CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Minciuni șocante cu care ne intoxică propaganda rusă din R.Moldova

 

Foto: Report.md

Foto: Report.md

 

 

 

 

„Două refrigeratoare cu copii morți… Iată de la ce a izbucnit conflictul armat de la Nistru din 1992”.

„R.Moldova a deschis pușcăriile și toți bandiții au venit la balul de absolvire la una din școlile din Bender și le-au tăiat copiilor organele genitale”. (…)

„Pentru că afară era foarte cald, copiii masacrați, îmbrăcați în haine de gală, pline de sânge, au fost încărcați în două TIR-uri cu congelatoare”…

 

 

Masacrarea absolvenților, o minciună care alimentează ura

Povestea despre copiii masacrați ne-a fost relatată de trei persoane diferite, pe care le-am întâlnit pe stradă, la Tiraspol.

A patra persoană care ne-a relatat această oripilantă „istorie” despre „refrigeratoarele cu copii” a fost ghidul de la Muzeul de Istorie din centrul Tiraspopului.

Cu 4 lei (da, am plătit cu lei moldovenești), avem acces în toate sălile muzeului.

În sala cu elemente ale războiului din 1992 nu am găsit pe nimeni. Aflând că suntem de la Chișinău, cei trei ghizi au refuzat pe rând să ne vorbească despre istoria acelui război, motivând că nu știu nimic și că persoana responsabilă de acea sală are zi liberă.

Reușim totuși să o convingem pe una din cele trei doamne să ne povestească ce știe ea despre război, ca simplu cetățean, nu în calitate de ghid.

 

Muzeul din Tiraspol / FOTO: Report.md 

– Seara, în jurul orei 17.00, într-o zi de odihnă, era organizat balul de absolvire a elevilor într-o școală din Bender (Tighina).

Toți copiii au fost omorâți de niște mercenari români plătiți. Le-au tăiat organele genitale și la băieți și la fete.

Totul s-a întâmplat prea repede. Tancurile moldovenești au intrat în Bender și au început să împuște. Armata a 14-a a Rusiei era pe teritoriul nostru, dar ea nici nu s-a implicat în acel război.

Nici măcar tancuri nu vroiau să ne dea ca să ne apărăm… Totul s-a întâmplat prea repede. Tancurile moldovenești au intrat în Bender și au început să împuște.

– Ale cui tancuri?

– Ale Moldovei. Tancurile moldovenești au intrat în Bender.

– Păi, Moldova nu avea tancuri. Nici azi nu are tancuri.

– Cum nu avea?…, întreabă ea mirată. Atunci avea…

– Nu, nu avea!

– Vedeți? Nu știm noi nimic. Dacă nu erau tancurile moldovenești, poate erau chinezești?

 

 

 

Pereții muzeului sunt plini cu fotografii din timpul războiului. Oameni morți, puși grămadă. Localnici plângând lângă casele lor distruse.

Pacificatori ruși cu zâmbetul până la urechi. Printre ei, o față care seamănă izbitor de mult cu Igor Ghirkin, rusul care a recunoscut că a fost ofițer al serviciilor secrete ruse FSB.

A luptat în ambele războaie din Cecenia, a fost voluntar separatist în Ucraina, în 1992 a fost voluntar separatist în războiul din Transnistria, după care a luptat, tot ca voluntar, de partea sârbilor în războiul din Bosnia.

„Iată acesta este primul batalion de pacificatori ruși care a venit pe 1 august”, – ne arată ghidul spre soldații zâmbitori și spre cel care seamănă cu Ghirkin.

 

 

/ FOTO: Report.md / Primul batalion de pacificatori ruși parașutat în regiunea transnistreană și pacificatorul care seamănă cu Ghirkin.

O întrebăm dacă știe cine este acest soldat zâmbitor cu mustăți cochete. Ne spune răspicat că nu are de unde ști.

Când deja ieșeam pe ușă, femeia ne-a ajuns din urmă și, parcă justificându-se, ne-a spus: „Atunci se omora rus pe rus și moldovean pe moldovean. Noi, poporul de pe ambele maluri ale Nistrului, am fost uniți și până la război și acum tot uniți suntem…”.

Șocați de informația despre adolescenții masacrați, am mers la Tighina (Bender) să ne documentăm – să înțelegem ce e cu această istorie șocantă.

În zi de duminică, chiar în centrul orașului, oprim lângă magazinul „Sheriff”. Lume multă.

Încercăm să cumpărăm o sticlă cu apă, dar ni se spune disprețuitor, evident, în limba rusă, că nu putem achita nici în lei moldovenești, nici cu cardul.

Doar ruble transnistrene și carduri emise de băncile lor.

Căutăm o persoană mai în vârstă care a trăit acele evenimente. Avem marele noroc să dăm peste cineva care vorbește limba română.

Mă rog, moldovenească, cum spune bunica, alături de care stă nepoțelul ei, savurând o înghețată și vorbind pe silabe… evident, rusește.

„Despre absolvenți masacrați nu am auzit.

În 1992, locuiam aici – nu cred că n-aș fi știut dacă era adevărat. Nu am auzit de așa prostie, mai ales că eram atunci în centrul evenimentelor – locuiam pe strada Pervomaisk, exact unde a fost cel mai mare prăpăd. Dar despre absolvenți omorâți nu am auzit”.

Masacrul absolvenților este un mit. Așa ceva nu a avut loc, iar informația mincinoasă a fost răspândită de propagandiști, pentru a induce spaima și ura în rândul populației locale. Aceste minciuni au fost testate de propagandiștii ruși în Republica Moldova, pe teritoriul aflat temporar sub ocupație, apoi transpuse sută la sută în Ucraina.

Amintiți-vă de vestitul fals din Donbas despre copilul răstignit.

Despre „mercenarii români”

Despre mercenarii români, care omorau populația pașnică, am auzit atât de la tinerii cu care am discutat pe stradă, cât și de la oamenii mai în vârstă.

Uneori, ceea ce ne spuneau unii interlocutori părea de-a dreptul hilar, dar i-am ascultat, ca să înțelegem sursa intoxicării. 

 

 

Foto: Complexul memorial de la Tiraspol / FOTO: Report.md

 

 

 

„Eram în ospeție la niște fete și vine cineva și strigă: „Ia uitați-vă, tancuri!”. Și imediat am auzit „Bah! Bah!”… Cineva a strigat că se pare că a început războiul. Noi eram fete mari pe atunci. Soldații țineau pentru prima dată puștile în mână, abia se învățau a împușca.

Ne dădeau spirt, mâncare. Și din automat am împușcat. Pe nașul meu de cununie l-au luat cu de-a sila la război și i-au dat pușcă. A intrat atunci în fabrica „Floare” și a încărcat vreo 4 saci cu încălțăminte.

Când a ajuns acasă, era doar vreo 4 perechi complete, restul erau de pe același picior. S-a furat mult aici”.

„Pentru că Transnistria nu a vrut să fie alipită la România , Moldova a hotărât să o convingă cu forța. Au trimis mercenari români pe teritoriul nostru.

Au arătat la televizor cum copiii din două clase au fost omorâți la balul de absolvire și i-au băgat în TIR-uri cu congelator. Pe spatele atacatorilor care i-au omorât scria POLIȚIA. Dacă nu era Lebedi, la noi ar fi fost așa ca în Ucraina.

(Generalul)Lebedi, care a venit din Rusia, ne-a apărat de Moldova și de Snegur, care ne-a atacat. Noi și monument i-am pus lui Lebedi”.

„Mercenarii români” și „fasciștii români” sunt mituri. Aceste minciuni propagandistice au fost promovate de serviciile speciale din Federația Rusă, pentru a „desena” în mințile oamenilor imaginea de „dușman român”.

Din informațiile mincinoase lansate de propaganda rusă mai pot fi enumerate cele despre „fasciștii români care au violat fetele de la Colegiul de medicină din Bender” și cea despre „fasciștii români care aruncau mine antipersonal, deghizate în jucării”.

„Латышки”. „Сучки”. „Mercenarele” din Țările Baltice

„Nimeni din ai noștri nu vroiau să lupte. Nici nu li s-a spus că sunt trimiși să lupte. Li s-a spus că vin la „podgatovkă” (antrenamente militare). Li s-au dat armament, echipament și au început să împuște, dar nu știau pentru ce.

Când de partea cealaltă de Nistru au început să împuște în ei, nu înțelegeau ce se întâmplă, așa că au aruncat armele și au fugit acasă. A fost adus un grup de fete-lunetiste, care au fost „semănate” pe blocuri.

Aveau părul blond, lung și împușcau în toți. Erau mercenare din Țările Baltice – din Estonia și Letonia. Nu știm din partea cui erau, dar au omorât foarte multă lume. Cine le nimerea în vizor, era pus la pământ imediat. Apoi ele au fost omorâte. Toate”.

„Latîșki”, așa numitele lunetiste, nu au existat! Această minciună propagandistică a devenit subiectul unei povestiri tirajate de presa separatistă, întitulată „Сучки”.

Când propaganda repetă obsesiv şi răspândeşte zilnic aceeași informație, ea penetrează subconștientul oamenilor.

Transmisă din gură în gură, ani de zile, ea începe să pară credibilă.

Manipularea din școli

 

Cinematograful „Тирасполь” / FOTO: Report.md 

 

 

 

În fața Cinematografului „Тирасполь”, pe peretele căruia stă un panou cu un mesaj în limba rusă „Unitate cu Rusia”, câteva echipe de muncitori lucrează pe sectoare.

Unii pun pavaje, iar alții instalează un havuz modern și sofisticat, cu leduri. Spectatorii tocmai ies de la film, iar alții se pregătesc să intre. Poate pentru că țin dictafonul în buzunar și nu se vede, tinerii discută cu noi deschis și… destul de sincer.

„Știți, noi nu eram pe atunci și nu putem ști care este adevărul, dar domnul colonel de la școala de pregătire militară ne-a spus că Transnistria și Moldova au avut niște divergențe în privința teritoriului. Moldova a început conflictul din cauza limbii. Vroiau să ne impună să vorbim limba română și să interzică limba rusă. Asta ne spun la școală”.

– Ați vrea ca Transnistria și Moldova să fie din nou împreună?

– Dacă să fim doar împreună – da, dar fără să ne oblige să învățăm alte limbi. În Moldova sunt mai multe privilegii… Noi nu avem niciun viitor în această republică nerecunoscută.

– Tu cum crezi, Moldova este vinovată de izbucnirea războiului din 1992?

– Nu, eu nu cred așa. Am o poziție neutră față de acest conflict. Nu știu cine pe cine a atacat, dar am senzația că ceea ce ni se spune la școală despre acest război nu este adevărat. Sunt lucruri care nu se leagă.

– Cum vezi viitorul regiunii transnistrene?

– Cred că această republică nerecunoscută nu mai are mult de „trăit”. Corupția este la un nivel foarte înalt, iar „președintele” și alte persoane trag spre ei cât mai mulți bani.

Cel mai probabil, Transnistria se va realipi la Moldova, pentru că așa cum este acum, nu se mai poate. Totul se năruie! Nu mai poate fi salvat nimic!”.

Reunirea

Poate pentru că la ei demult nu au fost echipe de jurnaliști și noi nu eram la curent cu schimbările din gândirea și societatea lor, ori poate pentru că printre noi circulă mitul că oamenii din stânga Nistrului trăiesc în lumea lor, dar majoritatea oamenilor cu care am vorbit la Tiraspol și Tighina – tineri și mai în vârstă – au vorbit despre „realipire” cu speranță și au blamat… „mafia Sheriff”.

Un bărbat de vreo 30 de ani, care își ducea copiii la film ținându-i strâns de mână, ne-a spus că oamenii din regiune nu pot să pornească nicio afacere, pentru că sunt sufocați de „Sheriff”.

„Nu există nicio mișcare spre bine aici. Sheriff a luat toate pământurile și oamenii nu au nicio șansă să crească ceva producție ca să o vândă. Moldova se dezvoltă… Greu, dar se mișcă! Dar aici lucrurile au înghețat. Stau pe loc. Nimeni nu se gândește la oamenii simpli de aici – nici Rusia, nici Moldova, nici România. Tot ce se construiește pe acest teritoriu este pentru ei, pentru cei care controlează acest petec de pământ. La oameni nu se gândesc. Situația în regiunea noastră nu o să se schimbe până când oamenii nu vor începe să aibă glas, să protesteze. Doar că ei aleg să plece… Vin, apoi iarăși pleacă la muncă peste hotare”.

– Cum vedeți viitorul copiilor atunci?

– Ori le facem pașapoarte rusești, ori românești, ori de care o fi, pentru că nu văd aici nici un viitor.

– Vă gândiți să plecați de aici?

– Evident. Copiii au învățat doi ani în Rusia, dar nici acolo nu e mai multă libertate… I-am adus înapoi!

– Reunirea cu Republica Moldova?..

– Este inevitabilă. Nu doar eu, dar toți suntem conștienți că asta oricum se va întâmpla. Am fost și suntem un stat și suntem frați.

Bărbatul ni se destăinuie că atunci când a început războiul el avea 5 ani și a văzut pentru pentru prima dată tancuri. Tatăl lui a fost luat forțat la război și a stat în „zastavă”. Nu a omorât pe nimeni.

De ce copiii crescuți acum sunt învățați să urască? De ce?

„Nu știm ce a fost și ce s-a întâmplat. Știm doar că este vinovată Moldova”…

Majoritatea celor cu care am discutat în regiunea transnistreană consideră Moldova „stat agresor”. Dar când îi rugam să-și explice percepția, deveneau nesiguri, se simțea o stare de jenă în încercarea lor stângace de a jongla cu miturile impuse la nivel de „stat”.

Totuși, se simte o schimbare de percepție comparativ cu ceea ce am observat cu ceva ani în urmă. Oamenii au început să pună miturile la îndoială. Au o „poziție neutră”. Se detașează de tot ce a fost și își contestă politicienii.

„Politicienii sunt de vină că au întors oamenii împotriva oamenilor. Noi cum am fost prieteni cu moldovenii, așa și suntem. Nu contează dacă ești rus sau moldovean. Dacă nu erau interesele unor politicieni, poporul acesta ar fi trăit în pace și armonie și azi. Informația pe care o știm noi diferă de informația pe care o știți voi, cei din dreapta Nistrului, pentru că suntem intoxicați prin media de către politicieni.

Ne manipulează! Nu mai cred nimic din ceea ce ne arată la televizor! Noi toată viața am trăit în pace și armonie cu Ucraina, dar acum?… Nici măcar nu putem pleca în țara vecină. De ce copiii crescuți acum sunt învățați să urască? Să urască Moldova, să urască Ucraina sau Rusia… De ce?”.

– Cum percepeți Moldova? E țara dumneavoastră sau țară vecină?

– Deja țară vecină. Din 1992. Ar fi fost bine să fim o republică unită și chiar se vorbește că, în viitorul apropiat, Transnistria va fi alipită din nou la Moldova.

Noi vrem să fie pace și să nu aibă nimeni de suferit, pentru că prea mulți oameni au murit pentru această pace.

 

Sursa: Report.md

23/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: MASACRUL INOCENTILOR

25/06/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Moldovean sau „transnistrean”?

 

Transnistria ( sursa: worldmapfinder.com)

 

“Dumneavoastra unde locuiti? In Moldova sau in Transnistria?” “Pe mijloc”. “Ce va considerati, moldovean sau transnistrean?” Ionia Birzan ofteaza si priveste indecis cind spre stinga, cind spre dreapta “trase”-ului (asa ii spun moldovenii drumului asfaltat, si nu ne lamureste nimeni daca vine de la “traseu” ori de la “strasse”-le nemtesc).

 “Nu stiu ce sintem. Eu, de-o vorba, sint moldovean. Dar zici ca te duci in partea asta (barbatul arata spre Moldova) si te intreaba: “De unde esti? Din Dorotcaia? Aaa, tu esti de la Pridnestrovia (Republica Moldoveana Transnistreana – n.r.)”.

 Dac’ mergi dincolo (si intinde bratul spre Tiraspol) te intreaba de unde esti: “Aaa, din Dorotcaia… tu esti roman”. Nu stiu ce sint”.

Ionia Birzan, care la numai 46 de ani arata de parca ar fi trecut prin 70 de ierni siberiene, este unul dintre cei aproximativ 39.000 de locuitori ai raionului Dubasari, singura zona moldoveneasca aflata in stinga Nistrului. 30.000 de hectare pe care Moldova si “rnm” (cum i se spune la Chisinau autoproclamatei Republici Nistrene Moldovenesti) si-o disputa aprig si o declara fiecare ca apartinindu-i. Aflata in marginea estica a raionului, localitatea Dorotcaia este cel mai important punct strategic al acestui perimetru. Din cauza asta, satenii din Dorotcaia isi traiesc iadul zilnic inconjurati de posturi graniceresti separatiste, moldovenesti si ale fortelor de pace. “Mai rau decit intr-o rezervatie de indieni din secolul trecut, asa cum dumneavoastra vedeti doar prin filme”, ne spune unul dintre oamenii imbatriniti inainte de vreme pe care-i intilnim la Dorotcaia.

 

Drapelul „respublicii nistrene”, cu secera si ciocanul sovietic…

Dubasari, moneda de schimb

 

Pe 21 iulie 1992, Boris Eltin si Mircea Snegur (presedintii de atunci ai Rusiei si Moldovei) semnau tratatul de pace pentru incetarea focului in Transnistria, prin care stabileau pastrarea a doua zone de securitate cu regim special: Dubasari si Tighina.

Separatistii lui Igor Smirnov isi doreau cu orice pret sa pastreze Tighina (Bender, cum ii spun transnistrenii), oras supranumit si depozitul de munitie al Transnistriei. In timpul razboiului, cazacii au pus stelutele sovietice pe portile cetatii si au ingramadit inauntru toata munitia adusa de Armata a XIV-a. Asa incit, atunci cind, la sfirsitul conflictului separatist au hotarit sa se pastreze granita la Nistru intre “rnm” si Moldova, Smirnov a oferit de ochii comunitatii internationale, un schimb pentru Tighina: raionul Dubasari.

De fapt, ei nu au parasit niciodata spatiul administrat de Moldova in stinga Nistrului. De la Vadul lui Voda (suburbie a Chisinaului, pe care se afla cea mai mare si frumoasa statiune a Moldovei), urcam serpuit spre Dubasari, printr-un tunel umbros format de copacii ce-si intilnesc deasupra noastra coroanele. Peste putin timp dam de podul aruncat in aer pe timpul razboiului. Si, o data cu podul, intilnim primul post al “fortelor pacificatoare” (cum numesc moldovenii echipele de pace formate dintr-un rus, un transnistrean si un moldovean).

Obisnuitul tab rusesc acoperit de o plasa de camuflaj se lafaie chiar in intersectia din care se raspindesc trei sensuri. Inregimentatii privesc lung, a uimire, spre masina cu numere de Bucuresti, spre fetele noastre si pasapoartele cu stema Romaniei. Schimbam citeva cuvinte de curtoazie, le vorbim degajat in legea noastra, ne zimbesc si ne fac semn sa trecem. Urmeaza o vama, un alt post si inca unul, si inca unul, cu nelipsitele turele indreptate catre drum si soldati scosi din picoteala la vederea noastra.

Dupa ce ne vinturam o zi intreaga pe portiunea respectiva, ne imprietenim suficient de mult pentru ca sa nu ne mai ceara nici un act, ci bani pentru vodca. Strabatem sapte kilometri, trecem de Pirita si ajungem la Dorotcaia, localitatea cea mai incercata a Dubasariului si a intregii Moldove.

 “Stema “

Fişier:Transnistria-coa.png

 

„Stema” transnistreana cu nelipsitele simboluri sovietice

Control rusesc asupra Moldovei

Au existat mai multe planuri de rezolvare a conflictului transnistrean. Planul Primakov, din 2000, Memorandumul Kozak, planul societatii civile din Moldova si scenariul controversatului Belkovski, analist apropiat de Kremlin, care propune unirea Basarabiei cu Romania, in schimbul recunoasterii Transnistriei. Politologul Nicu Popescu, editorul publicatiei “Journal of Foreign Policy of Moldova”, comenteaza toate aceste variante. Acum doi ani, la Kiev, Moldova si Transnistria au acceptat ca o intelegere s-ar baza pe principii federative.

Dar la Chisinau incepe sa se realizeze faptul ca o federatie cu Transnistria, asa cum arata astazi, ar bloca foarte multe posibilitati pentru Republica Moldova, atit in politica interna, cit si in cea externa, acordind o voce prea mare Transnistriei, o influenta inacceptabila. Tinind cont de acest pericol, societatea civila din Moldova realizeaza ca fara o democratizare a Transnistriei orice aranjament federal nu va fi viabil.

Va referiti la “planul 3D” – “demilitarizare, decriminalizare, democratizare” a regiunii? Da, acestea sint preconditiile ca orice aranjament sa duca la o reglementare reala, nu la o conservare a situatiei actuale. “Planul 3D” a aparut ca o alternativa la “planul Kozak”, de federalizare a Moldovei? “Planul 3D” se refera la principiile de baza pe care un eventual acord va fi semnat. In momentul in care in Moldova si in Transnistria se merge pe calea decriminalizarii, democratizarii si europenizarii statului, tipul concret de aranjament constitutional conteaza mai putin, si acesta poate fi unul bazat pe principii federale sau sa prevada un statut de autonomie pentru Transnistria.

De ce “planul Kozak” a fost acceptat de Chisinau si apoi respins la presiunile occidentalilor? “Planul Kozak” a fost un esec diplomatic atit pentru Chisinau, cit si pentru Moscova. Federatia Rusa a mizat pe actiunile domnului Kozak la Chisinau. Esecul Moldovei a constat in faptul ca presedintele Voronin l-a invitat pe Kozak in Moldova si a negociat pina in ultimul moment “Memorandumul Kozak”, pe la spatele EU si al SUA, care sprijineau traditional pozitia Chisinaului.

 Acest lucru a afectat foarte serios credibilitatea Chisinaului ca partener al UE si SUA. “Planul Kozak” a aratat intentiile reale ale diplomatiei rusesti in problema transnistreana, care constau in obtinerea unui control implicit asupra evolutiilor pe viitor in Moldova.

Care a fost principala obiectie? Influenta excesiva pe care ar fi avut-o Tiraspolul in politica interna din Moldova. Conform “planului Kozak”, legislatia cea mai importanta se putea adopta numai cu acordul reprezentantilor din Transnistria care urma sa ramina controlata de regimul Smirnov. In acelasi timp, pachetul anexat “Memorandumului Kozak” prevedea prezenta trupelor ruse pentru inca cel putin 20 de ani, prin care Federatia Rusa obtinea o baza militara in Republica Moldova, ceea ce contravine obligatiilor Federatiei Ruse luate la Istanbul in 1999.

A mai fost planul Primakov… Primakov a venit cu sintagma de “stat comun”, prin care Transnistria si Moldova creau mai multe spatii comune, inclusiv spatiul vamal. Planul din 2000 e un alt document care nu a fost propus oficial de Moscova, dar care a fost promovat de catre Evgheni Primakov, fost sef al Serviciului de informatii externe al Federatiei Ruse, fost prim-ministru.

Pe de alta parte, exista si scenarii precum cel al lui Belkovski, privind un posibil “troc”, cedarea Basarabiei in schimbul recunoasterii Transnistriei. Acest scenariu a jucat vreun rol in actualul conflict? Pentru Moscova, planul Belkovski nu prea exista, a fost o idee care a primit foarte multa atentie, probabil exagerata, la Bucuresti.

Cred ca preferinta Moscovei e legata mai degraba de asigurarea influentei rusesti in Moldova prin reglementarea transnistreana. Nu cred ca actorii politici din Moscova isi doresc obtinerea Transnistriei si cedarea Moldovei, ci mai degraba interesul e ca Transnistria sa aiba o influenta foarte mare la Chisinau, transformind Moldova intr-un stat pro-rus. Un stat pro-rus la granitele NATO? Da, Transnistria e vazuta drept un instrument care poate asigura controlul rusesc asupra intregii Moldove.

O „tara” inventata

Primul vers al imnului de stat al Transnistriei este: “Noi cintam despre mindria de a fi transnistrean”. In ruseste, transnistrean inseamna pridnestrovet, ceea s-ar traduce prin “locuitor de peste Nistru”. Daca geografic poate fi acceptata aceasta denumire, nimic nu ne indreptateste sa credem ca exista cu adevarat un asemenea locuitor, transnistrean, care sa poata fi asezat pe harta Europei impreuna cu cehii, bulgarii, francezii, englezii sau italienii.

Stalin a gindit RASSM (Transnistria) ca o amenintare la adresa Romaniei. Transnistrenii nu sint un popor, e doar o zona gindita de Stalin pentru a se opune “expansiunii” romanesti. Dupa Marea Unire de la 1918, cind Basarabia a revenit in hotarele Romaniei, URSS n-a fost deloc impacata cu aceasta situatie. Astfel ca, la 12 octombrie 1924, Stalin formeaza Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca (Transnistria), teritoriu ce va fi mereu o amenintare pentru statul roman.

 Ca si astazi, si atunci Transnistria era un focar de instabilitate, o “gaura neagra” pe harta Europei. RASSM (Transnistria) era o zona-tampon, de-a lungul granitei de est a Romaniei. Juridic si formal, tinea de Ucraina, politic asculta doar de Moscova.

Rolul Transnistriei era, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, de a cultiva propaganda anti-romaneasca, de a crea nemultumiri printre locuitorii din Basarabia. Din Transnistria porneau ideile care incercau sa sugereze ca Unirea cu Romania nu foloseste basarabenilor, ca Romania este un imperiu care a actionat cu forta impotriva basarabenilor.

In 1924, Romania a decis scoaterea in afara legii a Partidului Comunist pentru propaganda anti-nationala. Partidul Comunist contesta caracterul unitar al statului roman si considera nula unirea cu Basarabia. In acei ani, Basarabia, abia de sase ani in componenta Romaniei, reprezenta “calciiul vulnerabil” al tarii. In Basarabia, incepeau deja provocarile armate.

 Este stiut incidentul de la Tatar-Bunar, o localitate in sudul Basarabiei, atacata de indivizi inarmati, prin care populatia era indemnata sa refuze autoritatea romaneasca in zona. La Tatar-Bunar a fost incurajata o intreaga “rascoala” impotriva autoritatilor romanesti.

A fost prima incercare de destabilizare a statului roman, care a intervenit cu armata pentru incetarea provocarilor. In zilele de 15 si 16 septembrie 1924, asezarea s-a aflat sub controlul “revolutionarilor”, care au adus la cunostinta populatiei ca in Basarabia a fost proclamata Republica Sovietica Moldoveneasca.

Autoritatile romanesti au fost eliminate: secretarul primariei, comandantul postului de jandarmi si doi subalterni au fost ucisi. Militarii romani au intervenit si rascoala a fost inabusita. Ce nu s-a putut crea pe teritoriul Romaniei, o enclava destabilizatoare, s-a facut in stinga Nistrului.

Colonizata cu rusi si ucraineni

Dupa crearea RASS Moldoveneasca (Transnistria), Stalin a asteptat 16 ani. Pina in vara anului 1940 cind, in urma ultimatumului sovietic de la 28 iunie 1940, Romania pierde Basarabia, sudul Bucovinei si tinutul Herta.

Acum, Stalin avea doua zone sub control: Transnistria si Basarabia, iar Romania era dezmembrata teritorial. La 2 august 1940, Stalin decide formarea Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti, prin unirea fostei Republici Transnistria cu Basarabia. Razboiul purtat de Antonescu aduce doar pentru trei ani Basarabia inapoi.

Dupa ce Antonescu pierde razboiul, iar armatele sovietice revin in Basarabia si ajung apoi sa ocupe Romania, are loc o a doua aranjare a granitelor in vechea Basarabie. Vechea Transnistrie, gindita la 1924, este din nou impartita. O parte a intrat in componenta Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti, cu capitala la Chisinau (actuala Republica Moldova), o alta parte, sudul, care avea deschidere la mare, unde se afla orasul Odessa, trece la Ucraina.

Asa ca Moldova sovietica de dupa razboi este inconjurata ca de un cleste de Ucraina. Scopul lui Stalin era sa schimbe componenta etnica a zonei. Acolo unde erau prea multi romani compacti, acestia trebuiau separati.

 Dupa al doilea razboi mondial, zona Transnistriei, unde exista si o populatie moldoveneasca, a fost colonizata masiv cu rusi si ucraineni. Transnistria a fost o zona a nimanui, acolo Antonescu i-a deportat pe evrei, profitind de statul incert al zonei. In fisia de pamint de peste Nistru se putea savirsi cele mai ingrozitoare atrocitati, nimeni nu dadea socoteala, nimeni nu raspundea. Din acest motiv comunistii sovietici preferau sa inceapa crearea “omului nou” in Transnistria.

O enclava in slujba Moscovei

Dupa razboi, Basarabia istorica devine mult mai mica. De fapt, actuala Republica Moldova este doar o mica parte a Basarabiei. Nu mai are iesire la mare, iar Bucovina este impartita intre Romania si Ucraina. Si zona Transnistriei se micsoreaza.

Pina la perioada Gorbaciov (1985-1991), nu se mai vorbeste despre Transnistria ca despre o zona nemultumita, gata oricind sa conteste orice si pe oricine. Din contra, ea are parte de un statut privilegiat din partea autoritatilor sovietice. In Transnistria se pun bazele noii industrii moldovenesti. Tot in Transnistria vin cei mai multi rusi, fie militari activi care intra in componenta Armatei a 14-a, fie persoane care sustin prin bunuri si servicii Armata a 14-a.

 Transnistria este zona cea mai sigura din punctul de vedere al fidelitatii fata de Moscova din toata Moldova. Satele din Moldova sovietica n-au reusit sa fie cotropite in intregime de rusi. Sigur ca sefii colhozurilor erau sovietici, sigur ca acolo secretarii de partid vorbeau ruseste, dar taranii moldoveni si-au putut pastra limba.

Peste Nistru insa, colonizarea a fost dura, masiva, compacta. Sute de mii de rusi s-au stabilit intre 1947 si 1991 in Transnistria. La Tiraspol s-a creat si o universitate, tot sub regim sovietic, care avea scop propagandistic: trebuia sa exalte binefacerile comunismului.

Scopul era ca dinspre Transnistria sa se propage peste intreg teritoriul Moldovei noua invatatura comunista. In Transnistria, cei veniti acolo aveau o singura infatisare: erau noul imperiu sovietic si pregateau aparitia Omului Nou. Din acest motiv, nu se poate spune ca exista un popor transnistrean.

In Moldova, semnalul de dezghet propagat de Mihail Gorbaciov s-a tradus in ceea ce s-a numit “miscarea de eliberare nationala”. In perioada 1985-1990, programele fostei televiziuni moldovenesti si unele ziare care apareau la Chisinau au inceput sa cultive ideea necesitatii schimbarii alfabetului chirilic si inlocuirii acestuia cu grafia latina.

Tot in acea perioada, s-a adus in discutie promovarea limbii romane (limbii moldovenesti) ca limba de stat. In perioada 1990-1991, fosta RSS Moldoveneasca devine Republica Moldova si isi proclama independenta. Tricolorul devine drapel de stat, iar in scolile moldovenesti, copiii incep sa scrie romaneste.

Intre anii 1985 si 1991, miscarea de eliberare nationala declansata in restul republicii era privita cu teama si ingrijorare in Transnistria.

Acordarea mai multor libertati democratice in Transnistria insemna anularea pozitiei predominante a “transnistrenilor” in Republica Moldova, insemna plecarea lor din republica, renuntarea la pozitia sociala, bejenia la Moscova, intr-un loc unde totul incepea sa se rastoarne. Asa ca, de dinainte de 1990, conducatorii transnistreni, sustinuti de Armata a 14-a a Rusiei, au decis sa faca opozitie la tot ce insemna schimbare si transformare in bine.

Chisinaul trebuia boicotat si aceasta politica a fost dusa la indeplinire cu virf si indesat pe tot parcursul ultimilor 14 ani.

Moscova a stimulat separatismul transnistrean .

Primul semn de ruptura s-a inregistrat in 1989, in primul parlament ales democratic la Chisinau. Deputatii din stinga Nistrului au parasit sala de sedinte si au infiintat propriul congres la Tiraspol. Chisinaul a fost acuzat de “romanizarea” Moldovei. Proclamarea independentei Moldovei (in 1991) a fost urmata de proclamarea independentei Transnistriei. Moscova a stimulat separatismul transnistrean, n-a semnat tratatul cu Republica Moldova, pe motiv ca etnicii rusi sint prost tratati.

Transnistrien

Desi Chisinaul a incercat sa opreasca pe calea armelor separatismul de la Tiraspol, razboiul civil din 1992 s-a soldat cu infringerea trupelor moldovene. Se pare ca si o parte din conducatorii militari de la Chisinau au tradat sau au fost incompetenti, astfel ca moldovenii s-au intors acasa schiloditi. Pe de o parte, moldovenii au luptat cu miinile goale.

Cei de peste Nistru au cistigat razboiul cu ajutorul serviciilor secrete si al Armatei a 14-a rusesti (ajunsa, la 12 ani de la acele momente, cind activitatea sa a fost numai in favoarea separatistilor, armata de mentinere a pacii!).

In Transnistria, s-au refugiat multi dintre cei care nu mai puteau face fata schimbarilor din imperiu. Astfel, a ajuns la Tiraspol si promovat ministru al securitatii Vladimir Sevtov Antiufiev, fostul conducator al comandoului rusesc responsabil pentru masacrele de la Riga.

Arhiva KGB a Moldovei este la Tiraspol

Autoproclamata republica Transnistria are de la inceputurile ei aceeasi conducere: Igor Smirnov – presedinte, Alexandr Caraman – vicepresedinte, Grigore Maracuta – seful parlamentului.

Foto: „Prezidentul” Igor Smirnov

 Ei sint sprijiniti de persoane fanatice care nu vor sa lase sa patrunda nici un strop de moldovenism sau romanism peste Nistru. Muncitorii sint incitati mereu impotriva Chisinaului sau Bucurestiului.

S-au format detasamente muncitoresti de lupta, batalioane armate conduse de Galina Andreeva, de la Uniunea Femeilor pentru Apararea Transnistriei. Un rol important in rezistenta contra “agresiunii moldovenesti” il are OSTK (Consiliul Unificat al Colectivelor de Munca), gindit iarasi ca o formatiune paramilitara gata oricind sa intervina in apararea Transnistriei. In fata guvernului de la Tiraspol este postata statuia lui Lenin, pastrata de pe timpul comunismului sovietic.

Grigori Maracuta

Cei din Transnistria n-au dorit sa renunte la steagul rosu-verde-rosu, fostul steag al Moldovei sovietice. In 1990, arhiva KGB a fost transportata de la Chisinau la Tiraspol, asa ca nimeni nu o poate cerceta, nu se poate face nici o delimitare morala.

Contrabanda si faliment

Pentru a supravietui economic, cei din Transnistria fac contrabanda. Aceia care se afla la putere fac contrabanda armata. Oamenii simpli, sute de persoane, trec frontiera spre Ucraina si vind absolut orice. Acum, Transnistria, secatuita economic, isi cauta disperata un sprijin. Ar dori sa fuzioneze cu Rusia. Chisinaul a tolerat separatismul transnistrean.

 Pe 17 la suta din teritoriul Republicii Moldova, autoritatile nu pot sa impuna legea. Transnistria nu respecta nici un act, decret sau lege ale Republicii Moldova. Transnistria are propria armata, militie, vama, propriul guvern si propriul parlament. Toate acestea pentru o populatie sub 500.000 de locuitori.

Separatistii de la Tiraspol s-au temut de o “romanizare” sau de o uniune imediata a Moldovei cu Romania. Au incercat sa opreasca timpul in loc, sa conserve imaginea URSS-ului. Populatia din zona, cu toate masurile represive, de intimidare, are nevoie sa manince si sa traiasca. In viitorul apropiat, sufocata economic, cu datorii la gazul pe care nu-l plateste Rusiei, Transnistria va trebui sa opteze: accepta autoritatea statala a Republicii Moldova sau devine o zona controlata administrativ (nu doar geostrategic si militar) de Rusia.

Alexandr Caraman

Cine e „transnistreanul generic?”

Pentru a intelege mai bine cu ce fel de oameni avem de-a face in acest teritoriu obscur si turbulent, pe nume Transnistria, sa ne uitam putin pe harta. (…) Transnistria nu are decit o singura linie de demarcatie – la vest, Nistrul -, in vreme ce de cealalta parte se intinde uriasa stepa a Asiei, ucraineana si apoi rusa, adica slava in definitiv. Omul din aceste locuri si-a cunoscut de-a lungul vremurilor doar marginea din dreapta sa, privind in avalul fluviului, nu si pe cea dinspre lumea rarefiata si tulbure de la Rasarit, care a pretins mereu ca i-ar apartine.

 Transnistria si-a schimbat neincetat configuratia, intinzindu-se la inceput, conventional, pina la Bug, si micsorindu-se dupa cel de-al doilea razboi mondial, cind Stalin i-a mutat capitala la Tiraspol, transferind Balta (vechiul centru) si teritoriile aferente Ucrainei. Arbitrarul, ambiguitatea, hazardul s-au plamadit in insasi identitatea acestei provincii, marcind conformatia sufleteasca a locuitorilor sai.

Interesant este ca actualul regim de la Tiraspol, pentru a-si fundamenta pretentiile separatiste, a trebuit sa-si injghebe niste “mituri fondatoare” si le-a gasit in “ctitoriile” lui Suvorov, comandantul de osti al tarinei Ecaterina cea Mare, care repurtase citeva batalii impotriva turcilor in secolul XVIII, in urma carora Rusia si-a intins fruntariile pina la Nistru, inghitind fisia de pamint ce margineste fluviul dinspre est (la Tiraspol exista un monument ecvestru al feldmaresalului rus, asemanator celui de la Rimnicu-Sarat). Celalalt mit, sovietic, cu pandantul sau – victoria asupra fascismului -, Smirnov si ai sai il impart cu guvernantii comunisti de la Chisinau, dar, se pare, nu e suficient pentru ca cei doi “parteneri de dialog” sa se adune sub aceeasi sapca, ruseasca, a “statului comun”.

Din cauza eternei sale neasezari, e greu sa vorbim despre un “transnistrean generic”. Un asemenea tip uman, definibil in citeva particularitati psiho-somatice clar circumscrise, pur si simplu nu exista. Structura etnica a regiunii, destul de pestrita, cuprinde, in ordine numerica, preponderent romani, ucraineni si rusi. Ierarhia aceasta ar aduce-o, s-ar zice, mai aproape de lumea romaneasca si de universul latin decit de cel slav. Insa datele pe teren arata cu totul altfel. Zona a constituit mereu prada celui mai puternic. Adica a Rusiei. Transnistrenii au fost mai batuti de istorie decit basarabenii, despre care putem spune cu siguranta ca, daca nu ar fi avut norocul acelui sfert de secol XX de existenta intre granitele Romaniei Mari, ar fi format azi o Transnistrie mai mare, iar statul lor s-ar fi numit nu Moldova, ci… “Transprutia”. De aceea, este atit de emotionant sa afli ca in unele scoli din Tighina, Ribnita si Tiraspol copiii invata ca sint romani. Ei citesc despre Mihai Viteazul si Nicolae Iorga, prinsi in catarea pustilor lui Smirnov.

Regimul separatist e “opera” unor cetateni ai Federatiei Ruse – niste criminali de drept comun care s-au imbogatit monstruos prin frauda, contrabada si crima, profitind de o ampla complicitate, tesuta ca o plasa invizibila de la est la vest, in jurul Transnistriei. O cinica impunitate, care te lasa, pur si simplu, fara grai, pentru ca iti tradeaza propria, enorma, sufocanta neputinta daca locuiesti la Chisinau si visezi la Europa.

Nu exista un locuitor generic al acestui tinut, cum spuneam, partial dezmarginit, de aceea incerc sa-i descopar feluritele-i chipuri, ascunse sub clisee publicistice. Frunzaresc un album cu viniete, clipocind pal in lumina veiozei de pe masa. Cred ca as putea sa decupez in aceste poze cu marginile zimtate patru categorii, mai proeminente, de personaje – transnistreni nativi sau prin adoptie -, fara a epuiza totusi “materialul de studiu”.

Taranul transnistrean. Seamana destul de mult cu fratele sau din Basarabia: acelasi conservatorism, aceeasi aplecare spre munca istovitoare si ineficace. Vorbeste o limba “zebrata”, amestecind cuvinte mai noi, arhaisme si rusisme. A dat totusi citiva oameni de cultura si de stiinta notabili in perioada sovietica. De pilda, prozatorul Vladimir Besleaga, compozitorul Eugen Doga, chirurgul Timofei Mosneaga. Taranul transnistrean a adunat in el mai multa frica decit basarabeanul, pentru ca a trecut si prin represiunile staliniste ale anilor 1937-1939, cind fosta RASS Moldoveneasca, creata in 1924, si-a mitraliat intelectualii. Placid, obisnuit sa-si regleze ritmul vietii dupa anotimpuri, reactionind prin reflex la toanele administratiei separatiste, acest taran, azi, brusc, isi iese din pepeni cind derbedeii lui Smirnov ii taie curentul electric si il obliga sa le plateasca vama pentru a-si transporta acasa recolta de la cimp. Ameninta ca va bloca soseaua ce duce spre sud, la Tiraspol, caci nu mai suporta batjocura. Spera insa, asa cum a facut-o mereu, “sa ajunga sefii de pe amindoua maluri la o intelegere, ca sa traim si noi acolo”. Desi se plinge de raul separatistilor, dupa atitea decenii de propaganda, daca il indemni sa se recunoasca roman, se trage inapoi, speriat, grabindu-se sa te asigure ca-i “moldovean”, nu “roman”. O identitate prea “tare”, periculoasa pentru el.

Stabul transnistrean. Este, de regula, fost ofiter sovietic, pensionat, dar care nu s-a intors la “vatra”, ci s-a oplosit intr-o regiune cu clima calda – ubi bene, ubi patria – cu vinuri si sucuri din abundenta, cu aborigeni prosti si inofensivi, spre deosebire de tarile baltice (“niste nationalisti turbati!”), de unde a trebuit sa se care.

Unul dintre acesti stabi e si Smirnov, capetenia autoproclamatei republici, venit tocmai din Kamciatka prin 1987-1988 sa-si faca “stat” la gurile Nistrului. Alt venetic, Antiufeev, seful Serviciilor Secrete transnistrene, a fugit de la Riga, unde a fost dat in urmarire generala prin Interpol pentru crime savirsite in perioada sovietica, in calitate de comandant al trupelor OMON, cu destinatie speciala.

Aici, in Transnistria, e mult mai confortabil decit in Rusia. Insotit de simbolurile comunismului – arhitectonice si cutumiare – stabul transnistrean isi pritoceste nostalgiile dupa vechiul imperiu, “mareata Uniune”, distrusa de “vindutul” Gorbaciov. Baza militara si uzinele de armament, ramase din vremurile sovietice, ii garanteaza siguranta. Nimeni si nimic nu-l va obliga sa plece de aici, unde se simte ca pestele in apa (ii si place, ca veni vorba, pescuitul si picnicurile in Lunca Nistrului, stropite cu votca si frigarui, in ritmurile lui Kirkorov, si “muiate” in slagare de pirnaie).

Activista transnistreana. Este, fireste, rusoaica. Aspra, inflexibila, guraliva ca o mortiera. Are si un nume – Galina Andreeva (o “Ana Ipatescu” a separatismului), dar identitatea persoanei nu conteaza cind e vorba sa aperi o cauza colectiva. Anume ea, femeia transnistreana, a trebuit sa se revolte prima, sa-i inspire prin exemplul sau pe barbati, chemindu-i sa se inroleze in echipe paramilitare – asa-zisele “drujine de autoaparare” sau in “ONG-uri” gen “Uniunea Muncitorilor din Transnistria”. A blocat in primavara lui ‘92 linia ferata pe Nistru. Datorita curajului sau nebun, unionistii de la Chisinau nu si-au infipt afurisitul tricolor la Tiraspol. Acum tot ea, activista transnistreana, si-a asezat generoasele fese pe blocurile de beton, zagazuind calea ferata la Tighina. Dupa doua zile, Smirnov a ordonat retragerea: “Iarasi barbatii, cu tertipurile lor nesuferite! Tot asa i-au dat drumul lui Ilascu, si ce folos?”…

Cazacul transnistrean. Ai zice ca s-a teleportat din romanele lui Solohov – e tantos, mustacios, are cizme gros vascuite si pantaloni bufanti cu vipusca rosie, caciula de astrahan si un AK aruncat, neglijent, pe umar. A venit in vara lui “92 de la Cuban sa apere “sfintele paminturi rusesti de la Nistru, impotriva fascistilor romani”. Strabate strazile toropite de caldura ale “Tiraspolei”, cu aerul stapinului care nu admite nici o privire piezisa, nici un murmur de impotrivire. Cine-ar indrazni sa il infrunte?… Cazacul isi face, duminica, cruci mari, pravoslavnice, la icoana Sf. Andrei, rugindu-se de noroc in confruntarile ce stau sa inceapa, si gindul ii toarna adrenalina in vene. Nu de alta, dar s-a saturat sa traga ani, in ciori si in sticle goale, asezate pe parapet, ca sa nu-si iasa din mina, alaturi de “camarazii” sai tatuati, scursi din puscariile Rusiei.

Ce stim noi, romanii de la vest de Prut, in definitiv, despre Transnistria? Foarte putin. Ca  a fost un razboi pierdut de Moldova, iar azi se poarta interminabile negocieri cu separatistii rusofoni, fara nici un rezultat…

 

Sursa: news.softpedia.com

Selectare: Boris Olaru.

 

Imnul respublicii „moldovenesti nistrene” este  cantat evident, in ruseste , ca  doar „respublica” e …moldoveneasca !

13/05/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: