AUTONOMIA SECUIASCĂ, POLITICA UNGARIEI ȘI ADEVĂRUL ISTORIC

 

 

 

 

 

 

 

 

ADEVĂRUL ISTORIC PRIVIND POLITICA MAGHIARĂ DE AUTONOMIE SECUIASCĂ

„În vreme ce românii revendică Transilvania, în baza dreptului majoritar, iar maghiarimea o pretinde invocând dreptul istoric, Pământul secuiesc este (şi) al secuilor, în baza proporţiei numerice şi a dreptului istoric.”

(Condeiul ardelean, 21-27 ianuarie 2011, pag. 11).

După ce veacuri la rând, românilor nu li s-a recunoscut dreptul de naţiune, deşi era naţiune majoritară, astăzi ni se afirmă dreptul asupra Transilvaniei impus de mult superioara majoritate, contestându-se insidios dreptul istoric, considerat al maghiarimii, care ar fi fost primii ocupanţi ai acestui teritoriu. Un fals mai demn de dispreţ nici că se poate! O confirmare a cercetărilor istorice nu strică.

Se ştie că ungurii au pătruns în Transilvania în mai multe etape prin eforturi războinice. Întrebarea este cu cine s-au luptat în acest teritoriu?

Răspunsul este cu atât mai evident cu cât este cunoscut că la sfârşitul sec. al IX-lea, poporul român era deja format, cu un regim propriu de viaţă,  mai ales că legiunile coloniilor de militari romani se retrăseseră deja de mult din Dacia.

Reiese că aici n-a fost pustă deşertică. De aceea ungurii nu pot să-şi aroge „dreptul istoric”, pentru că şi acesta aparţine românilor. Astfel, rămân goi de argumente în disperarea care le dirijează simţul revanşard.

Pentru că adevărurile istorice în legătură cu drepturile ungurilor asupra Transilvaniei au fost minuţios demonstrate, chiar şi de istorici maghiari, stirpea hunică se ascunde în spatele bietei etnii secuieşti, care, aţâţaţi, şi ei îşi arogă dreptul istoric asupra spaţiului locuit. Istoricul maghiar SIMON DE KÉZA (Gesta Hunnorum et Hungarorum – Isprăvile hunilor şi ungurilor) afirmă dezinvolt că ,,secuii au fost stabiliţi printre români de regii Ungariei, cu rol militar, grăniceresc, pe la 1283 – 1285” .

Diviziunile teritoriale atribuite au fost numite ,,scaune” (scaune judecătoreşti), denumiri date pe la 1325-1327 şi 1366. Cel mai înalt dregător cu autoritate asupra tuturor scaunelor – comitele secuilor – numit şi revocat de rege era nu din rândul secuilor, ci dintre marii nobili unguri.

Cercetătorul Simon de Kéza „relatează că ei au convieţuit paşnic cu populaţia românească din Transilvania, împrumutând multe elemente de civilizaţie, ca portul, scrisul şi felul de a-şi face casele”, realitate pentru care secuii ar trebui să fie recunoscători românilor de la care au împrumutat maniere de civilizaţie, ceea ce atestă faptul că între români şi secui există mai multe elemente de legătură decât între ei şi unguri.

Se înţelege că atunci când au fost plantaţi aici, secuii n-au avut nici un fel de statut de independenţă, ci au fost doar paznici, slugi supuse şi aservite ungurilor. Când, cum şi de ce au fost desfiinţate scaunele secuieşti nu mai prezintă nicio importanţă, dar se poate deduce că, la un moment dat, şi-au cerut şi ei nişte drepturi, îndrăzneală urmare căreia trebuia să li se şteargă identitatea.

„Au simţit că strategia de înfiinţare a grănicerilor de către domnia austriacă va conduce la exploatarea secuimii, lucru ce putea fi împiedicat doar printr-un protest comun – a spus în legătură cu evenimentele de atunci primarul comunei Siculeni, Szentes Csaba” (comemorare a 247 de ani de la masacrul de la Siculeni ), (Condeiul ardelean, 11-17 februarie, 1011) Iată o confirmare!

Secuii au ajuns să nu mai figureze ca etnie separată. De remarcat că rubrica pentru etnicii secui nu este inserată în nici un recensământ dintre anii 1930 şi 2002. Fenomenul este evident chiar din 1900. Probabil sunt cuprinşi la „alte etnii”, pe care, dacă le însumăm: Covasna -155, Harghita – 119, Mureş -202, la recensământul din 2002, se obţine numărul de 476. Câţi dintre ei vor fi secui?

                  Anul       Total populaţie        Români          Maghiari                  Alte etnii

Covasna   1930       152563                    30405             116961                          84

                   1956       172509                    31416             136388                          23

                 1966         176858                    34099              140472                         129

                 1977         199017                    38948             156120                            30

                 1992         233256                    54586             175502                           148

                 2002         222449                    51790             164158                            155

Harghita    1930       250194                    24994             216615                          75

                     1956       273 964                   25 694             245300                          44

                     1966       282392                   31 272               248886                          15

                     1977       326310                    44794               277587                        199

                     1992       348335                    48948               295204                        145

                     2002       326222                    45870               276038                        119

Mureş      1930        425721                 185367             176990                           90

                  1956        513261                  243720             231875                            49

                  1966        561598                  278386             249675                            50

                  1977        605545                  297205             268251                            50

                  1992        610053                  317541             252651                            71

                  2002        580851                  309375             228275                           202 =476

(Extras din Recensamântul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2002 „Populaţia după etnie la recensămintele din perioada 1930-2002, pe judeţe”)                  

Pentru aceştia se cere autonomie? Pe 476 de secui îşi sprijină politica de autonomie popa Tokes, acest ,,slujitor al lui Dumnezeu” în sutană satanică, dedat la cele mai diavoleşti intrigi, până şi cu ungurii udemerişti, instigând şi pe secui împotriva românilor cu care aceştia au trăit în bună înţelegere veacuri la rând, aliindu-se chiar în lupte împotriva invaziilor străine.

Datele ultimului recensământ, din 2002, constituie dovada că nu românii i-au împuţinat pe secui, ci maghiarizarea i-a înghiţit mişeleşte, iar astăzi, datorită impunerii limbii maghiare, proclamă ţinutul secuiesc drept maghiar pentru a-i desfiinţa definitiv. Pe teritoriul românesc, secuii au avut dreptul de a exista, fie şi în numărul infim evidenţiat de statistici.

Pe un presupus ,,teritoriu maghiar” vor pieri definitiv. Oare nu se întreabă nimeni dintre secui cum de i-a cuprins, aşa dintr-odată, pe maghiari dragostea pentru secui.

Se pare că istoria maghiarilor pe teritoriul transilvănean, în urma atâtor dezvăluiri istorice, prin care s-a demascat falsul teoriilor lor, să fie mai perisabilă decât a secuilor şi se ascund în spatele acestora cu cea mai fariseistică atitudine, obligându-i să se considere „o parte a naţiunii maghiare” (Condeiul ardelean, 18-24 martie, 2011, p.11), pentru a-şi atinge scopul.

Tot aici se afirmă : „Credem că acest lucru se poate înfăptui şi în România” (Condeiul ardelean, 21-27 ianuarie, 2011, p.11) În ce state s-a mai înfăptuit „acest lucru”? Se ştie că alte state au refuzat până şi vizita preşedintelui Ungariei, o atitudine care retează insolenţa ungurilor de a-şi afirma drepturi istorice teritoriale. Se vehiculează atâtea neadevăruri prin care se dezvăluie cât de firave sunt  argumentele cererilor de autonomie teritorială.

Curios şi chiar caraghios, astăzi se afirmă existenţa unui număr de 650.000 de secui. (C.a., 18-24 ian., 2011). De unde i-au scos? Au înviat morţii (că tot fu Paştele) şi s-au înscris în evidenţele administrative?

Au realizat că este ridicolă pretenţia de a se considera o colectivitate de 476 indivizi drept „popor secuiesc” care să revendice şi o „patrie secuiască”. Se afirmă că secuii dispun de „un statut juridic propriu”, că reprezintă 80 la sută din numărul locuitorilor ţinutului, dar se consideră „o parte a naţiunii maghiare”.

Lămuriţi-o, domnilor! Cereţi autonomie pentru secui sau pentru maghiari? Ce se va întâmpla în spaţiul ,,autonom”? Veţi fi două popoare, două patrii – doi ghimpi în inima României?

Secuii, cei 476, se consideră colectivitate indigenă, iar spaţiul locuit „propriul pământ natal”, deşi este cert adevărul istoric că „au fost stabiliţi printre români de regii Ungariei”. E greu de explicat cum, în acest spaţiu, românii au dus o „politică de exterminare a secuilor”, după cum declară ei, dacă există totuşi 650.000, în loc 476. Însemnă că românii, ca majoritari, i-au ocrotit, le-au acordat libertatea şi independenţa vieţii, mai ales că nu există dovezi de  îngrădire a drepturilor, de obstrucţionare a manifestărilor etnice proprii. Treziţi la realitate, maghiarii i-au scos din propriul procent de populaţie şi le-au redat identitatea, mizând că vor reuşi cu formula secuiască.

Ca poporul român să fie acuzat de acte discriminatorii, va trebui să se prezinte dovezi. Cu vorbe goale, otrăvite, nu vor avea succes. S-ar putea să-i conteste chiar conaţionalii lor cuminţi, înţelepţi şi drepţi, aşa cum s-a mai întâmplat în decursul istoriei.

Domnul Orban, demnitarul maghiar, s-a pronunţat nu o dată că sprijină obţinerea autonomiei teritoriale a maghiarilor din România. Cu ce drept? Ce lege atestă dreptul de instalare a puterii unui stat pe teritoriul altui stat? În ce lege internaţională despre drepturile omului se emite astfel de înlesnire unor minorităţi în defavoarea naţiei adăpostitoare?

În ziarul Condeiul ardelean, 18-24 martie, 2011, p.11, este dată publicităţii o scrisoare semnată de mai multe „personalităţi maghiare”, având în frunte pe Borsos Gheza. În scrisoarea adresată preşedintelui Traian Băsescu, se consemnează, cu ton de reproş, declaraţia făcută la Budapesta , în faţa preşedintelui Republicii Ungare, că „Pământul secuiesc nu va avea niciodată autonomie”, cu precizarea că „România este stat naţional unitar şi nu va recunoaşte niciodată drepturile colective”, iar în cadrul Adunării generale a Consiliului Europei, la întrebarea lui Gaudi-Nagy Tamaş, preşedintele român ar fi afirmat că „noi nu susţinem teoria autonomiei pe criterii etnice, în locul acesteia promiţându-le comunităţilor locale o autonomie administrativă”.

Bravo! Dârz preşedinte avem, dacă a fost în stare să răspundă cu îndrăzneală şi hotărât în atari împrejurări! Şi-a pronunţat declaraţia în cel mai firesc context european.

Ce-aţi fi vrut? Să tremure la întrebările voastre? Să plece, vinovat, capul? Preşedintele v-a mai răspuns şi altă dată, chiar cu ocazia ceremoniilor voastre ostentative că „veţi avea autonomie aşa cum este la Calafat ”.

Acesta este răspunsul întregii naţiuni române, pentru că pământul Transilvaniei este PĂMÂNT ROMÂNESC şi-l administrăm cu statutul de STĂPÂN, aşa cum dorim noi, în virtutea dreptului istoric şi al majorităţii!

În rest:„Lăsaţi orice speranţă!…” (Dante Aligheri).

 

 

 

Prof. Georgeta Ciobotă

 

https://www.dacoromania-alba.ro/

Publicitate

Prof. Dan Dungaciu: Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările, afronturile, abu­zurile sau manipulările pe care le comite Un­garia. VIDEO

 

 

Dan Gheorghe Dungaciu (n. 3 octombrie 1968, Târgu Mureș) este un sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universitati, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” si președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România. A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeana la Presedintia Republicii Moldova. La Chisinau a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare”.

 

 

România este o ţară mai mare, cu o popu­laţie mai numeroasă, cu resurse mai importante decât Ungaria, şi o poziţie strategică unică în Eu­ro­pa centrală şi de est. Dar ne-am obişnuit – nu doar să fim comparaţi cu ungurii, ci să fim şi văzuţi în subordinea lor pe anumite dosare europene, ba chiar să primim, fără reacţie, câte un afront din partea Budapestei. 

În opi­nia mea, Ungaria nu este un exemplu de urmat în privinţa politicii externe, cel puţin. Ea joacă cartea unui naţionalism de stil imperial, fără să fi fost vreodată un imperiu. A fost o anexă a imperiului habsburgic, care s-a bucurat de anumite privilegii, dar nu a avut niciodată un conţinut care să-i dea dreptul la această inflamare naţionalistă – care o aseamănă cu o broască ce se tot umflă până în pra­gul imploziei.

 

„Habar nu avem ce să facem cu românii din jurul României şi nici cu cei din diaspora”

 

  Nimeni dintre conducătorii actuali n-are habar ce vrea de la românii din afara graniţelor Ro­mâ­niei. La începutul anilor 1990, premierul maghiar din acel moment a spus-o limpede:

„Sunt prim-ministru a 15 milioane de maghiari”. Nu sunt ungurii 15 milioane nici dacă îi numeri ca pe stea­gu­rile lui Pristanda, dar premierul ungar a dat un mesaj de unitate pentru maghiarii de pretutindeni. Or, până am dat şi noi un semnal către românii din jurul României a durat enorm.
Ungaria finanţează eficient şcolarizarea ma­ghia­rilor din afara Ungariei, familiile maghiare din afara Ungariei, ca să facă mai mulţi copii, şi pro­iecte economice din afara Ungariei, bazate pe im­pu­nerea limbii maghiare – ceea ce reprezintă o în­căl­care a multor legi şi înţelegeri europene, inclusiv a tratatului bilateral cu România. România nu ştie ce vrea.

De ce România nu a dat un Tom Lantos din 1990 până acum?! De ce nu am fost în stare să sus­ţinem un român-american pentru accesul în Con­gresul sau în Senatul SUA? Ăsta ar fi fost un pro­iect inteligent: constituirea unei reţele de români cu poziţii politice importante în diferite state. Statul român ar fi fost mai eficient în relaţiile cu acele ţări, iar interesele comunităţilor de români din statele respective ar fi fost servite mai bine.

„Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările sau manipulările pe care le comite Ungaria”

  Strategia politicienilor noştri este să nu aibă nicio reacţie la provocările, afronturile, abu­zurile sau manipulările pe care le comite Un­garia. În ideea că, dacă nu vom răspunde, Ungaria se va potoli. În opinia mea, este o abordare greşită. În mod normal, când Ungaria îşi întinde mâna spre România, ar trebui să o lovim peste degete, ca să şi le retragă. Dar noi nu facem asta, ci acceptăm ca Ungaria să-şi înfigă, unul câte unul, degetele în România: în economie, în politică, în educaţie, în zona cultural-identitară… Concesiile făcute prin tăcere de statul român se contabilizează, deja, ca realităţi de neschimbat în favoarea maghiarilor.

Altfel spus, va fi foarte greu să le iei înapoi anumite „drepturi” pe care le-au câştigat prin şantaj, prin îndrăzneală nepedepsită, prin slăbiciunea statului nostru. Deja prezenţa Ungariei în Transilvania este pregnantă. Şi dacă vreodată Ungaria va face ceva cu totul inadmisibil, statul român nu se va putea limita la a-i da peste unghii, ci va trebui să-i smulgă mâna înfiptă până la cot în România. Va fi mult mai greu, ba s-ar putea isca şi un conflict major.

Cum s-a întâmplat în urma unei politici împăciuitoriste asemănătoare, făcute de Anglia cu Germania lui Hitler.

Anglia a crezut că dacă îi dă lui Hitler tot ce vrea, acesta se va opri, iar el a vrut tot mai mult. Un­garia controlează în Transilvania bună parte din me­diul de afaceri, din sistemul administrativ-po­litic, din instituţii culturale şi de educaţie, din liderii de opinie, din presă… Ea va putea activa toate acestea pentru a provoca un eveniment major, cum ar fi de exemplu un referendum. Ce va mai putea face atunci România?

Cum va smulge ancorele ma­ghiare de pe teren? Cum va putea combate o even­tuală campanie antiromânească internaţională? As­tăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de Ro­mâ­nia, că ştie că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria şi în Dombas.

Consecinţa slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de Bucureşti şi la manifestarea ei autonomă, even­tual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influenţă maghiară.

În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinţei clasei noastre po­litice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară mo­di­ficarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba. (sursa: Dan Dungaciu- fragment dintr-un interviu pentru  Formula As).

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/17/ziua-de-17-decembrie-in-istoria-romanilor/