CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În timpul răzbiului de rezistență anticomunistă, o comună din Apuseni s-a proclamat independentă

Rezistența anticomunistă a fost una dintre cele mai glorioase file din istoria poporului român. Mai mult de un deceniu, oameni curajoși s-au opus cu arma în mână opresiunii sovietice, plătind cu prețul vieții pentru acest lucru.

Istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și pentru Memoria Exilului Românesc estimează că „aproximativ 10 mii de persoane au fost ucise în confruntările armate cu trupele de Securitate sau au fost executate în stil mafiot, cu un glonț în ceafă, fără nici o judecată”.

Băișoara – comuna independentă 24 de ore

Unul dintre cele mai impresionante episoade ale luptei anticomuniste de după cel de-al doilea război mondial s-a petrecut în zona Muntele Băişorii şi l-a avut ca erou principal pe unul dintre cei mai capabili ofiţeri ai Armatei Regale Române. Este vorba de căpitanul de flotilă aeriană din Turda Diamandi Ionescu, consemnează https://romanialibera.ro.

Născut la Galaţi, acesta a servit în aviaţia militară, unde s-a făcut remarcat datorită capacităţilor sale deosebite. După sfârşitul războiului, el servea în cadrul unităţii de aviaţie de lângă Turda.

În anul 1946, Diamandi Ionescu a protestat împotriva falsificării alegerilor. Aşa că a intrat în vizorul autorităţilor comuniste. El a fost arestat de comunişti în anul 1948 sub acuzația falsă că ar fi părăsit ţara în anul 1944, o dată cu armatele hitleriste, iar apoi s-ar fi întors ca să organizeze diferite acte de spionaj şi de sabotaj.

Diamandi Ionescu a reuşit, împreună cu alţi doi deţinuţi, Iosif Codoreanu şi Simion Gălbează, să spargă uşa închisorii şi să evadeze din arestul Siguranţei din Turda. Cei trei au ales să se refugieze în Munţii Apuseni, pe Valea Arieşului şi pe Valea Ierii, spre Muntele Mare.

De aici coborau şi îi pedepseau pe cei care asupreau populaţia: pe secretarii partidului, pe agenţi şi pe jandarmi; pe unii i-au spânzurat. Intr-una din zile au coborât din Muntele Băişoara şi au ridicat jandarmii, autorităţile locale şi colaboraţioniştii din Băişoara, care au fost ţinuţi ca ostatici într-o colibă de la marginea acestei comune. După aceea au ars registrele de cote, tablourile „iubiţilor conducători”, au tăiat firele telefonice şi au declarat comuna liberă şi independentă.

Abia după 24 de ore a sosit armata, cu tunuri şi echipament de război şi s-au declanşat lupte crâncene.

În septembrie 1949, a avut loc bătălia de la Şesul Cald.  Moţii au aprins focuri pe culmile munţilor, iar securiștii înaintau ținând în faţă scuturi umane formate din femei cu copii în braţe Partizanii au dat drumul unei ciurde de vaci speriate, iar animalele au dezorganizat dispozitivul securiştilor, astfel că luptătorii anticomunişti au reuşit să se retragă pe valea Ierii.

Grupul s-a destrămat. Simion Gălbează a fugit spre Iugoslavia şi a fost împuşcat în timp ce încerca să treacă graniţa. Iosif Codoreanu s-a înrolat în armată, în încercarea de a-şi şterge urmele, iar Diamandi Ionescu s-a angajat muncitor la fabrica Electrocarbo din Cluj. El însă a fost trădat de soţia sa, care devenise amanta unui ofiţer de Securitate.

Diamandi Ionescu a fost arestat în cantina fabricii, după ce a încercat să se sinucidă. Sub tortură, securiştii au aflat numele sprijinitorilor săi. În Muntele Băişorii, arestările au avut loc în vara anului 1950.

Sute de persoane au fost denunţate de colaboraţioniştii care fuseseră obligaţi de partizani să-şi roadă carnetele de membri de partid. 50 dintre acestia au ajuns după gratii şi au primit condamnări cuprinse între un an şi 20 de ani de închisoare.

Deşi erau condamnaţi la închisoare, securiştii i-au asasinat pe Ştefan Vâtcă şi pe Vasile Vâtcă.

Diamandi Ionescu şi Iosif Codoreanu, condamnaţi la moarte, au fost executaţi în anul 1951.

Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României, p. 87-89, Editura ”Gândirea românească”, 1993

Publicitate

23/02/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost o vreme când propaganda istorică sovietică ridica în slăvi bandiții ruși, botezați cu nerușinare, ”partizani moldoveni”…

 

„Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși

„Grupul atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”, raportau sovieticii despre activitatea partizanilor 

Este binecunoscut faptul că, în cel de-al Doilea Război Mondial, sovieticii n-au avut cum să organizeze activități subversive în spatele frontului român, în Basarabia, din simplul motiv că, în iunie-iulie 1941, armata română intrase pe acest teritoriu, multașteptată și întâmpinată cu flori de către băștinași.

Astfel, după război, propaganda sovietică a fost nevoită să inventeze niște „partizani moldoveni”, cărora le-a atribuit curaj și acțiuni inexistente.

Minciunile bolșevice stau inserate și astăzi atât în enciclopediile vremii și în presa sovietică, cât și pe internet. Deschiderea arhivelor de război însă pune toate lucrurile la locul lor în această privință.

Unii pretinși istorici continuă până în prezent să manipuleze lumea cu născocirile bolșevice.

Începând cu platforma enciclopedică virtuală Wikipedia și până la scrierile academice din Rusia, vom găsi o mulțime de afirmații fără suport, precum că, „între anii 1941-1944, pe teritoriul RSSM, au activat vreo trei mii de partizani, care au nimicit peste 27 mii de ocupanți, au aruncat în aer peste 300 de garnituri militare de tren, 62 de poduri de comunicații, au distrus 20 de avioane, peste o sută de tancuri, alte sute de mașini…” etc.

În realitate, așa-zișii „partizani moldoveni”, chiar dacă se și arătau pe undeva prin Basarabia, nu erau decât niște diversioniști din trupele sovietice regulate, antrenați pentru activități în spatele frontului, dar și anihilați cu rapiditate, dacă era cazul.

În primăvara anului 1944, linia frontului s-a stabilit pentru un timp îndelungat lângă Orhei.

Căutând aventuri, un grup de ostași roșii s-a rătăcit prin pădurea satului Săseni, zonă controlată de trupele române. Au dat de casa pădurarului, căruia i-au cerut „să le raporteze situația”.

Cu țeava puștii „eliberatoare” în piept, pădurarul a zis ceva, bâlbâindu-se. Aflând că trupele inamicului încă n-au călcat pe acolo, sovieticii au tras focuri de armă în niște animale, ca să se hrănească, dar… s-au dat de gol.

La fața locului, a sosit imediat un dispozitiv al Armatei Române și, în scurt timp, nepoftiții s-au trezit ciuruiți. Cei rămași vii au reușit să se ascundă prin pădure, în dezordine.

Klava de lângă șefu’ și Valea din „zemleankă”

Întâmplarea de mai sus face parte din memoriile lui G. Osipov, publicate în seria de volume sovietice „Военная Литература”.

Însă câteva decenii mai târziu, birourile propagandistice ale partidului bolșevic au ticluit o poveste întreagă despre pretinsul eroism al așa-zisului „detașament de partizani „Jurnalist” de la Săseni, condus de moldovenii M. Smеlevski și E. Isaikin”.

Pentru ca această istorie să pară mai credibilă, istoriografii sovietici au găsit și oamenii „de la transmisiuni”, și anume pe Klava Krikunenko din Rostov și Valea Maksimova din stepele Hersonului.

Iar pentru sperietura pe care a tras-o, pădurarul din Săseni s-a învrednicit de titlul de „partizan-erou din sânul poporului moldovenesc”.

Fiindcă autorii poveștii nu cunoșteau numele acestuia, l-au botezat simplu: „Moș Chirică, pădurarul din Săseni”.

De asemenea, Klava nu era decât „prietena de bordei” (zemleancă) a tovarășului Smelevski.

În acest sens, menționăm că, în fiecare grup de diversioniști, sovieticii plasau și câte o fată, două, ca telefoniste sau bucătărese.

De regulă, acestea trăiau în coliba comandantului, dar puteau să înnopteze și în cazarmă. Uneori însă comandantul le lua în dormitorul său pe amândouă și soldații rămâneau cu buza umflată și unii dintre ei se dedau la sodomie. 

 

„Marea unitate moldovenească de partizani” era plină de infractori

Să vedem cu ce se mai ocupau „partizanii moldoveni”, care nici nu cunoșteau în ce parte se află Moldova. În vara anului 1943, comandamentul sovietic a desantat prin pădurile Ucrainei și Belarusului câteva grupuri de parașutiști, care trebuiau să formeze „Marea unitate moldovenească de partizani”.

Aceștia s-au contopit cu grupurile mai vechi: „Grigori Kotovski”, „Serghei Lazo” şi altele, având misiunea să ajungă în marș de luptă până în Basarabia.

În funcția de comandant, l-au numit pe „cel mai moldovean dintre moldoveni”, colonelul de securitate Andreev, un siberian get-beget, pe care arhivele germane din acele timpuri îl numeau „un bandit înrăit”. Iată și alte nume din renumita formațiune de „luptători moldoveni”: I. Alioșin, G. Rudi, A. Drucin, P. Leasnikov, I. Logacev, K. Prostasinski, P. Tarapin etc.

Până la urmă, la această unitate „moldovenească” n-a aderat niciun basarabean. Andreev cu bandiții săi n-au mai reușit să ajungă nici până la Nistru, însă au făcut tărăboi mare prin Ucraina.

Cităm doar câteva pasaje din arhivele recent descoperite:

„Detașamentul moldovenesc „Kotovski”, în număr de vreo cincizeci de bărbați, este dislocat în raionul Vîsotski, cătunul Veliuga… Grupul acesta atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”.

Un oarecare partizan „moldovean” pe nume Volodin scria într-o notă adresată comandamentului central ucrainean: „Tov. Frolov, vă raportez o serie de atrocități comise de oamenii lui Kojuhari.

Aceștia fac incursiuni pe care le numesc „operațiuni cu inamicul”, care, de fapt, nu-s altceva decât acțiuni de jefuire și execuție a populației pașnice… Oamenii lui Kojuhari au deschis focul de mitralieră, în dezordine, prin satul Lalcitska Buda.

Combatantul Tușinski a rănit-o aproape mortal pe o minoră din familia Lișcinski…

Altădată, grupul comandantului Anisimov i-a jefuit pe țărani, sechestrându-le dobitoacele, pâinea, hainele, inclusiv 30 de basmale femeiești. După aceasta, Anisimov a schimbat prada pe rachiu și s-a pus pe băut. Când i-am atras atenția la fărădelegile comise, el şi-a justificat jafurile prin faptul că obiectele au fost sustrase de la evrei și polițiști…”

După ce s-a speriat de nemți, a cerut să fie decorat pentru vitejie

Volodin menționa în aceeași notă:

 

„Într-un raport, Kojuhari a informat greșit despre faptele oamenilor săi, inventând că au ucis 52 de polițiști și soldați nemți. În realitate, Kojuhari l-a trimis pe Anisimov cu un detașament de 24 de oameni în satul Bechi, unde aceștia s-au îmbătat ca porcii și au adormit, fără să-și pună măcar vreo santinelă. Noaptea, ostașul Titovici a ieșit afară și a văzut un grup de dușmani care se apropiau. A deschis focul și i-a culcat pe vreo șase, reușind să-i alerteze pe tovarășii săi, dar a căzut în luptă.

Speriindu-se că nemți ar fi mai mulți, Anisimov a lăsat corpul neînsuflețit al eroului pe câmpul de luptă și a fugit. Ulterior, Kojuhari a solicitat ca, pentru această operațiune pierdută, să fie decorați cu ordine și medalii Anisimov, Drunin și, desigur, el însuși, care nici măcar n-a fost prezent la fața locului.” (Arhiva de Stat a Ucrainei, ЦДАГО. Ф.62. Оп. 1. Спр. 38.)

P.S. Un „patriot moldovean”, ascultător devotat al poveștilor sovietice despre război, se plângea odată în felul următor: „M-am întristat citind că, pe vremea războiului, s-a înregistrat numai un singur partizan moldovan, restul fiind din Rusia și Ucraina. De atunci nu mai pot cânta „Oh, smugleanka-moldavanka” și nici filmele cu partizani nu mai are rost să le privesc.”

Auzindu-l, un altul îi răspunde: „O fi poate adevărat că doar un singur moldovean a fost partizan în război, dar nici aceluia nimeni nu-i știe numele…”. 

 

 

Sursa: George Mârzencu

https://www.timpul.md/articol/istorie––partizanii-moldoveni-erau-bandii-ruși 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/?s=bandit+kotovski

 

17/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: