ROMÂNISMUL LA RĂSĂRIT DE PRUT, ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX -lea

 

Teritoriul românesc numit Basarabia s-a unit benevol cu România în 1918, în baza deciziei Sfatului Ţării, primul Parlament al acestei provincii, exponentul conştiinţei naţionale româneşti a populaţiei băştinaşe basarabene.

Forţele motrice a acestei Uniri n-au fost împrejurările politice şi istorice, ci românismul locuitorilor teritoriului dintre Prut şi Nistru, conservat şi ocrotit de Biserică, de ţărănime, dar şi de intelectuali şi alţi adevăraţi patrioţi, care tot din rândul ţărănimii îşi trăgeau obârşia.
La 28 octombrie 1920, prin încheierea Convenţiei internaţionale în chestiunea Basarabiei, care a avut loc la Paris, între Anglia, Franţa, Italia, Japonia pe de o parte şi România, se recunoştea suzeranitatea României asupra Basarabiei.

Convenţia a fost semnată, dar n-a fost ratificată de Japonia. Uniunea Sovietică, prin încheierea la Londra a pactelor de neagresiune din 3 şi 4 iulie 1933, de fapt recunoştea şi ea actul Unirii Basarabiei cu România.

După istoricul Alexandru Boldur „prin Convenţiile din 1933 Sovietele au creat Basarabiei o situaţie prin care «posesiunea» se transformă inevitabil în «drept», starea de fapt se îmbracă în forme legitime juridice”.

„Prin urmare, consideră A. Boldur, înainte de 1940 situaţia Basarabiei se baza din punct de vedere juridic pe:

1. Voinţa populaţiei Basarabiei de a trăi în componenţa statului naţional românesc.

2. Voinţa României de a avea această provincie în competenţa teritoriului său.

3. Voinţa principial exprimată în 1917 a guvernului sovietic, de a socoti liber de
legătură cu statul rusesc oricare popor din cuprinsul vechii Rusii ţariste.

4.Dreptul de autodeterminare a naţionalităţilor, recunoscut de guvernele revoluţiei ruse,
anterioare sovietelor.

5. Angajamentul formal al Sovietelor de a respecta integritatea teritorială a României,
înţelegând prin teritoriul românesc şi cel al Basarabiei, şi de a se abţine pentru totdeauna de
orice agresiune în această direcţie”.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, s-a dedat laun act  de agresiune contra României, cerând sub amenințare Basarabia şi Nordul Bucovinei.

România acedat fără a opune o cât de mică rezistenţă întru salvarea demnităţii româneşti, contrar voinţei multor români, în primul rând a celor basarabeni. Unul dintre aceşti protestatari a fost şi marele patriot, profesorul Ştefan Ciobanu, originar din comuna Tălmaza, judeţul Tighina, una dintre cele mai mari localităţi basarabene de pe malul drept al Nistrului.
Reproducem integral declaraţia profesorului Ştefan Ciobanu, rostită în şedinţa Consiliului de Coroană al României din 27 iunie 1940, la care el a fost invitat ca fiind ministru al cultelor şi artelor al României. Marele patriot român din Basarabia s-a pronunţat pentru neacceptarea ultimatumului şi pentru opunerea rezistenţei.

În şedinţa de la amiază profesorul Şt. Ciobanu spunea:

„Sire! Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti.
Populaţia românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contracte.

Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi aduse recent de ruşi, are un caracter eminamente românesc.

După o rezistenţă dârză a întregii populaţii în contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări, după grele suferinţe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare ruseşti, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţionare ruseşti din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă România.
Unirea se face prin organul revoluţionar legal al Basarabiei, unire care a fost cerută încă la începutul revoluţiei din 1918 de diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor.

Dorinţa de a se realiza unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică.

Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele statului român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia care şi-a arătat ataşamentul condiţionat faţă de Neamul şi Ţara Românească şi faţă de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora care s-au
jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?

Chiar minoritarii şi-au arătat tot devotamentul faţă de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri şi în vizita regală recentă la Chişinău, şi-au manifestat dorinţa de a trăi în cadrul românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ea ar însemna să aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte.

Răspunsul ce trebuie dat Sovietelor:  rezistenţă până la sfârşit.

În lupta ce se va da în contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de Armata Română.

Sire! (spunea patriotul basarabean Şt. Ciobanu, la şedinţa care a continuat în seara zilei de 27.06.1940) Susţin întru totul declaraţia pe care am făcut-o în
şedinţa de la amiază. Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care şi din punct de vedere istoric, şi ca structură etnografică, este românească să fie cedată ruşilor fără nici un gest de apărare, ca populaţia ei să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală.

Noi, care am simţit cizma robiei ruseşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult.

Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste.

Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor.

De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei reînvie ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât
aceea de sub regimul ţarist.

Politica agresivă faţa de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie, la fel și  reînvierea imperialismului a renăscut şi visul obsesiv de cucerire a Constantinopolului, precum şi ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui şir de veacuri.

Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere faţă de
bulgari şi de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofîlilor. Şi dacă vom ţine seama că la bulgari şi sârbi exista în stare latentă şi mişcarea  ruşii mâine vor pretinde Dobrogea, fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncţiunea între ei şi statul bulgar.

Cedarea Basarabiei ar deştepta şi poftele ungurilor şi ale bulgarilor.
Sire, decât să ne răşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.
Aceste înflăcărate, zguduitoare şi pătrunse de o profundă durere cuvinte ale lui Şt. Ciobanu, dar şi ale altor cu adevăraţi patrioţi l-au făcut pe Regele Carol al II-lea al României să noteze în memoriile sale:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei prezenţi 26, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silvio Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” (subl. n.).

Cu toate acestea, Basarabia a fost „cedată” de România spre a fi anexată a doua oară de Uniunea Sovietică imperială.

Se cunoaşte că odată cu anexarea  la 28 iunie 1940, regimul comunist de ocupaţie şi-a pus scopul să dezrădăcineze şi să lichideze românismul basarabean.

În acest scop autorităţile sovietice au organizat în Basarabia un regim de persecuții atroce  persecutarea tuturor acelora care, într-un mod sau altul, şi-au demonstrat deschis ataşamentul faţă de români şi România.

Prin exterminarea fizică, deportările masive în repetate rânduri în Siberia, procesele judiciare şi extrajudiciare, conştienta organizare în Basarabia a foametei în anii 1946 – 47, prefacerea râului românesc Prut în zid chinezesc, interzicerea rostirii adevărului privind trecutul românesc al Basarabiei şi alte măsuri, totuşi, sovietele n-au reuşit să nimicească spiritul românesc în Basarabia.

Cu toate interzicerile, represiunile şi teroarea, nu toţi basarabenii, nu toţi savanţii sovietici, au acceptat teoria pseudoştiinţifică şi antiromânească privind existenţa în aşa – zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a unui popor şi a unei limbi distincte față de de poporul și limba română.

Românismul moldovenilor basarabeni n-a putut şi nu poate fi înăbuşit.

 

 

Surse:

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

Publicitate

Remember 22 iunie 1941

 

 

 

 

22 iunie 1941 – Ordin către armată

În noaptea de 21-22 iunie 1941, ora 3:00, asumându-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis, din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată:

„Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit si miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre […] Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!” – General Ion Antonescu, 22 iunie 1941.

Începuse Războiul Sfânt anticomunist, drept şi naţional, acceptat şi susţinut de întregul popor. Trecând Prutul, Armata Română nu a păşit pe pământ străin, ci pe pământ Românesc!

România intrase în războiul de eliberare a provinciilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.

Între membrii strălucitului corp ofiţeresc român se regăsesc generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941. (Redacţia ART-EMIS)

7 iulie 1941 – Proclamaţia adresată românilor basarabeni de către Ion Antonescu, Conducătorul Statului.

 

„Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvălit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.
Basarabeni,
Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!

 

Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins, să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.
Basarabeni,
Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!
Trăiască România!”

 

Armata Română defilează în  Chişinăul eliberat la 16 iulie 1941

La  data de 25 iulie 1941, în Comunicatul nr. 6  al Comandantului frontului romano-german se spunea că „Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la Rasarit s-a terminat. Din Carpaţi şi pana la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune”.

 

 

 

 

 

Bibliografie – surse:

http://ro.wikipedia.org/
Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009
http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4

http://www.art-emis.ro/istorie/1662-22-iunie-1941-2013-remember.html

22 iunie1941- RAZBOI PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD. ORDINUL MARESALULUI.VIDEO SI FOTO

 

 

 

In noaptea de 21 – 22 iunie, la ora 24.00, pe o ploaie torentiala, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică criminala care se instaurase in aceste stravechi tinuturi romanesti, in urma semnarii pactului Ribbentrop-Molotov.

  Maresalul Ion Antonescu, conducatorul Statului Roman s-a adresat Armatei, spunand:

 

„OSTASI,

Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre. […]
Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.
Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI, Izbanda va fi a noastra. La lupta. Cu Dumnezeu inainte!”

  Începuse Războiul Sfânt anticomunist, drept şi naţional, acceptat şi susţinut de întregul popor.

Trecând Prutul, Armata Română nu a păşit pe pământ străin, ci pe pământ Românesc! România intrase în războiul de eliberare a provinciilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.

Între membrii strălucitului corp ofiţeresc român se regăseseau generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.

 După ce trupele române au eliberat țara de bolșevici, mareșalul Ion Antonescu a emis un comunicat către populația tinuturilor proaspăt eliberate.

In Proclamaţia adresată românilor basarabeni, Conducătorul Statului, spunea:

 

Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvalit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.

Basarabeni,

Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!
Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins , să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.

Basarabeni,

Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!

Trăiască România !

7 iulie 1941

Ion Antonescu

 

Operațiunea München era numele de cod al ofensivei armatelor română și germană din al doilea război mondial, pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică.

Operațiunea a început la data de 2 iulie 1941 și s-a încheiat victorioasă la 24 iulie.

În timpul luptelor, armata română a suferit pierderi grele: 22.765 de oameni (4.271 morți, 12.326 răniți și 6.168 dispăruți) și 58 de avioane. Pierderile sovietice sau ridicat la 17.893 (8.519 morți și dispăruți și 9.374 răniți).

 

De la 22 iunie 1941, – concomitent cu operatiunile Armatei a 3-a Româna în partea de nord a Bucovinei si ale Armatei a 11-a germana în nordul si centrul Basarabiei – în partea de sud a Basarabiei si în masivul Cornesti, a actionat Armata a 4-a Româna, cu misiunea, initiala, de retinere a inamicului, urmand sa forteze, ulterior, Prutul.

 

Dupa 33 zile de razboi, intreaga Basarabie si Bucovina de nord erau eliberate.

Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941 al Comandantului frontului romano-german avea urmatorul continut:

„Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la Rasarit s-a terminat. Din Carpati si pana la mare suntem din nou stapani peste hotarele strabune”.

 

 

 

 

Maresalul Ion Antonescu

 

Imagini mai putin cunoscute ale Maresalului Ion Antonescu, in perioada celui de-al doilea razboi mondial.

 

Ion Antonescu si Regele Mihai, in inspectie pe front (1941)

Ion Victor Antonescu    Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, mareșal,  șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

 

Din Testamentul Politic al Mareşalului Ion Antonescu

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii.

De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate.
Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat.
Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.

Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

 

Ion Antonescu

 

 

Bibliografie – surse :

  Revista ART-EMIS / http://ro.wikipedia.org/
Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009
http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4