CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Eliade despre moda existentă printre unii tineri intelectuali de a-şi renega românitatea

 

 

 

Mircea Eliade (n. Bucureşti, 28 februarie 1907 — Chicago, 22 aprilie 1986), filosof al religiilor, istoric al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar.

 În luna octombrie 1925 a început studiul filosofiei la Universitatea Bucureşti, încheindu-şi studiile în 1928 cu o teză despre filosoful italian Tommaso Campanella.

A studiat limba sanscrită şi filosofia indiană la Universitatea Calcutta până în 1931, an în care a petrecut şase luni la Hardwar, la cîţiva kilometri de Rishikesh, pe celălalt mal al Gangelui, la Ashram.

Şi-a susţinut doctoratul în filozofie, la Bucureşti în 1933, cu teza intitulată Yoga, o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga.

Între anii  1933-1940 a ţinut cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului a fost ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, până în 1948  la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona.

A fost invitat în S.U.A. unde după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), a acceptat postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor, care din 1985 se numeşte Catedra „Mircea Eliade” a Universităţii din Chicago.(http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_Eliade)

 

Mircea Eliade despre MODA DE A REGRETA CA ESTI ROMÂN: ”Nu cred ca se afla tara europeana in care sa fie atâţia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor”.

 

A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. 

Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”.

Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. 

S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini.

Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. 

Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească.

 Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât  a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.

Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme.

Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic.

Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie.

 Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară.

Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea.

Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.

 

Mircea Eliade – Oceanografie (1934) – Editura Humanitas, 1991, prin 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/10/mircea-eliade-teroarea-istoriei-si-destinul-romaniei/

 

 

 

19/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Stereotipurile mincinoase antiromânesti promovate de propaganda ruso-transnistreană încep să se prăbușească. Românismul iese din zona tabu a mediei moldovenești

 

 

Pe măsură ce procentul basarabenilor conștienți de identitatea lor românească crește rapid, subiectul Reunirii devine tot mai popular chiar și în presa de limbă rusă.

Surprinzător, dar uneori și în context favorabil acestui proces.

Stereotipurile create de propaganda ruso-transnistreană relativ la România, care au la bază mituri propagandistice, care demonizează până la absurd istoria și poporul român, având drept scop manipularea opiniei publice și mentalității colective a electoratului transnistrean și basarabean sunt demontate chiar de produse media de limbă rusă.

Deși ne-am obișnuit ca jurnaliștii din presa de alfabet chirilic să susțină și să alimenteze aceste mituri, apar și excepții.

Într-un articol publica de portalul Ava.md, semnat de Leonid Klementovici, originar din Transnistria, intitulat ”Șase mituri ale propagandei smirnoviste care provoacă românofobie”, sunt demolate o parte dintre prejudecățile și stereotipurile lipsite de orice legătură cu realitatea istorică și actuală.

Iată care sunt acestea și cum le contestă jurnalistul site-ului de limba rusă:

Mitul 1. Românii au luptat de partea lui Hitler și și-au bătut joc de țăranii moldoveni

„Acesta este principalul și cel mai des folosit argument al românofobiei transnistrenilor și unor moldoveniști”.

Demitizarea constă în faptul că românii au luptat atât de partea lui Hitler, cât și împotriva sa. La începutul războiului și URSS a acordat sprijin Germaniei fasciste.

Iar de partea coaliției hitleriste au luptat 1,2 milioane de etnici ruși.

„În cadrul forțelor armate ale Axei au luptat și germanii și alte țări, dar stereotipurile rămân doar față de români. Iar faptul că mai apoi, România a fost un aliat al URSS în cadrul lagărului socialist la fel nu se ia în considerație.

Acest truc propagandistic se numește „demonizarea țintei”, spune autorul. Vorbind despre teoria „palmei jandarmului român”, acesta accentuează că:

„Propagandiștii fac o analogie și spun că în cazul unirii românii îi vor agresa fizic pe moldoveni, ceea ce este greu de imaginat în sec XXI. În același timp nu se vorbește despre represiunile NKVD-ului și deportările în masă ale clasei mijlocii și intelectualității în Siberia”. 

Mitul 2. Moldovenii nu sunt români, pentru că Moldova a apărut înainte României

Autorul consideră acest mit ca fiind preferatul său, dată fiind eroarea sa totală: ”Mit foarte popular între moldoveniști. După logica aceasta, novgorodenii și pskovicii nu sunt ruși, pentru că aceste cnezate au apărut înaintea Rusiei (moderne).

Aici trebuie specificat, că cele trei cnezate (principate) românești Valahia, Moldova și Transilvania au fost foarte strâns legate una de alta, spre exemplu Vlad Țepeș a fost verișorul lui Ștefan cel Mare. În a doua jumătate a sec XIX în întreaga Europă au demarat procese unificatoare. În 1859 s-a produs unificarea principatelor românești Valahia și Moldova. Noul stat a primit denumirea de România. Trebuie accentuat faptul că între principatele românești diferențele erau mult mai mici decât între toate subiectele Federației Ruse.

Moldovenii din România sunt și români, iar moldovenii din Moldova separată se numesc așa după cetățenia statului. Nu este însă nicio îndoială, că este vorba de același popor, separat de jocurile geopolitice ale statelor mari”. 

Mitul 3. Alfabetul moldovenesc autentic este cel chirilic

„Acesta nu este doar un mit, este o concepție întreagă falsă pusă la baza Republicii Moldovenești Nistrene. Alfabetul chirilic a venit odată cu religia și cum majoritatea etnicilor români erau ortodocși, la baza scrierii a stat părintele chirilicei, alfabetul greco-bizantin.

Dar, acel alfabet este diferit de cel chirilic modern, alcătuită în anii 30 în URSS”, scrie Klementovici, explicând folosirea alfabetului slavon în cancelariile principatelor românești timp îndelungat.

În același timp, acesta accentuează că „limba română face parte din grupul romanic de limbi, provenit de la Roma. Grupul romanic cu alfabet latin este ceva firesc”.

Mitul 4. Moldovenii își vor pierde identitatea, Moldova va deveni o colonie a României iar moldovenii vor fi considerați cetățeni de rangul doi

Autorul se întreabă: „Cum vă imaginați pierderea identității, când este aceeași limbă, aceeași cultură și aceleași tradiții? Poate doar că graiul moldovenesc se va curăța de rusisme, dar acest lucru e benefic”.

”Iar despre colonialism, în Evul Mediu metropolele trăiau de pe urma coloniilor, jefuiau populația băștinașă și nu investeau nimic. În lumea contemporană, metropola care își adaugă teritorii, este nevoită să ia asupra sa responsabilitatea socială  pentru colonie, să achite pensii și indemnizații în conformitate cu legislația sa, și să investească în infrastructură”, conchide autorul.  

Klementovici abordează și mitul unui fel de „discriminare” la care ar fi supuși moldovenii: „Cât privește rangul doi al moldovenilor, românii sunt în general un popor tolerant, mai ales că acolo trăiesc numeroase minorități naționale și chiar o diasporă rusă.

Concluzia: dacă persoana este un nesimțit inferior, el rămâne un bădăran, indiferent dacă Moldova este în componența României sau a Rusiei”.

Mitul 5. România – un stat cu ambiții imperialiste

Acest mit a fost unul din principalele în ideologia secesiunii Transnistriei:

„Mit, ce de asemenea stă la baza fondării RMN, care, după părerea ideologilor transnistreni, trebuie să apere de românizarea totală.

Ce este aceasta românizare totală rămâne neînțeles. În 25 de ani de independență Moldova nu a făcut mari pași spre românizare, iar românizarea rapidă a Transnistriei nu era posibilă în niciun caz.

Și în acest caz a fost folosită demonizarea României, pentru a crea românofobie în opinia publică, imaginea dușmanului extern, pentru a distrage atenția populației de la realitățile interne. În realitate, România este un stat modern democratic, legat prin tratate și obligații internaționale, unde hotărârile nu se iau de către un singur om”, conchide Leonid Klementovici.

Mitul 6. România este un stat sărac, populat de țigani, iar românii sunt rusofobi prin definiție

Autorul începe explicația acestui mit prin a aminti că propaganda a creat o imagine malefică absolut falsă a României, care dăinuiește până astăzi:

„Mulți bătrâni transnistreni încă mai cred că peste Nistru stau hoarde de româno-fasciști, în așteptarea momentului potrivit pentru a ataca, a le lua casele și a le mânca copii”.

Demitizând acest punct, autorul explică realitatea economică din România, vorbind despre resursele naturale bogate de care dispune, inclusiv despre investițiile de capital rus în aceste resurse. De asemenea, autorul accentuează că România a avut cea mai mare creștere economică din UE în anul 2015.  

Relativ la rusofobie, acesta demontează propaganda ruso-transnistreană, amintind că în România locuiesc multe minorități naționale, inclusiv o numeroasă comunitate de ruși lipoveni, care convețuiesc minunat cu românii, iar actualul președinte Klaus Iohannis este etnic german.

Un alt element de propagandă încă din timpul sovietic, anume că în România trăiesc țigani, este de asemenea demitizat de autor:

”Vreau să atrag atenția că românii și țiganii sunt două etnii total diferite”.

Cu siguranță, acestea nu sunt unicele mituri inventate de propaganda sovietică și post-sovietică despre România, pentru a manipula populația Basarabiei și Transnistriei.

Și dacă războiul informațional împotriva Ucrainei se desfășoară periodic în dependență de culoarea guvernării de la Kiev, atunci războiul împotriva României este vechi cât Uniunea Sovietică, la fel de vechi ca miturile despre SUA și Europa.

Iar distrugerea acestora nu ține doar de conștientizarea sau reconștientizarea de către moldoveni a apartenenței lor etnice.

Integrarea europeană, spre care tinde încă Republica Moldova, nu se poate face cu cetățeni zombați, plini de stereotipuri și fobii naționale, mai ales în epoca informațională.

 

10/04/2016 Posted by | POLITICA, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: