CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PREȘEDINTELE Biden a decis desecretizarea informațiilor culese de serviciile secrete americane privitoare la invadarea Ucrainei de către Rusia

Președintele american Joe Biden.
Președintele american Joe Biden. (Patrick Semansky/AP)

În urma „scepticismului” aliat, președintele Biden a desecretizat informațiile privitoare la declanșarea invadării Ucrainei de către Rusia

Potrivit CNN, președintele american Joe Biden a dat ordin de desecretizare a informațiilor din perioada premergătoare invadării Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, deoarece afirmațiile oficialilor americani cu privire la atacul iminent au fost întâmpinate cu „scepticism” de către partenerii și aliații americani.

 „Când le-am explicat factorilor noștri de decizie politici, ei au descoperit că există o cantitate destul de mare de scepticism în privința asta la interlocutorii lor,”, a spus luni directorul executiv al Comunității de informații naționale din SUA , Avril Haines (foto), la o conferință de securitate cibernetică.

 „În consecință, președintele ne-a spus: „Trebuie să ieșiți și să împărtășiți cât de mult puteți și să vă asigurați că oamenii văd ce vedeți și voi, astfel încât să ne putem implica din nou și să avem conversații mai productive despre cum să ne organizăm în privința unei potențiale invazii rusești”.

Un alt obiectiv al declasificării informațiilor a fost combaterea propagandei Rusiei la nivel global.

Într-un anumit context datând din primele zile ale concentrării forței rusești la granița cu Ucraina, administrația Biden a declasificat și a eliberat selectiv informații despre războiul Rusiei în Ucraina, atât pentru organismele mass – media, cât și pentru națiunile prietene. Abordarea a fost menită să combată propaganda rusă la nivel global și să se asigure că partenerii și aliații americani împărtășesc o imagine corectă. 

Haines a spus luni că SUA „au împărtășit mult în această privință cu parteneri și aliați”, și a dezvoltat „mecanisme de partajare a informațiilor” care pot fi folosite în viitor.

Moscova a negat până în ultima clipă acuzațiile SUA potrivit cărora pregătea invazia Ucrainei.

Biden a oferit presei și aliaților informații secrete legate de pregătirile Moscovei care o masase masiv trupe și tehnică de luptă la granița de vest, dar pretindea că acestea participă la exerciții militare de rutină.

Vladimir Putin a ordonat în zorii zilei de 24 februarie declanșarea unei așa zise ”operațiuni militare speciale”, nimic altceva decât o masivă invazie armată asupra Ucrainei.

07/06/2022 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | 2 comentarii

UN REPUTAT JURNALIST DE LA CHIȘINĂU ARGUMENTEAZĂ că astăzi, România nu e pregătită – nici financiar, nici spiritual – să facă Unirea cu o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni…

Eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România !

Haideţi să pornim de la aceea că practicând mai mulţi ani o meserie începi să suferi de o anumită uzură emoţională.

De asemenea uzură suferă nu numai medicii, vânzătoarele de bilete de la gară, groparii ş.a.m.d., dar şi ziariştii, constată reputatul jurnalist Constantin Tănase, într-un articol din http://www.Timpul.md.

Din cauza (sau graţie!?) acestei uzuri emoţionale „mediatice” nu mai suntem atât de sensibili, nu lăcrimăm când scriem despre violuri şi crime. Facem „cronica criminală” senini, sorbindu-ne fericiţi cafeaua.

După decenii lungi de „nu se poate”, astăzi putem să discutăm deschis şi liber despre „unirea cu România”.

Dacă acum două decenii această sintagmă îmi umplea inima cu parfumul tuturor teilor din Copou, astăzi, atins şi eu de „uzura profesională”, reacţionez mai „pragmatic” la această temă. Aş avea nevoie de zeci de pagini ca să explic de ce se întâmplă asta.

Deşi azi sunt un unionist mai convins decât ieri, scriu mai puţin pe această temă. De ce? Poate de aceea că, în ultimele decenii, cunoscând mai bine România, am început s-o iubesc mai mult, mai sincer şi mai profund decât atunci când cunoşteam această ţară din cărţi.

Cred că în aceşti ani am devenit mai responsabil când trebuie să răspund la întrebarea „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”. Eu nu mai pot striga ca Ilie Bratu „Unire aici şi acum!”. Ba mai mult, mă tem de astfel de oameni şi mă uit cu multă suspiciune la ei.

Am observat un lucru: când moldoveanul (mare meşter la fel de fel de „variante”!) vede că „treaba” nu mai merge şi statalitatea s-a înglodat, îşi aduce aminte de România – adică, staţi, bre, că mai am o „variantă”, unirea cu România! (O, zeilor, câţi potlogari şi aventurieri au făcut averi pe această idee!) Dacă în răstimp apare altă „variantă” – un gheşeft moldovenesc sau o funcţie bine plătită la stat -, moldoveanul devine din nou statalist. Întotdeauna am trăit un sentiment de adâncă ruşine faţă de România pentru acest „pragmatism” al moldovenilor mei.

Azi, când clasa politică s-a făcut de cacao, neputând timp de doi ani să rezolve o simplă problemă cum este cea a alegerii preşedintelui, împingând astfel Moldova în haos, unii şi-au amintit din nou de „varianta” unirii cu România.

Moldoveanul, ca să nu-şi pună la contribuţie materia cenuşie şi muşchii, e gata să declare ideea unirii drept un fel de „idee ciuce” nord-coreeană, dar – fiţi atenţi! – numai până ce îşi va vedea spinul scos din talpă, că după aceasta iar începe cu… variantele.

Astăzi, chestiunea unirii cu România e o problemă cu mult mai complicată decât a fost acum 20 de ani. Să nu uităm, am creat statul, avem armată, puşcării, guvern – o şleahtă numeroasă de funcţionari pentru care „ideea ciuce” e mulgerea Bugetului. Să ne amintim de ceea ce spunea Ernest Gellner în această problemă de principiu. Subliniez, să se vadă de departe:

 „Dacă o naţiune dată are două state, rezultă cu necesitate că glorioasa unificare a naţiunii ar reduce la jumătate numărul ei de prim-miniştri, şefi de stat, preşedinţi de academie, manageri ai echipei de fotbal şi aşa mai departe ca un factor n. Pentru orice persoană care ocupă un post de acest gen, după unificare, vor fi n-l care l-au pierdut. Adică toţi acei n-l vor fi perdanţi ai unificării , chiar dacă naţiunea în ansamblu are de câştigat. La fel, este neîndoielnic că, dacă e bine să fii şef mai mare sau şef mai mic, diferenţa dintre aceste posturi nu este atât de pronunţată ca între a fi şef indiferent de ce mărime şi a nu fi şef deloc”.

În afară de şefi şi şefuleţi, mai există Măria Sa, poporul. Trebuie să recunoaştem că noi avem probleme mari nu numai cu elitele, ci şi cu poporul. De fapt, cum e sacul şi cârpeala! Aproape două sute de ani a trăit sub ruşi.

Când trăieşti prea mult timp în rahat, te obişnuieşti atât de mult cu el, încât acesta nu te mai deranjează, nici nu-l observi, ci dimpotrivă, când rahatul dispare, îi duci lipsa. De acest sindrom suferă nu numai curvele şi narcomanii, ci şi unele popoare eliberate de sub jugul ocupanţilor.

Întrebaţi-l pe un moldovean, chiar dacă se declară unionist, de ce vrea să se unească cu România şi o să vedeţi ce o să vă răspundă…

Cei care vorbesc azi la Chişinău despre „unirea cu România” nu ne spun dacă ne unim împreună cu Voronin, Tkaciuk, Dodon, Şelin, Klimenko ş.a., cu partidele lor şi aderenţii acestora. Îmi imaginez, în cazul unei uniri „aici şi acum”, ce ar face aceştia din dulcea mea Românie!

E un fleac, de exemplu, că ar cere limba rusă limbă de stat la Iaşi! Aceştia au „variante” şi mai serioase! La aceasta să mai adăugăm un „fleac”: azi însăşi România are nişte probleme serioase. Chiar dacă a îngroşat culorile, Andrei Pleşu a pus degetul pe rană.

Citez: „România care se vede, mai exact România care ni se arată prin ziare şi pe ecranele televizoarelor e o ţară în care am încetat, de o bună bucată de vreme, să mă mai simt acasă. E o ţară de nunţi mitocăneşti devenite ştiri de prime-time, o ţară de fătuci nărăvaşe şi inarticulate ajunse vedete, de divorţuri de mahala mediatizate festiv, de cancanuri buruienoase, de politicieni care se întrec în grosolănii de cartier, de băieţi fini care nu se jenează să se înghesuie prin studiouri alături de proşti ţanţoşi, nulităţi isterice şi ţaţe volubile, o ţară care exportă hoţi şi cerşetori, o ţară care dedică ore şi zile întregi familiei Ceauşescu, prietenilor, descendenţilor şi bucătarilor ei, o ţară care se uită la OTV şi care crede că un „tribun” expirat şi nevrotic e un comentator politic valabil, o ţară care trăieşte pelerinajul la moaştele sfinţilor ca pe un iureş în izmene la Mărăşeşti şi campaniile electorale ca pe o afacere cu făină şi ulei”.

Să vedeţi ce variante de „înflorire a naţiunii române” ar găsi aceştia cu… „omologii” lor basarabeni!

Eu iubesc prea mult România ca să-i doresc un asemenea viitor. Astăzi, România – nici financiar, nici spiritual – nu e pregătită să „înghită” o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni. La asta trebuie să ne gândim. Din acest punct de vedere, eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România după formula „aici şi acum”. Unirea nu poate fi „variantă de rezervă” pentru un popor care se crede mai şmecher decât este în realitate… Unirea cu România, îmi spunea cândva un prieten, e un destin. Iar destinul, adaug eu, nu poate fi tratat ca o „variantă de rezervă”.
Poate sufăr de uzură emoţională, dar aşa văd eu problema.

05/10/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: