CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Când mass-media repetă obsesiv aceleaşi texte și recită aceleaşi „poezii”, pentru a ne spăla în mod sistematic și în modul cel mai „profesionist” cu putinţă creierul …

 

 

 

 

Postul sionist Pro TV și spălarea creierului | Justitiarul ...

 

 

 

 

 

„Dezinformarea strategica” este cea mai veche, mai secreta, mai perversa, dar, totodata, cea mai putin cunoscuta arma din istorie.

Ea a contribuit insă la faurirea multor imperii, a constituit baza unor uriase lovituri financiare, a realizat jocuri diplomatice intrate in istorie si este hrana de fiecare zi a mass-media.

Americanii numesc aceasta tehnica de „Inducere in eroare” a adversarului politic ori militar „disinformation” („dezinformare”), uneori „deception”.

Francezii ii spun, gastronomic, „intoxication” („intoxicare”). Iar rusii, „maskirovka” („dezinformare”, „farsa, ân masa”), termen imprumutat din arta circului.

Părintele conceptului a fost filosoful chinez Sun Tzu, cel are l-a elaborat acum peste 2.500 de ani.

Tratatul sau, azi celebru – intitulat „Arta razboiului” – se preupune ca ar fi fost scris in anul 512 i.Hr. „Arta razboiului” a postulat urmatorul paradox:

„Raționamentul suprem al artei razboiului trebuie sa fie acela de a invinge rezistenta inamicului, inca inainte de a incepe lupta”.

 

 

 

 

 

 

 

O formă rapidă și modernă de manipulare în masă  o reprezintă ”spălarea creierelor”a indivizilor aparținând populații țintă.

 

Termenul de spălare a creierelor a fost pentru prima dată folosit în timpul Războiului din Coreea (1950-1953), pentru a descrie comportamentul prizonierilor americani reîntorşi din lagărele nord-coreene.

În tehnica lor de manipulare, nord-coreenii au preluat  conceptul ksi-no(curăţarea minţii) aplicat în comunismul chinezesc(maoism), cu rădacini în confucianism (de la marele confucianist Mencius).

Comandanţii americani au sesizat faptul că o parte din soldaţii americani reîntorşi din închisorile nord-coreene erau complet convertiţi la comunism, gata să-şi denunţe propria ţară .

Comportamentul lor ciudat a continuat după eliberare, chiar şi fără să fie supuşi influenţei comuniste. Acest efect negativ asupra moralei soldaţilor, a  fost botezat de Edward Hunter cu termenul de spălare pe creier (brainwashing).

            Hunter descria faptul că aceşti soldaţi reîntorşi din închisorile  nord-coreene nu mai erau capabili să gândească liber şi nu se mai puteau adapta situaţiilor neprevăzute. Indivizii supuşi acestei tehnici de spălare a creierului, acţionau manipulaţi de propriile instincte .

Era o disciplină de partid al nord-coreenilor care se extindea la controlul minţii.

            Spălarea pe creier este mult mai mult decât o psihoză sau nevroză. Tehnica este catalogată cu termenul de “viol mental” deoarece victima este forţată de un atacator al cărui intenţii sunt să distrugă credinţa victimei în vechile ei valori morale, pentru a crea un spaţiu gol în care să se implanteze noile crezuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intoxicarea

 

 

Este o metodă de manipulare complexă care vizează credibilizarea unei afirmaţii false şi determinarea unei reacţii a manipulatului ca urmare a asimilării acelei afirmaţii, prin transmiterea în mod premeditat şi inducerea în conştiinţa manipulatului a unor informaţii false. Intoxicarea creează confuzie în rândurile adversarilor politici şi a cetăţenilor.

Spre deosebire de zvon care poate consta întro informaţie exactă dar care, neputând fi susţinută ori putând fi susţinută cu dificultate, este indusă în conştiinţa publică sub aparenţa unei idei deja acceptate şi debarasate de subiectivismul totdeauna suspect al unei surse individuale cunoscute, intoxicarea tinde exclusiv la acreditarea unei idei false.

De asemenea, dacă metoda zvonisticii urmăreşte punerea în circulaţie a unui mesaj ca atare, intoxicarea încearcă să formeze în mod indirect atitudini, introducând în circuitul gândirii publice anumite idei pe baza şi prin prelucrarea independentă prin care manipulaţii ajung la anumite convingeri.

De aceea, tacticile de intoxicare sunt, de regulă, mai subtile.

Exemple de asemenea tactici sunt :


– “Topurile aranjate”;
– “Sondajele promoţionale”;
– “Testele formative”;
– “Dezbaterile trucate”.

 

Structura  instrumentelor de persuasiune mascată, se bazeaza pe doctrina  amestecării adevărului cu minciuna, in retete clasice, care distorsioneaza adevarul, in favoarea unor grupuri de interese care atacă,   sistematic, statul de drept și funcția democratică a societății civile.

 

Principiile de functionare ale aparatului de control mental, impus telespectatorilor celor doua canale de dezinformare se bazeaza pe DECALOGUL lui Chomsky, pe ” Sistemul de indoctrinare ” sau ” Spalarea de creiere „

 

 

 

 

Vindecarea memoriei” sau despre dubla-gândire sau despre spălarea ...

 

 

 

 

 

Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.

 

 

„Cele zece operaţii pe creier deschis”

 

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a concretizat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, cele zece manipulări generale pe care se bazează democraţia occidentală şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii.

Ele sunt concepute pentru a dezorienta şi a deturna atenţia mulţimilor americane de la manevrele claselor politice şi financiare dar sunt, de fapt, diversiuni cu aplicaţie mondială.

Procedeele de bază sunt preluate de la  iluzionism, canalizând atenţia publicului în direcţii false.

 

Iată cele zece reţete de manipulare a maselor:


1. Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.


2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu guvernarea providenţială care salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării libertăţilor democratice.


3. Să aplici toate măsurile dure treptat. Ceea ce ar duce la mişcări populare, dacă se aplică într-un singur pachet, devine dintr-odată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.


4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.


5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.


6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.


7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tâmpi lumea şi a o controla.


8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.


9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.


10. Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor.

În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

 

 

 

 

 

31/05/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Dan Dungaciu: ”Cea mai mare dezinformare astăzi e că ne aflăm în plin război informațional”

 

 

Panou de propagandă pro-chineză pe străzile Belgradului cu un mesaj laudativ la adresa liderului de la Beijing scris în limbile chineză și sârbă – „Mulțumesc, frate Xi!” (Business Insider)

 

 

 

Cea mai mare dezinformare astăzi e că ne aflăm în plin război informațional.

În realitate, confruntarea legată de coronavirus și consecințele acestuia nici nu a început cu adevărat.

Dincolo de tentativele Chinei de preluare a inițiativei sau de contra-reacțiile Americii – plus insinuările neconvingătoare și deseori grosolane ale Rusiei -, noi, cel puțin, nu suntem încă nici pe departe „în plin război informațional”.

Dar el stă să vină și norii negrii ai confruntării se adună amenințători.

Faza cea mai complicată a bătăliei de acest tip o vom atinge când criza la care asistăm va ajunge la palierul economic, atunci când șocurile vor fi semnificative, tensiunile vor crește, nemulțumirile vor fi greu de gestionat.

Atunci, pescarii în ape tulburi, de mai aproape sau de mai departe de hotarele UE sau NATO – unii chiar din interior? – își vor arunca momelile false și vor lansa undițele cu ace ascuțite.

Amestecul dintre criza economică și politic a fost de fiecare dată exploziv. Un veritabil Cocktail Molotov…

Ceea ce vedem astăzi, comparativ cu ce va urma, e un preludiu nesemnificativ.

România trebuie să fie pregătită.

Nimeni nu cere demisia unui virus

Criza la care asistăm – e deja limpede – are mai multe paliere.

Primul este palierul medical, cel cu care ne confruntăm acum.

Al doilea, concomitent, este palierul psihosocial (efectele izolării şi ale carantinei).

Al treilea este palierul economic, respectiv criza sau recesiunea economică care stă să vină. Al patrulea este cel politic, respectiv maniera în care aceste crize vor afecta profilul politic al societăților noastre, fie că vorbim despre state naţionale, entităţi precum UE sau chiar la nivelul global.

Ultimul, şi cel mai important pe termen lung, este palierul global, respectiv bătălia dintre două sisteme, reprezentate de China şi Occident (în particular America).

Deocamdată, în faza medicală, a statisticilor sumbre și a presiunilor cotidiene, societatea se retrage, instinctiv, din orice dispută partizană, refuză, iarăși instinctiv, confruntările sau mesajele politice.

Există un bun simț aproape natural al populațiilor care, confruntate cu un inamic nepalpabil, din „altă lume”, nu au cum identifica, urgent, vinovații în „lumea de aici”.

De unde și retractilitatea sănătoasă a societăților, indiferent de regimuri, și, pe cale de consecință, o ineficacitate firească a narațiunilor de tip război informațional care accentuează pe aspecte politice sau strategice. Nu poți să dai în judecată un virus! Și nici nu îl poți pedepsi. De aceea eficiența lor e limitată – deocamdată.

Dar dimensiunea medicală a crizei va trece, la un moment dat. Atunci, o bună parte a populației va căuta culpabilii. Și în acel moment mulți îi vor „ajuta”, pe cei furioși, să îi „identifice” rapid…

Pandemia războiului informațional

O populație stresată de statul acasă, amețită de cifrele dezastrului care o invadează cotidian, bulversată de sunetele de cucuvea care se revarsă sadic de pe ecranele televizoarelor – va ajunge să constate, o parte din ea, că ieri nu putea merge la serviciu pentru că nu avea voie, iar astăzi, pentru că serviciul ei… nu mai există.

În acel moment, cel al crizei economice lucrurile se vor complica inevitabil. Căci un amestec de șomaj, inflație, datorii, rate și ratele ratelor, cu spectrul de a mai rămâne acasă – vai! – încă o perioadă nedeterminată, va duce, fatal, la reacții și nemulțumiri. Trecerea la palierul politic al crizei va urma firesc, la fel – mai greu de sesizat – trecerea la palierul strategic.

Cine vor fi „culpabilii”? Guvernele, Europa, democrația… Iată candidații ideali pentru o descărcare teribilă care cu greu va fi evitată. În acest context tumultuos, pescuitorii în ape tulburi își vor pune la dispoziție serviciile.

Vor avea un teren propice, din păcate, unde să sădească dezamăgirea și neîncrederea – asta este strategia predilectă a războiului informațional – incomparabil mai favorabil decât cel de după criza financiară din 2007-2008 sau criza migrației din 2015.

Vor sugera inamici și își vor „argumenta” alegerile cu teorii simple, directe și, mai ales, „indubitabile”. Nu vor fi procese sau deliberări, ci se va trece automat la „execuții”.

Ținta finală va fi „sistemul occidental” – acolo va juca, în principal, China – reprezentat în primul rând de America (da, de America lui Donald Trump!) și de Uniunea Europeană. Iar guvernele naționale pro-europene, câte vor mai fi fiind, vor deveni și ele țintă, prin asta șubrezindu-se, de la firul ierbii, proiecte mai ample de tip UE sau NATO (de asta se va ocupa în principal Rusia, care, probabil, deja culege date de pe teren, unde se află, nu-i așa, ca să ajute statele europene în timp de criză…).

„Tot ce e fix se risipeşte ca fumul, tot ce e sfânt este profanat…” – cum zicea un clasic.

Cam spre asta doresc unii să ne îndreptăm.

Idioții utili vor fi și ei de față

Și parcă pentru că toate acestea nu vor fi de ajuns, vor apărea și idioții utili. Nu cei care vor înghiți pe nemestecate aceste narațiuni și le vor distribui, cu indignare, mai departe. Vorbim despre alți idioți utili, chipurile, mai sofisticați.

Prima provocare de acest gen va veni din SUA. Pe de-o parte, actualul președinte republican va croi, inclusiv în perspectiva confruntării electorale din noiembrie 2020, o narațiune strategică moralizatoare de tip Rău contra Bine, China versus SUA (de aici insistența pe ideea de „virus chinezesc” sau „kung-flu”), el reprezentând liderul care, în comparație cu orice alt contracandidat –  a se citi democratul Joe Biden! – va putea ține steagul american sus în această bătălie a giganților.

„Wartime president”, cum îi place lui Donald Trump, cu proverbiala lui modestie, să se autodefinească. (Până acum, republicanul e convingător, a crescut în sondaje semnificativ în ultima vreme pe fondul unei ieșiri din scenă, firești, în condițiile crizei, a contracandidatului democrat).

În contrapartidă, democrații tind, tot din rațiuni electorale, să intre într-o narațiune care pune surdină pe geopolitică și accentuează mai degrabă excesele sau eșecurile lui Donald Trump în gestionarea crizei coronavirus, mai puțin implicarea Chinei sau mizele strategice ale acesteia.

Așa cum democrații – mulți dintre ei! – au devenit subit anti-ruși după 2016 (numai) din cauza urii față de Donald Trump, tot așa riscă să devină acum, tot cu ochii la Donald Trump, mult mai înțelegători cu… China, chiar dacă nu o iubesc.

E de urmărit cine va ieși câștigător la Casa Albă din această narațiune strategică globală care va desena și configurația viitoarei ordini mondiale.

A doua categorie de idioți utili care nu ajută în viitoarea confruntare e neaoșă. Ei sunt denunțătorii puri și duri ai „războiului informațional” contra Occidentului. Doar că vor apăra, ridicol și inoperant, un status quo care nu mai există și la care nu mai putem reveni.

Dar când a fost inadecvarea față de realitate vreun impediment serios pentru cei care cred fără rest? Ei sunt „Robespierre”-ii vremurilor care vor veni… Incapabili să înțeleagă evoluțiile, cred că le vor „disciplina” printr-un simplu „fiat”.

Nu vor spune cum stau lucrurile, ci cum cred că ar trebui să stea. Vor cere realității, intempestiv, să „revină la ordine”; iar dacă nu… o vor ignora.

Și pe cei care nu vor face asta, îi vor „judeca” public pentru „colaboraționism”, la tribunalele lor utopice și (cvasi)irelevante.

Din păcate, puțini dintre ei vor sesiza un paradox aproape șocant: narațiunea lor va fi, în oglindă, identică cu narațiunea celor pe care vor să îi combată! Cei care au declanșat războiul informațional și inamicii lor, „Robespierre”-ii, utilizează, de fapt, aceeași argumentație, doar cu semn schimbat.

Inițiatorii „războiului informațional” vor simplifica și vor exagera totul, până la caricatură și absurd, tăind din realitate, abuziv, fragmente disparate, ignorând restul și aruncând în fața publicului doar ce le convine, totul cu scopul de a identifica „limpede” vinovații pe care îi vor ei.

Cei din urmă, „Robespierre”-ii, vor minimaliza și ei totul și se vor uita în altă parte când realitatea se va încrâncena să nu intre în teoria lor îngustă. Ce nu încape în patul lui Procust, nu există! Vor ajunge să servească și ei publicului doar o felie de realitate, cea care, însă, îi va ajuta să găsească pe ei, de data asta, vinovații pentru ce se întâmplă.

Dacă primii vor identifica „străinii” ca vinovații principali pentru provocările curente ale Estului – dominația „cleptocraților” din UE, „diktatul” american sau „ocupația” NATO – cei din urmă vor găsi același lucru la rubrica culpabili, doar că de altă extracție: ruși și chinezi peste tot, vinovați de toate nenorocirile, chiar și acolo unde aceștia nu există (în Consiliul European, de pildă!).

Va fi, pe fond, războiul nemilos al unor narațiuni inoperante și relativ egale în modul. Răspunsuri simple la întrebări/realități complicate. Două populisme, ambele netrebuincioase…

Va fi nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru.

Cine va gestiona comunicarea strategică?

Cum faci să găsești echilibrul într-o lume care riscă să devină „nebună, nebună”?…

A nu avea repere, puncte fixe, narațiuni acreditate, poate fi iresponsabil pentru o țară nervoasă ca a noastră.

E nevoie, astăzi mai mult decât oricând, în perspectiva provocărilor care vor veni, de o mai judicioasă aplicare a României față de „războiul informațional” și, implicit față de comunicare publică aferentă.

Următorii pași îi vedem utili:

  1. În primul rând, recunoașterea la nivelul oficial cel mai înalt că războiul informațional va deveni – a devenit – o amenințare de securitate care nu (mai) poate fi neglijată. Pe cale de consecință, este nevoie de o mai bună cooperare/coordonare a instituțiilor de profil din România;

  2. Este nevoie de o atitudine activă, nu pasivă și reactivă din partea acestora.  Nu e vorba doar de a face „fact check”-ing sau de a contabiliza fake-news-urilor – activități utile, dar insuficiente -, ci de identificare a narațiunilor principale de atac și, cel mai important, a narațiunilor care le pot contracara, echilibrat și eficace, mai ales în perspectiva diseminării acestora în spațiul public.

  3. În această perspectivă, ar trebui implicați în acest efort – prin cooptare sau prin invitație periodică – șefii instituțiilor publice de media (TVR, RRA, AGERPRES), directorii posturilor de televiziune importante, directori de cotidiene, site-uri, agenții, comunicatori publici relevanți.

  4. Cum se poate comunica coerent în spațiul public democratic în perioada de criză? Aflat în SUA în perioada 2000-2001, autorul acestor rânduri a avut prilejul să înțeleagă cum funcționau aceste tipuri de comunicări într-o criză de proporții: directorii principalelor instituții de comunicare publică erau invitați de către statul american și li se puneau pe masă 3-4 cuvinte cheie/teme importante, pentru o perioadă anume, fără ca să existe, evident, indicații de cum să fie dezbătute. Se sugera o tematică, nu o abordare. Dar aceste întâlniri contribuiau evident la o coerență a comunicării publice, oficiale și neoficiale, o focalizare pe temele cu adevărat importante ale publicului și o protecție împotriva alunecării în subiecte irelevante și fără miză reală pentru stat/societate în vreme de criză.

  5. Cel puțin posturile publice (televiziune și radio), vor trebui să pregătească emisiuni special dedicate războiului informațional și comunicării publice.

  6. În perspectivă, pe modelul „niciodată să lași o bună criză să se risipească în zadar”, va trebui să fie puse de pe acum bazele unei proiect educațional care să vizeze problematica războiului informațional („digital media literacy”, fake news etc.) și introducerea educației de acest tip în școlile românești.

Un lucru trebuie să ne fie limpede: nici negarea patologică a realităților, nici cenzura aberantă nu pot fi instrumente utile într-un război informațional. Nici măcar sofisticate centre de analiză izolate în turnurile de fildeș ale competenței lor.

Până la urmă, războiul informațional nu este un joc de șah în care se confruntă minți redutabile care încearcă să înțeleagă, cu un pas mai devreme, ce intenționează adversarul, iar cine face primul asta câștigă.

Nici vorbă de așa ceva: războiul informațional înseamnă, în primul rând, efortul pe care trebuie să îl faci DUPĂ ce ai înțeles intențiile și strategiile (narațiunile) adversarului: adică să îţi protejezi societatea, publicul, printr-o minimă educație, să îți educi comunicatorii, să fii capabil să vorbești public eficace.

Adică să faci comunicare strategică.

Într-un asemenea moment de criză, carențele instituționale, lipsa de cooperare sau de coordonare și, mai ales, ratarea comunicării strategice riscă să se transforme în veritabile vulnerabilități într-un război niciodată declanșat oficial și în care Articolul 5 este inoperabil.

Este România suficient de pregătită pentru războiul care va urma? se întreabă Dan Dungaciu, membru în Consiliul de Experți al  LABORATORULUI PENTRU ANALIZA RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL ŞI COMUNICARE STRATEGICĂ; (https://larics.ro/dan-dungaciu-pandemia-razboiului-informational-nu-s-a-declansat-inca). 

21/05/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RĂZBOIUL PENTRU TRECUT, SAU CUM ÎNCEARCĂ NOSTALGICII COMUNISMULUI SĂ NE PROSTEASCĂ ÎN FAŢĂ. VIDEO

 

 

 

 

Un articol publicat pe facebook de un nostalgic comunist rus, preluat cu slugărnicie pe blogul reacţionar de rahat de la Chişinău autointitulat, pardon de expresie, „RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ”, se dă de ceasul morţii să demonstreze că prăbuşirea imperiului sovietic nu a însemnat că experimentul criminal comunist a dat faliment !

Năzdrăvăniile expuse în articol ar trebui să ne provoace hohote de râs, dacă nu am observa că încă mai trăiesc printre noi imbecili care speră să vadă  omenirea revenită la „binefăcătoarea” dictatură comunistă şi mai mult, cum încearcă ei să justifice inevitabilitatea „triumfului socialismului”, orânduirea în care după mintea lor aia puţină curgea laptele şi mierea, chiar dacă marxismul ca filosofie criminală a fost aruncat de popoarele lumii la lada de gunoi a istoriei, în urmă cu trei decenii…

Autorul uită să ne vorbească despre foametea programată de comunişti în URSS, CHINA, ROMÂNIA, CAMBODGIA şi în multe alte ţări ale „lagărului comunismului victorios”, care s-a soldat cu zeci de milioane de morţi.

Nu ni se spune nimic despre milioanele de deportaţi şi despre asasinatele în masă ordonate de conducerile comuniste, care au provocat pierderea a zeci de milioane de fiinţe umane nevinovate, pierderi mult superioare celor puse în sarcina naziştilor.

Autorul nu spune nimic nici despre privarea popoarelor care aveau nefericirea de a trăi în comunism, de cele mai elementare drepturi ale omului şi cetăţeneşti, despre dezastrul provocat de comunism în cultură şi artă, despre criminala politică de deznaţionalizare a zeci de popoare, printre care şi a românilor basarabeni şi bucovineni .

Autorul nu spune nimic despre incompetenţa comuniştilor în economie, fapt care a dus la un dezastru economic fără precedent, în ciuda marilor şi dureroaselor jertfe materiale la cale a fost obligată populaţia.

Prostovanul în cauză şi alţii ca el, se miră că a căzut URSS, dar nu încearcă să-şi explice prăbuşirea, în numai câţiva ani, a întregului sistem mondial comunist, nu doar a Uniunii Sovietice.

URSS a fost, nu-i aşa, doar una dintre ţările care construiau”cea mai umană orânduire pe care a dat-o istoria”, aşa cum îi plăcea să o laude deşănţata propaganda comunistă …

 

Citiţi şi minunaţi-vă până unde pot merge „tovarăşii”cu neruşinarea !

 

„Pe scurt despre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice

– lupta inegală cu forțele superioare ale imperialismului mondial (cursa înarmărilor, războiul rece, războaiele fierbinți).

– pierderile grele, provocate Uniunii Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial (a fost distrusă o generație întreagă de comsomoliști și comuniști).

– inegalitatea condițiilor pentru construirea socialismului în diferite republici ale URSS (rămășițe ale conștiinței feudale și burgheze).

– Partidul Comunist din URSS a sărbătorit înainte de termen victoria în lupta de clasă, ceea ce a dus la refuzul de la dictatura proletariatului și, prin urmare, la revanșa forțelor burgheze și a contrarevoluției.

– în fața pericolului războiului nuclear conducerea partidului a adoptat politica de „coexistență pașnică a celor două sisteme”, „convergență”, a renunțat la ideea Revoluției mondiale (a nu încurca cu revoluția permanentă).

– sub influența ideologiei mic-burgheze și naționaliste a avut loc degradarea mișcării socialiste mondiale.

Nici unul dintre acești factori, la fel ca și însăși prăbușirea URSS, nu înseamnă că „experimentul a dat faliment”.

Uniunea Sovietică nu a fost nici ”un experiment”, nici ”un capriciu al unor fanatici”. Uniunea Sovietică a fost răspunsul omenirii progresiste la criza mondială a capitalismului și la măcelul din 1914-1918.

Destrămarea Uniunii Sovietice nu schimbă condițiile inițiale: însăși esența capitalismului dă naștere contradicțiilor, care nu pot fi înlăturate decît printr-un mare război.

Capitalismul inevitabil pune omenirea în fața alternativei: soacialism sau barbarie.

Comuna din Paris a existat 70 de zile.

Uniunea Sovietică a existat 70 de ani.

Istoria se dezvoltă în formă de spirală.

Următoarea spiră va însemna inevitabil moartea capitalismului și triumful socialismului.

Unica întrebare este: de care parte se va afla fiecare dintre noi?”

 

Sursa:

Postare publicată pe Facebook de jurnalistul Konstantin Syomin.

Traducere de y.obidin- (https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2018/01/12/pe-scurt-despre-cauzele-prabusirii-uniunii-sovietice/)

 

 

 

 

13/05/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: