CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN PROIECT MALEFIC care urmărea exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germani (șvabi catolici), dejucat de HOREA

Răscoala din 1784: un proiect nemțesc îngrozitor, dejucat de Horea

Motto:
Doamne, doamne, cresc nămeţii şi pierim
Fără ţară, fără nume, Velerim
(poezia deținuților din pusta siberiană …)

Este mai bun vecinul decât fratele” este un proverb ieșit din uzul românilor, deși toate popoarele au în uz proverbe cu un astfel de înțeles.

Pierderea proverbelor diminuează înțelepciunea și îngreunează viața.

Cine sau ce ne-a stricat cu vecinul nostru ungur și ne-a îngreunat viața?


Răscoala lui Horea din 1784,
– Supplex Libellus Valachorum, care a constat în două memorii aparent curajoase, create de intelectualii „Școlii Ardelene”, înaintate către împăratul Leopold II (1790-1792), prin care cereau și recunoașterea românilor ca națiune egală în drepturi cu celelalte din imperiu.
– Revoluția lui Avram Iancu, 1848-1849!

Există documente istorice care ne spun că Răscoala lui Horea a fost pregătită într-un sinod greco-catolic din Blaj – 1782, în care s-a stabilit exterminarea tuturor ungurilor din Transilvania:

1. Avem titlul unui raport întocmit de Nicolae Densușianu despre sinodul de la Blaj, de la 01.05.1782, organizat de episcolul greco-catolic Grigore Maior.
2. Un raport scris în maghiară detaliază cele de mai sus.
3. David Prodan a inventariat în Răscoala lui Horea informațiile referitoare la acel sinod,
4. Ștefan Pascu a preluat informațiile de la pct 2 și le-a publicat, în sinteză, în cartea Revoluția lui Horea și, în detaliu, în Izvoarele Revoluției lui Horea.
5. Cartea Episcopul gr-cat Grigore Maior, la 300 de ani de la naștere, scrisă în 2015 de un colectiv cu mulți intelectuali de factură greco-catolică.

Eu pun informații de genul celor de mai sus în confruntarea cu faptele consemnate și cu nedumeririle și spun „valid” dacă informațiile explică nedumeririle existente și dacă aduc și alte informații.

Sinodul de la Blaj explică câteva mari nedumeriri:

– rețeaua prelaților greco-catolici avea cea mai mare autoritate asupra valahilor și cea mai bună răspândire în teritoriu; așa se explică autoritatea celor trei corifei în general și a lui Horea în special.
– în sinod s-a vorbit și despre ziua înarmării valahilor, pentru exterminarea tuturor ungurilor în ziua de 01.05.1785. Înarmarea a fost precedată în 1784 de o simulare: Conscripție din vara 1784. Istoricii răscoalei nu și-au putut explica rostul acelei conscripții.

Sinodul de la Blaj pune în evidență și înțelegerea la care trebuie să fi ajuns trei capete încoronate pentru exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germanii (șvabii catolici), pe care protestantul Frederic II nu-i mai putea susține, pentru că nemții înghesuiseră natura în corsetele unor teorii nemțești cu care au omorât diversitatea, diminuând sațietatea. Nemții șvabi, catolici, ai lui Frederic II, urma să fie colonizați flămânzi în Transilvania.

Exista un precedent: împărăteasa Maria Tereza scăpase de sârbii din regimentele de grănicieri din Arad-Seghed, trimițându-i spre Rusia împărătesei Elisabeta II.

Frederic II și Iosif II au creat tot timpul „spațiu vital” pentru nemții lor, pregătind noi valuri de colonizare cu șvabi catolici; în 1782-1784, ei aveau încă un aliat, o nemțoaică: Ecaterina II, țarina Rusiei, dispusă să-i preia pe ortodocșii alungați din Transilvania.
Cele trei capete de nemți încoronate aveau o singură problemă: maghiarii din Transilvania. Ce să facă cu ei?

Încă nu se născuse maghiarul dispus să accepte progresul și emanciparea. Progresul tehnologic, nemțesc și european, nu-și puteau face loc nici pe terenurile agricole și nici pe terenurile cu resurse minerale deosebite, proprietate a nobilimii maghiare.

Din măsurile luate de Iosif II putem să aflăm acordul celor trei împărați: exterminarea maghiarilor, deportarea valahilor și omogenizarea etnică și confesională pe spații mari.
Iosif II trebuia să creeze în prealabil o nemulțumire valahă greu de suportat, urmată de înarmarea valahilor, sprijinirea lor cu ajutoare valahe din principatele dunărene și oferirea de motive spirituale, suficiente, ca să-i omoare cu o „sfântă” mânie pe toți ungurii.

Ca să realizăm că asta a fost înțelegerea celor trei, trebuie să avem în vedere că:
– nu se știe de nici o intenție a vreuneia din puterile lumii de a deschide un război contra celeilalte în perioada răscoalei,
– Iosif II a întârzit doi ani implementarea în Transilvania a reformelor urbariale menite a proteja iobagul valah de excesele nobilimii maghiare feudale, tocmai pentru a crește furia valahilor,
– În 1751 mai avusese loc o astfel de culisare de națiuni; între Prusia, Austria, Rusia și Turcia (care executa tot ce-i cerea Frederic II). Sârbilor din Arad-Seghed le-au fost anulate în 1751 privilegiile ilirice.

În același an Elisabeta II a Rusiei i-a primit pe acei sârbi, conduși de Arhimandritul Sofronie de la Cioara, pe un teritoriu care aparținea tătarilor și turcilor, dar pe care l-a trecut sub autoritatea Rusiei și l-a și numit Noua Serbie (deasupra M. Negre), aproape de Poltava, de unde a sosit călugărul Paisie Velicicovschi; marele istoric Florian Dudaș (Cărți rare, Transsilvanica, Oradea, 2017, pg. 249-252) a găsit una din scrisorile trimise de Paisie Velicicovschi lui Sofronie (vezi imaginea).

Ar fi fost de așteptat ca Maria Terezia să nu-i lase pe acei sârbi să plece, iar Sultanul să nu-i primească, dar nu s-a întâmplat așa ceva și nimeni nu s-a întrebat până acum de ce?! Pentru că a existat și atunci tot o înțelegere și o sincronizare: în locul sârbilor ortodocși au fost aduși șvabi, adică nemți catolici, de-ai lui Frederic II (colonizarea II: 1744-1772).

La solicitarea lui Frederic II, turcii au trimis în Transilvania, în perioada de început a Răscoalei lui Horea, corpuri de valahi profesioniști, diversioniști, bine înarmați, camuflați în haine țărănești: Petru Muntean a fost căpitanul acelor valahi care au făcut cele mai mari atrocități, începând cu localitatea Cioara, a lui Sofronie, continuând în Vinț, Vurpăr și apoi în toate localitățile de-o parte și de alta a Mureșului – spre Alba Iulia și mai încolo, spre Aiud. La atrocitățile de aici și-au adus aportul și nemții (sașii).

Înțelegerea de a provoca răscoala valahilor a fost betonată în întâlnirile lui Iosif II cu Ecaterina II și ale cancelarului lui Iosif II cu Frederic II. Încă nu se născuse neamțul care înainte de a se despărți de alt neamț să nu facă un proiect comun.

Cunoscându-și sângele nemțesc, cei trei și-au imaginat că răscoala va fi de o eficacitate maximă din moment ce valahii urma să fie aduși la exasperare mult mai mult de măsurile nemțești decât de feudalismul maghiar.

Iosif II s-a văzut obligat să nu permită armatei nicio intervenție; binenînțeles că o astfel de măsură poate fi luată numai pe o perioadă foarte scurtă, dar cine să se mai și gândească la eventualitatea prelungirii răscoalei! Cei trei nemți creștini și cu Sultanul au bătut palma și au dezlegat furiile.

Răscoala lui Horea a fost gândită de cei trei nemți ca un „război fulger” (un blitzkrieg), ce trebuia să se soldeze cu exterminarea maghiarimii din Transilvania. Așa a început. Începutul părea promițător. Răscoala a avut trei conducători:

– Salis (adică acel Karl/Charles de Saxonia, numit și „Neamțul”) a acționat de la Deva înspre Arad, omorând nobilii din toate satele,
– Petru Muntean a acționat dinspre Deva spre Alba Iulia și Aiud,
– Horea, Cloșca și Crișan au acționat – după începutul din preajma Bradului – în Domeniul Zlatnei (fără Zlatna) și peste Abrud – Buceș – Mogoș – spre Alba Iulia, unde trebuia să facă confluența cu trupele lui Petru Muntean.

Țăranii din Răscoala lui Horea au acționat sub deviza: UCIDEM toți UNGURII. Concomitent trebuiau căutate și distruse toate documentele, pentru a distruge orice urmă a existenței ungurilor în Transilvania.

Ce nu a mers?
– Planul celor trei împărați creștini + Sultanul s-a năruit deoarece la Deva țăranii conduși de Salis au dat înapoi, au fugit, au fost prinși și judecați prin tăierea capului, dar și pentru că țăranii au încetat să ucidă așa cum ucid nemții: sistematic.

Imediat ce și-au descărcat năduful, țăranii valahi nu i-au mai ucis pe maghiari, ci i-au botezat. Mila i-a biruit. Încă nu se născuse valahul consecvent.

Nemții și kominterniștii uită și ignoră că valahul nu poate fi rău tot timpul, că intră în căințe, că se înduioșează, că îl prinde frica de pedepsele de după moarte, etc! Așa se face că s-a ajuns la întârzieri și deci, la imposibilitatea menținerii armatei în stare de expectativă.

Armata trebuia să apere statul de drept, care prioritiza nobilimea atunci, cum prioritizează acum oamenii de afaceri. Mai mult, deși sub interdicție strictă, nobilimea maghiară a început a se înarma și a acționa temerar și cu succese de neanticipat. Țăranii au început a da înapoi și a se dizolva în marea masă a țărănimii, că și așa se cam depărtaseră cu cel mult zece km de … „acasă”, deprimant de mult. Succesele nobilimii creșteau odată cu curajul, multiplicând succesul.

Nobilimea devenea o armată din milițiile de la început. Foarte motivată. Dacă lucrurile continuau astfel, Iosif II risca să se trezească cu o armată civilă și – odată ce a fost interceptată și scrisoarea pacifistă a lui Horea către nobilii din Huedin, – și după ce și amenințările țăranilor asupra Împăratului au început a se înteți -, era de așteptat o alianță a nobililor cu țăranii. Ar fi fost un dezastru.

Ca urmare, Iosif II s-a trezit într-o mare încurcătură. Așa se face că el a dezlegat armata asupra țărănimii și a urmat ceea ce știm.

Pe de altă parte, serviciile lui Iosif II i-au lichidat pe toți pe câți i-a putut prinde din cei implicați; inclusiv pe Grigore Maior (sinucis, prin grație împărătească) și pe Petru Muntean (hăituit până prin Câmpeni unde a fost împușcat ca un câine de gornicii care-l prinseseră pe Horea).

Este de remarcat că:

– În 1784, au fost auziți țărani neștiutori de carte spunând că Transilvania e dată românilor încă de regele cel vechi roman al Daciei cu cuvintele „Dau-io-ție”, adică țară dăruită …, vezi cartea Revoluțiunea …, de Nicolae Densușianu, pg. 353.
– În 1951, înaintea Revoltei anticomuniste de la Beliș din iunie 1951, moții din Arada/Horea – aproape la fel de inculți ca și cei din 1784 – susțineau în fața securiștilor că noi suntem urmașii lui Horea, Cloșca și Crișan.

Eu am aflat de la Petrușel Silvia – sora lui Vancu, fost primar în Arada/Horea și victimă a kominterniștilor evrei – cum și unde au fost îndoctrinați moții din Arada/Horea în termene scurte și concentrate de partizanul greco-catolic Leon Șușman.
Cine i-a incitat prin îndoctrinare pe țăranii valahi în 1784?
– Intelectualii greco-catolici asociați în demers și-n scop cu Iosif II.

Noi nu știm cine și cum a creat prefecturile și cine a pus prefecții la revoluția din 1848, cine le-a dat arme celor strânși la Blaj. Cine?
– Habsburgii, prin intermediul intelectualilor greco-catolici. De la Blaj. Marea Adunare din 1848 a avut loc la Blaj, în fieful greco-catolicilor.

Făcut-au bine acești intelectuali greco-catolici? Categoric NU!

Nu au făcut bine și pentru că incitarea la ură poate fi confundată cu o emancipare, cu o pretenție de creare a conștiinței naționale, dar este clar că nu este așa!

Habsburgii ne-au reproșat că ei au încercat să facă oameni din noi, din valahi, dar că n-au reușit pentru că noi, valahii, nu am fi avut calitățile necesare ca să beneficiem de „marea lor bunăvoină nemțească”.

Deci, de fiecare dată când mai auziți astfel de reproșuri „habsburgice” să fiți pregătiți, pentru că de fiecare dată a existat o înțelegere a nemților cu intelectualii noștri greco-catolici.

În august 1784, Salis (în imagine) a propus ambasadorului rus Golițîn, la Viena, să ducă în Crimeea 300.000 de valahi; propunerea lui este confirmată de ambasadorului austriac la Petersburg, vezi Carol Göllner, Revoluția lui Horea, din Revista istorică, îngrijită de N. Iorga, 1936, apr-iun.

Tot Iorga prezintă, în Acte și Fragmente (1896), pg. 69, intenția rușilor de a schimba, în 1772, valahii din Muntenia și Moldova cu tătarii din Crimeia.
(Salis a fost văzut la Curechiu, apoi a fost raportat de mai mult de opt ori de răsculați ca „îmbrăcat nemțește, cu o stea mare în piept”).
Sinodul de la Blaj divulgă că emigrările au fost de fapt niște deportări și/sau colonizări planificate, aflate în consecința răscoalelor.

Tot planificate. Intenția exterminării ungurilor este în măsură să explice de ce cele trei capete încoronate, Salis și oamenii lor pregăteau emigrările sub forma unor colonizări încă dinaintea răscoalei. Salis știa ce va urma pentru că făcea parte din „conclav”. Deci, după Răscoala lui Horea, pe unguri îi aștepta exterminarea, iar pe români deportarea.

Istoricul David Prodan a constat ceva ce trebuia să-l fi obligat să ajungă la concluziile mele din acest material: Horea, Cloșca și Crișan nu au fost interogați deloc în legătură cu Salis și nici despre acel celebru Ultimatum al lui Horea, trimis nobililor maghiari de la Deva.

De ce? Pentru că Salis a fost omul împăraților, iar ultimatumul a fost creația lui Salis, scris sub numele lui Horea, așa că de ce să-l mai interogheze!

Deci, intelectualii greco-catolici au „dezvoltat conștiința națională” a valahilor chiar numai atunci când nemții au avut nevoie de valahi ca să-i contracareze pe unguri:

– în perioada Răscoalei lui Horea,
– în 1790-1792, adică în perioada în care ungurii sporeau pretențiile față de habsburgii speriați de revoluția franceză și,
– în 1848-1849.

Cert este că mulți intelectuali ortodocși au învățat de la greco-catolici să se pună bine cu puterea, prin emiterea de naționalisme în preajma campaniilor electorale.

Răscoala lui Horea și Supplex Libellus Valachorum au fost opera papistașilor conduși de nemernicia sa, episcopul greco-catolic Ioan Bob (episcop de la 1782, până la1830), față de care Nicolae Iorga a avut o admirație mai mult decât suspectă.

Sunt cuvinte foarte grele, știu, dar din fericire am, pe lângă dovezile și argumentele de mai de sus, și o dovadă oferită chiar de N. Iorga:

Când a murit el (Iosif II, n. mea),( …) fratele lui din Florența, Leopold (1790-1792), înlocuindu-l (…) la sfârșitul domniei acestui Leopold, un Italian, Greppi din Milan, care era bine privit la Viena (Antonio Greppi 1722-1799, bancher, n. mea), având legăturile cele mai strânse cu miniștrii de acolo, mărturisește că Împăratul acesta (Leopold II, n. mea) îndemnase pe țăranii din Ungaria să se ridice împotriva nobililor, deci să se reia revoluția lui Horea.

Nu numai atâta, ci și proclamațiile lui erau tipărite, într-o tipografie secretă. Dar el s-a îmbolnăvit subit; a murit (…)

Să ne mai gândim încă la un lucru pentru a înțelege politica Habsburgilor; ceva mai departe decât jumătatea secolului al XIX-lea, prin anii 1860, a fost în Galiția o formidabilă revoluție țerănescă: țăranii ruteni s-au ridicat împotriva nobililor poloni.

Și nu este cea mai mică îndoială că această mișcare a fost pusă la cale, pentru a lovi în Poloni, de guvernul imperial.

Așa încât Iosif al II-lea, la 1784, apoi fratele său (Leopold II, n. mea) după câțiva ani, iar, după trecere de un veac, guvernul imperial, care voia să scape de oposiția marilor proprietari poloni, – aceasta înseamnă aceeași politică.

Din punct de vedere moral, este liber oricine să judece cum vrea, dar, din punctul de vedere al eficacității politice, nu se poate spune că ea nu oferia anumite avantagii esențiale Împăratului care voia să ieie focul cu mâna altuia, Nicolae Iorga, Horia, Cloșca și Crișan, O simplă conferință, „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1937, pg. 14-15.

Din cele transmise de Greppi, înțelegem că:
– răscoala lui Horea a fost creată de habsburgi împotriva ungurilor,
– inițiatorii celor două memorii ale Supplexului (1791 și 1792) au fost împinși din spate de împărat, care intenționa să contracareze ungurii printr-o răscoală a valahilor, ca pe vremea lui Horea.

Greppi ne obligă să înțelegem că atât în spatele Răscoalei lui Horea cât și în spatele Revoluției lui Avram Iancu au stat colaboraționiștii greco-catolici, de genul celor din 1790-1792.

Ca să ne obișnuim cu exterminările nemțești, în masă, trebuie să pomenesc și că austriecii au exterminat, în 1738-1739, sate întregi de valahi din Caraș, în special, dar și din Timiș și Arad. De ce? Austriecii voiau să demonstreze că șvabii au fost aduși într-un Banat pustiit după plecarea turcilor și din cauza turcilor.

Argumentele lui Gheorghe Ciuhandu (1875-1947) – autorul cărții Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la 1752 …, publicată în 1940 – nu ne-au putut convinge că Banatul n-a fost pustiu niciodată!

Pentru a realiza planul austriecilor de a extermina ungurii cu mâna valahilor pentru a face loc nemților-șvabi, trebuie parcursă și lucrarea Răscoala țăranilor bănățeni de la 1737-39, în viziunea lui Vicențiu Grozescu, scrisă de Radu Ardelean.

Este adevărat, pe de altă parte, că hoardele nemțești – (cari vesteau pacea și cultura apuseană. Sărmană cultură în mîinile … șvabului), au intervenit – așa cum ne spune mai sus, cu ironie, Vicențiu Grozescu (1838-1897), ca să stingă o revoltă a valahilor bănățeni, provocată de turci în preajma campaniei de instalare ca principe al Transilvaniei pe Iosif Rakoczy, fiul marelui principe al curuților, Francisc Rakoczy II.

Poate că exterminarea valahilor bănățeni ar fi fost totală dacă turcii nu i-ar fi învins pe austrieci.

Astfel de măsuri luate de nemți în evul mediu, divulgă dimensiunea unui naționalism nemțesc excesiv, violent și permanent.
N-a știut N. Iorga de aceste atrocități nemțești?
– Eee, n-a știut!

Horea a știut proiectul nemților; prin convertirea ungurilor le-a dejucat proiectul cu intenția de a realiza proiectul călugărului Sofronie: INTERMARIUM, adică unirea românilor, polonezilor (rutenilor), balticilor, sârbilor, bulgarilor și grecilor într-o Mare Împărăție; Horea le-a făcut și ungurilor loc în INTERMARIUM.

De aia și-a spus Horea ÎMPĂRAT și de aia simțim noi că este el ÎMPĂRAT și-n ziua de azi, pentru că acel proiect este viabil!

Educarea prin naționalism se poate face numai după ce proverbele sunt învățate, altfel ne stricăm cu vecinii și ne obișnuim să trăim cu ei ca fără de ei ori cu ei … între omoplați. De aia ne-am învățat să murim părăsiți, lângă vecini, dar cu fii și cu frații plecați în Occident.

Proverbul ”Nu-i da omului cât poate duce” mă face să susțin că nici o răscoală nu a fost spontană, toate au izbucnit prin manipulări.

Oamenii preferă să emigreze decât să se răscoale. De la Exodul biblic, din Egipt, tot așa am rămas.

Ca urmare, dacă tot am de ales, eu prefer să fie defăimate toate răscoalele, revoluțiile și supplexurile neamului meu, decât să știu că fac parte dintr-un neam care a omorât cu precizie nemțească. Așa cum mă rog pentru toți oamenii care mi-au făcut rău, m-aș ruga și pentru nemți.

Ioan Costea – (un articol publicat în ziarul UNIREA de Alba Iulia, din 25.02.2019)

Publicitate

15/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Ultimatumul lui Horea”- momentul culminant al revoltei românilor ardeleni de la 1784 pentru emanciparea națională și socială

28 februarie: 233 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.  Răscoala ţăranilor iobagi din Apuseni - Alba24


   
    Izbucnită la sfârşitul lui octombrie 1784 Răscoala de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan a cuprins rapid întreg Zarandul, răspândindu-se cu repeziciune spre comitatele învecinata.    

Cetele, ajunse pe Valea Mureşului, venind din Zarand, încep pregătiri pentru a ataca cetatea Devei, unde se refugiaseră numeroşi nobili împreună cu oficialităţile comitatului Hunedoara. Cele două atacuri din 6 şi 7 noiembrie 1784 asupra Devei nu au izbândit. Cu toate acestea răscoala a cuprins noi teritorii în munţi, spre Turda şi Cluj, pe Târnave, pe Valea Streiului, pe Mureş până la Arad, scrie M. Cerghedean în http://www.dacoromania -alba.ro.

Era momentul de vârf al răscoalei, era momentul când ţăranii răsculaţi se simţeau victorioşi, era momentul când a apărut “Ultimatumul lui Horea”.  

   Documentul este bine cunoscut şi prin conţinutul său viza lichidarea proprietăţii de tip feudal şi a privilegiilor nobiliare.

Ultimatumul prin cele patru puncte programatice viza, de fapt, transformarea societăţii transivănene într-una de tip modern, având la bază proprietatea liberă şi omul liber de orice îngrădire.

Nobilii să nu mai fie, să-şi părăsească pentru totdeauna moşiile, iar acestea să fie împărţite la poporul de rând. Ei nobilii, să trăiască dintr-o slujbă împărătească, unde o vor găsi, precum şi să plătească dare ca tot poporul.

Aceste prevederi însemnau de fapt nici o deosebire, însemnau constituirea în Transilvania (dacă s-ar fi realizat) a unei societăţi moderne, capitaliste. Și toate aceste înainte cu cinci ani înaintea izbucnirii Revoluţiei franceze care a zdruncinat din temelii întreaga Europă şi a însemnat începutul constituirii unor state moderne de tip capitalist.   

  În mod normal, acest document (ultimatum) a stârnit interesul şi controverse în lumea celor care s-au aplecat mai cu atenţie asupra evenimentelor din toamna şi primăvara anilor 1784-1785. Afirmaţii că este o contrafacere, că a fost adus din afara participanţilor la răscoală, că este o contrafacere ulterioară, că este pur şi simplu un fals au circulat şi mai circulă din păcate.     Ultimatumul adresat nobilimii şi oficialităţilor refugiate în cetatea Devei în numele lui Horea se păstrează în original la Arhivele Naţionale Deva.

El a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la comitat sub numărul 886 pe ziua de 13 noiembrie. Numărul de înregistrare şi data prezentării este scrisă cu aceeaşi mână care a făcut înregistrările la comitat în tot cursul lunii noiembrie 1784.  

   Într-o scrisoare din 6 decembrie 1784 adresată comitatului Hunedoarei, Carolus Brunek seful oficiului sării de la Şoimul face istoricul ultimatumului cerând recunoaşterea meritelor sale, pentru a fi cunoscute comitatului “punctele de pacificare” cerute de corifeii răscoalei.

La dânsul s-au prezentat cei trei delegaţi ai răsculaţilor, cerându-i să semneze şi să transmită cererile lor tablei comitatului. Documentul este scris de o mână, Brunek doar semnează. Comparând semnătura lui Brunek de pe ultimatum cu cele de pe alte documente scrise în întregime de el nu lasă nici un dubiu asupra autenticităţii.   

  Cine a conceput, cine a sistematizat ultimatumul? Aplecându-ne cu mai multă atenţie asupra realităţilor din vremea răscoalei, asupra tuturor frământărilor legate de acesta, tragem concluzia că aceasta este o operă locală, transilvăneană, născută din greutăţile şi aspiraţiile unei pături de oameni tot mai înstăriri capabili să susţină o elită intelectuală la nivelul comunităţilor săseşti, preoţi şi dascăli care la rândul lor erau pe deplin receptivi la ideile iluminismului european contemporan.   

  Pe de altă parte, ultimatumul a fost conceput şi redactat în zona Bradului, centru minier în deplină afirmare la data izbucnirii răscoalei. Adăugăm că minele de aur din zona Bradului, în proporţie de 70-80% erau în mâinile unor întreprinzători români şi că lucrătorii acestora erau în proporţie de 90 – 95% de asemenea români.

Administrarea şi exploatarea acestor mine presupun cunoştinţe mai multe şi o anumită emancipare în raport cu marea masă a ţăranilor ardeleni.

În Transilvania şi în zona Bradului, evident, trăia un număr mare de soldaţi şi „gradaţi” români lăsaţi la vatră sau veniţi în concedii şi care au servit sau serveau în regimentele împărăteşti, regimente care la rândul lor au colindat Europa şi implicit au intrat în legătură cu ideile la modă ale vremii.  

   Ideile cuprinse în ultimatum nu sunt o apariţie meteorica. Ele au circulat încă din timpul conscripţiilor militare din vara anului 1784 pe întreaga arie de desfăşurare a răscoalei. Le găsim exprimate parţial sau în totalitate, îngrozind şi motivând nobilimea să ceară anularea conscripţiei. La Hapria, satul care a plecat primul la conscripţie, oamenii afirmau că pe nobili îi vor scoate din sat, la fel şi cei din Sângătin şi Liorint.

La Şard, oamenii afirmau că nobilii urmează să trăiască cum vor şti, pentru că ei nu îi vor mai sluji. Aceleaşi afirmaţii pe Mureş, în comitatul Hunedoara şi în Tara Haţegului. Din perioada conscripţiei întâlnim şi o primă sistematizare a revendicărilor ţărăneşti.

Astfel, locuitorii satului Bozias de pe Târnave, stabileau în casa preotului condiţiile pentru care se înscriau ca militari:


   

„ l. Domni pământeşti să nu mai slujească.  

   2. Pământurile şi apartenenţele pe care le locuiesc să fie pe veci ale lor.  

   3. Să fie scutiţi de contribuţie regească.    

4. Exerciţii militare să facă numai o dată pe an.”
    

Aceleaşi idei le regăsim exprimate şi cu prilejul anulării conscripţiei militare dar şi în timpul răscoalei. Potrivit anchetei Iancovics, Horea comunică răsculaţilor că s-a ridicat din poruncă împărătească pentru a-i înlătura pe domnii, cei care se împotrivesc să-i omoare, iar cei care nu, să-i lege şi să-i ducă la Viena, iar averile lor să le prade.

În satul Musca, Horea cerea cetelor sale de asemenea să-i înlăture pe nobili precum şi pe slujbaşii Domeniului Zlatna, iar sarcini să nu mai presteze deloc. Cloşca la rându-i strigă în Baia de Arieş la 9 noiembrie că e poruncă să-i nimicească pe nobili.  

  Aceleaşi idei le întâlnim şi în comitatul Hunedoarei. Printre cetele care se pregătesc să atace Deva, nobila Barbara Gorffy a auzit pe răsculaţi discutând că nu au altceva de făcut decât să înlăture pe toţi nobilii şi să le ia averile. Ideile desfiinţării nobilimii şi împărţirea averilor acestora le întâlnim şi în revendicările formulate de ţărani cu ocazia armistiţiilor încheiate în diferite locuri cuprinse de răscoală.  

   Ideile ultimatumului le găsim, aşadar, prezente atât în gura conducătorilor cât şi în rândul mulţimii răsculaţilor şi în toate zonele afectate de răscoală.

Mai trebuie adăugat faptul că atestările păstrate sunt cuprinse în acte oficiale, ori este ştiut că oficialitatea a reuşit să prindă doar partea din frământările profunde ale vremii. Dar acest lucru mai înseamnă că ideile ultimatumului erau prezente şi în rândul nobilimii şi oficialităţilor.  


  Concluzionând, “Ultimatumul lui Horea” este momentul de vârf al răscoalei. El exprima de fapt, aspiraţiile societăţii, europene de la sfârşitul sec al XVII-lea, anticipând programele Revoluţiei franceze. Dorinţele de emancipare, general europene, de la sfârşitul secolului îsi găsesc în Transilvania forme specifice de exprimare.

Speranţele şi amploarea mişcărilor legate de conscripţia militară din vara lui 1784 sunt tocmai o expresie a acestei dorinţe de emancipare. Răbufnirea din toamna anului 1784, cel putin în faza de început, nu a fost altceva decât rezultatul dezamăgirilor legate de dorinta de emancipare. Trecând peste timp, forţele angajate în confruntările din 1784 le vom găsi prezente în luptă în 1848, când naţiunea română se afirmă explicit la Blaj.

10/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , | Lasă un comentariu

Un articol apărut la 31 ianuarie 1785 în ziarul britanic The Times, care relata despre răscoala lui Horea

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia

The Times din 1785: Românii, “deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni”

The Times era în 1785 un cotidian proaspăt apărut pe piaţă, primul său număr fiind editat în data de 1 ianuarie a acelui an. Nici nu se numea încă The Times, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1 ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register.

În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times se găseşte un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre răscoala lui Horea.

  Articolul a fost inserat în secţiunea „Ştiri”, pe prima coloană din a treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) şi încerca să explice cauzele răscoalei caracterizându-l pe Horea, conducătorul acesteia, drept „un desperado îndrăzneţ”.

Ziarul londonez care manifesta o clară simpatie faţă de români, se arăta sceptic că situaţia în Transilvania va reveni la normal în scurt timp, deşi, de fapt, răscoala încetase de peste o lună, Horea fiind capturat în 27 decembrie 1784.

Dar, acum două secole, unei ştiri din Apuseni îi luau multe, multe săptămâni pentru a ajunge la Londra.

Iată o traducere a textului, publicat sub titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”:

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească [ortodoxă], iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete.

 Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciun fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.

Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea.

De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului; dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.

Au vazut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp.

Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale.

Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite.

Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoare la îndatoririle lor”.

 

 

  CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/17/prinderea-lui-horea-closca-si-crisan-prin-tradare/

 

 

 

 

 

 http://www.rador.ro/2015/11/02/documentar-rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-o-revolta-taraneasca-relatata-de-marile-ziare-ale-europei/

12/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: