| |
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
| |
|
Judith Miller de la „New York Times”
|
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
| |
O mai veche rafuiala intre Administratia Bush si CIA face victime in randul jurnalistilor americani si pune presa de peste Ocean in fata unei imense dileme cu privire la sacrosancta „confidentialitate a surselor”. Totul a inceput in vara lui 2003, cand „inalti oficiali de la Washington” au dezvaluit faptul ca Valerie Plame, care lucra in strainatate ca expert in armament de distrugere in masa, era in realitate agent secret. Informatia a fost „aruncata” in presa la numai cateva zile dupa ce sotul femeii, Joseph C. Wilson IV, publicase in „New York Times” un articol extrem de critic la adresa Administratiei Bush, demontand una dintre piesele de rezistenta ale argumentatiei in favoarea razboiului din Irak. Wilson, fost ambasador al SUA, a acuzat Casa Alba ca a sacrificat in mod deliberat un ofiter american acoperit, din „razbunare”, dar si pentru a intimida alti potentiali critici ai politicii sale. El l-a indicat drept sursa a „scurgerilor” catre presa pe Karl Rove, adjunctul sefului de personal al Casei Albe, unul dintre apropiatii presedintelui Bush. Deconspirarea unui agent acoperit este o infractiune grava, care se pedepseste cu ani grei de inchisoare. La sesizarea CIA, Departamentul de Justitie a dispus demararea unei anchete. Investigatia s-a lovit, insa, de refuzul jurnalistilor de a-si divulga sursele confidentiale. A inceput o complicata batalie juridica, in timpul careia publicatiile implicate in acest scandal au invocat garantiile constitutionale cu privire la liberatea presei. Instantele au decis, insa, ca – in cazul Valerie Plame – jurnalistii au datoria sa vorbeasca. Unii au facut-o. Judith Miller, de la „New York Times”, a preferat, insa, sa mearga la inchisoare decat sa tradeze un principiu fundamental al profesiei sale. „Intoxicarea nigeriana” si spionul deconspirat Scandalul a inceput cu un articol publicat de Joseph C. Wilson IV, la 6 iulie 2003, in „New York Times”. Autorul dezvaluia ca Washingtonul a stiut inca din primavara lui 2002 ca informatiile potrivit carora Irakul incercase sa cumpere uraniu din Nigeria erau false. Wilson marturisea ca el personal fusese trimis sa investigheze cazul, cu mai bine de un an inainte. Descoperise ca totul era o minciuna cusuta cu ata alba si informase Washingtonul cu privire la concluziile sale. Cu toate acestea, Casa Alba a continuat sa invoce „pista nigeriana” in incercarea de a demonstra ca Saddam Hussein derula, in secret, un program nuclear. Articolul lui Wilson a cazut intr-un moment cat se poate de prost pentru Administratia Bush, incapabila sa produca vreo dovada ca Bagdadul detinuse, intr-adevar, arme de distrugere in masa, care sa justifice invazia americana. Din ce in ce mai multe voci sustineau ca Washingtonul „exagerase” riscul pe care Irakul l-ar fi reprezentat la adresa securitatii Statelor Unite. Joseph C. Wilson mergea, insa, mai departe: dezvaluirile sale demonstrau ca Administratia Bush nu „exagerase”, ci mintise in mod deliberat. La numai opt zile de la aparitia articolului din „New York Times”, aceeasi publicatie dezvaluia ca Valerie Plame, nevasta lui Wilson, „este ofiter operativ CIA specializat in arme de distrugere in masa”. Jurnalistul Robert Novak preciza ca a primit aceasta informatie de la „doi inalti oficiali ai Administratiei Bush”. Acestia i-au spus ca Valerie Plame a fost cea care le-a sugerat superiorilor ei sa-l trimita pe Wilson in Nigeria. Informatia a aparut si in publicatia „Newsday”, care preciza, in plus, ca Valerie Plame „lucreaza sub acoperire”. Sau, mai bine spus, lucra. Fiindca, evident, un spion deconspirat este un spion terminat. Ulterior s-a aflat ca Valerie Plame fusese ceea ce in jargonul CIA se numeste „Noc”, adica ofiter cu acoperire neoficiala (Non-official cover). Acesta este genul de „falsa identitate”, cel mai dificil de furnizat pentru un serviciu secret. „Acoperirea oficiala” este mult mai simplu de realizat si implica mult mai putine riscuri, agentii fiind „legendati” ca diplomati, functionari de ambasada etc. Ei se prezinta drept angajati ai Guvernului american si se bucura de prerogativele si protectia care decurg de aici. Altfel stau lucrurile in cazul spionilor cu acoperire neoficiala. Kenneth M. Pollack, fost ofiter CIA, a explicat pentru „New York Times”: „Ofiterii Noc sunt elita elitelor. Vorbim aici cu adevarat de chestii a la James Bond. Te duci in strainatate pozand in om de afaceri si daca guvernul respectiv afla cine esti, probabil vei fi impuscat. Statele Unite nu au nici o posibilitate sa te apere.” Valerie Plame poza in specialist in energetica, lucrand in domeniul privat. O acoperire excelenta pentru un spion specializat in armamentul de distrugere in masa. Plame stia, desigur, ca Washingtonul nu o poate ajuta daca da de necaz. Nu se astepta, insa, ca tocmai de aici sa vina tradarea. Joseph Wilson este convins ca deconspirarea sotiei sale a fost un act de razbunare la adresa lui si totodata o tentativa de intimidare. Fostul diplomat l-a acuzat direct pe Karl Rove, principalul consilier al presedintelui Bush, ca a orchestrat aceasta „scurgere de informatii”. Evident, Casa Alba a negat vehement acuzatiile. Presa a fost manipulata
| |
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
| |
|
Scooter Libby, inalt oficial de la Casa Alba acuzat de Joseph Wilson ca, impreuna cu Karl Rove, i-a deconspirat sotia, ofiter CIA sub acoperire, pentru a se razbuna pe el.
|
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
| |
In ianuarie 2004, procurorul Patrick J. Fitzgerald a inceput investigarea circumstantelor care au condus la deconspirarea unui agent american sub acoperire. Toti jurnalistii care au avut, in vreun fel sau altul, legatura cu acest caz au fost chemati la audieri. Robert Novak, primul care a mentionat in presa numele lui Valerie Plame, a explicat ca dezvaluirea i-a fost „servita”: „Nu eu am descoperit-o, mi-a fost spusa”. El a precizat insa ca nu a fost contactat, in mod special, de „sursele” sale, ci ca subiectul a fost abordat, ca din intamplare, in timp ce se documenta in legatura cu vizita lui Wilson in Nigeria. Novak s-a disculpat explicand ca la data publicarii materialului sau din „New York Times”, nu stia ca Valerie Plame lucra sub acoperire. Jurnalistul a declarat ca a luat legatura cu CIA, pentru a verifica informatia. Responsabilii Agentiei i-au cerut sa nu publice numele femeii, dar nu i-au explicat ca o asemenea dezvaluire i-ar pune acesteia viata in pericol. Novak a crezut ca sotia lui Wilson este un simplu analist, un functionar de birou, asa ca a decis sa dea drumul informatiei. Cei doi gazetari de la „Newsday” nu pot invoca, insa, o asemenea scuza. In articolul lor se preciza clar ca Valerie Plame lucra sub acoperire. Ei au insa „justificarea” faptului consumat: ofiterul fusese deja deconspirat de „New York Times”. O dilema, doua raspunsuri Cine au fost, insa, cei doi „inalti oficiali” care au servit aceste informatii presei? Ancheta s-a concentrat in special in jurul a doi „suspecti”: Karl Rove, unul dintre cei mai influenti consilieri ai presedintelui Bush, si Lewis I. Libby, seful de personal al vicepresedintelui Dick Cheney. Casa Alba a promis colaborare totala pentru aflarea adevarului. Pentru a dovedi ca nu au nimic de ascuns, Rove si Libby au semnat documente prin care ii autorizeaza pe toti cei cu care au venit in contact (inclusiv jurnalisti) sa vorbeasca fara retineri despre cazul Valerie Plame. Presa americana a considerat insa ca asemenea „autorizari” generale – emise la solicitarea autoritatilor – nu au, de fapt, nici o valoare. Cu alte cuvinte, jurnalistii au continuat sa se simta obligati sa-si protejeze sursele. Si s-au adresat Justitiei pentru a o putea face. Procesele care au urmat au generat vii controverse. Unii observatori sunt de parere ca ziaristii nu au nici un motiv sa apere oficiali care au comis o grava infractiune, servindu-se de presa intr-o murdara reglare de conturi. Altii insista ca, indiferent de circumstante, confidentialitatea surselor este nenegociabila. Justitia americana a dat, insa, castig de cauza primului curent de gandire, obligandu-i pe jurnalisti sa colaboreze cu anchetatorii in cazul Valerie Plame. Verdictul a scindat presa americana. Publicatiile implicate in scandal au reactionat diferit. „New York Times” a refuzat sa se supuna deciziei instantei si jurnalista sa, Judith Miller, a fost arestata saptamana trecuta. Ea risca sa petreaca circa sase luni dupa gratii, pana la finalizarea anchetei conduse de Patrick J. Fitzgerald. Miller s-a declarat dispusa sa plateasca acest pret pentru a-si pastra integritatea profesionala. Revista „Time” a adoptat, insa, o atitudine complet diferita. Conducerea trustului a anuntat ca se supune deciziei instantei si a predat anchetatorilor toate documentele interne care pot servi la identificarea surselor. Explicatia acestui gest a fost furnizata intr-o declaratie de presa: „Aceeasi Constitutie care protejeaza libertatea presei cere si supunere in fata hotararilor finale ale instantelor si respectarea deciziilor si sentintelor acestora. Faptul ca Times Inc. dezaproba cu tarie o anumita decizie nu ne scuteste de aplicarea ei.(…) Nimeni nu este de-asupra legii.” Matthew Cooper, jurnalistul de la „Time” care a scris despre Valerie Plame, s-a aratat consternat de decizia redactiei sale. El a declarat ca prefera sa faca inchisoare decat sa-si tradeze sursele. S-a razgandit, in cele din urma, si a acceptat sa depuna marturie in cazul Valerie Plame. De ce aceasta schimbare? Pentru ca – spune el – a primit permisiunea expresa din partea sursei sale. Adica din partea lui Karl Rove. Acuzatiile lansate de Joseph Wilson par sa se confirme. Interesant este faptul ca avocatul lui Rove, Robert Luskin, nu confirma existenta unei autorizari speciale date de clientul sau jurnalistului de la „Time”. El spune ca nu exista decat un singur document – cu caracter general – prin care consilierul prezidential ii „dezleaga” de obligatia confidentialitatii pe toti cei chemati la audieri in cazul Valerie Plame. Document pe care Cooper l-a considerat, pana de curand, irelevant. Atunci, ce l-a determinat pe jurnalist sa revina asupra deciziei sale? Se pare „vina” ii apartine chiar lui Luskin, avocatul lui Karl Rove. Intr-un interviu acordat cotidianului „Wall Street Journal”, acesta a declarat: „Daca Matt Cooper se duce la inchisoare pentru a proteja o sursa, nu pe Karl (Rove – n.n.) il protejeaza”. Ziaristul de la „Time” – care era oricum ingrozit de ideea de a face puscarie – a decis sa vorbeasca. Apararea lui Karl Rove Implicarea lui Karl Rove in scandalul Valerie Plame nu mai este un mister. Anchetatorii au stabilit deja ca el a divulgat – cel putin unui reporter – faptul ca sotia lui Joseph Wilson lucreaza pentru CIA. Cu cateva zile inainte ca aceasta informatie sa ajunga in presa. O demonstreaza cateva documentele interne ale revistei „Time”, care dupa ce au fost predate comisiei de ancheta au ajuns si in posesia publicatiei „Newsweek”. Ce reiese din aceste documente? Ca Rove l-a „avertizat” pe jurnalistul Mattew Cooper – proaspat acreditat la Casa Alba – sa manifeste circumspectie fata de opiniile exprimate in „New York Times” de fostul ambasador Joseph Wilson. Consilierul prezidential a incercat sa minimalizeze ancheta lui Wilson din Nigeria, sugerand ca acesta a fost trimis in misiune de propria nevasta, nu de conducerea superioara a CIA. Iata declaratia lui Rove, reprodusa de „Newsweek”: „Sotia lui Wilson, care lucreaza in cadrul Agentiei in domeniul armelor de distrugere in masa, a fost cea care se pare ca a autorizat calatoria”. Avocatul Robert Luskin insista asupra faptului ca Rove nu a incercat sa disemineze intentionat informatia cu privire la legaturile dintre Valerie Plame si CIA. El a dorit numai – sustine Luskin – sa puna „intr-o alta perspectiva” dezvaluirile lui Joseph Wilson. Ceea ce, din punct de vedere juridic, este extrem de important. Pentru ca fapta sa sa fie considerata infractiune trebuie demonstrat ca Rove a deconspirat in mod deliberat un agent sub acoperire, fiind constient de statutul acestuia. |
CER SI PAMANT ROMANESC 