CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fascinația pentru Marx în vremuri de criză

Fantoma lui Marx în vremuri de criză

 

Neomarxiștii din cele patru zări exultă. Marele Nouriel Roubini, economistul apocaliptic care ar fi prevăzut criza, ne spune că Marx a avut dreptate.

“Karl Marx a spus-o bine. La un moment dat, capitalismul se poate autodistruge pentru că nu poţi transfera venituri dinspre forţa de muncă spre capital fără să se înregistreze un exces de capacitate de producţie şi lipsa unei cereri agregate. Asta se întâmplă acum”. *

Roubini ar fi evitat ridicolul dacă și-ar fi găsit puțin timp, între desele sale declarații pentru presă de când a devenit jucăria favorită a jurnaliștilor, să citească puțină critică a marxismului. Ar fi aflat, poate, că declarației sale din 2011 i-a răspuns filozoful Raymond Aron încă din 1955:

“Nodul demonstrației, în Capitalul, este concepția potrivit căreia salariul, ca orice marfă, ar avea o valoare, determinată de nevoile muncitorului și ale familiei sale. Or, această concepție este fie considerată într-un sens riguros și, în acest caz, creșterea salariilor în Occident o respinge fără drept de apel, fie interpretată în sens larg, nevoile ireductibile ale muncitorilor depind de psihologia colectivă și, în acest caz, concepția respectivă nu ne mai oferă nimic”.  **

Nu e o noutate invocarea lui Marx în vremuri de criză. Și în criza din 1929-1933 s-a vorbit mult despre “clarviziunea” marxismului. Însă prostia spusă de Roubini ne indică ceva mult mai grav. Ne arată, ca într-o oglindă, cât de mult educația noastră economică și istorică este impregnată în continuare de zgura marxismului.

Friederich Hayek explică cum “nu numai aceia care au transformat în mod conștient studiul istoriei economice într-un instrument de agitație politică – cum stau lucrurile în multe cazuri, de la Marx și Engels la Werner Sombart sau Sidney și Beatrice Webb -, ci și mulți dintre oamenii de știință care credeau cu sinceritate că abordau faptele fără prejudecăți, au produs rezultate care erau aproape la fel de tendențioase”.

“Nu este un accident că cercetătorii istoriei economice din cel mai mare și influent grup din perioada celor șaizeci de ani ce au precedat primul război mondial, Școala istorică germană, se mândreau în același timp cu titlul de Kathedersozialisten (socialiști de catedră); sau că succesorii lor spirituali, instituționaliștii americani, erau în majoritate de înclinație socialistă.

Întreaga atmosferă a acestor școli era de așa natură că unui tânăr studios i-ar fi trebuit o independență de spirit excepțională ca să nu cedeze presiunii opiniei academice. Niciun reproș nu era mai de temut sau mai fatal unei cariere academice decât acela de a fi un apologet al sistemului capitalist”. ***

Aceștia au pus bazele influenței uneori greu de detectat a marxismului în studiul economiei și istoriei economiei, înspecial. Chiar termenul de capitalism este, în conotațiile sale moderne, o creație a interpretării socialiste a istoriei economice.

Hayek ține să sublinieze că, “în multe privințe, este greșit să vorbim de capitalism ca și cum acesta ar fi fost un sistem nou și total diferit care a apărut brusc către sfârșitul secolului al XVIII-lea”.  ****

Spre deosebire de mulți dintre neomarxiștii bio din ziua de azi, Raymond Aron chiar l-a citit pe Marx. Suficient cât să detecteze frauda intelectuală din opera nepotului de rabin din Trier. Nu a fost singurul, din fericire.

Filozoful Karl Jaspers rezumă metoda lui Marx în modul următor:

“Stilul scrierilor lui Marx nu este acela al unui cercetător… nu citează exemple și nu citează fapte care i-ar infirma teoria, ci doar pe acelea care susțin sau confirmă fără dubiu ceea ce el consideră a fi adevărul ultim.

Întreaga abordare este de natură revendicativă, nu investigativă, este revendicarea a ceva proclamat ca fiind adevărul perfect, nu cu convingerea unui om de știință, ci cu aceea a unui credincios”.*****

Cum se explică, totuși, fascinația pentru Marx, atât de vizibilă mai ales în vremuri tulburi? Putem găsi una din explicații în atracția multor tineri, din toate epocile, față de ideea de Revoluție, menită să șteargă toate nedreptățile și să aducă oamenilor libertate, egalitate și fraternitate.

Totuși, cele două mari revoluții de referință pentru marxiștii ce vor și astăzi să dărâme capitalismul cel rău, din 1789 și 1917, nu se potrivesc cu teoria anticapitalistă. Mai întâi, Franța anului 1789 era oricum, numai capitalistă nu.

În privința prăbușirii Rusiei din 1917, “ea nu a fost cauzată neapărat de înfrângerile militare – deși foarte grele – sau de falimentul economiei, ci de inepția și de corupția administrației autocratice țariste”. ******

În explicația oferită de Herbert Heaton pentru căderea Rusiei țariste putem găsi, poate, și cauzele marilor drame din actuala criză: corupția, incompetența, populismul sau lăcomia umană.

Iar acestea nu vor dispărea prin revoluție sau prin înlăturarea capitalismului.

 

 

 

Surse:

https://franckmelen.wordpress.com/2011/11/22/fantoma-lui-marx-in-vremuri-de-criza/

* de pe Mediafax
** Raymond Aron, “L’opium des intellectuels”, Calmann-Lévy, 1955 / “Opiul intelectualilor”, Curtea Veche Publishing, 2005, p. 90
*** F.A. Hayek, “Capitalism and the Historians”, 1954, The University of Chicago / “Capitalismul și istoricii”, Humanitas 1998, p. 27
**** Ibidem, p. 20
***** Paul Johnson, “Intellectuals”, 1988 / “Intelectualii”, Humanitas, 2002, p. 95
****** Herbert Heaton, “Histoire économique de l’Europe. De 1750 à nos jours”, Librairie Armand Colin, Paris, 1952, p. 61

25/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

TOTALITARISMUL

Totalitarismul este un regim politic în care puterea este concentrata in intregime in mainile unei persoane sau ale unui grup de persoane.

Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

          În istoria recentă, comunismul, nazismul şi fascismul au fost regimuri totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toţi trebuiau să fie „egali”.

De extremă dreapta este nazismul care, în expasiune teritorială, susţinea că fiecare naţiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparţin aceleiaşi rase – un factor ce a stat la baza holocaustului. În aceeaşi ideologie se susţine că fiecare rasă are la bază puterea militară.

 

 

Raymond Claude Ferdinand Aron (n. 14 martie 1905 – 17 octombrie 1983), a fost un filosof, sociolog și politolog  francez. In 1963 a fost ales membru al Academiei de Științe Morale și Politice (Académie des Sciences Morales et Politiques).

Este considerat cel mai important sociolog francez al secolului XX  și unul dintre cei mai importanți filosofi ai istoriei acestui secol.

In opera sa a respins cu fermitate ideologiile totalitare și a căutat explicații pentru atracția maladivă pe care comunismul a exercitat-o asupra intelectualității franceze.

„Născut dintr-o voinţă revoluţionară, inspirat de un ideal umanitar, având ţelul de a crea regimul cel mai uman cunoscut vreodată în istorie, comunismul ne-a demonstrat cât de uşor ajunge să fie pusă în practică formula: cine se proclamă cu orice chip înger ajunge fiară.”

Raymond Aron în Democraţie şi totalitarism (1965)

 

 

      Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activităţii politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută şi care, pe cale de consecinţă, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forţă, şi monopolul mijloacelor de convingere.

Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate şi comandate de Stat şi de reprezentanţii acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse Statului şi devin, într-un fel, o parte a Statului însuşi. Şi, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităţilor economice şi profesionale “poartă culoarea” adevărului oficial.

5. Toate fiind activităţi de Stat, şi orice activitate fiind supusă ideologiei, o greşeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în acelaşi timp, o greşeală ideologică.

 

De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare şi o transfigurare ideologică a tuturor greşelilor pe care este posibil să le facă indivizii şi, în concluzie, o teroare în acelaşi timp poliţistă şi ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite şi îndeplinite în întregime.

Bibliografie:

1. Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democraţie şi Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

07/03/2013 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: