CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fi român in Valea Timocului: «Io sunt rumân — în Valea Timocului sârbii au frica că o să ne unim cu România».VIDEO.

Românii din Valea Timocului nu au parte de un 1 Decembrie adevărat, şi asta din cauza politicii de deznaţionalizare a românilor, impusă de autorităţile sârbe. «Eu sunt rumân. Sunt în clasa a VII-a la o scoală sârbească din Bor.

Vorbesc rumâneşte, da’ nu ştiu să scriu. Vreau să învăţ la o scoală rumânească, da’n Serbia nu avem». «Am început să construiesc o biserică românească. Nu am primit autorizaţie, dar mi-au dat aprobare pentru construcţia unui garaj. Când au aflat că în loc de garaj am construit biserică, s-au aprins şi m-au condamnat».

Potrivit recensământului din 2002, în oraşul Bor, cel mai mare şi mai important oraş din estul Serbiei, locuiesc 10 mii de români (vlahi). La Bor am întâlnit mai mulţi români (vlahi), care mi-au vorbit despre problemele cu care se confruntă.

 «Io nu sunt sârb. Io sunt rumân. Muma şi tata au fost rumâni. La conducerea Serbiei nu-i place să audă asta. Ei cred că noi, rumânii din Timoc, o să urcăm dealul şi o să plecăm în Rumânia. E problemă că nu ştim să scrim. Nu avem scoli rumâneşti. Noi ştim să vorbim pe rumâneşte din ce am auzit acasă», spune pensionara, Draghiţa Ceasici.

«Pe rumâneşte nu mai e la modă»

 

În faţa unei şcoli, am întâlnit-o pe Vlasimirska Pişkici, elevă în clasa a VII–a. E din Mali Kriveli şi face zilnic naveta la Bor. «Vin la şcoală cu autobuzul. Dau 70 de dinari (echivalentul a 70 de eurocenţi). Eu sunt rumân. Vorbesc rumâneşte, da’ nu ştiu să scriu pentru că nu m-a învăţat nimeni.

 Învăţ la o şcoală sârbească. Nu avem şcoală rumânească. Mi-ar placea să învăţ rumâneşte. Sârbii de aici zic că pe rumâneşte nu mai e la modă şi trebuie să vorbim sârbeşte. Poate că şi aici o să fie şcoală rumânească».

La mina de cupru din Bor lucrează mai mulţi români-vlahi. Printre ei este şi Miroslav Gruici, inginer pentru protecţia muncii. Lunar, câştigă 800 de euro. El ne-a povestit mai multe despre exploatarea minei de cupru. «Aici a fost un sat care se numea Bor. Prin 1903, s-a găsit cupru şi până acum din aceste mine se extrage cupru, pe lângă acest metal se mai extrage argint şi aur, dar în cantităţi mult mai mici».

1 Decembrie în Valea Timocului

1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Părintele Boian Aleksandrovici de la Biserica Românească din Malainiţa, Serbia, aştepta autocarul cu tineri din România, care întruneau toate zonele româneşti, inclusiv Basarabia. »Bine aţi venit dintr-o parte a României – în alta. Aici, la Malainiţa, locuiesc români din Transilvania, din Ardeal şi din Moldova. Avem acelaşi grai. Poate că nu vorbim foarte frumos româneşte, asta din cauză că aici nu am avut şcoli şi biserici româneşti».

 Părintele Boian a ţinut un Te Deum pentru tinerii veniţi de la Bucureşti, în prima biserică ortodoxă românească din Serbia de Răsărit.

 

În Valea Timocului trăiesc peste 300 mii de români. Sunt 154 de sate pur româneşti şi aproximativ 48 de sate mixte. Pentru o mare parte dintre românii de aici, ziua de 1 decembrie este o zi obişnuită. «Pentru românii din Serbia, Ziua Naţională a României nu e cunoscută ca sărbătoare naţională. Mulţi nu ştiu despre ziua de 1 Decembrie, pentru că nu au fost şcoli româneşti şi biserici unde românii de aici să cunoască mai multe despre sărbătorile naţionale ale României. Încercăm să educăm românii din Timocul sârbesc», afirmă părintele Boian.

În opinia sa, 1 Decembrie nu este doar Ziua României, ci a tuturor românilor din întreaga lume. «Dacă s-a format astăzi un stat român modern, asta este şi garanţia pentru toţi românii care trăiesc în afara graniţei că ei pot să îşi păstreze identitatea.

Dacă n-ai o ţară mamă, măcar spirituală, culturală, atunci nu putem să mai rezistăm, ne pierdem. Acum 15 ani, dacă spunea cineva că la Malainiţa se va sluji româneşte, s-ar fi zis că e nebun. Am ajuns să ne bucurăm de o biserică românească».

Condamnat pentru o biserică românească

Prima biserică ortodoxă românească, unde slujeşte părintele Boian, a fost construită în 2003, cu mari dificultăţi şi presiuni din partea autorităţilor sârbe. «Am solicitat de la Primărie să îmi dea autorizaţie pentru construcţia bisericii.

 

Autorităţile au fost împotrivă. Responsabilul care eliberează autorizaţii mi-a spus: tu eşti singur pe de o parte, da’ de altă parte, ai o grămadă de duşmani. Şi mi-a zis că el nu vrea să îşi piardă lucrul, că nu are din ce să trăiască. «Eu nu îţi dau aprobare, dar poţi să ne acţionezi în judecată». Totuşi am scris o cerere pentru eliberarea autorizaţiei, însă a trecut un an şi nu avem un răspuns oficial».

Părintele mai povesteşte că, în Malainiţa, 99% din construcţii sunt ridicate fără autorizaţie. În ciuda presiunilor, el a început construcţia. «Am fost la Inspectorat şi am zis: vreau să fac un garaj, am nevoie de aprobare?

 Nu. Du-te şi fă. Am zis: nu s-a găsi vreun vecin care să spună că eu construiesc fără aprobare şi voi să îmi opriţi lucrările? Zice: nu, mă, nu vezi că toţi fugiră în străinătate, să dea Dumnezeu să mai rămână cineva pe aci. Aşa am început construcţia bisericii. Când s-a aflat că în loc de garaj construiesc biserică, s-au aprins cu toţii».

S-a iscat un scandal între preotul Boian şi autorităţi, care solicitau demolarea lăcaşului. Boian a fost chemat pe la ministerele din Belgrad. Acest caz a ajuns subiect de discuţii şi la Consiliul Europei. La sfârşit de 2006, preotul a fost condamnat la 2 luni de închisoare, cu suspendare, din motiv că a construit ilegal o biserică românească. Astăzi, preotul răsuflă mai uşor, poate ţine slujbe în română, dar cazul e pe rol, la Strasbourg, povesteşte preotul.

Copii români, botezaţi cu nume sârbeşti.

 

Bunicul părintelui Boian, Liubomir Aleksandrovici, se declară român. «În Valea Timocului toţi suntem români. Sârbii nu vor ca noi să vorbim pe româneşte. Le este frică că o să ne unim cu România. Noi le spunem că suntem români din România şi că am venit aici, în Valea Timocului, aşa cum au venit sârbii în România».

În Valea Timocului întâlneşti puţini români cu nume româneşti, şi asta pentru că, acum 150 de ani, autorităţile sârbe au depus la biserici o listă cu nume şi au impus o regulă potrivit căreia românii nu mai pot să-şi boteze copiii cu nume româneşti: Ion, Tudor, Dumitru, ci cu nume sârbeşti: Peter, Iovan, Todor, spune Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru Cultură a Românilor-Vlahilor din Serbia. Zavişa e cunoscută în Valea Timocului ca una dintre luptătoarele pentru limba română, pentru deschiderea şcolilor şi bisericilor româneşti, pentru lansarea unui ziar regional românesc.

Prin Bor sunt amplasate panouri informative pe care sunt afişate anunţuri cu persoane decedate. «Aici scrie cine a decedat, la ce oră, ce profesie a avut şi din ce motive a decedat. Astfel de panouri sunt în toate oraşele din Serbia», îmi explică un bătrân, care analiza fotografiile celor decedaţi.

 

 

La 1 Decembrie, tinerii veniţi de la Bucureşti cu sprijinul DRP, al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport şi OSB Bucureşti au serbat seara românească alături de românii-vlahi din Timoc. Tihan Matasarevici, preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, a afirmat că există o lege a Parlamentului de la Belgrad, prin care minorităţile din Serbia au mai multe drepturi decât acum câţiva ani.

 El afirmă că problema nu mai constă în lege, ci în starea populaţiei de aici, care a fost lipsită de educaţie românescă. «Într-o zi nu putem schimba mentalitatea. E nevoie să înlăturăm barierele lingvistice şi culturale româneşti, ca să mai putem şi mâine-poimâine să existăm în Valea Timocului ca naţiune românească».

Iurie SANDUŢA

Ziarul de Garda -Chisinau

 

 

 

08/12/2011 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: