CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MASONERIA, PLANUL SECRET„MARBURG”ȘI FINANȚAREA ACȚIUNII DE INSTAURARE A  COMUNISMULUI ÎN RUSIA

MASONERIA „TATĂL” COMUNISMULUI

În 1829 iluminista engleză Frances „Fanny” Vright ţine o serie de conferinţe la New York, la care participă inclusiv iluminaţii americani, susţinători ai lui Weishaupt.

Cei prezenţi sunt informaţi că Iluminaţii doresc să unească grupurile nihiliste şi ateiste cu toate celelalte organizaţii subversive şi să formeze o Organizaţie Internaţională care va primi numele de „Comunism”, scrie Teodor FILIP în https://doxpress.wordpress.com.

A fost alcătuit un comitet, format din Clinton Roosevelt – strămoş direct al lui F. D. Roosevelt -, Charles Dana şi Horace Greelcy, însărcinat cu strângerea de fonduri pentru această acţiune.
În 1843 este creată în SUA organizaţia B’nai B’rith (Fiii Alianţei), lojă exclusiv rezervată evreilor. Ea a înfiinţat loja israelită „Alianţa Drepţilor”, care a devenit societatea secretă „Liga Comuniştilor”.

Marx şi Engels confirmă în prefaţa la ediţia a doua a Manifestului Comunist, că această societate i-a însărcinat cu redactarea şi publicarea unui program teoretic şi practic al partidului. De reţinut că, pe 17.11.1845, Karl Marx a devenit membru al Lojii Socialiste din Bruxelles.

În 1864, La Londra, în sediul Marii Lojă Unite a Angliei (Freemasons’ Hall) au loc discuţii care au dus la înfiinţarea primei Internaţionale Comuniste. Lideri: K. Marx şi cneazul Bakunin, francmason de gradul 32 în ritul Scoţian Antic şi Acceptat.
„Internaţionalismul proletar sub forma socialismului a dat un nou avânt ideilor masonice. Războiul franco-german şi căderea lui Napoleon al III-lea favorizează preluarea puterii în Franţa de către masoni.

Din guvernul celor 11, 7 erau francmasoni. La 18 martie 1871 se proclamă Comuna din Paris. Victoria finală aparţine însă masonilor conservatori, conduşi politic de Adolphe Thiers. Această victorie duce la separarea comuniştilor de masonerie. Comuniştii îşi vor crea organizaţii proprii, paramasonice.

Ei vor prelua de la masonerie principiul internaţionalismului proletar, deviza „Libertate, egalitate, fraternitate” şi unele simboluri masonice (de exemplu steaua cu cinci colţuri” (1).
Profesorul suedez şi francmason Zimmermann a declarat la o Convenţie Masonică din Winterhur: „Marxismul este cel mai nobil fenomen al secolului XX”.

Un alt francmason proeminent a considerat marxismul ca fiind „o filozofie a francmasoneriei, o ştiinţă socială pentru controlul maselor”.

PLANUL „MARBURG” PENTRU INTRODUCEREA COMUNISMULUI


La începutul secolului XX, marii bancheri de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman ;I Frank Vanderlip au înfiinţat un cartel prin care au „comunizat” state importante.

Prin organizaţii oculte l-au scos în faţă pe Lenin care avea să declanşeze moda tiraniei totalitare individuale, asumată sub cauză generoasă. Nu pot fi de acord cu cei care consideră că bolşevismul transformat apoi în stalinism, comunism, socialism multilateral-dezvoltat, a avut iniţial, un filon umanist, pentru înlăturarea situaţiei mizere a maselor populare, a unor naţiuni întregi.

Multe popoare au plătit scump vina de a se fi lăsate înşelate de cea mai odioasă şi mai bine elaborată minciună „cea care promitea bunăstarea tuturor făcându-i să dispară tocmai pe cei care reprezentau forţa vitală a unei naţiuni: preoţi, intelectuali, liderii vieţii economice şi politice, ţărani avuţi tocmai graţie hărniciei lor şi care, angajându-se în luptă cu ciuma roşie aveau să ducă un cumplit război timp de 72 de ani” (2).
Nu voi intra în amănuntele modului în care a fost finanţată, şi cu cât, „revoluţia bolşevică”, desfăşurarea ei, nici izbucnirea Primului Război Mondial.

În schimb voi oferi câteva informaţii în premieră. Cartelul marilor bancheri internaţionali a întocmit „Planul Marburg”.

La New York acest sindicat al „bancherilor internaţionali” a fost numit „Trust of money” („Trustul banilor”), care a finanţat şi revoluţia lui Pancho Villa din Mexic, în urma căreia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
Există o documentaţie foarte vastă privind implicarea acestui cartel al „bancherilor internaţionali” în revoluţia chineză condusă de Sun Yat-sen. Bancherul Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui „Westinghouse”, este cel care a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectul financiar al revoluţiei.
În 1905 a finanţat „duminica sângeroasă” de la St. Petersburg, condusă de Părintele Sapon, un agent al Ohranei – poliţia secretă rusă.

Prin banca suedeză NYA Banken, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg, au finanţat apoi instaurarea comunismului în Rusia, la 7.11.1917.
„Acelaşi Charles B. Hill a folosit filiera „Westtinghouse” din Rusia pentru a-i finanţa generos pe bolşevici. În 1923 – când URSS şi-a creat prima bancă internaţională „Ruskombank” – asociatul lui J. P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg a devenit Preşedintele băncii sovietice, iar Max May, vicepreşedinte la „Guaranty Trust (J. P. Morgan), a preluat funcţia de director al „Ruskombank”.

Primul ambasador sovietic în SUA – Ludwig Matens – a fost susţinut financiar de „Guaranty Trust” al lui J. P. Morgan” (3).
Bolşevismul a fost prima formă de „globalizare” prin crearea unei structuri supranaţionale. Cominternul nu este altceva decât „bunicul” Uniunii Europene.
W. B. Thompson, unul din bancherii ce va finanţa generos propagarea „revoluţiei bolşevice” în
alte ţări, printre care şi România, era directorul lui „Federal Reserve” al SUA.

În mai 1918 acesta va înfiinţa în SUA o ligă pentru întrajutorarea şi cooperarea cu Rusia, iar Edwin Gay, de la Departamentul Comerţului de Război va expedia Departamentului de Stat, în iunie 1918, un memorandum în care recomandă „relaţii comerciale şi prieteneşti mai strânse între SUA şi Rusia”.

Mai prevedea că dacă populaţia din regiunile controlate de bolşevici va avea condiţii economice mai bune, aceasta va accepta puterea bolşevică fără a se opune.

Că apoi situaţia s-a schimbat mult în rău este o altă poveste…
Despre delegaţia „Crucii Roşii” americane, debarcată la Petersburg la 7.08.1917 iarăşi nu se vorbeşte nimic. Formată din 36 de „medici” şi „asistenţi medicali”, afişând scopuri pur umanitare, această delegaţie debarcase direct de pe Wall Street şi era condusă de „medicul” William Boyce Thompson, directorul lui Federal Reserve a SUA.

Alături de el mai erau încă 25 dintre cei mai mari oameni de afaceri, industriaşi şi bancheri americani.

Cele 10 cadre medicale autentice s-au înapoiat în America la începutul lunii septembrie 1917. În august, cei 26 de „medici” sunt primiţi în audienţă de Lenin şi se pun la cale toate detaliile pentru puciul planificat.
Thompson va deschide prima secţie de spionaj economic bolşevic în SUA cu sediul la New York, în aceeaşi clădire în care îşi aveau birourile 22 dintre cei mai influenţi bancheri de pe Wall Street.

GENERALUL LUDENDORFF: „RUSIA TREBUIE DOBORÂTĂ”


Pentru instalarea lui Lenin au conlucrat două puteri: SUA şi Germania. America avea nevoie să exploateze resursele uriaşe ale Rusiei.

Cu Germania, Lenin a propus un „troc” lui Max Warburg şi serviciului secret al acestei ţări: Germania să-l ajute să preia puterea la Petersburg, iar el, Lenin, va încheia o pace separată, în condiţiile propuse de germani.

Ceea ce s-a şi întâmplat la Brest-Litovsk, în 1918.
Decizia Germaniei de a sprijini „revoluţia” din Rusia avea un interes aparte: intrarea SUA în război de partea Angliei era iminentă, motiv pentru care germanii aveau interesul să încheie urgent o pace separată cu Rusia. Deci cu Estul, pentru a obţine „pacea separată” de la Brest Litovsk.
„Către mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistră. Ludendorff îşi cobora vocea când venea vorba despre ea. E adevărat, trebuie ţinut cont şi de riscurile disperate pe care comandanţii militari germani şi le asumaseră.

Ei se găseau în aceeaşi stare de spirit care îi condusese la declanşarea unui război submarin, ştiind prea bine că acesta va provoca intrarea în război a Statelor Unite contra Germaniei. Totuşi, nu fără un sentiment de teroare, au îndreptat împotriva Rusiei arma cea mai respingătoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elveţia în Rusia, într-un vagon plumbuit…” (4).
Istoricii uită sistematic să vorbească despre o problemă. Max Warburg şi colonelul Nicolai din serviciul secret german au creat „legende” pentru câţiva zeci de ofiţeri ai acestui serviciu cărora le-au dat nume ruseşti şi i-au trimis la Petrsburg, ca experţi în organizarea puciului.

Ulterior, pe tot parcursul Războiului Civil, aceştia au ocupat funcţii de conducere în Armata Roşie, iar până în 1921 au asigurat securitatea şi gardarea conducerii bolşevice. De remarcat că acelaşi Max Warburg a finanţat şi Pravda.
În memoriile sale de război, generalul Ludendorff scrie că „el şi statul major au visat adesea să realizeze revoluţia rusă, care trebuia să uşureze sarcinile militare ale Germaniei” şi se preocupau de organizarea „unei propagande menite să răspândească în armata rusă germenii unei campanii pacifiste”. Şi mai scrie: „Expediindu-l pe Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere .

Această călătorie era justificată din punct de vedere militar, deoarece trebuia că Rusia să fie doborâtă. Dar guvernul nostru ar fi trebuit să ia măsuri ca să nu i se întâmple şi Germaniei acelaşi lucru”.
La mai bine de şapte decenii de la apariţia memoriilor generalului Lunderdorff, Marin C. Stănescu şi Costin Feneşan tipăreau la Bucureşti lucrarea „Lenin şi Troţki versus Ludendorff şi Hoffmann”, aducând la lumină documente „păstrate” cu grijă de guvernanţii roşii români, documente ce se află la Arhivele Naţionale Bucureşti, Colecţia C.C. al P.C.R., fond nr. 50, dosar 447, care sunt tratate cu indiferenţă de marii istorici ai comunismului. În baza acestora, reiese că activitatea „tătucului popoarelor” şi a acoliţilor acestuia, nu a fost tocmai patriotică.
Nu intru în amănuntele modului în care acest set de documente a ajuns, în primăvara anului 1920, în posesia organelor române de contrainformaţii, iar apoi la autorităţile de decizie ale statului. Autenticitatea acestor documente a fost confirmată de experţi internaţionali.

MAREA TRĂDARE BOLŞEVICĂ


În urma victoriei revoluţiei bolşevice din octombrie politica agresivă faţă de Antanta s-a intensificat. Normele dreptului internaţional au fost încălcate în mod grosolan. Echipe mixte de supraveghere, germano-bolşevice şi bolşevico-austriece au trecut la supravegherea directă a reprezentanţelor diplomatice ale statelor Antantei la Petrograd, dar şi la arestarea unor şefi ai acestora, cum a fost cazul trimisului român Constantin Diamandy.
Din numeroasele documente, cum ar fi şi Raportul liderului bolşevic Armand Joffe, reiese că, la şedinţa din 29.12.1917, generalul Max Hoffmann ceruse colaborarea bolşevicilor pentru ca armata română să accepte imediat încheierea unei păci „democratice” cu Germania.

În cadrul şedinţei, Troţki, pe atunci ministru de Externe, şi-a exprimat regretul că nu au nici un mijloc ”de a influenţa Statul Major român”.

În replică, generalul Hoffmann a evidenţiat necesitatea şi posibilitatea „trimiterii unor agenţi de încredere în rândurile armatei române (acelaşi lucru s-a întâmplat în Valea Jiului, când au fost trimişi agenţi NKVD pentru organizarea „nucleelor muncitoreşti” – nota T.F.), arestarea misiunii române la Petrograd (peste câteva zile s-a şi întâmplat – nota T.F.), şi luarea unor măsuri privind anihilarea regelui român şi a organelor de comandă ale armatei române” (2).

Krîlenko, comandantul-şef al trupelor bolşevice, a trimis în România, la 21.01.1918 un comando sub conducerea unui faimos terorist – Grigorii Semionovici Roşal, pentru a duce la îndeplinire cele stabilite.

La Iaşi, însă, într-o conlucrare perfectă, ofiţeri ai serviciilor de contraspionaj române, ruse şi franceze i-au atras într-o capcană, i-au capturat şi executat după legile nescrise ale războiului.
Colaborarea pe plan militar între bolşevici şi germani s-a soldat cu trădare din partea primilor, în urma căreia au avut de suferit trupele aflate pe câmpul de luptă. Urmările suportate de Armata română în urma trădării aliatului său, Rusia bolşevică, este un subiect ce va trebui aprofundat.

Pornind de la documentele nou apărute. Consider de o importanţă excepţională Nota secţiei de Informaţii din Petrograd a Marelui Stat Major german adresată lui Troţki la 12.01.1918, căruia i se aduce la cunoştinţă că ordinul de la Berlin era „pentru alegerea (în Comitetul Executiv al Partidului bolşevic) a următoarelor persoane: Troţki, Lenin,, Zinoviev, Kamenev…”
Prin prisma celor prezentate consider că teza potrivit căreia apariţia proletariatului, dar mai ales definirea lui ca o pătură socială conştientă de propria menire, capabilă să-şi creeze propria doctrină se dovedeşte a fi în întregime falsă.

Lenin şi acoliţii săi au fost plătiţi regeşte ca să distrugă Imperiul ţarist şi să instaureze bolşevismul „coafat” apoi în comunism În România „coafat” în „socialismul care creează societatea multilateral dezvoltată”.
Prima grijă a nucleului instalat la Petrograd a fost decretarea amnistiei generale. Imediat după lovitura de stat, „populaţia revoluţionară” a eliberat circa 300.000 de deţinuţi de drept comun, care au creat adevărate tulburări de masă. Mulţi dintre aceştia au devenit viitoarele „cadre de nădejde” ale partidului.

Acest aspect vă aduce aminte de ceva, stimaţi cititori? Între „capitalismul occidental” şi „bolşevismul sovietic”, ambele creaţii ale Masoneriei, au existat dintotdeauna legături strânse, avantajoase pentru ambele părţi., lucru ascuns cu grijă. Bancherii internaţionali au tratat direct cu guvernele impuse de ei, atât din punct de vedere financiar cât şi economic.

Astfel, prin înţelegeri directe cu guvernul sovietic americanilor le-a fost garantată exploatarea pe termen lung a bogăţiilor Rusiei. Cu garanţii guvernamentale. General Electrics, spre a da un singur exemplu, va obţine un contract deosebit de avantajos din punct de vedere financiar pentru electrificarea Rusiei.

„Lampa lui Ilici” despre care am învăţat în şcoală a fost o altă minciună a propagandei bolşevice.
Majoritatea masonilor din întreaga lume susţineau regimul de violenţă al sovieticilor. Colaborarea cu bolşevicii a continuat.

Mulţi masoni francezi au oferit ajutorul lor comuniştilor sovietici.
Un aspect mai puţin cunoscut este faptul că masonii bolşevici aveau nevoie de sacrificii umane în ritualurile pe care le făceau.

„Din dispoziţia lui Lenin, aceştia au sacrificat oameni către demonul Molok, aşa după cum relatează fostul lider Georges Solomon, care a părăsit tabăra bolşevicilor (el chiar a scris cartea „Printre cârmuitorii roşii”, apărută la Stockholm în 1930 – nota T. F.)

La cartierul general al securităţii – Ceka din Kiev – în 1920 exista o cameră care avea un bazin, altă dată plin cu caraşi roşii. Acest bazin era umplut cu sângele rezultat din sacrificiile umane. De-a lungul pereţilor erau amplasate cârlige de care erau atârnate corpurile umane.


În 1932, Marele Orient s-a întrunit în Convenţia extraordinară de la Paris, unde preşedintele Gason Bergler a afirmat: „Ni s-a raportat personal de către fratele Radek din Marele Orient din Rusia faptul că guvernul sovietic intenţionează să menţină o legătură strânsă cu francmasoneria mondială, şi ni se solicită totodată să îi influenţăm pe fraţii americani să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a determina guvernul Roosevelt să recunoască puterea sovietică.

Reprezintă o datorie morală pentru noi aceea de a-i susţine pe fraţii ruşi, şi împreună cu ei să continuăm lupta împotriva duşmanului comun” (6).
Vă mai prezint un scurt aspect al acestei colaborări în domeniul politicului, ascuns cu foarte mare grijă de cei interesaţi. La începutul anilor ’30, Iagoda, devenit celebru ca director al NKVD-ului, se afla în America.

Era în strânse legături cu Kenneth Durand, şeful serviciului de spionaj înfiinţat de Thompson la New York. Acesta l-a pus în legătură cu Joseph Lash, membru al Partidului Comunist american.

În noiembrie 1932, Iagoda îi trimite o scrisoare „tătucului” Stalin, în care îl sfătuia să finanţeze campania electorală a lui F. D. Roosevelt, ceea ce s-a şi întâmplat. Iagoda a avut legături strânse şi permanente cu familia locatarului de la Casa Albă, cu Departamentul de Stat.

Timp de 10 ani şi-a cultivat aceste relaţii după care a fost numit director al NKVD!!!
La intervenţia masonilor francezi şi a lui Iagoda, la începutul anului 1933, Statele Unite au recunoscut puterea sovietică.

Următorul pas pentru guvernul sovietic a fost legalizarea activităţii lojelor masonice pe teritoriul ţării.

07/02/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluția Bolșevică a fost sprijinită de Wall Street

 

 

 

 

 

Foto: Antony Cyril Sutton (14 februarie 1925 – 17 iunie 2002) istoric,economist,profesor și scriitor britanic și american, autorul cărţii „Wall Stret şi revoluţia bolşevică”.

 

Între cărțile de succes  publicate de Sutton, „Wall Street și Revoluția Bolșevică” este aceea care  a  detaliat documentat implicarea marilor rechini financiari de pe Wall Street în sprijinirea revoluției bolșevice.

Sutton a concluzionat că această acţiune a fost o parte a programului „de lungă durată a elitelor de putere economică” de cultivare a colectivismului și de promovare a „socialismului corporatist” pentru a asigura „obținerea monopolului  bogăției”.

O dovadă impresionantă a participării occidentale în faza incipientă a creșterii economice sovietice, este pomparea cu tehnologie occidentală menită să  dezvolte economia sovietică.

Antony C. Sutton susține că „dezvoltarea economică sovietică în perioada 1917-1930 a fost  în mod esențial dependentă de ajutorul tehnologic occidental”.

 

 

 

 

 

 

 

Wall Street și Revoluția Bolșevică

 

 

Istoria căderii Imperiul Țarist, în februarie 1917, și a preluării puterii de către bolșevici, câteva luni mai târziu, a fost, pentru multă vreme, tributară explicațiilor standard furnizate de ideologia marxistă .

Prăbușirea catastrofală a ultimei autocrații ortodoxe era pusă pe seama condițiilor economice și sociale dezastruoase din Rusia începutului de secol al XX-lea.

Triumful comuniștilor în octombrie nu a fost nici el pe deplin explicat.

O mână de fanatici, exilați la începuturile lui 1917 prin toate colțurile lumii, fără niciun fel de susținere populară seminificativă, a reușit, în mai puțin de un an, să ajungă la conducerea celui mai mare imperiu al lumii.

Desigur că este doar un fel de a spune că Lenin&co. controlau într-adevăr Rusia.

În afara celor două mari orașe, St. Petersburg și Moscova, unde erau bine organizați, bolșevicii se aflau sub asediul Albilor, al celor rămași credincioși țarului și al țăranilor.

Până și Lenin recunoștea, în anul 1921, că sfârșitul revoluției este aproape.

Dar, cu toate acestea, demența comunistă a continuat, iar până la Antony Sutton, și chiar și după, au lipsit explicațiile convingătoare pentru această improbabilă victorie.

De asemenea, este destul de familiară povestea călătoriei lui Lenin din Elveția în Rusia, sub patronajul armatei germane, dar prea puține alte detalii au fost oferite de istorici.

 

 

 

Foto: „Tovarăşii” Troţki” şi Lenin

 

 

 

Despre revenirea lui Troțki din SUA nu se pomenește aproape nimic în istoriile curente.

Ori acești oameni, ca să luăm doar cele mai reprezentative exemple, nu erau niște anonimi, ci nihiliști cunoscuți serviciilor de informații, comuniști aflați în căutarea revoluției mondiale.

Înainte de a ajunge în Statele Unite, Troțki, de pildă, a fost expulzat din Franța și Spania, iar pe drumul de întoarcere în Rusia a fost reținut de poliția canadiană tocmai deoarece era suspectat că va încerca să destabilizeze guvernul provizoriu rus.

Cum a fost posibil voiajul revoluționarilor pribegi și instaurarea comunismului, în lipsa aparentă a unei susțineri financiare, demonstrează Wall Street și Revoluția Bolșevică.

Bref, establishmentul anglo-saxon a furnizat bani, recunoaștere oficială, tehnologie, arme, logistică și servicii de relații publice.

Așadar, comuniștilor li s-a oferit aproape totul.

În 1917, de pildă, Lenin îi recomanda Angelicăi Balabanoff, responsabilă de Internaționala Comunistă din Stockholm, să cheltuiască fără scrupule financiare pentru agenția de (dez)informații de acolo.

„Avem fonduri suficiente la dispoziție”, o asigura părintele revoluției. Înainte de a se îmbarca spre Rusia, Troțki trăia pe picior mare în New York.

Deși nu avea nicio sursă de venit consistentă, avea la dispoziție o limuzină cu șofer, un apartament excelent și ajuta cu bani revoluționarii ruși.

Ba mai mult, în momentul în care a fost reținut de poliția canadiană, în aprilie 1917, avea asupra sa 10 000 de dolari.

Toate sursele oficiale confirmă că Troțki a primit un pașaport american prin intermediul președintelui Woodrow Wilson, iar eliberarea sa din custodia canadiană s-a realizat la presiunile guvernului britanic.

Și după „luna de miere” relațiile au rămas mai mult decât prietenești, în pofida hărțuirilor de fațadă.

În martie 1918, ambasadorul american în Rusia, David Francis, trimitea o telegramă la Washington, în care își informa superiorii:

„Troțki cere cinci ofițeri americani ca inspectori pentru armata care trebuie organizată pentru apărare și, de asemenea, cere operatori de căi ferate și echipament.” 

La momentul acela, președintele Woodrow Wilson hotărâse deja, în mod oficial, ca SUA să se abțină de la orice intervenție în Revoluția Comunistă, ceea ce însemna, în practică, să nu intervină împotriva bolșevicilor.

În paralel cu toată această acrobație de imagine, oficialii admi- nistrației Wilson, în tandem cu reprezentanții Wall-Street, lucrau pentru recunoașterea legitimității guvernului sovietic.

Consilierul președintelui Wilson, colonelul Edward M. House, recomanda suprimarea prin mijloace informale a articolelor din presa americană în care bolșevicii erau portretizați ca dușmani ai Americii, iar oficialii de frunte ai J.P. Morgan executau demersuri similare.

„Forma de guvernământ sovietic este cea mai potrivită pentru poporul rus” îi scria lui Wilson, în octombrie 1918, William Saunders, directorul adjunct al Rezervelor Federale New York și președinte al American International Corporation (un vehicul de investiții al grupului J.P. Morgan și al familiei Rockefeller).

De asemenea, Ivy Lee, fondatorul relațiilor publice și omul de PR al grupului Rockefeller, se străduia din răsputeri pentru a obține o îmbunătățire a imaginii sovieticilor în rândul opiniei publice americane.

Nu au lipsit nici ajutoarele directe, făcute în văzul lumii, fără stânjeneală, cum au fost cei un milion de dolari oferiți bolșevicilor de William Boyce Thompson, președintele Rezervei Federale din New York, pentru a-și răspândi ideile în Germania și Austria.

Același Thompson, împreună cu Thomas Lamont, unul dintre partenerii J.P. Morgan, au fost responsabili pentru palinodia cabinetului britanic condus de Lloyd George, inițial vehement antibolșevici, ulterior, în urma discuțiilor purtate cu cei doi bancheri, favorabili lui Lenin și Troțki.

Probele incriminatoare abundă în cartea lui Sutton, care aduce exemplu după exemplu despre această monstruoasă coaliție.

Paradoxal, poate, pentru cei deprinși cu falsele opoziții ale cărților de istorie și economie mainstream, nu era nimic nefiresc în acest mariaj al demiurgilor capitaliști cu titanii revoluției.

Chiar în Wall Street și Revoluția Bolșevică se vorbește, în treacăt, este adevărat, dar nu mai puțin documentat, despre implicarea acelorași corporații și personaje în revoluția chineză a lui Sun Yat Sen, în Revoluția din Panama și în activitățile revoluționare mexicane ale lui Caranza și Villa.

Explicația lui Sutton pentru interesul neobișnuit al bancherilor în succesul bolșevismului țintește spre distrugerea competiției.

Rusia reprezenta, înainte de 1917, economia cu cea mai rapidă creștere economică din lume, cu o datorie externă mică, inflație practic inexistentă, datorată etalonului aur, și cu o econo- mie inovativă.

Potrivit lui Sutton, din punct de vedere tehnologic, Rusia se putea compara în acel moment cu orice țară din lume.

Așadar, era întrucâtva natural ca Wall-Street-ul să vadă un rival de temut în Imperiul Țarilor. Monopoliștii din SUA erau în căutarea unui monopol global și cel mai sigur monopol era un stat de tip sovietic.

Aici trebuie să luăm în considerare că acest ajutor dat mișcărilor revoluționare a debutat mai devreme, în timpul Războiului Ruso-Japonez și, mai apoi, în decursul Revoluției de la 1905.

Jacob Schiff, partener al companiei Kuhn, Loeb&co., a fost chiar decorat de către guvernul japonez datorită contribuției financiare la succesul armatelor nipone.

Schiff a mers până într-acolo încât s-a asigurat că prizonierii de război ruși primesc în detenție literatură revoluționară și subversivă, deoarece obiectivul său declarat era distrugerea monarhiei din cauza persecutării evreilor.

Din acest punct de vedere, cel de-al doilea apendice al cărții reprezintă în sine o contribuție istorică majoră, pentru că respinge teoria conspira- ției evreiești, susținută în epocă, printre alții, de Winston Churchill, și subliniază rolul minor pe care bancherii cu origini iudaice l-au jucat în Revoluția din Octombrie, prin comparație cu oligarhia WASP.

Ba mai mult, același Schiff, de pildă, s-a poziționat împotriva bolșevicilor în lunile tulburi ale anului 1917.

Spre sfârșitul vieții, odată cu publicarea volumului despre societatea secretă Skull&Bones, Sutton va avansa dincolo de explicația strict materialistă.

Corporațiile bancare erau interesate să exploateze Rusia, au jucat un rol covârșitor în economia sovietică, au realizat planul cincinalului bolșevic, au ridicat fabrici și uzine după modelul celor din SUA, doar că mai mari, au negat fără rușine că în URSS există lagăre de muncă forțată, însă filosofia acestor acțiuni nu o reprezenta stricto sensucăutarea profitului, ci dialectica.

 Vechea idee hegeliană, conform căreia istoria avansează prin conflicte (teză-antiteză), a luat forma unui proces controlat, în care adversarii sunt creați și manipulați de aceleași entități (bancare) spre realizarea unei utopii colectiviste.

„Ceea ce ne diferențiază, pe voi, radicalii, și pe noi, cei care avem opinii opuse, nu este atât scopul, cât mijloacele”, declara, în 1924, directorul American International Corporation, Otto H. Kahn, în fața unei adunări de socialiști americani.

La scară mai mică, această competiție dirijată este suficient de cunoscută în sistemele democratice parlamentare, unde, frecvent, companii sau personaje private stipendiază fără discriminare ideologică toate forțele politice relevante.

Sutton, de pildă, demonstrează implicarea acelorași cămătari care finanțau bolșevismul internațional în organizarea unor ligi anti-comuniste în SUA.

Chiar și în cazul Războiului Civil din Rusia, el arată cum bancherii nu s-au ferit să dea o mână de ajutor forțelor conduse de Amiralul Kolceak, deși finanțarea, sub formă de împrumut în acel caz, era văzută mai degrabă ca o plasă de siguranță, în cazul în care bolșevicii urmau să piardă disputa militară.

Cu alte cuvinte, ca și în cazul unor credite obținute de guvernul țarist în timpul războiului, nu există nicio dovadă a unui colaboraționism ideologic sau de altă natură mai profundă.

În acest context, singura obiecție, minoră totuși, care s-ar putea aduce acestei capodopere istorice este presupoziția libertariană prin care autorul are tendința, uneori, să interpreteze evenimentele.

De aici apare, cred, și lipsa de nuanțe asupra monarhiei țariste, văzută ca fiind la fel de coruptă ca și guvernele care au succedat-o, precum și lumina extrem de favorabilă în care sunt descrise Armatele Verzilor.

În loc de concluzie

După ultimele sale cercetări, Antony Sutton era de părere că întreaga istorie a ultimelor două secole trebuie rescrisă.

E dificil, după ce parcurgi Wall Street și Revoluția Bolșevică, să contești acest punct de vedere.

Cu precădere istoria secolului trecut ne-a fost prezentată ca o gigantică luptă între un (fals) bine și rău, între pseudo-alternative ireconciliabile, manipulate de aceiași eterni sforari.

Pentru a depăși acest nivel precar de privitori ai umbrelor din peșteră și a încerca o terapie intelectuală, un prim început îl constituie aflarea adevărului istoric.

Iar cartea profesorului Sutton are această calitate foarte greu de găsit în modernitate (https://magazin.anacronic.ro/)

 

 

06/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stalin pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Imagine similară

 

 

Aflăm un amănunt incredibil, pe care istoria nu l-a consemnat, din timpul când Stalin conducea „lagărul socialist”: dictatorul sovietic pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Sunt voci care spun că nu a fost deloc întâmplător că  alesese data de 14 iulie pentru aceste eveniment istoric care marchează căderea Bastiliei din 1789.

Acest eveniment istoric a fost însă unul de origine francmasonică.

Cel de-al treilea război mondial pe care Stalin dorea să-l declanşeze trebuia să dureze 37 de zile, şi ar fi fost un război cumplit şi distrugător…

Din fericire pentru omenire acest eveniment nu a mai avut loc, Stalin murind (se pare asasinat) pe data de 5 martie 1953!

Ar fi fost un război global, care ar fi continuat cel de-al Doilea Război Mondial.

Acest  război a fost anticipat și plănuit în perioada Războiului Rece şi presupunea că se vor folosi arme atomice care ar fi putut  duce la distrugeri colosle. 

Au rămas în istorie câteva evenimente de risc maxim care ar fi dus la declanşarea unei noi conflagraţii mondiale în timpul vieţii lui Stalin:

1948: Blocada Berlinului. Trupele sovietice opresc complet comerţul în Berlinul de Vest, cauzând o criză politică şi umanitară. Drept răspuns, aliaţii occidentali au trimis provizii aeriene;
 
1950 – 1953: Războiul din Coreea;

După moarte lui Stalin, omenirea s-a mai confruntat cu câteva crize majore, care ar fi putut degenera într-un război mondial catastrofal:

26 iulie 1956 – martie 1957: Criza Suezului;

4 iunie – 9 noiembrie 1961: Criza Berlinului din 1961.

15 octombrie – 28 octombrie 1962: Criza rachetelor din Cuba;

noiembrie 1979: O falsă alarmă la NORAD – complexul militar american din Munţii Cheyenne, statul Colorado;

26 septembrie 1983: Similar, sovieticii au o alarmă falsă dată de un calculator care indica un atac american.

 

De-a lungul timpului, mari personalităţi ale timpului au vorbit şi ele despre primejdia unui Al III-lea Război Mondial :

 

 
“ Al Treilea Război Mondial trebuie să fie stârnit prin exploatarea divergenţelor provocate de «agenţii Illuminati» între zioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie dirijat în aşa fel încât islamul (lumea musulmană arabă) şi zionismul politic (statul Israel) să se distrugă mutual.

Între timp, celelalte naţiuni, divizate încă odată asupra acestui subiect vor fi constrânse să lupte până în punctul epuizării fizice, morale, spirituale şi economice complete… ”-Albert Pike –  (n. 29 decembrie 1809, Boston – d. 2 aprilie 1891, Washington, D.C.), fost  avocat, militar, scriior şi francmason de grad înalt care a prevăzut trei războaie mondiale prin care va trece omenirea.

“ În cazul în care al Treilea Război Mondial va avea loc cu arme nucleare, al patrulea va fi dus cu arcuri şi săgeţi. ”

 Louis Mountbatten – Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) ,fost  amiral şi om politic britanic, unchi al Prinţului Filip, Duce de Edinburgh. A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) şi primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48). Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA),într-un atentat cu bombă bombă.

“ Nu ştiu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea – pietre! ”
- Albert Einstein-  Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton, autorul Teoriei relativităţii şi unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă ai omenirii.

 

 

 

 

 

 

https://ziarulonline.com/un-secret-bine-pastrat-stalin-trebuia-sa-declanseze-pe-14-iulie-1953-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial

05/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: