CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 Cât au costat războaiele Rusiei din secolul al XIX-lea?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După fiecare dintre cele trei mari războaie ale secolului al XIX-lea – cu Napoleon, și cele din  Crimeea și Balcani  – refacerea finanțelor și  economiei Rusiei a durat cca. 20-25 de ani.  
Cu toate acestea, fervoarea militaristă nu a oprit imperiul rus, a cărui conducere era conștientă  de dezastrul economic provocat de cele trei războaie anterioare, să participe la începutul secolului al XX- lea în 1905 la războiul ruso-japonez, care a costat Rusia peste 6 miliarde de ruble, scrie http://ttolk.ru/articles/v_kakie_dengi_obhodilis_rossii_voynyi_v_xix_vek

 
Rusia a petrecut trei sferturi din secolul  al 19- lea în războaie interminabile și nu doar cu  inamici externi, ci și în războaie interne, în războiul caucazian, care sa durat  jumătate de secol și în războiul din Asia Centrală.

În secolul al XIX-lea, războaiele au fost duse, atât pentru colonii, cât și pentru teritorii aparținând  vecinilor.  



Războiul din 1806-1814



Războiul victorios cu Napoleon s-a încheiat cu o prăbușire totală a finanțelor rusești. Emisiunea de monedă care a acoperit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, a dus la o cădere  a cursului de schimb al rublei de argint din 1806 până în 1814. de la 67,5 la 20 de copeici.

Numai pentru 1812-1815 s-au emis bani de hârtie în valoare de 245 milioane de ruble.

În plus, în 1810 și 1812, au fost impuse majorări de taxe și taxe noi, în vreme ce bugetele tuturor departamentelor non-militare au fost tăiate de 2-4 ori.

Datoria publică totală până la sfârșitul domniei țarului Alexandru I, în raport cu 1806, a crescut de aproape 4 ori, ajungând la 1.345 miliarde de ruble, în timp ce veniturile la bugetul statului la începutul anilor 1820 se ridicau la doar 400 de milioane de ruble (adică datoria se ridica la aproape 3,5 bugete anuale).

Normalizarea circulației monetare după războiul cu Napoleon a durat mai mult de 30 de ani și a început abia în 1843 cu reformele Kankrin și introducerea rublei de argint.

Războiul Crimeei din 1853-1856

Războiul Crimeii a fost provocat de lupta pentru „moștenirea otomană”, în condițiile prăbușirii  Turciei, care potrivit lui Nicolae I, era „omul bolnav al Europei”.

Cauza imediată a războiului (Casus belli) a fost o dispută privitoare la creștinii din Imperiul Otoman și protecția Locurilor Sfinte, în urma căreia Franța și-a întărit influența în Turcia, fapt pe care Rusia nu a dorit să îl permită.

 

 





 

 

În urma războiului Crimeei, datoria publică a Rusiei a crescut de trei ori  ceea ce a dus la faptul că, după război, cheltuielile și plățile aferente acestuia au reprezentat 20% din veniturile bugetului de stat care nu au scăzut până în anii 1880.

În timpul războiului, au fost emise bilete de credit pentru 424 de milioane de ruble, iar emisia acestora  s-au dublat și mai mult (până la 734 de milioane de ruble).

În 1854 a fost oprit schimbul gratuit de bani de hârtie pentru aur, iar  acoperirea cu argint a biletelor de credit a scăzut de peste două ori de la 45% în 1853 la 19% în 1858, pentru ca intr-un final schimbul lor pentru argint să fie oprit.

A fost posibil să depășească inflația ridicată provocată de război abia în 1870, iar un standard metalic cu drepturi depline nu a putut fi restabilit până la următorul război ruso-turc.

Războiul, a dus la o criză economică profundă, din cauza blocării comerțului exterior (în principal exportul de cereale și alte produse agricole), fapt care a provocat o scădere a producției și ruina a numeroase întreprinderi rurale și industriale din Rusia.

Războiul ruso-turc din 1877–78

În ajunul războiului ruso-turc, ministrul rus al Finanțelor, M. Reiter, a exprimat categoric împotriva acestuia. În nota sa adresată suveranului, el a arătat că războiul va influența imediat negativ  rezultatele a 20 de ani de reformă, iar atunci când a început războiul, M. Reiter a depus o scrisoare de demisie.

Războiul cu Turcia a fost susținut de slavofili. Unul dintre liderii acestora, N. Danilevsky scria în 1871:

„Experiența amară recentă a arătat unde se află călcâiul lui Ahile al Rusiei. Răpirea litoralului sau chiar a Crimeei ar fi suficientă pentru a provoca daune substanțiale Rusiei, paralizând forțele sale. Posesia Constantinopolului și strâmtorile ar elimina acest pericol ”.

F. Dostoievski a cerut, de asemenea cu insistență  în numeroase articole război cu turcii, argumentând că „un organism atât de puternic precum Rusia ar trebui să strălucească și  să aibă o semnificație spirituală enormă”, care ar trebui să conducă la „reunificarea lumii slave”.

 

Pentru război,se pronunța și Turgheniev: „Pentru dezvoltarea largă a civilizației viitoare, Rusia are nevoie de mai multe spații cu vedere la mare. „

Aceste cuceriri ar putea îmbogăți Rusia și ar putea deschide poporului rus noi mijloace importante de progres. Aceste cuceriri vor deveni victorii ale civilizației asupra barbariei.”

 

 





 

 

 

 Cu toate acestea,  multe persoane publice s-au opus războiului. Spre exemplu, celebrul jurnalist V. Poletika scriă: „Am ales să renunțăm la ultimii bănuți ai unui țăran rus. Noi înșine, lipsiți de toate semnele libertății civile, nu ne-am obosit să vărsăm sânge rusesc pentru eliberarea altora . „

Finanțistul V. Kokorev a protestat împotriva războiului arătând că: „Istoricul rus va fi surprins că ne-am pierdut puterea financiară în cea mai neînsemnată afacere, pornind în secolul al XIX-lea, de două ori în fiecare domnie, pentru a lupta cu  turcii, ca și cum acești turci ar putea veni la noi sub forma unei invazii napoleoniene.”

Cancelarul german O. Bismarck a avertizat de asemenea țarul rus că „ Dacă la Sankt Petersburg vor să tragă o concluzie practică din toate eșecurile experimentate până acum, ar fi firesc să ne limităm la succesele mai puțin fantastice care pot fi obținute prin puterea regimentelor și a armelor.

Popoarele eliberate nu sunt recunoscătoare, ci exigente și cred că în condițiile actuale va fi mai corect în problemele orientale să fie ghidat de considerente de natură mai tehnică decât fantezistă. „

Istoricul E. Tarle a fost și mai categoric: „Războiul din Crimeea, războiul ruso-turc din 1877-1878 și politica balcanică a Rusiei din 1908-1914 sunt un lanț de acțiuni care nu au avut nici cel mai mic sens din punct de vedere al intereselor economice sau de altă natură imperativă a poporului rus”.

Un alt istoric, M. Pokrovsky, credea că războiul ruso-turc a reprezentat pentru economia națională o risipă de „mijloace și forțe complet sterpe și dăunătoare ”.

Skobelev a susținut că Rusia este singura țară din lume care își permite luxul de a lupta dintr-un sentiment de compasiune, iar prințul P. Viazemski a spus că : „Sângele rusesc este pe plan secund, iar înn prim plan a fost pusă  dragostea slavă. Războiul religios este mai rău decât orice război și este în prezent o anomalie, un anacronism”.


Războiul a costat Rusia 1 miliard de ruble, adică de 1,5 ori mai mare decât veniturile bugetului de stat din 1880.

Pentru a fi mai clar, putem face o analogie în zilele noastre cu bugetul Federației Ruse de 16 miliarde  ruble care ar trebui să susțină financiar un război  care ar costa  într-un an  24 de miliarde de ruble.

În plus, pe lângă cheltuielile pur militare, Rusia a suportat alte 400 de milioane de ruble, reprezentate de pierderile cauzate pe coasta de sud a statului, turismului, industriei, agriculturii și transporturilor.

 

 

 

 

 

La sfârșitul anului 1877, se făceau auzite voci care spuneau că: „Nenorocirile experimentate acum de Rusia nu sunt suficiente pentru a smulge prostiile din capul pan-slaviștiloe noștri întăriți. Voi (pan-slaviștii) trebuie să vă amintiți că pietrele aruncate de voi vor trebui  să fie scoase de oameni  cu prețul sacrificiilor sângeroase și al epuizării „.

În timpul războiului din 1877-1878 emisiunile monetare au crescut de 1,7 ori, iar normalizarea circulației banilor în Rusia va veni abia peste 20 de ani, în baza unor împrumuturi externe și introducerii rublei de aur în 1897.

Dar această recuperare a finanțelor și a economiei nu a durat mult. Șapte ani mai târziu, Rusia s-a repezit „cu bucurie” într-un alt război, cel ruso-japonez , care va fi pierdut.

Războiul ruso-japonez din 1904-1905

Numai cheltuielile militare directe în cele 20 de luni ale războiului ruso-japonez s – au ridicat la 2,4 miliarde de ruble, iar datoria publică a Imperiului Rus a crescut cu o treime. 

 

Dar pierderile generate de un război pierdut nu s-au limitat doar la costuri directe. În conflictul cu Japonia, Rusia a pierdut  nave militare a căror valoare se ridica la un sfert de miliarde de ruble.

La acestea trebuie adăugate plățile pentru achitarea unor  împrumuturi, precum și pensiile pentru persoanele cu handicap și familiile victimelor.
Contabilul Trezoreriei Statului, Gavriil Dementiev, a calculat scrupulos toate costurile războiului ruso-japonez,avansând cifra de 6553 miliarde de ruble.

Dacă nu ar fi fost revoluția și refuzul bolșevicilor de a plăti datoriile imperiale, plățile la împrumuturile de stat contractate în perioada războiului ruso-japonez ar fi trebuit să fie achitate  până în 1950, ridicând costul total al războiului cu Japonia la 9-10 miliarde de ruble.

 

 

 





 

 

În Primul Război Mondial sarabanda risipei a continuat, cu consecințele cunoscute asupra economiei și stabilității sociale a Rusiei. 

28/05/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IMPERIUL RUS văzut de Sfântul Nicolae Kasatkin, Luminătorul Japoniei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN SFÂNT RUS DESPRE IMPERIUL RUS

 

Pe 16 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Nicolae, Luminătorul Japoniei.

Sfântul Nicolae Kasatkin Luminătorul Japoniei, Întocmai cu Apostolii, prietenul şi tovarăşul de apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, ne-a lăsat un Jurnal din care aflăm multe lucruri despre epoca în care şi-a făcut apostolatul, despre oameni şi situaţii, dar şi despre părerile sfântului asupra stării de lucruri din Imperiul rus.

Jurnalul, în cinci volume, a văzut lumina tiparului în Japonia, în 1994, la editura Sapporo a Universităţii din Hokkaido.

Sfântul Nicolae, fiind rus de neam, dar înfiat pe sol japonez, a binecuvântat în războiul ruso-nipon armata Japoniei să lupte contra armatei ruse, iar pe prizonierii ruşi de război i-a ajutat şi i-a mângâiat. Apropo, printre istorici există părerea că aproximativ fiecare al optulea soldat din armata imperială rusă căzut în acest război a fost român basarabean.

 

 

 

 

 

Imagini pentru părinte Anatolie Tihai photos

 

 

 

 

Sfântul Nicolae l-a ales dintre absolvenții Academiei Teologice din Kiev pe Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai, născut în Tărăsăuții Basarabiei, şi l-a invitat să fie misionar în Japonia şi pentru faptul că era român de neam şi vorbea fluent câteva limbi de origini diferite, deci avea înțelegerea alterităţii, deschiderea către alte culturi şi civilizații.

Rus fiind şi iubindu-şi Patria, Sfântul Nicolae Kasatkin, a avut viziuni antiimperiale, pe care, cu bună seamă, le împărtășea şi Cuviosul Anatolie Tihai.

Vă propun mai jos patru pasaje din Jurnalul Sfântului Nicolae al Japoniei din care se desprinde înțelegerea corectă a stării de fapt din Imperiul rus în timpul războiului ruso-japonez.

***

 

TOATE POPOARELE NE URĂSC. DAR CUM SĂ FIE ALTFEL? PENTRU CE SĂ FIM IUBIŢI ŞI JELIŢI?

 

”Japonezii ne bat, toate popoarele ne urăsc, se vede că Domnul Dumnezeu îşi revarsă Mânia Sa asupra noastră. Dar cum să fie altfel? Pentru ce să fim iubiţi şi jeliţi? Nobilimea noastră s-a pervertit sute de ani cu iobăgia şi a devenit perversă până în măduva oaselor. Poporul simplu a fost apăsat sute de ani de aceeaşi stare a iobăgiei şi s-a făcut ignorant şi grosolan până în ultimul hal; clasa slujbaşilor şi funcţionărimea trăia din luarea de mită şi prădarea banului public, încât astăzi avem pe un capăt şi pe toate treptele funcţionăreşti cea mai neruşinată prădare a banului public peste tot unde se poate fura.

Clasa de sus – o colecţie de moimițe – imitatori şi adoratori ba ai Franţei, ba ai Angliei, ba ai Germaniei şi a tot ceea ce este de peste hotare; preoţimea, apăsată de sărăcie abia de menţine cateheza, – îi mai arde ei de cultivarea idealurilor creştine şi de luminarea altora prin ea?…

Şi cu toate acestea noi avem cea mai bună părere despre noi înşine: doar noi suntem creştini adevăraţi, doar la noi există un învăţământ adevărat, iar alţii stau în întuneric şi putrezire; iar de puternici suntem într-atât încât ceilalţi ar încăpea într-o căciulă de-a noastră… Dar nu-i aşa, căci nu înzadar s-au prăbuşit peste Rusia nenorocirile de azi – ea însăşi şi le-a atras pe cap.

Doamne Dumnezeule, fă ca acestea să fie doar toiagul pedepsitor al Iubirii Tale! Nu lăsa, Doamne, ca până la urmă să se neorânduiască săracă Patria mea. Cruţ-o şi apăr-o, Doamne!”

 

DUMNEZEU NU A FOST CU NOI, PENTRU CĂ NOI AM CĂLCAT ADEVĂRUL…

 

”Dar nu este Rusia o putere maritimă. Dumnezeu i-a dat Pământ, i-a dat a şasea parte a lumii care se întinde neîntrerupt pe continent, fără niciun fel de insule. Şi ar trebui să-l stăpânim cu pace, să-i prelucrăm bogăţiile şi să ne îngrijim de bunăstarea materială şi sufletească a locuitorilor acestui pământ.

Dar guvernului rus totul îi pare puţin şi îşi lărgeşte stăpânirea tot mai mult şi mai mult, şi încă prin ce mijloace! Bun lucru este oare să te înstăpâneşti peste Manciuria, smulgându-i-o Chinei? ”Avem nevoie de un port în apele calde”.

Dar pentru ce? Pentru fala marinarilor?  Păi iată acum să se fălească cu nemaiauzita ruşine a înfrângerii lor.

Este evident că Dumnezeu nu a fost cu noi, pentru că noi am călcat adevărul… ”La ce vă trebuie Coreea?” – l-am întrebat odată pe amiralul Dubasov.

”Potrivit dreptului natural ea trebuie să fie a noastră”, – mi-a răspuns el, – ”când omul îşi întinde piciorul, ceea ce atinge cu piciorul îl stânjenește; noi creștem şi ni se lungesc picioarele, Coreea este la picioarele noastre, iar noi nu putem să nu ne întindem până la mare şi să facem Coreea să devină a noastră.” 

Şi iată că am făcut-o! Ne taie picioarele!  Şi Dumnezeu nu își apără poporul Său, pentru că acesta a făcut un lucru nedrept. Dumnezeul făcut om a plâns pentru Iudeea, însă nu a apărat-o de romani….  Până acum doar fraţii ţarului au stat în fruntea flotei, mai întâi Konstantin Nikolaevici, apoi şi acum Alexei Alexandrovici şi au cerut pentru flotă atât cât şi-au dorit şi îşi luau cât puteau lua cu mâna; au sărăcit Rusia, i-au secătuit mijloacele – şi pentru ce? Pentru a cumpăra rușine! Iată că acum japonezii sunt stăpânii cuirasatelor rusești de milioane. 

Nu nevoiea de a avea flotă a creat flota rusă, ci slava deșarta; neisprăviții nici nu au putut măcar să o doteze cum se cuvine cu arme, de aceea s-a şi ales praful şi pulberea… Chinuit e sufletul meu pentru Patria pe care clasa guvernantă o face să fie proastă şi lipsită de cinste.”

RUSIA PLĂTEŞTE PENTRU IGNORANŢA ŞI TRUFIA SA

 

”Rusia plătește acum pentru ignoranța sa şi pentru trufia sa: i-a considerat pe japonezi ca fiind un neam slab şi neînvățat; nici nu s-a pregătit cum se cuvine de război, însă pe japonezi chiar i-a împins până la război…”  

 

EU NU SUNT AICI SLUJITORUL RUSIEI, CI SLUJITORUL LUI HRISTOS

 

”În legătură cu faptul că flota rusă este distrusă de japonezi toţi blestemă şi ceartă Rusia, îi spun cuvinte de ocară  şi-i prevestesc tot felul de nenorociri. Însă pentru mine lucrurile nu mai pot merge astfel atâta timp. Trebuie să-mi găsesc un asemenea punct de vedere, încât situându-mă pe el să-mi pot restabili echilibrul sufletesc şi să-mi văd liniştit de lucrare. La o adică de ce îmi sfâşii sufletul, de vreme ce astfel nu-l pot ajuta nici câtuşi de puţin pe nimeni cu nimic, iar lucrării mele îi pot dăuna lipsind-o de tăria firii mele.

Eu nu sunt aici slujitorul Rusiei, ci slujitorul lui Hristos. Şi toţi trebuie să-l vadă în mine anume pe cel din urmă. Iar un slujitor al lui Hristos se cuvine a fi întotdeauna liniştit, plin de bucurie şi de viaţă, căci lucrarea pentru Hristos – nu ca lucrarea Rusiei – este dreaptă, cinstită, puternică, adevărată, nu este spre ocară şi va duce către sfârşitul cel bun, aşa cum doară însuşi Hristos o chiverniseşte şi o îndreaptă în chip nevăzut, de aceea şi eu trebuie să arunc o privire asupra mea şi să nu-mi îngădui căderea în tânguire şi în slăbirea firii.

Iar tu, sărmana mea Patrie, se vede că meriţi să fii bătută şi ocărâtă. Căci de ce eşti condusă atât de prost? De ce ai de sus până jos conducători atât de proşti? De ce ai tu atât de puţină cinste şi nobleţe?

De ce nu atragi asupra-ţi iubirea şi ocrotirea lui Dumnezeu, ci stârneşti înverşunarea mâniei dumnezeieşti? Aduce-te-ar în minţi măcar nenoricirea înfrângerii şi ocării de azi. Fie aceasta în mâinile Tatălui Ceresc cârjă îndreptării tale!”

  imperialismul rusMisionari români în Japonia   

03/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un război îndepărtat în care au căzut la începutul secolului trecut mii de basarabeni recrutaţi cu forţa de Rusia. VIDEO

Image result for 1905 războiul ruso japonez 1905 photos

 

Tratatul de la Portsmouth, sau în engleză, The Treaty of Portsmouth, a fost un act diplomatic, semnat  de reprezentanţii Imperiului Rus şi Japoniei (foto) în SUA, la baza Navala de la Portsmouth din Kittery, Maine, prin care s-a pus capat Razboiului dintre aceste ţări început in 8 februarie 1904 si încheiat in 5 septembrie 1905.

Conflictul avusese drept obiect controlul asupra Manciuriei si Coreii.

Principalele teatre de război au fost Port Arthur şi Peninsula Liaodong, împreună cu calea ferată care lega Port Arthur de Harbin. Ruşii căutau de multă vreme un port ale cărui ape să nu îngheţe în timpul iernii.

Japonezii au intrat în război datorită nevoii strategice de stăvilire a expansiunii ruseşti către Coreea.

Conflictul s-a încheiat cu victoria indiscutabilă a Japoniei, care a câştigat majoritatea bătăliilor şi a  distrus total  flota maritimă rusă şi  mai multe armate de infanterie ruseşti. 

În acest război, care nu era al lor, şi-au pierdut vieţile mii de basarabeni recrutaţi cu forţa de Rusia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum este trunchiată istoria în manuale

Recent am descoperit în Cimitirul din strada Armenească din Chişinău, chiar la intrare pe dreapta, un scuar dedicat basarabenilor care au luptat în războiul ruso-japonez din anii 1904-1905.

A fost un episod istoric extrem de important, care a spulberat mitul Rusiei puternice în care au crezut (mai mult  manipulaţi, decât deschis și sincer) străbuneii, buneii și părinții basarabenilor .

 

 

 

 

 

 

Despre acest război în cărțile de istorie nu găsim absolut nimic. De ce? Pentru că Imperiul Rus a pierdut dramatic acel război.
Mai mult, Rusia a pierdut practic întreaga flotă orientală și baltică și a suferit un recul pe scena politică mondială, mai ales în ochii liderilor germani.

Rusia era în acel moment aliatul Franței, iar scăderea prestigiului internațional al imperiului avea să aibă un efect important asupra planurilor germane cu privire la viitorul război.

Mai trebuie menționat că în timpul războiului, armata japoneză a tratat civilii și prizonierii de război ruși bine, fără brutalitățile și atrocitățile din al doilea război mondial.

Prizonierii coreeni și chinezi nu s-au bucurat însă de un  tratament uman, scrie wikipedia.org (nu cărțile de istorie).

 

 

 

 

 

 

 

 

Au fost peste 15 mii de basarabeni căzuți pe câmpul de luptă din Extremul Orient – victime ale ambițiilor imperiale ruse.

Pe una dintre plăcile comemorative scrie că personalități din rândul participanților la acest război au contribuit la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, prin semnarea Actului Unirii din 1918.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Așadar, să le cinstim memoria și să cinstim istoria adevărată, să o cunoaștem în afara manualelor de istorie, prin ochii celor care o trăiesc.

Oare câte alte episoade ascund cărțile noastre de istorie?

Informația este putere, informați-vă corect!

Dedic acest articol basarabenilor noștri, străbuneilor care au luptat forţat în acel război, despre care noi, urmașii, nu știm aproape nimic.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

https://elenarobu.md/cum-este-trunchiata-istoria-in-manuale/

19/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: