CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RĂZBOIUL DIN AFGANISTAN și sfârșitul imperiului sovietic

Sfârşitul războiului ruso-afgan

La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) al Afganistanului a fost înlăturat, monarhia abolită, iar Emiratul s-a proclamat republică, cu numele de Republica Democratică Afganistan.

La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict.

În ultimele zile ale anului 1979, în data de 24 decembrie, forțele armate sovietice au invadat Afganistanul, preşedintele Hafiz Ullah Amin a fost ucis, iar puterea i-a fost încredinţată lui Babrak Karmal.

Invazia a declanşat un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran, consemnează istoricul și jurnalistul Ioan Botis în http://www.gazetademaramures.ro.

Forţele afgane implicate în lupte aparțineau Partidului Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra islamiştilor mujahedini, care erau sprijiniți de mai multe ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan, câteva state musulmane și China, în contextul politic internaţional al Războiului rece.

Invazia şi ocuparea Afganistanului de către trupele sovietice | FOTO

Foto: O paradă militară în stil sovietic care a avut loc pe străzile capitalei afgane, Kabul, la 27 aprilie 1983.

Invadarea de către sovietici a Afganistanului a stins flacăra care mai pâlpâia în cenuşa destinderii sovieto-americane. Acţiunea Moscovei a declanșat un lanţ de evenimente a cărui primă verigă a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978.  

Atunci un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a răsturnat guvernul republicii şi l-a ucis pe preşedintele Muhammad Doud Khan, împreună cu întreaga familie.

După semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern afgan, Uniunea Sovietică s-a văzut pusă în situaţia de a sprijini o conducere extrem de nepopulară. Acest regim a fost  înlăturat de dizidenţi din propriile rânduri anul următor, în septembrie 1979 .

Aceştia l-au ucis pe Taraki şi pe tovarăşii lui cei mai apropiaţi.

Foto document: Autorizarea invadării Afganistanului, la 12 decembrie 1979. Conducerea sovietică era atât de preocupată de păstrarea secretului, încât documentul a fost scris de mână și distribuit individual liderilor de la Kremlin spre semnare. Semnăturile apar în diagonală pe pagină. [Sursa: Fond-89].

Încercând să consolideze regimul pro-sovietic instaurat la Kabul, Moscova a trimis în decembrie cu un desant aerian de trupe sovietice la Kabul, pretinzând că acestea au fost invitate în Afganistan de către noul regim.

Aproape 100.000 de soldaţi sovietici au preluat controlul asupra principalelor oraşe şi al marilor rute de transport. Rebeliunea anticomunistă a fost rapidă şi extinsă, iar sovieticii i-au tratat dur pe rebelii mujahedini şi pe aceia care i-au sprijinit, distrugând sate întregi pentru a se asigura că acestea nu devin refugii sigure pentru inamic.

Ceea ce a urmat a fost o continuă luptă de gherilă a afganilor, care le-a provocat sovieticilor mari probleme.

Soviet Invasion of Afghanistan Was Not a Grand Design But a Grand  Entanglement Resulting from Faulty Intelligence, Excessive Secrecy, and a  Paralyzed Leadership, According to Conference of Former Decision-Makers

Foto: Liderul sovietic Leonid Brejnev îi adresează un salut tovărășesc marionetei Babrak Karmal.

În ziua de 4 mai 1986, la scurt timp după instalare, regimul controlat de Moscova al lui Babrak Karmal a fost înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

Liderii sovietici şi cei americani s-au plasat pe poziţii opuse în ceea ce priveşte aventura afgană. Reprezentanţii administraţiei Carter au văzut în aceasta o probabilă încercare a sovieticilor de a-şi extinde influenţa şi prezenţa directă în zona Golfului Persic şi de a ameninţa, astfel, echilibrul strategic existent.

Leonid Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice, a susţinut pe de altă parte că se contura pericolul ca Afganistanul „să se transforme într-o bază militară pentru imperialism pe flancul sudic al ţării noastre.”

Rămâne discutabil cât de mult a putut influenţa Brejnev deciziile politice sovietice, el aflându-se în acel moment într-o agonie prelungită. Cert este că ceea ce părea să fie o acţiune menită să garanteze existenţa unui guvern prosovietic în Afganistan a avut un efect de bumerang extrem de dur. URSS s-a aflat timp de zece ani în fundătura unui război impopular.

Statele Unite au reacţionat cu un embargou asupra comerţului cu cereale, cu un boicot olimpic, cu un spor de cheltuieli pentru înarmare şi cu o atmosferă antisovietică pe toată linia. Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere între marile puteri dispăruse cu adevărat. „Cea mai mare dezamăgire pentru mine personal – scria preşedintele Carter – a fost irosirea oricărei şanse de ratificare a tratatului SALT II” (care prevedea limitarea armamentelor). În cele din urmă, Mihail Gorbaciov a reuşit să scoată Uniunea Sovietică din războiul din Afganistan.

La 27 aprilie 1979, în Afganistan a început Revoluţia din aprilie. La putere a ajuns Partidul Democrat Popular din Afganistan, care a declarat ţara Republică Democrată. Încercările autorităţilor de a introduce noi reforme s-au lovit de rezistenţa opoziţiei islamice. Urmarea a fost declanşarea războiului civil în Afganistan.

În martie 1979, conducerea afgană a adresat prima cerere de intervenţie militară sovietică afgană directă. În total, au existat douăzeci de astfel de cereri. Comisia Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din Afganistan, înfiinţată în anul 1978, a avertizat asupra consecinţelor negative ale intervenţiei sovietice directe şi cererea a fost respinsă.

Totuşi, sovieticii au început pregătirile pentru intervenţia în Afganistan a Regimentului 105 de desant aerian.

Până la sfârşitul lunii iunie 1979, numărul consilierilor sovietici din Afganistan a crescut de la 409 la 4.500 de persoane.

Sovieticii au monitorizat cu prudenţă activităţile conducătorului afgan Amin, cunoscându-se ambiţia şi cruzimea acestuia în lupta pentru realizarea obiectivelor personale. Conducerea sovietică se temea că agravarea în continuare a situaţiei din Afganistan va duce la venirea la putere a unor forţe ostile Uniunii Sovietice.

Mai mult decât atât, au existat rapoarte privind relaţiile lui Amin cu CIA. În cele din urmă, sovieticii au luat hotărârea răsturnării lui Amin şi înlocuirea acestuia cu un lider loial URSS.

Sovieticii au trimis la Bagram aşa-numitul „batalion musulman”, un detaşament al Direcţiei Generale de Cercetare, special creat în vara anului 1979 de soldaţi sovietici de origine din Asia Centrală, pentru executarea sarcinilor speciale în Afganistan.

A început mobilizarea de unităţi şi formaţiuni a districtelor militare din Turkestan şi Asia Centrală. „Batalionul musulman” a fost transferat la Kabul şi a intrat în echipa de pază a palatului lui Amin, fapt care a facilitat în mare măsură pregătirile planificate pentru asaltul palatului.

Pentru această operaţiune, la mijlocul lunii decembrie, în Afganistan au sosit două grupuri speciale ale KGB. Concomitent, sovieticii au declanşat cea mai mare mobilizare militară din 1945. Directiva prin care era aprobată invazia sovietică menţiona:

„Este primită hotărârea cu privire la introducerea unor contingente de trupe sovietice pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan pentru a ajuta poporul afgan prietenos, precum şi crearea condiţiilor favorabile pentru excluderea posibilelor acţiuni antiafgane de ţările vecine.”

Încă din dimineaţa zilei de 25 decembrie, pe podul de pontoane peste râul de frontieră Amudaria a trecut un batalion de paraşutişti sovietici. După două zile, sovieticii au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, blocând aviaţia afgană şi bateriile de apărare antiaeriană.

Alte unităţi militare au fost concentrate în zonele desemnate ale Kabulului, unde au primit sarcina de a bloca principalele obiective guvernamentale, unităţile militare afgane şi alte locuri importante din oraş şi din jurul acestuia.

În seara zilei de 27 decembrie, forţele speciale sovietice, în urma unui asalt care a durat 40 de minute, au capturat palatul lui Amin. În timpul asaltului, Amin a fost ucis.

Conform versiunii oficiale publicate de ziarul „Pravda”, ca urmare a unui val de furie a poporului, Amin, împreună cu complicii săi, a fost adus în faţa tribunalului poporului şi a fost executat. Instituţiile guvernamentale din Kabul au fost capturate de paraşutiştii sovietici.

Prezenţa militară a sovieticilor în Afganistan poate fi împărţită, conform experţilor militari, în patru perioade. Prima dintre acestea se încadrează în perioada decembrie 1979, până în februarie 1980, când sovieticii au invadat Afganistanul şi şi-au postat militarii în garnizoane.

A doua, din martie 1980 până în aprilie 1985, când au fost duse activ acţiuni militare, inclusiv extinse. A urmat etapa a treia, din aprilie 1985 până în ianuarie 1987, când s-a trecut la acţiuni militare active în sprijinirea trupelor afgane de către aviaţia sovietică, artilerie şi unităţi de genişti, cu toate că unităţile forţelor speciale au continuat să lupte împotriva livrării de arme şi muniţii din străinătate.

În această perioadă, o parte din trupele sovietice au fost retrase din Afganistan. În fine, în ultima etapă, din ianuarie 1987 până în februarie 1989, trupele sovietice s-au implicat în politica de reconciliere naţională, cu sprijinul continuu al forţelor militare afgane în luptă.

În timpul războiului sovieto-afgan, SUA şi Marea Britanie au lansat operaţiunea „Faradei”. Aceasta a avut mai multe obiective: crearea taberelor de antrenament, trimiterea sabotorilor din forţele speciale americane şi britanice pentru recunoaştere în zonele Kandahar-Bagram-Kabul, furnizarea de arme, muniţii şi dispozitive explozive şi instruirea mujahedinilor afgani privind tactica activităţii de sabotaj. CIA a primit din partea guvernului SUA indicaţia de a furniza rebelilor arme grele, inclusiv arme fără recul, mortiere şi lansatoare de grenade antitanc.

În 1983, Departamentul de Stat al SUA a recunoscut oficial acordarea de asistenţă militară mujahedinilor. Americanii au furnizat afganilor 1.000 de rachete „Stinger” din care, în timpul războiului din Afganistan, au fost folosite aproximativ 350.

La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

La 13 noiembrie 1986, într-o şedinţă a Biroului Politic al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov a declarat: „în Afganistan luptăm de şase ani. Dacă nu schimbăm abordarea, vom lupta încă 20-30 de ani”.

În timpul aceleaşi şedinţe, s-a acceptat ideea retragerii tuturor trupelor din Afganistan în decurs de doi ani.

Guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operațiune încheiată la 15 februarie 1989.

Tot la 14 aprilie 1989, prin intermediul ONU, miniştrii de externe din Afganistan şi Pakistan au semnat acordul de la Geneva privind reglementarea politică a situaţiei din Afganistan. Garanţi ai acordului au devenit Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică.

Uniunea Sovietică s-a angajat să-şi retragă contingentul său pe parcursul a nouă luni, începând cu data de 15 mai 1988, iar Statele Unite ale Americii şi Pakistanul, la rândul lor, au promis că vor opri sprijinul acordat mujahedinilor.

La 4 februarie 1989, ultima unitate militară a Uniunii Sovietice a plecat de la Kabul.

La 15 februarie 1989, au fost retrase complet trupele sovietice din Afganistan.

Ultimul care a trecut frontiera marcată de râul Amudaria a fost general-locotenentul Boris Gromov, comandantul Armatei a 40-a sovietice din Afganistan.Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta.

Najibullah, omul rușilor, încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil.

Datorită costului mare și inutilității politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez

Războiul Afgano-Sovietic durase nouă ani…

În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării până la alegerile legislative.

Pierderi cauzate de conflict

Cifrele pierderilor în războiul din Afganistan nu sunt cunoscute. Un oficial afgan susţinea, la sfârşitul anului 1989, că intervenţia sovietică în Afganistan a dus la moartea a mai mult de 1,5 milioane de afgani, iar alţi 5 milioane de afgani au devenit refugiaţi.

După război, în URSS au fost publicate în ziarul „Pravda” cifrele de soldaţi sovietici morţi: 13.833 de oameni.

Ulterior, cifra finală a crescut, din cauza persoanelor rănite şi bolnave, după demobilizarea lor din forţele armate.

La 1 ianuarie 1999, se considerau decedate în urma războiului 15.031 de persoane, la care se adăugau 54.000 de răniţi şi traumatizaţi şi 416.000 de bolnavi.

Potrivit profesorului Academiei Medicale Militare din Sankt Petersburg, Vladimir Sidelnikov, cifrele finale nu includ militarii combatanți în Afganistan care au murit din cauza rănilor şi bolilor în spitalele de pe teritoriul URSS.

Un studiu realizat de ofiţerii Statului Major General evaluează la 26.000 numărul victimelor, incluzându-i pe cei morţi în luptă, în urma rănilor, a bolilor sau a unor accidente.

Potrivit statisticilor oficiale, în timpul luptelor din Afganistan au dispărut sau au fost luaţi prizonieri 417 cetăţeni sovietici.

Soarta acestora nu a putut fi stabilită după război. Până în 1992, s-a reuşit eliberarea a 119 prizonieri ruşi.

Mulți istorici consideră că războiul din Afganistan a fost unul din factorii esențiali care au contribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice.

11/01/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SECRETE SOVIETICE DIN TIMPUL RAZBOIULUI DIN AFGANISTAN

Tainele unui război străin

La 15 februarie 1989 s-a încheiat retragerea Armatei Sovietice din Afganistan

Una din caracteristicile esenţiale ale dezastrului militar din Afganistan a constituit-o ocultarea, disimularea din vizorul comunităţii a combatanţilor sovietici care şi-au pierdut viaţa în război, aspect jalonat în obiectivele-directive ale liderilor de la Kremlin.
Înmormântările celor căzuţi erau acoperite de taină, se desfăşurau în secret, pentru ca societatea sovietică să nu afle adevăratele proporţii ale insuccesului intervenţiei militare din ţara vecină. Monumentele funerare ale celor căzuţi nu erau inscripţionate, deoarece ar fi putut compromite politica promovată de Kremlin în ţara montană. Liderii sovietici, de fapt, nici nu operau cu noţiunea de război, ci preferau sintagma ajutor internaţional. Rudele erau informate de către comisariatele militare despre moartea celor apropiaţi, de regulă, după o formulă stereotipă: ,,…îndeplinind obligaţiile de luptă, devotat jurământului militar, demonstrând eroism şi bărbăţie”.

Pe fundalul conflictului armat care se desfăşura în al cincilea an, fără succese majore – anii 1984-1985 au constituit apogeul pierderilor de vieţi umane – a fost adoptată Rezoluţia CC al PCUS P206/2 din 27.06.1985, conform căreia în presă urmau să fie publicate ,,fapte singulare şi separate (nu mai mult decât una pe lună) referitoare la militarii sovietici răniţi sau morţi în urma efectuării serviciului militar, eliminării forţelor de insurecţie, înfăptuirii datoriei de ajutor internaţional acordat poporului afgan”. Această direcţie propagandistică a fost menţinută de către liderii sovietici până la colapsul URSS. Acţiunile propagandistice ale Kremlinului n-au putut însă eclipsa tragediile din familiile combatanţilor căzuţi.

Decesul era învăluit de mister chiar de acolo unde s-a produs: de la felul în care erau transportate cadavrele până la modalitatea în care erau prezentate rudelor. Sicriele combatanţilor sovietici erau pregătite confidenţial, în atelierele de prelucrare a lemnului din oraşul Taşkent, şi erau transportate cu avionul tip AN-12 (ce purtau şi un nume de cod alfanumeric – GRUZ-200 – pentru transportarea morţilor, inclusiv a celor sucombaţi în urma rănilor grave, iar GRUZ-300 – a răniţilor). Mai târziu, acest avion a fost supranumit Laleaua neagră – simbol al morţii. Compozitorul şi interpretul rus Al. Rozenbaum, care a vizitat Afganistanul în câteva rânduri, a creat melodia Laleaua neagră, devenită ulterior imnul veteranilor. În avion erau plasate, de obicei, între opt şi 15 sicrie de zinc (în lexiconul afgan coşciugele erau nominalizate cu noţiunea conservă, în sensul că erau închise ermetic), într-un salon ce avea un miros teribil de cadavru. Au fost şi cazuri excepţionale de transportare a cadavrelor aflate în condiţii de descompunere intensă. Iată doar un crâmpei din amintirile Olgăi Căpăţină, care şi-a făcut serviciul militar în Afganistan în calitate de asistentă medicală, plutonier în cadrul Statului-major al Armatei a 40-a, ofiţer în cadrul serviciului de cercetare, traducătoare: ,,Odată m-au delegat să duc nişte cadavre. În Kandagar a ars morga, era august, o căldură teribilă. Din Kabul mi-au spus: Olga Ivanovna, plecaţi în Kandagar, iar de acolo veţi lua un transport în Şandand, cu altceva. Dar nu mi-au spus ce fel de deplasare era: Veţi afla! Am ajuns la Kandagar, vreo jumătate de oră am aşteptat şi, la un moment, am simţit un miros teribil. Era un maior acolo care mi-a zis ce fel de miros era… Îmi spunea că a ars morga şi morţii sunt expuşi la soare de trei zile. Erau înveliţi în masă plastică şi legaţi, dar nu în sicrie, nu mai era nimic din ei. I-au aruncat în avion. Piloţii erau închişi ermetic în cabina lor, iar eu – împreună cu cadavrele – mai erau un plutonier şi un maior cu mine. Doamne fereşte! Am leşinat, nu ştiu de câte ori mi-a ţinut maiorul acela mâinile pline cu tutun şi răsuflam. Când am coborât în Şandand, am făcut băi, am aruncat toate hainele, am îmbrăcat alte haine; miroseam a mormânt, a mort”.

Coşciugele erau transportate, de obicei, noaptea ca să nu fie în vizorul societăţii sovietice. Cadavrele erau însoţite de un ofiţer din unitatea militară sau de un fost camarad, de regulă, martor la operaţia fatală şi instruit cum să însoţească cortegiul. Sicriele de zinc erau expediate la comisariatele militare de unde fuseseră recrutaţi cei căzuţi în lupte. ,,Am avut un serviciu la comisariatul militar. Acolo aveam o colegă, instructor militar, iar soţul ei era adjunctul şefului secţiei politice. Feciorul lor (pe atunci eram adjunctul comisarului militar) a murit în Afganistan. Datorită serviciului, trebuia să informez familia Evgheniei… Nu ştiam cum să procedez”, îşi aminteşte Valentin Kvaşin, în anii ’80 funcţionar la Comisariatul Militar al RSSM, care a participat la recrutări pentru serviciul militar în Afganistan şi a asistat la ceremonialul înmormântării participanţilor moldoveni în războiul sovieto-afgan.

Folosirea combatanţilor drept carne de tun într-o aventură militară a fost vizibilă şi în ceremonialul înmormântării acestora, a vanităţii postume. Comunitatea sovietică nu trebuia să cunoască unde şi-au pierdut viaţa militarii Uniunii Sovietice. Sicriele de zinc au reprezentat, după caz, doar anumite spaţii simbolistice – locul unde era necesar să fie amplasaţi combatanţii decedaţi. Contextul războiului a creat situaţii când specificul stagiului militar şi-a lăsat amprenta şi asupra morţii. Astfel, unii participanţi nu erau identificaţi în ,,docimazie”, ci doar parţial – ,,după diverse accesorii sau părţi de haină”. De exemplu, din soldaţii detonaţi rămânea ,,doar jumătate de găleată de carne” sau echipajele militare din avioanele distruse de Stingere creau dificultăţi majore în reconstituirea aspectului fizic al piloţilor: ,,Am luat trupurile, aviatorul a ars complet. Ne-am dus să-l scoatem şi el s-a rupt în jumătate…, ars ca cărbunele, numai forma de om”, povesteşte cu groază Vasile Daniţă, care şi-a făcut serviciul militar în Afganistan în anii 1982-1984.
O altă cauză dificilă pentru a reconstitui rămăşiţele fizice ale militarilor sovietici era generată de condiţiile climaterice specifice din Afganistan. Din cauza caniculei erau cunoscute cazuri când cadavrele nu ,,reuşeau să se descompună, se carbonizau”, spunea într-un interviu Iurie Cociaş, fost plutonier, instructor politic în Afganistan (1984).

Specificul morţii a generat utilizarea unor sicrie speciale – fără oberliht – pentru ca rudele celor căzuţi în războiul sovieto-afgan să nu constate vidul interior, element teribil al flagelului militar. Din acest considerent ,,…din Afganistan se trimiteau uneori în sicriu de zinc pietre, nisip, sicriul fiind închis ermetic”. Misterul legat de combatanţii expiaţi şi tendinţa de descifrare, negarea realităţii macabre au constituit pentru apropiaţii acestora acţiuni morale profunde.
Impacienţa războiului a marcat aplicarea unor măsuri speciale, prevăzute în situaţii excepţionale, una dintre acestea fiind bruioanele post-mortem. Combatanţii sovietici, în mod special acei care plecau în misiuni speciale, notau pe o foaie adresa, familia, numele, prenumele, anul naşterii, comisariatul militar de unde au fost recrutaţi, numele unuia dintre părinţi, toate aceste informaţii fiind fixate într-un tub de cartuş. În ciuda faptului că URSS a tins să menţină în taină moartea combatanţilor sovietici, acest aspect a avut efectul unui bumerang, a dezvăluit adevărul despre ce se întâmplă în realitate în Afganistan.

Ion Xenofontov,
dr. în istorie

Sursa: Timpul md.

Evaluarea totală a pierderilor umane în războiul sovieto-afgan atestă 15.051 de morţi din cadrul Forţelor Militare ale Armatei Sovietice. Potrivit datelor furnizate de Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan, numărul total al combatanţilor moldoveni morţi în războiul sovieto-afgan este de 301.

11/02/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia va reveni în Afganistan, alături de trupele NATO !

Rusia va reveni în Afganistan, alături de trupele NATO

Joi, 28 Octombrie 2010

Rusia se va întoarce în Afganistan, de partea trupelor NATO.

Decizia a fost luată în urma unei cereri din partea statelor vestice, care au sprijinit în timpul Rîzboiului Rece mujahedinii pentru alungarea forţelor sovietice de pe teritoriul afgan, informează The Indepedent.

In momentul actual, reprezentanţii NATO poartă discuţii cu Moscova cu privire la livrarea directă de elicoptere, antrenamentul piloţilor, precum şi pentru a permite transportul de arme şi muniţie prin teritoriul rus, ca alternativa la ruta prin Pakistan care este ţinta atacurilor repetate ale talibanilor.

Mai mult decât atât, la summitul din noiembrie de la Lisabona, la care este asteptat şi presedintele Dmitri Medvedev, ar putea fi anunţat un acord cu Rusia.

NATO va folosi elicopterele de la ruşi ca parte a strategiei de retragere a forţelor militare de pe teritoriul Afganistanului. Mai multe aeronave au fost deja vandute Poloniei în acest scop.

Moscova se apropie astfel de fostul său adversar din războiul care s-a încheiat în urmă cu 21 de ani. Principala cauză a acestui lucru o constituie ameninţarea islamică şi importul de heroină tot mai mare care ajunge, prin Asia centrală, în oraşele din Rusia.

Rusia a mai anunţat că nu doreşte retragerea trupelor din Osetia şi Abhazia după rezboiul de acum doi ani, însă oficialii americani şi europeni susţin că ocuparea unui teritoriu suveran al unui stat membru nu este o situaţie care acceptă compromisuri. De asemenea, Moscova doreşte ca NATO să accepte incidentul din Georgia ca un „fapt împlinit”.

În acelaşi timp, Mihaeil Gorbaciov, ultimul presedinte al Uniunii Sovietice şi cel care a decis retragerea trupelor sovietice din Afganistan în urmă cu peste 20 de ani, a avertizat, într-un interviu acordat BBC Moscova,  ca o victorie a NATO în conflictul vechi de 9 ani este imposibilă, iar Statele Unite nu au alta solutie decat retragerea.

Sursa:voceabasarabiei.net

01/11/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: