CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Josep Borrell: ”Armata rusă va fi anihilată dacă va folosi arme nucleare în Ucraina”

 




  Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al Uniunii Europene, Josep Borrell (foto), a spus într-o declarație făcută la Bruges, cu prilejul lansării Academiei Diplomatice Europene, că probabil președintele rus nu blufează atunci când vorbește despre amenințările sale nucleare împotriva Ucrainei, dar nici Occidentul nu blufează când spune că armata rusă va fi anihilată dacă Rusia folosește arme nucleare în Ucraina,relatează agenția de știri https://www.ukrinform.

Trăim cu siguranță un „moment al creării” unei lumi noi. Pentru că acest război schimbă multe lucruri și, cu siguranță, schimbă Uniunea Europeană. Acest război va crea o Uniune Europeană diferită, din perspective diferite. 
[ …] Acesta este un moment serios din istorie și trebuie să ne arătăm unitatea, puterea și determinarea noastră, O determinare completă".
"Există o amenințare nucleară și Putin spune că nu blufează. 
Ei bine, nu își permite să blufeze. 
Și trebuie să fie clar că oamenii care susțin Ucraina, Uniunea Europeană și statele membre, precum și Statele Unite și NATO nu o fac la rândul lor. 
Și orice atac nuclear împotriva Ucrainei va crea un răspuns, nu un răspuns nuclear, ci un răspuns atât de puternic din partea militară, încât armata rusă va fi anihilată", a spus Borrell.
 

El a remarcat că lumea a ieșit cu siguranță din Războiul Rece și din post-Războiul Rece.
 ”Post-Războiul Rece s-a încheiat cu războiul ucrainean,cu agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, a spus el, reliefând că războiul Rusiei contra Ucrainei e un punct de cotitură.
 Textul integral al discursului său a fost publicat pe website-ul  Serviciului European de Acțiune Externă, https://www.eeas.europa.eu/eeas.

Publicitate

17/10/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Un comentariu

MISTERE ȘI ÎNTREBĂRI NEELUCIDATE DIN VREMEA RUSIEI SOVIETICE

Anii care au trecut de la disoluţia Uniunii Sovietice au fost o „mină de aur” pentru istorici, pentru valoarea informaţiilor descoperite în arhive şi memorii. În multe sensuri, istoria sovietică abia a început să fie înţeleasă, după ce istoricii au pus cap la cap mărturii și documente din arhive referitoare la evenimente cândva secrete. Cu toate acestea, rămân o mulțime de lucruri care încă nu au fost clarificate.

Valorosul volum „Masterpieces of History:The Peaceful End of the Cold War in Europe” dezvăluia în urmă cu câțiva ani o serie de documente strict secrete fascinante despre revoluţiile din 1989.

Vladislav Zubok, unul din editorii volumului, l-a comparat cu partea observabilă a lunii – pentru că există încă numeroase aspecte ale trecutului care încă nu au fost clarificate.

Iată în cele ce urmează o listă arbitrară de întrebări și mistere sovietice care încă aşteaptă să fie explicate și descoperite, prezentate de scriitorul și jurnalistul american David E. Hoffman, fostul conducător între anii 1996 şi 2001 al biroului din Moscova al prestigioasei publicații Washington Post.

1.Ce s-a întâmplat cu miliardele de dolari în aur şi bani deţinute de Partidul Comunist după dispariţia URSS? Mai multe rapoarte de presă din acea perioadă susţineau că banii au fost transferaţi rapid în conturi din bănci străine, dar niciodată nu a fost adusă vreo dovadă.

Igor Gaidar, premierul lui Boris Elţîn, a angajat cândva o firmă internaţională de detectivi particulari (Kroll Associates) pentru a-l ajuta să găsească banii, dar nu s-a înregistrat niciun progres. De câţi bani a fost vorba şi unde au dispărut?

2. A dezvoltat vreodată URSS o armă nucleară portabilă? S-a speculat mult, dar nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens. Generalul rus Alexander Lebed a spus în 1997 că s-au construit cam 100 de dispozitive nucleare de mărimea unei valize şi jumătate din ele au dispărut. Dar afirmaţia lui Lebed a fost vagă şi incompletă, iar alţii au negat ori au pretins că acesta le-a confundat cu mine nucleare terestre. Cine avea dreptate?

3. În prima săptămână după dezastrul nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a fost nefiresc de tăcut. Nu a vorbit pe această temă decât pe 14 mai, după mai bine de două săptămâni. Ce s-a petrecut în acele zile la nivel oficial? De ce acest om de acţiune a părut atât de imobil?

4. De la începutul anilor ’70, liderii sovietici au aprobat un program secret de dezvoltare a armelor biologice.Cunoaştem liniile generale ale cercetării, dar nu cunoaştem aproape nimic despre latura militară.A existat un „concept de utilizare” sau o doctrină militară pentru utilizarea acestei arme? Împotriva cui, pe ce câmp de luptă? Au fost create arme cu destinaţie specială? Ce s-a întâmplat cu ele după dispariţia URSS?

5. Ne lipsesc încă informaţii esenţiale legate de criza rachetelor din Cuba, cum ar fi ce li s-a spus revoluţionarilor cubanezi Raul Castro şi Che Guevara în timpul vizitei lor în URSS înainte de criza din ’62, sau lui Fidel Castro după aceea. Chiar dacă au apărut înregistrările şedinţelor Politburo şi cablograme din timpul crizei, dialogul acestora cu liderul sovietic Nikita Hruşciov înainte şi după eveniment ar putea aduce o perspectivă nouă asupra motivului pentru care armele nucleare au fost implementate acolo şi ce lecţii s-au tras din respectiva experienţă.

6. În cartea sa din 1999, Ken Alibek, un dezertor care fusese adjunctul directorului responsabil de programul biologic sovietic, a declarat că „principalul obiectiv” al operaţiunii „Flautul” a KGB a fost să „dezvolte agenţi biologici psihotropici şi neurotropici care să fie folosiţi de KGB în operaţiuni speciale – inclusiv în asasinate politice”. Care a fost scopul şi utilitatea finală a acestei operaţiuni?

7.Începând cu 1981, Moscova a trimis instrucţiuni urgente către KGB şi GRU, serviciilor militare secrete, să strângă informaţii despre o posibilă primă lovitură nucleară americană. Instrucţiunile au fost cunoscute sub numele de RYAN, de la Raketno-Yadernoe Napadenie (atac cu rachete nucleare).

Oleg Gordievski, un agent KGB care spiona pentru britanici, a oferit informaţii Occidentului despre RYAN şi detalii despre această operaţiune au fost publicate de Gordievsky şi Christopher Andrew în lucrarea lor din 1990, intitulată „KGB:The Inside Story”. Dar nu ştim în continuare cum au reacţionat liderii de la Moscova la rapoartele primite, în special şeful spionajului Iuri Andropov, care a devenit secretar general în 1982. Era Kremlinul atât de paranoic faţă de războiul nuclear după cum părea?

8. La începutul anilor 1980, sovieticii au construit un buncăr subteran uriaş în Munţii Ural, cunoscut sub numele de „Grot”, pentru a fi folosit ca un post de comandă pentru Forţele de Rachete Strategice, în cazul unui eveniment nuclear. Serviciile americane de informaţii au descoperit dovezi că buncărul se afla în faza de construcţie, dar toată afacerea a fost învăluită în mister. Care a fost scopul original al lui Grot?

9. Uneori, un secret poate fi ascuns într-o mulţime de date. Timp de mulţi ani Statele Unite au fost nedumerite asupra modului în care economia sovietică era legată de necesităţile de securitate şi apărare. Având sisteme economice diferite, monede, materiale şi metode diferite de construcţie, costul de producţie al unui tanc sovietic era cu siguranţă diferit de cel american.

Chiar şi rapoarte contemporane interne, cum a fost cel realizat de Vitali Kataiev, unul dintre angajaţii Comitetului Central, pe care l-am folosit în cartea mea „The Dead Hand”, lăsau multe întrebări fără răspuns. Kataiev estima că 20 de procente din economia sovietică erau destinate apărării (CIA estima 15-17%), dar erau multe variabile, de la calculul real al costurilor cu forţa de muncă şi materialele într-o economie planificată până la faptul că fabricile sovietice din domeniul apărării produceau televizoare şi maşini de cusut. Cât de dificiă de susţinut era cursa înarmărilor pentru URSS?

10. Cât de eficient au informat serviciile de informaţii externe conducerea sovietică? Când a venit vorba despre analizarea Iniţiativei Strategice de Apărare (SDI) a lui Ronald Reagan, Kataiev spunea că întotdeauna KGB-ul supraestima pericolul, agenţiei fiindu-i teamă să nu-l subestimeze. Gordievski spunea că multe rapoarte ale KGB erau compilate din informaţii apărute în ziare din cauza lipsei unor surse mai bune. Cât de bune erau informaţiile KGB-ului? Cât de sistemică a fost înclinaţia de a spune conducerii ce-şi dorea să audă?

Articol apărut în revista Foreign Policy România, numărul 23, iulie-august 2011 și republicat de https://historia.ro/sectiune/general/top-10-mistere-ale-rusiei.

26/08/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUM A RATAT ROMÂNIA ÎN URMĂ CU 75 DE ANI ADERAREA LA PLANUL MARSHALL ȘI OPORTUNITATEA DE A-ȘI RELUA RAPID RECONSTRUȚIA DUPĂ RĂZBOI

În urmă cu 75 de ani, secretarul de stat american George C. Marshall prezenta în Congresul American un plan ce s-a dovedit a fi cel mai de succes proiect de reconstrucţie civilă al secolului XX.

Președintele Harry Truman și Secretarul de Stat George Marshall. Marshall a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1953 pentru strategia sa „Planul Marshall”, care avea ca scop reconstruirea Europei după război. Sursa foto: Profimedia

European Recovery Program, cunoscut sub numele de Planul Marshall , a fost un program american de sprijinire a redresării Europei, dupa cel de al Doilea Război Mondial, prin acordarea de credite țărilor ruinate de războiul mondial care abia se încheiase, pentru eradicarea foametei și reconstrucţia Europei ruinate de război.

Pentru prima oară, proiectul lui George Catlet Marshall, la acea vreme secretar de stat, a fost prezentat însă pe 5 iunie 1947, în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Harward.

„Statele Unite fac tot ce le stă în putere pentru a pune pe picioare economia mondială. Politica noastră nu se îndreaptă împotriva unei ţări anume sau a vreunei doctrine politice, ci împotriva foametei, a sărăciei, a haosului.”

Programul era destinat tuturor țărilor europene, inclusiv Uniunii Sovietice, iar acceptarea și implementarea lui urma să fie negociată (de către Franța, Marea Britanie şi URSS) la Paris, în iunie-iulie 1947.

Stalin a acceptat inițial propunerea, crezând că este un nou program tip „Lend – Lease” şi a trimis la Paris o echipă de negociere consistentă, condusă de Molotov.

În mijlocul negocierilor, pe 30 iunie, Molotov a primit o telegramă cifrată de la Stalin, s-a îngălbenit, apoi și-a schimbat atitudinea şi a refuzat participarea la Planul Marshall.

Imediat Moscova a ordonat tuturor țărilor în curs de sovietizare să respingă acest Plan. Cea mai dramatică situație a avut-o guvernul cehoslovac, care acceptase deja invitația la Paris și care după ce a fost chemat la o discuție cu Stalin, pe 9 iulie 1947, și-a schimbat radical poziția.

Ulterior,ministrul de Externe cehoslovac Jan Masaryk, ce se opusese acestei decizii la întrevederea cu Stalin, va fi găsit „sinucis” pe caldarâm, peste câteva luni.

România, aflată la acea data sub ocupația sovietică, a primit invitația să participe la acest program, dar în data de 5 iulie a respins-o după ce URSS, la rândul ei, o respinsese.

Țările care au rămas în program au fost Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit și Germania de Vest. Între 1948 şi 1952, aceste țări au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care la acea vreme au însumat 14 mld.US$.

Numai în anul 1949, pentru proaspăt înfiinţata Republică Federală a Germaniei, au fost alocate 1,3 mld.US$.

Astfel, Planul Marshall a stimulat milioane de vest-europeni să se apuce de treabă şi să reconstruiască ce fusese distrus în război.

Câţiva ani mai târziu, producţia țărilor beneficiare ajunsese chiar mai mare decât cea de dinaintea celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Planul Marshall a consolidat Republica Federală în vestul continentului, dar a contribuit în acelaşi timp şi la accelerarea scindării deja previzibile a Europei, în Est şi Vest, când, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, începuse o competiție strategică acerbă între SUA și URSS pentru influență în Europa.

Foto: presedintele american Harry Truman semnează planul Marshall.

Între 1948-1958, vestul Germaniei, devenit între timp Republica Federală Germană, a cunoscut o creștere economică atât de mare, încât a început să se vorbească despre un „miracol german”. În 1950, producția industrială s-a triplat, iar șomajul a scăzut de la 10% la 4%. 

URSS era într-un avantaj considerabil, rezultat atât în urma înțelegerilor de la Teheran, Ialta, Moscova sau Potsdam cât și a faptului că trupele sovietice ajunseseră în inima Europei. Filosofia lui Stalin, devoalată de Milovan Djilas, era aceea că „…cel ce a ocupat un teritoriu este îndreptățit să-și impună sistemul social”.

În plus, țările occidentale erau distruse de război iar partidele comuniste, manevrate de la Moscova, tindeau să provoace revolte ori aveau șanse mari să câștige puterea în sudul Europei, prin alegeri.

Urmarea imediată a fost aceea că țările Europei de est, inclusiv România, au intrat pentru următorii 40 de ani în lagărul sovietic.

După Planul Marshall ambele blocuri au avut reacții în oglindă, cu decizii de tip acțiune – reacțiune. Dacă americanii au propus Planul Marshall, sovieticii au venit şi ei cu un Plan Molotov şi au fondat imediat Cominform-ul (în septembrie 1947), apoi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în 1949. Daca occidentalii au fondat NATO, în aprilie 1949, atunci sovieticii au venit cu Tratatul de la Varșovia.(https://www.hotnews.ro/cum-refuzat-romania-planului-marshall).

Conform https://www.contributors.ro/romania-si-planul-marshall, un documentar din Arhiva MAE al României, descria exact procesul de decizie pentru refuzul Planului Marshall.

Documentarul începea cu un mesaj al ministerului de Externe sovietic din 5 iulie 1947, adresat șefului diplomației române, Gh. Tătărescu, prin care informează că sovieticii refuză acest Plan. În acest documentar se găsesc şi telegramele șefilor de misiune din Franța, Marea Britanie, Olanda dar şi scrisori ale ambasadorilor români, cum ar fi Iorgu Iordan, ambasadorul României la Moscova, ce sugerau ce ar trebui să facă România.

Ministrul de Externe si vice-prim-ministru Tătărescu scria în aceste telegrame că amână decizia până pe 10 iulie, însă, pe 9 iulie, făcea public un Comunicat prin care Guvernul refuza Planul Marshall, spunând că „Guvernul român nu poate colabora cu o asemenea acțiune ineficientă în termeni economici și periculoasă, în termeni politici.”

El explica mai târziu reprezentantului american la București Melbourne că „… dacă eu sau colegii mei am devia de la politica sovietică, ar fi posibil să ne găsiți la Lacul Baikal, o regiune din Rusia..”

Cu toate notele de protest ale americanilor, în primăvara anului 1947 au loc arestări în masă ale liderilor opoziției iar, pe 14 iulie 1947 are loc arestarea lui Mihalache de la Tămădău și, imediat, a lui Iuliu Maniu.

În Jurnalul său, Grigore Gafencu povestește cum diaspora politică românească din Occident a redactat o Declarație pentru cei doi lideri, Bidault (Franța) și Bevin (Marea Britanie), care prezidau conferința de la Paris din 14 iulie, susținând Planul Marshall în numele celor 3 partide de opoziție din România și criticând Planul Molotov.

Competiția din timpul Războiului Rece a arătat fezabilitatea Planului Marshall, care se transformă după 1960 în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizație în care România a devenit, recent, stat candidat.

28/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: