CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CORONAVIRUS: De ce diferă în lume ratele de mortalitate atât de mult de la țară la țară?

 

Imaginea articolului Coronavirus în lume LIVE UPDATE 5 aprilie: Cel mai mare număr de decese raportate în SUA într-o singură zi / 1,1 milioane de oameni infectaţi, la nivel global

 

 

ÎN ITALIA, RATA MORTALITĂŢII DIN CAUZA COVID-19 E DE ZECE ORI MAI MARE DECÂT ÎN GERMANIA. DE CE VARIAZĂ ATÂT DE MULT RATA MORTALITĂŢII PE PLAN INTERNAŢIONAL?

În Italia, epicentrul recentei epidemii europene de coronavirus, rata mortalităţii la finalul lunii martie s-a situat la 11%. Între timp, în Germania, pentru același virus, rata mortalităţii a fost de doar 1%. În China, aceasta a fost de 4%, în timp ce Israelul a avut cea mai mică rată la nivel mondial, de 0,35%.

Poate părea surprinzător în primă fază faptul că același virus – care nu pare să fi cunoscut mutaţii semnificative pe măsură ce s-a răspândit – poate duce la rate ale mortalităţii atât de diferite. Și chiar în aceeaşi țară, rata pare să sufere modificări în timp. Deci ce se întâmplă?

Mai mulţi factori principali sunt cauze ale diferenţei pe care o vedem – și poate cel mai important e chiar modul în care numărăm şi testăm cazurile.

Diferite rate ale mortalităţii

În primul rând, există o confuzie legată de ceea ce înţelegem prin „rată a mortalității”. Această confuzie poate face ca cifrele raportate de diferite ţări să pară mult diferite, chiar dacă cetăţenii lor mor în același ritm.

De fapt, există două tipuri de rate ale mortalității. Primul tip reprezintă raportul dintre numărul de decese şi numărul celor care au fost testaţi pozitiv. Acesta se numește „rata mortalității cazurilor confirmate”.

Al doilea tip este raportul dintre numărul de decese şi numărul celor infectaţi. Întrucât numărul celor infectaţi nu va fi cunoscut niciodată, această cifră nu poate fi decât o estimare. Acest tip e numit „rata mortalității celor infectaţi”.

„Cu alte cuvinte, rata mortalităţii cazurilor confirmate descrie procentul celor despre care doctorii sunt siguri că au murit de infecţie, spre deosebire de procentul celor ucişi de virus per ansamblu,” spune Carl Heneghan, epidemiolog şi director al Centrului de Medicină Bazată pe Dovezi al Universităţii din Oxford, dar şi medic generalist suspect de infecţie cu COVID-19.

Pentru a vedea ce înseamnă această diferență, presupunem că 100 de persoane au fost infectate. Zece dintre ele sunt în stare atât de gravă, încât merg la spital, unde le iese pozitiv testul de Covid-19. Celelalte 90 de persoane nu sunt testate în niciun fel.

Unul dintre pacienții din spital moare apoi din cauza virusului. Celelalte 99 de persoane supraviețuiesc. Această situaţie indică o rată de mortalitate a cazurilor confirmate de unu din zece, adică 10%. Dar rata mortalității celor infectaţi ar fi de doar unu din 100, adică 1%.

Ca atare, dacă unele țări îi testează doar pe cei suficient de bolnavi pentru a merge la spital – și nu-i testează pe cei infectaţi cu Covid-19, dar mai puțin bolnavi (sau chiar asimptomatici), care nu ajung la spital (ceea ce se întâmplă în prezent în Regatul Unit) – rata mortalității poate apărea mai mare decât în ​​țările în care testele sunt răspândite pe scară largă (cum ar fi Germania sau Coreea de Sud).

Chiar dacă ai grijă să compari același tip de rată a mortalităţii în diferite țări, se observă cu uşurinţă că testarea mai multor sau mai puţinor persoane duce la rezultate diferite.

„De fapt, lipsa unor teste sistematice pe scară largă în majoritatea țărilor este principala sursă de discrepanțe în privinţa ratelor de deces la nivel internațional,” spune Dietrich Rothenbacher, directorul Institutului de Epidemiologie și Biometrie Medicală de la Universitatea din Ulm, Germania.

În consecință, cifrele actuale „nu sunt deloc” comparabile de la o ţară la alta, spune el, fiindcă, pentru a obține o cifră exactă la o populație, este necesară testarea nu doar a cazurilor simptomatice, ci și a persoanelor asimptomatice. Aceste date ar putea oferi o imagine exactă a modului în care pandemia afectează întreaga populație, nu doar bolnavii.„

În prezent, cifrele raportate sunt extrem de subiective de la o ţară la alta  – de aceea datele nu sunt direct comparabile”, spune el.

„Ca să avem cu adevărat cifre valide și comparabile, ar fi nevoie de o metodă lămurită și sistematică pentru alegerea unui eşantion reprezentativ.”

 

 

 

 

 

 

Satul Vò din nordul Italiei e un exemplu bun care arată de ce testarea este importantă nu doar pentru a obține date precise, ci şi pentru a limita răspândirea virusului Covid-19.

Când s-a confirmat primul caz de Covid-19 în Vò, au fost testaţi toţi cei 3.300 de oameni din sat. Rezultatele au arătat că la momentul „primului caz”, în realitate 3% dintre săteni erau deja infectaţi, dar nu prezentau niciun fel de simptome.

Un program de testare pe scară largă în Islanda arată o situaţie similară. Până în prezent, Islanda a testat peste 3% din populația sa de aproximativ 365.000 de oameni, incluzându-i atât pe cei care prezintă simptome, cât și pe cei asimptomatici.

Extrapolând rezultatele, prin programul de testare s-a estimat că 0,5% din populația Islandei avea Covid-19. Dar chiar și această cifră ar putea fi cam mică, fiindcă e puţin probabil ca persoanele asimptomatice să dorească să se testeze, subliniază Heneghan.

Se crede că cifra reală ar putea fi mai aproape de 1% din populația Islandei, ceea ce ar însemna aproximativ 3.650 de oameni infectaţi.

O dificultate suplimentară e dată de faptul că aceste date nu provin din cercetări revizuite, ci sunt date clinice publicate în timp real – care pot fi eronate şi cu multe probleme. Ceea ce arată aceste cifre, spune Sheila Bird de la Departamentul de Biostatistică MRC a Universităţii din Cambridge, este importanța testării pe scară largă, pentru a ajuta la luarea măsurilor de sănătate publică.

„Dacă n-aţi avut simptome, dar ați intrat în contact cu virusul, ar putea rezulta un caz de infecţie, doar că e un caz ce nu poate fi luat în considerare până nu se face un test de anticorpi”, spune Bird.

Testele de anticorpi detectează prezenţa unui răspuns al sistemului imunitar la virus și arată cine a avut o infecție. Sunt teste importante care ar putea dezvălui cine a dezvoltat imunitate la virus și se poate întoarce în siguranță la viața de zi cu zi, fără risc de infecție sau de răspândire a virusului. „De aceea dezvoltarea acestui test și distribuirea acestuia sunt atât de importante”, spune Bird.

În Vò, răspândirea coronavirusului a fost stopată după două săptămâni, deoarece atât testarea pe scară largă, cât și măsurile stricte ulterioare au permis limitarea precisă și eficientă a răspândirii infecțiilor. Până în prezent, Islanda a avut doar două decese de Covid-19.

Când se consideră că un deces e cauzat de Covid-19?

Există și alți factori care alterează rata mortalității. Unul dintre aceştia e ce anume consideră medicii drept deces cauzat de Covid-19. La prima vedere pare destul de simplu: dacă un pacient moare în timp ce este infectat cu Covid-19, atunci a murit de Covid-19.

Dar dacă a avut o afecțiune anterioară, cum ar fi astmul, care a fost exacerbată de Covid-19? Sau dacă pacientul a murit dintr-o cauză aparent fără legătură cu Covid-19 – care este o boală respiratorie – cum ar fi, de pildă, un anevrism cerebral? Care dintre afecţiuni ar trebui considerată cauza morții?

Chiar și în cadrul aceleiaşi țări, statisticile oficiale pot varia în funcție de ceea ce se ia în calcul. În Marea Britanie, de pildă, Departamentul de Sănătate și Asistență Socială publică zilnic actualizări legate de numărul zilnic al persoanelor care au murit şi au ieşit pozitive la testul pentru Covid-19.

Acest număr include orice pacient care a fost testat pozitiv pentru Covid-19, dar care s-ar putea să fi murit din cauza unei alte afecțiuni (de exemplu, cancer terminal). În schimb, Biroul de Statistică Națională (BSN) din Marea Britanie ia în calcul decesele cauzate de Covid-19 doar acolo unde a fost menţionat coronavirusul pe certificatul de deces, indiferent dacă persoana decedată a fost testată sau dacă a fost doar un caz suspect de Covid-19.

Încercarea de estimare a ratei de mortalitate e îngreunată şi de faptul că cele două rapoarte nu sunt sincronizate, deoarece BSN ia în calcul cazurile doar după eliberarea unui certificat de deces, deci actualizările se fac mai târziu.

„Nu înseamnă că un raport e corect şi altul e greşit, ci fiecare sursă de date are puncte forte și puncte slabe”, scrie într-un blog Sarah Caul, șefa departamentului de analiză a mortalității la BSN, despre diferitele moduri de a număra decesele.

Totuşi nu este neapărat o sursă de discrepanță între cele mai multe țări, căci multe dintre ele numără decesele în același mod. Italia numără orice deces al unui pacient care are Covid-19 ca deces cauzat de Covid-19. La fel fac și Germania și Hong Kong.În SUA, medicii au mai multă libertate de alegere: li se cere să noteze dacă pacientul a murit sau nu „ca urmare a acestei boli” atunci când raportează decese cu Covid-19 la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDCP).

E de la sine înţeles că un medic ar putea considera că un pacient cu coronavirus nu a murit de Covid-19 dacă a decedat din cauza unui atac de cord sau a unui anevrism cerebral și, prin urmare, nu l-ar declara ca atare. Deşi acest lucru ar putea face diferența atunci când datele vor fi analizate peste câteva luni sau peste câţiva ani, esenţial e că în acest moment acest lucru nu creează diferențe în statistici, fiindcă în prezent, în SUA, orice deces al unui pacient cu Covid-19, indiferent de ceea ce consideră medicul ca fiind cauza directă, este socotit pentru raportarea publică ca deces din cauza coronavirusului.

„Mă aștept ca în certificatul de deces final să se treacă şi afecțiunile preexistente pe lângă Covid, în cazul în care acestea există”, spune Cécile Viboud, epidemiolog la Centrul Internaţional Fogarty al Institutului Naţional de Sănătate. „Dar, în acest moment, orice deces al cuiva testat pozitiv cu Covid va fi înregistrat ca atare la numărul de decese din SUA.”Așadar, ceea ce se ia în considerare ca deces cauzat de Covid-19 va afecta percepţia generală asupra mortalităţii acestei boli pe termen lung, dar cel mai probabil nu joacă un factor esenţial în comparaţia dintre țări.

Cauze complexe

Imaginea de ansamblu devine şi mai tulbure când pacienților nu li s-a făcut un test de Covid-19, dar se consideră că sunt cazuri suspecte. Având în vedere că multe decese cauzate de Covid-19 apar la persoane care au probleme de sănătate preexistente, tot medicii sunt cei care trebuie să se pronunţe asupra cauzei morții.

În timpul unei epidemii, medicii sunt mai înclinaţi să considere un deces cu cauze complexe ca fiind provocat de epidemie – o trăsătură cunoscută sub numele de „constatare părtinitoare”.„Știm că, în timpul epidemiei, oamenii vor considera fiecare deces ca fiind cauzat de Covid-19. Dar nu e adevărat”, spune Heneghan. „Întotdeauna când se revizuiesc rapoartele și cauzele atribuite, se observă că rata de mortalitate a cazurilor a fost supraestimată în raport cu boala.

”Motivul exagerării e legat de „tendința de a ne concentra asupra celei mai defavorabile situaţii”, spune Heneghan. „Acesta este singurul mesaj care se transmite.”

Un astfel de exemplu este pandemia H1N1 din 2009, cunoscută sub numele de „gripă porcină”. Estimările iniţiale privind rata mortalității cazurilor confirmate au fost umflate de peste zece ori. Chiar și după zece săptămâni de epidemie, estimările au variat foarte mult între țări, situându-se între 0,1% și 5,1%. Ulterior, când medicii au avut ocazia să revizuiască rapoartele și să evalueze cazurile, s-a constatat că rata reală de mortalitate în cazul H1N1 a fost mult mai mică, de doar 0,02%.

Nu e motiv să ne culcăm pe o ureche, spune Heneghan, dar ar putea fi un antidot la alarmele unor rate foarte mari ale mortalităţii raportate în unele țări.

 

Decese ignorate

 

În timp ce supra-numărarea deceselor în cazurile confirmate de Covid-19 poate duce la supraestimarea ratei mortalităţii, există un alt factor care ar putea face ca rata mortalității să fie, în același timp, subestimată.

E problema deceselor ignorate cauzate de Covid-19: sunt acele persoane care mor din cauza bolii, fără să fi fost testaţi vreodată. Acest lucru se întâmplă când serviciile de sănătate sunt copleșite și când chiar pacienți cu simptome severe ale virusului nu sunt duși la spital pentru testare şi tratament, pentru că pur și simplu nu mai există capacitate.

În orăşelul italian Nembro, din Lombardia, doar 31 de oameni au murit oficial de Covid-19. Dar s-a descoperit într-un studiu preliminar că este foarte probabil să fi murit mult mai mulți oameni de Covid-19, fiindcă rata totală a mortalităţii – nu doar din cauza coronavirusului, ci din toate cauzele – a fost de patru ori mai mare în acest an decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut. În mod normal, în primele luni ale anului mor în jur de 35 de persoane în Nembro. În acest an s-au înregistrat 158 de decese.

Această creştere a numărului de decese este pusă pe seama cazurilor nediagnosticate și netestate de Covid-19.

Numărul de paturi de spital disponibile poate juca, de asemenea, un rol important, deoarece țările cu o capacitate mai mică a serviciilor lor de sănătate ar trebui să selectez mai din vreme cazurile prioritare de Covid-19 pentru tratament. Acest lucru ar putea duce la mai multe decese cu Covid-19 în comunităţile care nu sunt testate (și nici luate în calcul), deoarece persoanele cu simptome nu vin la spital.

Asta ar putea duce la mai multe decese neluate în calcul, dar s-ar putea să nu însemne neapărat şi mai multe decese per ansamblu. „Nu există garanţia că internarea într-o unitate de terapie intensivă duce la un rezultat mai bun în comparație cu îngrijirea la domiciliu”, spune Heneghan.

Mai important decât numărul de paturi disponibile în spitale este modul în care sunt organizate paturile. Dacă pacienții cu Covid-19 se află în imediata apropiere a altor pacienți – sau dacă medicii se deplasează între secțiile Covid-19 și secțiile non-Covid-19 – crește riscul de răspândire a bolii.

„De aceea ai nevoie de spitale separate pentru echipe care se ocupă de diferite infecţii”, spune el.

Ce rol joacă vârsta?

Pe lângă diferențele cauzate de definițiile clinice ale deceselor de Covid-19 și de numărul de persoane care nu sunt testate, există și alți factori care fac ca virusul să afecteze mai grav unele țări decât altele.

Un factor evidenţiat de medicii italieni este profilul de vârstă al unei țări. În 2019, aproape un sfert din populația italiană avea peste 65 de ani, în comparaţie cu doar 11% în China. Rata totală a mortalităţii în Italia la mijlocul lunii martie a fost de 7,2% – mult mai mare decât rata Chinei de 2,3% într-o etapă comparabilă a epidemiei. Dar de la 0 până la 69 de ani, ratele de mortalitate ale celor două țări sunt comparabile, notează cercetătorii de la Institutul Superior de Sănătate din Roma. Cu toate acestea, când vine vorba de pacienţii mai în vârstă, Italia și China se deosebesc. În Italia, grupul de vârstă 70-79 a avut o rată a mortalităţii de 12,8%, în timp ce în China a fost de 8%. Pentru pacienţii de peste 80 de ani, diferența a fost şi mai accentuată: rata în Italia a fost de 20,2%, iar în China, de 14,8%. Motivul acestei discrepanțe este încă învăluit în mister, notează cercetătorii.

Heneghan bănuiește că un factor al mortalităţii mari din Italia ar putea fi nu virusul însuși, ci bacteriile. Italia are cel mai mare număr de decese din UE din cauza rezistenței antimicrobiene. Mai exact, o treime din toate decesele cauzate de rezistența antimicrobiană din UE sunt în Italia. În timp ce antibioticele nu au efect asupra unui virus, o infecție virală poate de multe ori deschide calea către infecții secundare sau complicații precum pneumonia bacteriană. Dacă aceasta nu poate fi tratată corect cu antibiotice din cauza rezistenţei bacteriilor, atunci acestea pot fi cauza decesului pacientului, nu virusul în sine.

„Aceasta e o parte incredibil de importantă a întregii povești”, spune Heneghan, „şi se manifestă în special la cei în vârstă.”

Pe lângă vârstă, starea generală de sănătate a populației a fost evidențiată ca un alt factor favorizant – mai ales că persoanele care au probleme de sănătate preexistente sunt mai vulnerabile. Deși acest aspect ar putea juca un rol hotărâtor, acest lucru nu explică de ce unele țări raportează mai multe decese de Covid-19 decât altele: de exemplu, Italia se clasează mereu ca una dintre cele mai sănătoase țări din lume, având o speranță de viață sănătoasă mai lungă decât China.

Încercarea de a stabili cu exactitate cât e de periculoasă epidemia de Covid-19 se va dovedi o chestiune dificilă încă o bună bucată de vreme. E posibil să nu se obțină niciodată un număr real, de încredere al deceselor de Covid-19, deoarece testele în multe părți ale lumii s-au derulat prea lent.

Pe măsură ce va trece timpul, e posibil să se îmbunătăţească estimarea ratei mortalităţii de Covid-19, deoarece se vor putea revizui în final rapoartele și se vor putea analiza factorii care au contribuit la decesul fiecărui pacient de Covid-19.

Deocamdată, întrucât spitalele sunt pline de pacienți grav bolnavi, iar medicii și asistentele lucrează ore suplimentare pentru a-i îngriji, această analiză migăloasă va trebui să mai aștepte.

Sursa:

BBC: In Italy, the death rate from Covid-19 is more than 10 times greater than in Germany. Why does the death rate vary so much internationally?

05/04/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lagărul sovietic de exterminare Ivdel-lag, un infern al basarabenilor

morminte-cruci-zapada-gulag

 

 

 

Ivdel-lag, un infern al basarabenilor

 

 

”Jandarmul român ” –  o sperietoare sovietică devenită clasică…

La sfârșitul toamnei anului 1917 lumea se zdruncina de marea lovitură de stat a bolșevicilor în Rusia, dar încă nu știa ce o așteaptă.

Evenimente înfiorătoare legate de acest cataclism abia urmau să se arate. Războaie, foamete, teroare, genocid, lagăre și pușcării, deznaționalizare, sărăcie, nedreptate socială, minciună sfruntată și alte efecte ale unui regim inuman au suportat apoi oamenii din ”raiul” sovietic.

Toate aceste orori au trecut cu tăvălugul lor nemilos și peste pământenii din Basarabia ruptă de sovietici în 1940 din trupul matern al României.

Pe unde treceau, bolșevicii lăsau groază și sânge, mult sânge – de bărbați, de femei, bătrâni sau copii. Dar mai întâi, criminalii instalați la kremlin și progeniturile lor își întăreau teritorial rangul de boieri nevoie mare, de care să asculte și la care să se închine toată lumea ”de la mic la mare”.

Dar pentru că orice ciocoi are nevoie și de laude, în statul sovietic pornit în acea toamnă sinistră și ajuns nepoftit până și prin părțile noastre, a fost format un aparat propagandistic ce s-a pus pe treabă pentru a demonstra că albu-i negru și negrul este alb.

Bieții basarabeni! Timp de decenii au tot fost hrăniți cu minciuni și povești de genul ”jandarmii români erau răi, pentru că îi băteau cu palma pe țărani”, iar ”milițienii veseli din NKVD care umblă cu pistolul scos vă sunt prieteni”…

Este tocmai prilejul ca noi să revenim la subiectul acesta, deoarece mai întâlnim și astăzi oameni cu destulă pleavă sovietică în cap.

Arestați fără vină

Vorbind despre violența sovietică peste creierii și sufletele compatrioților mei, trebuie s-o încep totuși… de la Germania.

Regimul nazist al Germaniei care a pierdut războiul cu URSS a picat tocmai bine sovieticilor ca să dea pe capul lui toate grozăveniile lor mai vechi și mai noi.

Istoria ca atare, presa și cărțile de ”educație patriotică”, dar nu mai puțin manualele școlare și universitare de specialitate erau pline de exemple cu monștri hitleriști care torturau și omorau oameni în modul cel mai fioros. În special filmele sovietice ne arătau cu exces de zel violențe comise de militari germani în lagăre de concentrare.

Iar până la acestea, puteai vedea atrocități naziste neînchipuite în mintea omului civilizat, cum ar fi bunăoară despărțirea forțată a familiilor: părinți rupți din mijlocul copiilor sau copii smulși din brațele părinților, frați despărțiți de frați și case arse în urma acestora etc.

De fapt, toată propaganda aceasta se efectua pentru a ascunde crimele din propriul sistem, crime mult mai odioase care se produceau în proporții mult mai mari și în forme mult mai barbare.

Or, condițiile de întreținere a deținuților în lagărele și penitenciarele sovietice se dovedeau mult mai nemiloase decât cele din regimul hitlerist.

Deținuții erau privați de orice drepturi cetățenești și li se neglija orice calități umane.

Erau înfometați sistematic și în același timp impuși să presteze munci istovitoarea până la epuizare, fără vreo îngrijire medicală adecvată.

Și termenele de condamnare la sovietici erau mult mai extinse decât în Germania nazistă.

 Practic, deținuții lagărelor și penitenciarelor sovietice se aflau în condiții de sclavie clasică.

Sistemul de exterminare al Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial,  n-a fost singurul.

Condiţiile de întreţinere a condamnaţilor în Gulalagul sovietic se dovedeau mult mai nemiloase.

O soartă de sclavi în secolul 20 au avut-o şi miile de basarabeni ce au nimerit sub barbaria organelor de opresiune (NKVD) după trâmbiţata „eliberare” sovietică din 1940.

Vom exemplifica prin destinele unor oameni din satul Tătăreşti, Străşeni, prinse şi ele între cuţitele malaxorului de la răsărit.

În Uniunea Sovietică, din care făcea parte şi Basarabia ocupată la 28 iunie 1940, stilul de tocat carne omenească era mult mai fioros. URSS întrecea regimul hitlerist prin numărul, dimensiunea şi durata activităţii lagărelor şi puşcăriilor.

Per total, în lagărele, penitenciarele şi în alte forme de privare a libertăţii cetăţenilor din URSS, se aflau închişi concomitent, după unele surse, până la şaisprezece milioane de oameni.

Deţinuţii Gulagului efectuau cele mai grele munci pentru „construcţia socialismului” în URSS.

Prevalau muncile necalificate şi de mare efort fizic, în condiţiile cele mai dificile, fără alimentaţia şi îngrijirea medicală necesară supravieţuirii.

Obiect al arestării au fost ţărani înstăriţi, activişti de partid în România Regală.

În noaptea de 13 iunie 1941 organele de opresiune ale statului sovietic au operat arestări în masă împotriva populaţiei paşnice din ţinut.

Peste 30 mii de oameni, inclusiv femei, copii, bătrâni, bolnavi etc., au fost ridicaţi de la casele lor şi deportaţi în diverse regiuni siberiene.

Este cunoscut, de asemenea, că în gări bărbaţii (capii familiilor) au fost smulşi prin forţa armelor din sânul celor dragi şi expediaţi în lagărul de exterminare Ivdel-lag, din nordul munţilor Ural.

Acesta s-a dovedit a fi ultimul drum pentru circa şase mii de bărbaţi basarabeni, printre care patru gospodari din Tătăreşti: Tenuţă Cucereanu (născut în 1880), Petrea Ţârdea (n. 1892), Ion Mârzenco (n. 1884) şi Tudorache Focşa (n. 1897).

Tuspatru au nimerit în vârtejul sinistru doar pentru că în anii interbelici fuseseră primari ai localităţii, au reprezentat diverse partide româneşti şi au muncit mai cu osârdie, agonisind mai mult decât alţii.

De altfel, printre capetele de acuzare aduse lui Tenuţă Cucereanu se găseşte şi „dovada” că l-a avut de mai multe ori în calitate de oaspete pe Ion Inculeţ, ilustru om politic din România. Acelaşi lucru i s-a incriminat şi lui Petrea Ţârdea, doar că acesta fusese onorat de vizitele lui Pan Hallipa, alt renumit om politic al României.

 

 

detinuti-lagar-baraca-001

 

Condițiile de întreținere a deținuților în lagărele naziste nu se deosebeau cu nimic de cele din gulagul sovietic

 

Ivdel-lag, un Auschwitz al basarabenilor 

Infernul celor arestaţi a început odată cu închiderea lor în vagoane de marfă suprapopulate. Sub cerul de vară cu arşiţă, interiorul vagoanelor s-a transformat în cuptor adevărat. Întemniţaţilor nu li se dădea îndeajuns apă de băut, chiar dacă erau hrăniţi mai mult cu peşte sărat.

Nu se ştie însă de ce sovieticii au ales pentru basarabeni lagărul din Ivdel, situat la peste patru mii de kilometri depărtare. Este evident că, pe o asemenea distanţă, cei mai slabi au murit până a ajunge la destinaţie.

Ce-i drept, unii istorici afirmă că basarabenii arestaţi în iunie 1941 au fost expediaţi mai întâi în lagărele Putivl şi Kozelsciansk din Ucraina, tocmai în locul foştilor prizonieri polonezi, executaţi de NKVD ceva mai devreme.

Se presupune că şi conaţionalilor noştri, plasaţi şi ei în categoria de „prizonieri”, li se pregătea aceeaşi soartă: un glonţ în ceafă. Doar că între timp a pornit războiul şi sovieticii şi-au schimbat planurile.

Lagărul din Ivdel număra pe atunci peste douăzeci de mii de deţinuţi. După sosirea unor contigente noi, inclusiv cel din Basarabia, precum şi al nemţilor deportaţi din Povoljia rusească, numărul deţinuţilor a ajuns să depăşească treizeci şi două de mii.

La sfârşitul anului respectiv, Ivdel-lag avea o populaţie de două ori mai mare decât a lagărului nazist de la Auschwitz şi mai numeroasă chiar decât cea a oraşului Ivdel.

Comunismul şi nazismul, fraţi de sânge… străin.

Apropo, istoriografia sovietică a condamnat în permanenţă, şi pe bună dreptate, modul nazist de extragere a dinţilor de aur şi confiscarea altor obiecte de pe cadavrele deţinuţilor. Dar a făcut-o ca de obicei ipocrit.

Or, în lagărele sovietice, extragerea oficială a aurului din gura morţilor a început mult mai devreme, în toamna anului 1941 şi anume în Ivdel-lag.

O directivă secretă a conducerii Gulagului din 17 noiembrie anul respectiv impune formarea comisiilor locale anume pentru evidenţa aurului scos în mod organizat din gura celor morţi. În context, se mai cere o paralelă importantă între cele două regimuri represive: nazist şi comunist.

În timp ce deasupra intrării la Auschwitz trona lozinca în germană „Arbeit macht frei” (Munca te face liber), la Ivdel-lag deţinuţii sosiţi erau întâmpinaţi cu  lozinca scrisă în rusă ”Munca este faptă de onoare, de virtute, curaj și eroism”.

Prizonierii lagărului erau siliţi să cânte zilnic în cor imnul sovietic „Ia drugoi takoi stranî ne znaiu, gde tak volno dîşit celovek”

Prima atestare documentară a contactului celor patru cu această groaznică zonă o găsim în dosarul lui Petrea Ţârdea.

Există un certificat medical pe numele respectivului, întocmit la punctul medical al lagărului.În el se spune, precum că arestatul Petrea Ţârdea „a fost supus examenului medical şi se declară apt pentru prestarea oricărei munci grele”.

Formal, el, ca şi ceilalţi tovarăşi de suferinţă, se afla în proces de anchetă penală. Însă, până în decembrie, sătenii  n-au mai fost chemaţi la anchetator. 

Scoteau dinţii din gura morţilor pe care apoi… îi judecauTenuţă Cucereanu, om cu multă demnitate, a încercat să pună întrebări temnicerilor.

Drept răspuns, aceştia l-au aruncat în mijlocul gloatei de criminali de drept comun, iar asta însemna grăbirea sfârşitului.

Se ştie că aceştia cooperau cu autorităţile penitenciare şi erau de fapt stăpânii gulagului. Trecut de şaizeci de ani, fără hrană suficientă şi batjocorit de adunătura hoţilor, inima lui Tenuţă n-a rezistat decât până la 24 octombrie acelaşi an. Certificatul lui de deces găsit în dosar indică drept cauză a morţii „atacul de cord”.

Acest gospodar din Tătăreşti reuşise în viaţă să-şi instaleze o coroană dentară din aur. Doar după ce i-au smuls-o din gură, l-au aruncat la o margine de lagăr, alături de alţi nenorociţi decedaţi.În scurt timp, a plecat în lumea celor drepţi şi Tudorache Focşa.

Despărţit de casă în acel iunie nefast, pe când cântărea 90 de kilograme şi era plin de sănătate, iată că în jumătate de an îl găsim numai schelet.

Un certificat medical din 2 decembrie 1941 al aceluiaşi an atestă că Tudorache Focşa, „într-o consumare fizică totală, este invalid de gradul doi”.

Nu s-a mai mişcat până şi-a dat şi el sufletul peste zece zile.L-au aruncat în groapa comună şi au uitat de el până la 20 februarie, când un anchetator a încercat să-l cheme la interogatoriu.

Nemaigăsindu-l, doar i-a scris certificatul de deces şi i-a închis dosarul.În cazărmile întemniţaţilor din lagărele sovietice, fie ele chiar şi siberiene, nu se făcea focul. După o zi de muncă istovitoare, care dura 12-14 ore, oamenii nu aveau unde se încălzi.

Cu atât mai mult cu cât prin multiplele găuri din pereţii cazărmilor de lemn şuiera permanent vântul.În aceste condiţii, bolile provocate de hipotermie accelerau moartea oricui.

Astfel, până în primăvara anului următor, au decedat peste un sfert din deţinuţii lagărului Ivdel. Este de mirare cum doi dintre conaţionalii noştri, oameni de vârsta a treia, au ajuns până în acea primăvară.

Petrea Ţârdea a supravieţuit cel mai mult dintre cei patru tătăreşteni – până la 28 martie 1942, cu o zi mai mult decât Ion Mârzenco.Şi în dosarele acestora însă nu lipsesc certificatele medicilor despre totala extenuare fizică.

De notat însă că batjocura sovietică a continuat să danseze pe cadavrul acestui creştin.

Mai întâi temnicerii i-au extras şi lui cei doi dinţi de metal ce-i avea în gură, apoi l-au judecat… aşa mort, cum era.Deci, Petrea Ţârdea, din Tătăreşti, Străşeni, mort la 28 martie 1942 în Ivdel-lag, a fost condamnat trei luni mai târziu, la 24 iunie 1942, de către organul extrajudiciar ”Osoboie Soveşcianie NKVD SSSR”, la opt ani privaţiune de libertate… 

Judecarea morților, o procedură de rutină

Cei patru tătăreșteni au ajuns în Ivdel-lag pe la începutul lunii august același an şi până la sfârșitul lui martie anul următor toți au decedat în chinuri groaznice.

Iar cine a avut dinți de metal în gură a rămas fără ei până a ajunge în groapă.

Le-am examinat minuțios dosarele și am găsit că primul contact documentar cu această groaznică zonă au devenit certificatele de examinare medicală a celor sosiți.

Basarabenii noștri au fost căutați mai întâi în gură, ca să li se ia la evidență coroanele dentare de metal, apoi li s-a măsurat puterea mâinilor și picioarelor și cam atât.

Rezultatul examenului medical se înregistra scurt:  bun pentru munci grele, sau bun pentru munci mai grele, sau pentru muncile cele mai grele … 

Fiecare zonă de detenție la sovietici își avea ”kilerii” săi, care cu acordul tacit al administrațiilor făceau ”ordinea” în lagăre.

În cazărmile întemnițaților din lagărele sovietice chiar și pe timpul renumitelor geruri siberiene nu se făcea focul.

După o zi de muncă istovitoare și plină de batjocură, care dura câte 12-14 ore, oamenii nu aveau măcar unde să-și dezghețe mădularele. 

În aceste condiții, bolile provocate de hipotermie accelerau moartea oricui.

Astfel, până în primăvara anului următor, au decedat peste un sfert din deținuții lagărului Ivdel.

Este de mirare cum doi dintre conaționalii noștri, oameni de vârsta a treia, au ajuns până în acea primăvară.

În dosarele acestora însă nu lipsesc certificatele medicilor despre totala extenuare fizică, cauzată de condițiile de muncă și trai în lagăr.

De notat însă că batjocura sovietică a continuat să danseze sfidător pe cadavrele acestor creștini. Mai întâi temnicerii le-au extras și lor dinții de aur și argint ce-i aveau în gură.

Apoi nefericiții basarabeni, cu ochii închiși deja, iar pe lângă ei și alte mii de prizonieri ce zăceau acum în gropi comune la o margine de lagăr, s-au pomenit judecați prin cele mai înalte instanțe tocmai la Moscova.

 

Din sursele de arhivă se mai cunoaște că mai mult de trei sferturi dintre cei peste șase mii de basarabeni închiși în Ivdel-lag ,au rămas să zacă pentru vecie în morminte siberiene necunoscute.

 

 

 

arbeit-macht-frei-nazi-lagar-auschwitz

Foto sus: Intrarea în lagărul nazist din Auschwitz. Pe frontispiciu este afișat sloganul în germană ”Munca te face liber” ().

 In poza de jos: Intrarea într-un lagăr sovietic pe porțile căruia, sub steluța roșie cu chipul lui Lenin, este scris în rusă

”Munca este faptă de onoare, de virtute, curaj și eroism”.

 

puscarie-lagar-intrare-poarta-scris-bine-ati-venit-001

 

Robii gulagului sovietic

 

copii-basarabeni-in-robia-sovietica-in-gulag

 

Copii și femei la muncă în lagăr

 

lagar-nkvd-robie-atrocit

 

Deținuți la construcţia unui canal

 

gulag-lagar-robie-detinuti-atrocitati-4

Deținuți la construcția unei căi ferate

 

 

 

lagar-confisc-dantura-dinti-cucerean-faximil-red

 

Foto: O copie a directivei secrete a conducerii gulagului sovietic  emisă la 17 noiembrie 1941, semnată de adjunctul șefului gulagului, maiorul de securitate Zavgorodnyi, care atestă obligativitatea extragerii dinților de aur și de alt metal din gura deținuților decedați, cu indicarea procedurii de extragere (facsimil).

 

 

sdc11151-tirdea

Condamnat după moarte. Sentința anunțată la Moscova (!) lui Petrea Țârdea din Tătărești, Strășeni, după trei luni de la decesul său: ”Privațiune de libertate în lagăr de muncă pe o perioadă de 8 ani.”

Un pic de statistică privind  lagărele din URSS care s-au dovedit mai odioase decât cele din regimul hitlerist

gulag-arhipelag-harta-principala

Tabel:

Numărul deținuților  în lagărele și penitenciarele URSS în anii 1934 – 1953

(date la 1 ianuarie fiecare an)

(Rus: Численность заключенных ГУЛАГа (по состоянию на 1 января каждого года).

 

Anii

În lagăre de corecție (ИТЛ)

Inclusiv condamnați  pentru ”crime contrarevoluționare”

Numărul condamnaților pentru ”crime contrarevoluționare”  în %

Deţinuţi în colonii de corecție (ИТК)

Total

1934 510.307 135.190 26,5 510.307
1935 725.483 118.256 16,3 240.259 965.742
1936 839.406 105.849 12,6 457.088 1.296.494
1937 820.881 104.826 12,8 375.488 1.196.369
1938 996.367 185.324 18,6 885.203 1.881.570
1939 1.317.195 454.432 34,5 355.243 1.672.438
1940 1.344.408 444.999 33,1 315.584 1.659.992
1941 1.500.524 420.293 28,7 429.205 1.929.729
1942 1.415.596 407.988 29,6 361.447 1.777.043
1943 983.974 345.397 35,6 500.208 1.484.182
1944 663.594 268.861 40,7 516.225 1.179.819
1945 715.505 289.351 41,2 745.171 1.460.677
1946 746.871 333.883 59,2 956.224 1.703.095
1947 808.839 427.653 54,3 912.704 1.721.543
1948 1.108.057 416.156 38,0 1.091.478 2.199.535
1949 1.216.361 420.696 34,9 1.140.324 2.356.685
1950 1.416.300 578.912* 22,7 1.145.051 2.561.351
1951 1.533.767 475.976 31,0 994.379 2.528.146
1952 1.711.202 480.766 28,1 793.312 2.504.514
1953 1.727.970 465.256 26,9 740.554 2.468.524

 

Notă:

  • În tabel este evidențiat anul 1941, în care au fost arestați fără judecată românii-capi ai familiilor din Basarabia, ținutul Herța și Nordul Bucovinei.

  • Românii arestați fără judecată la 13 iunie 1941 (familiile lor au fost deportate în alte direcții) au fost închiși în lagărul morții Ivdel-lag din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk.  (Numărul de populație cu trai permanent a raionului Ivdel – cca 30 mii de oameni – era cu mult mai mică de cât numărul total al deținuților din zonă.)

  • În 1942, rata mortalității în Ivdel-lag depășea un sfert din populația deținuților.

 

 

SURSE:

https://marzenco.wordpress.com/2017/02/11/lagare-sovietice-de-exterminare/

http://www.jurnal.md/ro/social/2016/6/12/13-iunie-1941-ivdel-lag-locul-fatidic-pentru-mii-de-basarabeni/

28/04/2018 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA | , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: