CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revoluția Bolșevică a fost sprijinită de Wall Street

 

 

 

 

 

Foto: Antony Cyril Sutton (14 februarie 1925 – 17 iunie 2002) istoric,economist,profesor și scriitor britanic și american, autorul cărţii „Wall Stret şi revoluţia bolşevică”.

 

Între cărțile de succes  publicate de Sutton, „Wall Street și Revoluția Bolșevică” este aceea care  a  detaliat documentat implicarea marilor rechini financiari de pe Wall Street în sprijinirea revoluției bolșevice.

Sutton a concluzionat că această acţiune a fost o parte a programului „de lungă durată a elitelor de putere economică” de cultivare a colectivismului și de promovare a „socialismului corporatist” pentru a asigura „obținerea monopolului  bogăției”.

O dovadă impresionantă a participării occidentale în faza incipientă a creșterii economice sovietice, este pomparea cu tehnologie occidentală menită să  dezvolte economia sovietică.

Antony C. Sutton susține că „dezvoltarea economică sovietică în perioada 1917-1930 a fost  în mod esențial dependentă de ajutorul tehnologic occidental”.

 

 

 

 

 

 

 

Wall Street și Revoluția Bolșevică

 

 

Istoria căderii Imperiul Țarist, în februarie 1917, și a preluării puterii de către bolșevici, câteva luni mai târziu, a fost, pentru multă vreme, tributară explicațiilor standard furnizate de ideologia marxistă .

Prăbușirea catastrofală a ultimei autocrații ortodoxe era pusă pe seama condițiilor economice și sociale dezastruoase din Rusia începutului de secol al XX-lea.

Triumful comuniștilor în octombrie nu a fost nici el pe deplin explicat.

O mână de fanatici, exilați la începuturile lui 1917 prin toate colțurile lumii, fără niciun fel de susținere populară seminificativă, a reușit, în mai puțin de un an, să ajungă la conducerea celui mai mare imperiu al lumii.

Desigur că este doar un fel de a spune că Lenin&co. controlau într-adevăr Rusia.

În afara celor două mari orașe, St. Petersburg și Moscova, unde erau bine organizați, bolșevicii se aflau sub asediul Albilor, al celor rămași credincioși țarului și al țăranilor.

Până și Lenin recunoștea, în anul 1921, că sfârșitul revoluției este aproape.

Dar, cu toate acestea, demența comunistă a continuat, iar până la Antony Sutton, și chiar și după, au lipsit explicațiile convingătoare pentru această improbabilă victorie.

De asemenea, este destul de familiară povestea călătoriei lui Lenin din Elveția în Rusia, sub patronajul armatei germane, dar prea puține alte detalii au fost oferite de istorici.

 

 

 

Foto: „Tovarăşii” Troţki” şi Lenin

 

 

 

Despre revenirea lui Troțki din SUA nu se pomenește aproape nimic în istoriile curente.

Ori acești oameni, ca să luăm doar cele mai reprezentative exemple, nu erau niște anonimi, ci nihiliști cunoscuți serviciilor de informații, comuniști aflați în căutarea revoluției mondiale.

Înainte de a ajunge în Statele Unite, Troțki, de pildă, a fost expulzat din Franța și Spania, iar pe drumul de întoarcere în Rusia a fost reținut de poliția canadiană tocmai deoarece era suspectat că va încerca să destabilizeze guvernul provizoriu rus.

Cum a fost posibil voiajul revoluționarilor pribegi și instaurarea comunismului, în lipsa aparentă a unei susțineri financiare, demonstrează Wall Street și Revoluția Bolșevică.

Bref, establishmentul anglo-saxon a furnizat bani, recunoaștere oficială, tehnologie, arme, logistică și servicii de relații publice.

Așadar, comuniștilor li s-a oferit aproape totul.

În 1917, de pildă, Lenin îi recomanda Angelicăi Balabanoff, responsabilă de Internaționala Comunistă din Stockholm, să cheltuiască fără scrupule financiare pentru agenția de (dez)informații de acolo.

„Avem fonduri suficiente la dispoziție”, o asigura părintele revoluției. Înainte de a se îmbarca spre Rusia, Troțki trăia pe picior mare în New York.

Deși nu avea nicio sursă de venit consistentă, avea la dispoziție o limuzină cu șofer, un apartament excelent și ajuta cu bani revoluționarii ruși.

Ba mai mult, în momentul în care a fost reținut de poliția canadiană, în aprilie 1917, avea asupra sa 10 000 de dolari.

Toate sursele oficiale confirmă că Troțki a primit un pașaport american prin intermediul președintelui Woodrow Wilson, iar eliberarea sa din custodia canadiană s-a realizat la presiunile guvernului britanic.

Și după „luna de miere” relațiile au rămas mai mult decât prietenești, în pofida hărțuirilor de fațadă.

În martie 1918, ambasadorul american în Rusia, David Francis, trimitea o telegramă la Washington, în care își informa superiorii:

„Troțki cere cinci ofițeri americani ca inspectori pentru armata care trebuie organizată pentru apărare și, de asemenea, cere operatori de căi ferate și echipament.” 

La momentul acela, președintele Woodrow Wilson hotărâse deja, în mod oficial, ca SUA să se abțină de la orice intervenție în Revoluția Comunistă, ceea ce însemna, în practică, să nu intervină împotriva bolșevicilor.

În paralel cu toată această acrobație de imagine, oficialii admi- nistrației Wilson, în tandem cu reprezentanții Wall-Street, lucrau pentru recunoașterea legitimității guvernului sovietic.

Consilierul președintelui Wilson, colonelul Edward M. House, recomanda suprimarea prin mijloace informale a articolelor din presa americană în care bolșevicii erau portretizați ca dușmani ai Americii, iar oficialii de frunte ai J.P. Morgan executau demersuri similare.

„Forma de guvernământ sovietic este cea mai potrivită pentru poporul rus” îi scria lui Wilson, în octombrie 1918, William Saunders, directorul adjunct al Rezervelor Federale New York și președinte al American International Corporation (un vehicul de investiții al grupului J.P. Morgan și al familiei Rockefeller).

De asemenea, Ivy Lee, fondatorul relațiilor publice și omul de PR al grupului Rockefeller, se străduia din răsputeri pentru a obține o îmbunătățire a imaginii sovieticilor în rândul opiniei publice americane.

Nu au lipsit nici ajutoarele directe, făcute în văzul lumii, fără stânjeneală, cum au fost cei un milion de dolari oferiți bolșevicilor de William Boyce Thompson, președintele Rezervei Federale din New York, pentru a-și răspândi ideile în Germania și Austria.

Același Thompson, împreună cu Thomas Lamont, unul dintre partenerii J.P. Morgan, au fost responsabili pentru palinodia cabinetului britanic condus de Lloyd George, inițial vehement antibolșevici, ulterior, în urma discuțiilor purtate cu cei doi bancheri, favorabili lui Lenin și Troțki.

Probele incriminatoare abundă în cartea lui Sutton, care aduce exemplu după exemplu despre această monstruoasă coaliție.

Paradoxal, poate, pentru cei deprinși cu falsele opoziții ale cărților de istorie și economie mainstream, nu era nimic nefiresc în acest mariaj al demiurgilor capitaliști cu titanii revoluției.

Chiar în Wall Street și Revoluția Bolșevică se vorbește, în treacăt, este adevărat, dar nu mai puțin documentat, despre implicarea acelorași corporații și personaje în revoluția chineză a lui Sun Yat Sen, în Revoluția din Panama și în activitățile revoluționare mexicane ale lui Caranza și Villa.

Explicația lui Sutton pentru interesul neobișnuit al bancherilor în succesul bolșevismului țintește spre distrugerea competiției.

Rusia reprezenta, înainte de 1917, economia cu cea mai rapidă creștere economică din lume, cu o datorie externă mică, inflație practic inexistentă, datorată etalonului aur, și cu o econo- mie inovativă.

Potrivit lui Sutton, din punct de vedere tehnologic, Rusia se putea compara în acel moment cu orice țară din lume.

Așadar, era întrucâtva natural ca Wall-Street-ul să vadă un rival de temut în Imperiul Țarilor. Monopoliștii din SUA erau în căutarea unui monopol global și cel mai sigur monopol era un stat de tip sovietic.

Aici trebuie să luăm în considerare că acest ajutor dat mișcărilor revoluționare a debutat mai devreme, în timpul Războiului Ruso-Japonez și, mai apoi, în decursul Revoluției de la 1905.

Jacob Schiff, partener al companiei Kuhn, Loeb&co., a fost chiar decorat de către guvernul japonez datorită contribuției financiare la succesul armatelor nipone.

Schiff a mers până într-acolo încât s-a asigurat că prizonierii de război ruși primesc în detenție literatură revoluționară și subversivă, deoarece obiectivul său declarat era distrugerea monarhiei din cauza persecutării evreilor.

Din acest punct de vedere, cel de-al doilea apendice al cărții reprezintă în sine o contribuție istorică majoră, pentru că respinge teoria conspira- ției evreiești, susținută în epocă, printre alții, de Winston Churchill, și subliniază rolul minor pe care bancherii cu origini iudaice l-au jucat în Revoluția din Octombrie, prin comparație cu oligarhia WASP.

Ba mai mult, același Schiff, de pildă, s-a poziționat împotriva bolșevicilor în lunile tulburi ale anului 1917.

Spre sfârșitul vieții, odată cu publicarea volumului despre societatea secretă Skull&Bones, Sutton va avansa dincolo de explicația strict materialistă.

Corporațiile bancare erau interesate să exploateze Rusia, au jucat un rol covârșitor în economia sovietică, au realizat planul cincinalului bolșevic, au ridicat fabrici și uzine după modelul celor din SUA, doar că mai mari, au negat fără rușine că în URSS există lagăre de muncă forțată, însă filosofia acestor acțiuni nu o reprezenta stricto sensucăutarea profitului, ci dialectica.

 Vechea idee hegeliană, conform căreia istoria avansează prin conflicte (teză-antiteză), a luat forma unui proces controlat, în care adversarii sunt creați și manipulați de aceleași entități (bancare) spre realizarea unei utopii colectiviste.

„Ceea ce ne diferențiază, pe voi, radicalii, și pe noi, cei care avem opinii opuse, nu este atât scopul, cât mijloacele”, declara, în 1924, directorul American International Corporation, Otto H. Kahn, în fața unei adunări de socialiști americani.

La scară mai mică, această competiție dirijată este suficient de cunoscută în sistemele democratice parlamentare, unde, frecvent, companii sau personaje private stipendiază fără discriminare ideologică toate forțele politice relevante.

Sutton, de pildă, demonstrează implicarea acelorași cămătari care finanțau bolșevismul internațional în organizarea unor ligi anti-comuniste în SUA.

Chiar și în cazul Războiului Civil din Rusia, el arată cum bancherii nu s-au ferit să dea o mână de ajutor forțelor conduse de Amiralul Kolceak, deși finanțarea, sub formă de împrumut în acel caz, era văzută mai degrabă ca o plasă de siguranță, în cazul în care bolșevicii urmau să piardă disputa militară.

Cu alte cuvinte, ca și în cazul unor credite obținute de guvernul țarist în timpul războiului, nu există nicio dovadă a unui colaboraționism ideologic sau de altă natură mai profundă.

În acest context, singura obiecție, minoră totuși, care s-ar putea aduce acestei capodopere istorice este presupoziția libertariană prin care autorul are tendința, uneori, să interpreteze evenimentele.

De aici apare, cred, și lipsa de nuanțe asupra monarhiei țariste, văzută ca fiind la fel de coruptă ca și guvernele care au succedat-o, precum și lumina extrem de favorabilă în care sunt descrise Armatele Verzilor.

În loc de concluzie

După ultimele sale cercetări, Antony Sutton era de părere că întreaga istorie a ultimelor două secole trebuie rescrisă.

E dificil, după ce parcurgi Wall Street și Revoluția Bolșevică, să contești acest punct de vedere.

Cu precădere istoria secolului trecut ne-a fost prezentată ca o gigantică luptă între un (fals) bine și rău, între pseudo-alternative ireconciliabile, manipulate de aceiași eterni sforari.

Pentru a depăși acest nivel precar de privitori ai umbrelor din peșteră și a încerca o terapie intelectuală, un prim început îl constituie aflarea adevărului istoric.

Iar cartea profesorului Sutton are această calitate foarte greu de găsit în modernitate (https://magazin.anacronic.ro/)

 

 

06/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stalin pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Imagine similară

 

 

Aflăm un amănunt incredibil, pe care istoria nu l-a consemnat, din timpul când Stalin conducea „lagărul socialist”: dictatorul sovietic pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Sunt voci care spun că nu a fost deloc întâmplător că  alesese data de 14 iulie pentru aceste eveniment istoric care marchează căderea Bastiliei din 1789.

Acest eveniment istoric a fost însă unul de origine francmasonică.

Cel de-al treilea război mondial pe care Stalin dorea să-l declanşeze trebuia să dureze 37 de zile, şi ar fi fost un război cumplit şi distrugător…

Din fericire pentru omenire acest eveniment nu a mai avut loc, Stalin murind (se pare asasinat) pe data de 5 martie 1953!

Ar fi fost un război global, care ar fi continuat cel de-al Doilea Război Mondial.

Acest  război a fost anticipat și plănuit în perioada Războiului Rece şi presupunea că se vor folosi arme atomice care ar fi putut  duce la distrugeri colosle. 

Au rămas în istorie câteva evenimente de risc maxim care ar fi dus la declanşarea unei noi conflagraţii mondiale în timpul vieţii lui Stalin:

1948: Blocada Berlinului. Trupele sovietice opresc complet comerţul în Berlinul de Vest, cauzând o criză politică şi umanitară. Drept răspuns, aliaţii occidentali au trimis provizii aeriene;
 
1950 – 1953: Războiul din Coreea;

După moarte lui Stalin, omenirea s-a mai confruntat cu câteva crize majore, care ar fi putut degenera într-un război mondial catastrofal:

26 iulie 1956 – martie 1957: Criza Suezului;

4 iunie – 9 noiembrie 1961: Criza Berlinului din 1961.

15 octombrie – 28 octombrie 1962: Criza rachetelor din Cuba;

noiembrie 1979: O falsă alarmă la NORAD – complexul militar american din Munţii Cheyenne, statul Colorado;

26 septembrie 1983: Similar, sovieticii au o alarmă falsă dată de un calculator care indica un atac american.

 

De-a lungul timpului, mari personalităţi ale timpului au vorbit şi ele despre primejdia unui Al III-lea Război Mondial :

 

 
“ Al Treilea Război Mondial trebuie să fie stârnit prin exploatarea divergenţelor provocate de «agenţii Illuminati» între zioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie dirijat în aşa fel încât islamul (lumea musulmană arabă) şi zionismul politic (statul Israel) să se distrugă mutual.

Între timp, celelalte naţiuni, divizate încă odată asupra acestui subiect vor fi constrânse să lupte până în punctul epuizării fizice, morale, spirituale şi economice complete… ”-Albert Pike –  (n. 29 decembrie 1809, Boston – d. 2 aprilie 1891, Washington, D.C.), fost  avocat, militar, scriior şi francmason de grad înalt care a prevăzut trei războaie mondiale prin care va trece omenirea.

“ În cazul în care al Treilea Război Mondial va avea loc cu arme nucleare, al patrulea va fi dus cu arcuri şi săgeţi. ”

 Louis Mountbatten – Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) ,fost  amiral şi om politic britanic, unchi al Prinţului Filip, Duce de Edinburgh. A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) şi primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48). Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA),într-un atentat cu bombă bombă.

“ Nu ştiu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea – pietre! ”
- Albert Einstein-  Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton, autorul Teoriei relativităţii şi unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă ai omenirii.

 

 

 

 

 

 

https://ziarulonline.com/un-secret-bine-pastrat-stalin-trebuia-sa-declanseze-pe-14-iulie-1953-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial

05/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Posturi de radio clandestine care emiteau în România în timpul celui de- Al Doilea Război Mondial

 

 

 

 
Între 1940 – 1944   în România au emis mai multe posturi de radio clandestine care difuzau materiale de propagandă prin care era criticată alianţa cu Germania şi războiul dus de România. Deoarece puterea de emisie a acestor posturi de radio era mică, audienţa lor a fost redusă.

Mare parte din aceste posturi de radio clandestine au fost monitorizate de Serviciul radio din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române.Unele dintre ele au fost localizate cu ajutorul aparaturii de radiogoniometrie oferit de armata germană.Majoritatea acestor posturi de radio au funcţionat  puţin timp, unele din ele fiind localizate şi anihilate de către autorităţile militare române.

A fost cazul unui post de radio clandestin ascultat de Nicolae Stroescu – Stânişoară, fost redactor la Radio „Europa liberă” pe vremea când era elev de liceu în Vâlcea. Acel post critica colaborarea României  cu Germania lui Hitler, era deci critic şi faţã de regimul Antonescu şi transmitea în fiecare zi emisiuni care durau un sfert de orã.

Ca semnal avea nişte acorduri din imnul regal român cântate la pian, se vedea cã erau cântate de un amator. Dupã aceea vorbitorul spunea: ,,Credinţa noastrã este pentru Ţarã, rege şi popor!” Prin aceasta îşi identifica oarecum poziţia politicã. Ştirile pe care le dădea se refereau la probleme româneşti, la ofensiva germană în Rusia pe care o urmãrea critic.

El spunea că stepa ruseascã sub ploile de toamnã şi mai ales zăpezile iarnii va însemna împotmolirea atacului german şi pierderea rãzboiului. Vorbea despre situaţia internã din ţarã, din când în când, vorbitorul dãdea informaţii cu caracter confidenţial sau semiconfidenţial, de exemplu spunea ce s-a discutat cu o zi înainte la Consiliul de miniştri prezidat de generalul Antonescu.

La un moment dat a mulţumit ironic Societãţii Române de Radiodifuziune cã i-a furnizat nişte piese necesare aparatului de transmisie. Cum aceste piese nu se găseau la vânzare, vorbitorul spunea că le-a procurat printr-un furt “patriotic” din depozitele Radiodifuziunii.

După multe încercări de a depista acest post de radio clandestin, autorităţile române au întrerupt curentul electric în fiecare searã într-un anumit sector al Bucureştiului.

Când postul nu a mai emis, autorităţile şi-au dat seama că au nimerit zona. Au strâns pe urmã cercul cercetãrii şi au descoperit clãdirea de unde se emitea.

În interior au gãsit o instalaţie automatã – adică un patefon legat la un aparat de emisie.

Emisiunea era înregistrată pe o placã pe care autorul ei o preda zilnic portarului clădirii care din prietenie sau contra platã o punea pe aparat. Aşa a emis acest post de radio clandestin.

Aceste amănunte le- am aflat mulţi ani mai târziu când eram în Germania, în exil, la Radio Europa Liberă.

 

 

Foto: Colonelul Traian Borcescu – şeful Secţiei de contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii – SSI

În vara anului 1944 s-a descoperit şi un post de radio clandestin care emitea din strada Vatra Luminoasă, pe baza indicaţiilor tehnice date de germani care dispuneau de o maşină auto specială pentru identificarea (localizarea) posturilor de radio clandestine, îşi amintea colonelul Traian Borcescu – şeful Secţiei de contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii – SSI.

Acest post de radio trebuia capturat în cel mai scurt timp  fiindcă aceste posturi nu emiteau mult timp din acelaşi loc, ele se mutau mereu.

S-a constituit imediat o echipă din care au făcut parte maior Luca, radiotelegrafistul nostru de la SSI, locotenentul Victor Ionescu şi cu cinci agenţi înarmaţi din agentura mea.

După recunoaşterea locului, echipa a luat cu asalt clădirea în care se afla aparatul de transmisie şi a găsit corpul neîsufleţit al uni tânăr care se împuşcase în tâmplă.

Din cercetările făcute de Secţia juridică a SSI-ului, s-a constatat că radiotelegrafistul era sovietic şi a fost ajutat de trei cetăţeni evrei polonezi dispăruţi.

Cu ajutorul Abwerului au mai fost identificate alte două posturi de radio, unul pe Calea Dorobanţi, altul pe strada Maria Rosetti.

Aceste posturi de radio îşi schimbau foarte des locurile de emisie… ca să nu fie capturate.

Un episod din „războiul clandestin al undelor”, pe frontul anti-Diktatului de la Viena  

  Serviciul Radio al Marelui Stat Major Român a pus în funcţiune, la începutul anului 1941, postul de radio „Ardeal”, numit ulterior „România Mare”.

Ca modalitate de funcţionare s-a ales – pentru derutarea organelor de informaţii şi bruiaj maghiare – calea emisiunilor clandestine, ca şi cum postul ar fi funcţionat în interiorul teritoriului cedat.

În realitate, staţia era mobilă şi se deplasa (la început, în timpul emisiunii) de-a lungul frontierei, dând multă bătaie de cap staţiilor de interceptare şi bruiaj inamice.

În ciuda tuturor eforturilor şi mijloacelor angajate în „războiul undelor”, propaganda maghiară n-a desluşit niciodată pe deplin jocul regizat de Serviciul Radio al M.St.M.Român.

Acest post de radio a funcţionat timp de trei ani şi opt luni (1 iauarie 1941 – 27 august 1944). Postul fix funcţiona оn localul Marelui Stat Major, într-o deplină clandestinitate bine camuflată.

Postul emitea în limbile română „Radio România Mare”, germană „Sender Goss Rumanien” şi în limba maghiară „Radio Unguresc din Ardeal” şi „Radio Secuimea”.

Evocând activitatea celor patru posturi (оn realitate unul singur), unul din redactori, topliţeanul George Sbвrcea оşi aminteşte că a lucrat în aceeaşi echipă redacţională cu: dr. Octavian Buzea – fost ajutor de primar al Clujului şi soţia acestuia (profesoară de istorie), avocatul Preda, Puiu Barbul – fiul fostului director al Bibliotecii Universitare din Cluj, ing. N. Ercuţa şi un căpitan de transmisiuni (probabil cpt. ing. Cezar Ionescu), sub comanda colonelului Ghimeş.

Emisia era asigurată printr-un post mobil, o maşină Renault şi anexele ei (remorca şi instalaţiile de alimentare şi emisie), care circula în localităţile de lângă frontiera vremelnică.

Emisiunile erau transmise, la început, de două ori pe zi (la amiază şi seara), iar apoi de trei ori pe zi (dimineaţă, prânz şi seara).

Pentru conturarea unei imagini veridice şi sugestive despre funcţionarea posturilor clandestine ale M.St.M.R. redăm formulele de deschidere, respectiv de închidere a acestor posturi: Formula de deschidere Radio „Ardeal” şi Radio „România Mare”:

„Atenţiune, Atenţiune, vă vorbeşte Radio Ardeal, Radio Ardeal (sau Radio România Mare) cu emisiuni în fiecare zi: dimineaţa la ora 7, la amiază la ora 12, seara la ora 20, pe lungimile de undă scurtă…şi de undă mijlocie…

Prin noi vă vorbeşte conştiinţa Ardealului, conştiinţa românismului de pretutindeni, vestind porunca, de ieri, de azi şi de totdeauna a destinului românesc:

 „Murim mai bine în luptă cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ, Iubiţi ascultători, fraţi români….”

Formula de închidere a celor două posturi clandestine de radio se termina astfel: „…Prin noi v-a vorbit conştiinţa Ardealului, vestind porunca de azi a destinului românesc: Români cu ţara sfâşiată/ Faceţi zilnic jurământ/ Ori să fim toţi laolată/ Ori să fim toţi un mormânt”.

Formula de deschidere „Radio Unguresc din Ardeal” şi Radio „Secuimea”:

„ Aici Radio Romвnesc din Ardeal, Aici Radio Românesc din Ardeal. Emisiunile noastre au loc оn fiecare zi dimineaţa la ora 8, pe 42 m lungime de undă şi seara la ora 9 pe 48 metri lungime de undă. Iubiţi ascultători…”;

„Să dea bunul Dumnezeu bună ziua/ bună seara, iubiţi ascultători. Aici Radio Secuimea. Aici susţinătorul curajos al adevăratelor interese şi drepturilor poporului secuiesc şi unguresc din Ardeal. Transmitem оn fiecare zi informaţiuni şi aspecte din viaţa poporului secuiesc şi unguresc din Ardeal. Emisiunile noastre se fac pe aceeaşi lungime de undă, adică pe 41 şi jumătate metri lungime de undă scurtă şi 555 metri de undă mijlocie, оn fiecare zi, la amiază, la ora 1 şi seara la ora 8. Aici Radio Secuimea. Iubiţi ascultători! Fraţi secui şi unguri!…”

Conform Raportului asupra emisiunilor clandestine pвnă la 30 septembrie 1941, scopurile şi mijloacele propagandistice vizate de posturile militare româneşti erau următoarele:

În emisiunile оn limba română se susţinea lupta contra Ungariei şi politicii ungureşti, şi totodată, оmpotriva graniţelor stabilite prin „arbitrajul” de la Viena.

Aceste hotare erau declarate provizorii şi se vestea necesitatea luptei cu toate armele pentru desfiinţarea lor.

În acest context, erau denunţate politica de duplicitate a Ungariei şi tratamentul aplicat populaţiei române din Ardealul cedat, respingându-se provocările maghiare şi exaltându-se ideea solidarităţii şi încrederii româneşti în vederea viitorului război cu ocupantul maghiar.

Emisiunile în limbile maghiară şi germană se prezentau ca fiind ale unor posturi ce funcţionau în Ardealul ocupat, fiind făcute de unguri şi germani şi susţinвndu-le interesele.

Ele combăteau regimul (taxat drept feudal) din Ungaria şi exploatau propagandistic nemulţumirile şi lipsurile din Ardealul cedat şi mai ales urmările ocupării posturilor administrative de către veneticii din Ungaria Veche, militвnd sub lozinca „Ardealul al ardelenilor”.

Ele prezentau ca absurdă tăierea în două a Ardealului şi dădeau alarma faţă de politica duplicitară a guvernului maghiar оn politica externă.

Conform raportului menţionat, „Radio Secuimea stă pe temeiul lozincei „Ardealul al ardelenilor” şi susţine cu violenţă lupta contra regimului feudal din Ungaria, оn interesul poporului muncitor secuiesco-maghiar din Ardeal.

Prezintă ca absurdă tăierea în două a Transilvaniei, care a tăiat totodată şi posibilităţile de viaţă mai ales ale secuilor. Exprimă dezamăgirea populaţiei ungureşti faţă de roadele regimului unguresc. Susţine că singura modalitate de salvare a Secuimii este un acord de colaborare cu România.

Enunţă greşelile şi pericolele politicii externe de duplicitate a guvernului ungar, a politicii faţă de minorităţi, a politicii agrare şi sociale.

Materialul este de exaltare protestatară, de zeflemea, documentare istorică şi statistică, cât şi de informaţie, оn cadrul scopurilor urmărite.

Limbajul este al secuiului şi ungurului, ţăran mai răsărit, preot, оnvăţător, ici pe colo şi de factură mai înaltă. Crainici, o femeie cu accent secuiesc şi un bărbat cu dicţiunea ungurilor cunoscători de mai multe limbi”.

Conform Raportului asupra emisiunilor clandestine până la 30 septembrie 1941, scopurile şi mijloacele propagandistice vizate de posturile militare româneşti erau următoarele:

În emisiunile în limba română se susţinea lupta contra Ungariei şi politicii ungureşti şi, totodată, împotriva graniţelor stabilite prin „arbitrajul” de la Viena.

Aceste hotare erau declarate provizorii şi se vestea necesitatea luptei cu toate armele pentru desfiinţarea lor.

În acest context, erau denunţate politica de duplicitate a Ungariei şi tratamentul aplicat populaţiei române din Ardealul cedat, respingându- se provocările maghiare şi exaltându-se ideea solidarităţii şi încrederii româneşti în vederea viitorului război cu ocupantul maghiar.

Conform raportului menţionat, „Radio Secuimea stă pe temeiul lozincei „Ardealul al ardelenilor” şi susţine cu violenţă lupta contra regimului feudal din Ungaria, în interesul poporului muncitor secuiesco- maghiar din Ardeal.

Prezintă ca absurdă tăierea în două a Transilvaniei, care a tăiat totodată şi posibilităţile de viaţă mai ales ale secuilor. Exprimă dezamăgirea populaţiei ungureşti faţă de roadele regimului unguresc. Susţine că singura modalitate de salvare a Secuimii este un acord de colaborare cu România.

Enunţă greşelile şi pericolele politicii externe de duplicitate a Guvernului ungar, a politicii faţă de minorităţi, a politicii agrare şi sociale.

Materialul era de exaltare protestatară, de zeflemea, documentare istorică şi statistică, cât şi de informaţie, în cadrul scopurilor urmărite.

Limbajul era al secuiului şi ungurului, ţăran mai răsărit, preot, învăţător, ici pe colo şi de factură mai înaltă. Crainici – o femeie cu accent secuiesc şi un bărbat cu dicţiunea ungurilor cunoscători de mai multe limbi”. 

Prin modul în care erau concepute şi prezentate, minuţios documentate şi impecabil articulate logic, emisiunile au constituit adevărate lecţii de demnitate şi patriotism cu ecou imediat, inclusiv asupra românilor din teritoriul cedat.

 Conţinutul emisiunilor clandestine româneşti în limba română, maghiară şi germană a fost destinat, în principal, următoarelor probleme: situaţia românilor şi a instituţiilor româneşti din Ardealul de Nord; situaţia ungurilor şi secuilor din teritoriul cedat şi atitudinea lor de împotrivire faţă de politica autorităţilor ocupante, manifestată în mişcarea autonomistă; combaterea exagerărilor propagandei şi istoriografiei maghiare în ceea ce priveşte rolul istoric al poporului maghiar în Europa Centrală şi de Est şi evidenţierea poziţiei lucide, ponderate, a unor reprezentanţi autorizaţi ai opiniei publice maghiare; dezvăluirea impasului politicii externe maghiare în perspectiva noului raport internaţional de forţe; combaterea prin argumente statistice şi istorice a născocirilor propagandei revizioniste maghiare despre aşa-zisul regres economic, social şi cultural al Transilvaniei după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; evidenţierea specificului etnic al Transilvaniei şi al raporturilor româno-maghiare înainte şi după Dictat; reiterarea drepturilor istorice imprescriptibile ale României asupra întregului teritoriu al Transilvaniei şi exprimarea încrederii nestrămutate în victoria cauzei româneşti. 

Aşa cum era de aşteptat, emisiunile acestor posturi de radio au avut un larg ecou în Ungaria, dar şi în majoritatea ţărilor din Europa, stârnind numeroase replici din partea posturilor de radio maghiare, obiectul unor declaraţii de presă, polemici aprinse între Bucureşti şi Budapesta, campanii de contracarare propagandistică prin înfiinţarea ziarului „Az Orszag” – în traducere „Ţara” – şi a postului clandestin maghiar „Radio Kossuth”. 

 

Surse:

http://www.rador.ro/2016/05/18/post-de-radio-clandestin-care-a-emis-din-bucuresti/

http://evz.ro/posturi-de-radio-pro-rusesti-neutralizate-la-bucuresti-in-al-doilea-razboi-mondial.html

http://www.condeiulardelean.ro/articol/un-episod-din-razboiul-undelor-pe-frontul-anti-dictatului-de-la-viena-iii

02/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: