CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tratatul secret din 18/30 octombrie 1883 dintre România, Austro-Ungaria și Germania

Primii cinci ani de independență au constituit pentru România din punctul de vedere al politicii externe o experiență dură consemnează site-ul ISTORIE PE SCURT preluat de http://www.fluierul.ro.

În acest context s-a impus necesitatea unei alianțe suficient de puternice pentru a putea face față presiunilor din exterior.

Sud-estul Europei făcuse pași în acest sens. Bulgaria se aliase în condiții dezavantajoase cu Rusia, țarul rezervându-și importante drepturi în organizarea statului slav. Este de menționat că bulgarii nu deveniseră independenți față de Imperiul Otoman, ci abia în 1908 vor face acest pas. Serbia încheiase în 1881 un tratat inegal cu Austro-Ungaria.

                               

Austria-Hungary: The Dual Monarchy of Western Europe | World History

Hartă Austro-Ungaria. Culoare închisă teritorii austriece, culoare deschisă cele maghiare. Click pe imagine pentru mărire!

Europa la 1883

În mod tradițional românii priveau spre Franța. Mulți oameni importanți studiaseră acolo și aveau numeroase contacte la Paris. Franța era însă izolată diplomatic de Germania, mai ales după războiul din 1870-1871. Marea Britanie își manifestase dezinteresul față de zona Balcanilor.

Dificile erau și relațiile cu Austro-Ungaria. După 1867 în Transilvania s-a trecut la o deznaționalizare forțată. O alianță cu un stat ce oprima câteva milioane de români era de negândit. Românii nu aveau o simpatie deosebită față de nou-creatul Imperiu German. Acesta era însă principala forță militară a Europei.

O apropiere de Germania însemna totuși și o strângere a relațiilor cu Austro-Ungaria. Pentru Germania era important ca Monarhia Dualistă si aibă asigurat frontul sudic.

Inițiativa apropierii României de Puterile Centrale a plecat de la Berlin, găsind un ecou favorabil la Viena, înainte de a-l avea la București. Carol I și primul-minstru Ion C. Brătianu au acționat astfel în sensul apropierii de capitalele germane. Puțini oameni politici, printre care o parte din conservatori în frunte cu P. P. Carp și T. Maiorescu, susțineau ideea apropierii de blocul german. În iulie 1883, primul ministru s-a dus în concediu la băile Franzenbad, prilej cu care s-a întâlnit cu Bismarck. Regele Carol I a fost invitat la Berlin ca naș la botezul prințului Wilhelm (viitorul împărat Wilhelm al II-lea). 

La 18 august, regele, însoțit de Ion C. Brătianu, s-a întâlnit cu împăratul Wilhelm I la Potsdam, exprimându-și dorința ca România să încheie o alianță cu Germania.

Foto: Împăratul Wilhelm I al Germaniei și regele Carol I al României.

Regele a fost sfătuit să discute și cu Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, astfel încât delegația română s-a deplasat la Viena. Pe 25 august, cei doi conducători de state, au convenit că o alianță era utilă.

Regel Carol I, regina Elisabeta a României și Franz Joseph I împăratul Austro-Ungariei, Ferdinand , ducele Alfred, regina Maria. Foto Franz Mandy, fotograful Casei Regale a României. Sursa: revista „Justițiarul” via https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Franz_Mandy_-_Carol_I,_Regina_Elisabeta,_Franz_Josef.jpg.

Regele Carol I al României, împăratul Austriei Franz Joseph I, principele Ferdinand al României, regina Elisabeta a României, la Palatul Cotroceni, în 1896.

Foto: Franz Mandy, fotograful Casei Regale a României. Sursa: publicația „Justițiarul” via https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Franz_Mandy__Carol_I,_Regina_Elisabeta,_Franz_Josef

Tratatul secret cu Austro-Ungaria și Germania, din octombrie 1883, semnat  după eliminarea lui Mihai Eminescu în 28 iunie același an - Justitiarul -  revista de investigatiiJustitiarul – revista de investigatii

Foto: Regele Carol I al României, împăratul Austriei Franz Joseph I, principele Ferdinand al României, regina Elisabeta a României, la Palatul Cotroceni, în 1896.

La sfârșitul lui august și începutul lui septembrie 1883, Ion C. Brătianu a avut întâlniri cu ministrul de externe Gustav von Kalnoky și Bismarck, convenind asupra textului de bază al tratatului, care a fost mai apoi negociat în detaliu. La 13 octombrie a fost definitivat.

Pe 18/30 octombrie, miniștrii de externe D. A. Sturdza și Kalnoky au semnat la Viena, în numele împăratului Franz Joseph și al regelui Carol I, tratatul secret prin care România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat. Actul cuprindea un preambul și șapte articole.

După ce se menționa caracterul defensiv al alianței, cele două părți contractante își promiteau pace și prietenie, că se vor abține de la încheierea unor alianțe sau angajamente îndreptate împotriva uneia din ele și că își vor acorda sprijin reciproc „în limita intereselor lor”.

Articolul 2 stipula obligația pentru Austro-Ungaria de a acorda ajutor României în cazul în care ar fi fost atacată iar Monarhia Dualistă obținea și ea un sprijin în cazul în care ar fi fost atacată de unul din „statele limitrofe României”, adică Serbia și mai ales Rusia.

Problemele militare urmau a fi reglementate de o convenție specială. În caz de război, părțile contractante se angajau să nu negocieze și să nu încheie pace separată. Durata tratatului era stabilită la 5 ani, începând din momentul ratificării, iar dacă nu era denunțat sau una din părți nu cerea revizuirea cu un an înainte, el se prelungea automat cu încă trei ani. Părțile își promiteau secretul asupra tratatului.

 Germania a aderat la tratat tot pe 18/30 octombrie.

Interpelat în Parlament cu privire la rezultatul călătoriei în străinătate, Ion C. Brătianu a răspuns evaziv că doar a urmărit apropierea de Germania și că nu s-a semnat vreun tratat. Actul va ieși la iveală abia în 1914.

Surse:

Gheorghe Nicolae Cazan, Șerban Rădulescu-Zoner, România și Tripla Alianță : 1878-1914 , editura Științifică si Enciclopedică, București, 1979

Istoria românilor, vol VII, tom II, editura Enciclopedică, București, 2003

Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi, Carol I, editura Enciclopedică, București, 2010

10/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii și marii agresori la începutul secolului XX

mircea dogaru, tripla alianta

Mircea Dogaru – Marii agresori ai începutului de secol XX si românii

Având drept pretext asasinarea de catre patriotul sarb Gavrillo Prinkip, la Sarajevo (15/21 iunie 1914) a principelui moștenitor al Coroanei austro-ungare, Franz Ferdinand, primul Război Mondial a fost pregătit de Germania, pas cu pas, în ultimele trei decenii ale veacului XIX.

Unificată prin excluderea Habsburgilor si a posesiunilor lor, infrângerea Danemarcei (1864), Austriei (1866) si Frantei (1871) de catre regele Prusiei Wilhelm I (1861-1872, imparat al Germaniei 1871-1888) care se proclama imparat la 18 ianuarie 1871, Germania, stat militarist, cu o industrie in plina dezvoltare, a ridicat imediat problema instaurarii unei Noi Ordini Mondiale, adica a reimpărțirii planetei, dominata prin acumularile coloniale de Anglia, Franța si Rusia, scrie istoricul militar român Mircea Dogaruhttps://culturaromana.ro/mircea-dogaru-marii-agresori-ai-inceputului-de-secol-xx-si-romanii/

Ea si-a asociat monstruoasa „chezaro-crăiie” austro-ungară, realizată de Habsburgi la 17 februarie 1867, prin federalizarea imperiului lor, adica prin cooptarea ungurilor la guvernare in scopul păstrării sub dominație a milioanelor de slavi si romani si a teritoriilor lor cucerite de Imperiul Romano-German in veacurile XVII-XVIII.

La 7 octombrie 1879, la Viena, se incheie in secret tratatul de alianta germano-austro-ungar, indreptat impotriva Frantei si Rusiei. La 20 mai 1882, la acest tratat a fost asociata Italia, constituindu-se astfel „Tripla Alianta” la care a aderat in secret, tot la Viena, la 18/30 octombrie 1883 regele Romaniei, Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen (domnitor al Romaniei 1866-1881, rege 1881-1914) cu stiinta doar a primului sau ministru, liberalul I.C.Bratianu. Un act de tradare prin care renunta la toate teritoriile romanesti cucerite de germani si incluse in Austria si Ungaria ca parti ale statului dualist.

In momentul izbucnirii razboiului insa (15/28 iulie 1914), atat Italia (2 august) cât si Romania (18 septembrie/1 octombrie) aveau sa se declare neutre, parlamentele lor nesocotind vointa suveranilor pro-germani, deoarece ambele natiuni aveau teritorii sub ocupatie austro-ungara si milioane de compatrioti supusi, prin maghiarizare fortata, etnocidului, de catre Ungaria.

Mai mult, sub presiunea opiniei publice, Italia si Romania vor intra in razboi, denuntand tratatele impotriva Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si rasturnand situatia geo-strategica in favoarea taberei adverse, Antanta. Italia, la 23 mai 1915, iar România, in scopul eliberarii Moldovei de Nord (Bucovina), Maramuresului, Transilvaniei, Banatului, Crisanei si celorlalte teritorii din „Partium” pana la Tisa, la 14/27 august 1916.

 

Drumul Germaniei spre Marea Conflagratie

 

Invingându-l pe Napoleon III (1852-1870) in 1870 dar si Comuna din Paris in 1871, Germania a anexat Alsacia si Lorena, obligand Franta la plata a 5 miliarde franci de aur despagubiri de razboi (5 mai 1871).

Apoi a impus incheierea razboiului ruso-româno-otoman din 1878 printr-un Congres International la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) a ocupat, în dauna intereselor Franței si Angliei, Africa de S-V, Togo, Camerun, N-E Noii Guinee si o parte din Arhipelagul Solomon (1884-1886) convocand principalele puteri coloniale la o Conferinta Internationala la Berlin (1884-1885) pentru a „corecta” impartirea Africii.

 

William II | emperor of Germany | Britannica

Noul împărat, Wilhelm II (1888 -1918) si-a inceput domnia in forta, impunand Angliei si SUA o Conferinta Trilaterala la Berlin (29 aprilie/14 iunie 1889) pentru impartirea Arhipelagului Samoa si a fortat Anglia sa-i recunoasca, in schimbul recunoasterii stapanirii engleze in Zanzibar, Insula Helgoland si posesiunile din Africa de Vest si de Est (1 iulie 1890).

In Asia, Germania a ocupat prin surprindere portul chinez Tzindao (14 noiembrie 1897) si a impus guvernului Chinei un tratat prin care aronda Sandun pe o perioada de 99 de ani (6 martie 1898). Succesul l-a inspirat pe Wilhelm II in demararea unui amplu program de construire a unei flote de razboi.

Visul de a-si transforma tara in putere maritima prindea contur in 1899 cand a instituit oficial protectoratul asupra N-E Noii Guinee (1 ianuarie), a cumparat de la Spania, amenintata de SUA, insulele Caroline, Mariane (fara Guam si Palau) si a impus guvernului american impartirea definitiva a arhipelagului Samoa (2 decembrie).

Obtinand, in 1900, printr-o noua lege maritima (12 iunie), dublarea flotei de razboi, patrunzand in Imperiul otoman, in dauna intereselor anglo-franceze prin concesionarea construirii caii ferate Konya-Bagdad-Basra (5 martie 1903), dispunand, din 1905-1906 de submarine, Wilhelm II a facut prima tentativa de provocare a declansarii razboiului mondial, debarcand la Tanger, in Maroc (31 martie 1905), teritoriu de interes francez.

„Criza marocană” a fost aplanata pe calea diplomatiei, marile puteri coloniale intervenind in favoarea Frantei (Conferinta de la Algesiras, 15 ianuarie/15 aprilie 1906), dar, in cursul tratativelor, statul major al armatei germane a definitivat si supus aprobarii Kaiserului, planul de invadare a Frantei („Planul Schlieffen”, decembrie 1905).

Provocand din nou Franta in 1908 („Incidentul de la Casablanca” de la 25 septembrie), Wilhelm II a fost la un pas de a avea satisfactia declansarii razboiului la 1 iulie 1911, cand canoniera germana „Panther” a patruns in portul Agadir declansand cea de-a doua criza marocana.

Franta a evitat insa, in extremis razboiul, cedand Germaniei o parte a Congo-ului francez, in schimbul recunoașterii protectoratului sau in Maroc […].

„Divortul” de Ungaria asupritoare, al romanilor din Banat, Transilvania si „Partium”

Mostenitorii ideii imperiale habsburgice au facut sa curga valuri de cerneala dupa extirparea , in 1918, a cangrenei dualiste care coroda trupul Europei central-rasaritene, interzicandu-i mersul spre democrație, considerand ca, pe masura ce occidentalii isi pierd interesul pentru monstruozitatile care i-au afectat doar tangențial, implicandu-se in problematica mai larga, planetara, repetatele tentative de masluire a trecutului si justificarea unor rapturi evidente vor da roade, punand, pe fondul necunoasterii sau dezinteresului, bazele pretins juridice ale unor rapturi viitoare.

Aproape un secol de actiune concertata si tenace, publicistica, propagandistica, politico-diplomatica si, uneori, militara, au reusit, din pacate, sa vopseasca „negrul” in „alb” si „albul” in „negru”, sa prezinte o constructie feudala despotica si anacronica – monarhia dualista de pretentie universala, drept chintesenta a democratiei si solutie viabila chiar si pentru Europa Mileniului III.

Sa prezinte, in baza dictonului „nu iese fum fara foc”, pretentii absurde drept revendicari justificate, sa stearga din istorie, actele de vointa ale popoarelor, acte plebiscitar consfintite in 1918, sa faca uitate sau sa răstălmacească înseși principiile care i-au animat, la sfarsitul primei mari conflagratii mondiale, pe artizanii Europei civilizate si democrate a secolului XX si sa acrediteze, sub masca stergerii barierelor dintre state, prin declararea drept caduc a conceptului de stat national, periculoasa conceptie a existentei unor natiuni sau popoare „alese”, a caror individualizare, inclusiv teritoriala, ar fi „un dat” si „un drept” istoric si divin.

In contrapartida, popoarele care si-au realizat atunci, prin imense sacrificii, idealurile de dreptate, libertate si unitate nationala s-au lasat purtate in tot acest timp de valurile… nepasarii, considerand ca adevarul este atat de limpede si actul de justitie al Istoriei atat de evident, incat nu mai au nevoie de sustinere, agitatia revansarzilor si conservatorilor fiind un „brutum fulmen”!

Uitand, bineinteles, ca anacronismele si telurile damnate pot avea priza la noile generatii, a caror energie prevalează cunoasterii si care, in cautarea unui nou ideal se pot lasa seduse de „dreptul” fortei!

Astfel a fost posibila declanșarea celui de-al doilea razboi mondial si, pentru noi, romanii, prin estomparea semnificatiei juridice a actului de la Alba Iulia, subsumat consecinței firești numită „Trianon” – „diktatul” de la Viena, criminal corolar al Pactului Ribbentrop – Molotov si al unui tratat secret de alianta ungaro-sovietic perfectat in august 1940 (Pactul Csaky-Molotov), care prevedea granița comună, ungaro-sovietica, pe Carpații Orientali.

Astfel au fost posibile și destrămarea in deceniile IV-V si ultim ale secolului XX, a Cehoslovaciei si Iugoslaviei, potrivit „Principiului Kohr – Tot ce este mic este minunat!” si mai usor de controlat de către o Germanie care se substituie, pe zi ce trece, tot mai mult, Statelor Unite ale Europei.

 

16/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

27 octombrie 1918 – Guvernul român a adresat un ultimatum feldmareşalului August von Mackensen prin care se cerea trupelor germane să părăsească în 24 de ore România

Imagini pentru regele ferdinand photos

Foto: Regele Ferdinand şi regina Maria

 

 

În timpul Primului Război Mondial, după doi ani de lupte eroice duse împotriva trupelor Triplei Alianţe, România rămasă singură, ca urmare a părăsirii frontului românesc de către armata rusă aliată, nu mai avea nici o şansă reală de a se împotrivi prin mijloace militare, armatelor germane, austro-ungare, turce şi bulgare, fiind obligată prin Tratatul de la Buftea – Bucureşti să încheie pacea cu Puterile Centrale.
Pacea a fost semnată de către ţara noastră sub presiunea prăbuşirii frontului, ca urmare a revoluţiei bolşevice din Imperiul Ţarist, cu toate că în vara anului 1917 armata română, reorganizată şi refăcută, câştigase marile victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Tratatul a fost încheiat la 20 februarie/5 martie ora 19, în localitatea Buftea, de lângă Bucureşti, care la acea vreme se afla în teritoriul românesc ocupat de Puterile Centrale.

 Regele Ferdinand a amânat ratificarea tratatului cu Puterile centrale, iar politica sa de tergiversare a dat roade.

  La 24 octombrie 1918, Guvernul Marghiloman a fost obligat să demisioneze, fiind înlocuit cu cabinetul generalului  Constantin Coandă.

 

 

 

Imagini pentru gen constantin coanda photos

 

 

Foto: Constantin Coandă (n. 4 martie 1857, Craiova – d. 30 septembrie 1932, Bucureşti), general român, fost profesor de matematici la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi, pentru o scurtă perioadă (24 octombrie – 29 noiembrie 1918), preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de externe al României. Printre cei 7 copii ai săi (5 băieţi şi 2 fete) s-a numărat şi celebrul Henri Coandă.

 

La 27 octombrie 1918 guvernul român a adresat un ultimatum feldmareşalului August von Mackensen (comandantul celor 15 divizii germane de ocupaţie) prin care i s-a cerut să părăsească în 24 de ore România.

În aceeaşi zi capul oştirii a semnat Înaltul Decret nr. 3179 pentru mobilizarea armatei până la contingentul 1894, adunându-se cca 90 000 de soldaţi.

 

 

Foto: Regele Ferdinand trece în revistă trupele române

 

Imediat, în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie, Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale.

Trupele române au primit ordin să treacă simultan în Transilvania,Muntenia și Dobrogea.

În același timp, trupele franceze din corpul expediționar, comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea pe la Giurgiu, îndreptându-se spre București.
Armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a fost obligată să înceapă retragerea spre Transilvania.

În 1914, când regele Ferdinand a urcat pe Tronul României, ţara avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km2.

În 1927, România avea 17,1 milioane locuitori şi 295.000 km2.

Dintr-o ţară mică, în 1918 România a ajuns după marea unire cu provinciile majoritar româneşti Basarabia, Bucovina şi Transilvania, un stat de mărime medie în Europa, care ocupa locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă.

În cei 13 ani de domnie, România a făcut progrese considerabile pe toate planurile, la realizarea cărora regele Ferdinand şi-a adus o contribuţie majoră.

Semnificative sunt cuvintele principalului său colaborator, Ion I.C. Brătianu:

„Românii nu vor putea uita niciodată că regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ţării. De neclintit în convingerile sale şi în hotărârile sale în timpul războiului, bun şi înţelept pe timp de pace, Ferdinand I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul său şi care a înfăptuit marile reforme care au adus statului dreptatea, puterea şi liniştea“.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/27/ziua-de-27-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

27/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: