CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

OBRĂZNICIE RUSEASCĂ: DMITRI Medvedev, fostul președinte și prim ministru al Federației Ruse amenință R.Moldova și România

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este posibilă în mod direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”, pretinde vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de TASS și https://www.g4media.ro.

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani. Drum bun! Dar [ei] vor mai repede!

El a menționat că „politicienii români dansează politic în jurul Moldovei” de mult timp. Astăzi, acest lucru se întâmplă la propriu, amintește politicianul rus.

„Prima ședință comună a parlamentelor moldovean și român a fost finalizată prin faptul că legislatorii au dansat ținându-se de mână. A părut destul de amuzant. Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a spus Medvedev.

„Moldova a intrat într-o coadă lungă pentru aderarea la UE, de zeci de ani. Succes! Dar se vrea mai repede. Prin urmare, o altă modalitate de a obține aderarea la UE devine mult mai relevantă: crearea unei noi României Mari ” a scris politicianul pe canalul său de Telegram, comentând, la solicitarea TASS, primirea de către Chișinău a statutului de candidat UE.

Medvedev a mai adăugat că oficialii bucureșteni au fost „incitați de integratorii” de la Bruxelles și sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare, îngropată de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic”. 

El a mai acuzat România că a „intensificat în mod deschis eforturile în diferite forme pentru a prelua legal Moldova. Autoritățile române percep în mod arogant teritoriul dintre Nistru și Prut ca fiind provincia lor eliberată temporar”.

25/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: