CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALISTUL Vladimir Socor : ”Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță, iar expansiunea contează cu orice preț. Semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90.”

Vadimir Socor

  Vadimir Socor

Rusia și-a plănuit expansiunea încă din anii ’90

Soluția ca Europa să scape de pericolul rusesc este ca, atunci când Putin nu va mai fi la putere, Rusia să alunece către o perioadă de instabilitate, crede analistul politic specializat în zona Europei de Est, Vladimir Socor.

Într-un interviu acordat publicației Veridica (https://www.veridica.ro/vladimir-socor-rusia-si-a-planuit-expansiunea-din-anii-90), acesta a mai spus și cum semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90 și a vorbit despre șansele Ucrainei în actualul război.

„Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei”

 Imediat după căderea URSS-ului, conducerea de la Kremlin nu a avut un plan specific de re -expansiune a Rusiei post-sovietice în teritoriul fostei Uniuni Sovietice, dar a avut idei și impulsuri fără o planificare concretă.

Ideile și impulsurile le-am văzut în intervenția militară a Rusiei în Transnistria în anul 1992, intervenție continuată până astăzi cu ocuparea militară a unei părți din teritoriul Republicii Moldova.

A fost un simptom de intenție, de viitor, într-un loc specific din fostul imperiu sovietic și țarist.

Alt indiciu al pericolelor care vor urma au fost declarațiile oficialilor din jurul lui Boris Elțîn, încă în toamna lui 1991 și primăvara lui 1992, care avertizau că o Ucraină independentă va trebui să renunțe la acele teritorii pe care chipurile Rusia sovietică le-ar fi acordat Ucrainei.

Și am văzut aceleași intenții și impulsuri în cazul Georgiei, unde Rusia a cotropit în anul 1991 Abhazia și Osetia de Sud.

Un plan general nu exista. Dar au existat aceste noțiuni, aceste intervenții la nivel local care anunțau o strategie generală.

Îi revine domnului Putin rolul istoric de a duce la îndeplinire o strategie generală.

 Putin reprezintă Rusia istorică. Reprezintă o Rusie veșnică, o Rusie neschimbată. Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei. Nu există nici o premisă de ordin istoric pentru a aștepta liberalizarea Rusiei.

Chiar acele elemente din Rusia care se pronunță pentru o guvernare de tip modern, una nu autocratică, dar instituțională de tip modern, aceștia sunt liberalii ruși, chiar și acești liberali se pronunță pentru imperiu.

Am discutat în prezentarea făcută azi despre ideologia rușilor albi, monarhiști, din războiul civil care concepeau Ucraina ca pe o ”MaloRusie”, o Rusie mică, un apendice al Rusiei Mari, o Ucraină care nu avea dreptul la denumirea de Ucraina și nu avea identitate națională. Putin reia această ideologie.

În Rusia de azi există liberalii care fac parte din sistem, ei sunt denumiți ironic de către criticii lor ”sislibs”, e o denumire sarcastică, înseamnă „sistemnâi liberala”, liberalii care fac parte din sistem.

Ei sunt anturajul lui Dmitri Medvedev, personalități de tip oligarhic precum Anatoli Ciubais, liberali din domeniul finanțelor cum ar fi ministrul de finanțe Cudrin sau președintele Sberbank, Herman Gref, aceștia sunt liberalii din sistem care au aceeași atitudine în privința Ucrainei.

Dmitri Medvedev este unul dintre cei mai agresivi în această privință. Ucraina este un apendice al Rusiei, nu are dreptul la existență proprie, iar atuurile industriale ale Ucrainei trebuie să fie integrate cu economia rusească.

Dacă Rusia alunecă spre instabilitate după Putin, Europa ar scăpa de pericolul rusesc.

Speranța mea personală este într-o „smuta”. 

Smuta este un concept din istoria Rusiei, înseamnă prăbușirea autorității centrale și o perioadă de dezordine, anarhie și concurență violentă între diferite grupări.

 Smuta este denumirea perioadei de la începutul secolului al XVII-lea, pe care noi o cunoaștem din istoria artei și a muzicii ca fiind perioada lui Boris Godunov. Perioada aceea a fost o smută în care autoritatea țaristă s-a prăbușit. Au fost câțiva concurenți candidați potențiali pentru tronul Rusiei, o perioadă de anarhie, nici măcar de război civil, dar o perioadă de prăbușire totală și anarhie, care a fost până la urmă reglementată prin ascensiunea la putere a dinastiei Romanovilor.

Perioada s-a încheiat și Rusia și-a reluat cursul de expansiune care a fost marcat de încorporarea jumătății de est a Ucrainei, în 1654.

În secolul XX am avut două smute. A fost prăbușirea Rusiei la sfârșitul Primului Război Mondial, datorită victoriei Germaniei.

Acest fapt este insuficient conștientizat sau poate chiar rămâne neconștientizat în mentalul colectiv românesc și din Europa răsăriteană: Germania a înfrânt Rusia în Europa Răsăriteană, a zdrobit pur și simplu puterea militară a Rusiei și a dictat condițiile păcii de la Brest Litvosk care a dezmembrat imperiul rus.

Asta ar fi prima smuta din secolul XX…

Înfrângerea Rusiei de către Germania a dus la o smuta în Rusia, prăbușirea autorității centrale, anarhie, război civil. Acea smuta s-a încheiat în 1921, dar a dus la refacerea unei noi Rusii, sub forma Uniunii Sovietice.

A doua smuta a sec. XX a fost prăbușirea URSS în 1991, când s-a creat acea uriașă fereastră de oportunitate pentru ca URSS să se dezmembreze și pe ruinele ei să apară multe state independente.

În actualul context, în secolul XXI, o a patra smuta din istoria Rusiei ar aduce beneficii nu Rusiei, ci lumii care privește cu crispare și cu groază la niște acțiuni pe care de multe ori nu le înțelege.

Beneficiile smutei ar fi eliminarea primejdiei rusești în Europa. Pur și simplu. Izolarea Rusiei acolo unde e locul Rusiei, dincolo de Europa, undeva la hotarul dintre Europa și Asia sau chiar în Asia. Acolo este locul Rusiei.

Încă nu putem prevedea efectele sancțiunilor economice pe termen mediu și lung. Deocamdată ne aflăm încă în limitele termenului scurt. Pe termen scurt sancțiunile economice încă nu au avut impactul dorit de noi. S-ar putea să-l aibă pe termen mediu. S-ar putea să contribuie la o nouă Smută în Rusia. Încă nu știm, nu putem prevedea.

Va depinde foarte mult și de evoluția războiului din Ucraina. Rusia dorește ușurarea sancțiunilor, că n-ar fi realist să dorească eliminarea sancțiunilor.

Posibil ca un armistițiu în Ucraina, cu consimțământul Ucrainei, ar putea fi folosit ca argument pentru ușurarea unora dintre sancțiuni, în mod selectiv. Nu știm.

Deocamdată veniturile de export ale Rusiei din petrol, gaz și alte materii prime sunt mai mari anul acesta decât anul trecut. Cu toate că volumele au scăzut, veniturile au crescut din cauza creșterii prețurilor.

Repet. Impactul sancțiunilor este în momentul de față imprevizibil. Dacă sancțiunile sunt aplicate cu consecvență și sporite atunci s-ar putea ca Rusia să se dezintegreze economic ceea ce ar fi în interesul tuturor. Nu toate guvernele consideră că o smută în Rusia ar fi în interesul Occidentului. Nici pe departe toate guvernele.

Unele guverne, cel francez, de exemplu, consideră că Rusia aparține Europei și trebuie să fie reintrodusă în conceptul european. Această idee este o specialitate istorică a Franței…

Putin este predictibil pentru experți sau cel puțin pentru unii experți. Dar Putin a introdus ambiguitatea juridică prin care derutează și introduce confuzie în rândurile guvernelor occidentale și politicii acestora.

În cazul Donețkului și al Luhanskului, în Crimeea. Donețk și Luhansk, până la acest război, urmau să facă parte și să nu facă parte din Ucraina. Urmau să fie anexate și să nu fie anexate de Rusia, situație cu ambiguitate.

Pe hârtie, Donețk și Luhansk urmau să facă parte din Ucraina în mod nominal, în mod juridic, dar de facto, s-ar fi aflat, se aflau deja, sub controlul deplin al Rusiei din punct de vedere militar, economic și politic.

Controlate sută la sută de către Rusia, dar juridic făcând parte din Ucraina. În așa mod încât Donețk și Luhansk să fie în interiorul Ucrainei în suficientă măsură ca să influențeze politica Ucrainei din interior.

Asta este ambiguitatea magistrală a acordurilor de la Minsk. Așa-ziselor acorduri, de fapt, dictate de Rusia. Între timp Rusia a anulat acordurile de la Minsk declarând că Donețk și Luhansk sunt state independente.

De facto anexate la Rusia.

Și aici rămâne o doză de ambiguitate. Deși Donețk și Luhansk ar face parte integrantă din Rusia din toate punctele de vedere, militar, economic, politic, cultural, psihologic, din toate punctele de vedere, ar face parte din Rusia, oficial ele sunt declarate ca state independente. La fel și Abhazia și Osetia de Sud. Fac parte de facto din toate punctele de vedere din Rusia, dar sunt declarate, juridic, state independente.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț”

 Către ce mergem acum? Mergem către o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei. Eu nu am împărtășit deloc optimismul care a domnit în Occident în martie și aprilie când Occidentul prezuma victoria Ucrainei și înfrângerea Rusiei.

A fost o euforie artificială și eu mă tem că la nivel psihologic această euforie a servit drept justificare a politicii de expectativă din partea Occidentului, fără să înarmeze Ucraina în mod adecvat, așteptându-se ca Ucraina să câștige războiul cu asistență minimă.

Cu fiecare zi care trece din martie și până astăzi Rusia câștigă teren, pas cu pas, într-un mod foarte ineficient, cu pierderi uriașe în fiecare zi, din efectivele militare, cu comandament militar ineficient, incompetent, poate chiar arhaic, cu armament demodat, împotriva unor trupe ucrainene care performează mai presus de orice așteptări, dar Rusia iese câștigătoare netă.

În fiecare zi, avansează, pas cu pas, și câștigă mai mult teren în dauna Ucrainei, în fiecare zi distruge și mai mult infrastructura…

Afară de cazul în care statele Occidentale trec imediat, fără a mai pierde timpul, la înarmarea serioasă a Ucrainei, o infuzie de armament greu, de natură ofensivă, cu rază de acțiune lungă pentru a face posibilă o contraofensivă a Ucrainei.

Ucraina își asumă această contraofensivă, a declarat de multe ori că își asumă această contraofensivă, cu condiția să fie înarmată adecvat în modul pe care tocmai l-am descris.

Fereastra de oportunitate se închide la începutul toamnei.

O contraofensivă nu va mai fi posibilă începând cu mijlocul toamnei. Și este nevoie de această infuzie instantanee de armament de natura pe care am descris-o și va mai fi nevoie de câteva săptămâni pentru ca trupele ucrainene să se antreneze în folosirea acestui armament. Atunci, contraofensiva va fi posibilă la sfârșitul verii.

Posibil, dar fără probabilitate, posibilitate ipotetică, o nouă fereastră de oportunitate ar putea să se deschidă primăvara dacă până atunci Rusia nu se fortifică pe liniile frontului pe care le va fi atins la toamnă.

 Să sperăm că așa va fi. Deocamdată Rusia nu s-a fortificat pe liniile actuale ale frontului deoarece ea așteaptă să mai extindă liniile actuale.

Dacă Rusia va atinge punctul culminant al expansiunii ei în Ucraina și va decide să se fortifice pe o anumită linie a frontului, atunci va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil pentru ucraineni să întreprindă o ofensivă deoarece costurile în pierderi umane vor fi imense și Ucraina, spre deosebire de Rusia, ține seama de factorul pierderilor umane.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț.

Publicitate

19/06/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum s-a schimbat în primele trei luni de conflict propaganda de război din Rusia și Ucraina

Războiul din Ucraina a fost declanșat de Rusia sub pretextul denazificării țării vecine. Din perspectiva Moscovei ar fi trebuit să fie o operațiune rapidă încheiată cu schimbare de regim la Kiev. Pentru ucraineni, pe de altă parte, prioritatea, în primele zile, a fost supraviețuirea. Evoluțiile din teren – și succesul defensivei ucrainene – au dus la ajustarea acestor obiective, lucru care se vede și din narațiunile celor două tabere.

Ucraina: de la rezistență la victorie

Publica’ia online https://www.veridica.ro constat[ că mesajele din presa ucraineană și discursurile politicienilor de la Kiev erau în prima lună a războiului dominate de ideea rezistenței – ucrainenii trebuia să se mobilizeze și să facă toate eforturile pentru a evita ocuparea țării lor de către Rusia.  

Este reprezentativ un discurs al fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, care le spunea acum trei luni apărătorilor Kievului să mai reziste încă vreo 2-3 săptămâni, menționând că apoi rușii vor fi nevoiți să se retragă.

Implicându-se în susținerea unităților de apărare teritorială, Poroșenko avea discursuri asemănătoare cu cele ale liderului ucrainean Volodimir Zelenski privind rezistența națională față de agresiunea rusă.

A fost un episod unic în istoria Ucrainei, când discursurile lui Zelenski și cele ale rivalului său politic Poroșenko se asemănau foarte mult.

La 27 mai, după ce trupele ruse s-au retras din Kiev și din alte regiuni ucrainene, Poroșenko nu mai amintea nimic de rezistență, ci de necesitatea de a învinge Rusia: „Înfrângerea lui Putin este tot mai aproape, iar victoria Ucrainei este iminentă”.

Fostul președinte nu e nici pe departe un caz singular: discursul politicienilor și al presei din Ucraina a devenit mult mai curajos în ultimele trei luni. Narațiunile despre rezistență au început să fie înlocuite – total sau parțial – cu mesaje despre victorie și necesitatea de a recupera teritoriile ocupate de Rusia.

Rusia: „operațiunea specială” cu obiective incerte

În Rusia cele mai profunde metamorfoze s-au produs în sfera discuțiilor despre „operațiunea specială” militară pe teritoriul Ucrainei. La început, Kremlinul susținea că scopul acestei operațiuni este denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, inclusiv prin schimbarea regimului Zelenski cu unul mai prietenos față de Rusia.

În cele trei luni de război atât Ministerul Apărării, cât și jurnaliștii din presa pro-Kremlin au încercat să schimbe treptat obiectivele vechi ale „operațiunii speciale” cu altele, mai noi, care să reflecte realitatea din teren. Retragerea militarilor ruși din regiunile din nordul Ucrainei, pierderile enorme ale Rusiei, în combinație cu sancțiunile introduse de Occident, au determinat revizuirea obiectivelor tactice ale „operațiunii speciale”. S-a renunțat la regiunea Kiev, dar a început să se vorbească din ce în ce mai mult despre Donbass și Odessa.

Acest război cu obiective incerte pentru Rusia, indiferent de situația de pe teren, este oricum unul victorios – îi informează pe ruși presa pro-Kremlin. Zilnic se spune despre naziștii uciși și rusofonii salvați de armata rusă.

La trei luni de la invadarea Ucrainei nu prea se știe care sunt obiectivele oficiale și cele reale ale „operațiunii speciale” lansate de Kremlin. Orice s-ar întâmpla pe front, rușii află din presă că așa trebuie să fie, „totul este sub control”.

Portrete ale apărătorilor ucraineni

În timp ce Volodimir Zelenski vorbea în fața parlamentarilor statelor din Occident, cerând ajutor, apelând la simboluri politice și argumente istorice, presa ucraineană scria despre oameni simpli care și-au lăsat familiile și afacerile și s-au înrolat în armată. Pentru a încuraja implicarea oamenilor în apărarea țării, presa publică informații despre tineri luptători care își riscă cu viața pentru viitorul țării.

Kievul încearcă să responsabilizeze cetățenii, insistând că apărarea națională este cea mai importantă în aceste zile. Dacă Moscova nu prea relatează despre activitățile militarilor săi de pe front, Kievul promovează din ce în ce mai mult istorii despre armată și oamenii curajoși care s-au înscris în rândurile acesteia.

Naziștii ruși versus naziștii ucraineni

Atât presa rusă cât și cea ucraineană au folosit noțiunea de naziști pentru a caracteriza armata inamicului.

În timp ce în Ucraina narațiunea a apărut în contextul atrocităților Rusiei și crimelor de război comise de militarii ruși, în Rusia presa pro-Kremlin scrie despre neonazismul din Ucraina de câțiva ani.

Tot ceea ce vine în contradicție cu viziunile Rusiei în acest război este etichetat ca „nazist” sau „american”.  Treptat, în narațiunile politice și de presă din Rusia „nazist” și „american” au devenit sinonime.

În Ucraina, președintele Volodimir Zelenski i-a numit de mai multe ori naziști și fasciști pe invadatorii ruși.

Ambele state vor să-și mobilizeze populația apelând la emoții istorice negative legate de militarii naziști din perioada celui de al Doilea Război Mondial. Ucraina răspunde destul de eficient propagandei Rusiei cu propriile narative, menite să demoralizeze adversarul.

Tot mai multă propagandă în Rusia

În ultimele trei luni, presa rusă produce mult mai multe narațiuni de propagandă și mai puține fake news. Sunt utilizate narațiuni de propagandă din ce în ce mai simple, dar și mai ușor de demontat. Este reprezentativă în acest context o narațiune de propagandă a Rusiei, demontată de Veridica, potrivit căreia Occidentul investighează atrocitățile comise de naționaliștii ucraineni pe teritoriul Ucrainei.

Presa din Rusia a omis fragmente importante din textul comunicatului Departamentului de Stat al SUA, în care e menționată responsabilitatea militarilor ruși pentru atrocitățile din Ucraina.

Așadar, știrile din Occident sunt traduse intenționat greșit, sunt omise fragmente din text în care este criticată Rusia, nu sunt trimiteri prin hyperlink la știrile în limba engleză sau franceză. Aceleași metode, de fapt, erau folosite în URSS.

Narațiunile de propagandă ale Rusiei sunt o repovestire a știrilor din afară prin prisma propriilor mesaje false, distribuite pe parcursul ultimilor ani.

Dacă situația nu se va schimba, Rusia se va transforma treptat într-un stat închis informațional, izolat totul de lume, după modelul Coreei de Nord.

Mai multe arme pentru Ucraina

După ce Rusia a început să își concentreze eforturile pe ofensiva din Donbass și s-a retras din regiunile Kiev și Sumî, Ucraina a revenit la narațiunile de la mijlocul lunii aprilie când erau solicitate tot mai multe arme.

Atât presa, cât și politicienii ucraineni subliniază că armata va lupta cu eroism, dar victoria Ucrainei depinde în mare măsură de armamentul care poate fi trimis de statele din Occident.

În presa ucraineană chiar a apărut o adevărată „vânătoare” a statelor care renunță să furnizeze armament Ucrainei sau care nu permit tranzitarea teritoriilor de către transporturile militare și non-militare din Occident. Cel mai mult este criticată Ungaria.

Subiectul armamentului pentru Ucraina este unul dureros pentru presa și politicienii din Rusia care, dimpotrivă, atacă statele care se implică mult în susținerea Forțelor Armate ale Ucrainei. De exemplu, Polonia, care a fost unul dintre cei mai fideli susținători ai Ucrainei în aceste trei luni de război, este arătată în presa rusă ca un inamic al „lumii ruse”, ca un stat care vrea să anexeze teritorii ucrainene, mascând „ideile sale agresive” cu mesaje de susținere a poporului ucrainean.

Discuții despre pace: la Kiev se așteaptă victoria, la Moscova – demilitarizarea

Și în Ucraina și în Rusia se discută despre pace, dar acest cuvânt este înțeles diferit. Președintele Volodimir Zelenski și presa din Ucraina vorbesc despre pace după victoria asupra Rusiei. Victoria implică și recuperarea de către Kiev a teritoriilor ocupate. Există și o presiune enormă din partea societății ucrainene asupra autorităților să nu cedeze niciun milimetru din teritoriul Ucrainei.

Pentru Moscova, pacea nu poate veni decât în urma „demilitarizării” și „denazificării”, adică a curățirii teritoriului unui stat vecin și suveran de elementele politice neconvenabile Kremlinului. Pacea înseamnă pentru Kremlin și presa rusă înfrângerea Ucrainei și transformarea ei într-un nou Belarus, cu autorități marionete și cu o independență formală. Nu contează câte victime vor fi în Ucraina în urma bombardamentelor asupra localităților, contează pacea dorită de Moscova.

Relatările despre evenimentele din Ucraina sunt numite de presa ucraineană invadare, război, genocid, agresiune, iar de presa din Rusia – operațiune specială, demilitarizare, salvarea rusofonilor de genocid. Utilizarea cuvântului „război” în timpul discuțiilor despre Ucraina este interzisă.

În loc de pace – semne ale unei noi faze a războiului

După trei luni de război, narațiunile presei și ale oamenilor politici din Ucraina și Rusia au cunoscut o serie de modificări drept reacție la evenimentele militare.

Cert este că tendințele din spațiul informațional și politic din cele două state nu sunt un temei pentru a prognoza un sfârșit al ostilităților în cel mai scurt timp, ci dimpotrivă indică intrarea într-o nouă fază a conflictului – cea a confruntărilor prelungite în plan militar, informațional și psihologic. Este un adevărat război de uzură.

10/06/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: