CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

22 octombrie 1941 – Dinamitarea sediului Comandamentului militar român din Odessa

 După eliberarea Basarabiei, Armata română, a declanșat în 8 august 1941 o operațiune militară strict românească, fără sprijin german, de cucerire a oraşului Odessa,puternic fortificat de sovietici.

Corpul IV de Armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie și Divizia I-a blindată), între Tighina și Dubăsari.

Armata a IV-a a încercat să ocupe rapid Odesa, dar s-a oprit în fața unor linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici.

La 12 septembrie, trupele române, sprijinite de artileria germană, au reluat atacul, determinând retragerea forţelor inamice. 
Întroducerea în luptă a unor forţe germane nu a mai fost necesară deoarece, la 16 octombrie 1941, când Armata a 4-a română reluat ofensiva, sovieticii, care îşi retrăseseră forţele principale, au opus o slabă rezistenţă.
Înfrângerea şi evacuarea trupelor sovietice din zona Odesei a consolidat siguranţa zonei petrolifere române şi a eliminat posibilităţile de acţiune inamice în spatele flancului drept al trupelor germane şi române care acţionau în zona Mării de Azov şi în partea de nord a Crimeii.

Succesul a fost obţinut cu mari eforturi, prin angajarea în luptă a şase corpuri de armată cu 18 divizii şi patru brigăzi independente, 24 divizioane de artilerie grea, şase batalioane şi şase grupuri de recunoaştere de corp de armată, 650 de avioane, două vedete rapide şi un submarin, care au executat incursiuni în Marea Neagră, în apropierea portului, precum şi a şapte baterii de artilerie grea germane, două batalioane de asalt şi o escadrilă de bombardament în picaj.

Datorită rezistenței forțelor Armatei Roșii din Odessa, Armata română a dus timp de  trei luni lupte grele ca să cucerească acest oraș puternic fortificat.

Victoria românilor în bătălia de la Odessa a constituit cea mai mare victorie militară românească din cel de-al doilea război mondial, o victorie greu plătită de Armata română.

La 16 octombrie oraşul  a fost ocupat de trupele române. Generalul Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, ṣi-a instalat postul de comandă chiar în fostul sediu al NKVD-ului sovietic .

 

 

 

Foto: Comandamentul militar român din Odessa după explozie.

Şase zile mai târziu, în ziua de 22 octombrie 1941, în jurul orei 17.00  sediul  Comandamentului militar român a fost aruncat în aer de sovietici.

Au murit atunci 128 români, printre care ṣi generalul Glogojanu, ṣi 7 germani.

Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie în parcul Şevcenko din Odessa.

Ca represalii, mareṣalul Ion Antonescu a ordonat atunci drept represalii o serie de execuṭii .

 

 

 

Foto: General Ion Glogojanu

 

 

 

 

În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii Române se află mărturia lui Radu Glogojanu, nepotul de frate al generalului, o mărturie emoṭionantă, cu detalii culese de el de la faṭa locului despre cele întâmplate la 22 octombrie.

Înregistrarea făcută în  1994 are o mare valoare documentară, cu atât mai mult cu cât Radu Glogojanu s-a aflat la Odessa în momentul descoperirii trupului unchiului său printre dărâmături.

  „Pe data de 20 octombrie, vine la Comandamentul militar al Odessei, se prezintă o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care a spus că vrea să vorbească cu cel mai mare comandant, fiindcă s-a adresat ofiţerului de serviciu ṣi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, i-a spus că nu poate…

Ea a insistat că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important. Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe ṣefului de cabinet [al] unchiului meu şi generalul Glogojanu a primit-o pe această femeie.

Amănuntele vi le spun exact cum mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul imediat, la Comandamentul Diviziei a 10-a.

Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această clădire a lucrat fiul ei. A lucrat la minarea acestei clădiri fiul ei care era electrician şi că nu e bine ca să rămână în acest comandament, care va sări în aer!

Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Pe atuncea se întâmplau o mulţime de acte de sabotaj, care nu erau de forţă. […] Ei căutau să facă acte de sabotaj prin toate părţile… Şi-atuncea, sigur, unchiul meu n-a putut să pună bază pe ceea ce a spus femeia. A dat ordin ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea, şi-a fost recompensată.

Şi imediat a dat dispoziţie să fie evacuată căldirea şi să intre în acţiune din nou geniştii români şi geniştii germani.

Şi s-a controlat întreaga clădire şi detectoarele nu au indicat absolut nimica, nici nu s-au mişcat acele care de obicei se mişcă la orice mină depusă.

Deci a considerat-o ca un act de diversiune şi s-au mutat înapoi.

   Pe data de 22 octombrie, în jurul orei 17, împreună cu generalul Trestioreanu în maşină, soseşte la comandament.

Generalul Trestioreanu cere voie unchiului meu să se ducă, să întârzie niţel la şedinţă, să se ducă la Comandamentul Diviziei a 10-a care era o latură a Comandamentului militar al Odessei. Şi unchiul meu i-a spus:

„Trestioreanu, du-te, dar să cauţi să fii la şedinţă!„ „O să caut să nu întârzii…„

            Unchiul meu se dă jos din maşină, urcă scările şi la jumătatea scărilor îşi aduce aminte că nu are ţigări ṣi-i spune şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul pleacă, cumpără ţigrile şi la întoarcere aude o bubuitură îngrozitoare. Vine la Comandament şi Comandamentul nu se mai vedea! Era un morman de pietre…

Precizez: Comandamentul militar al Odessei, Comandamentul Diviziei a 10-a era în picioare!

Deci generalul Trestioreanu a avut un noroc că nu s-a prezentat imediat la ora respectivă.

 Bineînţeles că atuncea s-au primit ordinele de la Bucureşti ṣtiu că a venit generalul Macici – din cele spuse de Trestioreanu! Deci eu vă redau acuma numai şi numai [cele] spuse de generalul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie [care am plecat la Odessa].

Am fost cazaţi în cadrul Comandamentului Diviziei a 10-a foarte bine.

Străzile Odessei erau perpendiculare şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care din când în când mai trăgea câte o rafală. Pe data de 23 octombrie, când se întâmpla acest lucru, când vă povestesc, nu îl găsise pe unchiul meu, se căuta… Au fost găsiţi ceilalţi, dar unchiul meu nu a fost găsit!

Pe data de 24 octombrie îl găseşte şi pe unchiul meu. Este găsit un colonel magistrat, viu, nevătămat, care atunci când a fost dezgropat a început să fugă!

Era cu părul alb, albise şi bineînţeles că a fost prins şi-a fost internat într-un spital de psihiatrie, ca să-şi revină după acest şoc… […]

Pe data de 25 a fost înmormântarea generalului Glogojanu şi cu toţi cei care au murit acolo.

A fost o înmormântare militărească, pe afet de tun a fost pus generalul Glogojanu. Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au luat aceleaşi onoruri date de către trupele române.”

Recent, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a adoptat o rezolutie  în care  era condamnată URSS pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, având o vină egală cu a Germaniei.

Rezoluția respectivă arată că URSS a ocupat prin forță teritorii din Finlanda, Țările Baltice, Slovacia, Ungaria și România, determinând aceste țări să lupte pentru recuperarea teritoriilor lor.

Acest lucru aruncă o lumină nouă asupra participării României la război, schimbând datele asupra caracterului războiului.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/19/ziua-de-19-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2014/10/22/odessa-22-octombrie-1941-in-jurul-orei-17-00-dinamitarea-sediului-comandamentului-militar-roman/

 

 

 

 

 


19/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Remember 22 iunie 1941

 

 

 

22 iunie 1941

 

22 iunie 1941 – Ordin către armată

În noaptea de 21-22 iunie 1941, ora 3:00, asumându-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis, din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată:

„Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit si miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre […] Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!” – General Ion Antonescu, 22 iunie 1941.

Începuse Războiul Sfânt anticomunist, drept şi naţional, acceptat şi susţinut de întregul popor. Trecând Prutul, Armata Română nu a păşit pe pământ străin, ci pe pământ Românesc!

România intrase în războiul de eliberare a provinciilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.

Între membrii strălucitului corp ofiţeresc român se regăsesc generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941. (Redacţia ART-EMIS)

7 iulie 1941 – Proclamaţia adresată românilor basarabeni de către Ion Antonescu, Conducătorul Statului.

 

Imagini pentru ordin către armata 1940 photos

„Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvălit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.
Basarabeni,
Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!

Imagini pentru 1940 cedarea basarabiei photos

 

Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins, să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.
Basarabeni,
Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!
Trăiască România!”

 

Imagini pentru 1940 cedarea basarabiei photos

Armata Română defilează în  Chişinăul eliberat la 16 iulie 1941

La  data de 25 iulie 1941, în Comunicatul nr. 6  al Comandantului frontului romano-german se spunea că „Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la Rasarit s-a terminat. Din Carpaţi şi pana la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune”.

 

 

 

 

 

Bibliografie – surse:

http://ro.wikipedia.org/
Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009
http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4

http://www.art-emis.ro/istorie/1662-22-iunie-1941-2013-remember.html

07/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românul basarabean Gherman Pântea și lecția sa de demnitate, omenie și patriotism fierbinte

 

 

 

 

 

 

Gherman Pântea s-a născut în 13 mai 1894 la Zăicani, Balti, în nordul Basarabiei, într-o familie de români cu mai mulţi copii, părinţii fiind Vasile şi Ioana Pântea. Tatăl său era avocat.  

A fost  licențiat în drept,  om politic român din Basarabia, membru în Sfatul Țării.

La 27 martie/9 aprilie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu țara mama, România.

Participant la primul război mondial, a fost ministru în Guvernul Basarabiei, primar al orașului Chișinău (1923, 1927-1928, 1932), între 1941-1944 – primar general al orașului Odesa.

După 1945 a fost urmărit de regimul de „democrație populară” și la 1952 a fost  condamnat la 10 ani de detenție iar în anul 1955 a fost amnistiat.

Cine a fost Gherman Pântea
 

Când a început şcoala a avut dificultăţi cu limba rusă, în familie vorbindu-se doar româneşte. După terminarea liceului s-a  înscris la Universitatea din Odesa, dar nu a apucat să o termine pentru că la începului  Primului Război Mondial, este recrutat, trimis la Şcoala de Ofiţeri din Kiev si  apoi numit ofiţer translator pe lângă comandamentul Armatei a 9-a aflată pe frontul românesc.

Declanşarea revoluţiei din februarie 1917, care a determinat retragerea de pe front a armatelor ruseşti, îl propulsează în poziţia de preşedinte al Sovietului Armatei a 9-a cantonată la Odesa.

 

 

Gherman Pântea, primarul-Odesei - discursul de primire a mitropolitului Visarion Puiu

 

 

 

Împreună cu alţi ofiţeri basarabeni îi ajută pe soldaţii basarabeni să se organizeze într-un singur corp militar sub forma Forţei basarabene, care va constitui la Chişinău baza viitorului Sfat al Ţării.

Pentru a legaliza această organizare, se va deplasa la Moscova unde a reusit sa obţina iniţial acordul lui Kerenski, dar ulterior este emis un mandat de arestare pe numele său.

În haosul care se instalase în Rusia, a  aparut un nou pol de putere la Petersburg – bolsevicii.

Gherman Pântea se deplasează la Petersburg unde obţine de la Lenin, acordul pentru autodeterminarea naţională a basarabenilor.[10]

Când deputaţii basarabeni au creat Republica Democrată Moldovenească, Gherman Pântea a fost ales ministru (Director general de război şi marină, între 11 decembrie 1917 şi ziua Marii Uniri) în Guvernul republicii, subordonat direct presedintelui Sfatului tarii, lui Ion Inculeţ.

La 27 martie 1918 când Sfatul Ţării a votat unirea cu România, Pântea a votat şi el pentru. 

În septembrie 1919 îşi termină studiile universitare la Iaşi şi obţine licenţa în drept.

Este primit în baroul din Chişinău şi în paralel cu avocatura editează un cotidian în limba rusă, ziarul „Bessarabia”.

Ulterior editează un al doilea ziar în limba rusă. Intră în Partidul Naţional Liberal, fiind ales  deputat timp de zece ani la rând.

Patru ani a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În 1938 a fost numit senator. A fost de trei ori primar al Chişinăului (1923, 1927-1928, 1932).

În 1923 este trimis la Paris, de către ministrul de externe I. G. Duca, pentru a-l contacta pe ambasadorul sovietic Rokovski în vederea restabilirii legăturilor cu guvernul sovietic, insa ruşii nu recunoşteau însă unirea Basarabiei cu România.

Îşi publică memoriile, primul volum în 1931, sub titlul „Unirea Basarabiei”. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii. Volumul al II-lea îl publică în 1937 sub titlul „Unirea Basarabiei – Două decenii de la autonomia Basarabiei”.

După declanşarea, la 22 iunie 1941, a războiului de eliberare a Basarbiei, a fost mobilizat la Statul Major al Armatei a 4-a.

După alungarea sovieticilor din  Chişinău , Generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei a 4-a, îi cere să verifice o listă de 100 persoane indezirabile, ca să nu fi fost trecuţi din greşeală şi buni români.

Cu această ocazie salvează viaţa lui Gheorghe Stere (fiul lui Constantin Stere) şi a lui Alexandru Mâţă.

Gherman Pântea a sosit la Odesa în 18 octombrie 1941, la două zile după trupele române, fiind numit primar de mareşalul Ion Antonescu în urma unei întâlniri din gara Chişinău dintre cei doi, din august 1941.

Mareşalul Ion Antonescu nu-l cunoştea personal, dar probabil prestaţia lui Gherman Pântea ca primar al Chişinăului în trei mandate a contat în această numire.

Ruşii când părăseau un oraş, după ce evacuau nomenclatura, aruncau în aer uzina electrică, uzina de apă şi alte obiective ale infrastructurii, într-un dispreţ total faţă de proprii cetăţeni abandonaţi fără căldură, fără apă, fără alimente. La toate aceste probleme se adaugă decizia NKDV-ului de a arunca în aer fostul sediu, în care se instalase Comandamentul Militar Român. Explozia a avut loc în 22 octombrie 1941, ora 5:35 pm. (1)

Gherman Pântea repune în funcţiune serviciile publice, inclusiv alimentarea cu apă şi electricitate.

Restaurantele şi pieţele sunt redeschise. Pentru prima dată, după 20 de ani producătorilor individuali li s-a permis să-şi desfacă produsele. Iniţiativa particulară a fost încurajată, obţinându-se foarte lesne licenţă pentru diverse activităţi.

Deşi primăria n-a impus taxe micilor întreprinzători particulari, lăsând la aprecierea lor să plătească cât cred ei că-şi pot permite, s-au strâns peste 130 de milioane de mărci din acest impozit voluntar.

Această iniţiativă a primarului Pântea de a introduce un impozit benevol, despre care n-am ştiinţă să se mai fi folosit undeva, m-a impresionat în mod deosebit, mai ales că s-a aplicat într-un teritoriu aflat sub ocupaţie.

Cât de mulţumiţi trebuie să fi fost odesiţii de administraţia oraşului, dacă au considerat, din proprie iniţiativă că trebuie să contribuie şi ei cu ceva pentru bunul mers al lucrurilor.

Iată un ocupant care nu jefuieşte teritoriul cucerit, dimpotrivă se ocupă de înflorirea lui. Opera, avariată puternic în timpul asediului, a fost reparată, inclusiv o mare orgă defectă de mult timp.

Stagiunea 1942 – 1943 a avut loc într-o Operă repictată şi reparată cu 58 de reprezentaţii diferite, de la Boema la Evgheni Oneghin.

Trei sferturi din reprezentaţii erau din clasicii europeni şi un sfert din cei ruşi.

A păstrat funcţionarii vechi din primărie. A folosit în administraţie şi în documentele emise limba română şi ucrainiană. El însuşi cunoştea pe lângă limba română şi limbile rusă şi ucrainiană.

Multe publicaţii din Odesa erau în limba ucraineană. A redeschis şcolile şi Universitatea.

23 august 1944 îl găseşte la Bucureşti, cand guvernul Sănătescu întocmeşte în 24 august 1944 o primă listă de „criminali de război”.

Se spune, că în prima şedinţă a guvernului Sănătescu, din 24 august 1944 – guvern instaurat după arestarea lui Ion Antonescu o zi mai devreme – Pântea fusese inclus pe lista criminalilor de război la insistenţa generalului Gheorghe Potopeanu, ultimul guvernator al Transnistriei şi deţinător acum a două portofolii, cel de la economie şi cel de la finanţe.

În 21 iunie 1946, dosarul lui Pântea a fost însă clasat, la cererea Comisiei Aliate de Control şi, personal, a preşedintelui acesteia; nimeni altul decât mareşalul sovietic Tolbuhin, care i-a mulţumit astfel fostului primar al Odessei pentru că i-a salvat sora de la moarte.

 

Slugarnicia  nu l-a salvat insa pe acest Potopeanu, care peste o lună a fost arestat la randul sau de ruşi.

Pântea a fost  judecat de mai multe ori de asa zisele „tribunale ale poporului” dar a fost achitat de fiecare dată, datorită documentelor de nevinovăţie pe care le deţinea.

Totuşi se hotăreşte să părăsească Bucureştiul, îşi schimbă numele şi se mută la Craiova, la fratele său.

În 1947 revine în Bucureşti cu intenţia de a contacta prietenii ca să găsească o soluţie de a părăsi ţara, insa comisarul Alimănescu îl arestează şi-l dă pe mâna Securităţii.

Este anchetat de faimosul Nicolschi care-l confruntă cu denunţurile făcute împotriva lui de Gheorghe Stere şi Alexandru Mâţu, pe care-i salvase în 1941.

Pântea este trimis la Jilava, fără judecată, pentru trei ani.

În 1952 Tribunalul Militar l-a condamnat la 10 ani muncă silnică, sub acuzatia de criminal de război şi  dusman al clasei muncitoare.

Pântea fost încarcerat, pe rând, la inchisorile comuniste Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Piteşti şi Poarta Albă.

De data asta, Tolbuhin n-a mai putut să-l ajute; plecase din România în 1947, iar în 1949, la doar 55 de ani, decedase.

Fostul primar al Odessei a fost eliberat în 1955 în urma decretului de amnistie, în contextul unei destalinizări timide in România, şi achitat în anul următor.

A aflat abia după aceasta că principalul cap de acuzare invocat de tribunal era acela că ar fi fost membru al Comisiei de Evacuare a evreilor din Odessa; ceea ce nu corespundea adevărului.

Unii evrei au mărturisit în favoarea sa, afirmând că multora le-a salvat viaţa.

La şedinţa în care a fost achitat a depus mărturie şi Taisia Arnăutu-Jerebenco, artistă a Operei din Odessa, care a evocat amintirea pozitivă pe care o aveau locuitorii oraşului despre Gherman Pântea.

După ce a fost eliberat şi achitat, Securitatea l-a urmărit în permanenţă, încercând chiar să-l racoleze la un moment dat.

Gherman Pântea a refuzat cu demnitate  aceste oferte, precum şi utilizarea numelui sau în scopuri propagandistice, de către presa oficială.

In 1961 a fost din nou arestat, până în anul 1964.

Gherman Pântea a scăpat  de extrădarea în URSS graţie mărturiilor locuitorilor Odessei, dar şi a intervenţiei sale pentru salvarea de la moarte a surorii mareşalului sovietic Tolbuhin. 

S-a stins din viaţă la 1 februarie 1968 în condiţii suspecte,desi era sanatos, căzând brusc pe stradă, după ce ieşise din cafeneaua de lângă casă, pe care o frecventa adesea.

Constantin Tomescu – fost secretar al cancelariei Basarabiei în perioada interbelică şi profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău – scrie în memoriile sale, păstrate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, că Pântea ar fi fost otrăvit de cineva care nu a vrut ca acesta să participe la manifestarea dedicată împlinirii celor 50 de ani de la unirea Basarabiei cu România; manifestarea fusese programată să aibă loc la două luni după moartea sa.

 Familia sa a fost anunţată de autoritatile comuniste că a fost găsit căzut pe stradă, după două zile de la dispariţia sa  de acasă  

Este înmormântat în cimitirul Bellu.

Înflorirea Transnistriei în general şi a Odesei în special, în perioada 1941-1944, sub administraţia românească, care i-a uluit pe istoricii străini, a fost considerat ca un caz unic în Europa aflată atunci in razboi , demonstrează că românii pot să fie buni administratori atunci când la vârf ajung oameni de înaltă ţinută morală ca primarul Gherman Pântea,sau  guvernatorul Transnistriei, profesorul Gheorghe Alexianu.

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/07-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/06-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/16-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/11-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/14-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/15-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/02-odessa-1943.jpg

–––––––––––––––––––––––––-
[1] Charles King afirmă că  „Every thing changed the day Stalin’s secret police decided to block up their own headquarters” (p.201).
[2] Charles King afirmă că Gherman Pântea ar fi atras atenţia autorităţilor militare despre pericolul potenţial al instalării comandamentului în sediul N.K.D.V.-ului. Cert este că exact cu o săptămână în urmă fusese aruncată în aer clădirea comandamentului german din Kiev, care fusese instalat tot într-un sediu al N.K.D.V.-ului. Ca şi la Kiev au urmat represalii, dorite de N.K.D.V., pentru a aţâţa populaţia împotriva noilor autorităţi.

Deşi a avut acces la documente de arhivă,

Radu Theodoru în „A fost sau nu Holocaust” ed. Lucman, 2003, dă cifra exactă de 417, prin însumarea execuţiilor efectuate de cele 4 regimente din Odesa (pag.299). Primarul Gherman Pântea, în documentele sale avansează cifra de 430, apropiată de cea găsită de Radu Teodoru.

Ea este confirmată indirect de un martor ocular, Rubin Udler (avea 16 ani în 1941), care descrie cum privind pe str. Karl Marx, spre gară, a văzut o spânzurătoare în care atârnau patru trupuri şi un grup de 20-25 ostatici, escortati de soldaţi români.

La intersecţia cu strada sa au mai fost spânzuraţi trei, iar al patrulea care a încercat să fugă a fost împuşcat. Fiecăruia i se citea sentinţa de condamnare la moarte. Amintirile lui Rubin Udler au fost publicate în „Flares of Memory. Stories of Childhood during the Holocaust”, editori Anita Brostoff şi Cheila Chamonitz, editura Oxford University Press, 2001. Că în arhiva preluată de sovietici, ajunsă şi la Washington, sunt date exacte confirmă chiar Charles King care preia următoarele date din Raportul prefectului din 11 aprilie 1942: „32 643 evrei au fost evacuaţi, 847 au murit în ghettou şi 548, inclusiv gravide, se aflau în spitalul ghettou-lui” (pag.217).
Dacă pe Charles King şi pe ceilalţi autori evrei îi înţelegem că nu pot să-şi publice lucrările dacă nu sunt menţionate anumite lucruri (în acest caz cifra 20.000), pe respectabilul nonagenar Neagu Djuvara nu l-am înţeles de ce la emisiunea din 3 iunie 2012 de pe Antena 3 dă cifra de 19.000 evrei „stropiţi cu petrol şi arşi de vii din ordinul mareşalului Antonescu, la Odesa”. Ulterior, văzând o carte de-a domniei sale publicată de Humanitas, am înţeles de ce a făcut-o. Moderatorul Adrian Ursu a primit „informaţia” fără să clipească.
[3] Pentru a vă face o imagine despre valoarea acestei sume, facem precizarea că salariul unui inginer era de 1.000 mărci pe lună, al unui supraveghetor dintr-un magazin de 400 mărci pe lună iar cu 100 de mărci se puteau cumpăra trei kilograme de salam de bună calitate sau o pereche de gâşte grase.
[4] Vladimir Petrov: „Escape from the future; the incredible aventures of a young Russian”, Ed . Indiana University Press, 1973.
[5] Respectivul prieten trebuia să semneze o declaraţie că-l cunoaşte pe d-nul… din anul…, că ştie că nu este evreu, dar este de origine…, că n-a fost în paridul comunist şi că a locuit la adresa… înainte de…Werth în „Rusia at War”, 1941-1945, pag.817, citat preluat din cartea lui Charles King.
[6] Faptul că papa Ioan Paul al II-lea când a vizitat România în 1998 a solicitat să se întâlnească cu Şerban Alexianu, fiul fostului guvernator, demonstrează consecvenţa şi verticalitatea Vaticanului, neînfluienţat nici de sentinţa Tribunalului Poporului şi nici de denigrarea practicată de anumiţi istorici la adresa lui Gheorghe Alexianu. Vizita Papei în România este considerată de Vatican drept cel mai semnificativ eveniment al pontificatului lui Ioan Paul al II-lea din anul 1998. M-am convins de acest lucru în anul 2011 când aflându-mă în Piaţa Sfântul Petru am zărit între tablourile care flancau piaţa, câte unul pentru fiecare an pontifical; pe cel în care Prea Fericitul Patriarh Teoctist îl îmbrăţişa pe Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, indicându-se anul 1998. M-am simţit mândru că sunt român. Peste câteva luni aflându-mă la Bucureşti, am fost stupefiat să-l văd pe Prea Fericitul Patriarh Daniel pe un panou publicitar, amplasat în apropierea Palatului Justiţiei, făcând reclamă agenţiei de turism a Patriarhiei, îndemnând creştinii să viziteze Ţara Sfântă.
[7] Fred Şaraga, „În Transnistria. Primii paşi: Odesa”, Sliha, 1956, citat preluat din cartea lui Charles King.
[8] Colonelul Măldărescu, fost aghiotant al mareşalului Antonescu, povesteşte o întâmplare legată de un bust al lui Puşkin, într-un manuscris predat istoricului Gheorghe Buzatu, tipărit apoi în lucrarea „Istorie interzisă”. După eliberarea Chişinăului, generalul Antonescu plimbându-se prin oraş vede un soclu de pe care lipsea statuia.

Se apropie şi citeşte numele de pe soclu, Puşkin, întreabă ce s-a întâmplat cu statuia şi află că bustul a fost dat jos din ordinul unui general. Dispune imediat ca bustul să fie pus la locul lui, argumentând că „geniile sunt deasupra politicii”.
[9] În anul 2010 la iniţiativa lui Mircea Druc s-a montat o placă memorială în Chişinău iar o stradă din acelaşi oraş a primit numele Primar Gherman Pântea.
[10] Unii sceptici privesc faptul că Pântea ar fi obţinut de la Lenin acordul pentru autodeterminarea naţională.

În teoria marxist-leninistă există un asemenea concept de autodeterminare naţională a popoarelor, dar în cadrul lagărului comunist. Probabil că Lenin la o asemenea autodeterminare se referea, în timp ce Pântea se gândea la altceva.

 

Surse: http://www.art-emis.ro/istorie/ ; Gherman Pântea, remarcabilul primar al Odesei (1941- 1944) -Ioan Ispas (Wilmington, Delaware, USA); Timpul.md după aej.org.uaR.B.N. Press

28/09/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: