CUM ȘI DE CE AU PIERDUT AMERICANII RĂZBOIUL DIN AFGANISTAN

Întrebarea de la care am pornit a fost cum s-a transformat acest război, pornit de SUA cu sprijin intern și internațional, atunci când pământul de sub Turnurile Gemene din New York încă mai fumega , în cel mai lung război purtat vreodată de SUA?

Dacă povestea a început cu acele imagini ale oamenilor aruncându-se din Turnurile Gemene proaspăt lovite de avioane, ea s-a încheiat cu căderea disperată a afganilor din avioanele militare care se ridicau pe cer părăsind capitala Afganistanului.

Într-o tristă simetrie, totul începea cu un atac terorist asupra americanilor in New York si Washington, și se încheia cu un altul pe aeroportul din Kabul, pe care americanii tocmai ce îl evacuau, părăsind cu coada între picioare Afganistanul.

Care e cauza și cum s-a ajuns la cei 20 de ani de război și conflict în Afganistan?

E oare adevărat că locul acesta uitat de lume ar fi „cimitirul imperiilor”, după eșecul războaielor duse aici de britanici, sovietici și acum de americani, sau e doar un mit care se propagă pentru că e o poveste prea bună și convenabilă?

Foto: Luptătorii talibani

Avea dreptate personajul care îi spunea eroului din filmul Rambo că superputerile trebuie să se teamă de mânia afganilor?

Cum, când și unde a greșit SUA în tot acest proces? E vorba de falimentul unei idei de intervenționism și a unei gândiri coloniale?

A fost vorba de lipsa de înțelegere pentru cultura și mentalitatea poporului afgan de către americani, sau mai degrabă incompetența militarilor și politicienilor SUA, si chiar a politicienilor locali, sau e pur și simplu Afganistanul un loc din care e bine să pleci cât mai repede posibil, pentru că e pur și simplu neguvernabil?

Ca la orice autopsie a unui eșec sau a unei despărțiri, cel mai greu de aflat sunt cauzele exacte și cum se distribuie vina între părțile implicate.

A fost mai degrabă un eșec militar sau unul legat de modul în care s-a încercat reconstruirea statului afgan? Sau amândouă?

De ce au eșuat tentativele imperiilor străine de a schimba Afganistanul ?

A fost abordarea lor greșită sau pur și simplu în această țară sunt de nereformat și imposibil de schimbat structurile sociale și realitatea din teren ?

E timpul să vorbim despre urmările războiului din Afganistan.

Mii de jihadiști se vor îngrămădi din nou acolo. Migrația jihadistă a început deja, dinspre Pakistan și alte baze islamiste.

Istoria ne învață că urmările multor războaie sunt adesa imprevizibile, dar consecințele celui din Afganistan nu sunt.

Eșecul Americii și în general al Occidentului va duce, mai devreme, nu mai târziu, la atacuri teroriste și mai devastatoare împotriva Statelor Unite și a lumii democrate;(Comentariu de pe Youtube).

Publicitate

Cum arată noua ordine mondială după Afganistan?

Pentru a se menţine puternic, vestul s-a văzut nevoit să arunce din balast

Vestul a pompat timp de două decenii bilioane de dolari într-o ţară subdezvoltată, săracă. Degeaba. Obosise de atât război. Vestul s-a supraestimat, scrie https://www.dw.com/ro.

Ani în şir a crezut că poate moderniza Afganistanul și a făcut sacrificii pentru asta, atât umane cât şi financiare însă în cele din urmă, fără succes.

Când preşedintele SUA, Joe Biden, a dat ordinul de retragere a trupelor , faţada democratică de la Kabul s-a surpat ca un castel de nisip pe plajă.

Acum, Afganistanul ameninţă să redevină o entitate (căci a vorbi de un stat ar fi o exagerare) în care triburi, grupări, popoare, comunităţi religioase rivale se pândesc şi se războiesc reciproc. Provocând oamenilor suferinţă.

Lumea are acum un stat eşuat în plus. Înfrângerea vestului nu poate fi înfrumuseţată. Sigur, este un punct de cotitură al istoriei.

În perioada imediat următoare, vestul nu va fi dispus să se lanseze în alte aventuri de acest gen.

Haz de necazul altuia la Moscova şi Beijing

Eşecul total înregistrat de americani şi europeni în Afganistan este urmărit în parte cu nedisimulată satisfacţie de Rusia, care şi-ar dori să fie o superputere de rang mondial, şi de emergenta Chină. N-au decât. Islamiştii operează în Afganistan nu departe de graniţele lor. Ei ameninţă stabilitatea Asiei Centrale mult mai mult decât stabilitatea Europei sau Americii.

Retragerea vestului din această regiune sileşte Moscova şi Beijingul să se angajeze mai puternic la faţa locului, şi anume pe termen lung. Fiindcă ambele ţări nu pot scăpa de apropierea geografică de Afganistan.

Urletele triumfătoare ale adversarilor vestului se vor estompa. N-au decât să proclame o nouă ordine mondială Moscova şi Beijingul , una cu centre de putere şi sfere de influenţă diferite. Moscova ar prefera să-şi asigure posibilitatea de a pune mâna pe Ucraina, Belarus şi fostele republici sovietice din Asia Centrală. Beijingul ar prefera să împiedice accesul portavioanelor americane în Marea Chinei de Sud şi ar vrea ca Washingtonul să nu mai apere libertatea Taiwanului. Dar vestul nu va face Rusiei şi Chinei pe plac!

Ordinea mondială liberală, bazată pe reguli, nu a ajuns deloc la final. Idealurile, valorile pe care le propagă vestul, pe care le consideră universale pe drept cuvânt, sunt în continuare valabile: demnitatea fiecărui om, egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor, libertatea de opinie, libertatea de întrunire şi asociere, democraţia, respectarea drepturilor omului. Vestul a eşuat în Afganistan.

Dar aceasta nu înseamnă că aceste valori şi-au pierdut din importanţă. Dimpotrivă. Evoluţiile triste şi tragice care vor avea loc, probabil, în Afganistan, în următoarele luni, vor arăta întregii lumi corectitudinea acestor valori.

Evitarea supraextinderii

Afirmaţia Moscovei, aceea că SUA vor de la încheierea Războiului Rece, în 1991, să domine lumea este propagandă ghidată de la Kremlin. Nu este vina vestului dacă ţările Europei de Est întorc spatele Moscovei şi se îndreaptă spre lumea liberă.

De fapt, există o singură ţară democratică în Europa cu care Rusia să întreţină raporturi prieteneşti? Şi dacă nu, oare de ce este aşa?

Şi vestul trebuie să-şi pună întrebări. Ce poate el face pentru a evita o supraextindere a sferei sale de influenţă, pentru a-şi gestiona eficient puterea? Astfel încât să-i rămână şi suficienţi bani pentru a-şi întări apărarea? Fiindcă regimurile autoritare din Moscova, Beijing, Teheran şi de aiurea au nevoie de adversari externi pentru a supravieţui.

Valorile pe care le asumă SUA şi UE îşi menţin puterea de iradiere la nivel mondial. Prosperitatea vestului, puterea sa economică, posibilitatea fiecărui cetăţean de a se dezvolta personal în libertate şi siguranţă îi vor atrage pe oameni în continuare. Inclusiv pe milioane de chinezi şi de ruşi care migrează într-acolo.

America şi NATO trebuie să înveţe din propriile greşeli. Intervenţiile militare ale ultimilor 30 de ani nu au ameliorat practic nicăieri situaţia pe termen lung. Alianţa defensivă a vestului ar trebui să se concentreze pe sarcina sa centrală, anume apărarea propriului teritoriu.

Într-un astfel de caz eşecul total de la Hindukuş, din Afganistan, nu a fost poate, degeaba.

AMERICANII FAC BILANȚUL EȘECULUI SUFERIT ÎN AFGANISTAN DUPĂ 20 DE ANI DE RĂZBOI

Ce ar trebui să învețe americanii din eșecul din Afganistan

 

În săptămâna care a trecut, națiunea americană a privit cum cei 20 de ani de sânge, sudoare, lacrimi și bani pe care americanii le-au revărsat în Afganistan s-au evaporat aproape peste noapte.

O întreagă generație de americani s-a născut și a ajuns la vârsta majoratului cu o vagă conștientizare că țara a fost implicată în acest conflict întreaga lor viață. A vedea că sacrificiul conaționalilor noștri și, în multe cazuri, a prietenilor și a familiei, a fost în van, este într-adevăr îngrijorător, scrie Shaun Rieley într-un articol din The Federalist.

Eu nu am luptat în războiul din Afganistan, dar am luat parte la versiunea la fel de nereușită din Irak. Îmi amintesc sentimentul ciudat din 2011, de tristețe și confuzie, de a ști că războiul la care am participat s-a încheiat și nu am realizat nimic semnificativ.

Acest sentiment de confuzie și dorința de a înțelege ce s-a întâmplat a fost, în mare parte, ceea ce m-a determinat să studiez filosofia politică.

Filosofia politică este, în esență, încercarea de a înțelege natura vieții politice și condițiile sale prealabile. Înțeleasă corect, filosofia politică (spre deosebire de ideologia politică) presupune că există limite legat de ceea ce poate fi realizat pe plan politic. În acest sens, este încercarea de a înțelege modul în care politica se raportează la realitatea propriu zisă.

Realitățile politicii sunt adesea neplăcute, deoarece trebuie să reacționeze la condiții care necesită acțiuni decisive în situații nu tocmai ideale. Aceasta înseamnă că, uneori, calea potrivită de urmat, și chiar corectă, este războiul.

Dar unul dintre principiile esențiale ale teoriei clasice a războiului just presupune să existe probabilitatea succesului. Aceasta înseamnă, în primul rând, că „succesul“ trebuie definit și definit în așa fel încât să se poată știi dacă se obține, iar în al doilea rând, trebuie să fie realizabil în contextul limitelor pe care le impune realitatea.

Știm de multă vreme că războiul din Afganistan a eșuat în ambele sensuri. După invazia inițială ca reacție la atacurile din 11 septembrie, care au distrus taberele de antrenament ale teroriștilor și i-a făcut pe talibani să se retragă în zona muntoasă, și mai ales după capturarea lui Osama bin Laden în 2011, scopul războiului a devenit din ce în ce mai neclar.

Orice scop rezidual pe care ni l-am putea imagina – cum ar fi instaurarea unei democrații în stil occidental într-o cultură lipsită în mod vădit de condițiile prealabile necesare pentru un sistem politic democrat – este din ce în ce mai irealizabil, evident.

Acesta este un alt mod de a spune că războiul a devenit injust, chiar dacă s-ar putea susține că a fost cândva drept.

Problemele merg mai adânc de atât. Statele Unite se mândreau într-o vreme că sunt o republică care „nu merge în țări străine, căutând monștri pe care să-i nimicească“. Cu toate acestea, de la cel de-al Doilea Război Mondial, am devenit un imperiu cu avanposturi militare împrăștiate pe tot globul și perspectiva perpetuă a „unor războaie fără sfârșit“ menite să „ridice națiunea“ pentru a răspândi ideologia liberal-democrată și pentru a ne asigura că nu va fi niciodată contestată de idei sau aranjamente politico-socio-economice alternative.

În mod paradoxal, însă, tocmai acest devotament pentru ideologia democrației liberale face Statele Unite ineficiente ca imperiu, din două motive.

În primul rând, contractul social stil Hobbes/Locke care stă la baza democrației noastre liberale presupune că libertatea este condiția naturală a ființelor umane și că instituțiile liberale sunt rezultatul natural al angrenării indivizilor aflați în „starea naturală“.

Acest lucru determină democrațiile liberale să subestimeze condițiile culturale, sociale și morale când vine vorba de sistemul politic, în special sistemul democrat. Din fericire, pe plan intern practica noastră este de obicei mai bună decât teoria, dar politica noastră externă a ajuns să semene cu teoria în moduri deloc benefice.

În al doilea rând, și în mod similar, imperativul de a fi considerați băieții buni care propagă libertatea și democrația – eliberatorii, nu opresorii sau exploatatorii – limitează gama de potențiale acțiuni pe care Statele Unite le pot întreprinde în urmărirea propriilor interese. Acest lucru se datorează parțial opoziției noastre implacabile de a fi numiți imperiu colonialist, indiferent cât de mult acționăm astfel în practică.

După cum a spus colega mea Helen Andrews, Statele Unite ale Americii „a inventat un nou tip de non-imperiu, un imperiu fără chestii rele – un imperialism virginal.“

Prin urmare, spre deosebire de imperiile de altădată – începând de la cel roman până la cel britanic –  „imperiul american al libertății“ este dedicat ideologic să se abțină de la tipurile de acțiuni (hidoase și uneori brutale, desigur) care sunt necesare pentru a menține pacea și ordinea într-un sistem structural masiv și expansionist.

Rezultatul este că Statele Unite sunt destul de eficiente în demolarea regimurilor opresive, dar stabile, însă suntem ineficienți în a menține ordinea odată ce acestea sunt desființate, și cu atât mai puțin în a înființa niște regimuri democrate liberale funcționale în locul lor. De multe ori, ceea ce rămâne în urmă este mai rău decât ceea ce a existat înainte de intervenție.

Citește și Dezastrul provocat de Biden în Afganistan

Și atunci ce ar trebui să înțeleagă din toate acestea veteranii americani, cadrele militare și familiile, prietenii și conaționalii lor, care și-au vărsat sângele, sudoarea, lacrimile și banii în Afganistan? Două lucruri, consider eu.

În primul rând, că nu este vina lor. Sute de mii de americani au activat onorabil și nobil în Afganistan, la fel cum au făcut-o anterior în Irak și Vietnam. Minciuna și înșelătoria care a alimentat adesea continuarea a ceea ce era clar de multă vreme că e un război ce nu poate fi câștiga nu diminuează noblețea serviciului militar.

Nenumăratele acte de sacrificiu de sine și dăruire întreprinse în decursul războiului, indiferent că au fost sau nu recunoscute, sunt dovezi reale ale excelenței umane, care nu pot fi eclipsate de ilegitimitatea misiunii pe plan general sau de sfârșitul ei rușinos. Din păcate, nici cea mai strălucită armată nu poate spera să realizeze ceea ce este practic irealizabil.

În ultimul rând, pretindeți mai mult. Prudența și cumpătarea trebuie să fie pe viitor principiile călăuzitoare ale politicii externe americane. Aroganța care a alimentat războaiele ideologice cu obiective imposibil de atins, cum ar fi „a pune capăt răului“, ar trebui înlocuită cu o abordare temperată și realistă, care nu este nici militaristă, nici pacifistă.

Ar trebui să fim dispuși să ne implicăm în război atunci când este necesar: o evaluare realistă a naturii umane necesită a pricepe că așa ceva va fi o componentă permanentă a condiției umane.

Dar războiul ar trebui luat în calcul numai după ce s-au epuizat alte alternative, numai atunci când costurile au fost analizate corespunzător, numai atunci când au fost definite obiective și rezultate clare și numai atunci când se garantează că se va face ceea ce este necesar pentru a reuși – și apoi a ne retrage.

Eșecul din Afganistan a evidențiat deficiențele status quo-ului din politica externă, la fel cum cultura noastră civică destrămată a dezvăluit neajunsurile politicii noastre interne. Americanii care doresc să-și salveze țara trebuie să profite de această oportunitate pentru a trage la răspundere clasa de elită cu privire la interesele țării și ale oamenilor pe care se presupune că îi conduce.

Traducere și adaptare
Revista românilor americani https://tribuna.us.