CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bilanţul tragic şi urmările Primului Război Mondial

TOTALURILE ŞI URMĂRILE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

 

La 11 noiembrie 1918, în suburbia Parisului, în pădurea Compiègne a fost semnat armistiţiul de încetare a ostilităţilor dintre Puterile Aliate şi Statele Europei Centrale, astfel s-a încheiat prima conflagraţie mondială, ce a avut urmări grave pentru zeci de milioane de oameni de diferite naţionalităţi.

Din partea Puterilor Antantei tratativele erau purtate de mareşalul francez Foch. Statele ce făceau parte din Tripla Alianţă erau reprezentate de Germania, prin noul guvern care venise la putere în urma unei revoluţii.

În urma tratativelor se încetau acţiunile militare pe toate fronturile unde erau dislocate trupe germane, pe mare şi în aer, se retrăgeau şi se demobilizau unităţile germane de pe teritoriul Franţei, Belgiei, Olandei, Alsaciei, Lorenei, din partea de est şi se sista activitatea întreprinderilor producătoare de armament.

După semnarea armistiţiului dintre Germania şi Antanta la 13 noiembrie, la Belgrad se semnează armistiţiul de încetare a focului dintre Puterile Aliate şi Ungaria.

Prin acest tratat se fixa  o linie de demarcaţie între Ungaria şi Transilvania.

În plan militar s-au atestat schimbări esenţiale în materie de armament, tactică şi strategie.

Apar unităţile de tancuri, care pentru prima dată au fost folosite de către englezi în bătălia de la Somme din anul 1916.

 

 

 

 

 

 

 

La sfârşitul războiului, Antanta dispunea de 8 mii de tancuri. Mari schimbări au avut loc şi în domeniul aviaţiei.

Ideea folosirii avioanelor în acţiuni militare aparţine constructorilor germani.

La început, aviaţia servea numai pentru misiuni de recunoaştere, ulterior s-a diversificat utilizarea lor: în aviaţia de vânătoare, asalt şi bombardament.

 

 

 

 

 

 

În anul 1915, germanii pentru prima dată au folosit în luptă gazele de luptă, fapt care a dus la apariţia măştii antigaz .

Au apărut noi tipuri de artilerie grea, performanţă în acest domeniu au obţinut uzinele militare germane Krupp.

În primul război mondial 75 % de pierderi erau cauzate de către artilerie, iar 25 % – de mitraliere şi arme cu repetiţie.

E semnificativ faptul că în primul război mondial apare un nou gen de artilerie ce va fi denumită antiaeriană.

În toată perioada cât au avut loc acţiuni militare au fost confecţionate mai mult de 2 milioane de mitraliere.

Cea mai răspândită era mitraliera Maxim şi MG-42. Germania, Franţa, Rusia, Marea Britanie au produs mai mult de 20 milioane de arme cu repetiţie.

La sfârşitul războiului apare o nouă armă: mina antitanc şi antipersonală, inventate de către constructorii germani.

Medicina militară a înregistrat schimbări calitative: au fost create noi spitale de câmp care erau mai spaţioase şi mai bine dotate.

Au fost inventate noi metode de vindecare şi medicamente ce aveau menirea să vindece diferite boli rezultate în urma luptelor.

În economie apare un nou sector ce va purta denumirea de complexul militar.

În diferite state acest sector va ocupa un procentaj mare din resursele economice: în Germania – 90%, Franţa – 95%, Marea Britanie – 70%, Italia – 60%, Austro-Ungaria – 80%.

Tot în perioada dată apare un nou gen de armată, care mai târziu se va numi unităţile motorizate. Primele modele de asemenea unităţi au apărut în armata franceză şi engleză când aliaţii erau nevoiţi să transporte rapid cu automobilele unităţile de infanterie în locurile unde armata germană rupea frontul.

 

 

 

 

 

Mari schimbări a suferit şi flota militară. Germania a fost primul stat care a utilizat în lupta pe mare submarinul ceea ce a dus la schimbarea strategiei şi tacticii luptei pe apă.

Aliaţii creează noi genuri de unităţi ale flotei militare ce purtau denumirea de vânători de submarine. Apar crucişătoarele ce aveau o viteză mai mare decât cele vechi.

În confruntarea mondială de la începutul secolului XX, părţile beligerante au fost nevoite să mobilizeze în armată un număr mare de recruţi.

Dacă în anul 1914 statele implicate în război aveau recrutaţi 8 milioane de ostaşi, atunci în anul 1918 în acţiuni militare, pe diferite fronturi participau 70 milioane.

Acest fapt a influenţat mai târziu politica statelor în ceea ce priveşte pregătirea rezervelor militare în cazul unui nou conflict.

La sfârşitul războiului apar primele unităţi cu destinaţie specială în armata germană, sub denumirea de detaşamente de asalt, ce aveau ca misiune distrugerea întăriturilor inamicului şi organizarea operaţiunilor speciale de distrugere a depozitelor de muniţii şi alimentare.

Teoria militară a suferit schimbări esenţiale. Apare un nou concept care se va numi războiul total.

Acesta prevedea distrugerea inamicului prin orice metode, fără a se lua în calcul legile morale şi rânduială creştină.

Asemenea tactică de luptă a fost folosită de către Germania, în special în lupta pe mare, când submarinele germane scufundau nu numai vasele militare, dar şi pe cele civile.

Anume în primul război mondial apare linia frontului. Apariţia ei se datora existenţei unui număr mare de mitraliere şi tunuri.

Pentru a se proteja de focul ucigător, soldaţii se ascundeau în tranşee ce le săpau de-a lungul poziţiilor inamicului şi aceste întărituri se întindeau până la mare ori până la hotarul ţărilor neutre.

Caracteristic pentru conflagraţia mondială din anii 1914-1918 au fost operaţiunile militare ce se terminau cu lupte crâncene, dar cu rezultate minime.

Militari din diferite state au început să ducă o muncă intensă în privinţa organizării viitoarelor războaie în asemenea mod ca operaţiunile să fie de scurtă durată, iar rezultatele la nivel înalt.

După terminarea războiului, în Europa prevalau două viziuni privind desfăşurarea acţiunilor militare.

Prima prevedea construcţia unor linii puternice de apărare, din beton, de-a lungul hotarului, unde trupele vor putea să se ascundă şi să reziste fără a avea mari pierderi ca mai apoi să poată trece în ofensivă.

 

 

 

 

 

 

Cea de-a doua viziune punea accentul pe crearea unor trupe rapide, cu un înalt nivel de manevrare, capabile să distrugă inamicul înainte ca acesta să-şi mobilizeze forţele.

În gândirea militară din anii 20, pe prim-plan se situa factorul economic, în special existenţa materiilor prime strategice necesare ca combustibilul, fierul, arama.

Teoreticienii militari din diferite state remarcau necesitatea unei industrii de apărare care să asigure echipamentul tehnic şi armamentul pentru înzestrarea unei armate moderne care să fie aptă să ducă operaţiuni de ofensivă şi de apărare.

Totodată se cerea, ca în caz de război, să fie pregătită populaţia, să fie create noi întreprinderi militare cu tehnologii performante unde se vor produce tancuri, avioane, submarine.

Economiştii militari remarcau că după cum a arătat experienţa primului război, dacă un stat pierde principalele izvoare de resurse naturale, atunci decade economia şi statul respectiv este sortit înfrângerii.

După semnarea armistiţiului la 18 ianuarie 1920 se începe Conferinţa de pace de la Paris, la care au participat 27 de state învingătoare şi cele învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia.

Aici a fost elaborat textul de încheiere a păcii şi de organizare a Europei postbelice, precum şi decizia de a crea o organizaţie internaţională care va gestiona conflictele militare, ce vor apărea în Europa şi va duce un lucru intensiv pentru aplanarea acestora. Organizaţia dată era denumită Liga Naţiunilor.

La această conferinţă, Germania era obligată să plătească o uriaşă contribuţie de război.

Armata se reducea la un număr de 100 000 de ostaşi. I se interzicea să deţină flotă militară, aviaţie de luptă, unităţi de tancuri.

Totodată se interzicea activitatea şcolilor militare germane.

Majoritatea întreprinderilor militare germane au fost închise. Acest lucru a dus la apariţia unui număr mare de şomeri, perturbări sociale şi a partidelor radicale, ca Partidul Naţional Socialist în frunte cu Adolf Hitler şi cel Comunist condus de Ernest Thalman.

După unele date, în Germania, după semnarea păcii, fără serviciu au rămas mai mult de 1 milion de militari.

Cauzele înfrângerii Germaniei şi aliaţilor săi au fost următoarele: comandanţii germani au dorit să câştige războiul printr-o singură bătălie generală.

Împăratul Wilhelm şi miniştrii săi au supraapreciat resursele şi capacitatea de luptă a armatei şi s-au lăsat conduşi de ideea şefului Statului Major, Moltke, precum că Germania poate câştiga o confruntare militară ducând acţiuni militare concomitent pe două fronturi.

Resursele materiale şi umane ale Antantei erau mai mari decât cele ale Germaniei şi aliaţilor săi şi acest fapt nu a fost luat în consideraţie de către strategii germani.

Sfârşitul primului război mondial aducea cu sine dispariţia celor trei imperii şi o nouă hartă politică a Europei.

Dispariţia Imperiului Rus a fost cauzată de pierderile mari din război, mai mult de 10 milioane de vieţi omeneşti şi de situaţia economică grea.

Începe războiul civil în Rusia şi ca rezultat apare Uniunea Sovietică.

Anume împotriva Rusiei ţariste Germania a folosit o nouă metodă de luptă, care mai târziu se va numi destabilizare politică.

Germanii au susţinut partidul bolşevic şi l-au ajutat să obţină puterea de stat. Ca rezultat, bolşevicii au semnat o pace separată cu Germania, pace care a durat până la 11 noiembrie când s-a semnat armistiţiul de la Compiegne.

După acest armistiţiu, conducerea sovietică a declarat că nu are nici o obligaţie faţă de Germania.

După dispariţia Imperiului Austro-Ungar au apărut noi state ca Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria.

În perioada dată se formează un nou stat care va purta denumirea de Regatul Iugoslavia şi va include în componenţa sa sârbi, muntenegreni, bosnieci şi croaţi.

Dispariţia Imperiului austriac va duce la începutul mişcării de eliberare naţională a populaţiei de origine română care locuia în Bucovina şi Transilvania. Apogeul acestei mişcări a avut loc la 1 decembrie 1918, cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde au participat 100 000 de români din ţinuturile Transilvaniei şi Banatului.

La această adunare s-a luat hotărârea de unire a Transilvaniei şi a Banatului cu România.

Ca rezultat se începe confruntarea militară cu Ungaria care nu a fost de acord cu unificarea Transilvaniei cu România.

Dar acest război româno-ungar a fost de scurtă durată şi s-a sfârşit cu victoria României.

Dintre statele ce au avut cel mai mult de câştigat în urma acestui război a fost Franţa.

Aceasta şi-a întors teritoriile pierdute în urma războiului franco-prusac din 1870, Alsacia şi Lorena, devenind putere mondială. Parisul devine centrul diplomatic al Europei.

Baze militare şi noi colonii franceze apar în Africa, Asia, în special în peninsula Indochina. Armata franceză în anii ’20-30 devine una dintre cele mai puternice forţe armate din lume.

Numărul trupelor franceze ajungea la 5 milioane de ostaşi.

Diplomaţia franceză a format un sistem de alianţe în Balcani, ce avea ca misiune să protejeze interesele Republicii franceze.

Un alt stat ce a avut de câştigat a fost Marea Britanie. Ea a obţinut principalul său scop: a distrus imperiul german, principalul concurent pe piaţa economică internaţională.

Englezii au acaparat coloniile germane din Africa. Comercianţii englezi s-au stabilit pe pieţele de desfacere germane din Europa. Flota engleză devine cea mai puternică din lume.

Englezii au ocupat Turcia şi controlau strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Ei s-au implicat în războiul civil din Rusia.

O noutate a fost implicarea SUA. Acesta a fost primul caz când americanii au renunţat la neutralitate  şi s-au implicat în conflictele militare din Europa.

Prin aceasta conducătorii americani doreau ca să crească rolul SUA în hotărârea problemelor internaţionale.

Anume după primul război mondial, în Europa începe să pătrundă masiv marfa produsă în America.

În Europa Centrală apare un stat mare şi puternic, Polonia.

În componenţa ei a intrat Ucraina de Apus şi s-a format Uniunea Reci-Pospolita. Pe ţărmul Mării Baltice apar state noi: Lituania, Letonia, Estonia şi Finlanda.

Rezultatul primului război mondial a fost dispariţia vechii organizări politice a Europei.

Apare o nouă viziune privind organizarea vieţii economice, politice şi sociale.

Odată cu încheierea acestui conflict se naşte o nouă mentalitate privind dezvoltarea de mai departe a omenirii.

O consecinţă a războiului a fost şi apariţia celor două ideologii: cea fascistă şi comunistă.

Cercurile conducerii europene, văzând rezultatele primului război mondial, iau decizia de a face mari schimbări în viaţa socială ca să nu provoace noi revoluţii: capitalismul sălbatic care a existat până la război începe să dispară.

Se măresc salariile, ziua de muncă se micşorează. La majoritatea întreprinderilor se creează sindicate care trebuiau să supravegheze ca antreprenorii să-şi respecte obligaţiile faţă de salariaţi.

Dar încheierea primului război mondial nu garanta faptul că nu se va produce o nouă conflagraţie mondială.

Existau statele învinse care îşi doreau revanşă şi care aveau să provoace cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Sergiu MUNTEANU şi Ludmila LUPAŞCU

http://istoriamilitara.org/ 

13/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dosare istorice: Roman Ungern von Sternberg ,supranumit „baronul nebun”, razboinicul care i-a terorizat pe bolsevici

 

 

 

 

 Baron_ungern.ruem

 

Baronul Roman Friederich Nickolaus von Ungern-Sternberg , cunoscut și ca „Baronul sângeros” sau „Baronul nebun” (n.22 ianuarie 1886- d.15 septembrie 1921), a fost un german de origine baltică, devenit general-locotenent în armata rusă si  unul dintre comandanții Armatei Albe anticomuniste în timpul razboiului civil din Rusia, care a devenit mai târziu un  comandant militar independent in Mongolia  și in teritorii rusești de la est de lacul Baikal.

Descendent al unei vechi familii baltice, von Ungern poate fi considerat ultimul adversar înverşunat al revoluţiei bolşevice, pe care a combătut-o cu o ură implacabilă şi nestinsă.

Inamicii săi îl numeau „baronul sângeros”; discipolii îi spuneau „tătucul sever” (ţarul era cel numit „tătuc”).

În ceea ce-i priveşte pe mongoli şi tibetani, ei îl considerau o manifestare a forţei invincibile a zeului războiului, a aceleiaşi forţe supranaturale din care, conform legendei, s-ar fi „născut” Genghis Han, marele cuceritor mongol.

Ei nu cred în moartea lui von Ungern si  se pare că, în diverse temple i se păstrează încă imaginea,ca  simbol al „prezenţei” sale.

La vremea izbucnirii revoluţiei bolşevice, ofiterul rus von Ungern, a  ridicat în Orient o adevarată armată, „Divizia asiatică de cavalerie”, care a fost ultima care a ţinut piept trupelor bolsevice după înfrângerea lui Wrangel şi a lui Kolchak, şi a înfăptuit acte  bravura aproape legendare.

Cu aceste trupe, von Ungern a eliberat Mongolia, ocupată atunci de trupele chineze susţinute de Moscova; după ce l-a ajutat să evadeze pe Dalai-Lama, printr-o mişcare extrem de curajoasă, von Ungern a fost făcut de acesta primul prinţ şi regent al Mongoliei şi i s-a acordat titlul de preot.

Von Ungern a intrat în relaţii nu numai cu Dalai-Lama, dar şi cu reprezentanţii asiatici ai islamului şi cu personalităţi ale Chinei tradiţionale şi ale Japoniei.

Se pare că el ţinea la ideea de a crea un mare imperiu asiatic fondat pe un principiu transcendent şi tradiţional pentru a lupta nu numai contra bolşevismului, ci şi contra întregii civilizaţii materialiste moderne, a cărei consecinţă extremă, pentru el, era bolşevismul.

Totul ne lasă să gândim că von Ungern, din acest punct de vedere, nu a urmat doar o simplă iniţiativă individuală, ci a acţionat în sensul dorit de cineva care era, ca să spunem aşa, în culise.

 

 

 

 

 

Baron Ungern-Sternberg

 

 

 

 

  „Baronul nebun” sau „Baronul alb”, asa cum era supranumit acesta, a devenit celebru ca urmare a actiunilor sale nemiloase purtate impotriva bolsevicilor, pe care voia sa-i stearga de pe fata pamantului si , sa fie conducatorul unui nou imperiu glorios.

Baronul, lider al Armatei Albe , omul care a băgat frica în forţele comuniste, spunea despre comunisti că:

”Ei nu pot înţelege încă faptul că noi nu ne luptăm cu un partid politic, ci cu o sectă de ucigaşi ai întregii culturi spirituale contemporane”.

 

 

 

 

 

48368_900

 

 

 

 

Dispreţul lui von Ungern pentru moarte depăşea toate limitele şi-i aducea în contrapartidă o invulnerabilitate legendară.

Şef, războinic şi strateg, „baronul sângeros” era dotat în acelaşi timp cu o inteligenţă superioară şi cu o vastă cultură şi, pe deasupra, cu un soi de clarviziune: de exemplu, el avea capacitatea de a-i judeca fără greşeală pe toţi cei pe care-i fixa cu privirea şi de a recunoaşte în ei, din prima privire, spionul, trădătorul sau pe omul cel mai calificat pentru un post anume sau o funcţie anume.

 

Odata cu trecerea vremii si ofensiva propagandei bolsevice, numele sau a devenit sinonim cu raul absolut.

Se sustinea ca in fruntea  cavaleriei sale  ardea sate, omora oameni nevinovati, lovea fara mila detasamentele Armatei Rosii, dupa care, in mod misterios, armata sa  disparea fara urma in taiga, de parca nici nu ar fi existat.

 

Adevarul despre faptele baronului

 

Odiseea celui nascut in 1885 la Graz, urmas al dinastiei germano-baltice Von Ungern-Sternberg si crescut la Tallin in Estonia de tatal sau vitreg Oskar von Hoyningen-Huene, incepe atunci cand, dupa absolvirea scolii militare Pavlovsk din Sankt Petersburg, este trimis in Siberia, unde este profund impresionat de viata popoarelor nomade de aici.

In Estonia, unde a crescut si a fost educat, nici ca elev, nici mai apoi ca si cadet in Academia Militara navala din Sankt Petersburg nu s-a facut  remarcat cu nimic.

Il atragea insa tot ceea ce era legat de armata sau, mai exact, de razboi. In afara de asta, era foarte atras de budism si ocultism si in plus, ura evreii de moarte.

În timpul Primului Razboi Mondial , Ungern von Sternberg a luptat în Galitia, unde s-a făcut remarcat prin curajul sau cam necugetat.

Generalul Vranghel  menționa  în memoriile sale că s-a ferit să-l promoveze pe Ungern-Sternberg.

După Revolutia din Februarie din 1917, a fost trimis de Guvernul Provizoriu Rus  în Extremul Orient Rus, sub comanda lui Grigori Semenov.

Semenov și mâna sa dreaptă, Ungern von Sternberg, s-au raliat împotriva bolșevicilor si in următoarele luni, Ungern von Sternberg s-a remarcat printr-o extremă cruzime, devenind cunoscut ca „Baronul sângeros”sau  ca „Baronul nebun” datorită comportamentului sau sangeros.

Semenov și Ungern von Sternberg, deși anti-bolșevici, nu făceau parte din Armata albă, refuzând să recunoască autoritatea amiralului Aleksandr Kolciak, conducătorul oficial al mișcării.

Au fost în schimb ajutați cu arme și bani de japonezi care aveau intenția de a stabili un stat-marionetă, condus de Semenov.

Pentru liderii albi, care luptau pentru o Rusie „puternică și indivizibilă”, aceasta constituia înaltă trădare.

Pe baron il  urmarea ideea restaurării dinastiei Qing în China, scopul ulterior fiind unirea națiunilor din Extremul Orient sub conducerea ei.El considera monarhia ca fiind singurul sistem social care poate salva civilizația occidentală de corupție și auto-distrugere.

În 1920, Ungern von Sternberg s-a separat de Semenov și a devenit independent.

Armata lui, compusă din trupe ruse, cazaci și buriați, a carei denumire oficială era „Divizia de cavalerie din Asia” nu stia ce-i aceea mila,iar  dusmanii prinsi, erau lichidati pe loc.

Anumiți scriitori, precum Robert de Goulaine și Hugo Pratt, au numit-o „Divizia sălbatică”, însă nu trebuie confundată cu altă „Divizie sălbatică”, compusă din caucazieni, care a luptat deasemenea împotriva bolșevicilor.

Unitatea lui Ungern von Sternberg a jefuit trenurile cu provizii atât ale Armatei albe, cât și ale Armatei Rosii. Armata amiralului Kolchak, care opera în Siberia centrală, în munții Urali , la vest de zona lacului Baikal, a resimțit serios aceste atacuri asupra trenurilor de aprovizionare care veneau dinspre Vladivostok, pe  calea ferata transsiberiana .

Revolutia si Razboiul Civil Rus, in care soldatii Armatei Rosii ii dublau pe cei ai Armatei Albe in savarsirea unor atrocitati fara margini asupra populatiei civile, ii dau o sansa sa isi arate ura teribila fata  comunisti.

In 1920, este chemat in ajutor de  fostul  han mongol Bogd Khan, care fusese detronat de chinezi si care  il cerea sa il sprijine impotriva Chinei.

Baronul nu a asteaptat o a doua invitatie. Trupele sale au pleacat sa elibereze Mongolia de chinezi sau, mai exact, sa conduca Mongolia.

Din 1919 Mongolia  fusese ocupată Armata republicană chineză. La sfârșitul anului 1920 – începutul anului 1921, armata lui von Sternberg a intrat în Mongolia, iar in ianuarie 1921, armata lui atacă Urga (fosta denumire a Ulan Bator) de câteva ori, dar a fost respinsa cu pierderi mari.

 

În februarie 1921, a alungat trupele chineze.

 

Pe 13 martie 1921, Mongolia a fost proclamată monarhie independentă, iar Ungern von Sternberg, dictator.

El se considera o reîncarnare a lui Gingis Han ; era deasemenea un mistic fascinat de credințele și religiile Extremului orient, precum Budismul.

In scurta vreme, o armata condusa de liderul pro-sovietic mongol Damdin Suhbaatar,  il inlatura de la putere .

În luna mai, cu rămășițele forțelor sale, Ungern von Sternberg intră pe teritoriul sovietic lângă Troitskosavsk (acum Kiakhta, Buriati),luând de unul singur iniţiativa atacului contra trupelor „Napoleonului roşu”, generalul bolşevic Blücher.

El devine teroarea bolşevicilor, pe care-i combate fără milă, până la capăt, chiar dacă înţelege că lupta sa este fără speranţă.

Obţine succese importante, ocupă mai multe oraşe. Finalmente, la Verhne-Udinsk, atacat de forţe bolşevice de mai mult de zece ori superioare alor sale şi decise să termine cu ultimul lor inamic, el este constrâns să se replieze după o lungă şi aspră bătălie.

După acest moment, nu se mai știe nimic precis despre soarta lui von Ungern. După cei doi autori ai biografiei sale „romanțate”, Pozner şi Krauthoff, el ar fi fost trădat de o parte a armatei sale, ar fi căzut într-o stare de prostaţie şi de demoralizare şi, făcut prizonier, ar fi fost împuşcat de „roşii”. Krauthoff imaginează chiar o întrevedere dramatică între „Napoleonul roşu” şi von Ungern, în cursul căreia ultimul ar fi refuzat propunerea primului de a-l lăsa în viaţă cu condiţia să lupte pentru cauza „roşilor” ca general sovietic.

Se pare, totuşi, că aceasta nu este decât o invenţie pură: după informaţiile publicate de Guénon, la care am făcut aluzie mai sus, von Ungern nu ar fi fost deloc făcut prizonier, ci ar fi murit de moarte naturală în apropierea frontierei tibetane.*

Cu toate acestea, diversele versiuni concordă într-un singur detaliu, adică asupra faptului că von Ungern ar fi cunoscut cu exactitate ziua propriei morţi.

De altfel, un lama îi prezisese că va fi rănit – în cursul atacului trupelor roşii la staţia Dauria. Şi acestea nu sunt singurele elemente care fac sugestivă figura „baronului sângeros”.

Iată o mărturie curioasă despre efectele pe care, în anumite momente, privirea sa le producea asupra celor pe care îi fixa:

„El simţea o senzaţie necunoscută, inexplicabilă, de teroare: un fel de sunet îi umplea pieptul, asemănător celui al unui cerc de oţel care se strânge din ce în ce mai mult”.

Fapt este că, pentru cei apropiaţi, prestigiul său şi caracterul irezistibil al forţei de comandant ascundeau ceva supranatural şi îl distingeau, astfel, de un simplu şef militar.

Încă un fapt singular: după ceea ce spune Guénon, fenomene enigmatice, de natură „psihică” s-au produs în ultima vreme în castelul lui von Ungern, ca şi cum forţa şi ura celui care a fost considerat în Tibet ca o manifestare a „zeului războiului”, ridicate ameninţător împotriva subversiunii roşii, ar fi supravieţuit morţii sale sub forma unor reziduuri agitate de această figură tragică, care are, din multe puncte de vedere, trăsăturile unui simbol.

 

A fost condamnat la moarte și executat, în Novonikolaievsk (acum Novosibirsk), la 15 septembrie 1921.

Pedeapsa Moscovei era decisa evident cu mult timp inainte…

„Ungren este foarte periculos. Este destept si un fanatic fara scrupule. Inca nu stim ce pune la cale.

Pleaca inspre Mongolia sau Siberia. Sau poate porneste catre Beijing, pentru a reinstaura dinastia manciuriana?

Planurile sale sunt fanatice, dar clar este doar un lucru: este cel mai periculos inamic in acest moment, iar distrugerea lui devine o problema de viata si de moarte”, scria intr-o telegrama adresata  Armatei Rosii, liderul bolsevic Vladimir Ilici Lenin.

 

*Arhivele sovietice indică faptul că von Ungern a fost, în realitate, trădat, capturat, judecat şi împuşcat la ordinul lui Lenin.

 

 

 

 

Surse: Wikipedia.ro; telegraph.co.uk; ziare.com; Traducere după Centro Studi La Runa de Cristi Pantelimon – Estica

 

 

 

08/11/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LA INCEPUTURILE BOLSEVISMULUI, IN RUSIA SVASTIKA ERA LA MARE CINSTE

 

 

 

“Svastika” a guvernat în Rusia între 1917-1920 

 

 

 

 

 

 

 Imagini pentru svastica in rusia sovietica

În anul 1917 ţarul Nicolai al II-lea al Rusiei pierdea puterea, controlul asupra ţării preluându-l un Guvern Provizoriu.

Acest guvern emite bani care aveau pe ei simbolul svasticii.

După ce prin intermediul unei lovituri de stat, în octombrie 1917, puterea este acaparată de bolşevici, svastica a fost prezentă pe bani şi chiar pe uniforma Armatei Roşii (până în 1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

SWASTIKA BOLSEVICA  pe un document din 1919

 

 

 

Foto: http://conservativlib.files.wordpress.com/2007/08/ussr-socialist-swastika1919-1920cav-red-army-prikaz.jpg

 

 

 

   Iata si traducerea :

   „PAGINA 1

Ordin catre Frontul de Sud-Est No. 213

Orasul Saratov        

3 noiembrie 1919

Se conferă o  marcă distinctivă  unităţilor de Calmuci [un grup de naţionalitate mongolă asimilaţi de ruşi], conform schemei şi instrucţiunilor afişate.

Dreptul de a purta să li se ofere tuturor ofiţerilor de comandă ai  armatei roşii şi trupelor de Calmuci create, conform indicaţiilor ordinului Consiliului Revoluţionar militar al Republicii с.г.за №116.

Comandant al frontului Shorin
Membru al Sovietul Militar Revoluţionar Trifonov
Şef interimar. Şef de Stat Maior, Maior General al personalului lui Pugaciov

——————————         

   PAGINA 2

Anexa la Ordinul catre  Frontul  de Sud-Est No. 213

“Romb de 15×11 centimetri de material textil de culoare roşie. În colţul de sus – Stea cu 5 colţuri, în centru – o coroană de flori în mijlocul căreia “ЛЮНГТН” cu inscripţia “Р.С.Ф.С.Р.”. Diametrul stelei de 15mm, crenguţa de 6 cm, mărimea “ЛЮНГТН” de 27 mm, literele de 6mm. Semnul pentru ofiţeri şi personalul administrativ va fi  brodat cu aur şi argint şi pentru Armata Roşie în formă de salcie. Steaua , coroniţa şi o panglică brodata cu aur (pentru armata roşie cu vopsea galbenă), cununa cu inscriptia de argint (pentru armata roşie cu vopsea albă).”

 

 

 

Notă: Din 1921, svastika a fost  preluată de Partidul naţional – socialist al muncitorilor din Germania, al lui Adolf  Hitler.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:Dr. Veaceslav Stavila ; saccsiv.wordpress.com

17/08/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: