CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROPAGANDA MINCINOASĂ A RUSIEI încearcă să convingă că armata sa de profesioniști, dotată cu arme de precizie, își execută misiunea din Ucraina fără a lovi ținte civile

Foto: La Moscova, în data de 15 martie 2022 angajată prezintă în studioul emisiunii de știri de seară de la postul de televiziune rus Canal Unu un afiș pe care scrie:„Fără război. Opriți războiul. Nu credeți propaganda. Aici sunteți mințiti”.

Războiul purtat de Rusia în Ucraina este însoțit de o propagandă agresivă promovată intens pe canalele oficiale ale Kremlinului încă din prima zi, când Rusia a negat amploarea agresiunii sale spunând că execută o „operațiune specială” în Donbass pentru a „denazifica” Ucraina. Kremlinul a aruncat ulterior un adevărat val de narațiuni pentru a prezenta varianta sa, cosmetizată, a războiului.

Propaganda Kremlinului încearcă să arate, în ciuda dovezilor din teren, că totul merge conform planului, iar o armată profesionistă, dotată cu arme de precizie, își execută misiunea fără a lovi ținte civile.

Au continuat, în paralel, și eforturile propagandistice de a justifica invazia și au fost promovate o serie de narațiuni false, demontate de Veridica, cu privire la Ucraina: că ar fi pregătit o agresiune în Donbass, ar fi avut pe teritoriul său laboratoare americane de arme biologice sau ar fi încercat să producă arme nucleare.

Veridica a identificat, între timp, noi narațiuni ale propagandei rusești. Unele evocă teze și idei prezente de ani de zile în propaganda, dezinformările și chiar și în discursul oficial al Moscovei – obsesia pentru „naziști” inexistenți, catalogarea celor care se opun politicilor Kremlinului drept „trădători” și denunțarea unei-așa zise „ideologii” LGBTQ și a unei presupuse conspirații de a o impune în dauna valorilor tradiționale.

„Naziștii” ucraineni atacă obiectivele civile și folosesc scuturi umane.

Regimul de la Kremlin neagă faptul că armata rusă atacă civili, deși unele orașe ucrainene sunt distruse aproape în întregime și există numeroase mărturii video și foto cu blocuri locative, clădiri, școli, grădinițe, spitale distruse de atacurile cu rachete și bombe și sute de civili uciși. Ministrul rus al apărării susține că armata rusă lovește doar ținte militare, iar propaganda rusă publică numeroase articole că forțele ucrainene și-ar atacă propria populație și folosește civilii în calitate de scut uman.

În cel mai recent caz, Ministerul rus al apărării neagă acuzațiile că ar fi comis un atac aerian asupra Teatrului din Mariupol, și susține că în clădire „civilii erau ținuți ostatici de luptătorii batalionului naționalist „Azov” care au efectuat o nouă provocare sângeroasă aruncând în aer clădirea teatrului pe care au minat-o”, că etajele superioare ale clădirii erau folosite ca puncte de tragere, deși aceasta nu este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș. Autoritățile ucrainene au anunțat că asupra clădirii Teatrului a fost aruncată o bombă de mare capacitate, de 1000 de kg. Imaginile din satelit arată că în fața clădirii au fost lăsate inscripții foarte mari și vizibile „Copii”, pentru a preîntâmpina piloții bombardierelor rusești. Adăpostul din subsolul teatrului  a rezistat și oamenii care s-au ascuns acolo au supraviețuit.

La fel, în cazul atacului asupra maternității din Mariupol, presa rusă a relatat inițial că spitalul a fost atacat de naționaliștii ucraineni. Ulterior, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că maternitatea era folosită de extremiști ca o bază a batalionului Azov. De asemenea, propaganda rusă a încercat să demonstreze că imaginile cu femeile gravide din maternitate ar fi fost înscenate de o bloggeriță.

Curățarea societății de trădători va întări Rusia.

„Poporul rus îi poate deosebi pe adevărații patrioți de trădători. […] Sunt sigur că o astfel de curățare firească și necesară a societății doar va întări țara noastră”, a declarat Vladimir Putin în timpul unei întruniri dedicate măsurilor de susținere a regiunilor Federației Ruse. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitrii Peskov a explicat ulterior că în vremuri complicate, cei care se dovedesc a fi trădători pleacă din proprie inițiativă din funcții sau părăsesc țara.

După ce Rusia a atacat Ucraina, numeroși ruși au ales să își părăsească țara, printre ei numărându-se jurnaliști, oameni de afaceri, oameni de cultură, savanți, vedete. Presa de opoziție a fost închisă aproape în totalitate. În timpul protestelor organizate în principalele orașe din Rusia în primele zile ale războiului, mii de persoane au fost reținute. Pe ușile locuințelor unor activiștilor ruși au apărut inscripții „Nu trăda patria”.  

Rusia îi va apăra pe cetățenii ruși care sunt discriminați în lume pe motive naționale, lingvistice, culturale.

Această narațiune reiese din anunțurile făcute de Ambasadele Rusiei în diverse țări, inclusiv cele de la Chișinău și București, prin care le cere rușilor care ar fi discriminați sau amenințați să anunțe misiunile diplomatice. Astfel de anunțuri  au apărut și în alte țări, inclusiv Germania, Cehia.  

„Această postare nu contribuie la atmosfera de calm din societatea noastră și rugăm partenerii să se abțină de la astfel de gesturi și să dea dovadă de o mai bună evaluare a situației din țara noastră”, a reacționat Ministerul de Externe de la Chișinău. Toți cetățenii din R. Moldova sunt în siguranță indiferent de limba pe care o vorbesc, a comentat și președinta Maia Sandu.

Rusia nu se va opri în Ucraina, va merge mai departe.

Într-una din cele mai violente ieșiri într-o emisiune TV, Vladimir Soloviov, unul din principalii propagandiști ai Kremlinului, supune că Rusia nu se va opri în Ucraina.

Putin v-a spus despre structura NATO  – la granița din 1997, armele nucleare – în țările cărora le aparțin. Dacă considerați că ne vom opri în Ucraina, gândiți-vă de 300 de ori. Vă amintesc că Ucraina este doar o etapă intermediară în asigurarea securității strategice a Federației Ruse”, a spus Soloviov în cadrul emisiunii sale „Soloviov Live”.

Războiul are o semnificație metafizică și e cauzat de faptul că se dorește ca în Donbass să fie organizate parade gay.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a vorbit în timpul predicii din „Duminica Iertării” despre acțiunile armate din Ucraina. „Timp de opt ani au loc încercări de a distruge ceea ce este în Donbass. În Donbassul care respinge valorile promovate în prezent de cei care pretind la puterea mondială. Există un test de loialitate față de această putere, un permis în acea lume „fericită”, a societății de consum excesiv, lumea „libertății”. Ce fel de test este acesta? Un test simplu și în același timp îngrozitor – acesta este parada gayCerința de a organiza parade gay este testul de loialitate față de această lume”, a spus patriarhul rus.  El a adăugat că „noi am intrat într-o luptă care nu are o semnificație fizică, dar metafizică”.

19/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Lumea rusă” în toată splendoarea minciunii și a mistificării, dezvăluită de scriitorul rus Oleg Panfilov în volumul ,,ISTORII ANTISOVIETICE”

Volumul ,,ISTORII ANTISOVIETICE”: „lumea rusă” în toată splendoarea minciunii și a mistificării, dezvăluită de Oleg Panfilov

,,Istoria de până la Petru cel Mare este un parastas neîntrerupt, iar cea de după Petru cel Mare – un dosar penal neîntrerupt” (…) ,,o istorie falsă [care] a educat oameni falși, ce trăiesc într-o lume falsă.

Oleg Panfilov

Scriitorul și analistul politic Mihai COPEȚCHI – KOPECKY , vorbește în publicația online romaniabreakingnews.ro despre cartea , tradusă din limba rusă [ii]ISTORII ANTISOVIETICE[i] a prof. dr. Oleg Panfilov, din Georgia (cunoscută în istorie și ca Gruzia ), – lansată în septembrie 2021, în premieră, la Chișinău, de către Editura Cartier Istoric .

D-l Oleg Panfilov, născut în 1957 – în Tadjikistan, într-o familie de ruși autentici -, dar, ulterior, trăitor la Tbilisi, este un cunoscut jurnalist, militant pentru drepturile omului, publicist, istoric, profesor, prezentator de programe la Radio Libertatea și la canalul TV de limbă rusă PIC, din Republica Georgia.

Este autor de scenarii de film, a publicat mii de articole în ziare și reviste din Rusia, SUA, Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Suedia, Israel, Iran, Pakistan, laureat al multor premii internaționale, autor și coautor al câtorva zeci de cărți.

Este Cavaler al Ordinului de Onoare al Republicii Georgia.

Autorul, Oleg Panfilov, renegat fiind în ,,patria istorică” natală, Rusia, este convins că ,,odată cu trecerea timpului nimeni nu va mai avea nevoie nici de manualele scrise pe acolo sau voluminoasele enciclopedii care glorificau ,,măreața și eroica Uniune Sovietică”.”

Până la un punct, sunt de acord că trebuie să-i înțelegem drama personală a autorului – un pária în țara de origine, Rusia -, dar, pentru cei ce au trăit, mai pe lîngă ,,fratele mai mare de la răsărit”, cunoașterea realității intrinseci, ne-a plasat, de multe ori, într-o sumă de dileme, provocate de dubiile privind credibilitatea surselor rusești/sovietice – istorici, scriitori, memorialiști, jurnaliști, etc. ce ne-au parvenit pe căi legale sau mai pe ,,ocolite”, despre ,,închisoarea popoarelor”.

Sintagma aparține scriitorului și călătorului Astolphe de Custine (1790-1857), care, în cartea sa ,,Rusia în 1839”, îl numea, la figurat, pe țarul Nicolae I, drept ,,temnicerul unei treimi a globului pământesc”, consacrând și definiția: ,,Rusia este o închisoare a popoarelor”.[iii]

  De altfel, poetul politic rus, Fiodor Tiutcev (1803-1873), a rezumat extrem de concis situația expusă mai sus:

,,Istoria de până la Petru cel Mare este un parastas neîntrerupt, iar cea de după Petru cel Mare – un dosar penal neîntrerupt.

Pe acest fond, se cuvine să redăm concluzia morală, a d-nei Thérèse Obrecht, jurnalist și istoric elvețian, fost corespondent la Moscova, în perioada turbulentă de după destrămarea URSS, pe care a publicat-o în anul 2008, într-o carte-anchetă, de excepție [iv]:

,,Nimeni nu a fost condamnat vreodată pentru acele crime, nu am tras învățăminte din această tragedie, și răul continuă să fie un pericol pentru Rusia și pentru lumea întreagă. Altfel spus, societatea rusă nu înțelege oroarea acestui trecut și nici nu se teme de vreo repetiție, fiindcă nu s-au găsit niciodată vinovați. […] Victimele au fost reabilitate, dar, în niciun moment nu s-a dovedit culpabilitatea comunismului, fie măcar simbolic, […] … rușii s-au distrus ei însuși. Sentimentul rușinii, nu toți îl resimt, în fiecare an, când ,,marea victorie patriotică” inundă Rusia ca un val uriaș.”

Cartea lui Oleg Panfilov – o lucrare de peste 400 de pagini, compusă fiind din două părți: ,,Istorii antirusești” și ,,Istorii antisovietice” -, elimină multe dileme, fiind mai mult decât credibilă, ba chiar, în privința multora dintre aspectele narate, … aproape incredibilă!

Confirmă astfel, și completează, multe generații de scriitori ruși, de fapt, adevărurile mai puțin comode, din scrierile lor, despre ,,patria [lor] istorică, URSS”: Al. Soljenițîn, Victor Suvorov, Mark Solonin, Svetlana Alexeeva, Anna Politkovskaia, Viktor Astafiev, Iuri Felștinski, Alexandr Litvinenko, Lev Lepuhovsky, Boris Kavalercik, etc. …. precum și pe mulți autori occidentali preocupați de acest subiect: Rodric Braitwaite, Jonatan Haslam, Keith Lowe, Martin Sixsmith, Antony Beevor, Victor Sebestyen, Anne Applebaum, Steven L. Meyers, Robert Kaplan și alții, ….. lista nefiind exhaustivă.

În acest context, pasajele extrase, selectate –  cele mai relevante, din „Istorii Antisovietice” (pe care le voi reproduce în continuare – n.a.) -,vor încerca să surprindă, pentru cititorul din România, ceea ce în viziunea autorului reprezintă scopul și intenția cărții:

  • … ,,de a relata fapte necunoscute sau puțin cunoscute din istoria imperiului țarist rus și a Uniunii Sovietice, precum și a teritoriului care se pretinde a fi ca și mai înainte, un ,,imperiu”, și se numește acum ,,Federația Rusă”. [care se consideră continuatoarea legitimă și istorică a fostei URSS – n.a.].

Deși, multe legende s-au prăbușit după dezmembrarea URSS, dezamăgindu-i pe mulți dintre cei care credeau în ele, în mod incredibil, unii le cred și acum. Aceleași probleme sunt și cu istoria, ,,o istorie falsă [care] a educat oameni falși, ce trăiesc într-o lume falsă.”

Făcând un tur al cuprinsului cărții, descoperim o suită de circa 80 de narațiuni – mai scurte sau mai extinse, în funcție de complexitatea subiectului tratat -, care se întind cronologic, de la începuturile hegemonice ale imperiului țarist și până la prăbușirea imperiului sovietic, cu momentele lor specifice, de ,,război și pace”, de extaz și agonie ideologică.

Nu este omisă nici actuală epocă, a delirului ideologic al ultimului ,,țar” rus în viață, ce și-a asigurat domnia veșnică și-un loc în zidul Kremlinului, sprijinit fără crâcnire de același popor ,,obișnuit să trăiască cu minciuna de odinioară, fără să-și dorească câtuși de puțin să trăiască altfel – așa le e comod, fără griji și fără vreo responsabilitate -, […] la ordin să poată să meargă să lupte contra oricui, și să moară, [așa] cum au murit pentru Patrie, pentru Stalin,…”.

Și apropo de război, autorul – d-l prof. Dr. Oleg Panfilov -, specifică în cartea sa un aspect reprezentativ pentru apetitul belicos al bolșevicilor:

,,Războiul a devenit distracția principală a comuniștilor, care visau ,,să provoace un incendiu mondial” și să instaureze socialismul în toată lumea.

 Lui Stalin nu-i era suficientă a șasea parte a uscatului de pe Terra, el voia să fie tatăl tuturor pământenilor. Pentru Rusia ,,viitorul luminos” îl reprezintă războiul, iar bunăstarea poporului constă în dragostea nelimitată pentru conducător.”  Iar misiunea propagandei era de a ,,orna” cu epitete frumoase loviturile de stat pro-sovietice.

,,În linii mari, fiecare dintre aceste imperii – cel țarist și cel sovietic, la fel ca și actuala formațiune ,,democratică” -, se continuă reciproc. Imperiul a fost înființat inițial din contul teritoriilor străine și al populației cotropite.

Chiar și procesul era ca atare asemănător – erau introduse trupe sub diverse justificări, despre faptul că era ,,rusesc” de când lumea, apoi începea asimilarea sau deportarea populației, locuitorii rămași își pierdeau cu timpul identitatea etnică și limba, transformându-se într-un fel de accesoriu al imperiului, desemnat cu adjectivul ,,rus””, ne atrage atenția autorul chiar de la început, din prefața cărții.

Dar, pentru a lămuri ,,situația”, mai întâi trebuie înțeles că, indiferent cine ,,domnea” la Moscova, viitoarea țară cu denumirea din greceasca bizantină de ,,Rusia” – ,,țara Rus[vii] , scopul era același: ,,adunarea pământurilor rusești”, iar cuvântul ,,rusesc/rusești” nu indică un etnonim, ci doar faptul că-i aparține ocupantului. În mod paradoxal, abia acum savanții ruși recunosc cuvântul ca fiind un etnonim, ….

,,Această carte, așadar, tratează modul în care a fost deformată istoria enormului teritoriu numit ,,Statul Rus”, despre compunerea istoriei oficiale care de-a lungul multor secole îi minte pe locuitorii Rusiei.

Propaganda bolșevică nu-și propunea sarcina de a glorifica direct faptele eroice de luptă, ci de a scorni povești despre ,,viitorul luminos”, despre internaționalism și ,,îndeplinirea datoriei internaționale”, precum și despre conducătorii săi, care, deși, unii aveau numai studii elementare, erau cei mai deștepți, și chiar geniali, indicându-le lingviștilor și geneticienilor cum să-și efectueze cercetările”.

,,Istoria Uniunii Sovietice a devenit de mult timp o parte inalienabilă a ideologiei: politicienii din partidul de guvernământ stabileau ce îi e avantajos populației și să știe ce nu-i era avantajos. Manualele de istorie sovietice reglementau strict ,,cantitatea și calitatea cunoștiințelor livrate poporului”.

Iată că, și acum, în Rusia știința istoriei suportă coliziuni stranii și uneori teribile: în timp ce istoricii oficiali execută comanda ,,partidului și guvernului”, cercetând, de exemplu, arborele genealogic a lui Vladimir Putin, conturând o genealogie ce nu a existat, în paralel foarte mulți istorici ,,amatori” elaborează studii despre foste teritorii, precum ,,Georgia – Rusia montană”, sau despre modul în care rușii au cucerit imperiul chinez în mileniul I din-naintea erei noastre, etc.”

,,Cei care s-au născut în Uniunea Sovietică și au învățat în școala sovietică țin minte că în manualele de istorie despre, aproape, toate teritoriile URSS era scris că ele ,,au aderat benevol la Rusia”. Același lucru era scris și despre popoarele din Rusia contemporană, precum și despre inexplicabila atitudine fraternă a populației din fostele republici sovietice.”

Iată o temă de dezbatere, mai interesantă decât, deja, (e)ternul ,,Pact Hitler – Stalin”: ce ,,chimie” s-a produs în timp ,,de-au fraternizat” românii din Basarabia și Bucovina de Nord, ,,aderând benevol”, la ,,spiritul rusesc”, de la 1812 încoace, fără nicio-mpotrivire reală?

,,Istoria sovietică afirma că ,,toate popoarele visau să trăiască în fericitul Imperiu Rus”.

Încercând să deslușim acest sublim deziderat existențial, pentru orice individ, grup, nație sau popoare – ,,unite prin diversitate” -, constatăm că ,,istoria adevărată [în URSS] era tăinuită cu multă meticulozitate.

Era practic imposibil să ai acces la arhivele sovietice – și mai înainte, cu atât mai mult acum -, când erau păzite ca niște depozite militare și nu se putea pătrunde în ele fără permisiunea KGB-ului.

În paralel, în decursul câtorva secole în Rusia s-a constituit o atitudine uimitoare față de noțiunea de ,,ocupație”. Este fără dubiu faptul că, cotropirea sau acapararea unui teritoriu străin este o agresiune – este o crimă -, dar pentru partea ruso-sovieto-rusească era important să fie înlocuite cât mai repede posibil cuvintele ,,furt” sau ,,ocupație” cu alte definiții sau năstrușnicii semantice, ca de exemplu, cea de … ,,alipire benevolă”!

Adică, ,,ați fost ocupați, prădați, dar e ca și cum nu ați avut nimic împotrivă”. Interpretarea arbitrară a evenimentelor este o altă proprietate a ,,spiritului rusesc”.

În Rusia/URSS, de exemplu, când se vorbea, uneori și oficial, despre țările din sud-estul marelui imperiu, despre țările baltice, Basarabia și Bucovina de Nord, sau mai nou despre Crimeea, ,,se invocă acea parte a istoriei care e (mai) convenabilă.”

O altă mare problemă stringentă, abordată de Oleg Panfilov, este cea a semnificației lingvistice a expresiei ,,a fi rus”, explicitată la comandă, evident, atât de antropologi cât și de ideologii sistemului sovietic de propagandă (a se întelege: comisari, politruci, etc – n.a.).

Geopoliticianul mistic Aleksandr Dughin și ,,năbădăiosul” Dimitri Rogozin, sunt printre cele mai reprezentative personaje care în decursul anilor, de după căderea URSS, îi instigă pe ruși, cât și pe ne-ruși, perorând despre măreția Rusiei și despre necesitatea de a restabili dacă nu ,,Imperiul Sovietic”, cel puțin ceva de genul ,,Imperiului Rus”, sau măcar al unei entități teritoriale care le-au permis să se consolideze în eternul lor bocet slav după ,,spiritul rus”, ,,visul rus”, ,,lumea rusă”, ,,misionarismul rus”, ș.a.m.d..

Acești corifei ai misionarismului de tip nou, au vorbit și vorbesc atât de mult, și atât de des, despre aceste aspecte, încât începi să faci ochii roată în căutarea măcar a unui singur ins care să nu fie rus, … oriunde te-ai afla!

În realitate însă, exista o gradație strictă, care îi împărțea pe oameni în națiuni ,,titulare” și ,,ne-titulare”. O altă invenție politică deosebită, apărută în perioada sovietică, e cuvântul ,,națmen” – abrevierea cuvintelor ,,naționalnoe menșinstvo” – minoritate națională.

În URSS naționalismul cotidian prospera în pofida politicii sovietice ,,internaționaliste” și a numărului enorm de lozinci/bannere despre ,,familia strâns unită a popoarelor”.

Adică, în Uniunea Sovietică, acolo unde trăiau peste 100 de popoare și etnii, acolo unde ,,minoritățile naționale erau în minoritate”, iar poporul fundamental, era, binențeles, cel rus.” […]

,,Epoca sovietică era tare ciudată. În Uniunea Sovietică ,,incitarea la dezbinarea interetnică” era interzisă în mod oficial. Țara era condusă de reprezentanții diferitelor naționalități, care ordonau să fie deportați reprezentanții altor naționalități, dar fără să evite să-i reprime și pe reprezentanții propriei naționalități. Asta nu avea nimic de a face cu legea și moralitatea, în schimb avea de a face, cu vârf și îndesat, cu înfricoșarea populației.

Conform codului de legi al imperiului țarist populația țării se împărțea în ,,supuși naturali” (adică ruși) și ,,inorodeți” (persoane de altă origine), fiind stabilite opt categorii de persoane de altă origine.”[…]

,,În imperiul rus exista o formă specifică de atitudine față de popoarele cotropite, dar, acum este denumită, de regulă, prin termenul de ,,fascism”.”

Oleg Panfilov ne oferă și un ,,regal” cultural narând cu o oarecare undă de umor, despre … ,,izvoarele fascismului rusesc”, aducându-ne la cunoștiință niște fapte incredibile. Astfel, Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat un proiect de lege care interzice ,,propagarea sau etalarea în public a simbolurilor organizațiilor care au colaborat cu fasciștii precum și ale celor care nu recunosc rezultatele tribunalului de la Nürnberg”.

Se pare că este primul caz din istoria modernă a Rusiei, când puterea decide să se autopedepsească pentru afișarea propriului ,,fost simbol de stat”.

Dacă e să considerăm zvastica ,,simbol fascist”, atunci e cazul să aducem aminte tuturor, că din anul 1918 ea era plasată pe galoanele ofițerilor și ostașilor din Armata Roșie, de pe frontul de sud-est, ba chiar apăruse și pe ruble – banii de hârtie tipăriți.

Apoi, până și pe documente ale Sovietului Deputaților din Moscova era aplicată o ștampilă oficială cu svastica. Explicația unor oficiali de ,,vârf” era că utilizarea svasticii poate fi considerată ca o modalitate de susținere a unor ,,organizații contrarevoluționare germane”. Mai încolo a apărut și un ,,Partid Fascist Rus” – redenumit ,,Uniunea Fascistă Rusă”, din 1937 -, înființat de emigranții ruși din Manciuria, care aveau și un steag cu vulturul bicefal rus cu svastica sub el.

Exista din 1934 și ,,Abecedarul Fascistului” – autor K. Rodzaevski, unul din liderii partidului fascist -, iar în Rusia lui Putin se va tipări o culegerea de cărți și articole ale autorului rus fascist, denumită ,,Testamentul unui fascist rus”.

Dar, ca să nu existe dubii, în privința apartenenței ideologice, și-au ,,tras” și un imn, cum altfel decît, pe melodia faimosului ,,Horst Wessel Lied[viii], cu textul semnificativ de identic: ,,Camarazi ne așteaptă patria natală. / Toți sub drapel, căci patria ne cheamă … / Liderul nostru urăște frica și trădarea, / La eroism pe noi, fasciștii, ne îndeamnă, /…”. Ultimele versuri nu lasă nici o urmă de îndoială în privința obiectivelor partidului fascist rusesc: ,, … / Și svastika va lumina peste Kremlin, / Coloanele negre prin Moscova vor trece.”…

Pentru cei curioși, pe youtube se poate audia în original imnul german, probabil și varianta rusească – pentru comparație -, iar similitudinea va fi, probabi, șocantă. (n.a.)

,,U. F. R. a fost desființată în 1943, de către către ocupanții japonezi din Manciuria, iar liderul ei a plecat în URSS, unde a fost arestat, judecat, condamnat și executat, discret și urgent.”

Fascismul rus, însă, a început să renască, poate, nu chiar, surprinzător, la sfârșitul anilor ’80.

Așa a apărut, prin 1980, o organizație care propaga naționalismul rus, antisemitismul și restaurarea monarhiei, denumită ,,Pameat” (Memoria), dar ceea ce este greu de imaginat, este faptul că ar fi apărut fără să fie controlată de KGB. Unii generali kgb-iști au confirmat discreția legăturii, dar și faptul că au mai apărut și alte organizații similare în Rusia.

Spre deosebire de vechii fasciști ruși, naționaliștii actuali evitau cuvântul ,,fascism”, realizând că societatea sovietică nu era pregătită să-l accepte. Ulterior, va apărea organizația ,,Unitatea Națională Rusă”, cu același discret și dezinteresat ajutor al KGB-ului, luând decizia de a-și alege în calitate de simbol … o svastică, mai ,,șmecheră” – kolovrat-ul[ix] -, o variantă mai rusească, așa … pentru ,,deruta inamicilor”.

În cei peste 30 de ani de la prăbușirea URSS-ului și a comunismului bolșevic, experții nu se dumiresc și se pierd în presupuneri cum de reușesc naționaliștii rușii să activeze liberi și nestingheriți într-o țară care se consideră – în mod oficial -, ,,învingătoarea fascismului”.

Stupiditatea situației mai constă și în faptul că la Kremlin se marchează cu plăcere ziua de 9 mai – ,,ziua victoriei asupra nazismului”, sau victoria finală a ,,Marelui Război pentru Apărarea Patriei” -, în timp ce își susține ,,voalat” grupările fasciste și ideologia lor.

Despre ,,al II-lea război mondial și secretele arhivelor rusești”, Oleg Panfilov, își începe narațiunea prin a-și cere scuze pentru acest titlu patetic, dar ne lămurește imediat cu argumentul (de bun simț – n.a.), că ,,nu este destinat cercetătorilor, ci oamenilor de rând, care se află acum în căutarea adevărului despre cel de-al doilea război mondial.”

Chiar un istoric rus mai curajos – ne spune autorul -, a declarat, așa din întâmplare, despre factul că ,,noi nu vom cunoaște adevărul despre război atâta timp cât vom judeca despre el pe baza memoriilor nu a documentelor.”

În decursul întregii epoci sovietice, propaganda se străduia să ascundă documentele ,,neplăcute” și să treacă sub tăcere tot ceea ce ar fi generat multe întrebări.

,,În timpul celui de al doilea război mondial, propaganda militară a fost deja bine pusă pe bandă rulantă. Principalul în propagandă era să convingă populația sovietică de faptul că suferințele și subnutriția ei sunt în folosul țării sovietice și personal al tovarășului Stalin. Despre faptul că din batalioanele ,,disciplinare” (de sacrificiu – n.a.) cădeau în luptă 99% dintre soldați – niciun cuvânt.

Despre lagărele de concentrare pe care administrația sovietică le înființa în locul celor germane – niciun cuvânt.

Nimeni nu se întreba de ce pierderile Germaniei erau de patru ori mai mici decât ale Armatei Roșii, sau, … unde au dispărut după 1945 câteva milioane de invalizi de război”, etc..”

Oleg Panfilov pentru a afla cât mai mult despre aceste ,,grozăvii”, dacă termenul este potrivit, s-a documentat stând de vorbă și cu mulți veterani de război, ce au trăit în direct, pe viu, viața de front, determinându-l să caute cu osârdie ,,adevărul despre război” și răspunsul la multe întrebări.

A încercat să afle, de ce în filme și la televiziune ,,nemții apăreau ca niște idioți, sau clovni, iar oamenii sovietici săvârșeau clipă de clipă acte de eroism, etc.”, sau … despre faptul că ,,puțini oameni erau curioși să afle de unde avea bunicul atîtea ceasuri de aur, pe care le vindea periodic la talcioc, sau de unde a luat bunica atât de multe covoare scumpe – cu cerbi, porumbițe, îngeri și lacuri alpine -, pe care, și ea, le vindea periodic la talcioc.

,,Toată țara se mândrea cu victoria împotriva nazismului, cu medaliile și ordinele prinse pe pieptul veteranilor, onorându-i și stimându-i pe aceștia odată pe an – pe 9 mai, ziua victoriei -, … după care, binențeles, uitam toți de ei. […] Dar, informația începuse să circule, iar poporul ajunsese să se întrebe, ca-ntr-unu banc celebru, de circulație publică, prin anii 60-70: ,,De ce învingătorii trăiesc mai rău decât învinșii?””

,,Propaganda zămislea valorile din minciună. La fel ca și acum, când această tradiție este perpetuată cu ,,vitejie” în Rusia.

Iată de ce rușii, fără să stea deloc pe gânduri, îi numesc ,,fasciști” … pe toți cei iubitori de libertate, care își apără glia. […] Propaganda cultiva patrioții care nu aveau (ne)voie să gândească cu capetele lor, în locul lor gândea CC al PCUS. Minciuna sovietică se răspândea în multe direcții.

Au fost născocite o sumedenie de ,,fapte eroice”, iar menirea lor a fost de a menține spiritul combativ al oamenilor sovietici. Uniunii Sovietice îi plăcea foarte mult să lupte!

Minciuna militară consta din numeroase ,,fapte eroice” inventate atât de militari, cât și de jurnaliști, scriitori, poeți, pictori, cineaști.

 Pentru ca oamenii să nu pună la îndoială minciuna, cinematografia sovietică lansa în fiecare an zeci de filme documentare și de ficțiune pe tema războiului. Tradiția este păstrată și de actuala televiziune rusă, … dușmani găsindu-se, oriunde și oricum.” […]

Căci, să nu uităm: ,,Ura este o [veche] armă rusească. Sunt multe metode prin care oamenii nu trebuie să uite … pe cine trebuie să urască.”

,,Doar străinii nu pot nicidecum să priceapă – de unde au oamenii sovietici pasiunea pentru minciună, pentru elogierea propriei incompetențe, intoleranța față de opinia altora și lipsa de dorință de a discuta în contradictoriu.

În cei șaptezeci și ceva de ani de putere sovietică și cei peste douzeci de ani de de putere postsovietică, a fost creată o națiune ipocrită, la care s-au format câteva trăsături de caracter dezgustătoare: ,,mitocănia, înfumurarea și aroganța, aversiunea pentru tot ce e de neînțeles, intoleranța față de limbile străine și culturile străine, lăudăroșenia cu victorii și performanțe inexistente, dorința de a soluționa conflictele doar cu forța, negarea compromisurilor, aspirația de a pune mâna pe ceva străin al ei ,,din moși-strămoși”. Binențeles, această națiune are și propria limbă – înjurătura și argoul -, iar teritoriul său este ,,lumea rusă”, deși nu e vorba de ruși”.”

,,Puterea sovietică plăsmuia cu obstinație o nomenclatură culturală, constituindu-se chiar o ierarhie a nomenclaturii, iar apoi, la fel ca toți bolșevicii, oamenii de cultură avea grade, aproape identice cu ale militarilor: ,,artiști ai poporului”, ,,artiști emeriți”, etc. astfel că toate persoanele selectate pentru aceste titluri nu erau aleși de popor, ci de funcționarii de partid și de stat care trimiteau candidaturile la organele superioare de partid. Intelectualitatea nomenclaturistă rusă inventase și ,,titlurile onorifice” alcătuite din 37 de categorii, dar, în fapt majoritatea purtătorilor de titluri onorifice erau cetățeni recunoscători față de putere, gata oricând să îndreptățească și să susțină orice agresiune a Kremlinului și orice ocupație a unei țări străine. Foarte puțini intelectuali și-au păstrat calitățile care le-au fost întotdeauna proprii oamenilor care gândesc.”

Dar, cea mai mai nostimă narațiune din cartea lui Oleg Panfilov este cea intitulată ,,Istoria nerusească a ,,lumii ruse”, despre ,,pățania” unui senator al Consiliului Federației al F.R., care, cu prilejul unei sărbători creștine, importante pentru opinia publică și imaginea noii nomenclaturi, a declarat, destul de neinspirat, că:

,,Stările de spirit antirusești sunt puternice, de exemplu, unii încearcă să ne demonstreze că Ecaterina a II-a a fost nemțoaică.”

Pentru orice cititor curios, pe Wikipedia – enciclopedie liberă, online, la care poate participa oricine -, este trecut, clar, concis, negru pe alb, fără nicio undă de antirusism, că:

,,Este de înțeles, necunoașterea istoriei Rusiei, de către unul din senatorii ruși contemporani, căci ,,pohta” lui Vladimir Putin este de a rescrie istoria lăsând [doar – n.a.] toate evenimentele și numele plăcute. E puțin probabil să reușescă, deoarece, istoria există dincolo de dorințele dictatorilor. Și apoi, istoria monarhismului în Rusia este lucrul cel mai neplăcut pentru ideologii ,,lumii ruse”.”

Un amănunt, mai picant, și greu de digerat, … până la dinastia Romanovilor, mai toți țarii Rusiei se distingeau, înainte de toate, prin diversitatea etnică.!

,,E greu de priceput cum ar fi evoluat Rusia dacă în istoria ei n-ar fi existat bolșevicii” – conchide Oleg Panfilov, autorul ,,Istoriilor antisovietice”.

La români, ca și la alte popoare vecine, ocupate de ,,eliberatori”, pentru câteva zeci de ani, și acum persistă întrebarea: ,,Cum ar fi fost, dacă … ”!?

P.S. (n.a.) – Așa cum am menționat de la începutul acestei semi- recenzii, am redat o suită de pasaje selectate din cele circa 80 de narațiuni – cuprinse în volumul de ,,Istorii antisovietice”, a lui Oleg Panfilov -, în speranța că vor suscita interesul, nu numai al istoricilor, ci și al tuturor celor interesați să afle câte ceva despre o ,,altfel de istorie”, văzută din interiorul ,,imperiului răului”, care a marcat destinele câtorva generații de oameni, zeci de ani.

Departe de mine gândul că am epuizat tema, dar, această carte, mai întâi trebuie citită și de abia apoi, subiectul ei principal – Istorii Antisovietice -, ar putea genera dezbateri publice.

Este, întradevăr, o carte binevenită și o lectură necesară, căci ne poate fi utilă tuturor – pentru a înțelege adevărurile istorice, indiferent cât de incomode sau dureroase ar fi -, ajutându-ne să găsim o punte de legătură spre o reconciliere firească și necesară, cu un trecut tragic, pentru a suporta mai ușor prezentul nesigur și a privi cu încredere spre un viitor incert.

NOTE:

[i]  Publicată la Chișinău, de Editura CARTIER (2020), tradusă în românește de Vsevolod Ciornei.

[ii] Traducătorul de limbă rusă, Vsevolod Ciornei, este un scriitor român, născut în satul Lipnic, raionul Ocnița, la nordul Republicii Moldova (fosta Basarabia), la granița cu Ucraina. Absolvent de jurnalistică la Chișinău, în 1981, a fost redactor la mai multe reviste din fosta Moldovă sovietică și socialistă – ulterior independentă și democratică -, și colaborator la diverse posturi de radio și TV.  A debutat cu articole critice, a publicat câteva cărți și a semnat traducerea unor cărți și volume de nuvele ale unor scriitori consacrați, pe ambele maluri ale Prutului.

[iii] Definiția va fi preluată și folosită de scriitorul austriac Robert Musil, la adresa muribundului imperiu austro-ungar – ,,Kakania” -, dar își va găsi consacrarea și va atinge apogeul, tot în Rusia, atât în perioada stalinistă (1925-1953), cât și după destrămărea URSS-ului și prăbușirea comunismului.

[iv] ,,Rusia sau legea puterii – anchetă la o parodie democratică”, Editura Minerva – Politice, 2008.

[v] ,,Sovietologie” – este un termen care se referă la istoriografia Uniunii Sovietice, și în general, la toate analizele și studiile despre acest regim. Într-adevăr, contextul Războiului Rece a cântărit foarte mult pe studiile occidentale despre URSS și în special pe sovietologia anglo-saxonă. Sovietologia, a fost străbătută de mai multe curente și ,,școli” – franceză, anglo-saxonă, germană, etc. -, în funcție de țară, cel puțin până în 1989. Un curent derivat din sovietologie, pe la sfârșitul anilor ’40, este ,,kremlinologia”, denumire ironică dată de către oponenții sovietologiei din cauza principalului său domeniu de investigație, Kremlinul – reședința tuturor țarilor ruși, de-a pururi. Dificultatea de a accesa arhivele sovietice a îngreunat și mai mult munca cercetătorilor, de oriunde ar fi. Potrivit istoricului francez Nicolas Werth, deschiderea (parțială) a arhivelor sovietice a desființat sovietologia: „[…] astăzi, istoria URSS a încetat definitiv să fie apanajul sovietologilor, pentru a deveni un domeniu de studiu – ca celelalte – ale istoricilor contemporani”.

[vi] Acronimul pentru ,,Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică”, o asociație al cărei scop declarat era cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie româno – sovietice, având și o secțiune numită ,,Cartea Rusă”. A funcționat în perioada 1944-1964.

[vii] Numele ,,Rusia” este derivat din Rus, numele unui stat medieval, de negustori și războinici suezi – tradus în românește ca Rutenia -, populat în mare parte de către slavii răsăriteni.

[viii] Horst Wessel Lied – sau ,,Die Fahne hoch!” (Sus drapelul!) -, a fost imnul oficial al NSDAP – partidul nazist  german, între 1930-1945. Ca urmare a sentințelor pronunțate în procesele de la Nürnberg, interpretarea publică a acestui imn – atât melodia cât și textul – au fost interzise în Germania, în baza art. 86 a din Codul Penal (Strafgesetzbuch) și în Austria, în baza art. 3 din legea Verbotsgesetz (1947), privind denazificarea Austriei, întrucât textul, cât și melodia (chiar folosind alt text), sunt considerate ca simboluri ale unei organizații anticonstituționale. Autorul versurilor a fost un comandant SA (Sturmabteilung – Batalioanele de asalt – ,,Cămășile brune”), care și-a pierdut viața din cauza rănilor suferite în urma unei ,,răfuieli” ideologice cu un membru al Partidului Comunist German. Versurile au fost plagiate – și „adaptate” pentru SA -, având la bază poemul unui poet comunist, care și-a compus versiunea originală pentru organizația paramilitară a Partidului Comunist German. În cotidianul partidului nazist NSDAP, Völkischer Beobachter, s-a menționat că poemul – pus pe melodia cântecului popular „Der Abenteurer” (Aventurierul) -, este imn oficial, iar în timpul celui de al Treilea Reich era interpretat obligatoriu înaintea tuturor concertelor de muzică clasică.

[ix] Kolovrat – „roată-spițe“ -, este simbolul Dumnezeului suprem în credința slavă nativă, (prin Rod și manifestările sale – Svarog, Perun, Svetovit și toți ceilalți zei).  Kolo înseamnă „roată”, iar vrat – „spițe”, care se învârt. Este un simbol al puterii spirituale și, prin urmare, seculare. Simbolul kolovrat reprezintă ciclul nesfârșit al nașterii și morții, timpul, soarele și focul, puterea și demnitatea. Fiecare rotire este un ciclu de viață în lumea noastră. Simbolul este o simplă modificare a zvasticii și a apărut mai puțin de-a lungul istoriei decât este atribuit în prezent, câștigând importanță doar în ultimele decenii ale secolului al XX-lea datorită ,,unor încercări de reconstrucție a păgânismului slav, ca un simbol imaginar al mișcării”. În prezent, este utilizat pe scară largă și de grupările extremiste – și campaniile lor de marketing -, care au propria lor interpretare a trecutului. Întregul fenomen dovedește ignoranța acestor grupări față de cercetarea oficială în căutarea adevăratelor origini, în timp ce se vine cu ,,alternative la cultura de masă, extremism sporit și sincretismul ideilor religioase în societatea postmodernă”. Acest simbol, semi-plagiat, este argumentat ca fiind ,,o versiune slavă a svasticii”.

[x] Juna ,,Sophie cea nurlie” a fost adusă la curtea imperială rusă, în 1744, unde se dedică ,,trup și suflet” limbii și culturii ruse, convertindu-se și la ortodoxie, sub numele de Ecaterina Alexeevna.

14/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prof. ADRIAN PAPAHAGI : A-L SUSȚINE PE PUTIN „Nu e doar imbecilitate, e trădare de patrie! Rușii nu au eliberat Europa de nazism.Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au ocupat Europa de est în locul naziștilor”

Adrian Papahagi: Să ne înțelegem, rușii nu au eliberat Europa de nazism. Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au o cupat Europa de est în locul naziștilor.

Americanii și englezii au eliberat Europa de nazism și apoi de comunism.

Americanii nu au ocupat Franța, Belgia sau Olanda, după ce le-au eliberat; rușii au ocupat Polonia și Cehoslovacia după ce le-au eliberat.

Nazismul (național-socialismul), bolșevismul (internațional-scialismul), comunismul , putinismul (național-socialism pur) etc, sunt variante ale aceluiași totalitarism.

Rușii nu au eliberat niciodată nimic, nici măcar pe ei înșiși, de dictaturile sub care trăiesc de când se știu.

Ca și hoardele asiatice (care constituie de altfel o bună parte din militarii ei), armata sovietică/rusă, e o bandă abrutizată de hoți, violatori și criminali.

În ciuda câtorva genii occidentalizate,(inclusiv grație ortodoxiei), Rusia profundă, copleșitoare demogrfic și mentalitar, e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, mai degrabă decât o prelungire a civilizației democrațiilor europene în Asia.

Adrian Papahagi, despre românii care-l susțin pe Putin: „Nu e doar imbecilitate, e trădare de patrie” !

Rusia a fost pentru România agresor, ocupant şi hegemon. A o susţine e imbecilitate şi trădare de patrie. Președintele rus Vladimir Putin are susținători și în România.

Filologul si eseistul Adrian Papahagi (foto) a transmis un mesaj pe Facebook în care se arată îngrijorat de faptul că unii cetățeni români „laudă Rusia și înjură UE”, în contextul războiului din Ucraina.

Am observat cu dezgust și îngrijorare că există cetățeni români care găsesc potrivit să laude Rusia și să înjure UE, în contextul în care Rusia amenință să pornească un război de agresiune la granițele noastre.

Am văzut amnezici sau inconștienți care critică sistemul antirachetă de la Deveselu, achiziția de avioane militare sau prezența anunțată a trupelor franceze în România, uitând că România Mare și cea de după 1945 se datorează victoriei Franței și aliaților ei în WWI și celei anglo-americane în WW II. România e creația Franței, Americii și Imperiului Britanic la fel de mult cum este aspirația și creația românilor”, scrie Papahagi pe Facebook,amintind că Rusia a fost din trecut un stat agresor și că urmările se văd chiar și în ziua de astăzi.

Față de România, Rusia a fost stat agresor în 1940, ocupant în 1944-1958, și hegemon până în 1989. Rezultatul primei agresiuni se simte până astăzi în Moldova divizată, iar rezultatul dominației sovietice a fost o jumătate de secol de crimă, fărădelege, teroare, jaf, minciună, urâțenie, corupție, suferință și sărăcie – am numit comunismul, oroarea cea mai durabilă a modernității anticreștine.

Rusia nu are nimic creștinesc și nimic ortodox, ci este dominată în continuare de duhul necurat al imperialismului sovietic.

De altfel Rusia dezbină cu program lumea ortodoxă: la Creta, în Africa, mereu, cu orice ocazie”, mai notează eseistul.

Mai departe, Papagagi spune că țara condusă de Vladimir Putin este un „stat banditesc” care nu respectă dreptul internațional și atacă alte state. Mai mult, acesta amintește că toți criticii președintelui rus ajung să moară în condiții suspecte.

„Rusia e rogue state, adică stat banditesc. Nu respectă dreptul internațional, ci invadează state suverane care nu au atacat-o (GeorgiaUcraina).

Nu este partener al Europei, ci o șantajează. Subminează democrațiile și sprijină toate dictaturile (Siria lui Al-Assad, Venezuela, Cuba, Bielorusia etc.). Nu e stat de drept, ci tiranie: cine-l critică pe Putin moare otrăvit, cade de la etaj, e împușcat sau înfundă pușcăria. Nu e democrație, ci oligarhie mafiot-kaghebistă (cum ar fi și România dacă nu ar fi în UE și NATO).

Șubrezirea UE e visul Rusiei. „Suveranismul” și „naționalismul” sunt cel mai antinațional joc posibil în România. Dacă UE s-ar destrăma și NATO nu ar funcționa, România ar fi printre primele țări invadate și destrămate de Rusia. Sunt convins că Viktor Orbán ar pescui fericit în aceste ape tulburi”, a mai afirmat filologul.

Orice face de-acum înainte, Putin și-a mai bătut un cui în sicriu. Putin & co. puteau să se întoarcă onest spre Europa, ca pe vremea țarilor care vorbeau franceză, plănuiau nemțește și construiau italienește.

Au ales din nou să fie niște barbari sovietico-asiatici. Putin (…) a demonstrat încă o dată cât e de primitiv și de agresiv.

Occidentul (încă profund creștin, mai creștin în plină secularizare decât a reușit Rusia să fie în cel mai pravoslavnic moment al ei) va câștiga mereu toate războaiele civilizaționale.

Sigur, China, Rusia și islamul sunt provocări: dar singura lor forță vine din faptul că lumea liberă și prosperă consumă ceva produs de ei, și produce ceva la ei. Toată tehnologia lor e furată, preluată sau cumpărată din Occident.

Liderii <<puternici>> ca Putin sunt de fapt slabi. Forța liderilor slabi din Occident vine din libertatea, demnitatea și creativitatea milioanelor de cetățeni care îi aleg și-i schimbă.

Rusia este o putere în declin. Lumea liberă are problemele ei, dar e liberă, orice-ar zice inconștienții care compară UE cu URSS”, susține Papahagi.

La final, eseistul spune că reprezintă o „imbecilitate” și o „trădare de patrie” a lua partea Rusiei și a blama UE.

A privi cu înțelegere către Rusia și cu ură către UE, căreia îi datorăm toată prosperitatea noastră, sau către SUA, căreia îi datorăm libertatea după 1989 nu e doar imbecilitate: e trădare de patrie.

Avem tot dreptul să criticăm orice în UE (iar eu sunt un critic constant al derivelor stângiste din Uniune), așa cum, subsidiar, avem dreptul să criticăm orice aspect al guvernării României sau al administrației localităților unde locuim. Suntem cetățeni, e dreptul nostru.

Dar avem obligația să înțelegem și să apărăm interesul națiunii și al patriei. Interesul nostru e ca NATO și UE să dureze veșnic, iar Rusia să nu mai poată niciodată amenința România. România e prea mică pentru a exista liberă, pașnică și prosperă în afara NATO și UE”, a conchis Papahagi.

Adrian Papahagi: În Rusia e nevoie de desovietizare și decomunizare – similare cu denazificarea Germaniei

Reducerea unui regim la lider este un mod pervers de-a evita responsabilitatea colectivă și plata aferentă. 

În 1989, răul comunismului românesc a fost redus la Ceaușescu. Moartea lui rezolva simbolic totul. În realitate, sistemul securist a continuat să domine țara și ne otrăvește încă. Securiștii și discipolii/copiii lor dețin în continuare hălci mari de putere economică, politică, mediatică etc. România e în continuare subminată de mafia securistă. Mai mult chiar, milioane de oameni gândesc în continuare în categorii național-securiste: în loc de metanoia, paranoia.

La fel e și în Rusia. Ticăloșia nu se limitează la Putin și la câțiva acoliți și oligarhi, ci se întinde, capilar, în toată Rusia. Asasinarea, debarcarea sau judecarea lui Putin și a apropiaților săi (Șoigu, Lavrov etc.) nu ar rezolva nimic. Ar veni alți ticăloși, mai precauți o vreme, dar la fel de siniștri mai apoi.

E nevoie de desovietizare și decomunizare – similare cu denazificarea Germaniei. Din cauza simpatiilor stângiste ale unei mari părți din elitele occidentale, decomunizarea nu s-a întâmplat niciunde. Unele țări s-au decomunizat printr-un efort de voință (Polonia și statele baltice în mare măsură, restul țărilor de Est mult mai puțin). Aderarea la UE și NATO a decomunizat oarecum țările de est, dar nu a îndepărtat total de la putere vechile structuri securist-mafiote.

Rusia trebuie purificată de sovietismul imperialist, de național-socialismul putinist care a înlocuit internațional-socialismul bolșevic. Rusia, adică 140.000.000 de oameni, dintre care mulți, sau poate chiar majoritatea gândesc ca Putin.

Steaguri sovietice pe tancurile rusești care au intrat în Ucraina

Dar cum? Germania a fost denazificată sub ocupație, după ce a fost zdrobită militar. Așa ceva nu se poate în cazul Rusiei. Nimeni nu va porni al treilea război mondial pentru a dezarma, desovietiza și civiliza acest imperiu asiatic al cruzimii și crimei.

Schimbarea poate veni deci doar din interior. Oricum ai privi, e preferabil ca rușii să sufere scăpând de tiranie decât să sufere ei și alții din cauza tiraniei. Cunoscând însă obișnuința rusului de-a suferi cu voluptate sub cele mai odioase dictaturi, e greu de imaginat că se va întâmpla această miraculoasă revoluție prea curând.

Singura soluție e deci eliminarea Rusiei din lumea civilizată. Dacă nu o poate cuceri, dacă nu o poate obliga să se desovietizeze, dacă nu o poate împiedica să fie agresivă, Occidentul poate măcar să falimenteze Rusia, sau să înceteze s-o îmbogățească (ceea ce începe să se întâmple). Elitele rusești nu trebui să-și mai poată investi banii în case londoneze, iahturi mediteraneene și bănci elvețiene. Rușii, toți rușii, trebuie să fie izolați: fără vize, fără invitații, fără concerte, fără profesuri, fără vacanțe occidentale, fără mărfuri occidentale, fără dolari și euro pentru gaz și petrol.

Cred deci că Occidentul procedează corect acum. Totul e să fie ferm și consecvent, să generalizeze sancțiunile și să le mențină până la o schimbare reală de regim în Rusia – la nevoie, un deceniu sau mai mult. (Surse: https://ziare.com/ https://epochtimes-romania.com,https://cluj24.ro/https://inliniedreapta.net/adrian-papahagi )

12/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: