CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Misteriosul proiect american ”Star Gate” (Poarta Stelară) și folosirea unor agenți cu capacități paranormale în scopuri militare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Multe servicii de informații de pe glob se folosesc în activitățile lor specifice de subiecți sau de angajați cu calități psihice care țin de domeniul paranormalului.

Agentiile respective au acceptat realitatea fenomenologiei paranormale înaintea forurilor stiintifice și mai mult decât atât, nu s-au sfiit deloc sa profite de abilitățile excepționale ale persoanelor cu astfel de capacitati.

Existenta unor adevărate unități de „paranormali”, cum li se spune în limbaj curent, sau de agenti psy, conform terminologiei specifice, a fost de mult timp confirmată sub diferite forme.

   Proiectul Star Gate (Poarta Stelară) a fost unul dintre cele mai ample programe de cercetare a puterilor ascunse ale psihicului uman din lumea întreagă  și s-a desfăşurat din anul 1970 până în 1995.

Finanţat din fonduri guvernamentale, acesta reunea un ansamblu de experimente aprobate de guvernul federal al Statelor Unite pentru a investiga fenomenele paranormale cu aplicații în domeniul spionajului militar.

Oficialii americani erau interesati în mod deosebit de identificarea si antrenarea persoanelor care sa poată „vedea” evenimente care se întâmpla la mii de kilometri distanta sau pot afla prin puterile stranii ale mintii si spiritului uman secrete militare, informatii greu de obtinut sau locatii ale serviciilor rivale din alte tari.

Fenomenele psy au fost multa vreme catalogate undeva la marginea stiintelor conventionale. Clarviziunea, telepatia, telekinezia si mai ales calatoriile astrale au fost contestate în numeroase rânduri de scepticii stiintei, care le-au negat existenta.

 Cu toate acestea, în anul 1995, conducerea de atunci a CIA a decis declasificarea unui program din categoria Top Secret început înca din anul 1970, moment în care celebra agentie americana de informatii a început antrenarea unor subiecti capabili sa „vadă la distanță”.

      În anul   1970, în plin război rece circula în lumea spionajului şi a informaţiilor zvonuri, şoapte conform cărora Uniunea Sovietică şi China antrenau soldaţi cu capacităţi paranormale.

În aceste conditii, sefii de departamente din CIA considerau ca pierd teren în fața puterilor rivale care făcusera pasi importanti în acest domeniu controversat pentru „civili” si oamenii obisnuiti. În consecinta, programele din cadrul Project Stargate au fost lansate anual, alocându-se fonduri în acest scop.

Cei din CIA erau interesati în mod deosebit de tainele clarviziunii. Aceasta capacitate paranormala a fost testata si studiata în conditii stiintifice de laborator.

Americanii ar fi vrut ca, prin intermediul unor persoane cu capacitati deosebit de avansate în domeniul clarviziunii, sa obtina date despre activitati de spionaj îndreptate împotriva SUA, potentiale acte de terorism, baze militare secrete sau locurile de lansare a unor rachete intercontinentale înca nedetectate.

  La asemenea zvonuri armata Statelor Unite nu poate rămâne impasibilă şi astfel în 1970 prin diferite proiecte unite sub numele de cod Star Gate, încep a testa şi ei capacităţile ascunse ale fiinţei umane.

Experimentele initiale au fost efectuate în incinta Institutului de Cercetari Stanford, unde mintea umana a fost supusa unor investigatii extensive fara precedent pe teritoriul american. Costurile totale ale cercetarilor de la Stanford au fost acoperite de catre CIA si alte agentii guvernamentale timp de peste douazeci de ani.

Cercetatorii Russel Targ, Hal Puthnoff si Ingo Swann au fost fondatorii acestui program secret, scopul lor principal era acela de a întelege abilitatile paranormale ale subiectilor, a le îmbunatăți pe cât posibil si a colecta informatii despre Uniunea Sovietica în contextul Razboiului Rece din acea perioada.

Cum sovieticii detineau unitati de „paranormali” înca mai impresionanti si experimentati, nu putem decât sa ne imaginam amploarea duelurilor mentale desfașurate între acesti agenti secreti nemaivazuti, aflati la distante de mii de kilometri unii de altii.

Generalul american Albert Stubblebine, la acea data sef al serviciilor de spionaj din cadrul Pentagonului, avea sub ordinele sale circa 16.000 de experti în contrainformatii.

Controla pe atunci toate operatiile militare sub acoperire derulate de SUA în lume și a jucat un rol important în invaziile americane din Panama si Grenada.

A fost implicat puternic și în celebrele programe MK Ultra. Personalitate cu mult înaintea vremurilor sale, generalul Stubblebine a anticipat înca de atunci ca razboaiele viitorului nu vor mai fi purtate doar cu rachete si tancuri, ci si prin metode neconventionale, între care puterea dezlantuita a subconstientului uman va juca un rol tot mai important.

Acestia au fost primii agenti psy – denumiti astfel dupa termenul propus de Jim Marrs, un expert în domeniu – care au lucrat pentru interesele americane.

Încurajați de primele succese, sefii din CIA priveau chiar mai departe: aspirau sa creeze un fel de unitati ofensive de paranormali care ar fi putut sa ucida de la distanta sau sa implanteze gânduri sinucigase în mintile tintelor umane care trebuiau lichidate fara interventii militare.

Se vehicula ideea ca sovieticii si chinezii ajunsesera deja la aceste etape si, probabil, americanii simteau ca ei ramasesera în urma. Tocmai se lansase bizara era a „înarmarii psihotronice”.

Din informaţile existente , pare că principalele puteri pe care doreau a le cultiva au fost vederea la distanţă (remote viewing) şi precogniţia. Vederea la distanţă e un soi de clarviziune în care subiecţii în condiţii de strictă supraveghere, intrând în stări alterate ale conştiinţei încercau să vizualizeze diverse locuri de pe glob, din spatele linilor inamice, care au aveau o importanţă militară deosebită. Pe aceiaşi linie şi precogniţia, puterea de a vedea viitorul, era cultivată tot cu un scop exclusiv militar.

Subiecţi au fost aleşi atât din rândul militarilor cât şi din rândul civililor, iar la punctul de vârf al proiectului ar fi fost până la 22 de subiecţii, rămânând doar 3 în mod oficial la data încheierii programului.

De menţionat că acesta nu a fost singurul experiment ”psy” din istoria armatei americane. A mai existat unul, de proporţi mai mici, însă mult mai ocultat, proiectul Jedi care a stat la baza cărţii The Man Who Stare at Goats şi a filmului cu acelaşi nume.

Generalii americani  au lansat în paralel și asa numitul Project Jedi, în cadrul caruia agentii trebuiau sa se antreneze  pentru  uciderea animalelor strict prin puterea minții.

Acestora li s-a cerut, în prima faza, sa ucida câini vagabonzi care erau oricum destinati eutanasierii. Niciunul dintre subiecti nu a vrut sa faca așa ceva, poate si din cauza unei bariere psiho-emotionale puternice legate de relatia dintre cele doua specii – om si câine.

 Totusi, când e vorba despre uciderea unui animal din alta specie cu puterea mintii, a existat, se pare, si o exceptie. Un fost militar din trupa americana de elita Beretele Verzi, fostul sergent Glenn Wheaton îsi aminteste de un ciudat personaj de origine bască – Michael Echanis.

Acesta este creditat de mulți experti în domeniu drept adevaratul „părinte” al forțelor de elită de acest tip  din armata americana.

Personaj ciudat, cu interese în zonele oculte ale artelor martiale, Echanis ar fi pus bazele primelor metodologii si scoli de lupta cu mâinile goale pentru agentii secreti americani si membrii trupelor speciale.

Expert în lupta cu cuțitul, Echanis a fost singurul non-coreean ințiat în obscura artă neagră Sul-sa, un fel de ninjutsu coreean, axat pe tehnicile superioare de meditație, incantații și practici paranormale, ajungând se spare la un asemenea nivel, încât putea ucide o capră doar uitându-se la ea.

Conform relatărilor unor martori, Echanis oprea pur si simplu bătăile inimii mai multor capre doar prin forța concentrării sale mentale. Nu-i trebuiau mai mult de câteva zeci de secunde, maxim un minut. Animalul începea sa sângereze pe nări, corpul îi era cutremurat de spasme si cadea apoi mort.

Cum omul este de asemenea un mamifer, se poate imagina că o persoana cu abilitatile lui Echanis ar fi putut, teoretic, sa suprime pe cale „psy” un personaj incomod pentru interesele cuiva.

 

 

Michael Echanis

 

Michael Echanis

Cât despre Echanis, versiunea oficiala spune ca ar fi murit undeva în Nicaragua, în cadrul unei operațiuni speciale derulate în anul 1978. Adevarul este cu siguranță cunoscut doar de superiorii săi pe linie militară.

 

În 1995 programul, având ca şi scop furnizarea de date către agenţiile de informaţii, este transferat de sub egida armatei SUA către CIA. Acest moment însă coincide şi cu finalizarea acestuia, oficial cel puţin, căci în acelaşi an agenţia închide programul după ce angajează doi specialişti independeţi pentru a realiza o analiză. Cei doi specialişti înaintează însă rapoarte cu păreri divergente.

Astfel Ray Hayman – profesor emeritus în psihologie la Universitatea Oregon şi unul dintre iniţiatorii mişcării scepticismului stiinţific modern alături de mare sceptic James Randi – a ajuns la concluzia că rezultatele nu sunt satisfăcătoare şi e prematur a se pronunţa existenţa acestor capacităţi până nu se fac şi alte teste de către organe independente.

Celălalt raport însă, realizat de Jessica Utts – profesoară de statistică la Universitatea California – a arătat că există un efect semnificativ din punct de vedere statistic şi că cei mai talentaţi dintre subiecţi au reuşit să producă un procent cu peste 5% – 15 % peste ghicitul aleatoriu.

Acest lucru arată că există un fenomen în momentul în care procentul este constant în decursul a mai multor teste, în mai mulţi ani precum a fost şi cazul în proiectul Star Gate.

În mod oficial, Proiectul Stargate a încetat odata cu pensionarea generalului Stubblebine. Firesc, râmân multe întrebari fara raspuns. Oricum, este greu de crezut ca, daca cei din CIA ajunsesera la astfel de rezultate la nivelul anilor 1970-1980, ar fi abandonat total cercetarile. Subiectul este deosebit de interesant chiar si numai din perspectiva cunoasterii umane, nemaivorbind de avantajele evidente pe care niste astfel de unitati de paranormali le-ar putea aduce „angajatorilor” lor, daca aceste capacitati ar opera într-adevar cu asemenea eficienta.

Dar… cine stie la ce performante au ajuns agentii psy din prezent, sau care este amestecul lor în marile afaceri politice, economice si militare din întreaga lume…
           

În raportul prin care CIA decide închiderea programului îşi motivează acţiunea prin faptul că deşi există un procent statistic, datele erau prea vagi şi prea generale pentru a putea fi folosite de către agenţiile de informaţii. Cârcotaşii şi adepţii teorilor conspiraţiei ar putea uşor sugera că nu e vorba decât de o acoperire şi că programul nu a fost niciodată închis, ci dimpotrivă perfecţionat.

Este greu de crezut ca a durat 25 de ani până gând guvernul SUA a realizat că informaţiile sunt irelevante. Este şi mai mare coincidenţa că în anul în care CIA preia programul, la foarte scurt timp ia şi decizia de a-l închide.

Dacă însă gândim problema dintr-o altă perspectivă, ce raţiune ar fi putut sta în spatele unei minciunii de oprire a programului şi continuarea lui într-un secret mai mare decât anterior şi desăvârşit, putem găsi suficiente.

Astfel, programul a ajuns la cunoştiinţa publicului, de asemenea şi bugetul lui şi faptul că s-au consumat 20 de milioane de dolari pe seama sa, a revoltat opinia publică americană, marea masă a cetăţenilor fiind sceptici faţă de aceste fenomene. Chiar ziarul Time a scris în 1995 (anul în care CIA a preluat programul) un articol critic cu privire la proiect, prezentând faptul că mai existau 3 mediumi, care lucrau pe un buget de 500.000 de dolari.

La aceste motive de politică internă mai putem lesne adăuga cel de politică externă şi siguranţă naţională, SUA nu dorea ca alte state să cunoască succesul acestor tehnici în culegerea de informaţii (desigur dacă aceste tehnici funcţionau).

Având toate acestea în vedere pare probabil ca CIA să nu fi închis programul şi ca acesta să continue probabil şi în zilele noastre.

De altfel au existat suficiente „poveşti” cum că armata SUA a folosit şi foloseşte în continuare mediumuri pentru a localiza diferite persoane şi diferite locaţii. Acest lucru nu ar trebui să ne mire căci se întâmplă chiar şi în curtea noastră.

Ceauşeşcu a dispus şi el testarea acestor fenomene, iar apelarea la mediumi pentru a găsi persoane a fost făcută în mare secret chiar şi de guvernele noastre mai actuale, un astfel de procedeu fiind aplicat pentru a găsi ziariştii răpiţi în Irak în 2005.
            

Adevărul nu-l vom afla prea curând, fie că proiectul a continuat în secret, fie că a fost oprit, informaţiile pe această temă sunt puţine căci secretomania guvernează astfel de proiecte militare.

Cine doreşte mai multe informaţii despre Proiectul Star Gate, poate  consulta Manualul pentru Vedere la Distanţă (remote viewing) elaborat şi publicat de CIA, care poate fi găsit aici.

 

 

 

 

Surse:

 

http://enciclopediaascunsa.blogspot.com/ proiectul-star-gate

 www.descopera.ro/cultura/9973876-proiectul-stargate-unitatile-de-paranormali 

 

12/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | 2 comentarii

Dreptul de neam, dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului. VIDEO

 

 

 

 

Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului

Războiul pshihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic.

Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, care în 1990 nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile.

Ţinta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă, acum când informațiile circulă liber şi oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri şi poate face o  propagandă negativă la adresa României și românilor.  

O adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare.

De fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat, cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul.

Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine.

Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste.

Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, iar majoritatea celor care duc astfel de atacuri,  o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns.

Sunt mulţi cu un  potențial propagandistic extraordinar care ne vor răul  şi se servesc foarte bine de acest trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.

Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului.

Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.

Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.

Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei.

Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie  după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU.

Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.

Cutremurele geopolitice

Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde.

Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic.

Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului.

La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial.

În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.

Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991. Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.

De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens.

De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe.

Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar şi acum când citiţi aceste rânduri, o bătălie este în toi şi sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitaţi, nerecunoscuţi, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front.

Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.

 Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi.

Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba.

Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice.

Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.

Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică.

Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie.

Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

Studiu de caz, Ucraina:

Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți.

Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev.

Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov.

Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția.

Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina. Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov.

Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă. Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii.

Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov…

Vi se pare un scenariu de SF? Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!). Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu.

Foarte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigată pe internet asupra dreptului istoric.  Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?

Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.

Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric. 

Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă?

Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul?

Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina.

De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris.

Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.

La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă.

De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab. După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor.

A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site. Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat.

La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți. (autor: Cristian Negrea, sursa:Blog personal Cristian Negrea)

 

 

 

 

 

22/02/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

România și arma ei secretă

 

 

 

 

 

 

 

O luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului.

Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afghanistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.

Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.

Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice.

De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită.

 

Arma secretă a românilor.

 

romaniaRomânia nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată).

Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic.

A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent.

Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.

 

 

Ethos blasters.

 

 

Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență.

Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt subminate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată.

 

Concepte fundamentale:

 

România – zisă ironic și „Românica”, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.

 

Instituții:

 

Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan.
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate).
Guvernul României – niște tâlhari.
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO.

 

 

Categorii socio-profesionale

 

 

Medicii și profesorii – niste șpăgari.
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba.
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața.
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?).
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule.
Judecătorii – corupți.
Polițiștii – analfabeți.
Jandarmii – asasini.
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu.
Jurnaliștii – niste vânduți.
Artiștii – hipsteri, homosexuali, drogați.
Inginerii – geeks.

 

 

Personalitățile istorice

 

 

Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat dein tara cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic

 

Personalități artistice, sportive sau mediatice

 

Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan!

A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită).
Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină?
Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason
Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

 

Această ultimă secțiune a listei este, după cum vedem, surprinzător de scurtă.

N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere.

Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat.

 

Tactica falimentară a lunetistului singuratic.

 

Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații.

 

Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Doar că, agâțându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale.

Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el.

Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.

 

A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt  funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști.

Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.

Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți.

Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură.

Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates”, a salvat Stalingradul.

 

 

Ceilalți ești tu!

 

 

Romania-animated-flagCând spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva.

Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită.

Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap.

A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin.

Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.

Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS).

Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: cui prodest?

Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești.

Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.

Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina.

N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți.

Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.

Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț.

Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc.

Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.

Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem.

Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut.

Nu-i ajuta nici tu.

Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România !

 

Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor.

Ne rămâne să gândim…  sau să așteptăm cutremurul?

 

 

 

 

 

 

Sursa : www.tedoo.ro/arma-secreta-a-romaniei/Brad Florescu

26/12/2014 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 8 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: