CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Markus Wolf, cel mai celebru spion comunist german din timpul războiului rece

File:Bundesarchiv Bild 183-1989-1104-040, Berlin, Demonstration, Rede Markus Wolf.jpg

 

 

 

 

 

Markus Johannes („Mischa”) Wolf – născut la 19 ianuarie 1923, în Hechingen, provincia Hohenzollern şi decedat în 2006 la Berlin – a condus timp de 34 de ani serviciul de spionaj al Republicii Democrate Germania.

Markus a fost fiul medicului şi scriitorului Friedrich Wolf, un activist comunist de origine evreiască din Germania. Din cauza vederilor comuniste ale tatălui său, întreaga familie a emigrat în 1933 în Elveţia, iar în 1934 în Uniunea Sovietică.

 Între 1940-1942 Markus Wolf a urmat cursurile Facultăţii de Aeronautică din Moscova, iar apoi şcoala de partid a Kominternului, instituţie refugiată din cauza celui de-al doilea război mondial, în Munţii Ural.
În 1943 şi-a început activitatea de redactor la Deutscher Volkssender, postul de radio în limba germană de la Moscova, iar doi ani mai târziu s-a întors în Germania.

 A lucrat sub pseudonimul Michael Storm la Berliner Rundfunk, postul de radio înfiinţat în sectorul sovietic al Berlinului, unde a rămas până în 1946, când a fost acreditat ca jurnalist la Procesul de la Nürnberg.
Supranumit “omul fără chip”, Wolf a înşelat de mai multe ori Occidentul, în favoarea Germaniei de Est, reuşind chiar să provoace căderea lui Willy Brandt în 1974, fireşte, cu scandalul de rigoare.

 Unealta sa a fost agentul Gunter Guillaume, pe care-l plasase pe post de consilier al cancelarului german. Potrivit acestuia, “utilizând sexul ca tehnică de obţinere a informaţiilor”, Guillaume se comporta ca un don Juan în Occident.

Şi totuşi, în 1978, agenţiile de spionaj din Vest au reuşit să-l fotografieze în timpul unei vizite în Suedia, arătând lumii pentru prima oară faţa lui Markus.Şeful spionajului est-german fusese atunci identificat formal de de un transfug,Werner Stiller.
Începând cu anii ’50, Wolf a fost însărcinat de Moscova şi de RDG, fosta Germanie comunistă, “să pună pe picioare reţeaua de spionaj exterior”.

 Intre 1958 şi 1987, a condus Stasi, serviciu de informaţii al Securităţii Statului, considerat ca cel mai eficient serviciu din tot blocul communist. O reţea de mii de oameni era la dispoziţia lui.
Printre “loviturile de geniu” date de Wolf a fost şi furtul unor secrete ale NATO care ar fi putut fi decisive în caz de conflict în Europa.

A reuşit de asemenea să implanteze aproape 4000 de agenţi în poziţii strategice, în ţările vestice.Cu toate acestea, la sfârşitul războiului rece, după 34 de ani petrecuţi în serviciile de spionaj, i s-a făcut de către CIA o ofertă , pentru o nouă viaţă în California, dar a refuzat.

După căderea zidului Berlinului, în 1989, Markus Wolf s-a refugiat mai întâi în Rusia, după care. în septembrie1991, s-a predat justiţiei germane. În 1993, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru “înaltă trădare”.

Cu toate acestea, nu şi-a executat niciodată pedeapsa, iar Curtea Constituţională a statuat că “spionii est-germani nu şi-au făcut decât datoria, servind Statul suveran”.

Deseori, prins între obligaţia de a spune adevărul în faţa judecătorilor şi loialitatea faţă de foştii săi colaboratori, Wolf a preferat să tacă. Potrivit declaraţiilor lui, “a denunţa persoanele pe care el însuşi le-a recrutat ar fi fost contrariu oricărui principiu de onoare”.

A luat în mormânt secrete numai de el ştiute. A murit în somn, în ziua de 9 noiembrie 2006, la vârsta de 83 de ani.
Prezent la cea de a 17-a aniversare a căderii zidului Berlinului, Markus Wolf, “cel mai celebru spion din anii războiului rece”, a declarat ironic că, după părerea lui, istoricul eveniment “n-a fost nici prevăzut, nici premeditat”.

Viaţa şi actele de bravură ale fostului şef de la Stasi l-au inspirat pe romancierul John Le Carré, a cărui carte s-a vândut ca pâinea caldă…

 

Independent -al.ro

29/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O SINGURA GERMANIE SI TREI ROMANII.

Pe 9 noiembrie, Europa şi toată lumea nouă consemnau, alături de Germania, 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului — eveniment crucial prin care, acum două decenii, se punea capăt războiului rece dintre Est şi Vest.

În consecinţă, cele două Germanii deveneau una, iar nemţii încetau să mai fie «două popoare».

Circa o sută de mii de persoane au participat la ceremoniile de la Berlin, organizate cu prilejul evenimentului, dacă ar fi să credem datelor oficiale. Fastul a fost unul de excepţie.

Şefi de state şi de guverne, secretari de stat din Europa, dar şi de peste Ocean, şi-au dat mâna la Berlin, adunaţi în ideea de a reconfirma legitimitatea actului politic de acum două decenii, care viza nu doar destinele Germaniei, ci şi ale întregii Europe. Şi chiar mai mult.

Ceea ce surpinde cel mai mult din tot programul ceremonial de la Berlin este, totuşi, comportamentul ruşilor, care s-au arătat, cel puţin în discursul lor public, împăcaţi cu ceea ce se întâmpla acum două decenii în relaţia dintre cele două Germanii. .

Retorica Moscovei este astăzi alta chiar în raport cu cea de acum 8—9 ani. Să ne amintim că, în debutul intrării sale în politica mare, V. Putin califica căderea Zidului de la Berlin, alături de dispariţia URSS, drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului douăzeci.

La doar câţiva ani, actualul preşedinte rus, D. Medvedev, îi reproşează predecesorului său că a exagerat în aprecieri. «Da, zice Medevedev, a fost o catastrofă care a afectat Rusia, dar nu este una mai mare decât cel de-al doilea război mondial». Dar chiar şi Putin nu mai este atât de categoric.

Deşi are «nostalgii pentru Germania de Est», de care-l leagă «mai multe amintiri» din perioada spionajului sovietic la Berlin, acesta declara, acum câteva zile, că este «bucuros» de felul «cum se dezvoltă astăzi Republica Federală» şi de «relaţiile bune, pe o bază nouă» dintre Germania şi Rusia.

Şi mai intrigante, în acest sens, par a fi declaraţiile ex-liderului sovietic, M. Gorbaciov, care la momentul căderii «zidului» avea mandatul de preşedinte (întâiul şi ultimul) al URSS şi consimţise «căderea». În pragul solemnităţilor de la Berlin, Gorbaciov anunţa de la ecran, absolut relaxat, că nu regretă căderea Zidului Berlinului şi că prin ceea ce a făcut el le-a dat nemţilor, precum a făcut-o ulterior şi cu polonezii, cehii şi slovacii, «ceea ce le lipsea».

Adică, libertatea de a fi. Şi de a dispune de această libertate a lor. Până aici, «bravo» pentru Gorbaciov. Şi pentru succesorii săi. Numai că divizarea Germaniei şi unificarea, arbitrară, a Cehiei şi Slovaciei nu sunt singurele «răni geopolitice» lăsate Europei de ruşi.

 De ce ruşii nu au procedat la fel şi în raport cu România? De ce «problema Basarabiei» mai rămâne şi după douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului o cicatrice pe harta Europei? De ce consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov rămân neanulate?

De ce Prutul continuă să rămână un «zid berlinez», chiar dacă mai transparent, dar, totuşi, zid între lumea aceluiaşi neam şi pământurile aceleiaşi ţări, separate în două după cel de-al doilea război mondial şi, în trei, după dezmembrarea URSS?

De ce trupele sovietice, retrase din Germania, nu au ajuns pe Volga, ci la Nistru? De ce Moscova refuză să dea popoarelor ex-sovietice «ceea ce le lipseşte», aşa precum le-a dat nemţilor, polonezilor etc? De ce? Nu vrea Moscova aceleaşi «bune relaţii» şi cu alte capitale, mai în vecinătate?

Nu a venit timpul? Am ratat noi şansa «podurilor», crezând în «flori»? Nu suntem noi nemţii, cu care să se socoată ruşii? Ori nu sunt ruşii gata să renunţe la nişte teorii geoimperiale mai vechi? Îmi dau seama, prea multe întrebări pentru un singur răspuns. Şi, totuşi. Ar fi de remarcat, în acest sens, mesajul de la Berlin al Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Muhammad Yunus (Bangladesh) cu referire la «politica zidurilor».

«Toate zidurile aflate în picioare astăzi pot să aparţină într-o zi unui muzeu», zicea el. Dar când? Câţi preşedinţi trebuie să se mai schimbe la Kremlin, Bucureşti sau Chişinău, până când «zidul Berlinului» de pe Prut ar deveni istorie, iar la solemnităţile ocazionate de acest eveniment ruşii, alături de alţi şefi de state şi de guverne, s-ar simţi la fel de confortabil, precum arătau la Berlin?

Articol scris de Petru Grozavu in Ziarul de Garda -Chisinau

 

19/01/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: