Un politician reprezentativ pentru politicienii şi formatorii de opinie maghiari din România.
Róbert Kálmán Ráduly (n. 26 februarie 1968) este un politician român de etnie maghiară, primar al municipiului Miercurea Ciuc începând cu 2004, ales din partea UDMR. În legislaturile 1996-2000 și 2000-2004 a fost deputat de Harghita, ales din partea UDMR.
Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR), a fost amendat de CNCD pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare declara în cadrul manifestărilor vizând arborarea unui drapel secuiesc de mari dimensiuni în centrului municipiului harghitean :
„Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a afirmat Raduly Robert, de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.
În timpul unei vizite efectuate în luna iulie a.c. de preşedintele României, în judeţele Harghita şi Covasna, primarul de Miercurea Ciuc Raduly Robert Kalman, a ţinut să-şi etaleze până la capăt obsesia izolaţionistă, oferindu-i lui Klaus Iohannis un steag al Ţinutului Secuiesc…
Vânzătorii de la Kaufland nu au făcut altceva decât să aplice în practică directiva liderilor maghiari de tipul lui Raduly, conform căreia: „cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie , începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”. Cât despre „dreptul”cetăţenilor unei ţări de a nu cunoaşte limba ţării ai căror cetăţeni sunt, vă atrag atenţia că noi vorbim aici despre discriminarea unui cetăţean român care nu se poate aproviziona, sau nu poate avea acces la nişte servicii în ţara lui, atunci cînd vorbeşte limba sa natală care este întâmplător şi limba oficială a ţării sale (adică limba română), pe motiv că nu ştie limba unui minoritar… Cum s-ar simţi oare un ungur din România în faţa unei vânzătoare tătăroaice din Constanţa, care ar refuza să-l servească pe motiv că acesta nu ştie limba tătară? Ce ziceţi, ar ţipa ca din gură de şarpe că e discriminat ?
Nu cumva ar fi mai bine să încerce să reflecteze serios asupra articolului 13 din Constituţia României, care spune clar că în ţara noastră limba oficială este limba românăşi asupra semnificaţiei sintagmei „limba oficială”. Rostul unei limbi oficiale este şi acela de comunicare interetnică, nu-i aşa? Altfel ce să facem, să ne apucăm după mintea unor imbecili, să învăţăm cu toţii şi noi şi toţi etnicii minoritari, limbile maghiară, germană, turcă, tătară, ţigănească, ucraineana, sârbă, croată, slovacă, bulgară, armeana, rusă, albaneză, greacă, idiş şi alte limbi, sau să vorbim între noi româneşte ? Ce să facă un ucrainean sau un turc din România, să înveţe limba maghiară, special pentru momentul istoric în care va dori să cumpere mititei de la Kaufland Harghita, sau să insiste ca unguroaica de la tejghea să vorbească limba ucraineană sau turcă ?
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova