CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Necesitatea eliminării denumirii de „trupe de menţinere a păcii” sau „trupe de pacificare” prin care se încearcă să se legitimeze prezența armatei ruse de ocupație în R.Moldova

Republica Moldova vrea să angajeze o companie care să estimeze pagubele  ocupației ruse în Transnistria | ActiveNews

Trupele ruse de ocupație din Republica Moldova și necesitatea derusificării terminologiei

Recentele atacuri ale lui Vladimir Putin și a altor oficiali ruși în adresa doamnei Maia Sandu, noul președinte ales al Republicii Moldova, care a reiterat necesitatea retragerii trupelor ruse de ocupație din regiunea transnistreană, impune imperios o abordare nouă a problemei prezenței militare ruse pe teritoriul nostru.

Această este necesară nu doar pentru că în fruntea Republicii Moldova vine un nou președinte, care vede altfel decât predecesorul său interesele și politica noastră externă, dar și pentru că în ultimii ani coloana a 5-a a Rusiei, în frunte cu Igor Dodon, s-a consolidat, iar la Tiraspol se aud din nou voci despre ”necesitatea sporirii numărului trupelor ruse ”de pacificare” în Transnistria.

Schimbarea politicii Chișinăului față de problematica prezenței trupelor ruse de ocupație pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să înceapă, în opinia noastră, cu derusificarea terminologiei utilizată până în prezent atât la Chișinău cât și la Moscova.

Despre această autorul acestor rânduri a vorbit și cu alte ocazii, dar, din păcate, observațiile și sugestiile făcute la acest subiect au rămas fără atenție.

Autorităţile de la Chişinău cât şi analiştii politici, jurnaliştii continuă să utilizeze neadecvat termenii de „trupe de menţinere a păcii” sau „trupe de pacificare” pentru trupele ruse din Transnistria.

Această terminologie a fost utilizată inadecvat de Rusia de la bun început pentru a-şi justifică intervenţia armată de partea separatiştilor transnistreni în anii 1991-1992.

Autorităţile moldoveneşti, precum şi mass-media moldovenească au preluat-o însă fără nici un fel de rezerve, deşi trupele ruse din Transnistria nu au avut niciodată statut de trupe de menţinere a păcii și nici rol de pacificatori.

Acestea au luptat împotriva Republicii Moldova în războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru, iar după semnarea Acordului Snegur-Elțîn din 21 iulie 1992, s-au transformat într-un scut de protecție pentru autoritățile separatiste de la Tiraspol.
În anii 1992-1995 diplomaţia rusă a depus eforturi considerabile pentru că organizațiile internaționale și opinia publică internaţională să recunoască trupelor ruse din zonele de conflict din teritoriile ex-sovietice statutul de trupe de „menţinere a păcii”, dar fară succes.

Organizaţia Naţiunilor Unite, dar şi OSCE au refuzat să acorde Rusiei mandat pentru operaţiunile sale de “pacificare” din spaţiul post-sovietic, considerându-le drept unul din mijloacele Moscovei de promovare a unei politici neo-imperiale.

În cadrul dezbaterilor din cadru ONU şi OSCE, precum şi al conferinţelor internaţionale consacrate pacificării, diplomaţii şi experţii occidentali stăruiau asupra faptului că practica de „pacificare rusă” nu corespunde standardelor OSCE/ONU. De regulă se indicau următoarele deosebiri:

– în ”operaţiunile de menţinere a păcii” rusești participă forţe ale părţilor aflate în conflict (Transnistria, Osetia de Sud);

-pretinsele trupe ruse de pacificare sunt părtinitoare, luând apărarea doar uneia dintre părţile aflate în conflict (celor proruse);

– în unele cazuri pretinsele trupe ruse de pacificare au fost introduse în zonele de conflict doar la solicitarea uneia dintre părţi (Tadjikistan);

– unele operaţiuni ruseşti se iniţiază pentru a susţine forţele pro-ruse care suferă înfrângere în conflict sau pentru a întări poziţiile Rusiei în zonele de conflict;

– lipseşte controlul din partea organizaţiilor internaţionale asupra operaţiunilor ruse de menţinere a păcii.

În documentele Reuniunii Consiliului de Miniştri al CSCE/OSCE de la Roma din decembrie 1993 s-au stabilit următoarele opt principii care trebuie să se afle la baza activităţii forţelor de menţinere a păcii:

1) respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului pe teritoriul căruia sunt dislocate;

2) acordul părţilor;

3) imparţialitatea;

4) caracterul multinaţional;

5) mandat concret;

6) transparenţa;

7) legătura organică cu procesul politic de soluţionare a conflictului;

8) plan de retragere ordonată.

Dacă raportăm aceste opt principii la pretinsele trupe de pacificare din Transnistria, vedem că, pe lângă faptul că acestea nu au un mandat internaţional, acestea nu au un caracter multinaţional, nu sunt imparţiale, la operaţiune participă trupele statelor aflate în conflict (Rusia şi Moldova), operaţiunea de „ pacificare” nu este transparentă; în sfârşit, pentru că operaţiunea nu este limitată în timp, trupele nu au un plan de retragere ordonată.
Luând în considerare cele menţionate mai sus, ne întrebăm pe cât de îndreptăţite sunt autorităţile moldoveneşti, dar şi jurnaliştii, analiştii politici moldoveni să numească pretinsă operaţiune din regiunea transnistreană a Republicii Moldova drept „operaţiune de pacificare”, iar pe trupele implicate în ea drept „trupe de pacificare” ori „trupe de menţinere a păcii” ?

În opinia noastră trupele ruse şi transnistrene (înarmate şi antrenate de Moscova) au cu totul alt caracter decât cel pe care-l pretind.

Şi anume, acestea nu sunt altceva decât trupe de ocupaţie și ar fi de dorit ca, vorbindu-se despre ele, să fie numite adecvat.

Acum când nu doar Președintele este nou ales, dar avem și nou consilier de politică externă și purtător de cuvânt al Președintelui, consider că ar fi cazul ca aceștia să folosească terminologia adecvată, atunci când vorbesc de trupele ruse de ocupație din Republica Moldova.

Dacă recunoaştem adevărul că trupele ruse, dislocate ilegal pe teritoriul Moldovei sunt trupe de ocupație, într-o cu totul altă lumină apare şi teritoriul pe care sunt dislocate aceste trupe – Transnistria.

Dacă trupele ruse de acolo au statut de trupe de ocupaţie, este incorect să continuăm să numim Transnistria drept “regiune separatistă”. Termenul corect ar fi regiune ocupată sau teritoriu ocupat de Rusia.

Cu atât mai mult că, pe lângă pretinsele trupe ruse de pacificare, în regiune se mai află, fără acordul expres al statului gazdă (Republica Moldova), aşa cum prevede practica internţională, şi trupele Grupului Operativ de Trupe Ruse, care pretind a apăra depozitele fostei Armate a 14-a.

Pentru început să folosim adecvat termenul de teritoriu ocupat de Rusia pentru Transnistria, iar apoi să solicităm ca noul Parlament să adopte și o Lege cu privire la teritoriul ocupat de Rusia, așa cum a procedat Parlamentul georgian în octombrie 2008 cu privire la Abhazia.

În plus, pentru a arăta că Guvernul este serios și responsabil în abordarea să cu privire la retragerea trupelor ruse, acesta ar trebui să solicite Rusiei și despăgubiri pentru ocuparea ilegală a regiunii transnistrene a Republicii Moldova. Pagubele aduse nouă de ocupația rusă a Transnistriei timp de 30 de ani depășesc de câteva ori datoriile pretinsei ”RMN” către Gazprom.

De fiecare dată când Chișinăul reiterează necesitatea retragerii trupelor ruse de ocupație din Transnistria la Moscova și Tiraspol se aud voci care spun că numărul ”pacificatorilor ruși” nu trebuie redus, ci dimpotrivă – trebuie sporit până la 6 batalioane, așa cum prevede Protocolul nr. 1 al CUC, din 28 iulie 1992, prin care au fost introduse în Zona de Securitate pretinșii pacificatori.

Pentru a contracara din fașă asemenea idei năstrușnice, Guvernul Republicii Moldova ar trebui să anunțe foarte clar ”partenerii” ruși și comunitatea internațională că orice discuții despre sporirea numărului ”pacificatorilor” ruși în Transnistria va conduce la denunțarea Acordului „Cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, semnat de preşedinţii M. Snegur şi B. Elţîn la 21 iulie 1992.

Conform articolului 8, acţiunea acestui Acord poate fi suspendată „prin acordul comun al părţilor sau în cazul în care una din părţile contractante o denunţă, fapt care implică încetarea activităţii Comisiei de control şi a contingențelor militare afectate acesteia” (vezi: „Moldova Suverană”, 23 iulie 1992).

Autorul acestor rânduri s-a pronunțat cu mai multe ocazii în favoarea denunțării Acordului Snegur-Elțin, considerând acest pas drept calea cea mai eficientă pentru Republica Moldova de a-şi elibera teritoriul naţional de trupele ruse de ocupaţie. Denunţarea ar acorda trupelor ruseşti din regiune statutul legal pe care acestea îl au în realitate – de trupe de ocupaţie și Rusia nu ar mai putea pretinde că-și păstrează legal trupele în Transnistria.

În al doilea rând, denunţarea Acordului ar deschide perspectiva schimbării formatului operaţiunii actuale de „pacificare” din Transnistria sau transformării ei într-o operațiune multinațională de poliție civilă.

Necesitatea denunţării acordului Snegur-Elţin este importantă şi din cauză că Rusia, vorbind despre trupele sale din Transnistria, în mod intenţionat nu mai face o diferenţiere între aşa-numitele „trupe de pacificare” şi trupele din Grupul Operativ de Trupe Ruse din Transnistria (GOTR).

Opinia publică din Republica Moldova, dar şi cea internaţională, este astfel dezinformată premeditat, precum că nu doar „trupele de pacificare”, ci şi cele din GOTR, s-ar afla cu acordul Guvernului de la Chișinău în regiunea transnistreană a Republici Moldova.

Inclusiv Președintele Putin dezinformează opinia publică în acest sens. În timpul conferinţei sale de presă din 17 decembrie 2020, comentând solicitarea Președintelui Maia Sandu că Rusia să-și retragă trupele din Republica Moldova, acesta a declarat:

”Maia Sandu, în calitate de reprezentant al unei forţe politice, nu a spus nimic nou, noi demult auzim declaraţiile liderilor occidentali despre necesitatea retragerii contingentului nostru de pacificatori.

Maia Sandu este Preşedinte al Republicii Moldova, dar este şi cetăţeană a României. În general, noi suntem pentru retragerea pacificatorilor (ruşi), dar după ce va fi creată o situaţie favorabilă, va fi stabilit un dialog decent între Transnistria şi cealaltă parte a Moldovei, atunci când se va merge pe o cale paşnică de aplanare a situaţiei’.

În continuare Putin a deplâns eșuarea semnării așa-numitului Memorandum Kozak, uitând că acel document avea scopul de a legifera prezența a 2000 de militari ruși pe teritoriul Republicii Moldova până în 2020 și demilitarizarea completă a teritoriului nostru.

Din păcate, şi unii experţi de la Chişinău, vorbind despre trupele ruse din Transnistria, nu fac o diferenţiere între aşa-numitele „forţe de pacificare” şi trupele GOTR, astfel contribuind la dezinformarea opiniei publice locale şi internaţionale în ceea ce priveşte statutul trupelor ruse din Transnistria.

În opinia noastră, autoritățile moldovenești au un fundament legal foarte solid pentru a denunţa Acordul din 21 iulie 1992: hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 8 iulie 2004, pronunţată în cazul Ilaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia, care, printre altele, constată că Rusia nu doar a susţinut (susţine) militar, politic şi economic separatismul transnistrian, ci şi că „a redactat” Acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992 şi pe care „l-a semnat ca parte” (vezi paragraful 381 din Hotărâre); încă în 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, Rusia și-a asumat angajamentul de a-și retrage trupele și munițiile de pe teritoriul nostru, însă nu și l-a respectat; în iunie 2018, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție, în care se adresează Federației Ruse să-și retragă militarii și munițiile din Republica Moldova.

Pe parcursul anilor Chişînăul a fost sfătuit de către statele occidentale să nu denunţe Acordul Snegur-Elţin, pentru a nu-şi tensiona relaţiile cu Rusia şi pentru că denunţarea, chipurile, ar putea conduce la un nou conflict pe Nistru. După cum arată însă experienţa Georgiei, „sfaturile” unor emisari ocidentalitrebuiesc, uneori, ignorate, mai ales dacă aceştia privesc Noile State Independente drept monedă de schimb în relaţiile dintre marile puteri şi Rusia.

În acest context considerăm necesar să amintim că unii emisari occidentali au sfătuit şi Guvernul georgian să nu denunţe acordurile ruso-georgiene privind prezenţa „pacificatorilor” ruşi în Osetia şi Abkhazia pentru a nu irită Rusia.

Prezenţa „pacificatorilor” ruşi însă nu numai că nu a împiedicat Rusia să invadeze Georgia, dar a servit tocmai pretextul necesar pentru a o invada. În noiembrie 2009, Gika Bokeria, ministru-adjunct de Externe al Georgiei, fiind întrebat în cadrul unui interviu („Kommersant-Vlasti”, 23 noiembrie 2009), care au fost greşelile Guvernului georgian în august 2008 a răspuns: „Noi acordăm multă atenţie cum vor fi apreciaţi paşii noştri pe plan internaţional.

Şi când s-a pus problema, cât timp vom mai menţine în mod legitim pe teritoriul nostru aşa numiţii pacificatori ruşi, unicul factor, care a redus la zero această chestiune a fost reacţia partenerilor noştri occidentali. În rezultat noi ne-am abţinut de la ieşirea din acele acorduri şi să spunem lucrurilor pe nume. Noi ne-am temut că acest lucru va putea fi folosit împotriva noastră.

Şi am greşit…”

În continuare, fiind întrebat dacă crede că Georgia ar fi putut obţine evacuarea „pacificatorilor” ruşi din Georgia, Bokeria a răspuns:

„Probabil că nu, dar situaţia ar fi fost puţin diferită, iar poziţia noastră ar fi fost cu mult mai clară.

Acestea ar fi fost trupe străine fără statut pe un teritoriu suveran. Şi atunci nu ar mai fi fost întrebări. Da, noi considerăm că acţiunile pacificatorilor nu pot fi justificate nici într-un fel: de-a lungul multor ani acestea au încălcat flagrant toate obligaţiile şi s-au plasat în afară acelei protecţii, de care trebuie să se bucure toţi pacificatorii.

Chiar și acum singură justificare formală a autorităţilor ruse [pentru care au invadat Georgia – aut.] este aceea că ele şi-au apărat pacificatorii. Şi chiar dacă nici misiunea sponsorizată de UE nu a reuşit să demonstreze că noi i-am atacat primii pe pacificatori, această cvasi-legendă continuă să existe”.

Evident că denunţarea Acordului din 21 iulie 1992 trebuie să fie însoţită de o Declaraţie Politică, în care conducerea Moldovei (pentru a nu fi acuzată de autorităţile separatiste de la Tiraspol şi de Rusia de intenţii revanşarde) să explice foarte clar, cel puţin, trei lucruri:

1) denunţarea Acordului nu înseamnă în niciun caz că Chişinăul doreşte o reluare a ostilităţilor militare şi că acesta continuă să considere negocierile drept singura cale de reglementare pașnică a conflictului;

2) denunţarea Acordului este rezultatul ineficienţei operaţiunii „de pacificare” de la Nistru şi Chişinăul doreşte un nou format, la care ar participa forţe ale ţărilor membre ale UE şi OSCE;

3) retragerea trupelor ruse din Republica Moldova, conform angajamentelor luate de Rusia la Istanbul, înseamnă retragerea atât a trupelor din cadrul GOTR şi din forţele de „pacificare” ruseşti, cât şi a armamentului greu transmis de Rusia pretinsei „rmn”.

Suntem conştienţi că utilizarea corectă a terminologiei faţă de trupele ruse dislocate pe teritoriul Republicii Moldova şi faţă de Transnistria poate conduce la o tensionare a relaţiilor cu Moscova. Depinde însă foarte mult de tonul și modalitatea, în care vom spune lucrurilor pe nume.

Japonia, de exemplu, susţine în mod oficial de peste 70 de ani că insulele ei Hokkaido (Kurile de Sud) se află sub ocupaţia Rusiei, şi acest lucru nu o împiedică să aibă relaţii cu Moscova în cele mai diverse domenii.

Chiar dacă declararea Transnistriei drept zonă sub ocupaţie rusească va fi întâlnită cu ostilitate la Kremlin, credem că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume. Dacă noi nu avem curajul să facem acest lucru, nu o va face nimeni pentru noi.

Mihai Gribincea,
Doctor în Istorie,
editor al lucrării ”Trupele ruse de ocupație în Republica Moldova, Culegere de documente și materiale. Vol. 1, Cartier, Chișinău, 2020 (880 p.) prin https://www.timpul.md/articol/trupele-ruse-de-ocupaie-din-republica-moldova-i-necesitatea-derusificarii-terminologiei

17/01/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

SLUGA RUSEASCĂ IGOR DODON PUNE ÎN APLICARE PLANUL LUI PUTIN DE „FINLANDIZARE” A R. MOLDOVA

Imagini pentru putin si dodon

 

 

 

ALERTĂ MAXIMĂ: PREȘEDINTELE IGOR DODON PUNE ÎN APLICARE PLANUL LUI PUTIN DE „FINLANDIZARE” A R. MOLDOVA, UCRAINEI, BELARUSULUI, GEORGIEI RĂMÂNÂND ÎN ZONA GRI A RUSIEI

Dan Dungaciu: „Federația Rusă dorește un aşa-numit „cordon sanitar“, care să seteze şi să formalizeze statutul spațiului dintre Rusia şi Occident.

Asta se va face prin acceptarea de către Chișinău sau Kiev a unui aşa numit „statut special“ pentru Donbas, respectiv Transnistria. Adică prin ceea ce acum 10 ani se numea federalizare.

Doar că de data asta, spre deosebire de 2003, Moscova vrea ca inițiativa să fie „locală“, deci Chișinăul să îşi pună singur lațul la gât.”


Anexarea Crimeei a aruncat în aer toate normele care ancorau ordinea europeană de după Războiul Rece. Moscova forţează o nouă arhitectură de securitate care să impună de facto „finlandizarea“ Estului rămas în afara NATO şi a UE.

Experta ruso-americană Lilia Shevtsova vorbeşte  despre „rinocerizarea” Rusiei sub Putin: Instinctele fundamentale ale sistemului politic rusesc au rămas în viaţă timp de sute de ani, iar după prăbuşirea imperiului s-au adaptat, modificându-şi mecanismele şi retorica.

Acum acest sistem se poziţionează ca antiteză a Vestului şi a democraţiilor liberale.

Transformarea s-a întâmplat gradual, în special după 2004, după Revoluţia Portocalie din Ucraina, şi devine evidentă după discursul lui Putin din 2007 de pe scena Conferinţei de la Munchen.

Kremlinul a dat atunci semnalul că se întoarce la paradigma Fortăreaţa Rusia.

De ce? Pentru că leadershipul de la Kremlin a înţeles că politica ferestrelor deschise şi, în esenţă, regimul hibrid – unul cvasi-autoritar, dar care lăsa spaţiu pentru libertatea de exprimare, fiind tolerate chiar şi anumite forme de pluralism – reprezintă o ameninţare pentru autorităţi şi pentru regim.

Dacă ai o fereastră deschisă pe jumătate, oamenii, societatea o vor folosi, vor începe să respire un alt aer – dinspre Vest. Iar după ce ruşii au ieşit în stradă în 2011-2012, pentru Moscova, a fost un semnal clar că regimul trebuie să-şi intensifice controlul şi să închidă ferestrele.

Pe acest fond, avem o schimbare de paradigmă, când se abandonează încercarea de a copia şi imita Vestul, adoptându-se modelul Fortress Russia.

Iar aceasta însemna că politica externă devenea captivă agendei interne, orientată de cu totul alte obiective: revenirea preşedintelui macho, îndiguirea şi descurajarea Vestului în interiorul şi în afara Rusiei, reactivarea sferelor privilegiate de interes geopolitic.

Toate acestea sunt trăsăturile unei moşteniri din alte timpuri, sunt instincte cvasi-sovietice. Mai mult, schimbarea de paradigmă a însemnat şi abrogarea unor tratate internaţionale: Memorandumul de la Budapesta din 1994, Carta de la Paris din 1990, Acordul de la Helsinki din 1975, privind respectarea suveranităţii teritoriale.

Cu alte cuvinte, întregul cadru normativ al ordinii de după Războiul Rece a fost spulberat.

2014 este un moment foarte important, pentru că este anul confruntării deschise dintre Rusia şi Vest.

Dar există şi un aspect pozitiv în demersul lui Putin, pentru că după 2004 Rusia doar mima parteneriatul, prietenia faţă de Vest. Parteneriatul pentru modernizare pe care s-a bazat strategia UE în relaţia cu Rusia a fost în esenţă un spectacol de pantomimă. Vestul pretindea că Rusia se democratizează, iar Rusia pretindea că îmbrăţişează Vestul.

Acum totul se vede foarte clar: jocul nu mai este fals. Acest adevăr rece ne permite să vedem stadiul în care ne aflăm.

Pe de altă parte, mă întreb dacă Putin ar fi mers atât de departe cu anexarea Crimeii în cazul în care nu ar fi crezut că Vestul este slab?

A văzut semnele declinului Vestului, ale retragerii americane sub Administraţia Obama, contracţia popularităţii modelului democraţiei liberale după 2006 şi, nu în ultimul rând, criza construcţiei europene. Toate acestea devin premize operaţionale pentru politica externă a Rusiei înainte de EuroMaidan sau de căderea lui Ianukovici.

Teza principală era că Vestul se află în declin şi că Rusia trebuie să umple golul lăsat. Cu siguranţă, Putin a folosit această oportunitate încurajat şi de conciliatorismul democraţiilor liberale faţă de Rusia.

Pentru el mesajul a fost: noi suntem puternici, iar ei sunt slabi. „The weak are always beaten” este sloganul lui Putin.Ambiţiile Kremlinului tind spre o Ialta 2.0 – spre forţarea Vestului să accepte o Ialta 2.0.

Există o mulţime de semne care arată că Putin şi-ar dori revenirea la o împărţire a puterii şi a sferelor de interes. Si există anumite forţe în Vest, mai ales în Europa, în sfera intelectuală, politică, dar şi economică (o mulţime de corporaţii germane sunt prezente pe piaţa rusă), care spun că există interese comune, că avem nevoie de Rusia ca furnizor de energie.

Cu alte cuvinte, există o presiune pentru un anumit compromis care să mulţumească şi Rusia, o presiune din partea unor forţe care pledează pentru o formă de „finlandizare” – Ucraina, Moldova, Belarus, Georgia rămânând în zona gri a Rusiei.

Toate aceste forţe vor rămâne active atâta timp cât nu va exista o soluţie reală pentru această imensă zonă gri.

Cert este că NATO şi UE nu sunt pregătite să se extindă acolo.

De fapt, avem o zonă gri, iar Vestul şi Rusia se vor ciocni aici până când sistemul rusesc este transformat, iar Rusia va căuta alte căi pentru a-şi legitima existenţa.

Este o poveste care va continua, dar nu avem nevoie de o nouă Ialta, sau de un Helsinki 2.0.

Întreaga arhitectură normativă de tratate internaţionale există. Totul este deja scris. Trebuie doar să le implementăm. Nu avem nevoie de nicio nouă reinterpretare a principiilor.

 

Lilia Shevtsova este senior non-resident fellow la Centre on the United States and Europe, din cadrul Brookings Institution.S-a născut la 7 octombrie 1949 în Lviv, în RSS Ucraineană şieste un expert în Kremlinologie.

A absolvit facultatea de istorie și jurnalism de la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova în 1971.

De asemenea, în științele politice din cadrul Academiei de Științe Sociale a Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (cea mai înaltă instituție educațională a CPSU, care a pregătit lucrătorii teoreticieni pentru instituțiile de partid) în 1976.

A ocupat funcția de director al Centrului de Studii Politice din Moscova și a fost director adjunct al Institutului de Studii Economice și Politice Internaționale din Moscova.
 
În Topul celor 100 de intelectuali publici din 2008, ea a fost clasată pe locul 36.

Scrie pentru revista Politică externă, iar domeniile sale de expertiză includ: Armenia, Azerbaijan, Caspian, Cecenia, Europa de Est, Georgia, Kosovo, reforma politică, Rusia, Caucaz, politica Rusiei și Ucraina

Imagini pentru Lilia Shevtsova photos

Prezentul articol a fost scris în urma unei discuţii purtate în timpul Forumului de la Bucureşti de anul trecut co-organizat de Institutul Aspen România şi de reprezentanţa GMF la Bucureşti; conversaţia a fost transcrisă ca text unitar de siteul http://basarabialiterara.com.md/ .

11/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O NOUĂ TENTATIVĂ DE FEDERALIZARE A R. MOLDOVA ÎN INTERESUL RUSIEI. PLANUL KOZAK II. VIDEO

 

Actualul vicepremier rus Dmitri Kozak, care acum 15 ani a propus un plan de federalizare a R.Moldova, respins atunci de preşedintele  Vladimir Voronin, a fost numit recent responsabil de relaţiile economice cu R. Moldova.

Cu alte cuvinte, Kozak a preluat  atribuţiile lui Dmitri Rogozin, care a fost reprezentant special pentru regiunea transnistreană, până când Guvernul de la Chişinău l-a declarat persona non-grata.

De ce Putin l-a trimis anume pe Kozak în R. Moldova şi tocmai în perioada preşedinţiei vasalului său, Igor Dodon, cunoscut drept un promotor frenetic al federalizării?  

Dmitri Kozak s-a făcut remarcat pe scena politică din întreaga lume la sfârşitul anului 2003, când a propus Chișinăului, Tiraspolului şi OSCE un memorandum pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Documentul reprezenta un proiect de Constituție federală a R. Moldova, în cadrul căreia regiunile transnistreană şi găgăuză urmau să obțină statut special, cu drept de veto, ceea ce le-ar fi permis să blocheze oricare proiect de lege, iar trupele rusești ar fi trebuit să staționeze în stânga Nistrului până în anul 2023.

Însă, Vladimir Voronin, pe atunci președintele R. Moldova, care a dat asigurări Moscovei că va semna documentul, s-a răzgândit pe ultima sută de metri, motivând că documentul contravine Constituției.

Acea decizie neaşteptată, a stricat relaţiile comuniştilor moldoveni cu liderul de la Kremlin, dar totodată a trezit admiraţia cetăţenilor R. Moldova.

 

 

Imagini pentru Dmitri Kozak si igor dodon ,photos

Foto: Dodonul şi Kozak

 

 

Sluga rusească Igor Dodon, cel mai aprig susţinător al federalizării R. Moldova, s-a bucurat de revenirea lui Kozak în R.Moldova.

„Pentru noi este un partener de dialog pregătit și serios, cu care vom putea discuta detaliat despre ce vom întreprinde în relațiile bilaterale. Un subiect separat va fi și rezolvarea problemei transnistrene, care poate fi rezolvată nu la nivel bilateral, dar în formatul 5+2”, a declarat el.

În opinia sa, în 2003, Chişinăul a ratat posibilitatea soluţionării diferendului transnistrean. 

Dodon, chiar dacă este adeptul federalizării, nu are prerogative în a aplica Planul Kozak, fără a fi împuternicit de Parlament sau de Guvern. De aceea, totul depinde de partidul de la guvernare .

Totuși, lucrurile s-ar schimba, dacă PSRM, partidul prorus al lui Dodon  va obține majoritatea în următorul parlament.

Directorul de programe al Institutului pentru Politici Publice, Oazu Nantoi, își amintește de 26 mai 2013, când Igor Dodon, nefiind încă președinte, a organizat la Chișinău o așa-zisă conferință internațională cu participarea Tamarei Guzencova, director-adjunct al Institutului Rus de Cercetări Strategice, care a prezentat cu mare fast o broșură ce conținea un scenariu de federalizare a R. Moldova.

De aceea, avertizează Nantoi, atunci când vorbim despre federalizare, trebuie să excludem din start demagogia precum că acesta va rezolva conflictul transnistrean.

„Planul Kozak din 2003 urmărea transformarea R. Moldova în satelit docil al Federației Ruse, iar acum Dimitri Kozak a fost numit în funcție cu același scop”, atenționează analistul politic.

Nantoi sugerează că, deși vicepremierul rus este confidentul lui Putin, el a dat peste cap scenariul președintelui rus din 2003, când Voronin nu a semnat memorandumul.

„De aceea, acum Kozak, împreună cu Patriarhul Kiril și altă agentură rusească din care, în opinia mea, face parte și așa-zisul președinte Dodon, se va ocupa în primul rând de alegerile parlamentare.

Scopul lui va fi ca, după aceste alegeri în baza sistemului electoral mixt, să fie pusă la cale așa-zisa soluționare pașnică a conflictului transnistrean.

Și, în fond, nu contează cum se va numi documentul: Memorandumul Kozak sau Trădarea lui Dodon”, conchide expertul, citat de  

https://www.timpul.md/articol/-kozak-2-sau-o-noua-tentativa-de-federalizare-a-r–moldova-133658.html

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/07/ziua-de-7-august-in-istoria-romanilor/

 

 

07/08/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: