CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea celui mai vechi monument din București

În istoria țării noastre și a Bucureștiului, în dreptul datei de 23 august 1631 stă înscrisă bătălia dintre oștile lui Leon Vodă și boierii răsculați veniți să-i ia domnia, în frunte cu Matei Aga, viitorul domn al Țării RomâneștiMatei Basarab.

Bătălia s-a dat „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul.

În amintirea biruinței și în memoria celor căzuți, la 20 februarie 1632, Leon Vodă a făcut peste mormântul celor uciși în luptă, o movilă mare pe care a așezat o cruce de piatră, inscripționată cu o relatare a luptei, în limba română cu litere chirilice.

Această cruce cel mai vechi monument al capitalei și totodată cel mai vechi monument funerar feudal descoperit până în prezent pe teritoriul Bucureștiului.

image003

Astăzi, aceasta cruce este îmrejmuită de o troiță de lemn, se află la intersecția bulevardelor Mărășești și Dimitrie Cantemir, pe vechiul Pod al lui Șerban-Vodă din București, în curtea bisericii Slobozia, datând din  secolul al XVII-lea.

Bisericii i s-a spus Slobozia deoarece, în acele vremuri, cei care se așezau prin acele părți erau sloboziți (scutiți) de birurile percepute de domnie și de mănăstirea Radu-Vodă, bineînțeles în schimbul muncii pe pământurile acestora și a unei singure dajdii anuale.

Povestea a început cu luptele fostului căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, aga Matei din Brâncoveni, pentru tronul Țării Românești, începute în timpul domniei lui Leon Tomșa.

După înfrângerea din 1631, aga Matei (care avea să ajungă doi ani mai târziu voievodul Matei Basarab al Țării Românești) s-a retras spre Transilvania, iar Leon Tomșa a ridicat deasupra mormântului oștenilor căzuți în luptă o cruce, care avea să pomenească peste veacuri despre crâncena bătălie de „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul”.

Crucea, inscripționată în limba română, dar cu litere chirilice, a fost restaurată de domnitorul Radu-Leon, fiul lui Leon-Tomșa, între 1664-1665. După ce i-a zidit și un adăpost din cărămidă, dispărut astăzi, Radu-Leon a ridicat lângă ea o biserică, pe care a refăcut-o și mărit-o Marele Vistier Constantin Năsturel.

Clădită inițial pe un plan dreptunghiular, biserica a fost refăcută și mărită, pe un plan treflat, în anul 1743 de Marele Vistier Constantin Năsturel, nepotul soției lui Matei Basarab.

„După 13 ani dela zidirea bisericii Dobroteasa, Constantin Năsturel biv vel vistiernic a scoborât dealul pe care ridicase biserica, spre vale, și a dat de apa Dâmboviței . Se vede că o trecuse de atâtea ori în acest loc, mergând spre vii, cari erau presărate pe aceste locuri. Și trecând și acum, în anul mântuirei 1743, apa Dâmboviței pe acolo pe unde este azi podul de fier ce dă în ulița mare, ce-i spun bulevardul Neatârnării, care pe vremea aceia era presărat, precum am spus, numai cu vii, a cotit la dreapta și i-a eșit în cale din mijlocul acestor vii o mică biserică de lemn, pe podul lui Șerban-Vodă.

Era biserica Slobozia, ridicată la 1665 de Radu-Leon, alăturea de crucea pe care o ridicase tatăl acestuia Leon-Ștefan-Vodă la 1632 în cinstea Sf. Gheorghe, ca să se pomenească de războiul ce l-a avut într-acest loc cu pribegii la anul 1631. Și văzând-o de lemn Constantin Năsturel biv-vel-vistiernic a înlocuit-o cu una de zid și a sfințit-o la 8 septembrie 1743.”

Prin secolul XIX, în fața bisericii se întindea un mare loc viran transformat într-un fel de bâlci, numit Maidanul Dulapului, unde se „făcea Dulapul”, adică se dădea lumea în scrânciob.

Dulapul (scrânciobul)

Tot pe-atunci se zice că era un cântăreț tare mucalit la biserica Slobozia, unul zis Matache Pițirigă, care se ținea de farse împreună cu unchiul dramaturgului I.L. Caragiale, conu Iorgu Caragiale.

Surse:

Materiale de istorie și muzeografie, 1971, 2004;

https://bercenidepoveste.ro/povestea-bisericii-slobozia-din-sectorul-4-ridicate-pe-locul-infrangerii-lui-matei-basarab/;

https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/08/biserica-slobozia/

06/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: