Antonescu şi în consecinţă acestea nu pot fi considerate ca fiind o « rebeliune legionară ».

 Istoria românească postbelică, i-a creat Mişcării Legionare o imagine de Coloana V-a nazismului şi de forţă politică afiliată necondiţionat blocului puterilor totalitare de dreapta , poziţie transmisă societăţii române, fără să fie susţinută cu argumente măcar pentru :

-dovada, privind calitatea de membru al formaţiei legionare române la coloanaV-a nazistă ;

-volumul fondurilor primit de la această coloană ;

-conţinutul actului de afiliere necondiţionată blocului totalitar de dreapta şi rezultatele concrete ale acestui act politic.

 Implicarea elitei intelectualităţii române în Garda de Fier, e o adevărată problemă care nu a fost rezolvată. Mai este o sursă de confuzii şi astăzi. Însă în spatele numelor celebre ale unor intelectuali se află chipurile anonime ale celor 272.000 de militanţi căti  număra Garda de Fier în decembrie 1937 .

Despre această realitate din politica ţării noastre, nu au fost prezentate oficial până în prezent :

-tabelul nominal cu elita de intelectuali din ţară şi din afară, care au fost membri sau susţinători ai Gărzii de Fier ;

-activitatea desfăşurată de elitele  respective ;

-lista intelectualilor legionari scoşi din funcţie, arestaţi şi condamnaţi în timpul regimului Antonescu.

 Virgil Madgearu, un ţărănist de frunte, a facut parte dintr-o organizaţie masonică , şi a fost ucis de legionari în ziua de 28 noiembrie 1940, neexistând informaţii oficiale nici pentru:

denumirea şi naţionalitatea organizaţiei masonice respective ;

funcţia avută de Virgil Madgearu în această organizaţie secretă;

acţiunile întreprinse de acest om politic care au motivat executarea sa.

SURSA:AICI

04/08/2012 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: