CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dezvăluirile unui prestigios expert american în problemele chineze: Coronavirusul este O ARMĂ BIOLOGICĂ.

Imagine prezentată

Steven Mosher, expert american în problemele chineze: Coronavirusul este O ARMĂ BIOLOGICĂ. O privire asupra intențiilor și capabilităților unui război biologic mondial în conivență cu artizanii Marii Resetări

Steven W. Mosher este președintele Institutului de Cercetare a Populației care se opune eugeniei și autorul volumului „Bully of Asia: Why China’s Dream is the New Threat to World Order”.

Fost membru al Fundației Naționale pentru Știință, Mosher a studiat biologie umană la Universitatea Stanford sub îndrumarea renumitului genetician Luigi Cavalli-Sforza.

Deține titluri academice înalte în Oceanografie biologică, Studii est-asiatice și Antropologie culturală.

Unul dintre cei mai proeminenți observatori ai Chinei, acesta a fost desemnat în 1979 să fie primul sociolog american care să desfășoare cercetare în teren în China.

Redăm mai jos o selecție de idei din articolul său, publicat pe LifeSiteNews, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

La sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, pe când coronavirusul care ne-a schimbat viețile pentru totdeauna începea să se răspândească în lume, s-au ridicat primele întrebări legate de originile sale. Era natural sau creat de om?

Oamenii de știință comuniști din China și aliații lor de la Organizația Mondială a Sănătății au insistat pe ideea că virusul provenea de la un mamifer exotic – un liliac, poate, sau un pangolin – care, din anumite motive, se vindea într-o piață de pește și fructe de mare din Wuhan.

Când virusologii „de frunte” din America, Dr. Anthony Fauci și alții, au sprijinit ideea că infecțiile Covid își aveau originea într-un animal consumat ca aliment, chestiunea s-a considerat a fi „caz închis”.

De atunci, presa americană a tot continuat să vândă acea poveste. În ianuarie 2020, Radioul Public Național informa deja:

„O piață umedă din Wuhan este considerată sursa probabilă a actualei izbucniri de coronavirus care împânzește acum planeta.” National Geographic s-a grăbit să se alăture acestui discurs, spunând: „Piețele umede au lansat coronavirusul.”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 26_bioweapon-1.gif

Nimeni nu fusese, de fapt, în teren în Wuhan – guvernul chinez nu a lăsat străinii să se apropie de oraș în anul ce a urmat – dar cumva toți știau exact care era sursa virusului.

Câteva persoane nu au fost de acord. Printre ei s-a numărat și Dr. Francis Boyle, un expert în războiul biologic.

El a sugerat: „Coronavirusul cu care avem de-a face aici este o armă biologică ofensivă”. Vorbind despre Institutul de Virusologie din Wuhan, care este la epicentrul epidemiei, el a adăugat că au existat „raportări anterioare de probleme cu acel laborator și cu diverse scurgeri din el.”

Dr. Yan Li-Meng, care a fugit din China în aprilie anul trecut, subscrie. Ea numește virusul o „armă biologică nerestricționată”, spunând că un coronavirus de la lilieci a fost izolat de Armata Populară de Eliberare și a fost apoi modificat prin „câștig de funcție”, pentru a-l face mai contagios și mai mortal.

Pentru ca doctorii Boyle și Yan să aibă dreptate, China ar trebui să aibă atât „intenția”, cât și „capabilitatea” de a dezvolta o astfel de armă biologică. Dar le are cu adevărat?

Nu este un secret că regimul comunist chinez, deși este semnatar al Convenției privind armele biologice, consideră dezvoltarea armelor biologice o componentă esențială în dobândirea supremației militare.

Începând cu 2007, cercetătorii guvernului chinez au scris public despre dezvoltarea de arme biologice folosind controversatul tip de cercetare prin „câștig de funcție”, pentru a face virușii mai letali.

Vicepreședintele Academiei de Științe Medicale Militare, He Fuchu (贺福初), a spus în 2015 că biomaterialele reprezentau noile „vârfuri de comandă strategică” ale războiului.

Apoi, în 2017, un comentator de top al televiziunii de stat din China a dezvăluit că armele biologice, folosind viruși, constituiau o nouă prioritate în politica de securitate națională a lui Xi Jinping.

Generalul din Armata Populară de Eliberare, Zhang Shibo (张仕波), a mers chiar mai departe, afirmând în același an în cartea sa, intitulată „War’s New High Ground”, că „dezvoltarea biotehnologică modernă prezintă semne tot mai puternice, caracteristice unei capabilități ofensive”, incluzând potențialul pentru „atacuri genetice etnice specifice (特定种族基因攻击).

Pentru a fi cât se poate de clar, Generalul Zhang vorbește despre arme biologice care distrug alte rase, dar la care oamenii care arată ca el au o imunitate naturală sau dobândită. O astfel de armă i-ar viza selectiv pe africani sau pe caucazieni sau pe japonezi sau pe coreeni, dar ar lăsa vie și nevătămată populația chineză.

Cei care ar putea riposta că acel general cu viziuni radicale nu vorbește neapărat în numele conducerii comuniste ar trebui să aibă în vedere faptul că Zhang a fost membru deplin al celui de-al 18-lea Comitet Central (2012-17) al Partidului Comunist Chinez și că a fost președintele Universității Naționale de Apărare din China în acea perioadă.

Prin urmare, nu este nici un dubiu că PCC avea în intenție deja de câțiva ani să dezvolte arme ofensive de război biologic. Dar poate, oare? Ce știm despre capabilitățile Chinei?

Știm că Republica Populară Chineză și-a însușit genetica inversă – tehnicile de mutație genetică necesare creării unei super-arme biologice – pentru că noi (americanii – n.red.) i-am învățat pe cei mai buni oameni de știință ai lor cum să o facă. De fapt, este chiar mai rău decât atât: se poate chiar ca noi să-i fi plătit pe oamenii de știință chinezi care au creat virusul chinezesc ce face acum ravagii în lume.

Cu scurt timp înainte de izbucnirea focarului din Wuhan, șeful organizației EcoHealth Alliance a vorbit într-un interviu despre colaborarea sa cu Institutul de Virusologie din Wuhan, numindu-l „laborator de clasă mondială, cu cele mai înalte standarde”. Peter Daszak a explicat că el finanțase studii de cercetare la Institutul de Virusologie din Wuhan timp de 15 ani.

Activitatea presupunea colectarea de coronavirusuri din natură și folosirea unor tehnici implicând „câștig de funcție” pentru a le face mai contagioase și mai mortale.

TRANȘANT: Coronavirusul este O ARMĂ BIOLOGICĂ, susține Steven Mosher,  expert american în problemele chineze. O privire asupra intențiilor și  capabilităților unui război biologic mondial în conivență cu artizanii  Marii Resetări | ActiveNews

Steven W. Mosher este președintele Institutului de Cercetare a Populației care se opune eugeniei și autorul volumului „Bully of Asia: Why China’s Dream is the New Threat to World Order”. Fost membru al Fundației Naționale pentru Știință, Mosher a studiat biologie umană la Universitatea Stanford sub îndrumarea renumitului genetician Luigi Cavalli-Sforza.

Deține titluri academice înalte în Oceanografie biologică, Studii est-asiatice și Antropologie culturală.

Fiind unul dintre cei mai proeminenți observatori ai Chinei, acesta a fost selectat în 1979 să fie primul sociolog american care să desfășoare cercetare în teren în China.

Redăm mai jos o selecție de idei din articolul său, publicat pe LifeSiteNews, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

La sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, pe când coronavirusul care ne-a schimbat viețile pentru totdeauna începea să se răspândească în lume, s-au ridicat primele întrebări legate de originile sale. Era natural sau creat de om?

Oamenii de știință comuniști din China și aliații lor de la Organizația Mondială a Sănătății au insistat pe ideea că virusul provenea de la un mamifer exotic – un liliac, poate, sau un pangolin – care, din anumite motive, se vindea într-o piață de pește și fructe de mare din Wuhan. Când virusologii „de frunte” din America, Dr. Anthony Fauci și alții, au sprijinit ideea că infecțiile Covid își aveau originea într-un animal consumat ca aliment, chestiunea s-a considerat a fi „caz închis”.

De atunci, presa americană a tot continuat să vândă acea poveste. În ianuarie 2020, Radioul Public Național informa deja: „O piață umedă din Wuhan este considerată sursa probabilă a actualei izbucniri de coronavirus care împânzește acum planeta.” National Geographic s-a grăbit să se alăture acestui discurs, spunând: „Piețele umede au lansat coronavirusul.”

Nimeni nu fusese, de fapt, în teren în Wuhan – guvernul chinez nu a lăsat străinii să se apropie de oraș în anul ce a urmat – dar cumva toți știau exact care era sursa virusului.

Câteva persoane nu au fost de acord. Printre ei s-a numărat și Dr. Francis Boyle, un expert în războiul biologic. El a sugerat: „Coronavirusul cu care avem de-a face aici este o armă biologică ofensivă”. Vorbind despre Institutul de Virusologie din Wuhan, care este la epicentrul epidemiei, el a adăugat că au existat „raportări anterioare de probleme cu acel laborator și cu diverse scurgeri din el.”

Dr. Yan Li-Meng, care a fugit din China în aprilie anul trecut, subscrie. Ea numește virusul o „armă biologică nerestricționată”, spunând că un coronavirus de la lilieci a fost izolat de Armata Populară de Eliberare și a fost apoi modificat prin „câștig de funcție”, pentru a-l face mai contagios și mai mortal.

Pentru ca doctorii Boyle și Yan să aibă dreptate, China ar trebui să aibă atât „intenția”, cât și „capabilitatea” de a dezvolta o astfel de armă biologică. Dar le are cu adevărat?

Nu este un secret că regimul comunist chinez, deși este semnatar al Convenției privind armele biologice, consideră dezvoltarea armelor biologice o componentă esențială în dobândirea supremației militare. Începând cu 2007, cercetătorii guvernului chinez au scris public despre dezvoltarea de arme biologice folosind controversatul tip de cercetare prin „câștig de funcție”, pentru a face virușii mai letali.

Vicepreședintele Academiei de Științe Medicale Militare, He Fuchu (贺福初), a spus în 2015 că biomaterialele reprezentau noile „vârfuri de comandă strategică” ale războiului.

Apoi, în 2017, un comentator de top al televiziunii de stat din China a dezvăluit că armele biologice, folosind viruși, constituiau o nouă prioritate în politica de securitate națională a lui Xi Jinping.

Generalul din Armata Populară de Eliberare, Zhang Shibo (张仕波), a mers chiar mai departe, afirmând în același an în cartea sa, intitulată „War’s New High Ground”, că „dezvoltarea biotehnologică modernă prezintă semne tot mai puternice, caracteristice unei capabilități ofensive”, incluzând potențialul pentru „atacuri genetice etnice specifice” (特定种族基因攻击).

Pentru a fi cât se poate de clar, Generalul Zhang vorbește despre arme biologice care distrug alte rase, dar la care oamenii care arată ca el au o imunitate naturală sau dobândită. O astfel de armă i-ar viza selectiv pe africani sau pe caucazieni sau pe japonezi sau pe coreeni, dar ar lăsa vie și nevătămată populația chineză.

Cei care ar putea riposta că acel general cu viziuni radicale nu vorbește neapărat în numele conducerii comuniste ar trebui să aibă în vedere faptul că Zhang a fost membru deplin al celui de-al 18-lea Comitet Central (2012-17) al Partidului Comunist Chinez și că a fost președintele Universității Naționale de Apărare din China în acea perioadă.

Prin urmare, nu este nici un dubiu că PCC avea în intenție deja de câțiva ani să dezvolte arme ofensive de război biologic. Dar poate, oare? Ce știm despre capabilitățile Chinei?

Știm că Republica Populară Chineză și-a însușit genetica inversă – tehnicile de mutație genetică necesare creării unei super-arme biologice – pentru că noi (americanii – n.red.) i-am învățat pe cei mai buni oameni de știință ai lor cum să o facă. De fapt, este chiar mai rău decât atât: se poate chiar ca noi să-i fi plătit pe oamenii de știință chinezi care au creat virusul chinezesc ce face acum ravagii în lume.

Cu scurt timp înainte de izbucnirea focarului din Wuhan, șeful organizației EcoHealth Alliance a vorbit într-un interviu despre colaborarea sa cu Institutul de Virusologie din Wuhan, numindu-l „laborator de clasă mondială, cu cele mai înalte standarde”. Peter Daszak a explicat că el finanțase studii de cercetare la Institutul de Virusologie din Wuhan timp de 15 ani. Activitatea presupunea colectarea de coronavirusuri din natură și folosirea unor tehnici implicând „câștig de funcție” pentru a le face mai contagioase și mai mortale.

Coronavirusurile erau perfecte pentru această muncă, a declarat cu entuziasm Daszak: „Ele pot fi manipulate în laborator destul de ușor”. Este o proteină spike. Proteina spike determină foarte mult din ceea ce se întâmplă cu coronavirusul, riscul zoonotic [de transmitere la om]. Deci poți lua secvența și construi proteina. Și am lucrat cu Ralph Baric de la Universitatea Carolina de Nord pentru a face aceasta. Inserăm secvența în structura altui virus și apoi facem puțină muncă de laborator.”

Daszak a afirmat că studiile pe care le realiza împreună cu laboratorul din Wuhan erau necesare pentru a crea un vaccin care să prevină următoarea pandemie. În lumina a ceea ce s-a întâmplat de atunci, interviul lui din 9 decembrie 2019 sună aproape ca o spovedanie anticipată. În mod clar, omul habar nu avea că Partidul Comunist Chinez ar putea avea în minte alte întrebuințări pentru periculoasele coronavirusuri decât cercetarea pentru vaccinuri.

Concluzia este că, datorită, în mare parte, instruirii și finanțării primite din partea SUA, China avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a crea o armă biologică mortală: laboratorul, tehnologia și biomaterialele prime.

Cât îl privește pe Daszak, odată ce a început pandemia, ultimul lucru despre care dorea să vorbească era colaborarea lui cu laboratorul din Wuhan. S-a grăbit să susțină afirmația Chinei că originea virusului era o piață umedă și ataca pe oricine spunea altceva, etichetându-l drept un adept dezaxat al teoriei conspiraționiste.

Într-un interviu acordat în aprilie pentru DemocracyNow, el a insistat: „Ideea că acest virus a scăpat dintr-un laborator este o aberație totală. Am lucrat cu acel laborator timp de 15 ani. Acolo sunt unii dintre cei mai buni oameni de știință din lume.”

Totuși, China are un istoric bogat în accidente de laborator. În 2004, de exemplu, virusul SARS a scăpat dintr-un laborator din Beijing de două ori (!), declanșând o izbucnire a bolii. Laboratorul din Wuhan poate fi de ultimă generație, dar standardele chineze de siguranță sunt, în general, destul de îndoielnice. Și dacă cercetătorii chinezi îndeplineau ordine urgente de a cerceta și dezvolta arme biologice, e aproape sigur că s-au sărit anumiți pași.

Mai mult, dacă primele infectări cu coronavirus ar fi fost un simplu rezultat al unei transmiteri accidentale de la animal la om, după cum se pretinde, aceasta s-ar fi putut întâmpla oriunde în China. Cât de curios este faptul că epicentrul pandemiei se întâmplă pur și simplu să fie localizat la doar câțiva kilometri de locul unde se află singurul laborator de nivel 4 din China? Întâmplare? Eu cred că nu.

Chiar și fostul director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Robert Redfield, crede acum că este posibil ca sursa coronavirusului să fie laboratorul din Wuhan.

De la început, însă, Washington Post și alte instituții de presă „mainstream” – parte din eșafodajul media al „Marii Resetări” – au încercat să ne convingă că noul coronavirus este un produs al naturii și nu al unei acțiuni intenționate.

Liderii Partidului Comunist au o caracteristică foarte mare pentru a-și învinui principalul rival geopolitic pentru crimele pe care le comit ei înșiși.

Cu minciunile și stilul său evaziv, PARTIDUL COMUNIST CHINEZ încearcă pur și simplu să-și acopere incompetența în controlarea focarului? Sau liderii săi încearcă să ascundă ceva mult mai grav: complicitatea lor criminală la originile epidemiei? Chiar și ținând cont de înclinația partidului comunist pentru secret, multiplele niveluri de înșelăciune angajate de oficialii comuniști în ultimele două luni, inclusiv cele de la cele mai înalte niveluri, au fost extraordinare.

S-ar putea să nu știm niciodată cu siguranță dacă noul coronavirus a fost destinat să fie folosit ca armă biologică. 

Dar știm că principalii vectori ai mass media, difuzorii și rețele sociale occidentale fac tot posibilul pentru a respinge însăși această posibilitate ca pe o fantezie paranoică.

 Mai știm, pentru că generalii Armatei Populare de Eliberare din China ne-au spus acest lucru, că cercetătorii lor se luptă să dezvolte arme biologice letale atât de rapid cât le permite tehnologia occidentală și probele de virus furate.

 Este foarte rezonabil să presupunem că, datorită acestui efort de a dezvolta o armă mortală, standardele de siguranță au fost neglijate la Institutul de virologie chinez din Wuhan și că periculosul coronavirus mortal a reușit să scape din laborator.

În sfârșit, dacă noul coronavirus a fost deja modificat înainte de a ajunge pe străzile din Wuhan este (aproape) de o importanță secundară. Căci liderii comuniști sunt clar angajați într-un efort de a dezvolta o astfel de armă ca parte integrantă a strategiei lor pentru ca RPC să înlocuiască SUA ca putere dominantă pe planetă.

În altă ordine de idei, crede cineva că autoritățile comuniste – odată ce au perfecționat o armă biologică la care ei înșiși au o imunitate naturală sau indusă – ar ezita să declanșeze o pandemie mortală asupra Occidentului, pentru a atinge „visul chinez” al dominării lumii?

 Cei care se îndoiesc că liderii Partidului Comunist pot folosi un astfel de „buzdugan asasin”, trebuie să ne spună cu exactitate ce considerații morale sau etice le-ar putea opri mâna. Pentru că nu mă pot gândi la niciuna.

Citiți aici articolul integral al lui Steven W. Mosher

Citiți și MISTERUL COVID-19 Zeci de experți internaționali întăresc afirmația conform căreia virusul COVID-19 provine dintr-un laborator din China. OMS nu o exclude

09/04/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Războiul bacteriologic – o istorie fără de sfârșit

 

 

 

How the Horrific 1918 Flu Spread Across America | History | Smithsonian Magazine

 

 

Istoria întunecată a războiului germenilor

 

Folosirea agenţilor biologici şi a toxinelor acestora ca arme, a însoțit istoria omenirii de-a lungul întregii sale existențe.

Diversificarea activităţii umane către vânătoare mai ales împotriva unor animale din ce în ce mai mari sau mai periculoase au făcut inerentă adaptarea tehnicilor şi a metodelor de vânătoare şi de supravieţuire.

Deşi empirică, această adaptare avea la bază observaţia că anumite animale deşi mici, de exemplu şerpii, aveau o posibilitate de apărare prin anumite secreţii inoculate odată cu muşcătura, veninul acestora find eficace împotriva unor ţinte foarte mari.

Era mai puţin important pentru vânător ce anume conţinea veninul şarpelui, cât posibilitatea utilizării şerpilor vii sau a armelor otrăvite cu veninul acestora pentru a vâna animale mai mari.

Aceste tehnici ofereau şi vânătorilor mai puţin dezvoltaţi fizic un avantaj substanţial.

Evident că aceste practici au fost utilizate şi în luptele interumane, moment în care armele folosite pentru vânătoare erau aceleaşi, folosite şi pentru apărare.
Folosirea agenţilor biologici şi a toxinelor ca armă are caracteristică principală conştienţa utilizării avantajului agentului biologic sau a toxinei asupra potenţialului inamic, uman sau animal.

Acesta este şi motivul pentru care în lipsa unor surse istorice, putem face doar presupuneri asupra utilizării ca arme sau a apriţiei întâmpătoare a unor epidemii sau simptome în decursul istoriei.

Cert este că odată cu identificarea fizică a primului agent biologic se delimitează foarte clar istoria armelor biologice în două perioade: perioada empirică, în care agenţii biologici şi toxinele erau utilizate în baza experienţei dobândite prin observaţie şi perioada ştiinţifică, în care agenţii biologici şi toxinele au fost utilizate pe baza informaţiilor ştiinţifice, bazate pe fenomene reproductibile şi predictibile, moment în care putem vorbi şi despre apărare şi protecţie împotriva armelor biologice.

Perioada empirică

Vechiul Testament (1) în Facerea, Întâia carte a lui Moise, Capitolul 49,
Prorocirea şi moartea lui Iacov alin. 7.

“Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cada calareţul”, atestă cunoştinţele asupra potenţialului şerpilor de a fi periculoşi în ciuda mărimii lor dar şi a utilzării cu intenţie a acestora.

Vechiul Testament(1) în A doua carte a lui Moise, Capitolul 9- “Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la camp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi si oi si va fi moarte foarte mare” dar şi simptomele “ s-au făcut bube cu puroi pe oameni si pe vite” relevă clare cunoştinţe asupra potenţialului bolilor ca element de constrângere.

Ipotezele doctorului Trevisanto(2)(3), referitoare la utilizarea tularemiei ca armă biologică încă din secolul XIV î.Hr., se bazează pe documente arheologice care sugerează existenţa simptomelor bolii la om şi animale.

Boala este provocată de o bacterie Francisella tularensis, care afectează în primul rând animalele (cai, măgari, catâri, cămile, oi, capre) de unde se transmite şi la om.

Boala rămâne şi astăzi o problemă de sănătate publică, în ciuda eficienţei tratamentului antibiotic, cazurile incorect diagnosticate, tratate tardiv cu antibiotic sau netratate sunt fatale.

Simptomele bolii descrisă în documentele arheologice: ulcere cutanate, umflături dureroase ale ganglionilor  limfatici, pneumonie, febră, frisoane, slăbire progresivă, insuficienţă respiratorie sunt prezente şi în tabloul clinic actual al tularemiei.

Boala este o zoonoză, afectează în primul rând animalele, inclusiv iepurele, oile sau cabalinele şi se transmite la om prin vectori hematofagi (căpuşe, păduchi, pureci sau muşte).
Asocierea cu epoca bronzului a utilizării armelor biologice Trevisanto (2)(3), o atribuie imperiului Hitit (2000-1200 B.C.), imperiu care a existat în estul Mediteranei, în vestul regiunii Anatolia de pe actualul teritoriu al Turciei. Documente din perioada faraonului Akhenaton (iniţial Amenhotep IV), faraon din dinastia a XVIII-a (1379-1362 î.Hr.), atestă existenţa unei “boli hitite”, asocierea cu hitiţii a unei boli sugerând chiar provenienţa epidemiei.

Alte documente datând din 1335 î.Hr., descriu o epidemie în localitatea Simyra, un oraş situate astăzi la graniţa dintre Liban şi Siria. Interesantă este asocierea bolii cu măgari, în documente fiind specificată interdicţia de a fi folosiţi măgari în caravanele care transortau produse între Cipru şi Iraq şi dintre Israel şi Siria. Războaiele au amplificat şi ele epidemia, în insulele din Marea Egee fiind concomitente epidemii, cel mai probabil aduse de rozătoarele de pe corăbiile luptătorilor, care au contaminat animalele din insule.

Epidemiile de tularemie au evoluat pe perioade semnificative, de 35-40 de ani, motiv pentru care surse din estul Mediteranei atestă existenţa unor simptome asemănătoare şi presupun o zonă endemică pentru Francisella tularensis.

Trevisanato asociază căderea imperiului Hitit cu epidemiile successive de tularemie ducând evidenţele epidemiei pînă la 2500 î.Hr., perioadă în care imperiul Hitit începe să decadă, inclusiv doi regi hitiţi decedând de tularemie.

Sunt scrieri nebiblice referitoare la războaie dintre hitiţi şi locuitori ai cetăţii Arzawan din vestul Anatoliei.

Turme de animale oi, măgari care au apărut misterios în jurul cetăţii şi pe drumurile către cetatea Arzawan. Este foarte posibil ca hitiţii să fi suspectat că boala provine de la oi şi măgari.

Cei doi ani de război (1320 şi 1318 î.Hr.), concomitent cu epidemia de tularemie, au slăbit suficient cetatea Arzawa pentru a pierde războiul. Se pare că şi apărători au folosit tactica de a trimite animale bolnave către inamici, intuind efectele devastatoare ale bolii.

Desene de pe manuscripte din acea perioadă datând din secolul 14-13 î.Hr. reprezentând o femeie împreună cu un berbec, denotă o posibilă cunoştere a transmiterii bolii, o posibilă traducere a textului asociat desenului find
aproximativă cu “Ţinutul prin care trece va fi bântuit de boala rea”.

Progresul organizării umane, păstoritul devine o ocupaţie de bază, măgarul important animal domestic de transport în Asia mică şi Orientul Mijociu, aglomeraţiile umane în aşezăminte de tip cetate sau forturi, precum şi locuitul împreună cu animalele domestice au constituit factori favorizanţi ai diseminării epidemiilor de la animale la om şi invers, comerţul între cetăţi cu animale sau chiar oameni infectaţi, precum şi vectorii asociaţi populaţiilor umane (şobolani, pureci, muşte, etc) au început să constituie factori majori ai diseminării bolilor infecţioase încă cu 3000 de ani î.Hr.

Este posibil ca hitiţii să fi intuit puterea devastatoare a bolii, este foarte posibil ca ameninţările din Vechiul testament să aibă un suport în realitate, mai puţin probabilă este teoria conform căreia locuitul împreună cu animalele au creat imunitate populaţiei evreilor , spre deosebire de egipteni care nu locuiau cu animalele, mai ales că nici în prezent tularemia nu beneficiază de un tratament imunologic cu vaccin.

Intuiţii clare asupra evidenţei bolilor şi a transmiterii prin contact direct au fost scoase recent în evidenţă de scrieri arheologice din regiunea Sumer, actuală regiune din Siria, unde arheologi au descoperit scrieri cuneiforme, lângă Râul Eufrat, datând din 1170 î. Hr. în care se interzice persoanelor bolnave să călătorească în oraşe şi care avertizează oameni să nu atingă sau să folosească lucrurile personale care au aparţinut victimelor.

Sunt primele dovezi clare ale instituirii carantinei ca mijloc de prevenire a bolii, prin izolarea sau limitarea contactului bolnavului cu persoanele sănătoare.

Istoria armelor biologice se intrică şi se confundă cu istoria armelor
chimice, poate pentru că războiul în general a utilizat practic toate mijloacele pentru a stabili un avantaj tactic.
Sunt numeroase exemple în istorie de utilizare a armelor biologice precum şi a armelor chimice.

Pentru a evita perpetua confuzie dintre armele chimice şi
biologice mă voi limita strict la armele biologice.
Este foarte bine cunoscută otrăvirea fântânilor cu cadavre animale sau plante otrăvitoare ca mijloc de apărare precum şi a surselor de alimente.

Desigur că aceleaşi metode au fost utilizate şi ca mijloace ofensive.

Primul consemnat în istoria militară pentru utilizarea plantei Spânz (Helleborus) pentru a otrăvi apa din cetatea Kirrha în anii 600 B.C. de către Solon din Atena. In 400 ÎIChr. arcaşii Sciţiei foloseau săgeţi otrăvite în cadavre în descompunere.

Folosirea cadavrelor pentru a otrăvi resursele de apă era o metodă deosebit de eficientă de război biologic.
Această tactică a fost folosită ulterior de Barbarossa în 1155, în războiul de la Tortona. Rădăcinile de mandragora au fost utilizate în ani 200 BC de către cartaginezi pentru a otrăvi vinul inamicului.

Hanibal a folosit şerpi veninoşi aruncaţi în bărcile inamicilor în bătălia de la Pergamus în 190 ÎIChr.

Utilizarea de bacterii, viruși și alți agenți biologici ca arme de război are o istorie lungă .

De la Împăratul Romano- German Barbarossa, care a folosit cadavrele pentru otrăvirea puțurilor de apă din 1155 Î.Hr., până la mongoli care  au catapultat cadavrele unor victime ale ciumei în orașul genovez asediat Caffa în 1346, devenind  focarul de diseminare a primei epidemii de ciumă în Europa.

Nu mai puţin de 15 milioane de europeni au decedat după reîntoarcerea corăbiilor genoveze cu marinari infectaţi la caffa  în portul Genova.

Spaniolii în războiul contra francezilor pentru cucerirea oraşului Napoli au infectat vinul cu sânge provenind de la bolnavii de lepră în 1495.
O abordare interesantă a utilizării agenţilor biologici a fost iniţiată de Siemenowic în 1650, un general polonez de artilierie, care a folosit obuze de artilerie încărcate cu saliva de la câinii bolnavi de turbare pentru a le lansa asupra inamicului.

În 1710 trupele ruseşti folosesc tehnica din 1346 catapultând cadavrele infectate cu ciumă împotriva trupelor suedeze.

Desigur că folosirea agenţilor biologici ca arme nu se putea limita la regiunea Europei şi Asiei.

O utilizare infamă a războiului biologic a avut loc în 1763, când forțele britanice le-au furnizat în mod deliberat  pături infectate cu variolă  populaţiei indiene americane din Fort Pitt, Pensilvania, de către colonelul britanic Henry Bouquet.

Intenţionată sau nu diseminarea variolei populaţiei indiene a avut efecte devastatoare, primul contact cu o boală necunoscută de către o populaţie fără imunitate la un agent biologic are efecte de masă masive.

Probabil că a fost prima oară când o armă biologică a avut efect de exterminare în masă.

Acest efect tactic, folosirea agenţilor biologice pe populaţii susceptibile, a încercat să fie aplicat  în 1785 împotriva tunisienilor, prin distribuirea de pături infectate cu variolă.

Descoperirea noilor continente, în afara schimburilor culturale a dus şi la schimburi biologice, europeni au dus variola în America şi s-au întors cu sifilis, cu toate că este disproporţionat, schimbul a avut efecte grave asupra populaţiei americane băştinaşe.

Războiul a escaladat întotdeauna şi utilizarea a noi tipuri de arme, de
tactici, efectul surpriză fiind în general urmărit.
Războiul civil american este probabil primul care a experimentat noi tipuri de arme, armele biologice fiind intens folosite.

În 1861, trupele unionale erau avertizate să nu folosească surse de apă pe teritoriul inamic, să nu accepte hrană de la persoane şi locuri nesigure.

Cadavre în descompunere contaminau sursele de apă pentru a întârzia avansul trupelor unionale. Pături infectate cu variolă, dar şi cu febră galbenă au fost folosite împotriva trupelor unioniste.

Cert este că mai mulţi oameni au murit în războiul civil american răpuşi de bolii decât pe câmpul de luptă.
Foarte multe boli au fost cunoscute şi descrise chiar dacă nu se cunoştea agentul biologic implicat. Altele au fost descoperite în marea majoritate în secolul 19 şi 20.

De exemplu ciuma a fost descrisă în urmă cu peste 3000 de ani, variola a fost  descrisă de chinezi din 1122 ÎIChr, iar febra galbenă din 1600.

A fost nevoie de aproximativ 300 de ani pentru ca un biolog cubanez Carlos Finlay în 1881 să asocieze febra galbenă cu ţânţarul, ca vector al transmisiei acestei boli. 

Perioada ştiinţifică

Jumătatea secolului 19 a însemnat momentul de cotitură în evoluţia
microbiologiei şi a bolilor infecţioase, când au avut loc  o serie excepţională de descoperiri ale agenţilor biologici cauzali pentru diverse boli: 1876, Robert Koch obţine primele culturi pure de antrax;
1882, Loffler şi Shutz descoperă agentul cauzal al morvei; 1887, Sir David Bruce descoperă agentul cauzal al brucelozei; 1883, Koch descoperă agentul cauzal al holerei; 1907, Howart T Ricketts descoperă agentul cauzal al tifosului. Agentul cauzal al tularemiei a fost descoperit în 1912, în districtul Tulare din California.

Descoperirea primului vaccin antirabic de către Pasteur, apoi antituberculos de către Koch şi confirmarea teoriei vaccinale a lui Jenner privind proprietăţile vaccinale ale tulpinilor de variolă de la cabaline şi bubaline care determină un răspuns imunitar de protecţie împotriva variolei umane au reprezentat întruparea speranţelor umanităţii privind existenţa reală a uni antidot sau a unei protecţii
reale împotriva agenţilor biologici.
Desigur că dezvoltarea ştiinţifică nu putea lăsa deoparte şi avantajele
utilizării armelor biologice, de data aceasta folosind argumente ştiinţifice şi nu empirice.

Descoperirea din 1863 a medicului francez Casimir Joseph Davaine a
agentului cauzal al antraxului este considerată momentul de ieşire din perioada empirică şi trecerea în perioada ştiinţifică, bazată pe dovezi.

Marele cercetător Louis Pasteur, universal recunoscut pentru cercetările umanitare a experimentat bacteria salmonella pentru a extermina şobolanii, a vibrionul holeric pentru a extermina iepurii, a agenţilor dizenteriei contra lăcustelor.

Cu toate acestea, în ciuda acestor exemple timpurii, abia în secolul XX, războiul biologic a devenit într-adevăr științific.

 În timpul Primului Război Mondial, armata germană a fost un practicant notabil al acestei “arte” a războiului, deși într-un mod oarecum întâmplător.

 Anumite operațiuni desfășurate  de Germania au vizat infectarea animalelor și / sau hrana animalelor din țările inamice cu antrax și glander (un tip de boală infecțioasă). 

 Primul război mondial a avut ca vedetă unanim acceptată arma chimică.
Desi umbrite de “succesul” armelor chimice, armele biologice au fost și ele o
permanentă preocupare a armatei germane.
Există suspiciuni asupra utilizării ciumei împotriva trupelor ruse la St.
Petersburg în 1915, asupra infectării cailor din porturile americane destinaţi armatelor britanice şi franceze.

Surse americane descriu programele de sabotaj cu agenţi biologici pe care personane aservite Germaniei le efectuau pe teritoriu american.

Au fost descoperite laboratoare clandestine în care erau cultivaţi
agenţi biologici ca antrax şi bacilul morvos.

Caii, în primul război mondial aveau o importanţă covârşitoare în doctrina armatelor, motiv pentru care programul biologic german avea ca obiect acest animal. A fost  probabil ca este primul program biologic modern îndreptat exclusiv contra animalelor.

Utilizări relativ izolate cu bacilul morvos şi antrax au fost realizate în perioada 1916-1918 în Rusia, Franţa, probabil şi pe teritoriul României.

Prezenţa epidemiilor de diverse tipuri, tifos, holeră, febră de tranşee, gripă spaniolă, etc din perioada primului război mondial face imposibilă o evaluare a eficacităţii programului biologic militar german.

Toate acuzaţiiile de utilizare a agenţilor biologici au fost negate de Germania. Nu au fost declarate victime ale agenţilor biologici utizaţi ca arme de către nici o parte beligerantă din primul război mondial.

 Dacă armele chimice au “tăcut” în al doilea război mondial, armele
biologice au fost intens cercetate.
Descoperirea primului antibiotic de către Sir. Alexander Fleming în 1929, izolarea şi purificarea acestuia pentru a fi folosit în tratamentul infecţiilor bacteriene la om şi mamifere în 1941, a reprezentat o victorie epocală a omului împotriva bolilor în plin război mondial.

Concluziile primului război mondial au modificat şi tactica viitoare a marilor puteri faţă de fiecare categorie de arme. Inteligenţă extraordinară a fost investită pentru dezvoltarea şi modernizarea tuturor categoriilor de arme.
Începând cu anul 1920, marile puteri au dezvoltat programe biologice,
evident nerecunoscute, motiv pentru care, la Geneva în 1925, a fost semnat Protocolul de la Geneva care interzicea utilizarea armelor biologice şi chimice în război.

Trecuseră 250 de ani de la Înţelegerea de la Strasbourg din 1675
referitoare la interzicerea utilizării gloanţelor şi armelor otrăvite în război.

Mii de ani de tensiuni, trădări şi conflicte europene sunt date de o parte în 1925 pentru a recunoaşte riscurile incomensurabile de a utiliza intensiv armele biologice şi chimice.

Spre deosebire de armele chimice care au fost modernizate extensiv, noi agenţi chimici fiind descoperiţi şi cercetaţi, armele biologice au fost cercetate la scară redusă datorită caracterului nediscrimantoriu al acţiunii lor.
Încă din anii 30 a fost recunoscută imposibilitatea controlului armelor
biologice în operaţiuni militare, având acţiune inclusiv asupra proprilor trupe sau trupe aliate, dar şi caracterul imprevizibil şi impredictibil al acţiunii lor.

Germania, în 1936, a efectuat cercetări asupra dispersiei sporilor de
antrax.

Canadienii începând cu 1939, în laboratoarele Connaught, au efectuat
cercetări asupra antraxului, toxinei botulinice, ciumei şi psitacozei.

Un caracter total diferit al programului biologic a avut Japonia, prin desemnarea doctorului Ishiro Ishi în 1933 la comanda Unităţii 731, localizată în Manciuria.

Japonezii au fost interesați în special de această zonă de război, intensificându-și eforturile în anii 1930 și timpul celui de-al doilea război mondial.

În 1939, japonezii au încercat să achiziționeze virusul febrei galbene  de la Institutul Rockefeller din New York. 

Unul dintre cei mai de seamă susținători ai războiului biologic (biowarfare) a fost medicul și microbiologul japonez  Shiri Ishii care a condus unitatea centrală a programului de război biologic din Japonia Imperială în timpul celui de-al doilea război mondial: unitatea 731, care avea sediul în China ocupată.

În cadrul programului său de biotehnică, armata japoneză a testat cel puțin 25 de agenți biologici asupra civililor și prizonierilor de război, cu operațiuni inclusiv de  infectare a peste 1.000 de puțuri de apă chineze, cu tifos și holeră, și împrăștierea de purici infestați cu ciuma deasupra orașelor chineze.

Cel puțin câteva  mii de oameni au fost uciși de acest program, unii susținând chiar cifra de aproximativ 200.000 de   chinezi uciși.

Cercetările efectuate cu agenţi biologici direct asupra prizonierilor chinezi, asupra populaţiei satelor chineze cu rickettsii, vibrionul holerei, agentului ciumei, antraxului, experimentarea a diverse tipuri de bombe şi dispozitive cu agenţi biologici, peste 5000 de autopsii efectuate pe prizonieri nu au putut proba eficacitatea armelor biologice.

Dispersia armelor biologice rămâne principala problemă de utilizare,
timpul latent de acţiune, inconstanţa distribuţiei agentului biologic,
susceptibilitatea diferită la agent, cantitatea şi calitatea agentului, caracterele rmeterologice şi atmosferice în zona de diseminare precum şi contaminarea pe perioade imposibile de cuanatificat a zonei de distribuţie au exclus arma biologică din strategia armatelor în al doilea război mondial.

Peste 1600 de bombe cu spori de antrax au fost testate de  japonezii din  Unitatea 731.

Începând cu 1942, SUA, ca reacţie la ameninţarea japoneză, instituia la
Fort Detrick patru laboratoare pentru cercetarea armelor biologice: unul pentru toxina botulinică, altul pentru bacillus globigi şi antrax, unul pentru a produce germeni patogeni ai plantelor şi ultimul pentru producerea pe ouă embrionate cu brucella si agentul psitacozei.

În anul 1936 Franţa dezvoltă un program de cercetare a rezistenţei microbiene la detonaţia exploxibilor clasici. În acelaşi an Marea Britanie stabilea un comitet de evaluare a capacităţii ofensive şi defensive a agenţilor biologici.
Încă din 1929 Uniunea Sovietică avea în apropierea Mării Caspice o unitate de cercetarea a armelor biologice.
Cu exceptia cercetărilor pe prizonieri de război desfăşurate de Unitatea 731, nu au fost consemnate utilizări ale armelor biologice în cel de-al doilea război mondial.

Războiul rece aduce noi provocări pe scena internaţională, dominate
desigur de criza rachetelor balistice şi de escaladarea înarmării nucleare.

Deşi minor ca însemnătate, domeniul armelor biologice nu a fost abandonat, dimpotrivă, suferă transformări radicale, atât conceptuale cât şi umane, protecţia propriilor trupe şi implicarea unei elite de cercetători, din ce în ce mai numeroşi în acţiuni de producere şi testare a armelor biologice.

Fiecare ţară a considerat programele biologice la cel mai înalt nivel de
clasificare a secretului, puţine evidenţe apar astăzi privind detaliile programelor desfăşurate, doar mici evidenţe privind existenţa unor astfel de programe transpar în media actuală.

Au fost dezvoltate programe specifice antiumane, antianimale şi antiplante, au fost standardizaţi agenţi patogeni  pentru a putea fi utilizaţi ca arme, au fost studiate insectele pentru a fi folosiţi ca vectori naturali de dispersie a bolilor.
Un exemplu din 1959 a fost standardizarea virusului febrei galbene transmis de ţânţari şi capacitatea de producţie de milioane de ţânţari lunar la laboratoarele din Fort Detrick.

În anul 1969 SUA renunţă unilateral la programul ofensiv de
înarmare cu agenţi biologici şi ratifică Protocolul de la Geneva din 1925.

În perioada 1971-1973 SUA a distrus stocurile proprii de arme biologice şi a semnat Convenţia pentru Interzicerea Armelor Biologice şi a Toxinelor în 1972.
Detalii asupra programului biologic al fostei Uniuni Sovietice sunt mai
puţin cunoscute.

Uniunea Sovietică a negat constant deţinerea de arme biologice. Chiar în urma incidentului de la Sverdlovsk, în Ural, din aprile 1979, unde a apărut o epidemie de antrax la un grup de cercetători care lucrau la un laborator, autorităţile sovietice au explicat că boala ar fi apărut în urma  contaminării naturale de la carnea de vită infectată cu antrax.

În 1992 Rusia a recunoscut că accidentul din laboratorul de la Sverdlovsk a fost  determinat de cercetările militare asupra antraxului și  a declarat închiderea programului biologic în 1994.

Aproximativ 24.000 de cercetători care au lucrat pentru programul biologic al fostei Uniuni Sovietice au rămas pe drumuri. Numai speranţa rămâne că fiecare dintre ei au ajuns în laboratoare paşnice.

Probarea atacurilor biologice rămâne în zilele noastre  o provocare a
sistemelor de protecţie, de aplicare a legii şi juridice.

Războiul bacteriologic mondial 

  

În ultima decadă, au fost studiate şi chiar experimentate pe subiecţi voluntari vaccinurile genetice sau vaccinurile ADN, obţinute prin inginerie genetică şi nu prin germeni patogeni, care modifică ADN-ului celui vaccinat, cu efectul transformării în altcineva, fără un control asupra acestei transformări.

Acesta este şi motivul pentru care, alături de neîncrederea generală în onestitatea producătorilor de medicamente-vaccinuri, au fost şi sunt privite cu suspiciune maximă de către populaţia de pretutindeni şi nu au fost încă folosite.

Nimeni nu poate spune ce alte transformări vor face astfel de vaccinuri în fiinţa umană, şi nimeni nu poate garanta că ele nu vor fi folosite pentru controlul populaţiilor, dorinţa de secole a elitelor globaliste de transformare a maselor în nişte turme pe deplin ascultătoare. Şi ce ocazie mai bună decât o “nemiloasă” şi de “nestăpânit” altfel, pandemie!

Aveţi mai jos un prim episod dintr-o analiză minuţioasă, extrem de solid documentată, cu un fir logic foarte clar, in care veţi afla multe detalii pe care nu le ştim pt că presa globalistă nu ni le spune, sau ne minte şi manipulează non-stop, şi care duce, vrei nu vrei, la întrebările din titlu. Probabil că nu peste mult timp vom avea şi răspunsul.

 

Coronavirus

 

 

Psihoza care s-a declanșat după  apariția noului coronavirus în China a crescut exponențial pe măsură ce media, experții și oficialii guvernamentali din întreaga lume și-au exprimat în mod deschis îngrijorarea că această nouă boală are potențialul de a se transforma într-o pandemie.

Pe măsură ce îngrijorarea privind viitorul acestei epidemii a crescut, același lucru s-a întâmplat și cu numărul de teorii care speculau cu privire la originea focarului, multe dintre acestea învinuind diverşi actori statali și/sau miliardari controversați. Acest lucru a dus în mod inevitabil la eforturi de combatere a „dezinformării” legate de focarul coronavirus, atât din partea principalelor instituții de presă, cât și a principalelor platforme de comunicare socială.

Războiul informațional declanșat pe această temă  este în plină desfășurare…

 

Surse:

 

https://www.thelastamericanvagabond.com/bats-gene-editing-bioweapons-recent-darpa-experiments-raise-concerns-amid-coronavirus-outbreak/

https://ortodoxinfo.ro -istoria-razboiului-biologic 

 

https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/02/razboiul-bacteriologic-mondial-2.html

ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf –  https://www.ancex.ro 

30/07/2020 Posted by | analize, ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: